De ce alegi sa te convertesti?

rugaciune

După o discuție interesantă de pe chat, am rămas cu o nelămurire. De ce alegi să te convertești?
Și nu, nu mă refer la femeile care se convertesc ca să se poată casători cu casa și mercedesul unui arab, purtându-i cu mândrie plozii și baticul.

Ci la oamenii care o fac în deplină cunoștință de cauză, fără nici o motivație materială în spate.
Cum o faci, citești cărțulia cu spirite a religiei respective, stai puțin și cugeți și realizezi Da bă, dumnezeul lor e mai bun decât dumnezeul nostru, e clar că au dreptate.

Bine, nu mă refer la islam, unde dacă renunți la religie, ceilalți colegi de joacă au dreptul și obligația de a te ucide, împreună cu membrii familiei tale. Ci la jucăriile astea colaterale, așa zis creștine, fiecare mai creștin și mai bun decât celălalt. Penticostali, ortodocși, catolici etc.

Ar mai fi și mormonii ăia care se plimbă prin oraș. Sincer să fiu, în viața mea nu am auzit ca cineva să se fi convertit la religia mărețului Mormon, datorită discuțiilor adânci de 5 minute despre Iisus Hristos.

Dar mai știi?

raspuns la rugaciune

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

128 comentarii

  1. #1

    Cand va mai intalniti, poti sa-l intrebi pe Dl. Tiriac cum a facut. Am citit undeva ca e mormon.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. la pocaiti ai avantaje, te ajuta lumea sa intretii familia de 1000 de enoriasi...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Mda... Futi cat poti, dar sa ai grija sa nu te vadă cand fumezi si bei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #5

    “A serious problem in planning against American doctrine is that the Americans do not read their manuals.” Se aplica din plin si la crestini.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Pentru că ofertele turistice pentru lumea ailaltă par mai tentante la ceilalţi. Un fel de mai multe stele la aceiaşi bani.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #7

    Pentru multe culte neoprotestante exista beneficii de ordin material destul de consistente,tentante la inceput.
    In rest,istoria religiilor te cam lamureste cum s-a divizat crestinismul incepand de la marea schisma pana la ciupercutele cu profeti aparute dupa ploaia de revelatii.Numai motive lumesti,unul si unul.Deci,cam greu sa simti despre crestinismul vecinului ca-i mai luminos si mai drept decat al tau.
    Convertirea la budism,kabala si alte chestii exotice tine,de obicei, de un fel de hipsterism spiritual-vedeta X a facut-o,maimutica o urmeaza.
    Nu ma astept ca un convertit din motive pe care le considera profunde sa comenteze pe topicul asta,totusi...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #8

    Un bun motiv a fost casatoria. Convertirea de la catolicism la protestantism a fost destul de simpla. A constat in niste discutii cu un pastor, evident protestant, explicatii deapre religie, bla-bla. Omul, foarte deschis, si-a dat seama ca prea curand pe la slujbe nu o sa ma vada si ca decat sa treaca J.la catolicism, mai bine si simplu a fost invers. S-a oficiat o mica slujba in capela familiei lui, am fost acceptata si mi-am dat acceptul sa ma convertesc si asta a fost. Nimic spectaculos, nimic iesit din comun, nu vad nici o diferenta,eu nefiind catolica practicanta si prin urmare nici prin cap nu imi trece sa devin protestanta practicanta. Doar protestanta si atat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      Protestantismul, in ciuda relatiilor relativ tumultoase cu catolicismul, este considerat un cult neo-catolic.
      Asa cum si cretinismul era (si inca mai este privit de unii) considerat un cult neo-iudaic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Asa este. Dar astia sunt bățoși rau si vor sa fie considerati complet separati de catolicism.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      *creStinismul am vrut sa spun.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      @dufu Era buna si varianta initiala. 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      Protestantii aia erau luterani sau de aia cu "Halelujah Jesus" si vorbit in limbi? Ca in cazul al doilea nu prea vad cum o sa fii tu nepracticanta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #14

    Mie imi place la catolici ca stai pe banca in timpul slujbei.
    Si echivalenta statului in genunchi de la ortodocsi e statul in picioare.
    Doar de asta m-as converti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Exact. Şi aş mai adăuga ceva. Bucuria din cîntecele catolicilor vis-a-vis de miorlăiala jalnică, plîngăcioasă şi fornăită de la ortodoxism. Cum frate, vin la slujbă să-mi cînţi numa a jale, deşi n-am mort pe masă?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Krantzro zi mersi ca nu zice si de dusmani ca de aruncat cu bani se arunca fix ca la salam

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Unde mai pui ca la catolici te asteapta popa in cashcarabeta la spovedanie, nu tre' sa astepti la coada cu toate babele ca sa binevoiasca maria sa popa ortodox sa apara.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #18

