Nu ai un copil genial

bataie copil

Un post foarte interesant al colegei noastre Liliana. De când începi meditațiile cu copilul tău?

Vorbeam și zilele trecute cu colega Iulia, legat de sindromul acesta al părinților care își forțează copiii aiurea de la vârste extrem de fragede, doar pentru a-și împăuna egoul.

Ah, copilul meu știe să citească de la 4 ani, socotește de la 5 și știe să silabisească. Desigur, am stat și l-am învățat, ba chiar i-am mai și frecat câte una după ceafă atunci când era cu mintea la joacă, nu la lecții.

Oamenilor, există un singur moment fără griji în viața omului ce va să fie copilul vostru. Copilăria. E momentul când se joacă. Când acumulează lucruri prin joc și interacțiune cu alți copii.

Știu, voi nu ați avut o copilărie fericită. Ați visat să fiți niște elevi eminenți și niște adulți reușiți, dar nu prea v-a ieșit. La școală ați fost mediocri, oricât v-ați fi chinuit. Iar ca adulți...nu prea v-a ieșit nimic. Munciți, aveți de mâncare și cam atât.

Copilul vostru, ca și voi, nu e un geniu. Dacă ar fi fost genial, ați fi remarcat. Ar fi făcut singur lucrurile pentru care îl bateți acum și îi distrugeți copilăria. Poate ar fi învățat să citească. Sau poate, la 2 ani, ar fi făcut calcule de matematică în mai multe dimensiuni. Sau ar fi înțeles fizica altfel. Sau ar fi desenat cu creta pe trotuar mai bine decât Picasso.

Da, așa fac geniile. Geniul nu apare după o bătaie peste degete că nu știe să scrie la 4 ani. Da, sunteți niște frustrați și doriți să vă acoperiți frustrările pe spatele unui copil. Voi sunteți aceiași care distrug coloana vertebrală a unui copil de sub un an, ca să se poată lăuda la prieteni că plodul său a mers în picioare de la 9 luni.

Cu siguranță mediocritatea voastră va dispărea când vă veți lăuda că aveți un copil care știe să citească de la 5 ani. Oamnii nu vor mai gândi că sunteți niște ratați, pentru că, normal, sunteți părinții copilului care citește de la 5 ani.

Dar care nu are copilărie, care nu știe ce înseamnă să se joace și care e crescut științific, conform manualelor de mare succes, scrise de americani de și mai mare succes.

Oamenilor, nu aveți copii geniali. Lăsați-vă copiii să își trăiască vârsta, Lăsați-i să se joace, lăsați-i să se bucure. De citit, învățat și muncit se vor sătura o viață întreagă.

Pentru că nimeni nu le va mai da înapoi copilăria.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 2 beri
Loading...

66 comentarii

  1. #1

    am avut un coleg de scoala (eu am facut scoala de muzica) pe care il puneau parintii sa studieze la pian 8 ore / zi in vacante. Acum e reprezentant medical. Pai nu si-a futut aiurea vacantele?

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • Haha. Genial.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Unul dintre copiii mei citeste de la 5 ani, dar asta doar pentru ca a vrut sa nu fie mai prejos decat frati-su mai mare. E clar ca nu e geniu, face mult prea multe traznai, un geniu ar fi inteles ca n-o poti tine langa cu pocinoagele.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • am un verisor care la 14 ani castiga concursuri de pian si, dupa niste ani ca reprezentant medical are firma lui. De unde esti satana?

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • parca din drumul taberei...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • adica drumul taberei = hell?!?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      Mai lipseste unul sa vina si sa spuna: Eu studiam 8 ore pe zi pian si asta pentru ca ma fortau parintii. Acum sunt reprezentant medical"

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • si sunt din brasov

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      din bv.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      De aici intaleg ca jobul de reprezentat medical e cel mai bun si ca iti cer la angajare sa dai proba pe pian.

      Cunosc citeva persoane care fara sa chinuie pianul au ajuns reprezentanti medicali.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #11

      Job-ul e un job bun ca oricare job. Eu ziceam doar ca e pacat de timpul petrecut studiind atata (incl conservator 5 ani) ca sa faci cu totul altceva fara nici o tangenta.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • Ala din Brasov nu e "cumnatu'"?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • nu neaparat. Studiul muzicii iti poate influenta creierul in asa fel incat sa te ajute mai departe in cariera.
      Tipa de la agentia imobiliara prin care mi-am luat apartamentu terminase tot conservatorul (tipul de la care l-am cumparat inca activa in domeniu si fusesera colegi). Asta e, macar nu-s someri, sau mai rau: muzicanti in Romania (25 de milioane lucrand la opera + predat ore + meditatii)

