Căutarea de case şi internetul

După cum ştiţi, îmi caut de închiriat, pentru că vreau şi pentru că pot. Astăzi o să vă destăinui din ce am aflat pe teren, legat de apartamente şi despre prezenţa lor pe internet. Deci, ce înseamnă în dicţionarul agenţilor imobiliari următarele:

etaj intermediar = etajul 9 din 10
mobilat clasic = mobila mamei bunicii lui stefan cel mare
Str. Ramnicu Valcea este de fapt Dristor
Dristor este fix lângă gura de metrou de la Nicolae Grigorescu.
Sub 60 mp inseamna 34 de metri patrati, cu tot cu balcon.
Protan este o făbricuţă mică şi de-abia dacă se simte mirosul.
Metro Militari e aproape de Cotroceni.
Auchan e la 3 minute de Dristor.

Mai sunt, dar astea le păstrez pentru partea a 3 a.
Acum să revenim la internet şi imobiliare.
Nu reuşesc să înţeleg cum funcţionează siturile de imobiliare. În afară de imobiliare.ro, unde am găsit preţurile pe care le găseşti normal pe piaţă, inclusiv poze şi descrieri, nu vreţi să ştiţi ce preţuri sunt pe alte situri, aşa zis de profil. Garsoniere cu 350 de euro pe la Real, apartament cu 2 camere, VAI MAMA LUI în Titan, cu 600 de euro (şase sute de euro). De parcă oamenii ar trăi într-un univers paralel, în care criza nu a ajuns, iar ei iau comisioane doar pentru că există.

În fine, dacă nu reuşesc să îmi închiriez o casă aşa cum vreau eu, o să îmi iau o parcelă pe Lună. Pentru că am găsit un concurs de pictat degetele care oferă, în fiecare zi, celui mai talentat pictor, o parcelă pe lună. Deci mi se pare foarte tare. Cine ştie cât o să valoreze parcela aia peste câţiva ani, când Dumitru Prunariu va aseleniza din nou.

Acum serios vorbind, ideea e mişto şi chiar cred că o să prindă, măcar dacă nu pentru parcela aia de teren de pe lună, atunci pentru uber telescopul Newton SkyWatcher 150/1200 EQ3 Black Diamond, care va fi premiul cel mare. Şi probabil ca să nu mai fie certuri, cu cpncursurile care sunt trucate, juriul e format din 10 copii de 10 ani. Na, corupeţi-i şi pe ăştia cu massuri pe messenger.
Iată piesa înscrisă de mine în concurs

28 comentarii

  1. #1

    Prunariu nu are cu aseleniza "din nou" pentru ca nu a fost pe luna.
    A fost el in spatiu, dar nu pe luna.
    Si mai e si mason

    Thumb up 0

  2. pardon, da, asa e:)

    Thumb up 0

  3. Stiu si eu, cumpara si tu ziare si vezi ofertele :)
    Apropo, misto concursu cu picatu degetelor.

    Thumb up 0

  4. #4

    Arhi, incearca si pe anuntul.ro, acolo gasesti sa inchiriezi la preturi adaptate la realitate si au si poze.

    Spor si sporuri!

    Thumb up 0

  5. #5

    Domu' Cetin, as fi onorat sa am pe cineva celebru in chirie. Va astept.

    Thumb up 0

  6. #6

    Daca in anunt nu se mentioneaza etajul, este parter sau ultimul. Daca este 10/11, de fapt 11 inseamna casa liftului. Daca spune "bloc solid" asteapta-te sa fie cu bulina sau din 1930. Sa vezi ce misto e la vanzare, anunturile care se termina cu "urgent, accept credit"

    Thumb up 0

  7. domnu` SuperAlix, tre` sa veniti cu o oferta belea pentru a avea o asemenea celebritate in chirie:))
    Andrei, in constanta am patit-o asa. m-a dus una sa vad o fosta ghena amenajata ca garsoniera. ferestra dadea in golul din mijlocul blocului, unde gunoiul era pana la etajul 1. eu ar fi trebuit sa stau la 2. si cerea, acum 2 ani, 300 de euro.

    Thumb up 0

  8. "Metro Militari e aproape de Cotroceni", dar numai duminica dimineata, pe la ora 7.00 si daca esti cu masina :D

    Thumb up 0

  9. da, e pe acolo prin spate pe la metro un complex de locuinte si a aflat doamna ca masina mea are nr. de constanta si a inceput sa imi explice. e foarte aproape de cotroceni, resedinta domnului basescu, iar din cotroceni pana in 13 septembrie e o aruncatura de bat, iar 13 septembrie e aproape in piata unirii. desigur, concluzia logica este ca metro militari e in piata unirii

    Thumb up 0

  10. #10

    Apropo de Prunariu si zboru lui. Un oldies but goldies de pe vremea lu' Ceasca:

    Prunariu isi propune sa ajunga pe luna. Inainte de a pleca lasa un bilet mamei lui in care scrie:
    "Am plecat pe luna. Ma intorc peste 3 zile."
    Cand se intoarce mama lui tot nu era acasa dar in schimb ii lasase un bilet:
    "Am plecat la coada la oua. Nu stiu cand ma intorc."

    Revenind on-topic...etajul 9 din 10 chiar e intermediar, dar trebuia sa te prinzi ca e penultimul din faptul ca nu era precizat :)
    Mobilat clasic...hmmm...pai clasicismu' o fo prin anii 1700 nu? deci iar esti carcotas :

    60 mp = 34 mp...poate esti spiderman si folosesti si tavan si podea

    Parerea mea ca esti tu prea carcotas.

    Thumb up 0

  11. #11

    hai in drumul taberei. E misto, linistit, cu pensionari care nu-s agresivi daca nu-i starnesti. Si o sa avem si metrou :) iar dimineata se iese din cartier in 5 minute. zau!

