Cine poate salva patrimoniul de la Roșia Montană – investitorii sau UNESCO?

Din lipsa de alte idei de „salvare” a Rosiei Montana, ONG-istii pun presiune pe ministrul culturii pentru includerea Rosiei Montane in UNESCO. Incapabili sa inteleaga ca Rosia Montana nu poate fi inclusa in UNESCO, se încearcă pasarea unei responsabilități autoasumate în curtea altora.

Sugestia de a include Roşia Montană pe lista tentativă UNESCO pune la îndoială integritatea procesului de selecţie şi are potenţialul de a discredita România în obligaţiile sale, ca semnatar al Convenţiei Mondiale UNESCO pentru Patrimoniu, din 1972, precum şi de a a-i slăbi poziţia în cazurile cu adevărat justificate". Principalele concluzii ale raportului independent al lui Dennis Rodwell indică faptul că propunerea de a include Roşia Montană pe lista Patrimoniului Mondial contravine criteriilor UNESCO, De asemenea, se precizează în raport că, fără susţinerea comunităţii locale, nici un sit nu poate fi propus pentru a fi nominalizat ca monument UNESCO. Mai mult, UNESCO, o organizaţie a cărei reputaţie este angajată în conservarea autentică a siturilor de patrimoniu cultural, este în pericol de a fi asociată cu organizaţii neguvernamentale care se opun continuităţii caracterului minier al Roşiei Montane.

Patrimoniul se salvează cu investiții. UNESCCO nu dă bani pentru conservare și prezervare a patrimoniului. UNESCO oferă un statul de monument istoric care poate fi inclus într-un circuit turistic.
În rest, ce se salvează? Cu ce bani? Ruinele care au fost acolo, acoperite de bălării, vor trece din nou în somnul de veci, dar fericite?

În altă ordine de idei, e de aplaudat minunata societate civilă pentru acțiunile pe care le face.
Ce spune ministrul culturii, Daniel Barbu, despre roșia montană și luptătorii pentru dreptate.

De asemenea, daca au doi arheologi şi un istoric alaturi spun ca au cei mai buni specialişti. Sunt specialişti foarte buni şi de partea companiei (n.r. - RMGC), sa ştiţi. Daca ne batem în specialişti, nu ştiu cine caştiga!"

"privesc la monumente... Ce vad? Ca, într-o localitate de 300 de case, jumatate au fost restaurate pe banii companiei..."

"Subteranul; am vazut galerii romane restaurate, inclusiv recuperate utilaje din lemn de pe vremea romanilor. Niciodata statul roman n-a avut banii necesari sa le restaureze."

"În alta ordine de idei, m-am simţit jignit de atitudinea aşa-zisei societaţi civile. Inclusiv la dumneavoastra în Cotidianul, un domn fost la PRM a spus nişte lucruri absolut odioase despre mine şi care cred ca-l descalifica pentru prezenţa în spaţiul public. Este jenant cand faci considerente referitoare la aspectul fizic al cuiva. Te descalifici. Într-un fel, cam acesta-i tonul societaţii civile; daca nu spui „da” la cererile lor, eşti un tradator, slugoiul companiei. E un limbaj care nu te-ndeamna la dialog şi la reflecţie.

Dar cât de bine știu eu activitățile societății civile. Cât am fost eu de gras hidos și vândut, pentru că am altă opinie și consider că oamenii au dreptul să muncească și să decidă ce vor să facă pentru supraviețuire. Ce e bine este că, datorită acestor mizerii, m-am încrâncenat și mai tare împotriva gunoaielor de la alburnus maior și restul.

Asta așa, că vorbim de cauză și efect. Nu avem argumente, nu suntem capabili, guvernule, te rugăm, fă-ne treaba gratis. Promitem că locuitorii roșiei montane vor trimite lunar câte o coșărcuță cu ciuperci în piața victoriei.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

22 comentarii

  1. #1

    Vreau si eu link cu cearta dintre danicorban si freigedank care a durat trei zile si trei nopti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      cred ca a durat mai mult

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #3

    Ok, are careva vreun link?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #4

    Cetin, nici nu stiu cine poate tine cu AM si alte onguri, cand ele chiar n-au facut nimic pentru zona aceea. Ce am tot citit prin presa? Proteste, dansuri prin piete, legari de garduri, mai nou si de calorifere,evenimente cu proiectii de filme si multa bautura. Sau poate suntem noi prea imbecili si nu inteleg ca asa poti salva o zona intreaga!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      Solutia cea mai decenta este refacerea contractului de societate. O participatie a statului roman de 19% este o insulta. Trebuie o evaluare serioasa a zacamintelor de haur si alte metale, iar participatia statului sa fie conform cu valoarea asta estimata. Altfel chiar ne batem joc de toate dealurile alea care vor fi rase. Si ne meritam saracia. Alte discutii sunt perdea de fum.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #6

    poate s-ar putea salva zona prin coventrizare. ca de altfel tot situl carpato-danubiano-pontic.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #7

    Eu zic sa declaram zona UNESCO Pantelimonul. Pentru protectia bogatiei faunei. A speciilor de pasari mai ales!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #8

