Cum muncește Poliția rromână pentru tine

De AnaMaria

Mi-a fost furat telefonul, un Samsung Galaxy s3. Mi-am luat gandul de la el dupa ce m-am zbatut ca pestele pe uscat in lupta cu autoritatile si in incercarea de a-l recupera.

Acum 3 zile primesc un telefon de la un reprezentant Samsung Romania, care sub protectia aninimatului, ma roaga sa verific aplicatia Samsung Dive, pentru ca lor le apare ca telefonul meu emite cu un alt sim si ca l-ar fi localizat pe strada Gheorghe Doja din Pitesti. Intru rapid si se confirma cele spuse de tipul cu pricina. Telefonul era chiar acolo.

Dupa o noapte alba, ma duc la politie ,la sectia unde am depus plangerea si-l informez pe dl agent care se ocupa de cazul meu. Dau o declaratie, explic ce si cum am aflat de unde emite telefonul si plec. Ajunsa la munca, intru pe ipad si ma conectez la Samsung Dive.

Ce-mi trece prin minte, zic:ia sa incerc sa deviez apelurile si mesajele de pe Samsungul meu,pe un alt telefon, evident tot al meu. Surpriza dracului: dupa cateva minute primesc doua mesaje trimise de catre un oarecare Florin catre simul aflat in Samsung.

Mi-a picat fata! asa am aflat care era numarul de telefon al persoanei care se folosea de telefonul meu. Dau un search pe tovarasul google si alta surpriza: numarul de telefon apartinea unei persoane care avea un apartament de inchiriat pe strada- ati ghicit: Gheorghe Doja din Pitesti, adica exact strada pe care localizasem telefonul cu o seara inainte.

Iar urmeaza o noapte alba. A doua zi ,la prima ora, ma duc din nou la politie si discut cele aflate cu dl politist care se ocupa de acest dosar.

Acesta imi spune ca sunt doua cai de a recupera telefonul: cea oficiala, care presupune hartogaraie multa, deplasare de echipaj de la Bucuresti la Pitesti, faxuri peste faxuri si jdemii de aprobari siiii..... o a doua cale care presupune deplasarea mea la Pitesti , cu masina personala si insotita de doi politisti adica de cel care se ocupa de dosar si de inca un coleg.

Evident ca am ales a doua cale si ar fi urmat ca maine sa plecam la Pitesti pentru recuperare.

Din acest punct, treaba se complica. Tipa care detine telefonul meu ,caci despre o femeie este vorba, cred ca s-a prins de ceva sau pur si simplu accidental, a dezactivat aplicatia Dive, drept pentru care acum nu mai pot localiza telefonul. Politia vrea sa mearga la adresa sigura, ceea ce eu am interpretat ca dorinta a lor de a face eu toata munca de investigare iar ei sa nu mai depuna nici un efort.Am fost sfatuita de politist sa o sun pe tipa care detine telefonul meu, si sub pretext ca vreau sa inchiriez apartamentul, sa o determin sa ne intalnim. N-a mers deoarece tipa inchiriase deja apartamentul dar prin mijloace subtile am reusit sa o fac sa imi zica blocul unde sta si care e numele ei mic.

Aseara l-am sunat pe politist si i-am spus toata tarasenia si replica lui m-a lasat masca. Cica sa ma duc pe cont propriu la Pitesti sa aflu numele si adresa exacta a tipei in cauza. Iar la auzul vestii ca s-a dezactivat sistemul de localizare Dive, deja i-a murit de tot elanul. Ca de unde stie el ca nu a scos aia cartela din telefon si alte asemenea.

Acum, parerea mea e ca dandu-le numarul de telefon al tipei, blocul unde sta si numele ei mic, zic ca ar fi putut si ei sa depuna un minim efort in aflarea celorlalte amanunte. in acest moment am de ales intre a merge la Pitesti pe cont propriu maine sau a lasa politia sa se ocupe daca or mai vrea si daca n-or arunca dosarul in vreun sertar.

Cred ca pot sa-i fac belele politistului daca ma duc la el si mai dau o declaratie in care spun ca am aflat singura numele , blocul si numarul de telefon. Presupun ca dosarul ala ajunge undeva si cineva va constata ca au fost multe indicii pentru recuperarea prejudiciului dar cu toate astea nu s-a facut nimic.

Ce sa fac? Are rost sa ma duc la Pitesti? Sa las marea politie romana sa-si faca treaba? As vrea niste raspunsuri serioase nu bataie de joc.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 1 beri
Loading...

195 comentarii

  1. #1

    Da telefon la sectia de politie si vorbeste direct la comandant.
    Nu cu ofiterul de serviciu, nu cu agentul care a preluat reclamatia ta.
    Daca te intreaba de ce vrei sa vorbesti direct cu "seful cel mare " le spui toata tarasenia si implicit il reclami pe agentul care initial s-a ocupat de caz.
    Daca nu primesti raspunsul cuvenit, imi pare rau, dar uita de telefonul furat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      Inca ceva.

      Daca nu reusesti sa vorbesti cu comandatul sectiei de politie si te amana la genul ca - O sa va cautam noi, renunta.
      Cred ca la tine nu e vorba de bani ci de faptul ca prin furtul telefonului ti-a fost atacata intimitatea, basca ca implicandu-te in gasirea hotului ai pus si mai multa inima.
      Stiu ca par cinic, insa daca continui sa-ti faci nervi, nu reusesti nici sa-ti recuperezi telefonul, nici sa te linistesti.
      Incearca totusi sa vorbesti la politie si daca nu reusesti, da un telefon la tipul de la Samsung care te-a sunat si a incercat sa te ajute si injura-l ca datorita lui si tehnologiei Samsung acum iti faci nervi 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Nu cunosc legislatia, dar varianta cu dusul la adresa presupusa impreuna cu politistul mi se pare puerila.
    Daca raspunde la genul "nu stiu doamna, nu cunosc, nu am furat niciun telefon" si inchide usa in nas, ma intreb eu, ce putere ai tu cu politistul sa rezolvi treaba asta. Nu aveti niciun drept de a intra peste ea in casa. Aaa, si sunt din Pitesti. Pe Gh Doja sa sti ca sunt multi tigani (in blocurile alea) 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ai IMEI-ul telefonului pe cutia și factura de la cumpărare. Vezi că ele corespund => furat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #5

    mda...tre sa te duci, sa prinzi hotul, sa-l incatusezi si sa-l predai ( musai teafar, pentru ca altfel patesti ca Becali 🙂 ) la Politie...
    Altfel n-ai nici-o sansa...

    De altfel si daca-l predai tu la Politie exista sansa sa fie pe strada a doua zi...