    Is chiar curios cati de aici stiu ce inseamna sa fii pocait.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #26

    De ce alegi sa ti schimbi muzica din player? De ce alegi sa ti schimbi dacia cu audi? De ce alegi la un moment dat sa faci pasul de la blonde la brunete? De ce alegi sa shimbi de la samsung la iphone? De ce alegi sa nu te mai uiti la Romanii au talent ci la Scoala vedetelor?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #27

    Pocaitii primesc anual o sacosa cu alimente de la Biserica lui Peste Prajit din strainataturi. True story.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Si multi devin baptisti, penticostali, martorii lui iehova ca sa primeasca viza mai usor in Canada/SUA si sa ramana acolo.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      Plus ca asa au liber la facut droaia de copii, ca nu au voie sa foloseasca prezervativul, si nu-i mai arata lumea cu degetul cand ridica cate 12 alocatii lunar, ca doar sunt oameni "cu credinta in suflet".
      Majoritatea femeilor pocaite se tampesc de la atatea nasteri. http://www.realitatea.net/crima-care-a-ingrozit-romania-o-mama-si-a-taiat-copilul-in-bucati-live-video_916845.html

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      De ce-mi dati dislike-uri?! :))
      Am fost personal cu o amica sa ridice sacosa anuala cu ulei, faina, napolitane si margarina adusa din Germania, pentru bunica-sa baptista.
      Mi-a zis ca bunica-sa a devenit baptista ca primesc alimente si toti se considera intre ei "frati" si "surori", se viziteaza reciproc si canta in cor pe la casa fiecaruia.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      Ce duios bați câmpii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      Silviu, eu postez informatii pe care le stiu din sursa sigura.
      Cunosc inclusiv un tip care a ramas in Canada cu viza pe motiv religios, ca face parte din comunitatea protestanta, ceva de genul asta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      Mai stiu o tipa care e baptista si care (teoretic) trebuie sa ramana virgina pana in noaptea nuntii.
      E de vreo doi ani cu un pampalau baptist si il insala cu cine apuca.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      Acum că știm cercurile în care te învârți, ne dăm seama cât de "serioase" sunt sursele tale.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Silviu, esti doar un ecou obositor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      În ecoul ăsta, deea sună groaznic de asemănător cu deby. 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      Coane Silviule, esti fumat rau, ti-o zic la modul serios.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      Tipilor, mai bine luati o pauza. Vorba aia "Pauzele lungi si desuri cheia marilor succesuri" 🙂 Scuze, n-am gasit alta rima.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      @deea - ce premii sunt la concursul de cele mai multe comentarii irelevante postate in cel mai scurt timp?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      Jordan, sper sa fie un tatuaj gratis cu sfanta treime!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      @X-Ray: Dacă a zice bine însemnă să apreciezi o întreagă comunitate pe baza experienţelor avute cu o babă senilă şi o curvă, atunci da ai dreptate.
      La fel am putea aprecia întreaga comunitate de comentatori de pe arhiblog prin prisma comentariilor deei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Nu a fost numai baba, si nu era senila.
      Am o cunostinta care e penticostal, la fiecare doua fraze rostite aduce vorba de d-zeu si biblie, mantuire si suflet pur, plus alte bazaconii. Il evit cat pot.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      si nepocaitii primesc de la primarii si uniunea europeana, nu dau ei pachete la oricine ci doar la aia cu bani putini, ei se ajuta si sunt uniti in comunitatea lor, la noi la romani esti prieten doar cat bei la masa cu cineva, cand ai probleme iti intorc spatele majoritatea. La ortodocsi se roaga pentru tine daca esti in dificultate, la pocaiti se mobilizeaza si ajuta cum pot. Cat despre femei nu are rost discutia, sunt open minded in ziua de azi, in primul rand sunt femei si apoi pocaite.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      So, i just loghed in ca sa-i dau minus lu` deea. Chiar suna a deby.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      Dislike, muraturilor! :p

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      @deea,"frate si sora" pai si se casatoresc intre ei. That's pretty much incest for me.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #47

    Cred ca de plictiseala. Ceva gen " plm nu-i nimic azi pe la televizor, ia sa devin budist si sa le arat tuturor adevaratul sens al existentei noastre, desi acum 2 saptamani eram atat de beat incat ma pisam in tomberon . "

