Ce pași ai de urmat la înființarea unei firme

servicii infiintare firme

Da, epopeea înființării companiei proprii s-a încheiat. Bine, a durat atât pentru că eram ocupat să cer păreri pe internet. După ce am cerut o opinie autorizată, lucrurile mi s-au cam limpezit major. Și în câteva zile am avut SRL-ul.

Să vă zic pașii necesari.
Pasul 1, contactezi domnișoarele avocat din linkul de mai sus, de la Legal Services.
Pasul 2, le spui ce dorești.
Pasul 3, te duci să îți iei actele firmei.

Nu, serios, e CHIAR atât de simplu atunci când îți înființezi firma prin avocat. Pentru că, pentru același comision pe care l-ai plăti și la un intermediar de înființări, avocatul poate să facă pentru tine TOTUL, inclusiv plata acelor 200 de lei la bancă. Singurul tău drum este întâlnirea cu avocatul și cam atât. Și scapi de orice, de cozile la registrul comerțului, de nesimțirea specifică funcționarilor români, de timpul pierdut pe care altfel l-ai putea folosi făcând bani. Pe lângă asta, un avocat mai poate face pentru tine niște chestii drăguțe, cum ar fi să te anonimizeze, dar asta deja e altă discuție.

Iar pentru mine e foarte importantă lipsa contactelor cu autoritățile române. Gândul de a fi privit cu scârbă de un funcționar plătit gras din banii mei mă urcă pe pereți. Prefer să plătesc pe cineva să mă înlocuiască.

Anyway, cam aceștia sunt pașii de urmat, din punctul meu de vedere. Știu, puteam să merg singur și să pierd vremea pe acolo. E ok, timpul meu e mai important decât asta. Pe avocate le puteți contacta la numărul 0754881930
de pe site sau pe contul de facebook.

Ah, și știu și un contabil bun. :mrgreen:

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

33 comentarii

  1. #1

    Și cat te-a costat toată "distracția"?

    Thumb up 7 Thumb down 0

    • #2

      nu prea e relevant, la mine au mai fost niste servicii conexe si suma nu reflecta doar înființarea. da-le un mail si iti cor spune exact ce ai nevoie

    • #3

      Servicii conexe, avocate ... mda.
      Casteluna stie?

      Thumb up 87 Thumb down 0

    • #4

      e un trend nou în porn, nu mai sunt de actualitate fanteziile cu doctorițe, profesoare, școlărițe sau comis-voiajoare. acum sunt cele cu avocate și agente imobiliare.

      Thumb up 14 Thumb down 0

    • #5

      Trend initiat de borcica?

      Apropos, ca tot am avut de-a face cu avocate si agente imobiliare in ultima vreme ... bro, fara exceptie, toate imbracate si aranjate in ciuda p.....

      Thumb up 4 Thumb down 0

  2. #6

    Foarte bine ai facut ca i-ai lasat pe specialisti sa se ocupe. Eu am supt-o ca boul pe la ONRC acum 8 ani cand am infiintat firma, si e o muie care nu se uita.

    Pe de alta parte, sa nu uitam ca in tarile civilizate infiintarea unei firme se face in 10 minute, gratis, pe siteul Registrului Comertului de la ei (in Hanglia de exemplu). Adica sa nu uitam totusi unde ne aflam in raport cu altii...

    Si ca sa il parafrazez pe nenea ala de la Consiliul Federatiei de IMM-uri, ii vezi pe Bill Gates sau pe Zuckerberg milogindu-se pe la Registrul Comertului sa primeasca cod de TVA, ei neavand nici o sansa in Romania de fapt sa il primeasca, pt ca nu au licenta de facultate?

    Cel mai mult ma roade insa altceva, si nu vreau sa par lipsit de respect: cum reusesti sa iti pastrezi respectul de sine la un nivel decent, in conditiile in care, avand SRL, vei varsa sume serioase, ca taxe si impozite, statului, care le va transforma in vile si limuzine pt mafiotii cu gulere albe, in loc sa faca autostrazi, spitale, etc?
    Multumesc

    Thumb up 23 Thumb down 4

    • #7

      daca aveam ceva respect de mine, emigram cand se putea. se pare ca nu prea am cine stie ce

    • #8

      Man, retarzii de politruci nu inteleg ceva. Ne-ar durea in fund de taxe (pana la un punct) daca administrarea birocratica a unei companii nu ar manca atati neuroni si mai mult timp decat timpul petrecut pentru a adauga valoare. Pai imi deschid firma ca sa imi mananc neuronii, banii si timpul cu administrarea ei ? Ma pis pe ei, viata nu e despre completat formulare si astept cu multa nerabdare ziua in care toti birocratii or sa fie nevoiti sa faca ceva util pentru societatea in care traiesc.

      Thumb up 14 Thumb down 4

    • #9

      @Cetin inca nu e tarziu.
      Aseara vorbeam cu o colega de generatie; vine sa prospecteze vreo 2-3 saptamani si daca treaba e ok din toamna schimba aerul (cu tot cu sot, copil, catel, purcel).

