Dar pe noi, bărbații, cine ne protejează?

Trăim vremuri în care bărbații sunt de fapt cei mai asupriți și cei mai discriminați membri ai comunității.

La 1 august intră în vigoare convenția privind protecția femeilor față de orice fel de violență, inclusiv cea domestică.

Prin urmare, ne este interzis să violentăm femeile, deoarece nu e bine. Desigur, era necesară o lege specială pentru asta, pentru că bărbații nu au nevoie de protecția legii.

Întrebarea mea este următoarea.
Pe noi, bărbații, cine ne protejează împotriva oricărui fel de violență, inclusiv cea domestică?

Să luăm cazul particular al unui tânăr moldovean, de origine tătară, care locuiește în București. Este căsătorit cu o doamnă, fostă campioană la diverse sporturi de rupt oasele în mod direct, sporturi unde faci antrenamente inclusiv cu bâte sau cuțite.

Tânăra sa soție este perfect capabilă să îl frângă pe genunchi ca pe o surcică sau ca pe un biscuite uitat la soare și doar tactul său desăvârșit îl salvează de pedepse corporale, atunci când neguri adânci tulbură chakrele doamnei.

Cine îl protejează pe acest tătar moldovean de violența domestică, domnilor?
CINE?

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

134 comentarii

  1. #1

    cazurile de femei abuzate sexual, haruite,atinse, violate de barbati sunt mult mai numeroase decat viceversa. si mult mai grave. si in romania babatii sunt violenti,hartuitori si in principal foarte agresivi. am vazut cu ochii mei inca din scoala generala si pana acum zeci de fete hartuite sexual sau batute fier de colegi sau prieteni. de cateva ori am si intervenit fizic.

    si ca un sfat sunt in perfect dezacord cu postul. in momentul in care mergi pe strada zilnic sa te fluiere cineva, sa existe riscul sa te atinga in partile intime, de multe ori sa te si atinga e diferit de a merge relaxat stiind ca riscul de viol sau hartuire sexuala e 0.riscul ca pe tine sa te atinga cineva i partile intime pe strada fara acordul tau sunt 0. in cazul unei fete de 18 ani sansele sunt imense.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      Faptul că sunt mai puțin numeroase nu are treabă cu legea dată doar pentru un sex. Conform principiului ăsta și o crima se întâmplă destul de rar

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      Probabil că penisul, altfel nu se explică ce tu ai în plus și femeilor le lipsește, de au nevoie de protecție specială prin lege!
      penisul - Acea spadă cu care bărbatul își apără destinul din fața hărțuirii sexuale și a violenței, ca un adevărat jedi !:)))))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      Violenta in general (fie ca victimele sunt femei sau barbati) este ilegala in Romania oricum. Aici e explicat de ce conventia e adresata problemelor femeilor (in mare pentru ca daca nu ai norocul meu sa arati bine si sa ai prieten cu multi bani, e mai nasol daca esti femeie decat daca esti barbat) http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/convention-violence/default_en.asp

      Liberté, égalité, agresivité!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      @Toma Dumitru: jedi pana la o varsa. Dupa aia nici Forta nu il mai ajuta pe barbat sa-sitina sabia erecta fara a recurge la ajutor extern. Some will go to the Blue Side 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #6

    Cum spunea si delavrancea, situatiile nu se pot compara. In primul rand fizic. Posibilitatea sa gasesti un milion de femei care fac arte martiale si trec si la fapte, adica sa-si bata barbatul sunt aproape nule. Nu exclud, doar ca nu am vazut. Dar barbati care vin frustrati acasa de la birtul din sat ca muierea nu le-a gatit mamaliga preferata si incept sa le aplice corectia zilnica sunt cu duiumul. Prin urmare, dupa parerea mea nu este o idee rea legea, poate le-ar ajuta mai mult pe acele femei. Problema este ca degeaba baga astfel de legi daca nu fac nimic in schimb sa stopeze violenta domestica.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      Nu e vorba de o lege, e vorba de un angajament facut de 26 de state ca se vor ocupa mai mult de problema violentei domestice si a violentei impotriva femeilor, dar pentru ca Romania deja criminalizeaza deja comportamentele vizate de conventie (cel putin la nivel teoretic- vezi casatoria fortata la minori), la noi va fi mai mult vorba de adaposturi, educatie, suport, protectie pentru victime etc. Cu putin noroc, poate chiar va exista si o presiune sa se aplice legile, pentru ca monitorizarile statelor semnatare vor fi centralizate.
      Am mai sapat, textul conventiei e aici: http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/convention-violence/convention/Convention%20210%20English.pdf

      In text se mentioneaza ca violenta domestica poate fi indreptata si asupra barbatilor, deci masurile luate in privinta asta ar trebui sa cuprinda si barbatii. Deci esti safe, Arhi.

      Oricum, mi s-a parut interesanta definitia asta din text: “gender” shall mean the socially constructed roles, behaviours, activities and
      attributes that a given society considers appropriate for women and men. Deci sa facem, dar sa nu se schimbe nimic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Multumesc de raspuns, nu stiam.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. E cam de ras, fiindca o sa fie ca si cele de pana acum,
    Dacă într-adevăr i-ar fi durut ceva s-ar fi aplicat drastic alea, sau le faceau mai severe
    Dar când te joci de-a sancțiunile, o sa fie ceva în plus, care oricum nu va avea nici un efect, fiindca statul in sine nu creează nici un fel de efect 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #10

    Dumnezeu

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #12

    Șansa

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #13

    Eu, in locul tanarului moldovean, mi-as angaja o domnita manageriatoare de situatii dificile. Daca nu stie de unde-ar putea recruta asa ceva, i-as sugera o sauna. Eu cred c-ar merge treaba.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu-i chiar buna ideea, ca exista riscul destul de mare ca "domnita manageriatoare de situatii dificile" sa faca un parteneriat cu doamna belicoasa si de oase rupatoare (sar'na Doamna) si sa dubleze intesitatea "metodei corporale de impunere a punctului de vedere" 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #15

    Cum cine?
    Simtul conservarii si 7 ani de acasa.
    Ai nevoie de mai mult in ziua de azi?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. In spatele oricarui barbat de succes este o femeie puternica :)) Deci, tatarul a cerut-o!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Cum cine? Mama!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. prezervativul !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #19

    Foarte bine,sper ca sanctiunile nu vor fi doar cu inchisoarea, ci si de natura financiara, sa plateasca daune morale victimei. Intr-o fata nici c-o floare sa nu dai 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #20

    Avem urmatoarea situatie:
    Ea - 120 kg, 1.80cm
    El - 70 kg, 1.64cm.

