Acel moment când realizezi că ai trăit degeaba

Știți că, din când în când mai fac articole despre șmenarii cu activități de astea de dezvoltare personală, ești cel mai bun, cel mai tare, dă-mi banii tăi să te învăț să faci afaceri, deși eu în viața mea nu am făcut o afacere. Mai râdem de Shri Matavi, care vindecă prin yoga (în fine, vindeca), de pastorii ăia care se dau cu capul de pereți în timp ce urlă că te iartă (ați râs și voi de africanul ăla care și-a otrăvit turma de fraieri, dându-le să bea otravă de șobolani și asigurându-i că nu li se va întâmpla nimic, pentru că a vorbit el cu doamne-doamne?), de un Mudava, de o bioenergie, de o operație în jungla amazoniană.

Dar absolut serios, cred că mi-am pierdut vremea în viața asta și m-am irosit. Pentru că există un escroc croat, numit Braco, care strânge săli întregi de fraieri și se uită la ei. Serios, nu este nicio glumă, omul asta face, se uită la ei, iar privirea lui tămăduitoare le alină sufletul.

Pe bune, ce metodă lucrativă mai bună de făcut bani ar putea exista? Tipul stă în sală, se uită la gașca de slowminded, le ia banii, toată lumea e fericită și depune mărturie, iată, ce bine mi-a făcut să privesc privirea goală a lui Braco.

DAR STAȚI, CĂ NU E TOT!!!

În data de 31 ianuarie şi 1 februarie 2017, avem onoarea să te invităm la Cinema Pro, pentru a viziona premiera documentarului „Puterea Tăcerii”, despre Braco, fenomenul din Croația, renumit la nivel mondial. Cu participarea scriitorului Paulo Coehlo și narat de actorul Armand Assante, filmul spune și povestea lumii de astăzi, în care toată lumea caută sensul vieții. În premieră, vom asista la poveștile celor care și-au descoperit calitatea din viața lor cu ajutorul lui Braco.
După acest film vei avea ocazia să participi și la o sesiune LIVE cu privirea binefăcătoare a lui Braco. Nu pierde ocazia de a aduce mai multă lumină în viața ta!
Rezervă-ţi locul!
* bilete disponibile pentru proiecţiile de la ora 15:00, în zilele 31 ianuarie şi 1 februarie. Sold out pentru evenimentele cu începere de la orele 18:00 şi 20:30.

* costul biletului este 33 lei (la casieria Cinema PRO) sau 36.3 lei (platforma sau unităţile Eventim) și include o sesiune de grup cu privirea binefăcătoare a lui Braco.

În sfârșit, o grămadă de români își vor găsi sensul în viață, privind privirea blândă a lui Braco, pentru doar 33 de lei. Un preț atât de mic, pentru o binefacere atât de mare.

Râdem, glumim, asta e, proștii trebuie să își piardă banii, este legea firii, dar ia uite ce zice internetul despre Braco.

Braco was born Josip Grbavac in Zagreb, Croatia, in November 1967. He earned a degree in Economics in Croatia, married and started a family. He began practising "healing" after the 1991–1995 Croatian War of Independence. Braco's mentor was Ivica Prokić, a Serbian economist, whom he met in the autumn of 1993. Prokić suggested the name Braco, meaning "little brother." Prokić died under mysterious circumstances in 1995 while on holiday with Braco. The two were alone on a beach in South Africa, when Braco says a "rogue wave" swept Prokić away after he had first taken off all of the gold jewelry he traditionally wore along with his socks and wallet. Also, Prokić's body was discovered with multiple gashes in the lower abdomen believed to be from a coral reef in Plettenberg Bay. After Prokić's death, Braco initially saw people one on one, however, due to the large number of people who started coming to see him, he began gazing at groups.

Probabil datorită acelei priviri blânde...

33 comentarii

  1. #1

    Acel moment in care te simti o poarta noua.....

    Thumb up 35

  2. #2

    Pff ... la sfarsitul anilor '80, nu se gasea nimic de haleala nici la noi nici la rusi.
    Insa in URSS era glasnosti si perestroika.
    Deeci, ore in sir, la Ostankino, dadeau Kashpirovski.
    Anatol Mihailovici facea hipnoza cu sala plina, in direct la TB CCCP
    Mare om, mare karakter, mic kaghebist.

    https://www.youtube.com/watch?v=uGlUqpH_7F4

    Thumb up 10

  3. #3

    Probabil ca il dor ochii pe Braco de la cati prosti a vazut...dar pe de alta parte i se relaxeaza cand vede conturile pline.

    Eu sunt curios sa merg acolo si chiar as sacrifica 33 de lei pentru a relata din mijlocul prostimii. Cine stie, poate raman marcat de privirea braconiana

    Thumb up 34

  4. #4

    Bai deci eu am aceiasi privire cand ma uit dupa femei, da inca nu-s milionar, nu stiu ce fac gresit.

