Care e logica taxei auto?

Când tăriceanu a introdus taxa auto, a fost clar de ce o face. Pentru că era președintele asociației importatorilor și producătorilor de automobile și deținea reprezentanță citroen, prin urmare își proteja businessurile.

Când boc a continuat gunoiul taxei auto, deși promisese că o va scoate cum va ajunge prim ministru, știam toți de ce o face. Avea nevoie de bani să finanțeze campania electorală a șefului său și a fiicei sale.

Acum, ponta schimbă denumirea taxei auto în taxă de mediu și o mărește pentru mașinile cu poluare mică și noi, micșorând-o pentru mașinile vechi, așa numitele cazane care deja împânzesc orașele, cu justificarea că ele au durată de viață mai mică.

SERIOS? Pe bune, nu reușesc să îmi dau seama care e logica. Încasările la buget vor fi fix pix, pentru că oamenii, inclusiv subsemnatul, se vor duce frumos în alte țări, cum mă voi duce eu în cehia, și își vor cumpăra mașini euro 2-3, cu taxe minime. Vânzările de mșini noi vor fi doar pentru parcurile auto în leasing, vânzările din autovit, târgul auto din vitan, vor crește până la cer și... cam atât.

Luminați-mă vă rog, există o decizie economică salutară în spatele acestei taxe și eu nu o descopăr?

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

58 comentarii

  1. #1

    O altă întrebare de logică:

    În ce limbă gândește surdul din naștere?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #8

    Pacat ca ne uitam si nu putem face nimic...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #9

    Tampenia asta nu exista nicaieri in Uniunea Europeana, toti incearca sa stimuleze vanzarea de masini noi. Problema romanilor este ca prefera mereu o fosta masina de 50.000 euro actualmente 8000 euro in loc sa dea un 10000 pe una noua.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Mentalitatea romanilor n-ai cum sa o schimbi! Am ajuns demult la concluzia asta..:)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      Corect!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      Pai si de ce e asta o problema? De ce e o problema sa preferi un Audi de 5 ani unui gunoi de Hyundai?

      Parerea mea...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      @Marius: Problema e ca ii fute pe altii grija de ce faci tu.

      Il cunosc pe unu pe care l-a dus leasingul la Fabia 16.000 de euro. Dupa 5 ani deabia mai ia 4000 de euro pe ea. Ce vrei, motor basit de 1.4, consum mediu 7%.

      Eu am adus din Germania un Opel Vectra C facelift, am dat pe el 8000 si pe drum + taxa inca 1500. Vapor, clima in doua zone, GPS in bord, pilot automat si ce-i mai important 150 de cai si consum mediu 6%. Oh, dar el s-a basit primul in masina si a folosit masina in prima treime a vietii, nu ca mine saracul in urmatoarele doua treimi.

      Alegeri bune, alegeri proaste. Alegeri foarte proaste :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      ia vezi tu cat costa o masina noua in danemarca.
      dupa, vezi cat te costa asigurarile.

      Taxa asta, in forma actuala, este pentru ca nu este bani.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      animaloo - chestia cu preturile poate fi extrapolata cam la orice tara europeana in afara de tari ca Romania.
      Mi-au cazut ochii in gura ( si ma uitam printre dinti) can am vazut pretul unui LOGAN in Finlanda. Si nu, nu pentru ca-l vind astia de la Mioveni mai scump decat in alte parti...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #16

    Taxa de mediu pt o masina veche cu euro 2,3 va fi de mii de euro, asta nu e chiar nimic

