Biserica ortodoxă discriminează persoanele cu handicap

Probabil știți că s-au apucat să o caute pe Elodia la mănăstiri. Da, știu, e cea mai jenantă chestie de la inventarea hârtiei igienice încoace. Dar nu asta e problema mea, ci alta. Iată ce declară biserica, prin sfânta guriță a unui stareț din prahova.

În mânăstiri nu vin persoane cu handicap, nu vin persoane retardate, nu vin puşcăriaşi, nu vin persoane care nu au unde să îşi găsesacă un loc şi se refugieze aici. Mai mult decât atât, să îşi ascundă patimile şi netrebniciile pe care le-au făcut în lume.

Lăsăm alea cu păcătosul care e iertat dacă îl recunoaște pe dumnezeu și fi-su drept călăuze veșnice. Acum ne referim la simplul mirenism În mânăstiri nu vin persoane cu handicap, nu vin persoane retardate.

Alooo. Domnii de la combaterea discriminării and shit, se aude? Mănăstirile din rromânia nu primesc persoane cu handicap drept călugări. Poftim? Dacă becali declara că nu angajează handicapați, acum îl cerceta Curtea Europeană de Justiție. Ce se întâmplă cu declarația vizibil discriminatoare a înaltei fețe bisericești?

Mănăstirile din rromânia sunt subvenționate de stat, deci TREBUIE să respecte regulile de angajare a salariaților, recte călugări. Eu aștept clarificări serioase aici, pentru că văd o problemă majoră, o discriminare inacceptabilă la nivelul religiei dominante în rromânia.

Via

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

63 comentarii

  1. #1

    Speri mata, dar speri degeaba...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    si iete de unde pot porni problemele care le intampina persoanele cu handicap din romania.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      Asa e...da-i dreacu de handicapati!!! Sunt buni doar cand trebuie sa voteze.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      nici acolo ca sunt prea putini! in rezervatie in padure cu ei si care omoara un urs cu mainile goale se poate intoarce acasa. ce zici de asta? parca vezi romania cu niste ochi mai buni acum... :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      @super_fotbal esti mai penibil decat nick-ul pe care il porti.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #6

      @ Stelian este ca te simti mai bine cu tine acum?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. deja ma simt mai bine ca nu are treaba cu Timisoara cand se vorbeste despre discriminari...:-)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #10

    offtopic: eu tot ma uit la reclamele de mai sus, bannerul de un pol.
    bai frate, la ultima afisare nu am mai rezistat, am dat si eu click pentru ca scria: fac logo design pentru un pol. bag pla, asta m-a convins.
    pai cum sa nu dau click, mai ales dupa ce am dat 5.000 de euroi pe logo-ul de Clinica de Bere... :-)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      eu stiu o pizda care a dat 900 000 pe o frunza cumparata de pe stockphoto

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      arhi,
      bine, ea a dat 900.000 euro, dar ea a platit din banii altora, si a mai si recuperat in buzunarul ei cel putin 30% din investitia facuta. ea a facut business, eu mi-am satisfacut niste mofturi pe banii mei. nu se pune....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      logoul de la terapia e foarte misto. senzatia mea cand il vad e ca...l-as manca. no joking

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      Cetin, stii ca designerul a castigat cu logoul platit de mine the big price in state la cel mai renumit concurs de logo-uri, nu? dupa care m-am simtit mandru ca a fost numai asa de ieftin.
      si acum vad ca sint unii care se lauda ca fac logo-uri pentru un pol.... thefuck.
      cu un pol nu poti nici macar sa cumperi bere din onlineshopul meu.
      intelegi ce vreau sa zic?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      Deci sa inteleg ca nenea ala de ti-a facut tie logo pe banii tai a castigat ceva cu el si nu ati facut jumi-juma premiul?! Pai daca nu plateai tu logo-ul cu ce cacat se ducea la concurs?! Daca ai platit logo-ul nu inseamna ca ai cumparat si drepturile asupra lui, cu ce drept participa Gigel la concursuri cu proprietatea ta? Iar daca l-ai lasat sa o faca fara sa ii ceri bani, c om de afaceri esti tu?! Asta e valabila si pt restul companiilor de publicitate care castiga premii pe reclame platite de cineva...practic castiga premii pe banii altora

