ANAF cere în mod ilegal și comunist date confidențiale

foto profit.ro

Dacă vedeți anunțul de mai sus prin scara voastră de bloc sau vreun administrator/președinte de asociație vine și vă amenință delicat cu fiscul și altele, sunteți liberi să reacționați cu credeți de cuviință de violent, pentru că este ilegal as fuck under 14.

Nu există nicio lege care permite fiscului să ceară asta și nici nu va fi pe viitor, pentru că sunt date personale care nu au ce căuta la nicio asociație de nimic, atâta timp cât ești proprietarul de drept al casei. Faptul că faci parte din acea asociație nu te face parte din vreun kibutz.

Asta așa, ca idee, pentru că am remarcat că e plin de băieți gata să declare tot, pentru că na, dacă așa a cerut ANAF, înseamnă că trebuie să fie și legal.

Cât despre declararea sumelor reale și alte mizerii de genul, lumea o să le declare atunci când legea nu va fi nesimțită. Pentru că, în acest moment, dacă eu declar chiriașul la fisc, plătesc automat impozit pentru 3 luni. În avans, ca să fie, pentru că de ce nu, chiar dacă eu nu am încasat niciun ban. Și vă urez succes în branșă să încercați să scoateți de la fisc un contract de închiriere. Noi personal nu am reușit, decât după ce s-a împlinit un an. Pentru că așa a considerat doamna de la ANAF sector 3 și aia a fost.

Nu mai vorbesc de vreo lege pentru protecția chiriașilor sau a proprietarilor, lege care nu există și face pur și simplu închirierea un fel de ruletă rusească. Ruletă la care maică-mea, de exemplu, a pierdut. Doamnele ziariste care închiriaseră apartamentul nu au înțeles de ce nu au voie să stea cu picioarele încălțate pe pereții albi. Doar au plătit, e casa lor, ele decid cum vor să stea. Și cum adică nu am voie să dau cu piciorul în mobilă dacă mă enervez? Doar e a mea, am închiriat-o!

După care au plecat supărate, amenințând că vor da în judecată pe toată lumea. Da, au uitat să plătească pentru ultima lună, normal. Bănuiesc că în continuare fac plângeri la poliție că li s-a reținut abuziv garanția de o lună.

Deci da, sigur, se vor plăti toate chiriile la ANAF exact așa cum trebuie.

anal

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 39 beri
Loading...

31 comentarii

  1. #1

    "După care au plecat supărate, amenințând că vor da în judecată pe toată lumea. Da, au uitat să plătească pentru ultima lună, normal. Bănuiesc că în continuare fac plângeri la poliție că li s-a reținut abuziv garanția de o lună."

    Si cat le-a cerut ca daune in instanta? Niciun judecator normal la cap nu le-ar fi dat castig de cauza.

    Thumb up 13 Thumb down 4

    • #2

      Pana-ti da tie castig tu suporti rahatul chiriasilor ca nu-i poti da afara, poate doar cu bgs-ul, pana atunci te judeci lejer.

      Thumb up 6 Thumb down 3

  2. #3

    Ca legile in România sunt de kk e un discurs, ca nu declari veniturile din închirieri de exemplu e un alt discurs. Pana când se vor alinea și legile din România la cele din restul lumii va mai trece destul iar fraudele vor continua

    Thumb up 14 Thumb down 1

  3. Nu e, dom'le, chirias... e musafir permanent 😀

    PS. Atat timp cat un contract de chirie se incheie la notariat, se declara la fisc (in mod automat) 😉

    Thumb up 5 Thumb down 2

    • da, si aia e tot, nu trebuie sa mai faci nimic tu

    • #6

      Intrebare cretina, partea cu incheiat contractului la notar si apoi declararea automata la fisc, este valabil pentru persoane juridice sau si fizice?

