Să analizăm și opinia BGS

Am primit pe mail și opinia firmei da pază BGS, legată de bătaia de la meciul naționalei, împreună cu niște poze, tot de la ei. Le redau exact așa cum le-am primit.

În urma incidentelor petrecute la meciul Romania–Ungaria între agenţii BGS şi unii suporteri, dorim să prezentăm în cele ce urmează poziţia oficială a societăţii noastre:

1. Toate imaginile foto/video vor fi analizate, iar agenţii BGScare au făcut exces de zel vor fi sancţionati.

2. Declanşarea evenimentelor din peluze au avut ca origine unele grupuri de suporteri ale echipelor Steaua, Dinamo, Petrolul cât şi gruparea cunoscută sub denumirea “Honor et Patria”. Galeria Dinamo Sud a atacat galeria maghiară, membrii galeriei Stelei s-au bătut între ei, galeria echipei Petrolul a lovit câţiva agenţi de securitate iar cei de la “Honor et Patria” au aruncat la propiu 2 agenţi de securitate BGS peste balustradele de protecţie. De asemenea, numeroşi membri ai acestor grupări au introdus pe stadion materiale pirotehnice (petarde/torţe) pe care le-au folosit pe durata întregului meci aruncându-le către agenţii de ordine, pe teren şi dintr-o zonă în alta a peluzelor. Aceste materiale sunt de mici dimensiuni iar din informaţiile pe care le-am primit ulterior meciului am aflat că au fost introduse pe stadion ascuse în lenjeria intima, legea nepermiţându-ne percheziţia corporală amănunţită ci doar un control sumar. Aceste grupări au vandalizat mobilierul stadionului (scaune) folosind bucăţile rupte pe post de proiectile îndreptate de asemenea către agenţii de ordine şi jandarmi.
Unele dintre proiectile au făcut victime, rănind atât membri ai forţelor de ordine cât şi spectatori.

3. Conform legii 10/2012 “ serviciul de asigurare a ordinii şi siguranţei în incinta arenelor sportive, se prestează de către societăţile specializate de pază şi protecţie sau de către Poliţia Locală”. În baza acestei legi, a contractului şi a planului de pază considerăm îndreptăţită implicarea agenţilor BGS în păstrarea sau restabilirea ordinii şi siguranţei în tribune.

În încheiere supunem atenţiei câteva aspecte:

- De ce întotdeauna conflictele cu toate forţele de ordine (nu doar BGS) pornesc întotdeauna din zona peluzelor, cauzate de aceleaşi grupuri de suporteri care se autointitulează –ultras?

- Cum este posibil ca în restul stadionului să fie păstrată ordinea şi să nu existe niciun fel de incidente?

- De ce întotdeauna huliganii ajung să fie victimizaţi, chiar şi în contextul în care încalcă legea în mod flagrant şi repetat, provocând daune materiale, fizice, sportive şi morale întregii Românii?

- Ia cineva în considerare reacţia zecilor de mii de spectatori care cer evacuarea şi stoparea huliganilor?

Luând în considerare cele de mai sus, lacunele legislative, presiunea mediatică şi reacţia Federaţiei Române de Fotbal, în urma incidentelor petrecute la meciul de fotbal Romania-Ungaria, societatea noastră a ales să rezilieze unilateral contractul de prestări servicii încheiat cu FRF începând cu data de 27.10.2014. Am luat această decizie, convinşi fiind că am făcut tot posibilul să respectăm legea şi să menţinem în cadrul meciurilor, climatul de linişte şi ordine pentru zecile de mii de suporteri nu pentru o mână de huligani.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

60 comentarii

  1. #1

    Era un filmulet in care se vedea clar cum ungurii au rupt gardurile si au navalit peste suporterii romani, iar aia de la bgs fugeau de rupeau pamantul. Iar faza cu materialele pirotehnice introduse, oare cine e vinovat? Nu cumva firma de securitate?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Citim si noi tot articolul?

      "Aceste materiale sunt de mici dimensiuni iar din informaţiile pe care le-am primit ulterior meciului am aflat că au fost introduse pe stadion ascuse în lenjeria intima, legea nepermiţându-ne percheziţia corporală amănunţită ci doar un control sumar."