    Thumb up 0

  12. #12

    Narcisa, daca n-as fi fost agent comercial in Dr. Tab, te credeam la faza cu iesitul:)))) din fericire, stiu cartierul ala ca pe buzunarele mele...

    Thumb up 0

  13. #13

    daca inchiriezi ceva mai naspet si te apuci tu de renovat cu conditia sa-ti scada din chirie, ca vorba aia ai investit , nu merge? ambele parti au de castigat.

    Thumb up 0

  14. #14

    da de ce sa dau eu bani gramada din buzunar, cand pot sa iau ceva gata bun si sa platesc o chirie normala? plus ca nu am talente de zugrav, nu ma mananca degetele sa repar instalatii sanitare si alte de-astea de barbati bine

    Thumb up 0

  15. #15

    Cauta in Berceni. Eu aici m-am mutat si imi e f bine .Sunt si f ieftine si am avut noroc de 2 proprietari ( m-am mutat deja de 2 ori in acelasi cartier in 6 luni ) de toata isprava. Cartierul nu este aglomerat, relativ aproape de unirii, are metrou direct, piata super misto, parcuri, spatiu verde, nu sunt probleme cu parcari , multe centre comerciale.
    Renovat recent - dat cu var peste peretii negrii.
    Imbunatatiri - chiuveta noua, aragaz pe lampi din 1980 .
    Ca noua - mobila de 10 ani dar nu a stat nimeni acolo deci e ca noua .
    Mai am daca vrei.

    Thumb up 0

  16. #16

    io zic sa te dai 5 min mai incolo de pantelimon in zona IOR.
    Multa verdeata, metrou aproape, locuri de parcare macar la strada daca nu chiar sub geam, blocuri aerisite (nu bagate unu-n altu)
    Cauta pe langa policlinica Titan ca ai foarte multa verdeata si parc la fiecare bloc aproape
    De iesit se iese usor spre oras. Fac 40 min pana in militari cu plecare la 7:45 si cam 15 -20 min pana in Unirii.

    Thumb up 0

  17. #17

    Cumpar dormitor nou, raschetez parchetul in toata casa. Daca mai sunt alte cerinte se pot rezolva pe parcus.
    PS Aseara a aruncat dupa fostii chiriasi jumate de pubela de mizerii. Cum ramane cu chiriasii care predau casa in starea care au primit-o (aici ma refer la curatenie)?
    PPS plus ca stiu o gramada de doctori buni si foarte buni, ce sunt necesari in viitor.

    Thumb up 0

  18. #18

    slightly offtopic

    Pe Luna poti sa-ti iei parcela da' nu o s-o vezi prea curand. :)
    Nea Obama a anuntat ieri ca renunta la aspiratiile Nasa (ca n-are bani) iar mie hoax-ul cu "We never went on Moon" mi se pare tot mai plauzibil

    Thumb up 0

  19. O sa regreti ca dai Pantelimonul pe alta zona :D

    Thumb up 0

  20. hombre, incearca pe anunturi-particulari.ro (sau asa ceva) acolo gasesti sigur ce cauti, direct la proprietar si la preturi reale

    by the way, si eu ma mut intr-un apt mare, pt ca la 3 camere, in zona mai buna, platesc tot atat sau chiar mai putin, cat plateam la 2 camere in berceni

    :)

    Thumb up 0

  21. Daca te intereseaza o garsoniera mare in zona Lujerului(50mp), pe virtutii colt cu uverturii, cu mobila noua si frumoasa, net moka, cablu si fara restante la nimic, si daca nici nu te grabesti sa te muti pana in martie candva, da-mi un mail. Este garsoniera mea, decat eu cu nevasta am stat in ea, dar cum suntem plecati din tara e pacat sa nu fie ingrijita. Am spus martie ca vine soacra la niste cursuri in februarie si nu are unde sa stea.

    Thumb up 0

  22. #22

    exvpa, ti-am raspuns pe mail. multumesc:)

    Thumb up 0

  23. #23

    Eu detin tot pamantu de pe luna (deci asta cu parcele pe luna e cretin rau)

    da cat despre siturile de imobiliare m-am ingrozit si eu de preturi multi nu inteleg ca salariile in ro is vai de ele si vor sa se imbogateasca pe seama apartamentului lasat de mamaie imi e scarba sper cu criza sa isi mai bage mintile in cap dar la ce jeg e poporu asta slabe sanse :( asta e nu ne grabim probabil ma voi muta in Caraibe decart sa platesc preturile astea jegoase in rahatu asta de tara ...

    Thumb up 0

  24. #24

    Unii (Arhi & soata-i) cauta locuinta cu chirie. Altii (eu) cauta oameni carora sa le inchirieze. Cerere si oferta. Pacat ca ne despart vreo 250 de km.

    Si apropo de ce lasa in urma unii chiriasi, cand au plecat ultimii am fost foarte dezamagita. Am cam frecat dupa ei pana mi-a ajuns apartamentul la starea initiala :(

    Thumb up 0

  25. @proprietarii de mai sus care se plang... daca faceti contracte legale cu clauze care sa va apere de chiriasii care lasa mizerie/distrugeri le puteti opri garantia pe care oricum ar trebui s-o cereti....

    Thumb up 0

  26. #26

    incearca si aici:
    http://forum.computergames.ro/170-imobiliare.html
    poti gasi ceva ok, oamenii sunt seriosi in general

    Thumb up 0

  27. #27

    Doamne! Iti vine sa crezi ca 600 de euro platesti pentru o garsoniera(salon+dormitor) si in centrul Bruxelles- ului ? In ce tara traim...

    Thumb up 0

  28. era o tipa care cauta sa inchiereze pe twitter

    Thumb up 0