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      Da mai ventore...dar nu conteaza ca ai fost inainte ultima scursura umana..important e ca acum ai gasit calea adevarata si ai devenit curat ca zapada...si un model in viata pentru restu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #49

      nea zapada e budist ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      @ Ender: E pe dracu' sa-l pieptene! E un soi de ateu habotnic, atata tot.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #51

    era o legenda urbana despre o secta in care credinciosii se inchideau undeva, stingeau lumina si o puneau de-o rugaciune in grup. asta da motiv de convertire.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      Da, aia care si-o trageau intre ei, nu conta cine cu cine.
      Ca doar d-asta e comuniune in trup si suflet.
      Asa se ajunge la divinitate. Dumnezeu este iubire, iar unde este Iubire (hehee) acolo este si dumnezeu 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      Deea mi se pare mie sau iti lucesc ochii dupa o astfel de secta...?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      Cei mai tari sunt mormonii cu alaiul de neveste.
      Barbatul doarme in fiecare noapte cu cate una, si le ia prin rotatie, ca nu cumva sa se supere vreuna.
      Si nevestele se considera "surori" intre ele, poarta batic si fuste lungi, nu au voie sa aiba TV, internet etc. si cresc gaini si porci.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • "Si nevestele poarta batic si fuste lungi, nu au voie sa aiba TV, internet etc. si cresc gaini si porci."

      zici ca e in Romania, la sat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      Femeile de la sat s-au desteptat de mult timp, nu vezi ce desfrau e prin satele noastre?!
      Iar astea tinere se duc la fiecare sfarsit de saptamana la discoteca comunala si si-o trag cu cine apuca, in special cu aia care vin cu BMW SH luat din banii de capsunarit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #57

    Eu m-as converti fara sa clipesc la The Church of the SubGenius!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #58

    Sunt unii oameni care au nevoie de astfel de trairi spirituale.

    In fiecare clasa din care am facut parte pe parcursul lungii mele educatii era cate un pocait sau un penticostal sau adept de ziua a 7-a sau credincios fanatic, ori bisericos de ala de doi lei, ori cineva crescut in sanul credintei pure.

    Unii mosteneau religia, altii se converteau. In clasa a 8-a de exemplu familia unei colege se convertise cu cativa ani inainte la nu stiu ce Biserica speranta... pentru ca ortodoxia nu ii putea ajuta in niciun fel prin a sa comunitate. Asa ca au trecut la Speranta Baptista sau cum se numea ea si cum familia o ducea foarte greu, aceia i-au ajutat. Haine, bani si altele. Desigur, nu cred ca au facut-o numai de asta, materialistic vorbind, dar unii chiar sunt o mare familie in comunitatile alea si se sprijina reciproc, mai ales in mizeria aia din tara aia.

    Alta de ex, asta mai tarziu, la a doua facultate, primise educatia aia religioasa inocenta a luminii din lumina si unicul ei hobiu era sa calatoreasca cate miliarde de ore cu trenul pe la manastiri si sa stea acolo cu saptamanile... Lucru ce pe mine m-a mirat, dar cand am intreba-o de ce, pentru ca eu nu as face asa ceva nici pentru toti banii din lume, mi-a zis ca asa isi gaseste ea linistea, isi incarca energia spirituala.

    Apoi altul se nascuse ortodox, dar el era protestant, convertit sau nu, ca nici el nu stia ce inseamna aia protestant sau ortodox, tot ce stia e ca e credincios. Si tinea mai mult la latura protestanta pentru ca aia nu culegeau lovele pentru catedrale, ci pentru ca erau o familie, aveau o purtare religioasa nu bazata pe barfa cum e in ortodoxie, ci onesta.

    Asa ca e si convertirea asta o chestie cumva de caracter, nevoi, posibilitati, experiente.

    Am avut un coleg in liceu, pocait pur, din familie de 7 sau 8 membri si copiii mostenisera treaba asta pentru ca ii ajuta comunitatea. Sa traiesti intr-un oras cavou cu 8 membri... Nu era usor lucru si pocaitii ii hraneau, ii imbracau si chiar tarziu au reusit prin comunitate sa plece fratii mai mari in Canada si America.

    Nu chiar toata religia e spurcata, desi in mare parte el, dar pentru unii convertirile astea vin in functie de nevoi. E ca si cum treci de la Apple la Windows... Dar nu pentru ca ai avea vreun interes, ci pentru ca gasesti in Windows ceva ce Apple nu are.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #59

    Poate fiindca nu se regasesc in religia lor.Intr-o vreme umblam si eu la o biserica crestina, mi s-a parut interesant, insa nu m-a tinut mult.Stiu ca la un moment dat venise o tipa (initial credeam ce e tip), care am inteles ca fusese lesbi, se droga si alte cele.Astia din biserica au primiot-o cu bratele deschise.mai retin ca se sublinia ideea virginitatii pana la casatorie, si ca trebuie neaparat sa te casatoresti cu cel care ti-e scris in Biblie (asta m-a amuzat teribil)...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      Astea fac sex anal in draci, ca trebuie sa fie virgine in noaptea nuntii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #61

      Acceptau si experte, cu conditia sa sa abtina de la sex pana la casatorie:)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #63

    Crestinismul pe care il gasesti pe cont propriu citind Noul Testament include intr-adevar si ideea ca Biserica e responsabila de cei care au mai putin: saraci si vaduve. Cultele neoprotestante includ in credinta lor si aceasta practica a ajutorarii nevoiasilor.