    Mult, mult prea nasol. credeti-ma, nu stiti cum e sa auziti un barbat plangand, tu fiind in curtea ta, el in a lui... la cca. 200m distanta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      mă leși? cine l-o pus să-și ia balenă de uscat?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Dumnezeu cu mila.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #23

    anyone we know? 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #24

    Marele monstru de spaghete.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #25

    Pentru inceput, zic sa purtam lentile de contact pentru a evita starile conflictuale.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #26

    @delavrancea, depinde de cine te atinge si cine te fluiera. Una este sa te fluiere din X6 si alta este sa te fluiere in timp ce da cu tarnacopul, in cazu fetelor.
    Asa cum si la noi, daca ne-ar fluiera o bunaciune, am sari si pe malul bulgaresc dupa ea, fara sa atingem apa (cu exceptia taximetristilor din Tulcea) dar daca ne-ar fluiera o grasa, am fi oripilati.

    Nu-ti trebuie pumni ca sa ranesti pe cineva, barbatii apeleaza la violenta fizica dar agresivitatea cu toate caracteristicile ei vine mai mult de la femei. Tipetele, insultele, santajul emotional, crizele de orice fel sunt tot o agresiune. Femeile nu apeleaza la violenta fizica pentru ca nu sunt sigure ca pot duce o lupta fara sa si-o ia si ele. Daca ar avea siguranta ca pot lovi fara sa fie lovite, te-ar calca in picioare doar din amuzament.
    Mai tineti minte faza cu profesoara care a sarit sa dea in politai si dupa ce i-a ars asta una, a inceput sa urle peste tot ca a fost agresata? Cam asta e nivelul unei femei. Multe din "saracele victime" te-ar manca de viu, daca ar avea ocazia.
    De asta exista "ipocrizie" si nu "ipocriziu".

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Ce scarbosenie de raspuns. A fi fluierat, atins, agresat in orice mod, pe strada e degradant, e o atingere adusa demnitatii umane si este fix indiferent ca e santieristul, pvla bleaga din X5 sau insusi mana la dumnezo pe pamant cel care comite actul. Apoi, faptul ca tu ai avut de-a face cu persoane isterice, crizate cum altfel iti mai place sa le zici, nu inseamna ca toata lumea e asa. Si in niciun caz nu e o scuza pentru un raspuns violent, cu atat mai putin violenta fizica. Sau in lumea ta limitata, daca cineva urla la tine, solutia este sa il calci in picioare si sa il iei in pumni, ca "si ea ar face asta daca ar putea"?! Ca in lumea oamenilor normali, solutia e cu totul alta, dar nu te obosesc cu asa ceva, in mod cert e prea mult pentru tine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Mare dreptate ai, eu pe iubitul meu l-am cunoscut cand m-a fluierat dintr-un X6. Acuma astept sa-mi vina x7-le asta care apare in 2017, pana atunci conduc x6-le lui, ca el mai are doua masini.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      Arana nu stiu de unde ai dedus tu ca as promova violenta. Sunt impotriva ei, de orice natura ar fi, fizica sau verbala(cicaleala tot o metoda de agresiune este).
      Iar ce spun despre, este ce am vazut, nu au fost indignate ca au fost fluierate ci au fost ca nu de cine voiau ele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      Tin sa fiu de acord cu Arana si sa te intreb draga Liviu, cu ce panarame crizate ai iesit sau mai rau, ai ajuns sa ai relatii ? Ca din cate vad, din descrierea ta "tipetele, insultele, santajul emotional, crizele de orice fel..." imi da impresia ca ai trait cu o nebuna in caz, trebuia sa o ajuti cu ajutor specializat, in loc sa te gandesti mai departe ca asa-s toate femeile.

      Si totusi, hai sa-ti spun o chestie. Si de-ar fi femei de genul cum le-ai declarat mai sus, cred ca rata sinuciderilor in randul barbatilor ar fi muuuuult mai mare decat ce a scris Arhi acum cateva zile :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      *in casa

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #32

    MAMAAAAAAAAAA!!!!!!!!! MA BATE!!!!!!

    ... si s-a rezolvat....

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #33

    Un tip sincer ingrijorat nu intreba CINE.
    Intreba CITI.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #34

    Un articol extrem de bun si teribil de actual, as mai adauga doar ca din pacate sunt foarte putine cabinete medicale unde barbatii agresati pot gasi o consiliere psihologica profesionista

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Poate n-ai intrebat unde trebuie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      Mister J nu are nevoie de cabinet, pentru ca munceste si este platit de ceva firme de bet castigurile anuland pornirile razboinice ale doamnei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #37

    Pertinent aspectul ridicat. Violenta domestica, verbala si non-verbala, este o problema indiferent de cine "da" si cine "primeste" . Poate toate aceste campanii de "awareness" (atentie, nu vorbim de criminalitate aici, nu exista lege in tara asta care sa prevada ca doar violenta impotriva unui anumit sex se pedepeseste) ar trebui sa implice mai mult cap si mai putina foame de bani. Oricum traim intr-o societate patriarhala prin esenta, unde barbatii nu ar recunoaste in majoritatea cazurilor un eventual abuz asupra lor, de frica stigmatului societatii care l-ar emascula. Si atunci, daca in continuare bagam sub pres un aspect al problemei (nu exista unul mai important si unul mai putin important; faptul ca exista o disproportie intre numarul de cazuri, nu justifica diferentele in solutionarea problemei; un singur caz ar trebui sa fie suficient), s-ar putea sa aiba si un efect nefericit abordarea. Respectiv, poate - desi ma indoiesc - reusim sa reducem numarul de cazuri de violenta impotriva femeilor. Ceea ce ar fi minunat. Insa, daca in acelasi timp, creste numarul de cazuri de violenta impotriva barbatilor, iar situatia se ignora in continuare, ce am realizat mai exact? Pentru ca numarul de cazuri de violenta, total, va fi tot pe acolo...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      De ce ar creste numarul de cazuri de violenta impotriva barbatilor? Adica nu de ce ar creste neaparat, dar de ce ar creste intr-un ritm mai rapid decat creste acum? Nu stiu daca planurile conventiei includ si cursuri de autoaparare (poate n-ar fi rau), dar cu siguranta nu includ cursuri de ciomagit sotul 🙂 Dar da, sunt de acord ca ar trebui sa se vorbeasca si despre violenta impotriva barbatilor si poate sa existe niste sisteme de suport mai discrete pentru a rezolva problema stigmatizarii sociale mai pronuntate. Poate cabinete de consiliere legala si psihologica special adresate barbatilor, nu stiu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      E dimineata, poate nu am avut cea mai fericita exprimare. Nu ar creste numarul de cazuri ca un rezultat direct al campaniei. Nu exista nicio cauzalitate acolo, daca asta s-a inteles. Insa, daca o problema este ignorata, in mod clar ea nu se amelioreaza. Repet, ar trebui sa fie vorba despre oprirea violentei domestice in general, indiferent de "destinatar". A trata doar un aspect, sigur, e laudabil si in niciun caz nu sunt impotriva unui astfel de demers, insa nu cred ca va avea impactul dorit asupra situatiei in totalitatea ei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      Acum am inteles 🙂
      Capitolul din conventie referitor la violenta domestica e adresat si barbatilor din cate am inteles eu din definitiile conventiei. Dar pe langa violenta domestica, sunt niste probleme specifice femeilor si fetelor, cum ar fi mutilarea genitala, accesul la educatie, casatoriile fortate, egalitatea intre sexe si "feminizarea" saraciei care se pare ca e un fenomen tot mai pronuntat din cauza crizei financiare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      auleu ce clișee feministe mesteci acolo, mai ia o pauză de pe jezebel