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Mai, daca tu iti bagi la pula petarde, aia de la firma de paza nu au voie sa te controleze acolo. Adica nu-ti pot baga mana-n pantaloni sa vada daca ce ai tu mare in fata e pula sau petarda. Cam asta e legea!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #Crisius, să ştii că ai dreptate. Eu mi-am pus bricheta la sâni şi chiar dacă am fost controlată de o tipă, aceasta nu ar fi avut niciun drept să-şi întroducă mânuţa la mine în sutien. Ei nu se gândesc că de mult ori îi văd o mulţime de copii.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #5

      aniela, spune sincer, ti-ai bagat bricheta acolo cu speranta ca o sa te controleze cineva

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      Aniela la tine intre sani incap si 2 shaorme , un copil mic african, cifra sase si 2-3 petarde.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @RobertD: ai uitat de purcelusul de lapte! :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @ anusela dobi
      între țîțe sau ăn vreun orificiu , hai zi drept.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      @Robert, ea insasi e o petarda 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Marş .. hai muşcaţi şi nu mai lătraţi aiurea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • "Ei nu se gândesc că de mult ori îi văd o mulţime de copii."

      - ce ai vrut sa spui aici, Aniela?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #12

    Ce puteau zice si ei? Au mancat putin cacat cum era normal, doar nu recunosteau ca sunt niste gorile fara creier care dau in stanga si in dreapta.

    http://stiri.tvr.ro/suporteri-raniti-grav-in-timpul-meciului-romania-ungaria--frf-condamna-violentele_51242.html

    Gorile jegoase. Marsh ma bgs-ul pwlii la cacat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      Nu ca ar fi aia din galerii niste doctori ca stimabilul victor viorel ponta, dar jigodiile astea de la BGS nu au comparatie. Au folosit arme albe si au lovit ca niste animale oameni aflati la pamant. Sa nu mai spun ca totul a inceput de la mizeriile alea de bozgori, moment in care aia de la BGS s-au gandit ca este cam racoare si ar putea sa se incalzeasca o cafteala aplicata romanilor. Ar trebui boicotat orice club sau societate care are contract cu macelarii astia.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      SI uite aici cum s-a comportat BGS-ul cand au dat navala ungurii peste ei http://www.youtube.com/watch?v=-gsiE3q-veE

      Dupa ce au fugit ca niste iepuri, probabil de nervi, s-au dus sa se descarce pe aia din galeria noastra.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #15

    nu vad ce-i asa mare valva pe treaba asta. vorbim de niste grupuri care merg acolo sa se bata cu alte grupuri vs un grup care-i platit sa bata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Copii, femeile si batranii au mers acolo sa se bata ? 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Copii, batranii, lauzele sa nu isi ia bilet la peluza. Se stie cine merge la peluza.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. "membrii galeriei Stelei s-au bătut între ei" :)))))))
    Pun pariu ca la mijloc era ceva femeie :))))

    Cum, in spiritul traditiei romanesti, nu se face nimic pana nu apar victime umane, sper sa nu se ajunga la victime ale ultrasilor din randul oamenilor normali la cap, care chiar vor sa vada un meci. Sau mai rau, victime copii. Ca acolo se va ajunge daca nici o firma de securitate (din alea ca lumea, nu cu angajatii de 60 de ani) nu va mai incheia contract cu federatia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Parcă cetățeanul clujean venit cu fiicăsa de 14 ani să vadă meciul și bătut crunt de ăștia nu prea avea față de ultraș? Doar întreb, cum e să-ți crăpe capul un bandit din ăsta în fața fetei tale?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      de ce nu o duce la volei, handbal, tenis pe fiiesa? personal eu nu cred ca stadionul e un loc unde sa iti duci familia, atata timp cat o sa existe cacanarii aia de huligani fara job care nu au alt scopil in viata decat sa se cafteasca si legi aprige ca in Anglia unde la daca ai un antecedent la meciul echipei te prezinti la sectia de politie de fiecare data.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      theRaducu, și de când mă rog stadionul nu e un loc să-ți duci familia?!
      E sport, pentru numele lui Bărbosul, e sport și e spectacol. E pentru public. Terminați cu "nu-ți place, nu mânca", pentru că nu așa vom deveni o țară civilizată. Începând de la jenele alea de emisiuni pentru reduși la care toată lumea îmi dă replica "nu-ți place, schimbă canalul" și până la tine care îmi spune că nu trebuie să vin la stadion cu fiică-mea creează această mocirlă jalnică în care ne scăldăm. Nu, prietene, nu! Mai mulți tați cu fiicele la stadion va schimba urâțenia asta, nu lipsa lor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      vor*

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • sunt fanul "nu iti aduce copilu pe stadion". ma, eu as vrea sa il duc la ma-ta, dar nu ii plac curvele