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Harry, e bestial logo-ul tau, dar totusi: 5000 euro pe un logo? Chiar ai dat 5000 de euro pe acel logo?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • 5 mii nu sut multi bani.

      sunt multi bani doar daca nu ii ai

      🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      @hary: "cu un pol nu poti nici macar sa cumperi bere din onlineshopul meu.
      intelegi ce vreau sa zic?"

      Ce vrei tu sa zici, e ca iti supraevaluezi berea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      Da' tu crezi ca toti designerii au luat 5.000 de euro pe un logo la inceput? Si sora-mea mi-a spus ca o sa posteze un anunt pe unpol.ro sa faca si ea un ban de'un suc in oras, asta nu inseamna nici ca iti va da un logo precum cel de la clinica de bere, dar nici unul cu care sa-ti fie rusine sa spui ca ai dat 20 de lei pe el. Appo, puteai sa faci un concurs si pe 99designs si plateai o suma modica, vedeai cateva zeci, daca nu sute de idei si chiar daca nu-ti placea extraordinar de mult logo-ul cel mai bun de acolo tot ramaneai cu ceva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      Alioja - pe principiul tau, oare pt Bill Gates cat o insemna multi bani? 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      zgaiba aia de la Nike a costat 35 de dolari.
      la cit e evaluata acu' e deja alta discutie

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      didi,
      designerul mi-a cerut permisiunea de a participa la concurs cu logo-ul facut pentru mine. eu am fost de acord. concursul nu era pe bani. end of the story.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      uebercool,
      you got what you paid for....

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #24

    astept cu nerabdare ziua in care guvernul o sa aiba ouale se ii impoziteze.

    chiar, este biserica catolica/ortodoxa impozitata in vreo tara ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      user draga, bisericile crestine de pretutindeni colecteaza impozite, ele nu platesc.
      ei stau de partea corecta a pulii, nu ca noi. comprende?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #26

    Pai atunci de ce naiba tremura de emotie toti popii cand anunta Becali ca trece pe la ei, ciobanul are mai multe ,, calitati’’ care il fac sa nu fie compatibil, cred ca e o gresala.....persoanele retardate fara bani nu au ce sa caute in biserica, ca cei cu punga groasa sunt bineveniti oricand, primesc chiar si dezlegare la 12 noapte pentru una scurta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #27

    Pb ii ca si rezolvata. Acel popa marunt va fi mutat la o chilie sa nu i se mai vada fata pe sticla si gata !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #28

    @hary

    Scuză-mi mediocritatea...dar 5 fuckin´ mii ( 50o0) de iepuroi pe un logo?!? Adică... tipul, din ce cred eu, nu a făcut decât să schițeze pe o foaie logo-ul și pe urmă să-l lucreze pe calculator.

    Și da, crearea și transpunerea pe hârtie a unei chiestii din propia-ți minte nu e brain surgery... Și eu sunt desenator și știu cu ce se mănâncă chiestiile astea. Ia să mă las de pictat icoane și portrete și să mă apuc de logo-uri dastea, că văd că sunt bănoase.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • sunt de acord. adica eu m-am operat acum de ruptura de ligamente la ditamai medicul si i-am dat 70 de milioane pentru toata echipa, iar un cacat de logo cu care te stergi la cur face 5000 de euro sau poate chiar mai mult (lasand la o parte chestiile guvernamentale)? nu neg, probabil aici a ajuns societatea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      sgt pepper,
      designerul este un brand in domeniu.
      un tablou de picasso valoreaza mai mult decat un tablou facut de mircea badea.
      simple as that....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      hary, a face un logo este o munca prestată, și văd că valorează mult mai mult ca intervenția crucială a unui doctor (vezi comentariul lui Dan). La asta m-am referit.

