Asist, cu uimire și, de ce nu, cu oarecare teamă, la o campanie cumplită de influențare a opiniei publice, pentru inducerea unei opinii generale referitoare la faptul că autoritățile statului care își fac de fapt datoria, sunt rele.

Campania a început cu declarațiile împotriva DNA-ului, iar acum discuția se mută pe tema ANAF, penntru că se pare că, momentan, nu se pot atinge de DNA, iar oamenii sunt mulțumiți că îi văd umiliți pe gunoierii ultimilor 25 de ani.

Desigur, leitmotivul este două.
Că de ce ANAF nu a făcut nimic până acum.
Că de ce amendează ANAF mici intreprinzători, dar nu recuperează averile șmenarilor de la răcoare.

Și aici e problema. Că oamenii se simt imediat solidari cu aceste întrebări, nu-i așa, legitime. Dar de fapt ele sunt întrebări clocite în laboratoarele experte ale postacilor cu antrenamet tip Felix Tătaru sau Dan Andronic. Manipulări simpliste, destinate creerii unui curent de opinie defavorabil unei instituții, curent care, într-un final, va duce, desigur, la modificări majore în structurile respective și o cumințenie sublimă din partea tuturor.

Ce e fun este că instituțiile cele mai de temut ale statului lucrează cel mai substanțial sub guvernarea mult hulitului Mickey Maus, cel ce era trâmbițat drept ucigașul justiției și cel ce va îngropa drumul drept al româniei. Iar în ultimii 10 ani, nu a lucrat datorită faptului că domnul Băsescu, numitorul de procurori, era mult prea ocupat să o îmbogățească pe iubita sa pârnăiașă, doamna Udrea.

Plângeți după intreprinzătorii închiși de ANAF, pentru sume infime?
În primul rând, e doar circ, pentru că sumele nu sunt infime, după cum se vede în comunicatul ANAF de mai sus. Dar dă bine să te victimizezi. Sper ca proprietarului de la Pub18 să i se demonstreze falsul și să facă cunoștință și cu DNA-ul.

În al doilea rând, câți dintre voi ați văzut vreodată bonul la magazinele de cartier? NU, NU ACUM! Nu zilele astea. În ultimul an. În ultimii doi ani. În ultimii ani. Vând mergeați să vă luați gumă de la buticul blocului, primeați bon pentru guma aia?

Nu cred.
Să facem un calcul micuț, strict la buticuri, bazat pe niște presupuneri largi. Să presupunem că un butic face vânzare zilnică de 1000 de lei. Din care face evaziune cu 300 de lei. Și nu spuneți că nu, pentru că de aia trăiește bine dragonul roșu și comerțul cu bulgaria.

Să mai presupunem că sunt 1000 de buticuri de astea doar în bucurești. Asta înseamnă 300 000 de lei pe zi. Înseamnă o evaziune de 109 500 000 de lei anual. Și asta e doar grosso modo, cifrele sunt mult mai mari, în toate direcțiile. Extrapolați asta la toate businessurile lucrative din românia. Sumele vi se vor părea halucinante, când realizați cât se fură într-un an, din simpla evaziune a micilor intreprinzători.

Credeți că marea hoție se află la cei ce fură cu borduriade, parcări și restul? Nu, marea hoție este la noi. Este la toți cei ce consideră că e normal să mai fure și buticarul puțin, de ce să dea la stat, că oricum îi fură.

După care banii de spitale, grădinnițe și altele îi vrem de la stat. Uitând că, practic, statul suntem noi, banii ăia trebuie să vină de undeva.

Da, eu sunt de acord ca ANAF-ul să închidă locațiile unde se face evaziune. Punct. Am fost recent la un restaurant, chelnerul mi-a dat timpul estimativ în secunde în care se va întoarce cu bonul. Dacă iau țigări de la chioșc, primul lucru care mi-l dă vânzătoarea este bonul.

AȘA se construiește o civilizație. Cu biciul și cu frica.

LE: a inceput
m.hotnews.ro/stire/19793728

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.