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Florinel, sunt fix traducerile titlurilor capitolelor din conventie, nu am visat eu azi noapte ca despre asta e vorba.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. sincer romania avea nevoie de legea asta-linga cimpina sint multe sate in care femeile sint batute regulat ORIBIL-ex.o vecina careia barbatsu i-a dezlipit retina de la batai repetate-ea cheama politia, astia vin si NU SE BAGA IN FAMILIA OMULU-acum muuistii de la politie trebuie sa se bage

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      Nu vreau sa fiu rea, dar cine le obliga sa stea langa un barbat care le bate? Da, inteleg, probabil au o situatie financiara proasta si nu-si permit sa plece vazand cu ochii, plus o educatie precara in acest sens(mai ales ca la sate e altfel gandirea) dar totusi.. sa induri bataie pentru ce? Eu stiu ca citisem recent ca un ordin de restrictie tine 6 luni..si pe langa ca tine asa putin, era o chestie foarte tampita, decisa de judecator: "sa separe spațiul din locuința comună pe care agresorul are dreptul să-l folosească (de exemplu o cameră) astfel încât acesta să nu vină în contact cu tine şi cu copiii " ... Adica tu ai un ordin de restrictie contra sotului dar impartiti aceeasi casa :)))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #45

    nimeni, take it like a man si fa poze inainte si dupa...,

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #46

    Natura umana tinde sa complice lucrurile iremediabil. De la toata lumea e egala pana la max 20 % sunt egali pentru ca restul sunt femei, romi, asitati sociali, Jedi, Metrorecsi, etc.
    Violenta impotriva femeilor e de condamnat...si culmea e deja incriminata cum zicea cineva mai sus...
    Dar nu...hai sa mai scoatem o lege.

    Offtopic pe subictul atat de drag al pipairi si fluieraturilor, femeile ar trebui sa isi accepte si ''uscaturile''. Pipairile se intampla si pentru ca unii barbati ''e prosti'' si pentru ca: asistentele tv, dansatoarele lui mazare, ministrul economiei, capatos, oana zavoranu, etc, etc...sunt tot femei si lucreaza din plin la schimbarea mentalitatii despre femei.
    Respectul se castiga

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #47

    Ce ipocrite sunt femeile care nu sustin sus si tare violenta impotriva FEMEILOR, sunt si barbati care sustin campaniile astea, numai voi femeile traiti in Romania? cum naiba nu poti sa spui ca nu esti de acord cu violenta in general? atat de fals poti fii sa iti pese doar de tine, doar de suratele tale? cine naiba a inventat prostia asta si o mai sustine in ziua de azi cand se presupune ca suntem egali toti. Orice cuplu duce la un moment dat o discutie contradictorie, dar nu e normal sa iti agresezi fizic partenerul de viata doar pentru ca tu nu poti sa iti controlezi nivelul stresului, nu iti convine cum se comporta, ce face? te desparti de el.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      Hihi, recunosc ca am zis la misto, nici una care arata bine nu se multumeste cu unul de sub 1.77 m, ca nah e logic, ai si de unde alege, asta excluzand barbatii faimosi, si am vazut barbati la 1.6 m care au 70-80 de kg, asa ca daca e sa te bata de bate si ala micu', deraiam, atata am vrut sa spun ca in drepturi suntem egali, asa ca atunci cand apare o lege sau o organizatie sa nu puna femeile sau copiii in fata,

      Thumb up 0 Thumb down 0

  26. nu CINE, CE.
    dragostea :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #50

    Popica, Nu de aia l-ai luat?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #51

    fugi,Arhi, fugi!!!! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. Problema e mai profunda de atat. Nu o lege data acum va stopa o tona de imbecilitati care se soldeaza cu violente de tot felul, ci educatia facuta din frageda pruncie, si de partea masculina, si de cea feminina. Baietii trebuie invatati ca nu e normal sa loveasca pe cineva (fata sau baiat), fetele la fel. De asemenea, tot baietii trebuie invatati ca nu e ok sa devina ei insisi victime, dar nici sa stea sa se uite cand se intampla lucruri de genul acesta, iar fetele trebuie si ele invatate aceleasi valori. Restul e cancan, toate ONG-urile care sprijina asemenea miscari doar sifoneaza bani sau isi fac nume cu ajutorul unor vedete care n-au luat o palma in viata lor.
    Dar cum tara te vrea prost, de ce sa ajute cineva la implementarea bunului simt din frageda pruncie?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      Bunul simt nu inseamna sa nu lovesti pe nimeni. Bunul simt inseamna sa nu lovesti nejustificat. Tie ti-ar conveni ca vreun coate goale sa te pipaie in autobuz (gest tandru de altfel, nu-i vorba) si sotul/prietenul sa nu il altoiasca putin? Ai vrea sa fie complet pasiv pe motiv ca nu-i frumos sa lovesti pe cineva?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      cred ca andreea nu se refera la autoaparare, ci la violenta domestica

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #55

      "Baietii trebuie invatati ca nu e normal sa loveasca pe cineva (fata sau baiat), fetele la fel."

      Corect e: baietii trebuie invatati cand si cum e normal sa loveasca pe cineva, fetele la fel.

      Sa parezi tigaia si sa tragi o palma la fund nevestei e perfect normal daca ea a inceput. E valabil in orice situatie imaginabila, domestica sau nu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      O palma la fund? Is she five? Asta daca nu e intr-un context sexual, dar eu nu imi altoiesc iubitul cu tigaia cand fac sex. Poate si pentru ca nici nu avem tigai, ma scoate mereu la restaurant.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      cand o femeie ia bataie, stie ea de ce ia

      Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #58

    OK sunt întrutotul de acord cu măsurile împotriva violenţei de orice natură, fie ea îndreptată către femei, bărbaţi sau copii. Mai discutăm în referinţa animalelor...
    Însă pun şi eu o intrebare nevinovată: Femeile, fetele, acestea frumoase care ne înseninează nouă bărbaţilor zilele şi privirea, în conformitate cu noua prevedere, vor mai putea umbla cât mai despuiate pe străzi, astfel încât să trezească cine ştie ce dihonie ascunsă în sufletele bieţilor băieţi abstinenţi? Şi dacă da, această prrovocare credeţi ca ar trebui denunţată? Sau mai bine "prevederea" va trebui să capete musai un "yaşmak"?
    Brr....

