Bună ziua, cum vă mai e ficatul?

Am primit ieri un mail, în care eram anunțat cu considerație că McCann PR va comunica de acum înainte pentru Provident. În mod normal, spamurile astea ajung la gunoi, iar pe fetele de la McCann încă le păstrez în lista de mailuri, pentru că sunt toate niște simpatice. Dar când am citit Provident, am rămas puțin interzis.

Alo, vorbim de Provident, cămătarii legali cu cel mai mare succes din rromânia. Până și google îi țin în sandbox și nu le dă căutări personalizate. Ei sunt cei ce cer dobândă de peste 100%. Adică cămătărie penală, lucru pedepsit cu moartea pe vremea lui Richard Inimă de Leu (aș fi vrut să zic vreun domn rromân, dar la 1189, valahii erau atestați doar printr-o mentiune in cronicile lui Friederic Barbarossa)

Deci, ce să comunici la DAE 104%? Că vă spunem dinainte costurile reale ale creditelor? Serios, e lege, orice bancă trebuie să facă asta.
Sau comunicăm într-un mod hazliu cum merg agenții provident pe la vecinii de apartament și îi sperie cu ce infractori au pe palier? Sau amenințărie către bătrâni? Sau telefoanele de amenințare?

Nu serios, ce ai putea să comunici despre așa ceva? Că vă vindem ficatul pe bani puțini, să ne recuperăm datoria?

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

29 comentarii

  1. #1

    Costurile reale sunt mai mari de 104,49%, nici n-ai vrea să știi.

    Și lumea nu vrea să facă reclame la țigări... Ăștia-s mai rău!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      Costurile reale sunt mai mici de 100%. DAE e un cacat de formula care reprezinta fix nimic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      @Cristian
      Care sunt costurile reale și ce e DAE?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      A luat sora mea un imprumut de la ei acum 1 an si ceva. La 1700 de lei imprumutati a dat inapoi 2300 de lei. A platit saptamana de saptamana in fiecare zi de luni timp de un an. Nu a amenintat-o nimeni niciodata. Probabil daca nu platea la timp alta era situatia. Nu stiu de unde si de ce au pus ei dae 104%.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #5

    "Vei descoperi că agenţii noştri sunt prietenoşi şi înţelegători. De fapt, mulţi dintre ei au început prin a fi clienţii noştri." :)) adica nu isi puteau plati ratele si au trebuit sa munceasca gratis la provident, cred.. :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #6

    bre, voi sunteti batuti in cap? cine plm te obliga sa-ti tragi credit la asa costuri? mai bine ti-o tragi 🙂
    pun pariu ca dak se deschide un kritas tot se gasesc idioti care s-o muste.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #7

    Exagerati! Eu am vrut sa apelez la ei o data si mi-au explicat ca ce se aude in piata sunt baliverne. Agentul cu care vorbeam zicea ca: "nici un deget n-am apucat sa tai, boss. Se vaita toti ca "nu are", da "plateste" pana la urma".

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Asta vroiam sa intreb: daca ramai in urma cu rata, nu-ti taie un deget pe post de notificare de aducere aminte?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #9

    DISCLAIMER: Nu iau apararea Provident, nu lucrez la ei, am facut odata tampenia sa iau un credit de la ei. Vreau doar sa fie clare anumite sume care par putin exagerate. Ei raman in continuare CAMATARI cu acte.

    DAE real la imprumutul de la provident nu este de 104.49% real daca ai contracta creditul pe 1 an in loc de 42 de saptamani. Adica pe 48 de spatamani in loc de 42 de saptamani.

    Costul DAE prezentat acolo e calculat dupa o ciudatenie de algoritm care indica care ar fi DAE daca ai avea creditul pe 1 an cu anumite tampenii de conditii.

    Insa la ei DAE efectiv platit este sub 50%.

    Daca x = 42 saptamani si y = 162.31
    Cat va fi y daca x = 48 saptamani?

    Ar fi 185.49 lei.

    Deci dobanda totala platita ar fi de 185.49 la un credit de 500 lei pe 48 de spatamani.

    Ignoram faptul ca prelungind perioada de creditare la 48 saptamani, rata saptamanala ar fi mai mica decat cea din cazul creditarii pe 42 de spatamani, fapt care ar duce la un cost de creditare anual mai mic decat 185.49 lei dar mai mare decat 162.31 lei.

    Luam suma bruta de 185.49 lei costul de creditare pentru un credit in valoare de 500 lei pe 48 de saptamani.

    185.49 lei reprezinta 37.09% dobanda efectiv platita de tine pe un credit anual. Cum am zis si mai sus, in disclaimer Provident raman inca CAMATARI cu acte avand nivelul asta de dobanda care este cel putin dublu fata de media practicata de banci.

    Totusi sa nu uitam cateva chestii care maresc costurile creditarii:

    1. - acorda credite chiar si celor inscrisi la biroul de credit (risc client marit - necesita acoperire)
    2. - acorda creditele dupa o zi pe alta si de multe ori chiar in aceeasi zi
    3. - creditul se acorda la client acasa, ratele sunt platite la client acasa (fapt ce necesita infrastructura, oameni care sunt platiti cu un comision)

    Astea 3 maresc rata dobanzii, justificat, pana la un anumit nivel.
    Ei oricum se adreseaza unei anumite categorii de clienti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      @Lucian
      Dupa logica ta, daca eu iti dau imprumut 100 lei si peste 1 zi trebuie sa-mi dai inapoi 101 lei (100 principal + 1 leu dobanda) ai beneficiat de credit cu dobanda 1%. Esti fericit ca ai facut afacere buna.

