Atenţie sporită, da?

Azi dimineaţă, plec de acasă, hotărât că în 30 de minute ajung la Marriott, nu are cum să fie foarte aglomerat la 8.30 în Bucureşti, nu?
Sui în maşină, dau drumul la CD-ul cu Rammstein, care Rammstein am înţeles de la nihasa că e muzică de boşorogi şi ies în trafic.

Formidabil, zic. Şoseaua destul de goală, o tanti simpatică m-a lăsat să intru în bulevard şi mi-a făcut şi cu ochiul (acum, când stau să mă gândesc, e perfect posibil să îi fi intrat soarele în ochi), erau întrunite toate condiţiile pentru un drum lin.
Doar că, la rond la Baba Novac, nu ştiu ce mă apucă şi decid ca în loc să merg spre Zepter, să o iau prin piaţa Alba Iulia. Drept pentru care mă încadrez şi…pleosc. Şoseaua blocată de maşini până la bulevardul Decebal.

Şi stai. Şi stai. Şi stai. După vreo 10 minute de stat, ajung în sfârşit la semafor. De fapt cam cu 10 metri înainte de semafor. Din dreapta, dădea să iasă o păsărică, cu un jipuleţ micuţ. Eu, cavalerul lui fried fish, opresc să îi fac loc să treacă, ştiut fiind că şoferii bucureşteni sunt plini de cavalerism, aşa că săraca femeie avea toate şansele să prindă Crăciunul tot acolo.

Dă tipa înapoi până ce iese în stradă, când pac, din stânga vine vijelios prototipul păstorului din balada Mioriţa. El alb, Dacia albă, cu un abţibild pe lunetă pe care scria mare MARIAN.
Şi Marian vine, frânează violent şi se opreşte fix în spatele tipei cu jipuţul. Care tipă, încadrată fiind pe jumătate în trafic, nu mai putea să se mişte de nici o culoare. Marian, tandru şi cutezător, analizează situaţia din toate unghiurile, cugetă grav şi ajunge la o concluzie, aşa că deschide geamul, trage o flegmă şi zice
– Ce cauţi fă, la volan?

Normal, în spatele lui Marinică s-au strâns alte câteva zeci de maşini. S-a dat verde, Marinică a salutat respectuos, cu degetul mijlociu îndoit spre podul palmei, după care a plecat. Colegii din spatele său, normal, s-au pus în mişcare şi ei. Absolut niciunul nu a vrut să oprească. Urmarea a fost că am stat acolo încă un semafor, până s-a îndurat un şofer de troleibuz să blocheze ambele benzi, să ne putem mişca.

Bun, intru în trafic, o iau spre Alba Iulia. Moment în care mă sperii. Alba Iulia gemea. Gemea de maşini, o viermuire, o zvârcolire pătimaşă de CO2, claxoane, jipuri, nervi şi dorinţă de a ucide.
Am stat vreo 10 minute până am intrat în Piaţa Alba iulia. dupa alte 15 minute eram la Zepter, unde am salutat discret, i-am tăiat faţa unuia şi am luat-o pe la Comisariatul Militar, scurtătura mea încă de când eram în liceu.

În piaţa Unirii normal, un poliţist care încurca traficul. Alte 5 minute pierdute în semafoareanulate de cap de cretă. Deja întârziasem cam o oră aşa că îi dau gaz şi ajung la Marriot, prin stânga casei poporului. Imediat la capătul bulevardului, un loc de parcare, cât mai aveam pe jos până la hotel, maxim 3 minute lejere. Dar nu, a fost prea departe pentru mine. Nu se poate să nu găsesc eu un loc imiediat după hotel.

N-am găsit. Şi m-am băgat ca mucu-n unghie pe străduţele alea care ies pe la institutul de cancerologie, unde normal se schimbă ţevi de gaze, se betonează sau de ce nu, dacă ai jip, se parchează în mijlocul străzii. 15 minute ca să ies în 13 septembrie. 5 minute ca să fac la stânga spre Marriott. Lăsat maşina în faţă la Kopel’s. Încă 5 minute.

Una peste alta, am făcut o oră jumătate pe un drum de 20 de minute maxim. Consum mediu la FOFO, 12%, care FOFO în mod normal consumă 9 cu aerul pornit.
Cam gata cu plimbatul cu maşina prin Bucureşti. Taxiul e sfânt.