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #14

      @animaloo: pai si colegul meu tot din considerente financiare s-a lasat, deh familie. e greu sa faci performanta si mai e si prost platita munca, cel putin in .ro, desi nici pe afara nu prea sunt bogati muzicienii. Si asta ti-o zice unul al carei nevasta e cantacioasa de opera.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • asta de la care am cumparat era de vreo 20 de ani in afara. Cred ca totusi in nemtia avea un salariu decent, macar.
      25 de milioane sunt fix banii luati de un prieten care canta la vioara la opera. deci s-ar putea sa va cunoasteti :))

      oricum, eu cand o sa am kinderi o sa ii dau la ceva instrument de cantat. tocmai pentru educatia creierului, mai mult decat pentru muzica. Putinul pian pe care l-am invatat m-a ajutat cu tastatul destul de mult, de exemplu

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      apai in orchestra clar sunt salariile mai mici, iar pe afara e plin de chinezi care dau ei bani sa cante sa isi faca cv. Eu am facut 10 ani de muzica dintr-a 3-a pana in a 12-a, dupa care am cotit-o ca era clar ca nu e de mine, desi s-au descurcat altii mai afoni ca mine de un conservator pana la urma.
      Eu pana la urma am ajuns tot intr-o scoala de muzica. Pana creste piciul tau prezumtiv, poate deschidem si la bv sediu 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #17

    Insa nu e ok nici sa cadem in extrema cealalta, in care daca nu au ei chef sau atractie catre ceva le dam pace fara sa ii impingem usor din spate. Nu de alta, dar vor invata asa ca in viata faci mereu doar ce vrei, cand vrei si mai ales cat timp vrei. Eu de exemplu nu ajungeam sa stiu engleza sau matematica atat de bine daca mama nu ma impingea usor de la spate. Da, au fost unele zile in care nu am iesit la joaca pentru ca nu mi-am terminat temele. Si daca nu se repeta prea des, dai o lectie copilului ca nu e ok sa lase un lucru neterminat.
    Iar despre vesnicele recomandari de cum sa-ti cresti copilul, nu exista metoda buna si metoda proasta, nu e varianta ta mai buna decat a mea sau invers.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #18

      Te-ai scos acum ca stii atât de bine matematica.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • In viata faci doar ce vrei, cand vrei si cum vrei. De aia e viata TA si nu a altuia. Daca e bun la ceva, are sa faca singur, si fara sa-l impinga cineva "usor" de la spate, pentru ca are sa iubeasca sa faca aia.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #20

      Lumea inca crede ca in viata faci doar ce vor altii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      Pe mine nu m-a impins nimeni de la spate, sa zicem, in sensul ca nu m-am simtit presata sa fac anumite lucruri, insa am ramas cu sechele pentru ca tot timpul simteam ca ii dezamageam... psihopoopoo, stuff! Nu sunt de acord nici cu indesat informatii si cerinte care nu sunt specifice varstei, insa nici delasarii parintilor, care sa fie dezinteresati total de ce stie si poate copilul lor. Ce sper eu, e ca in timp sa imi dau seama de veleitatile copilului meu si sa o pot orienta catre ceea ce ii place si poate sa faca. Eu am ajuns sa fac Fac. de fizica, in conditiile in care nu imi place matematica, am aptitudini spre uman, si am ramas cu licenta neluata, pentru ca pur si simplu m-am blocat la final si am decis ca nu e de mine. Faceti ce e bine pentru copiii vostri, nu ce e bine pentru voi!

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #22

      Raspund cu intarziere tuturor:
      @ lCiolac: da, stiu matematica usor peste medie. Daca ma ajuta? DA! Am vrut sa termin ingineria dar viata m-a purtat pe alte carari si am ajuns la informatica. Si totusi, stiu sa rezolv unele chestiuni mai bine decat alt coleg care e inginer (si evident e plin de sine ca a terminat facultatea aia) dar care habar nu are sa vada in spatiu, sa stie o formula de volum samd. Si da, toate astea imi folosesc la locul de munca unde sunt acum!

      @d3v: E bine sa ii lasi sa faca ce vor, pentru ca se stie ca orice copil de 9-10 anisori stie perfect ce vrea sa faca in viata [/endsarcasm]. Acuma serios, datoria ta de parinte normal la cap e sa incerci sa observi la ce e bun copilul ala si sa il impingi de la spate (a nu se citi fortezi cum probabil insinuezi tu) si daca observi ca nu esti capabil sa discuti cu un specialist care va poate ajuta pe amandoi.

      @Ionut Bajescu: Intr-o societate unde mereu trebuie sa ne mulam dupa altii nu e normal sa faci doar ce consideri tu de cuviinta. Pentru ca nu stam in padure. Pentru ca uneori in viata cheia succesului e sa stii cand sa vorbesti si cand sa taci. Cu totii avem senzatia ca avem dreptate, dar iti garantez ca in 50% din situatii e o senzatie gresita. In viata faci ce mai vrei si tu, dar uneori faci anumite chestii pentru ca trebuie. Te crezi chiar asa de liber de constrangeri? Really? Really??? Se pare ca nu lucrezi intr-o firma, daca ai firma ta nu respecti legile, daca esti sofer calci toti pietonii, treci pe rosu, iti inseli nevasta ca ti-a placut de tipa aia care te-a salutat pe strada, io bati pe educatoarea copilului doar pentru ca a insinuat ca copilul tau e racit si tu stiai ca nu ai voie sa il duci la gradi racit... Ma lasi?

