Care e diferența dintre Digi Energy și Enel

digi energy costuri si taxa tc

Aceasta este estimarea făcută de Digi pe pagina Digicare la un consum mediu de 350 kwh, sau care e unitatea de măsură a energiei în românia. Pentru cine a văzut cum arată o factură de curent sau gaz, știe că e un fel de căutare a sfântului Graal să afli de fapt cât costă și ce unitate de măsură se folosește la măsurarea energiei. Ca să înțelegeți, e unitatea aia care corespunde cel mai bine îmbogățirii LOR.

Eu am plătit acum 10 minute factura la curent, pentru 350 kw, a fost 189.23 lei.
Sincer să fiu, nu știu dacă merită efortul sau stresul. Nu de alta, dar întotdeauna la RDS e foarte bun prețul, dar când ajungi să vorbești cu cineva de la suport, mai bine te împuști. Ca idee, încă nu mi s-a rezolvat problema cu netul. Și da, deși plătesc gigabit, nu am mediaconvertor în casă, pur și simplu tipul care mi-a montat netul m-a mințit că l-a băgat în firida din perete.

Adică, dacă la această sumă mai adaugi și taxa tv, pe care ei nu o colectează, adică 4 lei, parcă nu îmi vine să mă mut de la enel unde, cu chiu, cu vai, tot îmi răspunde cineva și se ocupă de mine. Ori, la rds cu siguranță nu se ocupă nimeni, dacă nu ai o relație.

Nu știu, de gândit.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 40 beri
Loading...

56 comentarii

  1. #1

    Imi e frica sa am toate chestiile de la un singur furnizor.
    Asta e singurul motiv pentru care nu fac trecerea.

    Thumb up 19 Thumb down 0

    • #2

      da, si asta e un motiv destul de bun. desi, pe de alta parte, cand ai bulk, primesti diverse discounturi. eu de exemplu am vreo 10 lei discount la internet. la 2 abonamente, 20 lei, decent.

    • #3

      pai si iti merge gigabit?
      nu are legatura unde este "media convertorul", ONT-ul, de fapt.

      Thumb up 3 Thumb down 0

  2. #4

    Daca treci la Digi poți să vb cu băiatul care vine sa te conecteze, ii dai 100 de lei si o sa ai toate tensiunile în priză.

    Thumb up 14 Thumb down 0

    • #5

      130/90 la frigider e bună sau e prea mare?

      Thumb up 16 Thumb down 0

    • #6

      Nu vine nici un baiat sa te conecteze.
      Nu schimbi decat factura de Enel cu cea de RDS.

      Thumb up 11 Thumb down 0

  3. Furnizorii sunt mai mulți, rețeaua e una singură. Când ai o problemă, o ai cu rețeaua, nu cu furnizorul.

    Thumb up 8 Thumb down 0

    • #8

      da, dar suni la furnizor, nu la transelectrica, asa cum acum suni la enel, nu la transelectrica

    • #9

      Bucata de fir până la tine nu e a Transelectrica, ăia sunt pe altă felie. În altă ordine de idei pentru rețelele deja aflate în uz practic noul furnizor concesionează de la cel vechi instalația existentă, nu trage alte fire. Prin asta își asumă, cel puțin teoretic, contractual remedierea defecţiunilor din instalația veche, atunci când acestea apar. Și vor apărea, crede-mă! În aceeași notă ce e după contor va rămâne în continuare în proprietatea clientului, care e responsabil pentru toate incidentele tehnice ce pot apărea din vina lui. Iar la români toţi s-au născut electricieni, dar din păcate curentul electric nu sare în aer ca gazul și alte fluide comprimate, să îi liniștească, și nici ANRE nu stă cu biciul pe consumator.

      Thumb up 3 Thumb down 0

  4. Suportul tot enel il acorda.
    Este ca si cum in loc sa cumperi de la cora mere produse de gigel, cumperi mere produse de ionel. Indiferent de merele cumparate la casa e aceeasi persoana.

    Thumb up 11 Thumb down 0

  5. Tot la distribuitor suni cand sunt probleme...

    Thumb up 1 Thumb down 0

  6. #12

    Pana pe 31 Aug e o promotie la Enel , Enel e-light si cica scade factura 20%.Eu abia acum am cerut detalii ce si cum, nu stiu daca chiar asa e.
    http://www.enel.ro/ro/data/pdf/O%20nou%C4%83%20ofert%C4%83%20pentru%20produsul%20E-Light%20de%20la%20Enel.pdf

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • #13

      nu zice ca scade factura cu 20%, asta vrei tu sa citesti. zice ca scade pretul curentului cu 20%, cu steluta. daca pretul curentului ar fi singura chestie din factura, ar fi ok, dar de fapt pretul curentului e cea mai mica chestie de acolo

    • Joi am semnat contractul cu enel pentru casa de la tara. 19 bani kilowattu' pret fix pe 2 ani. enel in familie 24 ii zice la promotia asta, valabila pina in 31 august. La promotia e-light e 14 bani kilowattu' plus 5 bani pe zi abonamentul, si doar pe 12 luni.