      Picasso nu a făcut muncă prestată. Și-a transpus imaginația pe pânză că așa a vrut ¨pensula¨lui.

      Simple as that.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      @Sgt Pepper - stiu avocati din Romania care isi vind timpul cu 1000 EUR/ora. Fraieri si clientii alora, toata lumea stie ca sunt avocati care lucreaza o luna intreaga pe 300 EUR....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      sgt pepper,
      serviciile lui messi valoreaza mai mult decat serviciile lui tucudean.
      asa sta treaba si cu designerii de logo-uri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #34

    Nu stiu in ce biserici se practica asta, dar in cele in care am fost eu (nu multe) am vazut cateva persoane cu dizabilitati, care pareau chiar cunoscuti de cei prezenti si primiti cu drag, cel putin aparent.
    De puscariasi si ceilalti nu pot spune nimic; probabil nu-i recunosteam, pentru ca nu veneau cu costumele in dungi dupa ei. Ceea ce imi provoaca groaza... e mai usor sa recunosti un om cu handicap evident decat un om care iti poate face rau intentionat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #36

    Mâine, poimâine o sa anunte ca nu le vor face nici slujbe de înmormântare celor din categoriile menționate.
    Ei au nevoie doar de exemplare alfa in randul lor, altfel cum crezi ca si-au propagat cu succes "specia" atâtea mii de ani. 😉

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #37

    Arhi: hai sa nu fim mai catolici decat mitropolitu.
    Comunicatul ala zice ca manastirile nu-s un loc in care oamenii care nu au alte mijloace de supravietuire vin si se fac calugari ca au 3Xmasa/zi. Manastirile nu-s nici azil sa primeasca toata neghina*, nici legiunea straina sa primeasca toti gainarii.

    *presupun ca o persoana cu handicap cu un interes real in monahism, nu intampina mari probleme.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      nope chiar au probleme. un handicapat e vazut ca un pacatos si ii dau babele de pomana.:))
      in biserica noastra o astfel de persoana e vazuta automat ca un cersetor and stuff...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #39

    toata lumea stie ca handicapatii platesc pentru pacatele stramosilor.

    sincer acum, poponarii astia de popi ar trebuii batuti cu lantu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #40

    Biserica asta din Romania devine cam emancipata... De unde pana acum religia(crestinismul) ne facea(sau trebuia) sa ne faca sa fim mai buni, cu preotii drept exemplu, observ ca ajungem de la a nu mai avea dreptul sa alegem ce facem cu propriul trup after life, la interdictia ca in manastiri sa nu fie acceptate persoane cu dizabilitati. Mda. Scarba totala, din pacate:( Nu sunt eu o persoana religioasa, dar am citit niste tampenii numite Fericiri. Amintea vag pe undeva de cei "saraci cu duhul" care am eu impresia ca se traduce prin "handicapati" sau "retardati". Cum ramane cu acel cuvant al lui dumnezeu pe care cica preotii, slujitorii domnului(ce gluma buna!) ar trebui sa il raspandeasca si mai ales sa il respecte? Neah.. Barbosii au propriile reguli, credinte, au uitat care e ideea de fapt.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #41

    *sa fie acceptate

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. ba, dar prosti sunt popii.astia. prooosti si rai.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. WTF? "Cum sa zici cea mai tampita chestie 101": foloseste cuvantul "retardat", spune ca nu primesti oameni cu handicap si pacatosi, totul in timp ce pretinzi ca esti o autoritate morala absoluta. Vai, dar cat sentiment crestinesc, cat de profund inspirat de Jesus si ai lui!