      Thumb up 1 Thumb down 1

    • #10

      George, eu am 51 de ani. Fiul meu are 7 ani.
      Crezi ca macar el va prinde ziua cand birocratii statului roman vor face ceva util pentru statul roman si pentru cetatean? 🙂
      Ai un plus de la mine anticipat pentru ca mi-ai reinviat speranta.

      Thumb up 1 Thumb down 1

    • #11

      @Cetin
      Când ai de plătit câte sute de mil la stat și îl vezi pe Dragnea, îți vine să-ți bagi pl și să fugi.

      Thumb up 3 Thumb down 0

  3. Asa am facut si eu, atunci cand am infiintat firma - am apelat la o firma specializata, la fel si atunci cand am vrut sa deschid punct de lucru si la fel si cand am inchis punctul de lucru. Mult mai usor, mult mai rapid si, cred eu, mult mai corect.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  4. #13

    Firma in Romanika? Bleah...Iti faci in Anglia pe net, te costa 18 lire si platesti 0 taxe!

    Thumb up 6 Thumb down 5

    • #14

      imi faci si mie o firma de escorte in anglia iti dau 18 lire

      Thumb up 51 Thumb down 4

  5. #15

    Bag lupa in birocratie si in toti cei ce traiesc pe spatele ei, asta ca sa fiu doar badaranel. Zice bine Parandele, si eu am una in Anglia doar pentru ca e cel mai uman sistem birocratic din lume fara nici cea mai mica exagerare. 20 min pe ceas sa deschid o companie pe siteul guvernului plus inca 30 min petrecute cu deschiderea online a unui sediu ce face forward la corespondenta pe adresa mea. De declaratii nu mai spun. Nici nu ma mir ca vor afara din EU, bircocratic vorbind sunt peste tot ce exista in lume la ora asta.

    Thumb up 4 Thumb down 11

    • #16

      si cum emiți facturi pentru servicii în România? de fiecare data ti se face plata in cont UK? de fiecare data comision cand ii aduci in .ro? in ce stat platesti impozitul, daca activitatea ta e in romania?and so on

    • #17

      Nu m-am referit la cazul tau. In cazul tau nu ai ce face. Am spus doar ca si comparatie.

      Thumb up 1 Thumb down 8

    • #18

      Eu am cont in Germania pentru firma din UK. Facut online, inclusiv apostila Haga. Asta mi-a luat in total sa zic 2 ore.

      Thumb up 2 Thumb down 10

  6. #19

    You're welcome mister:)

    Thumb up 5 Thumb down 7

  7. #20

    Gasim asa ceva si pt inmatriculare masina?

    Thumb up 0 Thumb down 1

    • #21

      habar nu am, suna si tu si intreaba...

    • #22

      Exista, eu am folosit cu succes o firma in urma cu o luna, daca ma lasa nenea Cetin iti dau si link.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #23

    Cod de TVA AI? Sau nu-ti trebuie... ca daca-ti trebuie, ma indoiesc ca a fost gata in 2 zile...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      nu-mi trebuie, doamne fereste

    • #25

      De ce „Doamne ferește”? 🙂 Codul de TVA îți trebuie dacă prestezi servicii intracomunitar și emiți facturi către clienți din UE, nu e legat de plafonul de TVA. 😀

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #26

      doamne fereste as in bataie de cap. no need to

  9. #27

    Poti detalia te rog, eventual intr-un mail, ce însamnă asta: "cum ar fi să te anonimizeze"? Multumesc.

    Sediul firmei tale e la tine sau la ei?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      pai...de aia e anonimizare, ca sa nu dau detalii:)))) vorbeste cu ele, daca vrei detalii:)))))

  10. #29

    avocatele pun birocratia in genunchi. era ceva cu avocate si genunchi si servicii conexe dar nu mai stiu exact

    Thumb up 9 Thumb down 0

  11. #30

    Ai uitat de procura notarială și procura pentru depunerile online. Prima îți trebuie să te reprezinte, iar a doua îți trebuie la conta. Noi am apelat tot așa la o firmă, toate bune și frumoase, mai puțin cele două ore pierdute în cabinetul notarial pentru două procuri de 20 de rânduri.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #31

      avocat. nu ai nevoie de procura notariala

    • #32

      Pentru conta tot iti trebuie 😀 Daca nu vrei sa-ti depui tu hartiile

      Thumb up 1 Thumb down 0

  12. #33

    Arhi, da, cea mai logica solutie cand infiintezi o firma e sa platesti un avocat si te duci doar sa ridici actele de la el, nu trebuie procura.
    Ulterior, dupa infiintarea firmei, daca mai ai nevoie de modificari (schimbare administrator, sediu social etc) va trebui sa faci procura si sa i-o dai avocatului.
    In privinta contabilului, ala bun, iti recomand vigilenta. Sunt expert contabil judiciar si am vazut tot felul de tampenii facute de contabili, patronii habar n-avand. La ultima expertiza contabilul inregistrase pe cheltuielile firmei irigator vaginal. pe cuvant!
    Asa ca incearca macar o data la 3 luni sa te uiti prin acte. Poate ti-o fi mai greu la inceput sa intelegi dar nu-s in chineza, te asigur.

    Thumb up 0 Thumb down 0