      Thumb up 3 Thumb down 0

    • #15

      Daca scade vreo componenta din factura aia si tot e bine.

      Sincer, in momentul de fata chiar nu am incredere in Digi Energie. Sunt buni pe cablu tv si internet, dar mai astept sa vad alte experiente, in timp, sa vada daca se merita sau nu si sa nu fie chix cam cum e cu Digi Mobil - unde sunt multe necunoscute acolo - acoperire, roaming national, ce inseamna nelimitat...

      Thumb up 1 Thumb down 0

  7. Nu stiu ce sa zic de digi energy, dar stiu ca iar e problema cu middle click pe linkuri externe - le deschide in acelasi tab

    Thumb up 1 Thumb down 0

  8. #18

    "Nu de alta, dar întotdeauna la RDS e foarte bun prețul, dar când ajungi să vorbești cu cineva de la suport, mai bine te împuști"

    asta e greseala pe care o fac toti cand se gandesc la schimbarea furnizorului de curent
    suportul in caz de belele cu reteaua NU e acordat de furnizor ci de distribuitor care e acelasi pentru toti furnizorii din zona
    adica pentru tine nu se schimba decat emitentul facturii, daca ramai fara curent tot la enel (distributie) suni

    Thumb up 3 Thumb down 0

    • #19

      vom vedea. eu nu am gasit NICAIERI in documentatia rds ca in caz de avarie suni la enel muntenia, asa ca momentan doar spui vorbe.

    • #20

      nu, am avut de-a face cu domeniul, chiar pot da si date concrete, am schimbat un furnizor intr-o locatie (am plecat de la CEZ catre o firma mica din Bucuresti care ulterior a fost cumparata de alta de prin Moldova :))

      -dupa semnare contract au venit cei de la CEZ Distributie si au schimbat contorul;
      -citirea se face in aceleasi condittii, doar ca nu o mai face responsabilul persoane fizice de la CEZ si altul, cel pentru persoane juridice
      -pentru orice deranjamente apelez CEZ Distributie (si am apelat, au pus pe stalp sigurante chinezesti care sareau tot timpul...)

      e absolut normal, cand platesti factura de fapt platesti si distribuitorul, doar ca acesta nu incaseaza banii direct de la tine ci de la furnizorul tau
      la rds cel mult apelezi pentru gogosi de calcul cu factura, citirea oricum tot de la distribuitor vine

      Thumb up 3 Thumb down 0

    • #21

      Cum calculati energia pp-zisa - La Electrica se calculeaza numarul de kw, sa zicem 100 consumati intr-o luna, x 0,58 lei/kw. Adica 58 lei/100 kw. Cred ca de vreo 3 luni a scazut la 0,56, daca nu ma insel.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #22

    Ai verificat riscurile/avantajele faptului ca odata iesit din sistemul de preturi reglementat, nu te mai poti intoarce inapoi (cel putin la adresa aia), ci ramai in 'piata libera'?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #25

    Esti client RDS, dar distributia e a Enel, tot ei fac si mentenanta.

    Deci daca o sa ai probleme suni tot la Enel, nu la RDS.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #26

      asta nu ar fi rau. dar daca enel vine cu acelasi pret sau mai bun decat rds...

  11. #27

    bai ce tarife aveti unii, suna super.
    aia de platiti 19 bani pe KWh - ati calculat cat costa de fapt?
    adica la final de factura, dupa ce adaugi TVA, cogenerare, rezervare, certificate verzi, taxa radio?
    cat iti da per KWh?
    mie imi da un 56 de bani. atat platesc acum. calcul facut cu valoarea finala cu TVA a facturii impartita la numarul de KWh consumati.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      hmm, daca ma uit cu atentie cred ca nu iese prea bine la calcul. la Digi Energy nu este inclusa taxa TV.
      factura ENEL este de 122.86. La estimarea Digi Energy este 108.064 la care mai adaugi taxa TV, adica ajungi la 112.064. O diferenta de 9-10 RON la prima vedere. Eu zic ca nu merita.