    Poate ca gresesc, dar cand citesc de ONG-urile care vor sa salveze vestigiile de la Rosia Montana, ma gandesc la ONG-urile care vor sa salveze cainii vagabonzi, la modul ca sa nu-i ridice /eutanasieze primariile ci sa-i lase liberi in spatiul lor natural, adica printre blocuri.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      eu ma mai gandesc la ceva. de ce nu au vrut sa salveze vestigiile alea inainte sa vina rmgc? ca erau acolo, dar tot nu se puteau vizita! acum, cand firma asta le-a scos la lumina, pe banii lor, hopa le salvam! Oh, daaa, ce mai salvare!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      cand aud de ONG-uri, imi vine sa scot revolverul...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      cam asa e, importante nu sunt actiunile concrete pentru aceste ONG-uri, ci doar sa mimeze actiuni, ca sa poata primi finantari pe care le baga in buzunare, masini si vile. iar cand cineva vine sa chiar faca treaba, cum fac investitorii reabilitari la Rosia, urla ca le iau painea de la gura!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #12

    Am fost de mai multe ori la Roşia Montană. M-am documentat şi am scris asta: http://goo.gl/RK9Ra
    Dacă arhitectul site-ui crede că nu-i bine, poate să şteargă link-ul. Nu puteam posta aici tot ce am scris acolo. E prea mult text.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #13

    s-a vazut cat de mult a ajutat includerea in UNESCO situl de la Sarmizegetusa, ca mai mult s-a distrus dupa includere... listarea nu aduce bani pentru investitii, dar la Rosia Montana vor fi investitii pentru reabilitarea patrimoniului din partea companiei miniere, deja au inceput acest lucru. intre actiuni concrete si includerea pe o lista, clar actiunile concrete au sanse mult mai mari de a ajuta!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      sa presupunem ca Unesco va aduce valuri de turisti in zona. Dar unde ii cazezi, cum ajung, daca infrastructura rutiera e la pamant, cum ii pastrezi cand poluarea e imensa acolo, de la fostele exploatari ale statului? Unesco nu ne baga bani in traista si pentru astfel de investitii, absolut necesare!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      cetatea sarmisegetuza e site unesco. jaf si cotropire

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #16

    Ok, o facem si pe asta, futem toata geografia zonei aleia pentru haur. Dar nu cu 19% din partea statului roman. Cu asta never ever nu voi fi de acord. Se face o evaluare profesionista a zacamintelor de haur si alte metale scumpicele si se reface de la zero contractul. Cu clauze foarte clare si pentru ce se va intampla dupa exploatare, cu garantii de cateva zeci de milioane de euro varsate in conturi escrow si care nu vor putea fi retrase sau folosite in alte scopuri. Dar neaparat cu renegocierea participatiei statului roman.

    ONG-urile gresesc ca nu vorbesc si de argumentele economice si risca sa devina plictisitori numai cu fanul lor si cu galeriile romane. Sau sunt platite sa mentina aceasta perdea de fum, ca sa nu se vada adevaratul furtisag?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Nu ca sunt rau, dar in calitate de avocat chestiile astea ma ating usor la coarda sensibila. Gigi negociaza cu Fanel. Gigi semneaza un contract cu Fanel. Gigi isi da seama ca e prea putin si vrea sa renunte la contract si sa incheie unul mai avantajos pentru el. Fanel zice muie. Gigi insista si rupe pur si simplu contractul. Fanel il da in judecata si castiga - expropriere indirecta cred ca-i zice - o garla de bani, adica exact cat ar fi castigat daca contractul s-ar fi derulat, si Fanel poate produce simulari care sa arate ca ar fi castigat miliarde.

      Odata ce te-ai hotarat si ai semnat un contract nu prea poti decide tu, de capul tau, ca modifici contractul. Se reface de la zero contractul - nu prea cred. De ce ar accepta Fanel treaba asta?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      garantiile financiare sunt prevazute si de normele europene, lucrul asta este clar, legat de participatie, avem 20% participatie gratuita, investitorii acopera toata suma necesara deschiderii minei, noi doar incasam, si incasam si din redeventa si incasam si din taxe si impozite, pe langa participatie

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #19

    @Jordan: Pentru ca Gigi este statul, iar statul poate sa nationalizeze, in extremis. Argentina par ezampl.

    @Calin: schimba placa te rog, asta cu "participatie gratuita" am vazut-o de sute de ori, s-au impartit cumva brosuri postacilor si sintagma asta e scrisa acolo? Zacamintele subsolului sunt participatie gratuita? Tolerant sunt, dar pana la insultarea inteligentei.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #20

    Dai, ba, in plm. Ne agitam atat pentru o mana de oameni, ca nu au aia ce munci? Cui ii pasa, mai mult tin la muntele ala si la peisaj, decat la aia 200 de pensionari din Rosia Montana.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      Duceţi-vă la Roşia Montană! Nu e nici o minunăţie de peisaj. Muntele ăla a fost sfârtecat după vremea lui Ceauşescu. Nu o să facă RMGC nimic acolo... foarte bine. O să rămînă paragină. Nici un om sănătos nu stă acolo mai mult de o oră, din curiozitate. Şi dacă eşti nebun... tot n-ai unde şi cu ce să faci turism acolo. Terminaţi cu prostia asta cu peisajele la Roşia Montană. E o tristeţe acolo.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      Erată: de pe vremea lui Ceauşescu. Am scris "după", ca un cocalar.

      Thumb up 0 Thumb down 0