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #18

    Eu inca-mi astept banii din proces, pana la urma imi vand masina si-mi iau moped cu pedale, ei oricum fac ce si cum vor... :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Si de ce ti-ai lua o masina veche? Doar ca sa ai ce sa bagi in service?!?! Un om cu putin creier nu si-ar lua o masina veche sau foarte veche, doar pentru a face "economie" la taxa auto. Mai bine masina mai noua dar fara stres ca maine am programare la service.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      Fara stres, insa de devalorizare ai auzit? Dai 20 de mii de euro pe masina noua, stai 3 ani fara griji si apoi o vinzi cu 15 mii. Uraaa, nu ai cheltuit bani in service.
      @Arhi - mai intai imi explici tu oricare din masurile lui Ponta din iunie incoace si apoi iti explic si eu logica la asta 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      Hai să-ţi explic cum e asta cu servisu'. Maşina mea e un fel de rucsac cu roţi, Opel Corsa, din 97. Toţi mi-au zis: "bă, nu-ţi lua Opel, cad piesele la greu, e naşpa". De 4 ani de cînd o am, tot ce am schimbat la ea în afară de consumabile:
      - bieletele de direcţie şi capetele de bară (cînd am luat-o) vreo 300 de lei toate;
      - rulmenţii de pe spate acum vreo 20.000 (27 de lei setul);
      - plăcuţele de frînă după 68.000, 90 de lei pe ambele roţi;
      - distribuţia, 500 de lei curea cu rolă şi pompă.

      Într-adevăr, cad piesele în draci şi stai numai cu ea în service. Maşinile actuale au ECU-uri cît nu am eu coduri de eroare. Cînd te lasă (cum a păţit-o un coleg de serviciu cu un Golf 5) o încui şi pleci. Asta dacă mai poţi s-o încui.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da, sunt cazuri si cazuri. Depinde foarte mult de cat de mult ai grija de masina. Problema e ca niciodata nu stii ce cumperi. Poti sa cumperi o vechitura de 14 ani care sa fi fost ingrijita, dar si una de 8 ani care prefera serviceurile. Sa nu uitam ca suntem o societate de consum, iar lucurile deja nu mai tin cum ar trebui sa tina.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      @CP - așa e. Dar depinde de fiecare, dacă preferi să-ți încerci norocul cu una nouă sau cu una veche. Eu am preferat una folosită. De asta nici nu o menajez, date fiind costurile de întreținere. Chiar dacă îmi permit un A4 fără probleme, prefer să-mi cheltuiesc banii pe altceva, spre exemplu pe benzină. Cîți nu și-au făcut rate/leasing pentru mașini care freacă duda lîngă bordură?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da, toti avem bani de un Logan nou, insa si eu as prefera una folosita din Germanica, rulata pe acolo. Am luat si eu un Golf 5 la sfarsitul anului trecut, direct de la neamt din curte, si masina se prezinta excelent. Astia la service isi faceau cruce cand am fost sa fac schimbul de ulei de cat de bine e ingrijita masina. Si e din 2009. Cu banii pe care am luat-o, as fi cumparat lejer o masina din 2002 si imi ramaneau bani, asa cum spui, de benzina, dar si de service. Si apoi mai scapa de ea daca poti!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      Eu o s-o ţin pînă cade de tot. Sînt prea mulţumit ca să vreau altceva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #26

    Da, burghejii naibii cu motorizari euro3 si euro4 tre sa plateasca, doar au de unde =))

    Mult mai mijto mi se pare tampenia ca daca cineva si-a recuperat banii din taxa in instanta, la urmatoarea vanzare....va trebui platita iar, sub formatul nou al lui Ponta.

    Burghez nesimtit, ti-ai recuperat banii pe care i-am luat noi ilegal? Ia plateste ba inca o data! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #27

    Va creste economia prin service-urile auto. Eu nu cred ca ei schimba taxa ca sa imbunatateasca piata auto. Ei schimba taxa ca sa fie cat mai greu de contestat de UE.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #28

    Nu e bah nici o enigma. Vin prezidentialele in curand. Ponta a cam dat cu mucii in populatie cu cresterea taxelor. Acum vrea sa isi indulceasca electoratul cu una buna. Carui sector de populatie se adreseaza USL/PSD? Carui sector de populatie se adreseaza cazanele, care pana acu' erau inmatriculate la bulgari.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #29

    @CP: in 2006 am luat un MB C220 la 130k din Germania. Am depasit 300k cu el in 2012. Dintre interventiile majore de service facute in toata aceasta perioada mentionez reconditionarea pompei de inalte (aprox 100 Euro cu tot cu manopera).
    Restul sunt cheltuieli uzuale cu consumabilele.

