Să ajutăm micul întreprinzător, zise ONRC

Din 7 iulie 2017, firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) vor fi identificate în Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) printr-un nou cod de înregistrare, unic la nivel european. Practic, un astfel de cod va fi acordat entităților suplimentar față de identificatoarele deja existente pe plan național, respectiv numărul de ordine din Registrul Comerțului și codul unic de înregistrare fiscală (CUI). Iar cum noile prevederi vor trebui reflectate în actele de înregistrare ale firmelor și PFA-urilor, antreprenorii vor fi obligați să solicite, din iulie, preschimbarea certificatelor de înregistrare la ONRC.

Sursa

Eu sunt extrem de curios, dacă este directivă UE, de ce trebuie EU să mă duc să mai fac o cerere, însoțită probabil de actele firmei, că așa e la noi, în loc să mi se aloce pur și simplu rahatul ăla de număr și să fiu înștiințat pe numărul de telefon/mail/adresă de corespondență, care este acela?

De ce întotdeauna căcaturile astea simple trebuie făcute complicate?
Are careva idee ce trebuie ca să închizi o firmă în românia?

42 comentarii

  1. #1

    Tre' să moară administratorul ca să poți să o inchizi ușor.

    Thumb up 46 Thumb down 0

    • #2

      Cica cei care au avut parte de moarte violenta au prioritate.

      Thumb up 24 Thumb down 0

  2. #3

    Pentru inchiderea unei firme in Romania este nevoie de dosar cu sina*

    Thumb up 131 Thumb down 0

  3. #6

    Trebuie răbdare

    Thumb up 6 Thumb down 0

  4. #7

    Ai nevoie de o cerere.

    Thumb up 7 Thumb down 0

  5. #8

    Nu stiu, dar instinctul imi spune ca vei intra intr-o cladire mare, rece si comunista, vei astepta cate jumatate de ora la 3 ghisee diferite pentru cate o semnatura, iar cand vei ajunge la al patrulea ghiseu, dupa alte 45 de minute, doamna impunatoare de dupa tejghea se va mira si va spune "aaa, da' de ce ati batut atata drum pentru semnaturile astea, veneati direct la mine si rezolvam eu mai simplu ". Ramai cu sechele ...

    Thumb up 15 Thumb down 9

  6. #9

    Am inchis o firma, a durat peste 6 luni si peste 2000 de lei. Am ales o firma de avocati care sa se ocupe. Cand sa iau hartia de la ANAF, ca iti trebuie si aia, au descoperit ca nu stiu ce cacat numit "vector fiscal" a fost declarat gresit de contabil cu cativa ani inainte. ANAFul nebinevoind sa ma anunte de greseala si de faptul ca se propaga si in anii urmatori si nu se inchideau ok chestii. Contabilul respectiv nemaiocupandu-se intre timp de contabilitatea mea, din cauza ca a decedat. A necesitat 2-3 luni si niste amenzo-spagi reglarea problemei.
    Cu ocazia asta, am zis sa ma scuipe in gura cine m-o mai auzi ca imi mai fac vreodata vreo firma in Romania.

    Thumb up 43 Thumb down 0

  7. #10

    Daca vrei sa inchizi o firma dar ai pierdut unul din acte, esti trimis de la ONRC la sediul unui ziar local (daca esti din provincie, posibil sa fie MO in Bucuresti) pe care nu-l citeste nimeni sa dai anunt ca ai pierdut respectivul act si te intorci a doua zi cu un exemplar al ziarului. Ar trebui sa te lase, in 2017, macar pe OLX.

    Thumb up 25 Thumb down 0

  8. #11

    Pentru inchidere SRL.
    Cerere si taxa in jur de 120 lei.
    Dupa publicarea la Monitor, urmeaza o perioada de 30 de zile in care cei care ar putea sa ridice obiectii(creditori, ANAF,etc) sa o poata face.
    Daca nimeni nu obiecteaza se intra in faza a doua, predarea bilantului de lichidare, certificatului de inmatriculare in original si obtinerea peste cateva zile a certificatului de radiere.
    Facut totul pe pielea mea, nu din auzite.

    Thumb up 21 Thumb down 0

    • #12

      te-a cautat anaf sa te intrebe de sanatate, in perioada asta?