    Eu zic sa-ti iei 1-2 prieteni ( preferabil genul Dulap 2x2) si sa-ti recuperezi telefonul 🙂 desi cred nu cred ca tipa in cauza nu ti l-a furat, ea mai degraba l-o fi cumparat drept chilipir de la adevaratul hot...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #7

    Sfatul meu este sa apelezi la un avocat si impreuna cu el sa mergi din nou la sectia de politie. Vei fi uimita cat de repede se va rezolva totul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      +1 , politistii isi cam bat pwla de aia mai habarnisti . Du-te cu un avocat si sa vezi ce respecta ei legea, ce pun mana pe telefon si trimit 2 agenti din pitesti la adresa sa verifice.
      Am o prietena care a patit la fel si lucreaza la juridic intr-o multinationala. Au inceput aia la sectie sa o ia la misto moment in care a inceput sa scrie o plangere pe numele politistului si o declaratie reala a faptelor intamplate nu cum o punea ala sa declare.
      In 3 ore avea geanta furata inapoi, fara bani dar cu toate actele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #9

    AI DE PULA MEA!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #10

    Eu zic sa te faci politista, faci treaba cat o sectie intreaga 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #11

    Mi-a spus cineva ca treaba asta deschide ca o minune usile din Pitesti:
    http://www.okazii.ro/catalog/obiecte-colectie/altele/gaz-bricheta-normala-si-zippo-a44027337

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Ce sa faci? Posteaza pe arhiblog si spera ca persoana care ti-a furat telefonul sa nu il citeasca ... Ca sa il tina inchis un an.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #13

    Imi instalez Dive acuma, hehe.

    In rest avocat sau vezi primul post.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #15

    Nu sunt de meserie investigator dar asta nu inseamna ca sunt redusa mintal si nu stiu sa fac o investigatie pe cont propriu. Ideea e ca nu prea stiu ce dracu sa fac: sa ma duc, sa mai fac o ultima incercare? Hai va rog , care mai cunoasteti legislatia, va rog ajutati-ma. Cum pizda masii sa stiu unde mi-e telefonul si bulangii astia sa nu vrea sa ma ajute? Mi-a mai zis cineva ca am facut in trei zile munca pe care o faceau ei intr-o luna si cu toate aste nu mi-e de folos cu nimic.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Acum nu ca zic. Dar si daca ar afla politistul adresa exact a aluia cum iti inchipui ca va avea loc intalnirea? "Buna ziua!" "Buna ziua!" "Ati furat un telefon!" "Aveti dreptate, arestati-ma!". Te duci acolo fara mandat fara nimic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Buna Ana,
      Am patit si eu cam acelasi lucru doar ca eu mi-am recuparat tel dupa aproximativ 2 luni, aveam o aplicatie de localizare, am aflat cine e hotul si le-am furnizat toate datele politiei.
      Ideea e ca accea persoana risca dosar penal pentru ca isi insuseste un bun gasit sau furat sau poate l-a cumparat de buna credinta in cazul acesta politia ii va confisca telefonul.
      Cf. legislatiei politia trebuie sa astepte o perioada, nu mai stiu exact cat 10 zile pana sa inceapa procesul de urmarire.
      Daca politia are toate datele de la tine despre utilizator o sa dureze mult mai putin recuperarea acestuia.
      Sfatul meu e sa te duci la politie sa mai dai o declaratie cu toate aceste date, eventual si niste printscreen-uri daca mai ai.
      Roaga-te sa nu instraineze domnita telefonul tau mai departe sa se piarda urma.
      Din pacate nu prea ai ce sa faci din punct de vedere legal.:(
      Doar cu o intelegere amiabila cu tanti sa ti-l dea.
      Mult succes!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      Ar trebui sa le aduci aminte politistilor ca e nashpa pentru ei sa aiba prea multe cazuri nerezolvate. Si in Pitesti treaba se rezolva simplu, te duci la bloc, bati la prima usa, intrebi de presedinte asociatie de locatari sau administrator, ii povestesti lui/ei tot si identifici imediat numele, prenumele, apartamentul, tot.
      Daca te duci sa te uiti singura la listele de intretinere, poate sunt mai multe persoane cu acelasi prenume. Dar presedintele sau administratorul ii stie pe toti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      @Alexandru: asa si dupa ce ai aflat unde sta ala si cum il cheama ce faci?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #20

    Din pacate polita romana e ultima varianta in care trebuie sa crezi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #22

    s-a dus dracu toata treaba ... acum, ca ai postat articolul pe arhiblog 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #23

    Da-i un sms si roag-o sa-ti spuna macar Bogdaproste. Din punctul meu de vedere chiar nu are sens sa-ti ucizi timpul liber avand sanse minime sa rezolvi ceva.
    Si eu am avut parte de o astfel de intamplare si nu s-a rezolvat nimic, desi eu stiam chiar cine este nenea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #24

    varianta cu avocat + explicat detaliat cum o sa pui pe net si la ziare toata tarasenia.
    scapi acolo din greseala ca il cunosti pe cristian ciocan de la un gratar...orice sa sa ii faci ( pe politisti) sa inteleaga cat de mult rau le poti face

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #25

    Welcome to Bosnia, jegosii astia ar trebui dati afara, nu e posibil intr-o tara europeana sa se intample asa ceva. Sa nu ai nici cel mai mic sprijin din partea politiei. Chestia asta ar trebui sa ajunga in presa straina, sa rada aia de noi si cu curu. Vai ce m-am ofticat, numai bine!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Eu zic sa cauti doi prieteni de peste Prut si sa-i plimbi pana la Pitesti...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #28

    Cred ca voi alege varianta cu avocat daca o sa gasesc unul ca lumea, nu de alta dar am avut o problema mai de mult si am dat de un ratat care culmea imi fusese recomandat de cumnata mea. In general am incercat pe cat posibil sa evit avocatii, popii si doctorii. Pot sa fac undeva mai sus plangere scrisa , evident ,in care sa specific ca nu sunt deloc multumita de mersul anchetei desi eu am depus toate eforturile pentru a-mi recupera paguba, nelasand astfel toata treaba pe,, umerii slabuti'' ai Politiei?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      Plangere - Da
      Avocat - Nu
      Un Samsung Galaxy s3 e cca 2.000 de lei.
      Nu cred ca face sa mai dai inca 1.500 la un avocat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      Sfatul meu pentru dumneavoastra este sa mergeti in audienta la procurorul de supraveghere sau prim-procuror,binenteles asistata de un avocat si sa cereti(solicitati) urgentarea demersurilor....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      @Jerome - iti poti recupera toti banii de la stat(cel putin teoretic) pentru ca e vina statului ca nu ti-au putut recupera telefonul avand toate datele. de fapt politia poate avea acces la geolocatia telefonului(pentru ca e al tau si tu ceri asta) prin serviciul providerului tau de date

      stiu ca o cunostinta si-a recuperat un S2 in 48 de ore de la constatarea disparitiei lui

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #32

    @JCP: nu am astfel de prieteni din pacate nici peste Prut nici in tara asta ca altfel fi sigur ca imi recuperam 10 telefoane nu doar unul. Am avut pe vremuri dar acum sunt doar un cuminte cetatean al acestei tari. Din pacate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #33

    Mie mi-a plăcut varianta propusă de geretus cu 2 dulapuri 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #34

    vreo 2 prieteni mai "bine crescuti" si cu ceva surcele in dotare nu ai? sa dati o tura prin pitesti?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Si daca te duci cu prietenii aia mai bine facuti si aia au de ori mai multi prieteni mai bine facuti si v-o luati ce faci? Apoi faci scandal ca v0au batut aia nu?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #36

    asa se intampla cand iti cumperi telefon de 3000 de lei. exista o mare probabilitate in romania sa ti se fure... ciudat? nu? tocmai in romania sa se fure telefoane de 3000 de lei...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #37