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      Yaşmak??!!!!??? Inch'Allah.... NU!!!! BURKA!!! Allahu Akbar.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      @ dufu
      Aferin!
      Allah i'Allah....

      Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #61

    Asemenea altor tari (USA, etc), vor exista tot mai multe legi care favorizeaza femeile si defavorizeaza barbatul. Acest lucru este inevitabil, din pacate.
    Un efect la acest lucru este ca tot mai multi barbati se vor feri de femei si tot mai multe femei vor ramanea singure.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #62

    Lucrand cu foarte multe femei (nu, nu sunt ginecolog si nici proxenet), am discutii interminabile despre egalitatea intre sexe. Si intr-o zi, nu stiu cum s-a iscat o discutie, in care ele afirmau sus si tare, ca barbatii nu ar trebui sa-si bata femeile, lucru cu care sunt perfect de acord. Dupa care le-am spus ca sunt si cazuri cand femeia isi bate barbatul, la care ele spuneau ca ala care ia bataie de la femeie, nu e barbat. In concluzie, daca iti bati femeia esti un primitiv nenorocit, iar daca ti-o iei de la ea, nu esti barbat adevarat. Eu sunt de conceptia ca daca cineva da in mine, indiferent de sex, eu sunt fortat de principul actiunii si al reactiunii, ca sa actionez cu o forta egala si de sens contrar.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. Pai n-au tot cerut femeile egalitae ?
    Acum de vor vor legi speciale ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      Eu nu va inteleg pe voi, cum distorsonati problema in halul asta. Ca sa intelegi, de ce e nevoie de protectie, de ce nu e prea in regula sa dai in femei, iti dau un exemplu. Eu am 44kg. Daca un om normal, de vreo 80 kg, imi scapa un pumn sau o palma mai sanatoasa, ma rostogolesc. La 14 ani, cand am terminat clasa a8a, aveam vreo 48 kg. Intr-un copil de 13-14 ani nu dai ca animalu, ca e copil, si e mic si il nenorocesti. Atunci de ce ti se pare in regula sa dai intr-un adult cu aceleasi dimensiuni? Si sa invoci egalitatea?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      Deci tu vrei ca o femeie care abuzeaza, loveste un barbat sa scape de pedepsele acelei legi care s-ar aplica in cazul invers?
      Si totusi nu inteleg, daca ai 40 de kg de ce iti alegi un barbat dublu cat tine, mai sunt si barbati intre 1.6-1.7 inaltime, vezi cate o miniona cu ditamai ceafa lata dupa ea and it makes you wonder ....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      UNDE am zis ca vreau asta?? UNDE? Pe text, sa imi subliniezi, te rog. Am zis ca a nu da intr-un om jumatate cat de tine e o chestie matematica, nu e vorba de egalitate aici. Daca eu iti bag tocul de la pantofi in ochi, mi se pare normal sa ma trimiti la parnaie ca e clar ca nu am ce cauta in societate. La fel de valabil si invers. Cat despre faptul ca eu ar trebui sa ies cu un barbat de 1.6m ca nu cumva sa patesc ceva in cazul in care da in mine, da-mi voie sa rad. Este cel mai non-argument din lume. Si a propos, nu am 1.4m sau 1.5m. Ca nu am zis nicaieri ca as fi pitica/miniona.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      dar cat ai? 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      Pai sunt legi deja care sa interzica violenta, anul trecut era voie sa lovesti un om mai mic? eu iti dau voie sa razi, ca cine rade la urma rade mai bine. Sanctiunile parca sunte in functie de spitalizare, nu in functie de cat de mic sau mare e victima.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Arhi, inaltimea medie pentru femei/minima de admitere la academia de politie. Nimic spectaculos, dar nici pitic de gradina :)) .

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      1.70?:) interesant:) http://www.gravatar.com, nu vrei sa iti pui o poza la avatar, sa stim si noi cu cine vorbim?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #71

      theRaducu: da, si Pamantul se invarte in jurul Soarelui. Apa fierbe la 100 grade. Gata, m-am plictisit de raspuns.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      Nu e 1.70 si 1.64/1.65m. Din pacate. Nu pun poza la gravatar ca nu e nimic spectaculos. Plus ca e ok asta pe care il am, uite ce simpatic e. E atat de urat ca e aproape frumos. Cam asa sunt si eu :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      got you, Cris:))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #74

      @Arana:
      Nu inteleg ce problema ai in a te cupla cu un barbat mai scund ca tine. Iti pica ceva daca o faci? Toate vreti un ditamai masculul mustind de testosteron si cand nu sunteti in stare sa va descurcati si cu partile lui negative incepeti sa va plangeti.
      Alege-ti un intelectual micut, pricajit si timid, fa-i curte si cere-l in casatorie (el e prea timid sa o faca oricum) si ai scapat de problema violentei domestice. Nu vad ce rost are sa va plangeti de niste alegeri pe care tot voi le faceti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • cineva intreba la un moment dece exista femei misto care stau cu tipi mai ...urati asa.
      Ei bine baiatu de mai sus demonstreaza ca nici macar nu tre sa fii destept. Ai niste fiinte umane dotate cu penis, care, oricum ai lua-o, au un creier care nu functioneaza pe langa o muiere 😀

      deci ati inteles. nu barbatii sunt de vina ca isi bat muierea. Muierea e de vina ca nu si-a ales unu mai pitic. Plm, caut muiere grasa, macar la 1.80. Rog seriozitate

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #76

      @animaloo: mai scoate putin nasul in lume pana sa faci pe altii prosti.
      Daca tu te aventurezi in Ferentari si ti-o iei pe coaja, aia care au facut-o n-au nicio circumstanta atenuanta, nu aveau voie sa te loveasca. Cu toate astea tu puteai sa eviti incidentul cu totul daca nu te duceai in Ferentari. Ai priceput sau iti desenez?

      Vina nu are nicio treaba aici. Femeia poate evita cotonogeala daca vrea (in ultima instanta prin divort) chiar daca nu e vina ei ca o incaseaza. Faptul ca nu e vina ta nu te face neajutorat.

      Si da, alegerea a fost SI a ei atunci cand l-a luat pe moftangiu. Putea evita problema daca invata sa judece mai bine caracterul omului si nu se lua dupa povesti de Sandra Brown cu prince charming plin de muschi si cu troubled personality.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      amice, esti imbecil. Mai citeste de vreo x ori ce am scris si dupa aia vino tu cu presupuneri. Nu ma cunosti, ad hominem lasa-l pentru prietenii tai si pentru mamica ta. Iar daca tu ai impresia ca eu sunt genul de femeie care ar sta cu cineva care o agreseaza fizic, te invit sa incerci. Eu, cele 44 kg, si bocancii Dr. martens.