    Se mai arde o siguranta? Tabloul e usor accesibil iar un set de sigurante costa 9 RON (2 incidente de acest fel)
    Am vrut sa o vand incepand cu 2010 si sa iau una mai noua dar ofertele primite frizau ridicolul, iar o masina care consuma mixt 4,5% e din categoria keeper.

    Taxa in forma actuala vizeaza tot categoria care a fost cel mai mult lovita in ultimul an, pe principiul ca daca nu s-au plans prea tare pana acum inseamna ca mai pot duce.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • daca ai luat-o la 130k reali din Germanica, si tu ai stiut sa o ingrijesti, nu ma mir ca inca rezista. La kilometri astia, masina nu poate fi considerata o vechitura!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Eu am un renault cumparat secondhand de ~6 ani.Inainte sa il cumpar am studiat toate variantele posibile privind achizitia unei masini.Puteam sa imi iau o masina noua, gen logan sau o masina ``nemteasca`` (cica sunt trainice).Ma face roman prost faptul ca nu am luat o masina noua si mi-am bagat banii intr-o masina uzata, la care nu am schimbat decat consumabilele? Stereotipuri sunt la tot pasul, precum zvonurile ca piesele de la renault sunt cele mai scumpe, ca o masina noua e mai buna decat una veche, ca bmw e masina cocalarului.
    Legat de logica tqxei auto, dat fiind faptul ca la putere sunt socialistii, e perfect normal ca taxa pentru masinile vechi, deci ieftine, sa fie mai mica, pentru a-si putea permite orice amarat un mijloc de transport propriu.La polul opus s-au aflat liberalii care nu au tinut cont de puterea de cumparare a populatiei, si au introdus fosta taxa aberanta, care descuraja inmatricularile in tara si incuraja inmatricularea acestora in alte tari.
    Pana la urma e o problema de perceptie toata chestiunea, depinde ce vrem in tara asta: sa isi poata permite orice cetatean o masina, fie ea cat de veche, sau sa blocam accesul celor din paturile sociale inferioare la un mijloc de locomotie decent ! Think about it !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      " mijloc de locomotie decent "

      hai sa aduce toate harburile din nemtia, sa isi permita toti masina. Pentru ca nu-i asa, masina este un drept

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #33

    Taxa auto ca taxa auto, dar ce ne facem ca ajunge benzina la 7 lei...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      @punkreas:
      Si uite ca incet incet ne dam seama de logica taxei.
      Sa explodeze consumul de combustibil care e taxat la greu 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #35

    In mod normal, jumatate din masinile din Bucuresti ar trebui sa fie taxiuri. Masina nu e indispensabila. Cine o percepe ca indispensabila, banu jos. Cand se goleste pusculita, sa vezi cum devine si masinuta dispensabila 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Cazul meu:
    - am un Megane 2 1.6 16V, Euro 3, 2004, 60 000 km, pret taxa = 1350 Euro.

    Merita sa o mai vand sa iau pe ea 3000 Euro maxim???

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      Daca vinzi o masina si cumperi alta, platesti taxa auto de doua ori. Deci ai grija de masinuta ta, spal-o, da-o cu ceara, refa-i izolatia, fa-i reviziile la timp, fiindca va fi o prietenie de lunga durata. Chiar asa, de ce nu ne-am pastra masinile 20+ de ani, ca paritii nostri?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      Tu stai bine, eu am un Mondeo 1.8 benzina, Euro 3 din 2000. Taxa 1430 Euro, si ghici cat am dat pe masina, 1300 Euro. SURPRIZA

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      @Paul - astea nu mai sînt făcute să ţină atît.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      ratza, specialistii de la Mioveni sunt de neegalat 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #42