      Asta ca sa-ti explic pe intelesul tau, ce inseamna dobanda reala.
      Ce zici tu acolo - dobanda 37.09%, se aplica daca rambursez imprumutul la finele anului, nu saptamanal.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      @bardylis: Eu iti dau 500 de RON. Iti cer sa-mi dai in fiecare saptamana cate 10 RON timp de 1 an. Anul are 52 de saptamani. Cat e dobanda reala?
      Ca sa nu murim prosti astia care credem ca e 4%.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      @bardylis eu zic sa mai treci odata prin matematica din clasele primare si sa faci ceva excercitii de intelegere. Poate o sa intelegi exact ce am scris si ce am calculat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      @Vlad, @Lucian

      Desi succint, are dreptate Bardylis. Si ca sa nu muriti prosti, Vlad, dobanda nu e 4% ci e 8.05%. Si ca intradevar sa aflati ceva util, puteti calcula aceasta dobanda in Excel tastand formula "=(1+RATE(52,-10,500))^52-1". Dupa ce ati inteles formula, puteti verifica la fel si dobanda de 104.49% din articol care e corecta la zecimala.

      De asta sunt romanii pacaliti asa usor de banci.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #14

    Bula intalneste o femeie pe strada:
    - Buna ziua, daca v-as da un milion de euro v-ati culca cu mine?
    - Sigur, pentru un milion..
    - Dar daca v-as da 50 de euro?
    - Vai, domnule, dar ce credeti ca sunt eu?
    - Asta am stabilit deja, acum negociam pretul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #15

    cand ma gandesc ca am pus umaru` la ridicarea filialei din Tm si am avut super discount si dobanzi preferentiale.. asa, ca intre prieteni si parteneri. ca daca noi nu ne ajutam intre noi, atunci cine?!?
    si acuma` plang ca am fost nevoit sa refuz. pe mine nu ma vede lumea la toate stirili-macar o saptamana asa-la valoarea mea -plin de spume si avant proletar..
    asta e, am ratat ocazia sa fac si io o fapta buna..

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #16

    daca sunt organizati legal , cand primesti 500 credit stii cat ai de platit samptamanal, lunar ..... daca nu platesti la timp stii cat e penalizarea si se pare normal.
    in state se vand masini cu dobanda de 35%, daca ai credit ok poti cumpara si cu 2% , deci nu te obliga nimeni, mai sunt si case de amanet

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #17

    astia si cu aia de la kruk (a se citi crook)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #18

    Mie mi se pare justificata dobanda lor, pana la urma isi asuma niste riscuri cu o categorie de clienti dificila. Pana la urma institutiile financiare care te imprumuta de bani nu sunt niste prieteni, sunt niste oameni care urmaresc sa faca bani de pe urma ta. Faptul ca reprezentantii sunt niste magari e alta problema. Si angajatii bancilor mai recurg la metode mai putin ortodoxe, cum a fost cazul femeii sunate acasa de nu stiu cate ori pe zi si o amenintau pe fiica ei de 9 ani ca or sa ramana pe drumuri daca nu plateste mami creditul de 2000 de lei...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #19

    Nu e prost ala care cere, e prost ala care da.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #20

    Au reclame si pe TV.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #21

    @Lucian - Da, intradevar, la scoala generala nu te invata nimeni sa calculezi dobanda reala sau randamentul unei investitii. Dar asta nu te impiedica sa taci din gura cand habar n-ai despre ce vorbesti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      amice, iti zic si tie sa mai parcurgi odata scoala primara, in special pentru matematica. Desigur, sumele de acolo nu sunt exacte ci e doar o demonstratie. DIferenta poate fi de 2-3% la dobanda. Totusi pana la a incerca sa imi demontezi afirmatia cu o propozitie inutila e cale lunga. Mai incearca.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      In finante degeaba cunosti aritmetica, trebuie sa intelegi si fenomenul. De exemplu daca iei un credit de 500 lei, nu e tot aia sa dai inapoi 10 lei pe saptamina sau 520 lei la sfarsitul anului. In primul caz soldul mediu al creditului e aprox. 250 lei pentru ca el variaza aproape constant de la 500 la 0. In al doilea caz soldul mediu e 500 pentru ca nu s-a modificat de-a lungul anului. De aceea in primul caz dobanda e de aproape 8% (20/250) iar in al doilea caz e 4% (20/500).

      Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #24

    Astia nu fac pasta de dinti?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      Ba da. Doar ca DIN dinti.Dintii clientului.De aici si logo-ul providentului, zana maseluta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      @raw, tare asta!!! Mi-e ciuda ca nu mi-a venit mie. 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      @raw: Tare! 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #28

    Trebuia sa pui in articol filmul cu Fane Trotil: https://www.youtube.com/watch?v=v8mn6jqGjqs

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #29

    In urma cu 1-2 ani, era o reclama pe la toate posturile, la o firma de genul asta, sub numele de Crook, care ti-o spuneau franc ca-s escroci.

    Thumb up 0 Thumb down 0