Alina Gorghiu, românca lucrului bine făcut

voicu

Alina Gorghiu, această elena udrea a lui Klaus Johannis, a scăpat un mare porumbel. Susține cu tărie ca informațiile din dosarele penale să nu fie publicate în presă.

Presedintele PNL, Alina Gorghiu, a pledat, joi, pentru interzicerea difuzării in presa a informatiilor din dosarele penale in faza secreta a instrumentarii acestora, in sensul gasirii unei "formule rezonabile", astfel incat "libertatea presei de a obtine niste informatii sa nu lezeze o ancheta".

Dacă nu știți cine a avut această inițiativă, vă spun eu. Este domnul Șerban Nicolae, senator PSD.

Același Șerban Nicolae care azi a avut altă ințiativă. Ca arestările preventive să se facă doar dacă infracțiunile sunt violente.

Faptele săvârşite prin acte de corupţie nu se justifică ca fiind acte de pericol concret pentru ordinea publică. Avem în România, persoane foarte importante la cel mai înalt nivel, cazuri de parlamentari care au fost cercetaţi în libertate, judecaţi, condamnaţi şi care au ajuns în penitenciare pentru executarea unor pedepse privative de libertate fără ca să fie nevoie de arestarea lor preventivă, ceea ce arată că nu este o condiţie sine qua non într-o cercetare penală. Cazul lui Dan Voiculescu, de foşti miniştri, mă refer la Relu Fenechiu”, spune Șerban Nicolae.

„Se face un exces prin arestare, prin încătuşare, s-a ajuns la situaţii absolut nejustificate. Cazul lui Radu Mazăre care a fost ridicat cu mascaţii dintr-un restaurant. Folosim unităţi speciale de luptă, oameni antrenaţi, cu toată logistica necesară ca să-l luăm pe Gigi Becali de acasă, la şase dimineaţa, în propria maşină ca să-l aducem la audieri”, adaugă senatorul PSD

Dacă nu știți cine e Șerban Nicolae, aflați acum. E șoferul din poză. În dreapta lui e infractorul condamnat Cătălin Voicu.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

28 comentarii

  1. #1

    Se dovedeste din nou ca intre cele doua tabere nu exista absolut nicio diferenta, si ca ne-am agitat ca idiotii degeaba.

    Probabil peste 5 ani, se vor prezenta la alegeri cum s-au prezentat si in Cehia sau Slovacia, undeva pe la 20% .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    Are dreptate doar pe jumatate Serbanica asta: faptele de coruptie reprezinta pericol concret nu pentru ordinea publica, ci pentru buzunarul public, aka buget 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #3

    Eu sunt optimist, lucrurile se schimba... NOT

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #4

    am votat cu KJ ca ma sperie Po0nta, si in primul tur cu Macovei.
    Daca reuseste sa-si faca partid, cred ca se vor mobiliza multi in spatele ei mai ales ca KJ era o alternativa de toata jena la prezidentiale, dar asta a fost...
    Vom vedea...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #6

    Serban Nicoale are fata a unui om care a bagat in el 4 cefe de porc si garniturile aferente.Tot timpul cu gura deschisa si este pregatit sa ragaie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #8

    A, pai ai scapat stirea de spatamana trecuta in care insusi Iohannis declara ca prima prioritate ar fi sa facem cumva sa nu mai existe scurgeri de informatii in presa. Sa fie bine la toata lumea. Exact ce voia Ponta si exact motivul pentru care cu speranta am pus stampila pe el. Bine nu am fost naiv si nici dezamagit, eram 99% sigur ca e in cardasie cu gasca corupta, dar de Ponta eram 100%.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #9

    dar vai, privare de libertate pentru infractori dar daca ei priveaza libertatea altor indivizi e ok, cum plm exista retardatul asta? merita tratat cu chloroform si legat de nuc pana se usuca, nu e nimic violent in asta, nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #10

    pai in privinta asta are dreptate presedintele Iohannis: problema nu e a celor din parlament, care isi vad de interesele lor, absolut normal as zice, ci a celor care ii trimit acolo prin votul lor in mod repetat. si culmea se si plang. Ca domnul serban nicolae nu are pareri din astea de acum cateva zile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      de fapt problema e ca domnul Iohannis a declarat ieri ca ar trebui pedepsiti cei ce publica informatii din dosare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #12