    Cehia : pentru masinile mai vechi de 2000.
    NonEuro ~400E , Euro1 ~400E, Euro2 ~210E. O taxa platita o singura data (la vanzare-cumparare) . Dupa asta poti sa vinzi masina de cate ori vrei. Simplu si concis.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Transporturile misca lumea si economia.Prin transporturi se muta marfa dintr-o parte in alta, se aduc banane din Chile,etc. Oamenii, in majoritatea lor creeaza economia de consum,care este ce-a maj importanta parte a economiei de azi.Limitezi posibilitatea oamenilor de rand de a se deplasa rapid, pui frana fluxului de bani care ar fi circulat odata cu ei si ii descurajezi in achizitiile viitoare(in Romania, marea majoritate a oamenilor sunt saraci si nu isi pot permite o masina noua, printre lucrurile care ii motiveaza sa mearga sa de-a cu sapa pt 2 lei pe zi, sunt posibilitatea achizitiei unei masini si a unei case.Asta e realitatea si nu are rost sa o negam) In tarile cu apa calda(includ si Romania aici) masina a fost perceputa inca de la inceputurile ei, drept un simbol al libertatii, al emanciparii.Aceste motivatii au creat industria de automobile pe care o cunoastem astazi, industrie care se dezvolta rapid.Hai sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne intrebam care guvern ar limita accesul unui segment din populatie la dreptul de a detine o masina.Exact ! Inca nu s-a ajuns in stadiul de poluare necesar, sau de lipsa de combustibil incat sa triezi posesorii de masini dupa norme de mediu exacte.Eu consider ca prin pretul combustibililor se gestioneaza echitabil nr de masini, iar suprataxarea inmatricularilor nu isi are rostul in tara la noi. Dupa cum imi povestea un om destept, o sa se ajunga in acel stadiu in care detinerea unei masini,chiar si noua, o sa coste mai mult decat achizitia acesteia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #45

    Taxa auto exista si in alte tari. Si e chiar mult mai mare decat in RO.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #46

    UK - zilele noastre
    Impozit pe auto = 0
    Taxa de drum - se calculeaza in functie de normele de poluare, capacitate cilindrica, astfel ca un Volvo mai vechiutz cu motor de 2 litri nu are taxa de drum sau e sub 20 de lire pe an pentru ca emite sub 90 de gr. CO2 la suta de km. Prin comparatie un Nissan Micra din 1998 cu motor de 1L plateste 135 de lire pe an.
    Asigurarea - se calc in functie de vechimea pe sosea a conducatorului auto pe numele caruia se emite asigurarea. Asigurarea acopera de regula o masina si prin extensie conducatorul auto daca acesta conduce alte masini cu acordul proprietarilor in cauza. Aceasta poate scadea daca soferul are ani de zile (dovediti) in care nu a avut vreun accident din vina sa. Aceasta ITI repara masina TA chiar daca vina iti apartine. Poti opta sa platesti tu primele x sute de lire din reparatie si asta iti scade asigurarea.
    Astea sunt costurile obligatorii la o masina in UK. E o burghezie sa ai acces la mijloace de locomotie moderne? Sau asta credeau parintii tai cand stateau obiditi in ploaie in statia de autobuz si ii injurau pe aia care conduceau Volga neagra?

    Si fiindca era vorba de taxe de drum :
    Nissan Micra 1L 1998 - 135GBP / an ~salariul minim pe o saptamana.
    VW Golf 1.9 TDI 2002 - 190GBP
    Range Roverul nou de 3L a lu vecinu - 400GBP.

    Cheltuieli masina noua Opel Corsa 1.2 benzina valorand 10000GBP
    Taxa de drum - sub 75 de lire.
    Asigurare sofer experimentat + nevasta + recuperare din drum + dauna totala rezolvabila in 7 zile + masina de curtoazie = 220 de lire pe an
    Evident impozit 0.
    Slava domnului intr'o tara unde ploua tot timpul si toata lumea are masina asa cum are telefon mobil ... singura exceptie o fac minorii(la masina ma refer)...se strang bani la buget din asta si se face si treaba cu ei. Nu vreti sa stiti cat de repede se astupa gaurile din asfalt si ce semnalizari idiot proof au zonele in lucru.
    Peseu: benzina la cursul zilei costa aici echivalentul a 6.5-6.7 ron.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      In Franta platesti talonul cand treci masina pe tine, 100 si ceva de euro parca. Atat. Fara taxe, fara impozit, fara taxa de drum, doar asigurare si control tehnic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #48