    Evident, sunt si oameni care devin membrii acestei biserici pentru ca pica ceva , si daca nu pica picura ceva. Nu cadeti totusi in concluzia extrema ca majoritatea membrilor sunt acolo pentru ca se da. Daca majoritatea doar primeste ...cine sa mai si dea?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      Astia din vestul Europei si din SUA.
      Crede-ma, in Romania 90% adera la cult doar pentru mocangeala.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      Acum cativa ani primeai vreo 2-300 lei daca deveneai martorul lui Iehova.
      S-au inghesuit o gramada de babe pe la tara sa devina iehoviste.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #66

    Vad pe aici in commenturi ca un fel de surpriza stupido-revelatoare faptul ca abstinenta sexuala pana la casatorie e parte a credintei "pocaitilor". Pentru cine nu a dat niciodata pe la Biserica(Ortodoxa sau Catololica) sau pentru cine nu a pus niciodata mana pe cartea aia neagra, o fi o mare surpriza. Nu e.

    Bisericile traditionale conform cu propria invatatura au traditii mult mai stricte decat protestantii si neo-protestantii in ce priveste sexualitatea. Nu intru in detalii. Ca de fapt, se ignora pana la uitare orice aspect al invataturii - aia e altceva. Dar invatatura exista si e destul de clara. Stati de vorba cu un preot si intrebati-l despre problema.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #69

    am vazut cateva clipuri pe utube cu muslimi prin uk, cat de agresivi sunt..e plina europa de ei; natie agresiva si cu religia lor de cacao. birmingham, luton si estu e plin.auzi ce chestie, te stabilesti intr-o tara democratica cu economie si valori etc. dar ramai cu islamu tau de wc din fundul curtii. https://www.facebook.com/OfficialBritainFirst/videos/811756245636305/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Britain first? Ti-ai ales ai un site de intelectuali fini zic

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #71

      nicolae, ce se intampla in UK si alte tari in care mizeria asta a prins radacini e adevarat indiferent de cat de xenofob e siteul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #72

    Pentru ca nu ai niste hobby-uri, pentru ca plictisesti si simti nevoia sa fii special.
    Toate religiile sunt niste mari gramezi de caca. Intoleranta religioasa fiind principala sursa de conflicte si se inrudeste foarte bine cu intoleranta etnica.
    Pentru ca ai impresia ca dupa ce mori ai sa ajungi in rai unde femei, bautura, distractie si o viata vesnica indestulata. O pula...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #73

    Cand un om este "cazut" (adica din punct de vedere psihologic este depresiv, din cauza unei pierderi, grijilor sau singuratatii), vine religia si ii promite multe. Din cauza asta se intampla cele mai multe dintre convertiri. Chiar daca in realitate ii ofera o iluzie.
    Iti dau o analogie: religia este un virus informatic. Cand un om este "cazut", "sistemul imunitar psihologic" al lui nu mai poate face fata "infectiei".
    Am fost candva penticostal si acest lucru mi-a daunat foarte mult (in relatiile cu oamenii, profesional, sexual). Fugiti de cultele neoprotestante (si nu numai)!
    Cat despre comunitate, acest lucru nu exista in realitate: cel putin la penticostali, totul este de fatada (ca cei din afara ("din lume") sa vada), dar odata ce ai intrat acolo nu esti bagat in seama. La fel se intampla si cu avantajele materiale: le au doar pastorii si cei din clanul lor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #74

      Un motiv suficient de a fugi de cultul penticostal e ca din randul lor s-a ridicat unicul,inimitabilul,ziaristul cu buze de statura mondiala
      Mihaaai Gadea

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #75

      Ca sa respectam adevarul istoric, Gadea e adventist de ziua a saptea (care e de fapt a sasea, dar matematica e grea). Nu ca penticostalii ar fi mai breji.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #76

    Propun ca Arhi sa ii dea lui Deea drepturi de admin sau ceva de genul pe aici...nu de alta,dar atatea comentarii de la aceiasi persoana pe un singur subiect nu am mai vazut de mult...sau,mai stii,subiectul articolului o "atinge" la modul personal

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      Propui prost.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #78

      @Chris06>> de acord. Cu cat patos incearca ea sa ne explice ce e bine sa alegem si ce nu, zici ca e Iliescu la Revolutie

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #79

      Eu doar am relatat niste situatii, atata tot.
      Care e logica frazei tale, ca nu o gasesc?!
      Intr-o vreme erai simpatic, te citeam. Te-ai transformat intr-o muratura.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      Asta este o greșeală frecventă. "Aceiași" este masculin plural. Femininul singular - cel pe care îl cauți tu - este "aceeași". Deci corect ai spune "aceeași femeie", "aceiași oameni", să zicem. "Aceiași persoană" este greșit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #81

      Relatezi fara sa te intrebe nimeni si o faci prost, liniar, generalizand aiurea.