      (arhi, promit, ultimul raspuns pe tema data si scuze pentru lipsa de maniere din raspunsul de mai sus, dar toate au o limita. m-am cenzurat cat de mult am putut.)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #78

      Alex si Raducu: voi va ganditi inainte sa scrieti ceva pe aici? WTF did I just read? De unde si pana unde trebuie sa-mi aleg eu un barbat cu o inaltime aproape de a mea? Asta ma scapa de bataie? Daca mie mi-a placut pe ala cu 5 centi mai mult decat tipul 1.7 m inaltime, inseamna ca eu sunt idioata si astfel merit sa fiu batuta sau cum?

      "Alege-ti un intelectual micut, pricajit si timid, fa-i curte si cere-l in casatorie (el e prea timid sa o faca oricum) si ai scapat de problema violentei domestice. Nu vad ce rost are sa va plangeti de niste alegeri pe care tot voi le faceti." >> Deci noi suntem de vina si pentru asta asa-i? Unu' intelectual, micut si pricajit nu poate ridica mana sau cum? Daca are talentu' de a-mi aplica o lovitura yoko geri eu ce fac?

      Bai, mai bine spuneti ca aveti o inaltime de midget si nu va gasiti muieri mai aproape de inaltimea voastra, decat sa deviati tampeste de la subiect...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #79

      @Arana: " Cat despre faptul ca eu ar trebui sa ies cu un barbat de 1.6m ca nu cumva sa patesc ceva in cazul in care da in mine, da-mi voie sa rad."

      Nu vad ce e de ras aici. Un barbat de 1.6m nu e destul de bun pentru tine? De ce nu ai evita problema violentei domestice [si] in felul asta. De ce iti trebuie neaparat un tip masiv? Barbatii de 1.6 sunt foarte eligibili, unii au facut si istorie (Napoleon de exemplu). Majoritatea actorilor celebri sunt scunzi. Daca iti trebuie ditamai animalul suporti si consecintele comportamentului animalic.

      Femeile trebuie educate in primul rand cum sa isi aleaga perechea si dupa aia vedem cate se mai plang. Barbatii care bat femeile ar disparea urgent din fondul genetic in felul asta. Dar deh, daca preferam sa ne indopam cu telenovele...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      napoleon a avut, 1.70

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #81

      Bai idiotule, daca te indragostesti de o persoana si ajungi sa si-l iubesti, te doare in paispe de inaltime, greutate sau mai stiu eu ce. Tu asta nu pricepi. Nu poti sa-i spui inimii, "gata draga mea, de azi ne uitam numai la tipi cu inaltimea de 1,60 ca sa-ti fie mai bine". Cat de multe prostii mai poti debita?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      Nu m-as juca de-a doctorul cu un tip mai scund decat mine, nu am fost niciodata atrasa de tipi mai scunzi. Stiu, sunt superficiala.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #83

      @Daniela: am explicat mai sus diferenta intre vina si evitarea pericolului. Daca e greu cu textul am zis ca furnizez si desene.
      Reactia mea a fost generata de comentariul Aranei cum ca e de ras faptul ca ar putea iesi cu un tip scund. Genul asta de superficialitate in alegerea perechii e cauza principala a violentei domestice (nu numai inaltimea e problema aici, asta era doar unul din semnele de superficialitate de care dau dovada femeile in general). Cand toata media de la Hollywood la revistele pentru femei elogiaza genul "bad boy" si voi puneti botul ca proastele de ce va mai mirati? Eu asta nu inteleg.
      Daca te intereseaza eu am 1.82 si da, in coltul de lume in care stau multe femei au inaltimea mea, deci pot fi considerat midget, dar nu am vazut niciodata una privind cu dispret un barbat scund pe motiv ca ea viseaza la Air Jordan. Si alea au mai mult de 44kg. Greutatea sub care te smulge vantul din loc aici e mai mare.
      Putina educatie in ce priveste alegerea partenerului si violenta domestica scade drastic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #84

      de cand am fost in austria si, cu 1.80, eram cel mai mic om de pe strada, am reconsiderat total ideea de masivitate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      Nu Alex, tu nu ai priceput comentariul Aranei si vad ca nici al meu. Inaltimea unui barbat nu il opreste pe el sa dea intr-o femeie, daca vorbim de barbati care lovesc femei. Poate sa fie puternic si unul de 1,60 m, sa aiba o mana grea sau sa fie expert in ceva arte martiale, dunno. Nu are absolut nicio legatura inaltimea unui barbat cu abilitatea sa de a lovi o femeie.

      In plus, spuneam ca atunci cand iti place un barbat si ajungi sa ai o relatie cu el, nu stai sa ti-l alegi pe astfel de criterii. Cel putin eu nu am facut asta. Daca mi-a placut de el ca persoana si am gasit puncte in comun + o atractie irezistibila, cred ca e clar ca de asta l-am ales, nu din cauza altor factori superficiali.

      Mai mult, ai inceput cu o premisa total gresita, care jignesc toti barbatii care au o inaltime peste 1,70 m si anume ca se intelege ca acei barbati sunt violenti cu femeile lor. De unde si pana unde ai tras anumite concluzii e treaba ta dar te-as sfatui sa le tii pentru tine...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #86

      daniela, inainte de a incepe sa fiu violent, scapa de mâța aia!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #87

      Hihi, recunosc ca am zis la misto, nici una care arata bine nu se multumeste cu unul de sub 1.77 m, ca nah e logic, ai si de unde alege, asta excluzand barbatii faimosi, si am vazut barbati la 1.6 m care au 70-80 de kg, asa ca daca e sa te bata de bate si ala micu’, deraiam, atata am vrut sa spun ca in drepturi suntem egali, asa ca atunci cand apare o lege sau o organizatie sa nu puna femeile sau copiii in fata,