    Sau nu primesc decat oameni cu afectiuni false si "posedati", sa poata sa-i "vindece"?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #44

    Sunt curios daca accepta negri.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #46

    Off Topic ?
    Parohul de la biserica din zona mea si-a schimbat masina.
    A trecut de la Skoda la WV Passat.
    Probabil ca sfintirile si rugile facute cu ocazia sfintelor sarbatori au fost auzite de Dumnezeu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #52

    Daca il iubea dumnezeu, nu era handicapat, nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #53

    Arhi, arhi, la manastire nu sunt acceptati cei care nu pot face fatza in viata de zi cu zi[persoanele cu handicap implicit, cu toate ca depinde de manastire, sunt cazuri si cazuri]. De exemplu, nu ma iubesc femeile, gata ma duc la manastire. La manastire se duc cei care au biruit in aceasta lume si vor sa se retraga din aceasta lume pentru a aprofunda rugaciunea in liniste. De exemplu, la muntele Athos sunt foarte multi calugari cu facultate.

    Parintele Cleopa a stat 3 zile la poarta manastirii ca sa il primeasca frate in manastire. Nu tot omu care s-a trezit el ca i s-a urat cu lumea sau are vreo neputinta se duce acolo. Pentru ca este rugaciune, ascultare, randuiala. Si trebuie sa vrei cu adevarat, sa iti doresti din tot sufletul, nu sa te duci asa doar ca sa scapi de problemele din lumea asta. Sunt care mai fac asa si mai sunt primiti ('scapati') si nu tot timpul este bine.

    In schimb, manastirile ajuta pe cei cu handicap.

    Iarta-ma. Doamne ajuta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      wow. un comentariu care nu infiereaza manastirile. Sa-l ardem.

      plm, inchizitie atee 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #55

    Eu nu inteleg ce plm discriminare e atunci cand nu accepti oameni fara discernamant (a se citi retardati)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      handicapati, nu retardati. handicapat inseamna si sa nu ai 2 degete

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      handicapat poate insemna si retardat, adica atunci cand indianul ala fara discernamant face ca indianu' batandu-se cu palma pe crestetul capului :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #58

      nu prea, citeste textul

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. nu vin man handicapati si retardati, nu au loc de cretinii poponari si pedofili care sunt deja acolo.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. Am citit intregul articol, am urmarit cateva "surse" de pe net cu legatura la articolul acesta, si nu am putut sa imi dau seama cine este staretul care a facut declaratia(regulamentar,adica cu nume si prenume, sa fie credibila declaratia respectiva).Din ce mi-am dat seama pana acum: Un staret din prahova a declarat ca persoanele retardate blablabla.Sesizeaza cineva ca ceva nu se leaga?Chiar asa de usor circula si este digerata o informatie pe internet?
    Daca tot sintem atei pursange, pasionati de stiinta, haideti sa lecturam ceva impreuna: http://www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-in-psihologie-de-russ-dewey/4518-opinii-neavizate-fara-informare.html
    Cei interesati pot sa aprofundeze!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #61

      Corect. Acum sa ne ierte Arhi, dar asta e un articol in lipsa de inspiratie. Preluat de un blog dupa gandul.info. Hai sa fim seriosi : 🙂
      )

      Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #62

    Adevarul e ca nu prea am vazut popi fara vreo mana sau vreun picior sau in carucior mobil. O fi vreo cerinta la HR-ul lor ca la secretare. Cum naiba vrei sa atraga babele si fetele nemaritate la biserica? Daca e unul frumos si cu toate alea acasa sa vezi ce de mai vine tot lumetul feminin. Sunt curioasa daca dupa declaratia asta staretul ala ramane staret sau o sa se roage sa nu tremure mana si sa nu-si scape sapunul pe jos prin baie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #63

    Dar eu am o intrebare, unde se incadreaza Elodia in descrierea asta? Ca retardata nu era, handicapata parca nici atat, de refugiat asta e treaba fiecaruia, plus ca majoritatea chiar se refugiaza la manastiri (deceptii sentimentale, probleme materiale etc) deci chiar nu vad legatura si rostul acetei tampenii de comunicat...
    In fine, nu ma mai mira nimic legat de BOR, de altfel si de religia ortodoxa.

    Thumb up 0 Thumb down 0