    " Cred ca pot sa-i fac belele politistului daca ma duc la el si mai dau o declaratie in care spun ca am aflat singura numele , blocul si numarul de telefon. Presupun ca dosarul ala ajunge undeva si cineva va constata ca au fost multe indicii pentru recuperarea prejudiciului dar cu toate astea nu s-a facut nimic. " NU! Exclus asa ceva. Nu va avea nici cea mai mica problema politistul, daca faci tu o declaratie si te plangi ca nu a vrut sa iti caute telefonul. " Marele " dosar, in care te plangi tu ca nu te-a ajutat garcea sa iti cauti telefonul o sa ajunga pe fundul unui sertar, sau la cos. Cel mai bine e sa o suni din nou pe tanti si sa afli adresa exacta. Pe urma, il iei pe acelasi politist ( lenes, incompetent, miserupist, dar macar te-a bagat in seama ) si mergi cu el la tanti la usa. Nu iti vei recupera telefonul, dar iti vei da seama daca tanti a cumparat telefonul de la altcineva ( adevaratul hot ), sau daca ea e hoata. Daca nu l-a furat ea, iti va da toate detaliile despre cei care au facut-o ( speriata fiind de prezenta politiei la usa ). Daca l-a furat ea, oricum nu il mai recuperezi. Se va face ca ploua si nu va lasa politia sa intre in casa pentru perchezitie. Iar politia nu va putea intra, deci PA! Dar macar vei avea satisfactia ca ai aflat de una singura cine ti-a furat telefonul si adresa exacta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #38

    Comandanti, Avocati, Cristian Ciocan, pentru un telefon? in Romania ? Uneori am impresia ca intru pe bloguri din strainatate si comentez alaturi de locuitori din Munchen sau Viena.
    1. Ai norocul sa ai Dive ul activat ?... localizezi telefonul si urmatoarea actiune pleci dupa el. ( asta e singurul lucru pe care trebuia sa l faci )
    2. Daca iti place sa te joci de a Sherlock Holmes cu deviat mesaje asteptat nopti sunat politisti si etc ...
    Per total nu e vina ta ca locuiesti intr o tara in care nu iti poti permite sa ti folosesti bunurile personale in siguranta pe strada sau in spatiile publice fara teama de a fi lipsit de ele, dar e vina ta ca nu te ai adaptat la mediu. Din motivul asta au murit foarte multe specii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #39

    Ce coincidenta, eu stau in Pitesti pe strada Gheorghe Doja:))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #41

    @Andrei Cismaru: chiar nu am pe absolut nimeni decat una bucata sot si una bucata fiu in varsta de 15 ani.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      @Anamaria, lasa asta cu baietii cat dulapul...e idee proasta. CIteste ce ti-am scris mai sus. Daca te duci cu ganduri de-astea intr-un cartier de tigani din Pitesti, Craiova, Valcea , Targu-jiu,( alege tu ) te intorci acasa batuta . Si tu si zmeii cat dulapul care te insotesc. In blocul respectiv te duci doar insotita de politistul pe care il cunosti, sau alt politist.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #43

    @ ursu: citeste cu atentie ce am scris.1 nu mai am Dive activat
    2 nu ma joc de-a nimic. E o functie a telefonului, e oficiala nu vreun fake ordinar
    3. Nu e vina mea ca nu m-am adaptat la tara asta unde legea e ca sa te stergi cu ea la cur ci e vina noastra a tuturor care ridicam din umeri si zicem ca asata e, nu se poate face nimic si in final ne resemnam. m-am saturat sa ridic din umeri. Ma dor cam tare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      @Anamaria: Deci legea spune ca politistul in momentul in care vine cineva la sectie si zice ca a folosit el o aplicatie care il localizeaza pe infractor atunci trebuie sa mearga la ala acasa nu?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      Am citit cu atentie ce ai zis.
      Vorbeam la modul : cum vad eu lucrurile ce ar fi trebuit facute. Functia aia de deviat mesajele oricum nu e pentru momentul in care ti-l fura ,intelegi ? E pentru atunci cand il uiti acasa ramane fara baterie ! Pentru ca daca o folosesti cand ti l fura... se prind si dezactiveaza dive-ul...
      Si da, este vina ta ca nu te ai adaptat. Vei avea si mai mult de suferit de acum incolo.
      Exemplul e in natura, speciile care nu se adapteaza la ecosistem migreaza sau mor. N am auzit de niciun pescarus sa incalzeasca clima pana acum.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #46

    @Bogdan: foarte tare. Poate ma vezi maine pandind pe dupa colturile blocurilor deghizata in cersetoare. Ha ha ha!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #47

    Dupa experienta mea in relatiile cu politistii ai doua variante :

    1. Adio telefon, nu ii mai ,, deranjezi’’ pe bravii comandanti de osti, oricum nu vor face nimic.

    2. Inca o stire, de preferat la tv ( un post national ), daca reusesti sa faci asta, in 24 de ore vei avea telefonul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #48

    @ Bogdan: Zi-mi ca stai in blocul s14 ca sa ma inebunesti! pleaseeee!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #49

    Asta sa mergi cu prieteni "bine crescuti " peste ea, nu prea tine. Mai mult te afunzi, decat sa rezolvi ceva. Poate e saraca vreo babuta care a primit telefonul cadou de la nepotu-sau care l-a cumparat de la un prieten, care l-a luat la mega-oferta din nu stiu ce piata. De obicei , telefoanele furate se marita in cel mult 2-3 ore de la furt. 99% nu tipa este hoata. Faci cum ti-am zis eu, e cel mai bine. :p
    Daca nu ea l-a furat , lucru de care sunt aproape convins, va da politistului care te insoteste toate amanuntele despre cei care l-au vandut. Iti vei recupera si telefonul , iar politia va avea deja ceva foarte solid pe care sa insiste. Marturia ta, marturia fetei/babutei, plangerea fetei/babutei, care isi va cere inapoi banii platiti pe telefon

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      corban, nu e asa.
      tu ii dai banii inapoi, ii recuperezi de la hot.
      am pus un post mai mare, dar probabil e in moderare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #51

      Cum sa dau bre banii inapoi?? Pe ce lume traiesti? Asta e super tare : )))))
      Daca imi fura cineva masina si ti-o vinde tie cu un milion de euro si eu , impreuna cu politia, imi gasesc masina la tine in curte. Tu nu ai furat-o, doar ai cumparat-o cu un milion de euro. Ce facem ? Iti platesc un milion de euro sa imi dai inapoi masina mea? : ))) Eu imi recuperez masina si tu te alegi cu paguba! Pentru ca atat te-a dus mintea sa cumperi o masina furata, sau un telefon furat, sau orice furat.
      Vai de capu meu..aveti cateodata niste idei atat de crete. Zici ca ati crescut sub o cupola pe Marte 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #52

    ce ai facut tu nu inseamna nimic. (legal)
    sa ziceam ca tanti respectiva a cumparat telefonul.

    tu ai acte pe el, ea nu are.
    poti sa demonstrezi ca nu ai vandut telefonul la negru, ea la cumparat de la altcineva tot la negru ? si ca tu ti-ai lasat portite deschise, si acu vrei inapoi si banii si telul ?
    daca nu poti sa demonstrezi asa ceva (si e destul de greu) poti sa renunti linistita la avocat, ca o sa iti ia banii, si nu o sa faca nimic. (daca nu e vreunul care stie comisari si pile, si ala nu lucreaza pentru un galasy 3)

    singura solutie care o ai e sa fie tanti slaba de inger si tu sa mergi cu doua dulapuri dupa tine. dar daca nu e, te reclama la politie, si intrii tot tu in rahat.
    politistii nu se agita, pentru ca tot pe baza de intimidare ar lucra. daca femeia nu stie sa se descurce si refuza sa semenze predarea telefonului tie, doar il preda pentru investigatii declarand ca l-a cumparat legal (usor de produs 1-2 martori necesari pentru tranzactie, eventual o chitanta de mana) si e o masinatiune de a ta pentru a ramane si cu bani si telefonul, tot ramai cu buza umflata.