      @Louise: cum am scris si mai sus, datoria parintelui e sa descopere la ce e bun copilul si daca crede ca nu poate, sa apeleze la cineva care e in domeniu. In viata exista si nuante de gri, nu doar de alb (lasat liber copilul sa faca 100% ce vrea) si negru (fortat sa faca facultatea la care nu se pricepe)... Gri inseamna sa stai cu el sa isi faca temele constiincios, sa invete tabla inmultirii chiar daca nu are rabdare. Sunt anumite chestiuni care iti fac bine in viata chiar daca nu realizezi atunci la varsta de 8 ani ca chiar sunt utile. Asta insa, repet, nu inseamna sa FORTEZI copilul, ci doar sa te mai si implici in educatia lui si sa il ajuti!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #23

    In mare sunt deacord, poate cu cititul mai devreme ar fi ok avand in vedere ca i deschide lumea mai mult. Verisoara mea a invatat sa citeasca de la 4 ani , peste tot pe unde mergea punea o gramada de intrebari , isi alegea singura cartile / revistele cu povestioare de citit inainte de culcare etc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      Si eu am citit pe la 5 ani jumate, e o prostie. Citesti.. ce? Nu ai capacitatea de a procesa informatie, de a intelege, ai nevoie de interactiunea cu un adult pentru a intelege o groaza de lucruri. Da, e grozav, e un mic geniu, poate citi o eticheta, insa practic daca citeste la 5 ani sau 7 nu il ajuta cu mare lucru in viata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • E o mica mare diferenta-copilul era cel care punea intrebarile, cel care dorea sa stie, sa afle, el alegea, era ca o joaca pt el, nu era ceva peste puterile lui. E alta mancare de peste.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Poate daca ar citi etichete da nu e mare lucru. Eu am vazut-o cand intra intr-o librarie se duce frumos si isi alege ea cartile nu doar dupa poze ca inainte , cand a s-au dus la gradina zoo la fel a pus si mai multe intrebari pe baza ce citea pe semne.

      In rest e o fetita perfect normala ce se joaca toata ziua , se uita la tv etc.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Am o colega care si-a dat copilul in cls 0 de la 5 ani ca vezi Doamne e desteapta si a trecut evaluarea psihologica si pierde degeaba un an in gradinita. Am incercat sa-i spun ca o sa aiba tot restul vietii cu program, sefi, teme, chestii d-astea si anul ala e an castigat pt libertate, copilaroe si maturizare emotinala, n-am avut cu cine discuta. Apoi s-a vaietat tot anul ca are copilul mereu bolnav (pe fond nervos, ca analizele ieseau ok) si nu se descurca cu colegii, toti mai mari decat ea.
    O prietena insa m-a ascultat si a preferat s-o dea pe fie-sa de 6,5 ani la scoala (nascuta in ianuarie) si acum se felicita calduros de cate ori se uita la copil.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • clasa pregatitoare (nu ii spune zero, asa a zis doamna) este un fel de gradinita la scoala. stai linistita ca nu scoate untul din ei. al meu are 5 ani si 8 luni si este inscris. scopul lor este sa poata CITI singuri pana la final de an. cand intra oficial in clasa I-a va avea 6 ani jumatate deci foarte ok. recapitularile si evaluarile de la gradinita le stia dinainte sa intre acolo. de ce sa mai stea un an? fiecare stie ce e mai bine pentru copilul lui si mai ales actioneaza in functie de ce POATE copilul lui.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      Si eu tot nascuta in ianuarie, m-a dat la aproape 8 ani la scoala, adica 7 ani si 8 luni :)) si n-am avut decat ''rezultate deosebite la invatatura'' din clasa intai pana la finalul liceului Daca n-as fi avut in fiecare semestru in jur de 150-175 de absente, pe care le motivam, evident, as fi fost elevul model. Si ceva probleme de tinuta, pe care nu le inteleg nici acum( ripped jeans, yoga pants si dintr-astea care sunt decente, dar cica instiga elevii masculi la diverse )

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      @Ionut , clasa pregatitoare nu e niciun fel de gradinita la scoala. E scoala. Nu se mai joaca nimeni cu cuburi, copiii stau in banci si au program de scoala, ore si pauza.
      Problema numarul 2, ai discutat vreodata cu un consilier care face trierea asta ? Sa iti spuna parerea lui onesta despre imbecilitatea numbita clasa 0 ? Se pare ca nici dupa atat nebunie parintii nu au inteles ca nu cate informatii stiu copiii conteaza, ci cat sunt de pregatiti emotional sa faca fata unei altfel de incadrari, mai serioase si unui program mult mai obositor.
      Rezultatul faptului ca ti-ai dat plodul la 6 ani la clasa 0 e faptul ca o sa fie satul si obosit psihic de scoala, nicidecum curios si dornic sa invete. La varsta asta, pur si simplu nu il intereseaza sa citeasca, nu il intereseaza ce consideri tu ca e ok, el vrea sa se joace si sa decopere lumea din jurul lui.
      O sa vezi tu mai tarziu ce decizie buna ai luat

