Cine a lucrat aici a fost un cârpaci

instalator

O caracteristică de bază a meseriașilor români este denigrarea celor care au făcut ceva înaintea lor. Trebuie să îți repare tabloul de siguranțe? Un cârpaci nenorocit, domnu', păi așa se face treaba? Trebuie să îți sudeze o poartă? Vai, păi așa se sudează? De aia s-a rupt, că e plină lumea de nepricepuți, domle.

La fel a stat problema și când a trebuit să îl chemăm pe instalator să îmi monteze hidroforul numărul 2. Numărul 1 l-am montat eu, dar la al 2 lea am decis că mai bine plătesc pe cineva, decât să mă bag iar în puțul ăla nenorocit.

Așa că vine instalatorul, intră acolo, se uită puțin, se scarpină în cap, după care decretează:

- Domnule, cine a lucrat aici înainte și-a bătut joc de dumneavoastră.

Normal, știind că eu lucrasem înainte, la montat hidroforul, am zis că e clar, e vorba de ce am făcut eu pe acolo. Dar am vrut să fiu sigur și am întrebat:

- Adică ce e în neregulă?
- Păi ăsta e montaj? Așa se fac racordurile? Vedeți cum sunt puse țevile astea? Trebuiau puse altfel. Și aici trebuia pus un robinet de trecere. Și un filtru de nuștiucare. Trebuia să fie cădere pentru admisie, nu cum e acum. Vă zic eu, bătaie de joc, v-a luat banii degeaba.

La care proprietarul, cu voce albă:

- Dumneata ai făcut montajul, când am făcut casa. Și nu a fost deloc ieftin...

Tăcerea jenantă de acolo nu s-a risipit nici acum.

Dacă mai vreți povești cu meșteri, vă recomand să urmăriți povestea renovării de la tvdece.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

59 comentarii

  1. #1

    Woow, grace a vous ma journée sera plus agreable ...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      Ba p'a ma-tii

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      Bai, ce-mi plac mie astia "'telectuali".
      Daca spuneai "datorita (sau multumita, ca sa traducem mot-a-mot) tie, ziua mea va fi mult mai placuta" ti se rupeau degetele, se bloca tastatura, se intimpla un cataclism?....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      ”Oricine are dreptul să posteze ce vrea pe internet. Și oricine are dreptul la o părere despre ce postează alții pe internet. Corect, dar înainte de a-i judeca pe alții, analizează ce postezi tu.

      Dacă mâine ar apărea o nouă modă în online că trebuie stai în cap, să bei un shot de tequila, în timp ce învârți o minge cu picioarele, să te filmezi și să pui clipul pe net, mulți ar face-o de fun și mulți i-ar considera proști pe cei care au făcut-o. Și s-ar simți datori să scrie pe internet “ce proști sunt ăia care beau shot-uri de tequila stând în cap și învârt o minge cu picioarele!”. E dreptul lor. De subliniat e cât de intoleranți ne-au făcut rețelele de socializare.

      Judecăm totul din prima, punem etichete gratuit, atacăm, jignim, haterim de dragul haterelii, doar pentru că ne considerăm mai buni decât cei care beau shot-uri de tequila stând în cap și învârt o minge cu picioarele. Noi suntem mai presus de asta, noi nu ne coborâm la nivelul proștilor. Și simțim nevoia să ne mândrim pe internet.

      Și facem asta de parcă suntem niște izvoare de înțelepciune ale internetului și tot ce postăm e la nivel academic. TOT ce producem/share-uim noi pe internet aduce plusvaloare umanității, în timp ce proștii ăia care beau shot-uri de tequila stând în cap și învârt o minge cu picioarele “strică” internetul.

      Hai să facem așa: dacă eu îți tolerez citatele lui Tony Poptămaș, pozele cu pisici, pozele de la nuntă, botez și miliardele de poze cu copilul, nu-mi spune că sunt prost pentru că am făcut un video în care beau un shot de tequila stând în cap și învârt o minge cu picioarele.

      Dacă eu îți tolerez rahaturile, pentru că am ales să te urmăresc online, tolerează-mi-le și tu.