    ce sa zic, bafta. as zice sa vorbesti cu tanti si sa vezi de unde are telul. poate ajungi la o intelegere cu respectiva.
    telefoanele se recupereaza de obicei la arestarea hotilor, nu de la cumparatorul de mana a doua. respectivul nu are decat sa apeleze la un avocat, si sa aduca un martor/chitanta ca l-a cumparat. legea il considera nevinovat, te acuza pe tine de masinatiuni suspecte.

    la ce mai poti ajunge daca ai actele de telefon :
    il cumperi de la femeia respectiva, platind cat declara ea ca a dat pe telefon de la hot.
    iti recuperezi banii de la hot in proces cand este prins de politie, si este dovedit ca l-a furat el.

    am scris pe fuga, sper sa intelegi cum functioneaza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      daca tu ai cumparat telefonul legal si poti demonstra ca e al tau (chitanta, serie IMEI), lui tanti i se confisca telefonul, pentru ca este obtinut in urma unui furt. cred ca aia cu tu ii dai banii inapoi e la capitolul Cum cred eu ca ar trebui sa fie legea in romania.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      e la capitolul cumparator de buna credinta din codul civil.
      ar trebui sa arunci o privire pe acolo.
      o sa fii surprins.

      nu e greu de dovedit ca ai fost de buna credinta, si in cazul asta, trebuie sa primesti banii inapoi de la proprietarul de drept, aceasta urmand sa isi recupereze banii de la hoti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #55

      nu esti cumparator de buna credinta cand cumperi un telefon chel, fara cutie, fara dovezi de provenienta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      @ user..nu e cum zici tu , in veci! E ilogic, e absurd. Ce cumparator de buna credinta esti tu care cumperi telefoane la coltul blocului?? Fara chitanta, fara bon, fara nimic? Ce plm buna credinta ? : )) Piata la negru si evaziunea fiscala inseamna buna credinta ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      nu cred ca te descurci in hatisurile legilor romanesti, oricum nici eu nu am fost prea clar.

      buna credinta -> este implicita. este prezumata sau cum vrei sa ii zici in dreptul civil roman.
      reclamantul trebuie sa demonstreze reaua credinta.

      si avand in vedere ca e o etapa intermediara, (un hot) nu are cum. (daca nu poate sa demonstreze ca nu a inscenat propriul furt) si nu ai cum sa demonstrezi asta. de asta nu se baga politia, si se merge pe intimidare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #58

      @arhi: Deci tu si zoso cand vindeti iPhoanele alea pe site, daca dupa vanzare mergeti cu actele originale ale telefonului la politie il lasati pe cumparator si fara telefon si cu banii luati? Acuma ma duc sa cumpar un iPhone si sa-l vand de vreo 20-30 de ori. Fac si eu un ban cinstit si legal.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      daca cumparatorul e suficient de tampit sa nu faca chitanta, da

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      User, deci nu tu care ai cumparat telefonul pe naspa trebuie sa iti recuperezi banii de la hot. Trebuie sa ii recuperez eu, care demonstrez cu bon si chitanta ca e telefonul meu. Asta ne explici tu, nu? Hai, frate, las-o moarta...Avem noi legi de cacat, dar nici chiar asa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #61

      dani/arhi.
      serios, cititi legislatia.
      cum functioneaza.
      nu cum ar trebui sa functioneze, ca aia e alta mancare de peste.

      eu va zic cum merge treaba cand ajungi la acte/acuzatii si tribunal.

      in cazul de fata, daca totul merge pe legal si tanti isi ia un avocat, anamaria isi plateste inca o data telefonul pe suma pe care o declara tanti ca a dat-o pe el, si recurepeaza suma de la hotul prins si dovedit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      Mi s-au furat din casa telefoane si un laptop. Dupa 5 luni m-au chemat la politie si mi-au dat telefoanele. Circuitul: hot, vanzator intermediar, cumparator de buna credinta. Acestuia i-au fost confiscate de catre politie. Practic el a ramas cu paguba. desi e discutabila "buna-credinta" cand cumperi pe nimica toata telefoane bune fara acte de un mare blond...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #63

      si arhi, in legatura cu chitanta, fara martori :

      vanzatorul isi falsifica singur semnatura (nu semneaza/scrie cum face el de obicei), apoi cere expertiza grafologica.
      daca cumparatorul nu ar fi protejat by default, s-ar ajunge la o gramada de abuzuri de genul furt/recuperare.

      e urat sa fii de partea care nu trebuie a gardului.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      User, intelege vere ca e o absurditate ce ne explici! Dupa mintea ta, daca eu iti fur telefonul si tu apari la usa cu politia pot sa zic linistit " Nu stiu domne, eu nu l-am furat. I-am platit o mie de euro pe el si mi l-a dat. Eu sunt cumparator de buna credinta, nu hot. Sa imi dea inapoi mia de euro si ii dau telefonul " Mai fac si eu trolling , dar nu in halul la care faci tu acum. Las-o moarta!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      Daca tanti declara ca a platit un kilogram de aur pe telefon, Anamaria ii da un kilogram de aur sa il recupereze ? WTF ????

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      corbane, intelege vere ca asa e legislatia.
      nu intelegi, bine, nu ma deranjeaza. arhi banui ca are printre pile barem un avocat sa il intrebe pe respectivul. probabil ca asta face oricum, ca poate il intereseaza si pe el subiectul.

      nu fi genul de om care nu a mers niciodata pe bicicleta, dar se apuca sa explice la aia care fac downhill cum crede el ca se regleaza furca hidraulica.