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Ionut P, pregatitoare, 0 tot un drac. Cei mai multi copii ajung acolo (ca a fost la gradinita sau e la scoala) cam pe la 6 ani. Al tau avea 5 si 8 luni. Copilul asta avea 5 abia impliniti. Are colegi cu mai mult de un an mari, dati de 6 ani si un pic. Ai mei sunt cadre didactice: educatoare si profesor de generala, care lucreaza si cu elevi de liceu, amandoi aproape de pensie, amandoi spun ca si o diferenta de cateva luni se simte pana tarziu in scoala (chiar si in liceu)- la aceleasi note unul mai mic va munci mai mult decat colegul lui cu doar cateva luni mai mare. Nu e vorba doar de inteligenta ci si de capacitate de concentrare, maturitate emotionala, multe.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #32

    Si eu, care am invatat sa citesc la 5 ani, de buna voie si nesilit de nimeni...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • și eu am învățat să citesc de la 5 ani, dar nu fost vorba de obligație. pur și simplu absolut toți adulții din jurul meu citeau de plăcere și mi-am dorit foarte mult asta. așa cum verișorul meu i-a văzut pe cei din jur (frații mai mari) cum tot exersau chestii de arte marțiale și a început să-i imite de la 4-5 ani.
      nu sunt 100% sigură, dar pornind de la exemplul propriu, cred că la vârsta aia copii încearcă să învețe chestiile care li se par cool. mie mi s-a părut cool să știu să citesc. și de aia am păcălit adulții din jurul meu să îmi arate câte o literă până am învățat tot alfabetul (cred că în clasa întâi a trebuit să învăț numai litera q). și da, a trebuit să recurg la șmecherii, pentru că ai mei erau convinși că dacă mă învață înainte mă voi plictisi la școală (da, au avut dreptate).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      @Georgel: ti-au bagat aia la maternitate cip de citit. Las-ca stim noi!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #35

    Daca vrei sa fii un parinte "super", trebuie sa-ti urmaresti copilul.
    Nu sa pleci pe principiul ca "trebuie sa aiba copilarie". Ai mei erau... aproape ma fortau "sa am copilarie", cand mie imi placea pistolul de lipit si tranzistorii. Dorind "sa am copilarie", imi impuneau sa ies afara, imi ascundeau pistolul de lipit, ca de ce stau toata ziua in casa sa fac radiouri?
    Un alt coleg de clasa avea parte de alti parinti - astia il sustineau in tot ce voia. Dar si el, ca si mine, era pasionat de chestii "adulte". Azi omul e milionar in euro. Eu nu.
    Sa presupunem ca diferenta intre noi e ca el e geniu si eu nu; dar totusi cred ca si aceasta sustinere din partea parintilor conteaza. Atat, SUSTINERE.
    --------------
    Unuia dintre nepotii mei ii place matematica. Mult. Atat de mult incat vacanta asta a terminat o culegere. Asta vede el ca distractie, rezolvatul problemelor de mate (e in clasa a 6-a). Se simte bine cand face asta, banuiesc ca pentru el e un fel joc, un fel de puzzle.
    In schimb, nu-i place sa citeasca literatura, se plictiseste. Parintii lui ii iau cartea de mate din fata, si-i pun cartea de povesti nemuritoare. Sa fie copilul multilateral, sa citeasca, "sa se cultive".
    Eu, sincer va spun, daca eram maica-sa, il trimiteam sa discute cu niste profi de mate, l-as trimite la cercuri de mate, i-as pune provocari matematice din ce in ce mai grele. Pentru ca asta ii place!!!
    So, copilul trebuie observat. Observat si ajutat in ceea ce-si pune in minte. Daca ai noroc si vrea sa fie biochimist, de exemplu, e bine. Dar ce inseamna "noroc", pana la urma? Toti copiii trebuie sa aiba acelasi parcurs?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da,problema e sa fii fortat sa faci niste lucruri nu neaparat necesare si catre care se dovedeste si ca n-ai prea mare aplecare. Indiferent daca e vorba de meditatii sau de "traitul copilariei" dupa cum isi imagineaza parintii ca trebuie traita.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #37