      Toti care nu gandesc ca tine sunt fanatici, plictisiti sau muraturi.

      Semanam mult, ca acum si eu citesc ce scrii si rad.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      Alioja, un domn, ca intotdeauna.
      deea - In your face!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #83

    ma intreb cati dintre voi ati avut ocazia sa stati o perioada mai lunga intr-o tara araba si cati dintre voi ati cunoscut dincolo de contact vizual un musulman inainte sa categorisiti o religie si natii intregi ca urmare a comportamentului unei minoritati la care religia e ultima problema.
    sau ma gandesc ca poate din cauza islamului e turcia cateva secole in urma romaniei, nu? sau romania cateva secole in fata turciei datorita crestinismului.

    motivul pentru care eu mi-as fi schimbat religia, presupunand ca as putea face asta desi am inteles ca nu sunt inregistrat pe nicaieri oficial in afara certificatului de nastere (sau nici ala) ca fiind ortodocs, insa daca as schimba-o as face pe motive politice pentru ca nu mai suport ca bor-ul sa transforme totul intr-o afacere si imi doresc sa apartin unei chestii unde sa-mi pot exercita spiritualitatea in voie fara sa trebuiasca sa dau bani sau sa aprind lumanari si atunci poate ca gasesti budismul sau taoismul sau orice altceva cu care rezonezi si iti doresti ca si in acte(daca ele ar fi) sa faci schimbarea asta.

    dracu' stie....e o prostie dar cum avem tendinta sa descriem in material spiritualul....unul isi mai tatueaza pe Jesus, altul poarta un tricou cu papa....

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #84

      Eu am avut ocazia sa stau o perioada mai lunga intr-o tara europeana intre arabi, se pune? Sunt niste maimute. Toti. Nu, nu unii, nu majoritatea. Toti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      Si eu am avut un coleg arab tunisian. Era destept si un prieten adevarat. Se pune? Mai este si un proverb "Cine se aseamana se aduna". Corect?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @moldoveanca
      O fi fost dintr-o clasa sociala mai needucata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Care sigur e in % mai mare din populatie decat la europeni,aia e clar

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. Evrika!

    Mai tineti minte selfie-urile ironice hipsteresti?

    Se convertesc ironic!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #89

    @Arhi: mai termina cu titlurile astea ambigue......am intrat pe articol in speranta ca o sa ma convertesc poate intr-um mkv-eu, in cel mai rau caz un empetrei, si cand colo tu o tii cu plusuri si semicercuri ! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #90

    Banuiesc ca se convertesc pentru bani sau o fi vre-o religie care organizeaza orgii (la asta si eu as fi cel mai fanatic credincios).
    Problema e alta: de ce alegi sa ramai fidel unei religii, ai carei reprezentanti te trateaza cu spatele, pe banii tai, de ce sa te bati la pupat parti de cadavre, de ce sa te agiti impotriva celor care nu gandesc ca tine, fara sa castigi nimic din asta?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #91

      O stii pe aia cu "Hai sa ne organizam ca eu in ultimele dati am luat doar m..e?". Tot de la o secta de asta cu orgii vine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #92

    Va dau eu un exemplu. Fata la 18-19 ani, din familie de penticostali. Ea nepenticostala pana la 18-19 ani. Mai bea un pic, mai un prieten, un sarut, o chestie, O găluşcă, fără sex. Unchi, bunica in indepartata australie. Vine bunica in Ro si ii zice fetei: marita-te fata, ca nu e bine in fatza domnului. Te iau eu in australia. Aici esti saraca, sunteti multi frati. etc etc. Merge asta in australia, baba incearca s-o peshteasca pe la niste enoriasi penticostali mai mari cu cativa ani, muncitori pe santier. Asta rezista timp de 3 ani acolo si se intoarce acasa. Tadam. Cam asta-i un exemplu.
    Il vreti si pe ala cu lista de fete de maritat din romania pe care o are un pastor in canada? O tinea pentru feciorii enoriasi penticostali de peste ocean...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #93

    Ascultati urmatorul podcast. E un interviu cu actorul american Jonathan Jackson in care acesta povesteste drumul personal catre convertirea la Ortodoxism. Are 55 de minute dar este super interesant. O parte din povestea lui il aduce si prin Bucuresti -Romania. http://www.ancientfaith.com/podcasts/emmaus/general_hospital

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #94

    intrebarea mai potrivita : De ce alegi sa crezi intr-o religie ?