    Eu nu-s chiar de acord cu individul asta, serban. Eu cred ca parlamentarii care arata ca el, dar mai ales ca pasagerul din poza, voicu catalin, trebuie arestati fara vreo suspiciune in afara de faptul ca arata ca niste infractori. Pai cum sa arati asa si sa pretinzi ca esti nevinovat?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #13

    BRUSC mi-am adus aminte de ce nu am votat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #14

    Klovn Johannus trebuie sa isi dea seama ca daca isi baga organu in cei care i-a votat, atunci poate sa se termine atat popularitatea cat si sprijinul si poate si mandatul lui mai devreme decat spera, nu fii un imbecil dom prese.dinte!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #15

    Nici o luna nu are de cand e presedinte si deja toti ii dau in cap lu' Klaus. Hai sa asteptam si noi macar un an, pana putem sa ne formam o opinie.
    La americani, cand au fost procese mari, ca cele ale lui Michael Jackson sau OJ Simpson, presa nu reusit sa afle aproape nimic din dosar, in afara de informatiile ce erau publice.
    Eu m-am saturat de justitie la televizor, care poate sa influenteze si opinia publica, dar si justitia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      nu e vina presei ca i se servesc informatii din dosare. nu ziaristii sunt de vina ca informeaza publicul, ci cei ce fura informatii din asemenea dosare. aia sa fie pedepsiti, nu ziarele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Plus ca compari mere cu pere. Justitia din romania nu se poate compara cu justitia din america. Fara suportul presei, presiunile asupra magistratilor in dosare precum a lui nastase sau voiculescu, baietii astia nu vedeaunici macar o zi de detentie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      One night a feast was held in the palace, and there came a man and prostrated himself before the prince,
      and all the feasters looked upon him; and they saw that one of his eyes was out and that the empty socket bled.
      And the prince inquired of him, “What has befallen you?” And the man replied, “O prince, I am by profession
      a thief, and this night, because there was no moon, I went to rob the money−changer's shop, and as I climbed
      in through the window I made a mistake and entered the weaver's shop, and in the dark I ran into the weaver's
      loom and my eye was plucked out. And now, O prince, I ask for justice upon the weaver.”
      Then the prince sent for the weaver and he came, and it was decreed that one of his eyes should be
      plucked out.
      “O prince,” said the weaver, “the decree is just. It is right that one of my eyes be taken. And yet, alas! both
      are necessary to me in order that I may see the two sides of the cloth that I weave. But I have a neighbour, a
      cobbler, who has also two eyes, and in his trade both eyes are not necessary.”
      Then the prince sent for the cobbler. And he came. And they took out one of the cobbler's two eyes.
      And justice was satisfied.
      -The Madman: His Parables and Poems

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #19

    Arhi, ma gandesc ca daca nu ar mai exista cerere, ar disparea si oferta 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      gresit, cererea apare ca urmare a ofertei, nu invers

      Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #21

    Nuti era mai buna....

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #22

    Sincer, nu mi se pare normal ca dosarul sa apăra in presa înainte sa se judece. Dar noi încă suntem nație de isterici.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      dude, nu e normal. dar nu e normal sa interzici publicarea. pentru ca astfel poti interzice sa apara orice in presa, sub diverse motive. pedepseste-i pe cei din aparatul judiciar, care fac asemenea magarii, nu pe cei ce fac oficiul de informare a oamenilor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      a, da, normal. jurnalistii nu se infiltreaza in parchet si trag dosare la xerox, cineva i le serveste si aia merita sa fie pedepsiti. desi sunt situatii in care jurnalistii ar trebui sa fie pedepsiti, dar doar in cazuri exceptionale gen secret de stat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      dude, tu te auzi? cum sa se infiltreze in parchet?:)) really? obiectiv militar, cu paza. daca ar face asta, ar fi spionaj, nu publicare de nush ce. ce vezi tu in ziar se numesc servite si le primeste orice ziar sau blog mai de doamne-ajuta. si vin tocmai de la cei ce fac scandal ca nu ar trebui sa ajunga in presa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Pai asta ziceam si eu boss, nu eram ironic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #27

    Mi-am adus aminte de faza cu mailul la evz
    http://www.ciutacu.ro/articol/cum-l-a-executat-kovesi-pe-vantu-in-evz/

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #28

    bai, poza e tare daca nu-i trucata !

    Thumb up 0 Thumb down 0