    • #13

      E radiata de doua luni si nimeni nu m-a intrebat de sanatate.

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • #14

      Mi-am rezililiat si abonamentele de la Vodafone, care erau agatate cu telefoane luate in urma cu doar 6 luni si nici aia nu au avut ce face. ;)

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • #15

      @arhi: am radiat-o si eu pe a mea, de cativa ani. srl cu 5 actionari. dupa vreo 2 saptamani de drumuri si de amenintari - nu vroiau s-o radieze ca avea de recuperat tva :) - mi-am luat decizia de pe bd unirii si aia a fost. nici ca am mai auzit de ei.

      Thumb up 1 Thumb down 1

    • #16

      Man, vreau si eu mai multe detalii. Eu cand m-am dus la contabila mi-a zis ceva de lichidatori si 1000RON+

      Asta pentru o firma care nu a avut niciodata contabilitatea deschisa...

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #17

      @der, srl cu 5actionari?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      Exact cum a spus Hor. Greșeala mea a fost ca numai mers cu dosar cu șină. Aveam dosar plic :D Aproape a urlat aia ca nu aveam dosar cu șină, cum am îndrăznit sa vin.
      Important este sa nu ai datorii la Anaf ca sa nu se opună aia. Dacă am înțeles bine, trebuie sa te judeci cu ei după sau doar au vrut sa ma sperie aia de la ONRC :) sa mi plătesc datoriile. Oricum nu aveam și totul a mers ok. Au trecut 3 luni

      Thumb up 2 Thumb down 1

    • #19

      PS. Am uitat, cererea luata de pe site ul ONRC nu era bună :D A trebuit sa completez alta luata de la ei. Poți plăti pe la ei sa ți facă dosarul dar noi ne am încăpățânat sa nu le dam alți bani :)

      Thumb up 1 Thumb down 1

    • #20

      @thebblack
      Un SRL poate avea până la 50 de asociați

      Thumb up 5 Thumb down 0

    • #21

      Asociat e una, actionar e alta.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #22

      Nu noțiunea greșit folosită părea să-l surprindă, ci numărul .

      Thumb up 3 Thumb down 1

    • #23

      ovidiu, exact cuvantul "actionari" mi-a sarit in ochi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #24

    Cum de ce? Pentru ca preschimbarea certificatului de inregistrare probabil se face contra cost, mai aduna si zdrentele niste banuti.

    Thumb up 3 Thumb down 1

    • A trebuit să fac "update" la certificat după ce am renunțat la un cod CAEN. A costat vreo 500 de lei acum câteva luni, în situația asta. Plus așteptat vreo 2 săptămâni, ca să se decidă și judecătoria.
      Cam trist dacă o să fie același preț iar.

      Thumb up 3 Thumb down 0

    • Mnope, e gratis. Asta dacă nu socotești timpul pierdut la ONRC.

      Thumb up 0 Thumb down 1

    • #27

      ”Judecătoria” nu mai are nimic de-a face de câțiva ani cu ORC-ul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #28

    Mai bine la camatarie! Decat spirit anterprenorial!

    Thumb up 3 Thumb down 0

  11. #29

    Dupa 10 ani prin alte meleaguri (Cehia) am descoperit ca este posibil sa ai relatii diverse cu statul si sa nu ai nevoie de dosare de sina, copii si alte chestii. Peste tot daca au avut nevoie de copii au copiat ce trebuie doamnele de la ghiseu, formulare sunt disponibile in incinta respectiva sau se pot descarca de pe net si imprima. Sunt surprins si acum in 2017 cand aud ca tot exista micile firme care iti VAND formulare diverse sau ca sunt orase fara apa calda sau rece.

    Thumb up 5 Thumb down 4

  12. #30

    7 iulie zici? Sper să îmi dea PFA-ul faliment până atunci. Sau să înceapă WW3.