    Te face mai vrednic, mai curat, mai luminat, mai special ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #95

    Eu pot intelege de ce te-ai converti. Daca s-a inventat religia care sa-mi spuna cu argumente cum dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii, nu discrimineaza pe motiv de sex, piele sau orientare sexuala, si cum toti popii si lingatorii de moaste ajung direct in iad, s-ar putea ca marea religie ateista sa mai piarda un adept. Religia respectiva ar trebui sa nu aiba popi - sau daca are sa fie si femei si barbati si sa fie cu adevarat lipiti de saraci - sa nu aiba icoane, sa abordeze treaba cu moartea in mod filosofic, sa incurajeze stiinta si mai ales teoriile evolutioniste - oho, mai am multe pe lista.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Budism?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • La partea cu stiinta, nici catolicii si anglicanii n-au nici o problema. Inclusiv cu evolutionismul. Papa a zis ca nu contrazice cu nimic ce e in biblie, unde totul e metaforic la geneza. Si nu numai.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  30. Chestia asta cu convertitul dintr-o religie in alta cre'ca e ca si cum conduci 10 ani ford si apoi decizi sa treci la reno. Ti se pune pata sau ti se pare ca e un chilipir.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #99

    pai eu m-am convertit de 2 ori. prima oara din ateu in crestin ortodox, ca de...eram botezat de mic ortodox, si deci nu am contestat asta la inceput. dup-aia m-am facut un fel de adventist, cand intrebarile mele cu privire la icoane, idoli si duminica nu au avut un raspuns din partea ortodoxiei, ci de la adventisti. si de fiecare data nu a fost o alegere, ci o reactie fireasca, obligatorie dar nu restrictiva fata de lucrurile in care credeam la momentul respectiv. odata ce crezi, nu mai exista alegere. daca simti ca ai inca optiuni, inseamna ca nu prea crezi. practic nici macar nu este o decizie, nu o controlezi. pur si simplu din momentul in care incepi sa simti, sa intelegi niste lucruri, te transformi in altcineva, nu ai putere sa alegi daca te transformi sau nu. se intampla firesc, fara vointa ta, fara o motivatie care urmareste un scop. pur si simplu. asa a fost la mine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • "sa intelegi niste lucruri" - aahaahhahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaahahahahaha
      pula mea....cel mai caterinca comentariu.

      ia zi-ne. ce chestii ai inteles de ai devenit crestin.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #101

      Animaloo...candidezi la functia de papa al badaranismului?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #102

    domnu' sheriff

    cunoastem si apreciem valoarea metodei incercare-eroare-reusita dar cred ca frecventa aparitiei si disparitiei dislike-ului pe blogul dvs este nimicitoare pentru neuronu' comunitar

    *comunitar aka cititor-vanator-culegator pe arhiblog

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #103

      intri rar, probabil de aia nu stii ca dislike apare doar cititorilor logati

      Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #104

    Ba, macar aia cu "glorie mielului", canta misto...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #106

    Vad ca aproape toata lumea da in "pocaiti" ca fac ,ca dreg,ca etc...pare-ca-se se transforma intr-o contra a neo-protestantilor . Unele chestii is mai adevarate,altele nu...de am continua asa am putea da si in ortodocsi,catolici ,musulmani,etc..dar cum de la unii din gradina se vede mai bine merele stricate de la vecini decat din gradina lor..
    ca sa iti raspund la intrebare :tine de credinta...fiecare cu o parere personala...cum unii de la catolicism au teecut la islamism,asa au trecut si altii invers..
    eu am fost ortodox,maica-mea ma duse la manastiri..de astea... si am trecut la baptisti...btw:scriu din Romania...totusi asta am crezut eu...motivul fu ca am vazut raul facut de unii ,falsitatea altora, sunt sigur ca religia mea nu e cea mai perfecta,tocmai de asta merg la biserica baptist,dar nu ma consider un baptist,cat un crestin.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #107

      Mda, filosofia mea e apropiata. Atat ca eu vreau sa aleg ce mi se pare mai bine din fiecare confesiune crestina, nu sa aleg una singura care mi se pare cea mai apropiata de ideile mele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #108

    eu zic ca fiecare e liber sa practice propria confesiune, dar pocaiala asta e un fel de joc piramidal

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #109

    Arhi, nu am stat sa citesc toate comentariile. E tarziu chiar si pt mine. Dar imi aduc aminte (si sper ca bine) ca si tu ai zis la un moment dat cand veni vorba de intrat in biserica, religie/traditie and stuff ceva de genul: io mi's ateu (pardon, cred in Marele Monstru de Spaghetti), pentru mine nu conteaza. Dar daca pentru EA e important, atunci intru in biserica, zic tatal nostru, crezul si tot ce trebuie. Moment in care eu am zambit, mi-am adus aminte cat de inversunat eram eu impotriva bisericii (si'nca sunt) si am zis ca da, pentru EA o sa fac chestia asta daca si-o doreste. So... cam asta ar fi motivul. Nu de convertire, ca nu cred sa mai reuseasca ceva sa ma intoarca din ateism - poate doar o doza de budism ("don't be a dick").