      ca asa mi-am recuperat eu toacla inapoi. una custom construita in 5 ani de zile, piesa cu piesa, unica pe tara. am avut noroc si cel care a cumparat-o de la hoti a acceptat (tot asa in alt oras) sa ii dau banii in rate. cel mai mare noroc a fost ca boii au pastrat franele, au fost prinsi cu ele, si mi-am recuperat banii, de am putut sa ii dau omului restul.
      totul facut ca la carte.
      politie, avocat, judecata.
      bine costa si de 10 ori mai mult ca un s3. per total am ramas cu vreo 30 de milioane in - dupa afacerea asta. cam cat un s3 si ceva maruntis.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      Bai, eu nu vorbesc din basme ca tine. Varu-meu din Valcea a cumparat acum cativa ani un bmw furat. Pe langa faptul ca la cateva saptamani i-a fost confiscata pe loc masina ce catre politie, a mai stat si cateva luni prin tribunale, pentru complicitate la furt, afiliere la grup infractional si alte nebunii. Crezi ca primit vreun ban inapoi?? Pe ce sa ii primeasca? Pe povesti ? A zis mersi ca nu a intrat la parnaie. Si chiar daca nu o patea varu-meu , tot la fel de convins as fi fost ca tot ce ne explici tu acum e o CRETINITATE. NU are nici cea mai mica legatura cu legea pe care presupui tu ca o cunosti. Da-ne un link, ceva unde scrie asemenea bazaconii in lege. Unde dracu ai citit tu ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      1. Ce cacat e aia "toacla" ?
      2. Daca iti construiesti tu in casa un robot in forma de cacat, piesa cu piesa si cineva il fura, poate sa zica fara nici o problema ca e robotul lui. Nu prea ai cum sa demonstrezi ca l-ai construit tu. Daca te duci la magazin si iti cumperi un robot in forma de cacat , ambalat in cutia lui originala in forma de cacat, cu bon si chitanta, iar peste un timp robotul dispare si este gasit pe masa altuia, ala este anchetat pentru furt. Evident, daca nu are o chitanta de cacat , care sa demonstreze ca a cumparat de la tine robotul de cacat, pentru o suma de cacat. In acel moment, tu iti recuperezi robotul de cacat, pe baza chitantei de cacat, care demonstreaza ca esti propietarul. Iar respectivul, care a fost prins cu robotul tau de cacat, se apuca sa dea cu subsemnatul pe la politia de cacat si sa decalare cum a fost el de mare cacat si a cumparat robotul de cacat de la un hot de cacat, fara sa detina o chitanta de cacat, care sa ii probeze povestea de cacat. Din acel moment, el si presupusii hoti de roboti de cacat se afla intr-un mare cacat, spre deosebire de tine, care iti poti admira in continuare robotul de cacat.
      3. Daca nici acum nu ai inteles cum functioneaza legea de cacat , in tara de cacat, atunci, cacat! Nu are rost sa ma mai obosesc cu tine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      presupui mult prea multe, dar no. cum zici tu, nu mai am chef/timp/energie sa ma cert cu un anonim pe net, pentru un proces legal prin care am trecut personal, si pentru care am tras 14 luni de zile. pentru aproximativ 350 milioane, nu 30.

      ai dreptate, asa se recupereaza bunurile furate. politia nu are chef sa faca nimic, romania sucks.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      Maine o sa ma gasesti la tine in casa , tolanit in pat. Daca ai tupeu sa comentezi, chem si politia si le explic cu ochii plini de sinceritate " E casa mea, nene. A fost a lui, dar mi-a vandut-o. Ma jur ca asa a fost. Acte? Ce sunt alea ? Lasa-ma, domne, cu prostiile! Eu sunt cumparator de buna credinta, nu auzi ca mi-a vandut-o ? Hai da-l afara mai repede, ca ma streseaza " Ce poti sa-mi faci? Ai pierdut 300 de meleoane, pierzi si casa..ce te faci? Daca asa e legea, asta ete, n-ai ce face.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #71

      @User: In primul rand, Arhi are dreptate, iar in al doilea rand, grafologii nu analizeaza daca o semnatura e identica cu alta, iar daca tu semnezi odata cu numele de Popescu, iar a doua oara cu Ionescu, sa nu crezi ca-i prostesti. Ei analizeaza cat de tare ai apasat cand ai semnat, ce fel de curbe au literele pe care le faci, cum este inclinatia scrisului si alte astfel de indicii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #72

    cum s-a furat telefonul? poate o parte din vina o ai si tu. irelevant.
    spunea cineva mai sus ca ce motiv ai avea cand suni la usa... mergi cu cutia si seria de IMEI si compari.. cum naiba a ajuns asta la tine? o sa zica ca i l-ai vandut si acum il ceri inapoi.
    propunerea mea ar fi tot prin brute force.. cu legea nu faci nimic.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #73

    O sa fiu putin mai "intepator". Politia nu are ce sa faca pentru ca vezi tu, nu ai dovezi. Si atunci de ce si-ar bate cineva capul si ar toca bugetul cu plimbari la Pitesti ?

    Nu ma intelege gresit, nu spun ca nu ai dreptate, sunt sigur ca ai detectat telefonul si e acolo unde spui tu, dar fara mandat cum justifica politistul plimbarea ? E o chestie de procedura.

    Sa vina la mine politisti sa ma intrebe de telefon ii trimit sa numere firele de iarba din fata blocului daca vin fara mandat. Sa obtii mandat pentru un printscreen din Google Dive? Aucchhh! Nu stiu, incearca sa iei legatura cu cineva de la criminalistica informatica, am avut ceva probleme si iti spun sincer ofiterul cu care am colaborat era un specialist desavarsit.

    Te duci acolo, o rogi frumos sa-ti arate telefonul, verifici codul IMEI, ii arati actele tale de la telefon si pleci cu tot cu telefon. Daca te da in judecata pentru furt, o dai in judecata pentru furt, o sa fie amuzant tu cu acte si ea cu povesti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #74

      Bah, daca la tine ar veni o tanti si ti-ar spune ca vrea sa vada codul IMEI de pe telefonul tau, tu i l-ai arata? Eu as trimite-o de unde-a venit... Mai ales daca m-as sti cu musca pe caciula.
      Fara mandat nu as arata nimanui niciun telefon.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #75

    Hai sa va zic: eu am cutia, actele, totul , evident. Telefonul mi-l poate recupera politia pe loc chiar de la pizda asta , care l-a cumparat la randul ei de la cineva. E clar ca nu ea mi l-a furat. A doua chestiune tine deja de capitolul,, sa ne scarpinam dupa urechea dreapta cu mana stanga'' adica sa complicam legea si sa-i adaugam inflorituri. In fata legii primeaza dovezile scrise, palpabile, oficiale, acte-inscrisuri de mana si abia apoi martorii si declaratiile lor. Toate aste in ordinea scrisa de mine. Faza cu Martorii ei si cu faptul ca mi-am vandut telefonul singura , e o aberatie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #76

      legea chiar nu e complicata, si daca ai fi stat sa o citesti si sa o intelegi in astea 2 ore sau cate ore au trecut de la punerea articolului, ai fi stiut de ce politia nu face ce vrei, si ce trebuie sa faci sa il recuperezi.
      singura ta sansa oarecum legala sa iti recuperezi telefonul fara mari batai de cap, e sa te prezinti cu politia la usa, si tanti sa fie intimidata si sa nu stie ce poate sa faca.

      oricum, nu mi se pare deloc elegant sa admiti ca tanti nu e hoata si sa ii continui sa ii zici pizda.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      Presupunem ca "tanti " nu e hoata si a cumparat telefonul. L-a cumparat de la un dubios, la pret de nimic, fara cutie, fara chitanta, mai mult ca sigur a stiut ca respectivul l-a furat. Ori il cunoaste pe hot si stie cu ce se ocupa, ori a fost abordata la colt de bloc cu " doamna, doamne, vrei un telefon ieftin ? " In ambele cazuri , a stiut ca plateste pentru un telefon furat. Deci e o mare PIZDA plina de branza. Iar legea este foarte complicata, daca exista persoane ca tine , care nu inteleg absolut nimic dupa ce o citesc timp de doua ore. Banii de la hot trebuie sa ii recupereze cel care i-a platit hotului! Nu eu, care demonstrez cu bon, chitanta, cutie originala , ca sunt propietarul telefonului! Ia pauza inca doua ore si mai citeste-o o data.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #78

      asa e ana, baga mare, recupereaza-ti telefonul.
      corban are dreptate.
      alea sunt singurele 2 alternative posibile.
      nu anunt in ziar, anunt pe net, anunt pe okazii/tocmai/mercador, cartela cumparata special pentru vanzarea telefonului si aruncata imediat dupa, sigur l-a cumparat super ieftin, ca doar e greu sa ceara un pret decent un tepar, sau sa zica ca are operatie de apendicita si are nevoie rapida de bani, sigur e imposibil sa ii fii scrijelit o chitanta de mana cu niste date false, sigur e imposibil ca tanti sa se fi dus cu un amic sa ia telefonul, si sa aiba un martor pentru tranzactie, este imposibil ca cel de la care tanti l-a cumparat sa nu declare ca l-a luat si el de la altcineva, si sa inceapa circul din nou.
      este posibil numai ce zice el.
      si nici nu consulta un avocat mergi cu tupeu. eventual da-i si in cap de fata cu politia, ca nu-i asa, tu esti pagubutul si iti permiti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #79