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • #29

      Unii ar vinde-o și pe mă-sa la Capatos pentru 10 lei, cum să nu merite? 😀

      Thumb up 7 Thumb down 1

    • #30

      ii lasam in pace pe aia, ca si asa nu sunt pe aici, sunt la mirciulica fara frica pe blog.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  12. Pentru gigabit nu e obligatoriu sa ai fibra pana in casa. 1 GB merge si pe cupru, la fel si 10 GB. E recomandat sa ai cablu Cat6. Daca iti aduce fibra in casa, nu o sa-ti puna media convertor, ci un router Huawei cu intrari pentru fibra. Initial nu mi-a convenit ideea cu Huawei, dar e obligatoriu sa-l ai. L-am pus in bridge, iar dupa el routerul meu. Practic,acum huawei-ul se comporta ca un media convertor.

    Thumb up 3 Thumb down 0

    • #32

      avand in vedere ca am avut pana acum 2 (doua) mediaconvertoare de la ei, posibil sa stam in orase diferite

    • Nu stiu cum e la altii la bloc (he, he), dar la mine in casa intra direct fibra intr-un router de care zice Vali, care nu e Huawei, ci ZTE. Plm, face treaba, aidoncher.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #34

      Se numește GPON. Și nu e router.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Bogdan, Huaweiurile sau ZTE-urile pe care le da RDS sunt GPON dar fac si routing. au inclusiv wireless. Nu-s ele cine stie ce scula, dar merg cat de cat

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      Am schimbat 2 în 3 ani ...; și ăsta de acum tot sh e!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #37

    Eu am facut cerere sa trec la digi energy acum vreo luna si am primit in timpul asta doua telefoane de la Enel cu super oferte de reintoarcere. Eu personal am decis sa merg inainte cu schimbarea, desi ofertele primite erau la fel ca cele de la RDS.
    Asa ca daca vreti reducere la factura ENEL, mergeti la digi si semnati un contract. Sigur veti primi telefoane de razgandire 🙂

    Thumb up 5 Thumb down 2

  14. Stai stai stai ca nu inteleg ce ziceti voi mai sus - eu semnez contract cu RDS ca sa-mi dea curentul de la Enel, RDS ma factureaza pentru curentul ala, iar apoi daca am probleme sun la Enel? Sigur?! Enel e prost sa suporte toate costurile astea in timp ce RDS doar isi trage profit?

    Thumb up 0 Thumb down 1

    • #39

      Cu rds semnezi contract de furnizare a energiei, iar distribuitorul, daca esti din Bucuresti, ramane tot Enel Distributie Muntenia Sud.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      Semnezi cu RDS sa iti furnizeze energia electrica transportata de Transelectrica, distribuita de Enel si produsa de Nuclearelectrica. Cam asta e mecanismul.

      Thumb up 2 Thumb down 0

  15. #41

    eu nu ma mut, ca vreau sa sustin Televiziunea Publica prin plata taxei radiotv

    Thumb up 14 Thumb down 1

    • #42

      BRAVO FRATE. uite un roman adevarat.
      doar ca nu sustii Televiziunea ci sifonareala si capusarea de acolo.

      Thumb up 6 Thumb down 0

    • #43

      ce sifonareala si capusare ? de ce acuzi aiurea ? nu pot face asa ceva. nu is fac rau singuri. sunt toti rude.

      Thumb up 10 Thumb down 0

  16. #44

    Piata de energie se imparte in producator, transportator si distribuitor. Producatorul se asigura doar de producerea energiei electrice si livrarea acesteia in SEN ( Sistemul Energetic National), transportul acesteia este asigurat de catre TransElectrica, iar distributia este asigurata de catre Enel, Digi, Cez, Eon, etc.

    Producatorul de energie electrica vinde aceasta energie pe OPCOM ( un fel de bursa a energiei) de acolo este cumparata de catre distribuitori. Transportatorul detine liniile "mari" ca sa zic asa de energie electrica, nu detine transformatoarele de langa blocuri, liniile de joasa tensiune care intra in casele oamenilor etc. Mai pe scurt Transelectrica se ocupa de livrarea energiei electrice in punctele de transformare din cartiere, de acolo este treaba distribuitorului de a livra energia consumatorului.

    In concluzie atunci cand nu ai curent electric suni la distribuitor (Enel, Digi, Eon etc.).