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #88

      @Daniela eu stiu cel putin un caz in care o femeie s-a indragostit e o persoana si a ajuns sa il iubeasca si o durea in paispe (sau cel putin asa parea) ori de cate ori respectivul ii dadea o palma (asta se intampla ori de cate ori ea il contrazicea). Si nu i-a putut zice inimii nimic, s-au casatorit dupa vreo 5 ani de concubinaj si cateva mii de palme. Nu stiu daca inima era problema, eu banuiesc totusi ca tipa avea creierul defect.
      Acum 15 ani, cand eram mai tanar si mai naiv (cam cum esti tu acum) era prezentat la TV cazul Danei Razboiu (prezentatoare TV, una din cele mai frumoase in opinia mea) care divortase dupa ce barbat-su o altoise. Dupa alegerile din 2000 fostul barbat bataus intra in parlament si apare si la TV. Fara sa il cunosc in detaliu, doar din discursuri si interviuri, imi dadeam seama ca e un taranoi prostovan care nu putea lega bine doua cuvinte si alea vulgare. Ei, desi ea era tanara, frumoasa, celebra si instarita (ar fi putut avea orice barbat voia) l-a ales tocmai pe el. De ce a facut-o, nu ma taie capul, oi fi eu idiot dupa cum spui. Dar tot mi se pare ca ea avea o problema de sinapse. Si sinapsele alea pot fi formate prin educatie. La noi educatia invata fetele de mici sa caute anumite calitati la barbati si sa ignore cu desavarsire altele (si la baieti educatia e defecta dar macar noi nu ne plangem si nu cerem legi). Si asta se poate schimba dar totul e sa vreti voi si sa va educati fetitele altfel decat ati fost voi educate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #89

      Raducu, cred ca ai lipsit la orele alea in care se explica clar diferenta dintre un barbat si o femeie atat din punct de vedere fizic cat si psihic. . Nu sunt o feminista din aia nebuna care numai drepturi egale vede dar e logic sa pui in fata categoriile vulnerabile: femeile, femeile insarcinate, copiii, batranii. Pentru ca asta e adevarul. O femeie care nu s-a antrenat in arte martiale nu poate sa se puna in fata unui barbat care are o putere fizica mai mare decat ea. Sau poate, dar e sinuciderea ei :)))) De aia anumite job-uri numai barbatii le pot face (cand e vorba de acea capacitate fizica mai crescuta decat la femei). De aia in victimologie, persoanele cu un grad considerabil de risc sunt femeile si copiii si lista poate continua la nesfarsit. Pur si simplu nu poti sa pui pe acelasi piedestal si barbatii si femeile in materie de putere fizica.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #90

      " La noi educatia invata fetele de mici sa caute anumite calitati la barbati si sa ignore cu desavarsire altele (si la baieti educatia e defecta dar macar noi nu ne plangem si nu cerem legi). Si asta se poate schimba dar totul e sa vreti voi si sa va educati fetitele altfel decat ati fost voi educate."

      Te rog sa-mi explici mai exact ce "calitati" anume suntem invatate noi de mici ... Ca sunt foarte curioasa la ce te referi. Eu am fost invatata sa-mi caut un barbat care sa ma iubeasca si sa ma respecte. Nu pot sa generalizez si sa ma leg de educatia altora, pentru ca nu stiu ce au invatat dar vad ca tu o faci lejer si intr-un mod nesimtit, adica practic toate femeile sunt invatate prost de mici la ce sa se uite mai incolo la un barbat.

      Exemplul pe care l-ai dat tu e unul dar la fel pot sa vin si eu sa-ti spun ca sunt multi barbati care nu isi manifesta agresivitatea decat mai incolo, de exemplu dupa casatorie, chiar stiu un caz de genul. Si unele, din iubire sau prostie, you name it, pot sa continue sa traiasca intr-o relatie disfunctionala mult timp pana sa-si dea seama ca relatie nu e constituita din pumni ...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #91

      Daniela, feministele nebune sunt alea care vor drepturi egale? Eu nu cred ca exista sincer femeie sau barbat, daca nu are ceva complet gresit la cap, care sa creada in anul 2014 ca femeile si barbatii nu ar trebui sa aiba drepturi egale. Feministele nebune sunt alea care vad violatori in toti barbatii si vor sa fie putin mai egale decat ei, sa compensam anii din urma. Dar da, drepturi egale nu inseamna ca suntem fizic la fel, iar aruncarea cu termenul de egalitate nu inseamna ca femeile nu sunt inca un grup vulnerabil. Ma fascineaza ca un om care pare din poza sa aiba 40+ (Petre, care e in varful carnatului asta de replyuri) nu vede diferenta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #92

      @Caricatura: Nu, ma refeream la acele femei care vor sa fie emancipate, sa aiba drepturi egale si duc lupta asta pana la extrem, in care ajung sa vada barbatul doar o unealta inferioara si alte cacaturi de acest gen...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #93

      @Daniela: " Eu am fost invatata sa-mi caut un barbat care sa ma iubeasca si sa ma respecte." e echivalent cu "Hai sa imi fie bine ca sa nu imi fie rau". Evident ca scopul final e sa iti gasesti unul cum ai zis, problema e ca senzorii pentru iubire si respect sunt la multe femei complet decalibrati, dau o groaza de falsuri pozitive. Nu cred ca are sens sa lungim discutia ca o dam in off topic, tin doar sa iti atrag atentia ca barbatii nu sunt mai prosti decat femeile. Asa cum femeile au dezvoltat o groaza de mijloace (gen machiaj, tocuri, push-up-uri) pentru a parea mai atragatoare pentru sexul opus decat sunt in realitate (pentru ca asta e situatia, degeaba va ascundeti dupa deget) in mod similar barbatii adopta provizoriu si de forma un comportament menit sa ii faca mai atragatori (in cazul tau mai iubitori si mai respectuosi) decat sunt in realitate.
      Asa vedem cazurile pe care le-ai descris (unde caracterul se dezvaluie dupa nunta, cam pe cand si femeia se ingrasa si uita sa se epileze). Ambii isi dau arama pe fata. Stiu si cazuri de femei frumoase si - relativ - inteligente care s-au combinat cu interlopi pe motiv ca respectivul se purta cu ea ca un adevarat cavaler...la inceput.
      Ideea e ca, asa cum barbatii trebuie sa vada dincolo de tona de zmacuri si de cura de slabire si femeile trebuie sa se uite pe langa basculanta de flori ca sa vada caracterul real al omului.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #94

    Avand o etate, la plecarea in armata am fost incurajat cu "tata daca faci armata poti bate nevasta" . Asa ca ...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #95

    nu se compara cu frica unui prezervativ rupt sau litera legii aplicata prost in cazul de fata. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #96

    Vestea buna pentru partile vatamatoare ( barbati sau femei) este ca daca ii iei si toti banii dupa ce-i dai cafteala nu are ce-ti face. La IML totul este pe bani!!!
    Uite linkul cu tarifele http://www.legmed.ro/?d=80
    Si un citat lamuritor de pe site-ul lor : "Nu uita sa ai bani in buzunar, intrucat orice examinare medico-legala este contra cost (vezi servicii/tarife prestatii)".
    De-abia acum devine situatia tragica...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #97

      Un certificat medico-legal (ca asta trebuie sa obtii dupa ce esti batut) costa 40 de lei. Si pentru femei exista asociatii care le pot plati acest cost.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #98

      si pentru barbati de ce nu? de ce discriminarea asta? de ce asociatiile astea nu sunt pentru OAMENII respectivi, ci pentru femei? dupa aia, cand spun ca mergea pe strada un om cu femeia lui, va suparati