    @ Florin. Am facut capturi de ecran cu localizarea prin Dive a telefonului ,cate vrei tu. Si la ore diferite. Ideea e ca politistul vrea sa o scot eu din casa pe pizda aia si eventual sa o vada si vorbind la telefonul respectiv

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      Pentru ca, evident, are nevoie de dovezi. Si dupa ce o sa aiba aceste dovezi o sa ii fie foarte greu sa recupereze telefonul. Pentru ca tu poate l-ai vandut pe bani putini unui dubios, dubiosul a vandut telefonul asteaia si tu ca stii unde e telefonul incerci sa-l recuperezi.

      Atata timp cat zice ca ea a dat bani si tu nu ai dovada ca telefonul a fost furat e cred eu destul de imposibil sa-l recupereze, singura ta sansa e ca tipa sa se simta prost si sa ti-l returneze.

      Nu ma intelege gresit, nu te acuz de nimic dar in hartii politistul trebuie sa aiba o varianta, si ne-am dus cu japca sa luam un telefon ca era acelasi IMEI ca pe factura nu prea tine.

      Desi stiu ca rochia nu are buzunare, data viitoare mai multa atentie !

      Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #81

    @Anamaria: Nu, din pacate nu stau pe acolo. De fapt e ciudat ca nu stiu pe unde vine S14.. langa mine e S2 si S3 mi se pare, S8-9-10 sunt pe alta strada din apropiere. Si nu e cazul sa-ti faci griji ca ar fi cartier de tigani, cum zise cineva mai sus. Tiganii sunt prin alte parti, nu in zona Gheorghe Doja

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #82

    Întâmplarea de mai jos e din SUA:

    http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/mi-am-pierdut-iphone-ul-la-un-concert-si-am-vrut-sa-l-recuperez-continuarea-a-fost-de-stiri.html

    Tot cu bătaia s-a rezolvat, cică e ruptă din Rai.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #83

    N-ai sanse, pare rau...o sa ai numai bataie de cap si nervi.Tipa aia sigur ca o sa apuna ca l-a cumparat de la unu pe care nu-l mai stie si ca a fost de buna credinta.
    Iar sa crezi ca militienii o sa stea sa caute ei un telefon... aua...din pacate asta-i tara...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  39. #84

    Mișto ar fi ca noua posesoare a telefonului să citească comentatiile

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      și să le citească chiar de pe telefon

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #86

      daca are S3, sigur se da si pe net. arhi e la o aruncatura de bat. deci cucoana, dai telefonu inapoi sau nu? promitem sa nu iti facem rau.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  40. #88

    Mi-a fost furat telefonul dintr-un local de pe masa ( recunosc neglijenta mea de al lasa acolo nesupravegheat ) acum 2 luni.Am facut plangere la politie si am dus si un stick cu imaginile din interiorul localului si cu momentul in care hotul imi ia telefonul de pe masa...dar pana in ziua de azi..nu am primit niciun raspuns.Traiasca Politia Romana.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #89

    Acum multi ani, fratele meu a fost talharit, la Armeneasca de doi, cioroi. Au sarit aia cu cutitul, in amiaza mare si l-au lasat fara telefon si fara bani. Dupa ce au plecat, frate-miu s-a luat dupa ei si a vazut ca au intrat intr-o casa.
    S-a dus la Sectia 8, a plecat de colo cu un echipaj si politaiul a intrat in casa, a scos vre-o zece ciori afara iar fratele meu trebuia sa vada daca era vreunul din ei. N-a fost sa fie, au plecat spre Obor, sa-i prinda cand il vand. Nu i-au gasit nici acolo, au plecat spre sectie, sa dea declaratie, cand colo, pe trotuarul opus Sectiei 8, mergeau agale baietii nostri. Frate'miu i-a recunoscut, gaborul s-a dat jos, a pus laba pe ei si in zece secunde erau cu aripile pe masina. Dupa ce l-au capacit pe ala mai mic cu agenda, a croncanit puiul de cioara si ce a supt de ma-sa. Fuga inapoi in Obor, luat pe sus una bucata vanzator de telefoane, recuperat telefon. Balaurul major a ajuns la bulau si n-a mai iesit de atunci (la proces l-au adus cu catuse pe "aripioare", era cautat si pentru alte acte de "haiducie") iar pe ala mic l-au expediat acasa (in zona Agricultori). Fratele meu a dus la circa actele telefonului si, gata, aia a fost. La proces, a fost tata cu el, o data si eu, cand l-a judecat si pe ala mic, gandindu-ne sa nu-i faca neamurile jegurilor ceva.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #90

      Vezi tu, jaful armat e o infractiune grava si pedeapsa e pe masura. Cu executare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #91

    Stau in Pitesti, ii fac un flagrant ? 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #92

      In prima faza cand am auzit de Gh Doja am crezut ca e cineva care poposeste in Bogdan (daca esti din Pitesti sti despre ce vb)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #93

    Sau ii dau o teroare?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. #94

    Pana la urma am gasit nu doua ci chiar cinci bucati de sifoniere moldovenesti adca 5 basarabeni mar si lati( mai ales lati) prieteni cu un var de-al meu si contra unei sume rezonabile adica corecta, s-au mobilizat si oferit sa plece la Pitesti maine la ora 6 dimineata. Cu garantia ca se vor intoarce cu telefonul. Sa le dau drumul sa plece? Sa nu le dau? Sa le dau? Le daaaau!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #95

      Eu zic ca acum trolezi cu astia 5 basarabeni ai tai care se duc pana in Pitesti sa iti caute telefonul. Problema ta, trolling is fun 🙂
      Sa presupunem totusi, de dragul discutiei, ca nu trolezi si chiar ai de gand sa faci asa, mi se pare cea mai mare prostie. Poate ai noroc si iti recuperezi telefonul, fara alte complicatii. Sau poate ai ghinion si te bagi intr-o tampenie mult mai mare decat pierderea unui telefon. Pentru un telefon furat pe politisti in doare in cur. Dar pentru talharie, zile de spitalizare, violare de domiciliu, sau alte minuni chiar mai grave, nu o sa ii mai doara. Din nou, am o amintire frumoasa cu un prieten din Valcea care si-a facut singur dreptate pentru un un telefon furat. L-a prins pe presupusul hot , impreuna cu cativa prieteni, i-a dat cateva suturi in fund, l-a dezbracat de haine si le-a aruncat in Olt. Rezultatul ? 5 ani cu executare pentru talharie. A iesit dupa vreo 3 pentru ca a fost baiat cuminte.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #96