    ... intrebarea mea e... care e logic in taxele din Romania?... pentru ca mi se pare penibil sistemul, gandit prost de la cap la coada... foarte prost! PS> cei de la oras platesc taxe mai mari ca cei de la sat, cei de la sat primesc mai multe ajutoare ca cei de la oras... e doar un exemplu aleator... care e logica?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #49

    In general voi astia care comentati ca "de ce sa isi cumpere toata lumea masina", voi nu va permiteti una, asa-i?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #50

    Iti propun un BMW 730i E32 (1986-1992, motor de 2.986cm3 benzina), taxa te costa 1250 Euro. Te alegi cu o masina spatioasa si dotari care nu sunt prezente pe Logan)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #51

      un ursulet din 86? 🙂 nu e cam batranel 30 de ani?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      Batranel, dar daca sti sa ai grija de el si il mentii cat mai clasic, tot intoarce capete, probabil ai sa fii uimit la cate capete intoarce pe strada o masina veche pastrata originala

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      da, daca il iei de moft, merge. dar eu iau masina de caruta, sa ma duca din x in y, in 2 saptamani are praful cat casa pe ea, 1000 de zgarieturi etc

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #54

    de ce oare doar cei care si-au luat vechituri, pardon, second hand se dau de ceasul mortii sa argumenteze ce super tare afacere au facut fata de prostii care si-au luat masini noi si care, pana la urma, le vor vinde desteptilor care cumpara la super oferta vechiturile, pardon, second hand-urile?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #55

    trecator, esti cumva trecator prin romania ? Cum zicea unu mai sus, nu toti trebe sa aiba neaparat masina, dar nici nu mi te umfla in pene cu masinile noi, ca nu suntem USA ! Unii oameni nu isi permit nici un cazan cum zici tu.. Si da, nu e obligatoriu sa isi ia, dar trebuie sa ne si gandim ce fel de rahat de tara suntem...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      dap, m-ai "ghicit" cu USA. N-am scris nicaieri ca nu trebuie ca fiecare sa-si cumpere masina dupa buget. Am intrebat doar de ce trebuie sa-i convingi pe cei care si-au luat masini noi ca sunt tantalai?

      Comparatia facuta mai sus intre Opelul Vectra (apropos, asta nu-i masina aia americana fabricata in Europa care de cat succes a avut a fost scoasa din productie?) second-hand pe care a dat minim 9.500 Euro euro CASH si cu 150 CP pe hartie din care, in cel mai bun caz, daca reuseste sa puna "pe asfalt" 100 CP si Skoda cu motorul "basit" de 1.4 care a ajuns in leasing, adica in RATE, la 16.000 Euro fara a scrie si cat ar fi fost pretul de cumpare in CASH este bestiala. Iar finalul este apoteotic: fraierul cu Skoda daca recupereaza cca. 4.000 de Euro la vanzare, pe cand istetul cu Opelul cel putin dublu. Ca masina are cca. 10 vechime n-are nici o importanta, ca cel cu Skoda are consum mediu de 7% cu, probabil, o clima functionand non-stop si o schimbare mai "agresiva" a vitezelor fata de cel cu Opel care nu a gasit inca de unde se porneste clima "in doua zone", face fata doar ventilatia ce naiba si, in plus, pute cand ii dau drumul ca-i scump sa schimb un filtru), si 2.500 de ture reprezinta un vis iar n-are importanta.
      Atat conteaza: aia care isi iau masini noi se tepuiesc. Ai draq fraieri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      Eu am inca una din mileniul 2... 🙂 insa pe viitor nu concep sa imi iau mai vexhe de cati ani pot numara pe degetele de la o mana. Asta daca n-avem bani de electrice.... 🙂 Eu nu consider ca te tepuiesti, dar depinde, tre sa stii ce masina sa alegi, chiar si (mai) noua..

      Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #58

    Ba voi sunteti sanatosi la cap? Majoritatea comment-urilor sustin ca masina uzata e mai buna decat una noua WTF § ?!

    Thumb up 0 Thumb down 0