    Eu admir parintii care se ocupa de copiii lor, si nu ii dau doar la scoala, ci ii si supravegheaza. Asa pot sa spun si eu ca ce au castigat semi-analfabetii de 20 de ani in timp ce altul statea in casa si invata? Fiecare stie ce poate copilul lui. Cand te gandesti ca copilaria e limitata iar viata e mai lunga parca alegi sa il pregatesti pentru varianta 2, si prima are obiectiv secundar.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Eu am facut meditatii la engleza cu copii din ciclul primar si pot sa spun ce am vazut eu. Au ajuns la mine cuoscuti pe care nu prea puteam sa-i refuz, si oricum, cand eram f tineri, salariile nu ne ajungeau pt mare lucru.
    Cazul 1, fetita foarte timida, spusese o prostie si toata clasa rasese de ea. Acum nu mai indraznea sa spuna nimic. Parintii m-au chemat sa lucrez cu ea in avans. Rezolvam exercitiile, citeam textele, raspundeam la intrebari ca sa aiba la clasa siguranta ca raspunde bine si sa fie mai increzatoare. Singurul astfel de caz, o fetita minunata care e acum studenta.
    Cazul 2, copii pe care parintii intentioneaza sa-i inscrie din gimnaziu in clase de bilingv, intensiv si cu care lucrez sporadic incepand cu clasa a 3-a. Mai mici nu am acceptat. Adica, meditatii cam la 2 saptamani cu pregatire mai intensa inainte de examenul pentru admitere la clasa respectiva.
    Cazul 3, n copii pe care parintii ii indreapta din ciclul gimnazial spre clase de intensiv sau bilingv desi copilul nu are nici un fel de inclinatie, nu face nici un fel de conexiune, se chinuie, ma chinuie si-si chinuie parintii care nu inteleg. De obicei, testez putin copilul la inceput si avertizez parintii din start sa nu faca asta, ca nu i se potriveste si ca-l obliga la meditatii pe toata durata studiilor. Pana acum, nici unul din parinti nu a luat in seama sfatul meu. Nici unul. Am cunoscut o fetita in clasa a 3-a, isteata si frumoasa si vioaie, cu care m-am luptat pana in clasa a 7-a, cand pur si simplu am renuntat. Acum e a 9-a si mama-sa tot ma cheama, ca, zice ea, cu mine s-a inteles cel mai bine. Pur si simplu i se dadea delete la tot ce lucram anterior. Introduceam o notiune noua si uita una din urma.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Genul ala de parinti, chiar daca ar avea un copil genial (sau oricum, in definitia scolara a succesului, premiu 1 sau 2 in fiecare an, participari si poate si premii la olimpiade nationale) - tot i-ar "confisca" succesul pentru uz propriu (lauda la toti prietenii si la toate neamurile). Copilul ala si-ar lua la fel de multa bataie ca toti ceilalti copii si ar pierde privilegii (calculator, tableta, alte activitati placute etc) nu pentru teme nefacute sau note de 6 ci pentru note sau (crima!) medii de 9. N-ai cu cine sa te intelegi aici.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #40

    Foarte bun punct de vedere si sunt de acord in cea mai mare parte cu ce prezinta el.
    Pe langa pornirea de solidaritate cu acest articol imi dau totusi seama ca iIn realitate in schimb, nu am vazut prea multi copii "maltratati" de educatie in sine - deocamdata cel putin.
    Sunt de acord ca abuzurile il afecteaza emotional pe copil si mai mult, nu mai asigura randament si risti sa nu "se prinda" nimic de copil. Si tocmai aici este problema - abuzurile si nu cursurile/meditatille in sine.
    Sunt convins ca un curs de muzica la un instrument pe saptamana nu va face niciodata rau daca ii face placere si copilului.
    Un curs de arte plastice poate fi la fel de util in conditiile de mai sus.
    Chiar si matematica poate fi utila - conditia este sa faca placere si sa se asimileaza.
    Chiar daca nu sunt genii din punctul de vedere strict al definitiei, sunt copii care asimileaza mult si le face placere.

    Acum, ce sa spun, copilaria mea a fost fericita oricum si poate ca daca nu as fi fost obisnuit si cu notiunea de efort pentru beneficii - as fi fost in continuare depresie ca adult.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #41

    Ete p..a. A batut maica -mea la mine ca la fasole si tot nu am invatat,nu mi-a placut pur si simplu niciodata sa invat. Mi-a bagat meditatori la romana, mate, engleza, franceza si cam degeaba. In afara de engleza si nici aia foarte bine, nu s-a prins nimic de mine. Imi placea in schimb sa citesc. Am citit biblioteci intregi, fara exagerare, pana mi-am distrus ochii. Si acum citesc cu aceeasi placere si nu, Sandra Brown&comp nu fac parte din placerile mele secrete in materie de lectura.
    Regret ca nu mi-am continuat studiile, dar nu regret ca am ales sa fac in viata exact ce mi-a placut. Nu mi-am batut niciodata copilul daca a venit cu o nota proasta. Meditatii a facut abia in clasa a 11-a cand chiar era cazul, materiile fiind greoaie. Nu vreau sa fie geniu, am vrut sa aiba o copilarie si o adolescenta fericite, sunt ani cu care nu se va mai intalni niciodata si nu am vrut sa si-i aminteasca ca pe niste ani plini de frustrari. A luat bacul anul acesta cu 9,20 si a intrat la medicina. Nu exista vreun secret pentru reusita lui, pur si simplu l-am lasat in pace sa greseasca sau sa reuseasca singur.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  12. // sidetopic
    Discutam mai de mult cu un ficior ce face cercetare in neurostiinte si-mi zicea un lucru interesant: până pe la 12 ani, copilul învață orice limbă străină ca pe o altă limbă maternă, făcând conexiuni pe care noi nu le mai întelegem și învățând mult mai repede.
    După cam 12 ani se "rupe" ceva și o învățarea unei limbi străine e mult mai dificilă.