    Thumb up 5 Thumb down 3

  13. #31

    Statul mafiot trage mereu pe boul care trage in jug.Asa se intampla si in domeniul radierii firmelor.Mafia daca vede ca esti ingramadit si respecti legea la virgula, trage de pe tine sapte piei.Dar daca esti informat si vrei s-o faci si pe marlanu cu statul mafiot, pot spune ca iti iese, daca ai putin sange in instalatie si lasi statul mafiot sa alerge dupa tine,pana face sume la gura.Eu am radiat in 25 de ani trei firme, foarte simplu.Mereu am avut sediu inchiriat sau in comodat pe perioada determinata.In momentul in care se apropie termenul de expirare a contractului de chirie iti faci socoteala daca mai merita sa tii acea firma sau nu.,Daca ,constati ca nu mai merita, incepi sa mergi pe burta si statul mafiot o sa faca clabuci la gura cu actele necesare radierii firmei tale.Bineinteles ca nu te mai costa nimic decat ceva nervi cand iti vin misive de la tribunal sau de la fisc.Dar daca esti putin marlan treci cu bine fara sa te coste nimic.

    Thumb up 6 Thumb down 0

  14. #32

    E un link, se poate face online. Informează-te măcar înainte să deschizi gura.

    Thumb up 5 Thumb down 4

    • Dacă e un link, ajută-ne, informează-ne, dă-ne link-ul. Te rugăm.

      Thumb up 1 Thumb down 3

  15. #34

    Eh si prin alte parti birocratia exista... dar exista si metode legale de evitare a ei (ex.: posta, curier). La noi... mai dificil.
    Sunt curios ce reglementari vor publica astfel incat si unul care acum este in Hawai (avand client acolo; contract pe 24 luni) sa poata sa isi preschimbe acest certificat incepand cu 7 Iulie.
    Probabil imputernicire/avocat/prieteni binevoitori sa parcurga lantul trofic al preschimbarii certificatului... sau nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Pe un prieten nu poți conta decât dacă-l împuternicești prin procură. Deci nu alternativ, ci cumulativ :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #36

    Acum am vazut comentariul Raiiar: "E un link, se poate face online. Informează-te măcar înainte să deschizi gura."

    Daca se poate face online atunci ma voi bucura extrem de mult :-)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      se poate face online doar ca trebuie sa depui actele la ghiseul de online de la ONRC.

      Thumb up 4 Thumb down 0

  17. #38

    radiat firma acum cativa ani, dupa ce am depus toate actele necesare am asteptat 30 de zile in care ANAF putea face opozitie.

    Surpriza 1, ANAF a facut opozitie, aveam de achitat accesorii (niste penalitati adunate de-a lungul anilor) in valoare de 90 RON de care nu stiam si nu figurau pe nicaieri prin comunicarile de la ANAF. tot ce primeam de la ANAF era ca sunt cu taxele la zi.

    Suprpriza nr. 2: Nu, nu se rezolva prin platirea acelor accesorii ci dupa ce le platesti trebuie sa actionezi ANAF in instanta, opozitia ANAF avand titlu executoriu (daca bat campii sa ma contraziceti - asa retin eu)

    Astfel ca o chestie care ar fi trebuit sa dureze 5 minute (adica achitarea a 90 RON) a durat mai multe de jumatate de an pana cand s-a judecat cazul si ANAF a fost obligat prin instanta sa retraga Opozitia.

    A mai durat apoi pana am instiintat anaf ca anaf e obligat sa retraga opozitia, adeverinte ca e obligat, declaratie pe proprie raspundere ca e obligat, exudat faringian, radiografie pulmonara, grupa sanguina, am donat niste sange si am dus un dosar cu sina. Apoi s-a rezolvat.

    De toate actele s-a ocupat o firma care se ocupa cu radieri si chestiuni de genul.

    Thumb up 6 Thumb down 1

  18. #39

    Acum una tare ar fi sa te puna iar sa faci dosarul pentru declaratia 088. Ca tot se schimba datele firmei, certificatul, etc.

    Thumb up 1 Thumb down 1

  19. #40

    De asta iubesc eu statul roman! Ca sprijina antreprenorii.
    Am si eu o rugaminte: nu ne mai sprijiniti, va rog, nu meritam atata interes!

    Thumb up 1 Thumb down 1

  20. #41

    Se dau si numere preferentiale?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #42

    Exista si o logica in chestia asta, relativ corecta:
    firmele care nu se prezinta la ONRC sa inregistreze noul cod "european" vor fi radiate.
    https://www.onrc.ro/index.php/ro/obligatiile-si-sanctiunile-aplicate-lichidatorilor

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.