      E simplu.”
      Di pi tvedece.ro

      Si, daca nu ai inteles nic, iti explic pe scurt :
      Trista este caprioara
      Ratacita printre munti.
      Dar mai trist este copilul
      Care nu are parinti.

      Dude, get a life...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      Ah, deci stii sa scrii si pe romaneste.
      Si nu e vorba de "hater"-eala. E vorba de educatie.
      Cit despre toate presupunerile tale de acolo, am sa fac si eu pe "'telectualul" si am sa citez un celebru dicton militar american (sau din US, daca te face fericit) : "Assumption is the mother of all fuckers".
      Dormi in pace.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Vă traduc eu textul ăsta scris în franceză. Zice așa: "Uau, e prea minunată ziua asta să nu mă predau..."

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      ”Any man can make mistakes, but only an idiot persist in his error” .
      Marcus Tullius Cicero.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Pe mine ma deranjeaza enorm ca ai uitat vreo trei accente. Francofonie de pripas, poliloghie balcanica.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Îl stii pe Marcu?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Avea omu' tastatura pe franceza...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Cum era? A Kodak moment? 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Ăia de la tvdece sunt meșteri ardeleni. Nesimțirea lor e bun-simț pe lângă ăștia de pe la noi de aici.
    Numai când citesc îmi aduc aminte de instalatorul pe care l-am chemat să-mi facă baia și până a venit și-a îngropat soacra de 3 ori și la final, după 4 ore de muncă mi-a cerut 600 de lei manopera.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #15

    Cam peste tot la fel este,,mesterii romani sunt cei mai cei,insa prin strainataturi tac malc si fac cum decide cei mai cu experienta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. That moment...priceless 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #17

    O sa vezi peste cativa ani, ca acum e prea tarziu ca ti-ai montat hidroforul...sa iti pui pompa de apa...eh si culmea cea care nu ma dezamagit si am una la tara de 3 ani este o banala pompa chinezeasca luata din obor cu 250 ron. Cea originala italieneasca a murit dupa 6 luni. Pana se facea service etc am mers repede in obor sa rezolv. Acum am si pompa de rezerva , dar uite ca nu a fost cazu sa schimb. Adancimea la put este la mine de 25 de metri, vas de expansiune 50l si merge brici. Sunt mai putine componente expuse sa se strice fata de hidrofor, sorb etc. Montaj mai simplu decat la hidrofor...vezi pune in balanta pe viitor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      mai putine componenete...adica ce ?..un sorb ?!!? 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      Pai pentru inceput nu mai exista teava de retur.Restu te las sa faci o cercetare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      nici hidroforul nu are teava de retur musai...altceva?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      Ai tu hidrofor fara retur? Chiar esti sigur de ce zici sau ai chef sa te certi cu cineva? Eu doar am facut o comparatie si e mult mai simplu ,mai fiabil si ieftin sa mearga cu o pompa. Nu mai trebuie nici amorsata. Hai sa te vad acum...ca la hidrofor nu trebuie musai sa se faca amorsare....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      cosmin...la hidrofor faci o data si atat amorsarea....
      avantajul la hidrofor e ca ai totul intr-o singura bucata..la pompa trebuie sa legi partea de control de presiune...vasul de expansiune..etc si astea inseamna cablaraie si tevaraie in plus

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      si..da ...hidroforul meu nu are teava retur...ca nu e nevoie...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      Te chem si eu la mine sa ma consiliezi! Vad ca tu esti atipic! La tine merge totul diferit fata de altii. La pompa nu tot odata se fac legaturile? Daca scade nivelul panzei freatice sau se strica ceva nu trebuie amorsat de fiecare data?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #25

    Instalatia de alimentare cu apa a unei case se face dupa un proiect semnat, stampilat si verificat. Nu e filtru unde trebuie? Ori n-a fost prevazut in proiect, ori n-a respectat muncitorul planul. In primul caz e proiectantul de vina, in al doile caz este proprietarul, fiindca a facut lucrarile fara proiect.
    Ai proiect?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      meh, nu cred ca gaura de put de la hidrofor intra in planul casei. in planul casei mele nu a fost inclus asa ceva