    Altfel, atâta timp cât nu-și f.ut ochii la monitor peste 5 ore pe zi, lăsăm pruncii să învețe cum vor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #43

    eu am fost unul din acei copii ‘impovarati’ de activitatile extracuriculare: am facut balet si pian de la 4 ani, exersam aproape zilnic, participam la concursuri, spectacole etc...daaaar, orele de 'stat afara' in fiecare zi erau sfinte: lapte gros, dat pe bara, flori, fete si baieti si alte jocuri de cartier nu lipseau niciodata din 'repertoriul' meu. basca genunchii zdreliti saptamanal, mai ales inaintea vreunui spectacol de balet, iar celelalte colege nu mai stiau cum sa imi mascheze vanataile cu fond de ten.

    ai mei au vrut foarte mult sa interactionez cu oamenii, nu mi-au impus niciodata cu cine sa ma joc si cu cine sa vorbesc. m-am dat singura cu capul de pereti si am invatat din greselile mele.

    in egala masura, vroiau sa ma dezvolt in anumite directii si nu au omis niciodata aspectul esential: atentia. atentia din partea parintilor conteaza cel mai mult in perioada copilariei, indiferent la cate cursuri trimiti copilul si cate limbi straine vorbeste pana la 5 ani.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Pe mine nu m-au dat la gradinita, am crescut in curtea blocului. De ce as distruge copilaria fetitei mele cu clasa 0, afterschool & shit cind eu tin minte cit de fericit eram pina m-au dat la scoala (la 6 ani din pacate)?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • la clasa 0 din nefericire trebuie sa o dai, ca e obligatoriu

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Eh, inca am viza de State, o sa plec pe 6 luni cu o luna inainte sa inceapa scoala.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • tue true. problema e ca grupa 0 evolueaza in clasa 1. tu, scotandu-ti copilul din sistem, il bagi intr-un grup deja omogen, in care legaturile sunt formate. va fi un paria.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • Daca continua asa cum e acum, nici o problema. E destul de smechera ca sa isi gaseasca rapid un loc in gasca.

      Thumb up 0 Thumb down 1

  15. #49

    o sa scoata un geniu care dupa ce termina 3-4 facultati o sa gaseasca sa se angajeze doar la McDonald's

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. E foarte adevarat ca exista parinti care isi forteaza copiii spre performanta si gresesc, performanta fara placere nu prea se face. Alta problema este faptul ca sistemul de invatamant e praf, un sistem a carui unica grija e propria lui supravietuire. A treia problema este faptul ca, in zilele noastre, "copilaria" inseamna, daca ii lasi pe copii sa faca doar ceea ce vor, timp consumat degeaba pe telefonul mobil.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  17. #53

    Incepe si in Romania sindromul suprasolicitarii copiilor foarte intilnit in comunitatiile asiatice in NA.
    Copii studiaza cit e ziua de lunga, apoi studiaza un instrument muzica cel putin 3 ore pe zi. Nu trompeta sau toba ci doar doua intrumente sint "admise": pianul si vioara.
    Sint pregatit de mici pentru a intra la medicina sau alta facultate cu meserie impresionanta. Desigur ca joaca si socializarea specifica unui copil sint excluse. Apoi se lovesc de pragul de sus cind realizeaza (mult mai tirziu) ca nu se pot integra social au probleme de comunicare si cad in depresie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Acum 10 ani, pe când lucram la prima firmă cu forme legale, patroana avea o copila razgaiata din cale-afara. 5 ani avea pramatia. vorbea romana, engleza, franceza si-o rupea si-n germana. părintii romani, adica nu era corcitura ceva. apoi avea lectii de pian si balet. si la 6 ani a dat-o si la inot. aia la 7 ani facea atata treaba, de la 8 pana la ora 22. se culca la 23 si se trezea la 7. dormea ea 8 ore, nu zic, insa n-a avut copilarie. nu stia bine cum arata un cocos, o gaina, o rata, o vaca, chestii d-astea. in parc iesea doar in weekend.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #56