      *raducu, nu ti-e adresata tie

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      Te duci cu copilul, dar nu la peluze boss, cel putin la meciuri cu grad ridicat de pericol. Nu cred ca iese bataie cu Insulele Feroe...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • victimele sunt de vina. evident.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Aveti unii o metalitate de-mi vine sa va dau palme. Cum 'mniezau nu e stadionul loc de dus familia? Uite, eu mergeam cu tata la meciuri cand eram mica si nu s-a pizdit niciodata nimeni. Suntem de acord ca e o problema cu oamenii si nu sportul? Problema e a voastra, a astora care sustineti sus si tare ca 1. ori nu trebuie niciodata sa-ti duci familia la meci ori 2. daca-ti iei bilet, alege-ti locul cu grija, ca nu cumva sa pici in zona de conflict.
      Sunteti ca idiotii ceilalti care striga sus si tare ca daca tipa a fost violata e vina ei, ca doar umbla imbracata sumar noaptea pe strada.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Alexandra nu e vorba daca sa se "pizdeasca" cineva la tine ( whatever that means) eu asa am invatat ca parintii trebuie sa isi duca copiii in locuri adecvate varstei lor si conform educatiei pe care le-o dau, deci daca acasa folosesti fara nici o jena injuraturi pe post de cuvinte de legatura si semne de punctuatie atunci e ok pt. ca pe stadion nu mai are ce invata prea mult.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      Raducu mama,
      din tot ce-am scris eu acolo, tu ai ramas cu "pizdit"? (Care, à propos, e un cuvant rusesc care inseamna, printre altele "cafteala").
      M-ai pierdut undeva la al doilea cuvant. Adica scriu cuvinte urate pentru ca m-a dus tata la meciuri cand eram mica? Stadionul nu era loc adecvat pt un copil de varsta mea? Fotbalul e doar pentru adulti? Ce incerci tu sa-mi explici si eu ma incapatanez sa nu inteleg?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #30

    N-am băut încă gaz de la brichetă ca să-mi fie milă de jigodiile BGS.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. faptul ca 2 gealati au zburat peste gard si unul si-a luat un scaun in dinti, conform pozelor trimite de catre ei, nu justifica sub nici o forma interventia in forta. nu justifica nici bataia pe care si-a luat-o omul ala din cluj. acolo nu este exces de zel, sa fim seriosi. acolo este lipsa de creier si atat. el era unul singur, aia erau vreo 6.
    de ce nu au justificat si pumnul pe care unul dintre matahalele de la bgs i l-a aplicat subtil unui suporter, fie el si huligan, in timp ce era imobilizat de 4 jandarmi. si acolo tot exces de zel este?
    sigur, au reziliat contractul, dar o sa vina alte capete patrate care sa asigure paza. si sigur tot asa vor reactiona la faze de genul asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #32

    Încă o dovada ca ultrașii nu au legătura cu fotbalul si ca sunt niste cretini care caută un motiv sa se bată si sa facă scandal. Nu stiu cum sunt in alte tari, dar la noi strica ideea de suporter.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #33

    Toti stim ce se intampla in peluze de obicei la meciuri de genul asta - iese cu bataie. Daca au anuntat peste tot ca s-a mobilizat Jandarmerie gramada si data trecuta cand au venit ungurii au distrus tot in cale si se cunoaste agresivitatea unor suporteri de echipe cu dichis ale Romaniei, ce minte ai sa vii cu un copil pe stadion? Nu e locul copiilor pe stadion la asemenea meciuri. Poti sa le vezi de acasa sau dintr-un pub.
    Au dat cu sete si unii si altii. Frustrari eliberate :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      GRESESTI... Doar pentru ca traim intr-o lume imbecila, nu da dreptul nimanui sa fie animal. Traim totusi in mileniul 3... nu-n Evul Mediu. Eu sunt de parere ca e gresit sa dam putere tuturor analfabetilor si redusilor mintal, esti prost si te-ai dus in galerie sa strigi, atunci striga si atat, ai gresit... exclus pe viata de pe stadioane si s-a rezolvat problema.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Sunt perfect de acord cu tine, nu ar trebui sa fie asa, dar realitatea bate utopia. Faptul ca nu este in regula ce se intampla nu scuza imbecilitatea unui parinte de a lua un copil in peluza cand se stie ca o sa fie macel. Si toti stiu cand o sa fie macel! Galeriile se vorbesc si se bat in nu stiu ce bar si pe nu stiu ce strada, asadar sigur o vor face si pe stadion. Faptul ca sunt animale, si toti o stim, nu scuza gandirea eronata a parintelui care ar trebui sa cunoasca interesul copilului si sa-l protejeze de acest mediu care de multe ori este violent. Daca vrei sa te bucuri de meci nu te duci in peluza, iei bilete in tribune sau la vip, daca te tine buzunarul, dar nu te duci unde e biletul 2 lei si se duc toti batausii. Parintele a gresit!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Aici sunt două aspecte clare :