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      @mircea
      Tu ești teoretician sau practician?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      @ Sandu: Pai io am fost citiva ani muncitor instalator, inginer, sef de lot, sef de santier, diriginte de santier. Acum am firma mea si fac verificari tehnice. Tu? Practician sau teoretician?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      teoretic Mircea are deptate..practice...plm....costa prea mult asa ceva...sa fim seriosi ...nici proiect la instalatia electrica nu se face 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      Attila vad ca esti expert in toate! Zici ca nu se face proiect pentru instalatia electrica???? margi man sa te impusti! Nu primesti autorizatie de constructie fara. trebuie proiect pentru orice. Si centrala daca iti pui in casa trebuie sa ai proiect...ma rog in cazul tau merge si fara ....las ca esti tu meserias si merge asa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      cosmin, am obtinut eu autorizatie de constructie fara proiect tehnic pentru instalatia electrica interioara. depinde mult de valoarea investitiei. la o casa de 100k euro ajunge sa ai plansele de arhitectura si plansele de fundatii si ai obtinut AC-ul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      @Kulcsy: dezvolta putin subiectul. Poate ca cu o mica spaga primesti AC fara sa ai plansele gata la momentul depunerii dosarului. Dar la faza determinanta ce prezinti ICSIG-ului? Pictura frumos colorata primita de la arhitect?
      Uite ce iti trebuie in mod oficial pentru o autorizatie de constructie:
      " Dosarul pentru obtinerea autorizatiei de construire este format din: cerere autorizatie de construire, copie act identitate beneficiar/ solicitant, copie legalizata act de proprietate(contract de vanzare cumparare, certificate mostenitor), copie dupa certficatul de urbanism, avizele si acordurile mentionate in certificatul de urbanism, acordul bancii ipotecare daca este cazul, studiu geotehnic, dovada de luare in evidenta de la ordinul arhitectilor, dovada platii taxelor : de autorizatie si catre OAR, proiect arhitectura– piese scrise si desenate faza PAC, proiect rezistenta– piese scrise si desenate faza PAC, proiect instalatii faza PAC– piese scrise si desenate faza PAC, expertiza tehnica daca este cazul, referat verificare proiecte+copie legitimatie ."

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      cosmin...ia cu apa rece...una este o schita cu 2 prize , 2 sigurante cu stampila pentru aprobarea bransamentului electric...si alta este un proiect care prinde tot ce ai in casa 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      mircea....schimba locul unde iti faci sau unde faci case...cer prea multe aia de la primarie de la tine 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Nu inteleg! Am obtinut eu acum 6 luni autorizatie constructie si mi-au cerut separat proiect pentru instalatii electrice! .....pe anga multe altele. Nu inteleg ce proiect doua prize te referi?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      @ Mircea,
      - acronimul PAC (Proiect pentru autorizatie de constructie nu se mai foloseste). Acum ii zice DTAC (Documentie tehnica pentru autorizatia de construire)
      - AC-ul se obtine in functie de ce e trecut in certificatul de urbanism. Acolo zice "documentatie tehnica, dupa caz". In mod obligatoriu ai nevoie de proiect de arhitectura si doar fundatii la partea de rezistenta. Restul proiectelor (instalatii electrice, sanitare, incalzire) se cer pentru AC doar daca proiectul presupune solutii ceva mai complicate.
      - fazele determinante se fac in baza unui program de control. daca proiectantul ii destept nu convoaca inspectia decat la receptia lucrarii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      @Kulcsy: Nici acronimul ICSIG nu se mai foloseste oficial. Bine ca n-am specificat B300 pe undeva ca ma acuzai ca-s stalinist...
      Am o gramada de santiere terminate, dar niciunul cu faza determinanta doar la receptie. Fundatii si placa peste parter, de obicei. Doar la cladiri inalte se sare cu faza peste etajele a caror plan se repeta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      hala industriala beton prefabricat, receptie cu inspectoratul doar la receptie lucrarii. Timis, 2014.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      frumos ar fi ca mircea sa fi fost constructorul acelei hale... :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      @Kulcsy: io vorbesc de cladiri de locuit, nu de constructii industriale. Ultima "hala" a mea e Billa din Soarelui. Nici nu mai tin minte daca am avut vreo faza acolo si unde. Dar la locuinte tin bine minte fazele determinante, ultimele au fost Complexul rezidential Ring de pe Torontalului. Fundatii, placa peste parter si pauza pina la mansarda.
      @Arhi: io din 2009 mi-am luat salarizarea in propriile miini. A fost buna si criza la ceva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      sunt project manager din partea beneficiarului la o bloc de apartamente P+1+M. nu am faza cu ISC pana la terminarea lucrarii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Eu sunt muncitor. Daca tot ne laudam ca pe vremea poveștilor comuniste.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #43