      Thumb up 1 Thumb down 1

  4. #7

    ANAFuristele sunt niște matracuce viteline. Colind de vreo două luni cu un extrem de onorabil domn chinez ca să-și recupereze o taxă trimisă de Trezorerie într-un cont greșit #走后门

    Thumb up 4 Thumb down 9

    • e adevarat ca o au mica maithune?intreb pt un prieten

      Thumb up 20 Thumb down 5

    • #9

      Că românii sunt mai breji:) Câți Napoleoni neaoși mi-au trecut prin mână...Asiaticii compensează prin alte atribute-piele, naivitate, etțetera. Sunt și excepții, mi-am tras-o cu un fost soldat PLA care era iuuuge, vorba lui Trump. Sper că v-am înseninat dimineața și tot restul zilei

      Thumb up 13 Thumb down 4

    • #10

      bre, Maithun, eu te respect pentru faptul ca esti activ. Stii cum se zice, sodomizezi, nu sodomizezi, vremea Sodomei trece. Congrats.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  5. #11

    Am o prietena care are un apartament prin s3 si a fost in chirie la niste soldoveni prin bunicul ei, dupa ce s-a dus bunicul ea s-a dus sa-i dea pe aia afara, a reusit doar cu politia avand in vedere ca plateau chiria sub pretul zonei cu mult s-au gandit ca-s si proprietari, ca au luat o mobila si o lustra, soldovenii au lasat vraiste si au fost evacuati cu politia si ea a trebuit sa renoveze tot ca sa dispara mirosul de lemn ars de la aia.

    Thumb up 15 Thumb down 23

    • Te simti mai potent acum ca ai spus "soldoveni"? Ti-a mai crescut 3 cm? Iti satisfaci cami... pardon femeia mai bine acu? Daca da, felicitari, s-a meritat!

      Thumb up 15 Thumb down 37

    • #13

      V.supra

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Dart, te simti? :))

      Thumb up 10 Thumb down 5

  6. #15

    Cat de comunist suna totul... E un comunicat semnat de "Comitetul,", nu tu antet, nu reprezentant al "comitetului" cu numele scris in clar.

    Thumb up 16 Thumb down 0

  7. Vrei una buna? La mine asociatia de proprietari cerea o copie dupa buletin! Cand am auzit i-am zis... "hai sa mori tu, pleaca pana nu ti si *** una".
    Long story short, m-am implicat in acel "consiliu al asociatiei" si de atunci doamna administrator moare de ciuda ca nu mai poate face reparatii foarte des in scara blocului!
    Reparatii "foarte necesare" cand avea nevoie de un televizor nou de exemplu!

    Thumb up 23 Thumb down 1

  8. #17

    Poi eu plătesc taxe pt fiecare leu. Sa plătească toti. Discursul e de kko nu scuza frauda. Plus ca s chiriile egale, cele cu contract fata de cele fără. Dacă pasul următor este comentariul: ne fura, e legea de kko!, hai în strada! Faptul ca esti evationist nu rezolva aceste probleme. Nu-i comunism, in SUA majoritatea cazurilor sunt rezolvate în urma sesizărilor cetățenilor, începând cu rahatul câinelui lăsat pe strada, cruzimea fata de animale etc.
    Dintre miile de apt închiriate, numai tu ai întâlnit nebuni, astia de nu au avut case moștenite de la părintii care le au căpătat de la comunisti, sau sunt venetici, îs toti jeguri, săracii, needucați, dorm cu picioarele n sus...
    Apoi de legea aia sa te ferești, ca va trebui sa repari, sa întretini, sa răspunzi pentru securitatea ăluia din casa ta, se va reglementa si la noi.

    Thumb up 18 Thumb down 6

  9. #18

    Nu inteleg de ce incurajezi ilegaliatea, nu cred ca ANAF a obligat asociatiile de propietari sa faca asta dar asa ar fi normal, unde am locuit ultima data cu chirie a trebuit sa prezint buletinul si sa ma treaca in ''cartea blocului'' asta desi nu aveam contract de inchiriere.