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #45

      Digi nu e distribuitor, sau cel putin nu inca.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      Mihai, esti confuz. Ai scos din mecanism furnizorii, tocmai cei care fac majoritatea tranzactiilor pe OPCOM.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #47

    Muta-te pe enel e light, ai pret 145 lei/MWh, 0.05lei/zi rezervare si este o oferta pentru moment mai buna ca la rds. Ai linie unde sa vorbesti direct cu oamenii, nu mai astepti dupa robot, singura problema e ca sunt ceva acte de semnat si se face doar pe email.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      cum, se face pe email? si nu mai stai la cozi? asta chiar ca e o problema. 🙂

      Thumb up 1 Thumb down 0

  18. #49

    Eu am trecut la energie electrica la Digi Energy si la gaz la Energy Gas Provider .Taxa TV la TVR il platesc separat anual prin internet banking in contul lor 48RON.Energia electrica pe portalul lor cu cardu iar la furnizorul de gaz tot prin IB in contul lor.
    Am schimbat furnizorul de gaz si curent ca e mai ieftin.La Digi trebuia sa merg la ei cu o multime de acte,ATR de la Electrica,actu de proprietate,ultima factura,instiintare ca plec de la Electrica.La gaz am semnat si am facu totul prin mail au zis ori vin hartiile prin curier si le semnez or digital via e-mail.
    La energie electrica am fost pe Electrica si pe Gaz la E-ON.La gaz cu o hartie trebuia sa ma duc si sa le predau cel de notificare ca plec de la ei si pa

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      La Digi Energy iti dai indexul lunar sau iti fac ei estimare la energia electrica consumata?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #51

    @Ax am facut o medie a consumului al anului trecut si l-am imparit la numarul de luni si mi-a iesit o medie a consumului de 268kwh si asta am trecut(am trecut mai mult 280 pentru ca mie consumul imi creste anual,electrocasnice mai mari ,mai noi etc.) pentru fiecare luna cand am semnat contractul la fel si la gaz .Nu ii las pe ei sa imi faca estimarile ci eu asa platesc aproape aceeasi suma in fiecare luna .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #52

    Mai bine iti iei un economizor, cel original il gasesti la vreo 200 de lei, il bagi in priza si reduce consumul cu vreo 20-30%.

    Thumb up 4 Thumb down 1

  21. #53

    La consum mai mare (minim 20 mwh / an) se poate semna contract preferențial? Știe cineva? Întreb pentru un prieten.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #54

    Salut. Uitati cum sta treaba. Trebuie sa faceti diferenta intre Enel Distributie Muntenia(cei care au infrastructura, firele) si furnizorul marfii (in speta Digi Energy). Tu faci contract cu furnizorul marfii si cand ai o problema, suni la cel cu care ai contract (Digi Energy). Orice furnizor ti-ai alege, tot prin distributia Enel vei fi alimentat (monopol natural). Nu merita sa-ti faci contract cu Digi Energy deoarece ai un pret fix 1 an sau 2, si dupa 1 an iti pot da ce pret vor ei pentru ca nu poti pleca la alt furnizor (el fiind singurul furnizor care vinde in acest moment casnicilor). Pleci, dar unde? si o data plecat din piata reglementata in piata concurentiala, nu te mai poti intoarce inapoi

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #55

    Ba Cetin, si eu eram pe punctul de a semna cu Digi, ce m-a oprit a fost motivul ca eram mai cu tot ce ma interesa la un singur furnizor.

    Pe langa asta, ieri ma suna un numar, TrueCaller imi spunea ca e Enel Spam si sa nu raspund dar tinand cont ca nu m-au sunat niciodata pana acum, am zis ca poate ma intereseaza.

    M-a sunat o duduie sa-mi propuna un serviciu aditional (Asistenta Enel) pentru 5,81 / luna pentru primele 12 luni, apoi 9,60 RON, serviciu care imi acoperea service gratuit de ori pe an pentru orice stricaciune in casa (electric, instalatie apa, calorifere, robineta, INCLUSIV SCHIMBAT UN ROBINET). Fiind detinator de caine, un robinet de la calorifer e ros si facut varza, asa ca ii voi chema sa mi-l schimbe probabil saptamana viitoare.

    Ce este frumos este ca nu este nici un contract semnat, doar acord verbal, poate fi inchis oricand fara nici o alta clauza. Revin cu updates dupa ce vin baietii.

    PS: Nu lucrez la Enel.

    Pentru cei curiosi, comunicatul de presa - https://www.enel.ro/ro/data/pdf/Comunicat_de_presa_Enel_Asistenta.pdf

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #56

    Robinetul de la calorifer??? Ma tem ca ai inteles gresit sau ti s-a explicat gresit...

    Thumb up 0 Thumb down 0