    Asta se intampla in toate domeniile, nu doar la meseriasi. La orice job cei de acum se pisa pe cei de dinainte, iar cei de dupa se vor pisa pe cei de acum. Asa merge treaba, e circuitul apei in natura 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #44

    TVdece rămâne blog-ul ăla imposibil de citit... Alea 3-4 comentarii per post, după 3000 de articole, vorbesc de la sine.

    ontopic
    Dacă poți monta o pompă în puț, renunță la hidrofor. O pompă bună e fro 800 de lei.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      O pompa de put se leaga si ea la un rezervor de hidrofor. Cu cit mai mare e hidroforul, cu atit mai rar porneste pompa. Si consumatorul sesizeaza mai greu diferentele de presiune ale apei la robinet.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      eu am o pompa cu presostat. Am avut hidrofor pana cand a inceput sa scape presiune membrana, sa nu cupleze ca lumea etc etc. Prin urmare am anulat vasul si alimentarea se face cu pompa hidroforului cu presostat. Presiune constanta 3.5-4 bar - faci dus din orice pozitie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      @Geretus: Presiunea la robinet peste 2,5 bar e periculoasa. Iti trebuie amortizor de soc hidraulic, altfel iti poti avaria centrala, masina de spalat rufe, vase, etc. La 200 lei bucata (si iti trebuie cite unul pentru fiecare armatura sensibila) mai bine un vas de hidrofor. Sau poti pune un reductor de presiune pe bransament, insa unul bun trece de 1000 lei si dezavantajul e ca iti poate arde pompa la consumuri mici de apa. Tot hidroforu' e baza...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      Mircea ce presiune e la apa in Ro? Ca 2.5 bar mi se pare tare putin.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #49

      @ mihai007 In Timisoara intre 0.8 si 2 bar. Rar peste, si asta doar la unele blocuri turn si destul de rar sub (zonele Aradului, Lipovei).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Ceva nu inteleg. Am presiunea la teava e de 60 psi. Asta e peste cei 2.5 bar de care vorbesti tu. Incurc eu ceva?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #51

    Proprietarul fiind tu, arhi?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #53

    Parca am mai citit o data asta pe blog acum mult timp.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Tot carpaci a fost si cel care a facut pantalonii tipei din imagine sau nu i-a ajuns materialul? :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Chiar ieri m-a vizitat instalatorul.Stim cu totii ce a urmat: '' ce e dom'le cu tubul asta? e de rahat."
    Normal, vine din spatele wc ului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #56

    Sceneta depinde de talentul fiecarui instalator.
    Preferatul meu ramane unul de acum vreo 4 ani care dupa inspectia de rigoare s-a uitat la mine cu o figura trista, i se citea durerea pe fata si m-a intrebat - Mai aveti in casa lucrari din astea ?
    Cand am raspuns ca da, a oftat adanc si a spus - Ia aratatimi-le si pe celelalte !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #57

    Asta mi se intampla cand mi se tundea parul.
    Sa preintampin situatia respectiva strecuram de la inceput in conversatie ''data trecuta tot aici m-am tuns, mi-a placut asa de mult asa ca am revenit''.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #58

    Si la doftori e la fel.

    Thumb up 0 Thumb down 0