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #99

      arhi
      asociatiile astea nu-s infiintate de entitati extraterestre, ia de aici model si fii chiar tu ala care sa aiba initiativa, oameni cunosti, puteti organiza o echipa etc, si nu, nu-s ironica. daca unii pot, nu vad de ce n-ar putea si altii.
      uite, asta e site-ul principal
      http://respect.uk.net/
      si asta
      http://www.mensadviceline.org.uk/pages/who-we-are-advice.html

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #100

      maria, sunt TOTAL impotriva asociatiilor de gen. toate sunt sifoane de bani si atat. sunt pentru legi corect, impuse de o politie viguroasa

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #101

      asta are statul de "charity", asa scrie acolo, deci din donatii. si stiu cum e in ro, dar aici cultul charity-urilor si donatiilor e urias, sunt campanii la nivel de tara unde partipica si gradinite si scoli si magazine si programe tv etc etc (comic relief doar un exemplu). deci nu-s bani de la stat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #102

    Dezechilibre psiho-emotionale,depresii(in sensul de boala cronica),comportament de victima.cam asa vad eu lucrurile si la ele si la noi.
    ca sfat pt o fata,care ar fi ea:daca te-a lovit,fie si doar o data(si nu stateai capra in momentul ala)fugi.daca s-a intamplat si a doua oara,poti sa fugi mancand pamantul.e doar o chestiune de timp,pana cand o sa simti ca nu mai ai rezerve psihice sa te opui.nu,copii nu vor fi mai fericiti doar pt ca sunteti impreuna.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #103

      Eu cred ca atunci cand au copii le tampeste si mai mult. Cred ele ca daca stau in continuare langa un astfel de barbat nu ii distrug pe copii dar e exact inversul. Acum 13 ani de zile cand maica-mea facea tratament in Italia, a stat cu tata la fiica prietenei ei cele mai bune. Ea era maritata cu un italian. In noaptea de Inviere, insarcinata cu al doilea copil si-a primit portia de bataie pe ziua respectiva si prima oara cand a vazut maica-mea ca el e de fapt un tip violent (cand a fost in Ro, s-a comportat perfect normal si amabil). Evident ca ai mei s-au bagat si au fost dati afara. Dupa trei zile s-a intalnit maica-mea la o cafea cu tipa. A incercat sa o ajute, sa ii spuna ca o vede ca pe fiica ei si ca vrea sa o ajute, i-a dat sfaturi ce si cum sa faca ca sa iasa din mediul ala (implicand adaposturi, avocati, divort, etc). Stii ce a facut toanta dupa ce a ajuns acasa? I-a spus totul sotului ce i-a zis maica-mea, probabil a mai primit inca o alta portie si asta a fost tot. Dupa aceea noi, ca si familie, primeam de la italian zeci de scrisori pe an cu amenintari din partea lui. Cand mama i-a spus prietenei ei ce pateste fiica-sa in Italia nu a crezut-o :~/ Ce sa mai zici in astfel de situatii? Daramite sa faci ceva...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #104

      e o chestie psihologica asta, nu ai cum sa o tratezi cu Hai ca te invat eu ce sa faci. sindromul stockholm nu e gluma ci o realitate dura

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #105

      Da, nu zic ca nu. Dar totusi stau si ma gandesc ce era exact de facut. Primul copil avea cetatenie italiana, cel care era pe drum la fel ar fi avut, ea nu avea cetatenie inca. Deci daca se ducea la un adapost, se ducea singura sau cu copii?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  38. barbatii albi nu trebuie protejajati ca niste unii in america au avut sclavi!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  39. #107

    Pentru ca noi suntem in urma. In Elvetia, de exemplu, exista Centre pentru Victime, unde vin victime ale oricarei fel de infractiuni (violenta, talharie etc) care sunt mai apoi triate si trimise catre institutia abilitata. Si da, vin inclusiv barbati abuzati de partenere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #108

      A compara Ro cu Elvetia e ca si cum ai compara Europa cu America .
      Si oricum,romanului,daca ii dai un sfat,se va dezice de tine in 2 timpi.ca el stie mai bine,ca democratie originala...
      Oricum,prin partile alea,pe unde si Elvetia salasluieste, barbatului i se da interdictie de intrare in locuinta comuna.cum ar veni:ea zice ca a batut-o,el ca nu,iar politistul zice:iesi si nu ai voie sa te apropii de ea la 25m.atunci,pe loc.
      si oricum,la noi exista cadru de protectie.doar politostul sa-l cunoasca si aplice intocmai.de asta e nevoie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #109

      si tie ti se pare norma asta?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #110

      Analogia e perfect valabila.Uitai.
      Da,mi se pare...functionabil.E o situatie care cere...o rezolvare de monent,pana intra toti pe fir.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  40. #112

    P.S.: Nu a mers sa dau direct reply la comment-ul tau.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #113

    misoginismul e funny in Romania, cand va fi vazut ca o problema probabil ca se va schimba ceva, dar foarte greu in momentul de fata.
    zicea cineva de asistentele de la tv &comp si ca respectul trebuie castigat, referindu-se la femei (toate), deci meritam ciupite de cur pe strada pentru ca niste neanderthali (de ambele sexe domnilor, nu sariti!) au decis sa faca asa format de emisiuni, foarte interesanta teorie.
    deci, misoginismul e funny, feminismul e absurd si desuet iar razboiul sexelor e in plina desfasurare, ce zice asta despre societatea romaneasca e ca parcurge etapele cu intarziere si numai cum va educati copiii si ce exemple le dati va schimba ceva pe viitor.
    dar iti educi fata de ex spunandu-i ca e mai cu mot decat restul femeilor care sunt proaste, curve etc dar tu tati nu esti asa, asta-i vax educatie, va iesi o acritura aroganta. si exista unele asa, care se antreneaza in discutii misogine cu masculii si desfiinteaza femeile incercand sa isi dea importanta prin contrast. deci misoginismul nu-i amuzant deloc, ci e o mizerie de mentalitate pe care o tot resuscitati in loc sa o lasati in evul mediu unde ii e locul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  42. Si tot n-am inteles de ce acum vreti legi speciale ?
    V-ati luptat pe bune pentru egalitate sau a fost doar o etapa ca sa cereti legi speciale si discriminatorii ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #117

      Nu este o lege. Este un plan de actiune care isi propune educarea si oferirea de suport unui grup vulnerabil. Pentru ca in Romania (desi conventia e internationala) peste 80% din cazurile de violenta domestica sunt impotriva femeilor. Iar modul in care oferi suport psihologic unei femei abuzate este diferit de modul in care oferi suport unui barbat abuzat, pentru ca exista perceptii si piedici diferite intampinate de cele doua grupuri. Intelegi diferenta dintre a vrea egalitate si a avea egalitate, nu? Si ca Romania nu se rezuma doar la centrul oraselor cu peste 300k de locuitori?
      Legile din Romania condamna si violenta impotriva barbatilor, daca ai nevoie, google it.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #118

    Off topic ... din ce film este secventa?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. Dacă te uiți pe textul efectiv al convenției, e vorba de două chestii diferite, care se suprapun doar parțial: violența împotriva femeilor și violența domestică. Doar se pune accentul pe femei pentru că asta li se pare că e mai răspândit. În plus, și Turcia a semnat chestia asta, lucru care merită reținut în contextul în care la ei încă se mai poartă ucisul cu pietre al femeilor care au relații sexuale cu care familia nu e de acord.