    1) Retardații care vin cu familia la meciurile de genul ăsta, unde este clar că o să se lase cu sânge, și plus de asta nu își iau loc la peluze. Dacă vrei să îți iei familia la un meci de fotbal, du-te la meciurile unde sunt șanse mici să izbucnească conflicte, și stai în locuri unde SIGUR nu izbucnesc conflicte.
    2) Gorile fără creier sunt de ambele tabere, cum zicea @semeketh mai sus; îm ambele tabere sunt idioți care au în cap numai scandal ... iar materialele pirotehnice ... serios ? Voi nu ați auzit niciodată că acele materiale sunt introduse cu mult înaintea meciului pe stadion, și ascunse în toate cotloanele ?

    P.s. ”Galeria Dinamo Sud a atacat galeria maghiară, membrii galeriei Stelei s-au bătut între ei, galeria echipei Petrolul a lovit câţiva agenţi de securitate iar cei de la “Honor et Patria” au aruncat la propiu 2 agenţi de securitate BGS peste balustradele de protecţie.” - Ăsta zici că e sfârșit de banc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • " Dacă vrei să îți iei familia la un meci de fotbal, du-te la meciurile unde sunt șanse mici să izbucnească conflicte"

      deci eventual sa se duca la un buzau-ciorogarla. Daca acolo prinzi bilet, daca doar de atat ai bani, esti un retard.
      ba nene...steti prosti ma

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Dupa logica ta familia trebuie sa vada doar meciurile amicale!
      Logica de huligan.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @animal00 șansele sa izbucnească un conflict la un meci gen Steaua - Dinamo sau România - Ungaria sunt foarte mari; câte conflicte ai văzut la România - Finlanda ?

      Desigur, la orice meci de fotbal sunt șanse să iasă cu bătaie, numai că unele meciuri au cotă foarte mare .. și nu mă refer la cota meciului de fotbal.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • corect. Si, dupa cum mai ziceam, era sa mi-o iau la un Dinamo - Steaua, dar mi-a fost lene sa merg la meciu ala.

      Cu toate astea, astea sunt meciurile misto. La astea te duci si ai spectacol. Astea cu miza.
      Nu putem sa nu mergem la spectacol, ca doua grupuri de batausi nu au ceva mai bun de facut. Macar suporterii, exceptand stelistii, se bat intre ei, da jandarmii dau si in tine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Dar nu zice nimeni să nu te duci tu; te admir pentru devotament, pentru faptul că îți susții echipa și în cazurile în care știi că ți-o poți lua pe coajă ... dar .. îți iei copilul cu tine ? O iei pe nevastă-ta ?

      Hai că tu ești bărbat, poți lua trei pumni în mufă fără să mori în secunda doi, sau poți să dai și tu, sau poți să fugi să nu te uiți în spate, dar copilul tău ? Dar nevastă-ta ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da. Nevasta si copilu vreau sa ii duc la meciuri tari. Plm, bah. Problema nu e la mine. Nu-mi da cu sprei in moaca.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Lăsând la o parte golăniile ambelor părți, când se va proceda ca afară? Când vom putea privi jucătorii nu din spatele unui gard, ci ca la teatru?

    Eu cred că vor mai trece câțiva burleni, iorgulești, mitici sau popești până vom avea așa ceva.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      E simplu, la 10 ani dupa ce oamenii sarmani si cei din categoria ultrasilor isi vor permite sa-si verse nervii si sa-si ia shot-ul de adrenalina si altfel decat bataia pe stadioane.
      Practicarea unui sport de contact ( nu zic de vreun sport extrem) te costa cu totul minim 2-3 milioane pe luna.
      Familiile pustilor si celor din galerii traiesc doua saptamani din banii astia.
      Un meci cu Manchester arata mai rau acum 20 de ani...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #45

    "Galeria Dinamo Sud a atacat galeria maghiară, membrii galeriei Stelei s-au bătut între ei, galeria echipei Petrolul a lovit câţiva agenţi de securitate iar cei de la “Honor et Patria” au aruncat la propiu 2 agenţi de securitate BGS peste balustradele de protecţie."
    Asta e ca un banc cu retardati :)) Aia s-au batut cu ungurii, ailalti cu bgsu, altii cu "pumnii mei minte nu are" si stelistii intre ei :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Mandru ca sunt stelist!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      Și la fotbal cine s-a mai uitat? Sau plătești un bilet să te duci la smardoială. Zi, frate, că organizez bătăi pe stadioane și rup bilete la intrare. Nu joacă nimeni în teren, dăm drumul și la aspersoare să se mai odihnească și gazonul ăla, noi cu scaunele avem treabă.
      Arhirică, hai tetelule s-o facem de-un biznis, că cică e lume interesată.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • eu sunt un batranel pasnic