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. Din păcate tot mai mulți romani se convertesc la cretinism.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • din păcate aşa e. indiferent de orientarea religioasă este un fapt real că tinerii încep din ce în ce mai devreme viaţa sexuală. statistic ştiam că pe la 12 ani. cu toate astea cică vor fi dezbateri dacă orele de educaţie sexuală să fie introduse în programa şcolară. adică există păreri pro şi contra. de ce contra? anumite ong-uri cre(ş)tine militează pentru abstinenţă şi pentru o singură relaţie în viaţă. pe bune? altele susţin că este dăunător să le vorbeşti copiilor despre sex - că de. ei sunt surzi, şi orbi şi nu-i macină nici o curiozitate, că taman aşa le stârneşti copiilor interesul. mă uitam aseară la tv ca ... şi mă întrebam cât de cretin trebuie să fii ca să susţii asemenea aberaţii? cât de frustat? religia nu spune nu la nimic. din vremuri vechi această curiozitate era normală şi mi-am adus aminte de un citat din biblie "mai bine păzeşti o turmă de iepuri decât o fată mare" şi zău, m-a apucat râsul. cât despre cei care se convertesc presupun că tot un soi de cre(ş)tinism profund îi împinge la asta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #113

      1k de + (plusuri.....sa nu se inteleaga altceva)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #114

      @Liliana - spune-mi si mie unde ai gasit citatul asta in biblie:"mai bine păzeşti o turmă de iepuri decât o fată mare”

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #115

      @vlad cerna
      Am cautat de curiozitate.Nu e.O fi vreo vorba populara.Sau vreo cujetare de-a lu' Nastase....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #116

      e dupa versetul unde scrie ca sexul anal bun se face atunci cand o iei pe nepregatite.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #117

      @liliana citatul e inexact. era de fapt"mai bie postesti o turma de iepuri decat o fata mare" pg27 aliniatul 2 din Kama Surda.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  38. Pentru ca fiecare om are un moment in viata in care isi da seama (sau nu) ca exista un Dumnezeu.

    Acel moment poate sa vina in urma unui concurs de imprejurari care de obicei se numeste coincidenta sau "minune", dar care logic omul nu si-l poate explica.

    Exemplu:
    - ai un accident aproape fatal si printr-un "noroc chior" a scapat. Omul mediteaza la ceea ce a patit si prin ce a trecut si zic, "shit, ce noroc am avut" sau "Doamne, multumesc ca m-ai scapat".

    Fiecare om are "pretul" lui.

    Zic asta din perspectiva unuia care a fost convertit si botezat de bunavoie si nesilit de nimeni dar ulterior am cazut in cealalta extrema (sex/alcool)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  39. #119

    Prin clasa a 11-a , cand incepusem sa am dubii majore despre religie,, existenta lui dzeu, ortodixism, sfinti si post, prima idee a fost sa trec la catolicism: mi se parea o religie muuult mai permisiva, mai light, mai aproape de adevar, decat ortodoxismul, Curand mi-a trecut ideea si am inceput transformarea spre ateism, cu multe documentare stiintifice.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #120

      " You can run on for a long time / Sooner or later God'll cut you down"
      (Man In Black)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  40. Ba, dude, dupa ani si ani m-am prins de ce barbatii nu prea se inghesuie sa se converteasca la iudaism. Cica, in Get (contractul de casatorie) e stipulat ca e musai musai sa-ti satisfaci muierea sexual si daca nu, asta e un motiv de divort din partea ei. Iti dai seama ce PR vei avea daca se aude ca a divortat aia de tine din cauza de nesatisfacere? 😀

    Reversul medaliei acuma e ca o avalansa de muieri vor vrea sa devina evreice. 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #122

      sau poate ca lumea s-a cam prins ca iudaismul e un club select bazat mai mult pe etnie decat pe convingeri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #123

    Nu mi-a placut la tine niciodata metoda ta de generalizare ca toti credinciosii sunt fanatici, prosti, manipulati sau prefacuti.

    Chiar si nascut la penticostal nu te obliga nimeni la 40 de ani sa mergi mai departe. Poti alege. Mi-a parut rau vazand ca esti inteligent si logic, stilul tau de a lua pe ceilalti la gramada si pe sine ca fiind special.