    Stiu ca in mod sigur ati mai auzit povesti dintr-astea, de ceea ce urmeaza sa va spun s-a petrecut chiar in familia mea, deci nu e din basmele alea auzite de la un prieten.
    Sora-mea e mai mica decat mine cu cativa ani. Nu a putut face copii asa ca impreuna cu sotul ei au adoptat o fetita. Mica, o luna. De la varsta de trei ani, sor-mea a inceput sa bage in fata dupa cum urmeaza: balet, desen, engleza, franceza, pian, vioara, canto, meditatii la absolut toate materiile incepand cu semestrul doi al clasei 1. Da, i-a angajat o invatatoare care venea zilnic acasa timp de 4 ore si facea cu nepoata mea tot ceea ce facuse fetita in timpul orelor de curs. In paralel continua cu meditatiile saptamanale la chestiile de vi le-am insiruit mai sus, pian, etc.
    Incepand cu clasa a cincea, profesor individual la fiecare materie si cand spun fiecare, chiar la asta ma refer.
    A intrat la un liceu deatul de slab cotat, Dante Aligheri, slab cotat pentru cati bani au bagat sora si cumnatul in ea. Nemultumita, sora-mea a mutat-o la un liceu privat. A continuat cu meditatiile si in paralel cu pregatirea pentru facultatea de medicina. In clasa a douasprezecea, a clacat. Nu a luat bacul din prima sesiune ci din a doua. A picat examenul la medicina si stau si ma intreb daca nu cumva a vrut sa il pice. A fost un copil incredibil de docil si cuminte si stau si ma intreb daca nu cumva asta i-a adus sfarsitul. Poate daca se razvratea, daca urla, daca refuza sa mai faca de vor parintii, ma gandesc ca nu s-ar fi sinucis. Poate ar fi refulat in timp. Mereu am comparat sfarsitul ei cu cel al unui mare cutremur care vine dupa o absenta de multi ani a unor cutremure mai.mici care sa detensioneze pamantul.
    Imi pare rau ca nu a avut copilarie, chiar nu a avut deloc din cauza unor dementi care au vrut sa isi ascunda esecurile prin eventualul succes a copilului lor si care nu au inteles, nu inteleg si nu vor intelege ca fata nu a facut acest gest pentru ca nu era fiica lor naturala ci pentru ca ei au facut-o sa se simta asa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      Daca este adevarat si nu inventat ce-ai scris mai sus , asta poate fi cel mai bun exemplu pentru cei care isi forteaza copiii sa ajunga "cineva" si-i pregatesc pentru asta inca de la 4-5 ani ! Eu am fost un copil precoce - cand spun asta,ganditi-va ce insemna acum 65 ani faptul ca stiam sa cintesc cursiv la varsta de nici 6 ani -, de care parintii nu s-au ocupat in nici un fel ! Am invatat sa citesc de pe niste afise in limba maghiara,pe care mama le pusese intro bucatarie de vara : "Sovetkezset boltog ban kereszkedelment", asa ceva scria pe afis , nu stiu nici astazi ce insemnau aceste cuvinte, dar am retinut literele si apoi am inceput sa citesc pe ziarul "Frontul plugarilor". Mi-a placut sa fac asta ( ceea ce am pastrat pana la varsta ce o am :70 ani)
      am fost toata viata premianta , de la clasa a I-a pana la terminarea facultatii. ... Dar copiii mei nu a fost niciunul asa : deci , n-a fost sa fie. Si nu i-am fortat sa faca nimic din ce nu aU vrut . Nu sunt nici bancheri , nici ministri , dar sunt OAMENI , au familii,au copii , au tot ce le trebuie pentru a trai. ALETE LE LIPSESC SI ASTEA NU TIN DE CATA INVATATURA AU AVUT PARTE !!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. In liceu stateam in gazda la o invatatoare. Facea aia de la 14 la 20 in fiecare zi meditatii. Cu cate 4-5 copii odata.
    Eu pe micut nu l-am lasat sa citeasca pana cand nu a fost scolar.
    Am fost la sedinta cu parintii. Se pare ca 70% dintre ei i-au invatat sa citeasca inca de la gradinita. Suntem in clasa 1 si am aflat ca unii fac meditatii la greu.
    Eu pana in clasa 8-a nu am facut pic de meditatie. Apoi da ca era admitere la liceu, treapta si faculta.
    Sunt de principiu : Daca-i copil sa se joace, daca-i cal sa traga, daca-i popa sa ceteasca.
    Si da, dupa parerea apropiatilor sunt un tata rau. Am refuzat sa dau copilul la scoala germana. In schimb il incurajez la cat mai mult sport.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #59

    Ce zici tu barosane? Fiemeu a citit Goethe in original, integral pana la 1 an. La un an si o luna deja imi spunea: Tati, sa stii ca aia despre culori nu a fost prea reusita! Uite, mami nu ma lasa sa colorez usa!
    Ontopic: Afterschool e pentru familiile unde ambii parinti presteaza la 'trpindere de la 8 la 16, un sport e bine sa faca dupa o anumita varsta si cam atat. Parerea mea!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #60