    Cu totii vrem o tara civilizata dar ne e greu sa ne debarasam de micile smecherii, spagi si indiferenta fata de legi.

    Ar trebui creat un sistem ca in Franta unde daca te angajezi ti se cere dovada ca locuiesti undeva legal, banca iti trimite cardul prin posta la adresa pe care ai declarat-o, declaratia de impozit si amenzile iti vin la adresa pe care ai declarat-o cand te-ai angajat deci e destul de anevoios sa locuiesti undeva fara sa declari domiciliul.

    Thumb up 31 Thumb down 6

  10. bine ca voi ca pefe va plangeti de anaf ca v-a anuntat ca s-ar putea sa exista posibilitatea ca e posibil sa vina...sa vedeti la firme ce-si dau in petec stimatii bugetari, ce atitudini de bolsevici cu cerinte rastite si priviri rautacioase, ce apucaturi de mujici cu hartii si marfa aruncata pe jos...e parfum ce primiti voi ca pefe.

    Thumb up 10 Thumb down 1

  11. culmea, legile sunt cam prochiriasi peste tot in lume. Spor sa dai un om afara din casa, dupa ce ai contract cu el 🙂
    Ah...ca dupa ce l-ai dat nu mai pupa alta chirie, e partea a doua.

    Thumb up 4 Thumb down 1

    • #24

      În Franța e ilegal să dai iarna afară un chririas chiar dacă nu a plătit așa că proprietarii iti cer copie după ultimele 3 adeverințe de salariu ..

      Thumb up 3 Thumb down 3

    • in nemtia daca ai contract pe termen nedeterminat, nedeterminat devine. Gen: daca vinzi apartamentul, ala de il cumpara il cumpara cu tot cu chiriasi.
      Stiu de cineva care a vrut sa vanda apartamentu. A batut palma cu cumparatorul, au semnat actele. Ala a luat cheile...si nu a platit vreo juma de an, timp in care ei se judecau, astia ai mei plateau ratele

      In belgica cica e cam riscant sa ai doua apartamente din care unu gol

      Thumb up 2 Thumb down 1

    • vin romanii si=-l ocupa?

    • ceva de gen ca oricine are voie sa il ocupe

      Thumb up 1 Thumb down 1

  12. ANAF lucreaza romaneste, las ca pun botu' prostii.

    Thumb up 3 Thumb down 1

  13. #30

    Am si eu niste povesti cu mega-ziaristi si consultanti politici de numa ... gen masina de spalat distrusa, dar nu oricum, cuva indoita, pereti negri de fum desi locuiau cu copii in casa, samd ... asa ca sa nu ne mai miram de ce presa e asa cum e ...

    Thumb up 2 Thumb down 0

  14. #31

    Problema, la toata treaba asta, este ca relatia cu ANAF, este una in care contribuabilul, este umilit, indiferent de situatie, indiferent de timp, intotdeauna relatia asta cu ANAF, va fi una de umilinta si asta se intampla de ani si ani de zile. Sunt nenumarate cazurile, in care s-a dat spaga pentru ca treaba sa mearga normala dupa lege, sunt nenumarate cazurile in care orice inspectie fiscala iti da amenda, nu mai spun, de declaratii refuzate pe diverse motive....

    Motivul pentru care contractele din inchriere nu se declara la ANAF, este relatia de umilinta si as vrea de la mult iubitul sef, ca inainte de orice campanie mareata sa vina cu niste simplificari, dupa care sa dea un termen de gratie sa inceapa controalele. Pur si simplu asa mi se pare normal, dar in schimb, ei vin cu chestii de genu asta. Ca o paranteza, fac pariu ca vor aparea si avocatii specializati pe treaba asta si uite asa toata lumea are munca. De fapt e o jecmanire.

    Thumb up 2 Thumb down 0