    Mda, numai periculosi pe aici, unul mai smecher ca altul.
    Cand o sa va treziti la realitate astia cu basarabeni si prieteni lati posibil sa fie prea tarziu.
    Cat despre limbajul pagubitei, eww, aduce spre zone din periferie, foarte stilat pentru o doamna. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  46. #97

    Hooo.... Mai oameni buni. Bateam campii cu gratie, ce avet cu mine. Am vorbit serios cand am spus ca sunt singura si ca nu are cine sa ma ajute. Am intr-adevar o ruda care e coleg de facultate cu niste basarabeni si povestindu-i respectivei rude despre ce am patit, faceam glume pe seama basarabenilor. Atata tot.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #98

      Nu cred ca e vorba ca nu are cine sa te ajute, problema e sa nu vrei astfel de ajutor, desi in tara asta de multe ori ne-am dori sa punem in aplicare unele scenarii de genul asta. 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #99

      Numai sfaturi de la barbati. Draga Ana, eu ca fata in locul tau m-as gandi serios la 2 posibilitati: 1. S-o las balta de tot. Eu oricum nu mi-as fi luat telefon de 2000-3000 ron. Si sa fii atenta sa nu te mai afli vreodata in circumstantele in care ti-a fost furat.
      2. Sa continui cu politia, cu declaratii, cu putin scandal prin sectie, ca nu ma ajuta nimeni, vaicareli, sigur atragi atentia. Eu asa as face. Posibil ca nici asa sa nu reusesti sa recuperezi, dar macar vei fi impacata cu tine ca ai facut tot ce se putea si nu vei regreta nimic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #100

    ...oare cand se va aplica si la noi faza aia pe baza de IMEI ? adica telefon furat..pierdut....etc ... se procedeaza la ,,blocarea terminalului `` ... sau este posibil deja?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #101

    @Anamaria
    Hai ca deja... ti am citit cateva comentarii... cu exprimari d alea demne de femeie cu copil de 15 ani acasa... cu "ce dracu sa fac " , "sa iau telefonu de la PIZDA aia " , smardoiala d asta cu " am 5 basarabeni intr-o masina... oare sa le dau drumu ? " ... incep sa mi para rau ca nu ti au aplicat si o corectie cei care ti l au furat sa ti mai domoleasca atitudinea asta... " supradoza de pizdism "

    Thumb up 0 Thumb down 0

  49. #103

    @bitpsychobyte: nu vrei tu sa-ti vezi asa putin de treaba ta? Cine ti-a zis ca sunt o doamna? Poate sunt femeie de servici la vreun restaurant. Doamna nu te nasti, doamna ajungi in timp. Din pacate unii dintre noi n-au prea avut timp.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #104

      Foarte tare atitudinea ta, keep up the good work. \o/

      Thumb up 0 Thumb down 0

  50. #105

    Supradoza de pizdism

    Thumb up 0 Thumb down 0

  51. #106

    Un prieten a cumparat un iphone furat, a venit politia la el la munca i-a confiscat telefonul si a dat declaratie de unde il are.punct, e pur si simplu delasare a politistilor

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #107

      Si pe urma, nu a fost despagubit in rate de propietarul telefonului ? : ))
      Nu de alta, dar asa e legea. Mi-a explicat mai sus cineva trecut prin greutatile vietii..nu anonimi din astia care-si dau cu parerea

      Thumb up 0 Thumb down 0

  52. #108

    @Anca: nu sunt deloc genul care sa se apuce sa-si puna fustele-n cap pentru nimic. Telefonul a costat fix 2600 de lei luat de la Vodafone a doua zi dupa lansare. Nu l-am scos niciodata din geanta ca sa vada altii ce telefon am eu ci mi l-am cumparat pentru ca-mi placea . Ne e vorba de valoarea lui in bani pentru ca oricum imi iau altul dar era vorba ca ma racaie faptul ca stiu unde e si politia prefera sa ma lase sa ma descurc singura. Daca maine apare galaxy 4 , ma duc si mi-l iau. De ce? Pentru ca atunci cand imi place ceva, fac tot posibilul sa -mi cumpar acel lucru. Asta nu inseamna ca mananc paine cu cartofi ca sa pot sa-mi iau un telefon de fite sau un inel de aur sau alte asemenea. Ma intind fix cat mi-e plapuma ca altfel imi ies picioarele afara si cam sufar de frig. Multumesc pt sfaturi oricum. Multumesc si lui Arhi ca mi-a dat o particica din casa lui, unde sa-mi expun supararile si sper ca nu mai tarziu de sapt viitoare, sa am un nou telefon.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #109

      Vai ce as manca o paine dintraia cu cartofi din Baile Tusnad, sau prin zona de pe acolo!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #110

      Nu renunta. Insista la Politie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  53. #111

    Pentru cine are rabdare, asta e un exemplu bun on how to f*ck your burglar: http://www.youtube.com/watch?v=U4oB28ksiIo ... E on-topic 😛

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #112

      Genial! Chiar m-a pus pe ganduri cu backupul si securitatea...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  54. #113

    Ma gandeam acum, daca mi se fura geanta cu totul, pierd maxim 1000 ron. Valoreaza mai mult portofelul decat ce am in el, cardurile se blocheaza f repede, si in caz de o retragere neautorizata oricum se recupereaza banii, telefonul cred ca mai valoreaza maxim 50 lei, si mai am ceva produse cosmetice de vreo 200 ron :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  55. #114

    Anca, daca ai intre 20 si 39 de ani vreau sa te cunosc !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #115

      Eu rezerv intervalele ( 16, 20 ) si ( 39, 50 ) 😀
      Restul v-ati luat teapa, haa!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  56. #116

    Sunt plecat sa mi plimb numele ! Lasa un mesaj dupa semnalul sonor si te caut eu !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  57. #117

    Bine Nikita, imi cer scuze.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  58. #118

    @romanii comentatori pe blog -contra-recuperarii: ba, voi sunteti prosti?!
    (stiti cumva ceva ce eu nu stiu, e cumva articolul o farsa?)

    -telefonul se poate recupera foarte usor pentru ca are un IMEI - localizat de reteaua telefonica la care este conectat(si nu doar atat)
    -absolut nici o persoana nu are dreptul sa detina un obiect ce nu ii apartine
    -chiar daca a fost cumparat(trebuia legal sa existe un act)
    atat timp cat ai actele telefonului il poti recupera de la oricine ti l-a luat la oricata mana ar fi..
    sa isi ia gandul de la telefon?! - poante nu e vorba despre bani poate e vorba ca de multe ori ai informatii importante in telefon - chiar si asa prostia de a-i spune sa renunte pentru ca asa e in romania e la cote alarmante "too damn high"..