    Da, sunt profesori, doctori, milionari care efectiv isi schimba viata. Sa fie frica de iad? Nu stiu. Pe altii nici frica de inchisoare nu ii opreste sa faca ce vor. Intoarcerea unora este atat de radicala si neconditionata incat nu are nici o logica pentru un privitor extern.

    As putea da multe cazuri de drogati, puscariasi si etc. la care societatea nu avea solutie. Frica de iad e o gluma pentru ei. Preotii o gluma. Totusi se intorc la Isus prin Isus si totul se schimba.

    Daca ai fi sincer ai intreba cativa doctori, sefi de inchisori, consilieri de familie si vei vedea ca toti au cateva cazuri cand oamenii si-au revenit peste noapte. De ce ceea ce da stiinta e luat ca demn de apreciat dar aceste transfomari nu au valoare si nu merita investigatie. Sa fie hazardul, variata psihologica a oamenilor?

    Dumnezeu e cautat ca si o nevoie. In cel mai bun caz oamenii de stiinta vor spune ca Dumnezeu este transpunerea idealulilor oamenilor care nu accepta fatalismul si inutilitatea acestei vieti.

    Si totusi Dumnezeu este viu prin vietile pe care le transforma. Unui credincios daca ii spui ca Biblia este inventia unor fanatici batrani luata de bune azi nu te va lua in serios fara nicio o dovada. Sti de ce? Pentru ca el are efect ce scrie, a mers la psiholog, a divortat, s-a drogat dar brusc crezand acea carte viata lui se schimba in fiecare zi fara sa faca mare lucru.

    Dumnezeu nu vrea sa fie studiat, predicat. E precum un medicament pentru bolnav. Prospectul nu vindeca dar medicamentul da. Dar pentru multi nu exista o problema umana, nu exista pacat, nu exista rau ca si trasatura umana de caracter.

    Eu cred. Inteleg tot? Nu? Are logica tot? Nu. Dar are efect la mine! E mai real ca multe lucruri ce poate le vad.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #124

      nelu, TOTI credinciosii sunt manipulati in interesul capilor religiei proprii. ca o constientizeaza sau nu, nu mai e problema mea

      Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #125

    Eu nu mai accept confesiuni crestine diferite. De aia ma consider doar crestin. Fara ortodox, catolic, protestant, copt, nestorian, mormon etc. Si asa o mare parte din regulile fiecarei confesiuni au fost stabilite cu diverse interese lumesti. De aia nu se mai pune problema de convertire. Ma consider si ortodox, si catolic,si protestant, si mormon.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #126

    credinta e o carja. te ajuta sa mergi cand ai piciorul rupt.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. V-a intreb si eu ceva. Eu sunt pocait de 22 de ani,fac parte din confesiunea Penticostalism,dar sa stiti ca nu religia conteaza. Intrebare mea este. Ce inseamna pentru voi "POCAIT". Am vazut multe comentari cum ca:multi romanii se pocaiesc. adica? trec dintr-o parte intr-alta sau cum? Sa stiti ca religiile sunt 0 toate. Biblia nu spune ca e bine sa fi Baptist,Penticostal,Ortodox sau altceva. Spune sa fi Credincios.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #128

    Te convertesti pentru ca statutul tau formal prezent nu corespunde cu constiinta ta. Constiinta, intuitiile, preferintele, intelegerea se tot rafineaza si ajungi la un punct in care te asemeni unei alte comunitati decat cea in care ai crescut/cea a parintilor/cea majoritara. Si ca sa traiesti consecvent pana la capat alegi sa te integrezi acelei comunitati, prin ritul ei propriu (botez, sau alt rit).

    Convertirea presupune un interes personal serios, de obicei studiezi, compari, intrebi, ti se pare, intuiesti, vezi, cauti. Tine si de o insatisfactie cu starea de fapt. Simti ca traiesti ceva fals, si ca "dincolo" e autenticul, realul. Unele convertiri au si o puternica componenta emotionala: o predica lacrimogena, o amenintare cu iadul, perspectiva mortii imediate care te gaseste nepregatit etc.

    Dar scopul convertirilor e sa alinieze constiinta personala cu liniile mari ale comunitatii la care intentionezi sa aderi. Multe convertiri au si experiente revelatorii, intens emotionale, de fericire intensa, care iti valideaza ca esti pe calea cea buna. Simti ca ai fost "iluminat" si ca ceilalti traiesc in ignoranta, si atunci simti urgenta "evanghelizarii".

    Tiparele convertirilor sunt destul de diverse, dar eu cred ca majoritatea se bazeaza pe o inclinatie de lunga durata, anterioara convertirii, a sufletului, a persoanei, catre comunitatea/religia/cultul/sistemul de credinte la care te convertesti.

    Thumb up 0 Thumb down 0