marin moraru

A murit Marin Moraru.
Singurele mele amintiri cu Marin Moraru din cinematografia română sunt câteva roluri secundare, prin Toamna Bobocilor parcă și în încă niște chestii, având rolul acela de comic relief, găsit azi la filmele americane în rolurile negrilor, cei care mor primii sau care sparg momente psihologice spunând chestii precum SHIET, CRAP, THATS WACKED. Singurul rol de care îmi aduc aminte de el predominant este cel din Operațiunea Monstrul, faza aceea cu bicicleta era galbenă.

Asta poate și pentru că a fost unul din rolurile magice ale lui Caragiu, care nu pierdea niciun prilej să se pișe cu jet pe statul comunist și orânduirea sa, sincer, mă mir cum naiba a trecut filmul de cenzură.

În rest, cam nimic.
Nu aș vrea să întinesz în vreun fel memoria actorului, a fost genul de om care și-a văzut de treaba lui, nu s-a imaginat geniu politic, nu a fost activist pentru tâmpenii, cum e Maia Morgenstern, nu s-a dat mai intelectual decât este, cum face Oana Pellea, a avut rolul său cuminte în viață și l-a dus până la final.

Dar de aici până la toate declarațiile acelea cu A murit maestru, o stea s-a stins, un luceafăr a trecut peste orizontul filmului românesc etc, mai e foarte mult. Din păcate, trăim într-o societate în care avem neapărată nevoie de figuri reprezentative. Și, neavându-le, pentru că, în general, suntem o societate de mediocri, ni le inventăm, pe bază de vârstă.

Așa că, după ce ai trecut de o anumită vârstă și încă nu ai murit, devii automat maestru. Nu contează ce realizări ai avut și ce ai făcut în viață, ai vârsta, pac, ești maestru. Serios, uitați-vă la maestrul Arșinel, care e un clovn trist și complet fără umor. Sau la Stela Popescu, a cărei singur rol memorabil a fost cel din Nea Mărin Miliardar, când încerca să i-o tragă lui Mărin.

Acum sunt maeștri și fac reclame la catena.
Trist. Problema e că ei sunt cei ce învață nouile generații de actori să fie la fel de slabi, la fel de zgomotși și teatrali, la fel de penibili când își spun replicile, de ajung rizibili până și în reclame.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.