    Dar în ciuda accentului pe femei, vezi și chestii neutre ca:

    „3 The implementation of the provisions of this Convention by the Parties, in particular measures to protect the rights of victims, shall be secured without discrimination on any ground such as sex, gender, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth, sexual orientation, gender identity, age, state of health, disability, marital status, migrant or refugee status, or other status.”

    Deci au inclus și violența anti bărbați, doar că mai degrabă implicit decât explicit.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  45. Ar fi trist sa-mi iau un cap in gura... o.O

    Thumb up 0 Thumb down 0

  46. #129

    Eu atat am de zis...40% din cazurile de violenta domestica este aplicata barbatilor...60% se impart intre femei si copii.
    Daca legea era invers urlau pe strada de discriminare. Eu sjnt de acord cu drepturi egale. Va asteptam, noi barbatii misogini, la carat de roabe, saci de ciment, carat de sacose, bataie de la egal la egal (cazurile povestite mai sus sunt la tiganii cu curve de 14 ani care vor smecherie) cum ar fi pe strada cand conduceti ca dracu. A si pe vapor...primul in barca dupa copii, e salvat. Nu conteaza sexul.
    Ati distrus ce aveati asupra noastra! Singure! Ne puteati manipula extrem de usor dar brusc a crescut testosteronul in voi. Nu gatiti ca sunteti independente. Nu stati cu copilul acasa ca mai apoi sa aibe afectiuni emotionale. Fiti sclave intr-o firma...e frumos asa.
    Va place asa mult sa fiti primite undeva doar pentru simplul fapt ca sunteti femei? Nasol daca acceptati asa ceva...mie mi-ar fi rusine.
    Pana data viitoare...sa comenteze doar femeile care stiu cine le-a castigat dreptul la vot.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #130

    Fetelor lasati prostiile si apucati-va sa-i faceti curte lui Alex. E simplu, vorbim de un tip sfrijit, trist, neininteresant, dar cu pretentii intelectuale si a carui singura calitate este ca n-o sa va bata. Nu ca n-ar vrea, ca asta nu-i relevant da` nu poate. Rolul vostru va fi sa-i fiti vesnic recunoscatoare ca nu va bate. Nu inteleg cum puteti sa lasati o asemenea fericire sa treaca pe langa voi in timp ce discutati despre barbati bine, feminism si alte prostii.

    La modul serios acum, mie mi se pare infioratoare conventia asta. Cred ca pe termen lung face mai mult rau femeilor decat barbatilor. Si in plus, cel putin la momentul asta, am impresia ca barbatii abuzati chiar nu au prea multe repere de sprijin, iar in plus conventia asta ii va lovi tot pe ei fix unde sunt mai vulnerabili. Pentru ca pune in lumina pe cum ne asteptam ca un barbat sa agresese o femeie deci un barbat agresat nu-i barbat, nu merita ajutor n-are de ce se plange.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #131

      acum am recitit sa vad ce am scris, scuze daca al doilea "in plus" pus in plus bruiaza ce am vrut sa transmit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #132

      Ceea ce bruiaza e disonanta cognitiva intre 'tip sfrijit' / 'barbati bine' si 'am impresia ca barbatii abuzati chiar nu au prea multe repere de sprijin' / vai saracii barbati loviti la punctul sensibil.

      Am inteles de ce face rau barbatilor, dar ce rau atat de infiorator face femeilor?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #133

      Mie nu-mi convine sa fiu considerata "by default" defavorizata. Chestia asta hraneste ideea ca e intr-un fel normal ca femeile sa fie abuzate pe cand barbatii nu. Plus ca nu cred ca le ajuta pe acele femei abuzate sa se simta mai puternice, dimpotriva: am nevoie de protectie suplimentara deci sunt mai slaba decat celalaltasa ca nu-i de mirare ca sunt sac de box. Altfel spus daca ceilalti considera ca eu am un handicap care merita compensat e clar ca ceva nu-i in regula cu mine, nu cu ala care da.
      In plus le-ar incuraja pe fix pe vitele carora li se pare normal sa traga o palma unui barbat pentru ca tipul (din punctul ei si-al ma-sii de vedere) nu are dreptul sa riposteze pentru ca "vai, dar, un barbat adevarat nu da intr-o femeie nici cu o floare, magarul asta si-a permis sa ma injure dupa ce l-am plesnit bine in loc sa imi pupe mana si sa aprecieze ce tipa pasionala sunt eu, e clar un abuzator ingrozitor iar eu sunt traumatizata, si am si o lege de partea mea care recunoaste ca barbatii sunt niste animale care abuzeaza femeile."
      Stiu si eu ca este nevoie de o schimbare pentru ca sunt intradevar multe femei abuzate, dar cred ca legea actuala ar trebui mai bine pusa la punct, cu privire la orice agresor, dindiferent daca e barbat sau femeie, iar sistemul de protectie al victimelor sa fie si el mai eficient indiferent de genul lor. Asa, daca Naomi o ia de par pe Bianca Dragusanu or sa apara complicatii. Sau, daca iti plac chestiile de genul o sa vezi la Capatos cum masoara dup-aia chestii ca sa decida daca Naomi e mai mult sau mai putin femeie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #134

    Multumesc pentru clarificare. Inteleg argumentatia, dar mie nu mi se pare potrivita in cazul de fata. Asa, s-ar putea argumenta si ca nu putem avea o lege pentru protectia copilului si nici o prevedere in Codul Penal referitoare la infractiuni care implica minori fiindca asta ar insemna sa-i hranim pe copii cu ideea ca sunt handicapati/defavorizati de mici. As merge mai degraba pe ideea de legi specifice pentru fiecare categorie de persoane care pot fi supuse abuzurilor, deci o lege pentru protectia femeilor, alta pentru protectia barbatilor, alta pentru protectia copiilor. Motivul ar fi ca fiecare categorie are specificul ei, sunt necesare masuri de prevenire, investigare si ocrotire diferite.

    Thumb up 0 Thumb down 0