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #49

      Păi tu dai comunicatele la sfârșit:
      S-au respectat termenii și condițiile înscrise pe bilet, noi nu ne-am făcut decât datoria. Să vezi ce pașnic numărăm la parai pe urmă...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #50

    Mie din comunicatul asta de presa, din filme si din experientele anterioare imi sunt foarte clare niste lucruri.

    1. Nu exista nici un fel de protocoale de interventie. Retalierile la modul celor din film nu calmeaza nimic, doar duc la escaladarea conflictului.

    2. Angajatii BGS sint trimisi acolo ca la taiere. Ei sunt doar mari si-atat. N-au nici un fel de protectie, in schimb sunt prost platiti. In cazul asta normal ca-si dezvolta tactici de evul mediu sau curtea scolii bazate pe superioritate numerica locala si caftit oameni care nu pot riposta. La impresie.

    Si tactica asta funtioneaza pentru ca de obicei 80% din "ultrasii" de pe la meciuri abia au buletin si 50 de kile in viu.
    Sa dea naiba daca la mine in cartier statul in duba dupa meci nu era un fel de rit de trecere. Nu erai barbat pana nu "te bateai" ( a se citi "luai pulane pe cococasa") cu jandarmii. Cand e vorba insa de meciuri mai serioase....vin si aia mari.

    3. Angajatii BGS trimisi aici nu au nici un fel de pregatire. Nu stiu sa actioneze in grup, nu stiu sa gestioneze o situatie, si aia care stiu sa dea un pumn sunt aia care-au invatat pe cont propriu.
    Dovada ca orice grup organizat si hotarat, ca baietii de la "Honor et Patria" sau varianta ungureasca, ii calca pe cap de nu se vad.

    Concluzia? BGS-ii sunt Ultrasii care si-au gasit un job.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #51

    haideti bah tata sa nu mai mergem nimeni pe nicaieri ca s-ar putea sa dam de ceva muschiulos suparat ca are pula mica/mafiot local/trupa de cutitari locala si care sa inceapa scandal.
    conduceti preventiv, nu iesiti nicaieri preventiv, si ca sa fiti siguri, dati-va in fiecare dimineata cate un pumn in careva ochi. tot preventiv.

    plina lumea de cretini.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Eu vreau sa-i vad pe baietii de la bgs la un meci intre suporterii lui union berlin si cei de la dinamo dresda....

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. agentii BGS ... pfuai.. sa moooori tuuuuuuu :))) agenti auzi
    haidamaci ba!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #54

    Ai cerut tu un punct de vedere din partea firmei sau te-ai trezit cu el, trimis din initiativa lor ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #57

    Treaba e simpla: fiecare persoana (fie barbat, fie femeie) care intra pe stadion, sa intre cu un copil (pana in 12 ani). Cine nu are copii, sa se uite la TV sau sa mearga cu al vecinului neinteresat de fotbal... Bineinteles, copii au intrare libera.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #58

    Dar de dotarea lor cu bastoane telescopice, spray-uri lacrimogene, manusi speciale si fuga din fata suporterilor unguri care veneau sa bata oamenii de la tribuna 1 (a se sesiza lasitatea "ultrasilor" maghiari care au ales sa mearga in spre tribuna si nu spre ultrasii romani din peluza) nu spun nimic? Cat despre controlul BGS, nu doar o data am primit masaj gratis la ouă .
    Vad ca multi comenteaza aiurea si acuza romanii din galerii, dar nu stiu cati din acestia au fost la meci. Suporterii romani trebuiau sa stea sa primeasca petarde si fumigene in cap de unguri si sa-i asculte cum ne fac tigani?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      + ca la imnul Romaniei s-au intors cu spatele si stateau cu degetele mijlocii ridicate. Ei sunt civilizati, noi maimute, no?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #60

    Pe site-ul lor, la sectiunea "De ce sa alegeti serviciul de securitate evenimente oferit de BGS?", e specificat si: comunica respectuos, dar ferm, sunt cunoscatori de limbi straine, foarte buni conducatori auto, comportament socio-cultural deosebit, fizic placut;

    Laughed my ass off.

    Thumb up 0 Thumb down 0