    Pe mine nu m-au obligat parintii sa fac nimic, cat timp invatam bine la scoala era suficient. Am fost din clasa I pana la facultate un elev bun, nu stralucit, dar undeva in primii 5, si asta fara eforturi prea mari. Meditatii nu am facut niciodata. Tin minte ca o colega, inainte de bac, platise 50 de lei pe o ora de meditatii la istorie in urma careia a invatat cum sta treaba cu secolele (anul 1856 - secolul XIX), ceea ce mi se pare strigator la cer din partea multor parti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. Am sa va impartasesc si eu o poveste, personala de aceasta data. Am fost dat la scoala la 5 ani si 11 luni (Wow, nici 6 ani nu aveam, ce maltratat am fost). Dar eu am ales asta, spunandu-le parintilor ca vreau la scoala. Totul a venit din partea mea pe fondul curiozitatii varstei. Stiam sa citesc tot de pe la 5 ani, nefiind fortat de nimeni. M-au pasionat mereu stiintele, citind des National Geographic Junior sau ce era la vremea respectiva si diverse carticele ce contineau curiozitati. Stiam formele geometrice si sa fac adunari si scaderi inca de dinainte sa intru la scoala si cunosteam pe de rost nenumarate poezii si cantece. Eram, mai pe scurt, ce ar considera orice parinte ca fiind un "mic geniu". Si iata ca am ajuns in clasa a 11a si, uitandu-ma in urma, nu am realizat nimic din ce se presupune ca ar trebui sa realizeze un geniu. Nu am excelat in nici un sport, nu am scris nici arii, nici sonete, nu am luat premii pe la olimpiade nationale, internationale sau balcaniade si nu am fost niciodata primul din clasa, in jurul meu fiind mereu persoane mai destepte, care in realitate erau doar constranse de parinti acasa sa munceasca peste masura pentru a avea cu ce se lauda. Parintii totusi, mi-au fost mereu alaturi si m-au sustinut mereu in ceea ce doream eu sa fac. Si pe cand altii se laudau cu locul 3 la olimpiada judeteana de matematica si erau preaslaviti de profesori, eu ma laudam cu participarea la difere conferinte, proiecte, cursuri si dezbateri de care nimeni nu a auzit si care nu prezentau nici un interes pentru cei tributari "Fabricii de genii". In final, as vrea sa rezum randurile de mai sus si sa va transmit voua, parintilor, viitorilor parinti si actualilor copii/adolescenti ca parintii nu sunt acolo sa va constranga sau sa va impinga pe o anumita cale. Ei sunt acolo doar sa va sprijine pe calea pe care voi/copiii vostrii o vor lua, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, oricine isi va gasi calea cu suportul necesar, si nu conteaza ca voi ca parinti sa fiti multumiti, ci ca el, ca adolescent ce va avea sa devina adult sa se uite in spate si sa zambeasca, stiind ca a trecut prin acea perioada si ca a scos tot ce-i mai bun din ea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Cand a fost vorba ca fiul meu ( nascut in ianuarie '91 ) sa mearga la scoala, am stat eu si m-am gandit ca n-are rost sa-l dau la "program " de la 6 ani si 8 luni ( pe atunci copii erau dati la scoala de la 7 ani ), ca are toata viata inainte sa se trezeasca cu noaptea-n cap .
    Aveam deja in familie ( sora-mea ) exemplul ala cu mers de la 5 ani si 10 luni si nu s-a lipit niciodata, nimic de ea .
    Raspunsul meu a fost un categoric nu .
    Mi s-a parut inutila si cu repercusiuni urate pe termen lung, fortarea varstei de la care sa se inceapa scoala, exceptand cazurile in care copiii chiar bat din picioare ca vor la scoala .
    Asa ca a mers la scoala de la 7 ani si 8 luni si a fost ok .
    Anul trecut, cand a terminat facultatea, s-a inscris la master si era deja presat de faptul ca trebuia sa-si gaseasca un loc de munca in domeniu ( electronica ), sa nu ramana pe dinafara dupa terminarea studiilor ( cum au patit multi ) si sa se intoarca acasa sa lucreze pe la vreun patronas obscur. Sincer, cand mi-a spus, in primavara, ca a reusit la interviuri+testari ( ca in sesiune ) si ca are un locul de munca pe care si l-a dorit foarte mult, am avut o strangere de inima, pentru ca stiam ca de-acum incolo notiunea de "vacanta", a disparut pentru totdeauna din viata lui ( si-a dat seama abia acum, dupa primul lui "concediu" 🙂 ).
    Si ca va munci de-acum incolo, pana la pensie, posibil ( daca mai vin alti retardati la conducere ) pana spre 75 de ani, incolo !

    Lasati copiii sa parcurga firesc drumul in viata, pentru ca toate ies asa cum trebuie daca toate-s facute la timpul lor !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. Un pic cred că e vorba și de a fugi de sărăcie. Bagă toți limbi străine în copii în ideea că vor avea șansa de a fugi în altă țară la maturitate.

    Sau măcar să lucreze la o firmă străină sau ceva.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Fuga de saracie e rationalizarea fenomenului. E o limita foarte fina intre motivatia invatatului pe ideea de a avea un succes in viata care a fost inaccesibil parintilor si psihoza invatatului, presiunea pe copil pana la punctul de rupere, la "clacare" (burnout). In primul caz scopul parintelui e de a ghida copilul, in al doilea de a-l utiliza ca pe un obiect pentru cresterea stimei proprii de sine si a statutului social (intr-un sens cat se poate de narcisist daca vreti).

      Thumb up 0 Thumb down 0