    Thumb up 45

    • #5

      nu e nimic gresit uitate dupa femei si dale banii

      Thumb up 4

  5. #6

    Bulanjiu` mare Braco asta ! =))

    Thumb up 0

  6. #7

    Nu m-ar mira sa apara si tamaduitori care sa vindece prin...parturi. haha, aduni o sala de oameni si dai cate un part si astepti ca spectatorii sa inspire cat mai adanc. Odata am auzit si de un tip de prin Rusia care le spunea femeilor ca au chakra a 7-a blocata si unicul mod sa fie vindecate e sa faca sex cu el. Si eraubtipe care stateau in rand la ele. No joke :)

    Thumb up 20

    • #8

      Pai dacă n-aveau parte din alta parte, normal că stăteau la coadă la sex cu el.

      Thumb up 7

  7. #9

    Ce bun ar fi fost Bratzo asta presedinte la noi. Doar se uita cu privirea blanda la penali si n-ar mai furat aia niciodata. Si poate ca mai si dadeau inapoi cate ceva din ce-au furat. Fara urlete in strada, fara glumite caznite pe pancarde. Doar din privire. Asa talent...

    Thumb up 10

  8. #10

    Bă, eu mă duc şi mănânc o lamâie în faţa lui să îi văd privirea blajină

    Thumb up 37

  9. #11

    Șefu', trebuie neapărat să te duci.

    Thumb up 10

  10. #12

    Poti sa-l si intreci: ceri poze de la lume, nici nu mai trebuie sa se deplaseze. Bineinteles, tot pe bani. Eventual, sa fie FFN, ca altfel nu-ti functioneaza privirea pe ele.

    Thumb up 5

    • #13

      Believers claim Braco's physical presence is not necessary, and gazing at a picture or video of him can be sufficient for healing :)

      Pei e poza asta aici la liber pentru toata lumea. Eu deja sunt tamaduit pe un an, doi.

      Thumb up 3

  11. #14

    Pai ia să ne uităm puțin în curtea noastră: daca s-ar face un sondaj prin care lumea sa fie întrebată dacă ar prefera mai multe biserici decât spitale ați fi surprinși de răspunsuri! Principiul e același, unii prefera să creadă în tămăduiri și personaje fictive, in timp ce alții fructifică. Vorba aia, ce se găsește din abundență în natură? Apa, aeru' și fraieru'!

    Thumb up 9

  12. #15

    Astea-s momentele (negre ) din viata mea care ma conving tot mai mult ca o catastrofa naturala sau provocata care ne-ar reduce la 1/10 supravietuitori pe pamant ar fi binevenita...

    Thumb up 3

    • #16

      Da, clar, toți vrem asta pentru că toți suntem absolut convinși că suntem printre aia 1/10 care scapă și or să futză femeile rămase, nu că suntem printre aia 9/10 care vor fi stârpiti.

      Thumb up 25

    • #17

  13. #18

    De parcă noi n-am avea bivolaru' nostru.
    Ce-i drept, gurul n-are crevase și recife de corali în abdomenul inferior.

    Thumb up 1

  14. Cu ocazia asta un vizitator "pus pe shotii" ar putea:
    - arunca cateva fiole mirositoare ( http://www.cadouritari.ro/magazin/farse-mirositoare )
    - o petarda ar fi prea mult ?
    - organiza un flashmob ?

    Hai ca am ras de dimineatza, ma duc la lucru.

    Thumb up 2

  15. #20

    Pfua...ce portofoliu are omu...mai ca m-as duce si eu...dar daca ma gandesc bine de banii aia merge o swaorma mare si o bere...

    Thumb up 1

  16. #21

    Ce vad eu in privirea lu asta suna cam asa : Ba ce fraieri. Sa spun ceva.. sa nu spun.. Mai bine nu ca ma dau de gol. Mai bine ii privesc pe fraieri.

    Thumb up 2

  17. "Nu este nici o ruşine să te naşti prost, ruşine e să mori prost".
    Marin Sorescu, citat despre prostie.

    Thumb up 8

  18. #23

    Toate chakrele mi le-am deschis doar citind despre el.Fii tu atent de in scurt timp o sa bata in nr de oameni moastele lui Paraschiva.

    Thumb up 2

  19. #24

    Mare e gradina ta doamne si multi prosti au sarit gardul.Punct

    Thumb up 1

  20. #25

    Ejti nebun? Deja ma simt mai bine ca sunt atat de multi prosti pe lume! Multumesc Cetin!

    Thumb up 6

  21. #26

    M-am crucit si eu ca tine, Cetin, am "descoperit" acum vreo 3 saptamani ca unii cer bani, si - cel mai important - altii dau bani pentru asa ceva.
    Am studiat traznaia si am intrat pe site la omul asta, Braco... spre surprinderea mea, face si niste sesiuni ONLINE de holbare, o mare parte sunt gratuite si anuntate acolo... Mi-am propus sa dau si eu un ochi, dar am uitat... sa ma uit.
    Asta e, stau nevindecat :)

    Thumb up 2

  22. #27

    Sa fie o coincidenta faptul ca Braco si mentorul sau sunt absolventi de facultati cu profil economic?

    Thumb up 2

    • #28

      Eu nupot sa trec peste faptul.ca are.nasul tramb.
      Imi strica toata concentrarea

      Thumb up 3

  23. #29

    si tu te chinui aici sa scremi posturi pt noi de ani de zile......de maine sa ceri 33 lei/capdavitafurajataptacces/zi si pui doar poza ta

    Thumb up 1

  24. #31

    Secretul lui e simplu: foloseste tehnica Ochiul lui Sauron

    Thumb up 2