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #119

      Si cum il recuperezi pe baza de IMEI? Ca mie la politie mi-au spus ca se poate doar cu mandat judecatoresc...si nu se poate obtine unul doar in cazuri mai grave decat furtul ( viol,crima,etc)...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  59. #120

    @AnaMaria De ce nu te duci la adresa tipei si apoi suni la 112 si le explici situatia.
    Daca consideri ca politaiul din Bucuresti nu si-a facut treaba ar trebui sa-i faci o reclamatie. Sunt cazuri in care are efect. Eu asa le-am facut unor nesimtiti si dupa cateva luni au disparut din peisaj (bine in cazul meu s-a putut dovedi foarte usor ca politistii au fost incompetenti).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  60. #121

    @anamaria Din prima ai pornit gresit cand n-ai vrut hartogarie. Pune-ti capul la contributie. Ce interes are politistul sa te serveasca daca nu are nimic la mana? Pe ce baza face el cercetarea? Poate doar daca-i plac tenisi tai si vrea sa-ti faca un serviciu. Cum justificau in fata sefului lor combustibilul si timpul pierdut cu problema ta? Parca vad ca daca-ti rezolva problema iar dupa aia vroia si el o invitatie la cafea, eventual putina “recunostinta” te si indignai.
    Deci ala din prima a incercat sa scape de tine. Cand ai zis ca nu vrei hartogarie el stia deja rezultatul. In politie se merge pe principiul “sa traiti, in timpul serviciului meu nu s-a intamplat nimic deosebit”. Cu totul alta e problema in cazul unor plangeri. Chiar daca nu sunt rezolvate si stau pe fundul unui birou ele deranjaza. Sunt anumite calificative pe care politistii le primesc in functie de numarul deplangeri rezolvate. Asa ca pe viitor stii ce ai de facut.
    Observ ca s-a pornit un linsaj asupra politiei. Nu contest ca sunt multe specimene care nu au ce cauta in politie si murdaresc uniforma dar gandeste-te ca si politia isi face selectia din societatea civila care nu e mai breaza cu nimic. Si la civili sunt lasate sa iasa in fata unele personaje dubioase care isi bat joc de munca celorlalti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  61. #123

    Doua cazuri similare cu un iphone si un macbook, ambele fara nici un rezultat chit ca se stia exact unde sunt. Asta ca sa nu iti faci prea mari sperante.

    Indivizi ca Ergo sunt foarte amuzanti si parca traiesc in alta parte, idem si internautii care iti recomanda sarje cu avocati.

    Nu zic sa renunti dar cum zice si Nadu mergi pe canalele oficiale, indiferent de hartogaraie si aprobarile necesare, deja acolo e treaba politiei sa isi faca procedurile interne.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  62. #124

    @Nadu: mai sa sti ca politistul ala chiar s-a dus la seful lui si respectivul i-a spus ca-i da nu stiu ce aprobare sa plece cu un echipaj la Pitesti dar numai in cazul in care aveam eu adresa exacta a fetei cu pricina si daca mai avea telefonul activata pe el aplicatia Dive, pentru a ajunge mai usor la suspecta. Ideea era ca sa scutim timp si innloc sa intocmeasca ei un vraf de hartii, sa-i duc eu cu masina dar tot era ceva oficial, nu facea politistul , asa, de capul lui in timpul sau liber. Poate nici eu nu am fost prea clara in exprimare. Dar faptul ca mi-a propus sa ma duc singura sa aflu adresa si apoi sa vin sa-i spun lui, e perfect adevarat si fix asa s-au petrecut lucrurile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  63. #125

    Poate te acuza ca ai furat factura si chitanta acelui telefon dupa care te da in judecata pentru prejudiciul de imagine adus de acest articol pe blog

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #127

      Arhi, acum te-ai pus bine cu politia rromana. 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  64. #128

    Factura e pe numele meu ca de aia e factura! Sau naiba stie ca habar nu am cum arata toate facturile din lumea asta. Asta pe care o am eu e pe numele meu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  65. #129

    @AnaMaria - Du-te la ProTv si spune povestea, ia apoi un cameraman de la ei si mergeti inapoi la politie. Or sa fie mult mai motivati sa rezolve problema.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  66. #131

    Doamne fereste! Aia ar mai lipsi ! Sa ma fac de cacao pe la televiziuni. N-as face asa ceva nici moarta. Acu' vreun an era o echipa de la Protv in parcul IOR si nu stiu ce naiba vroiau, dar cand am vazut-o pe reporterita cu microfonul venind intins spre mine, am facut stanga-nprejur si am fugit mancand pamantul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  67. #132

    Treaba cu buna credinta e cat se poate de reala si pentru a nu-l lasa in eroare pe maestrul emerit al dreptului in toate ramurile lui, Dani Corban, am sa incerc sa ii explic mai pe intelesul lui cum sta treaba. O fac doar pentru ca sunt un tip exceptional de milostiv si imi place sa ii ajut pe altii sa nu dea mai mult de o zi intreaga cu capul in stalpul de la poarta sau intr-un ciubar plin ochi cu ridicol.

    In cazul in care bunul furat este gasit in posesia unui cumparator de buna credinta ( aluia de nu i se poate reprosa absolut nimic si are si contract la mana, culmea exista domnule Corban si contracte care nu sunt inregistrate la autoritatile statului si sunt perfect legale) bunul ramane la el. Daca proprietarul il vrea inapoi plateste suma pe care a dat-o cumparatorul. DE CE FRATE, ESTI NEBUN?

    Pentru ca, daca are de ales intre doi pagubiti fara nici o vina (tu ai pierdut bunul, cumparatorul banii platiti), legislatia va penaliza neglijenta. Ghici unde e neglijenta daca un bun e furat? Fix la proprietar ca doar nu o fi la cumparator. Prin urmare cumparatorul ramane cu bunul daca proprietarul nu ii returneaza suma platita. Proprietarul isi va recupera paguba de la hoti, daca si cand vor fi prinsi.

    Ei asta e cazul cu buna credinta. Daca gigelul ruda cu tine si probabil la fel de sigur ca dreptatea e cu el, cumparase o masina la care nu corespundea seria, actele nu erau in regula sau cate din astea el a fost perceput de REA CREDINTA. Fiind perceput de rea credinta, adica stiu tata ca nu e in regula dar o iau ca e eftin si vreau sa fiu si eu jmecher, evident ca ancheta s-a extins si la "oare nu o fi si complice?" chiar daca baiatul era curat ca neaua doar neinteles.

    Faptul ca un cumparator este sau nu de bune credinta ramane la interpretare oamenilor legii si se face pe baza fiecarei situatii in parte, asa ca degeaba vine unu cu un exemplu si altul cu alta poveste, solutia poate fi diferita legea nu e.

    Sper ca pe mine o sa ma crezi si tu si Arhi, nu as vrea sa fiu pus in situatia ingrata ca dupa ce am fost atat de elocvent si clar in exprimare, ca un far pe malurile Bosforului intunecat, sa nu fi invatat nimeni nimic.

    Liber.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #133

      da, am retinut ce am zis si noi. camd ai un telefon chel, cumparat de la cineva, iar eu am contractul, cutia si accesoriile, tu nu ai cum sa fii prezumat de buna credinta. amin

      Thumb up 0 Thumb down 0

  68. #134

    Absolut, dar pozitia asta e diferita de cea a lui Dan care-l rupe-n doua pe user desi asta micu a zis exact ce spune legea. Nu mai vorbim ca buna credinta poate fi extrasa si din imprejurari, par example ca ai luat telefonul furat nu de la un dubios la coltul blocului cum se intampla de obicei ci de la un dealer cum se intampla mai rar.

    Sa nu dam deci in user si argumentele lui, ca-s reale, sa nu dam nici in lege care de cele mai multe ori, tocmai pentru ca buna credinta fara nimic la mana e degeaba, va fi de partea proprietarului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #135

      Asta ai inteles tu ca a scris " user", este ? Daca ai timp si rabdare, mai citeste o data. Omul ne explica hotarat si clar ca daca nu stiu ce baba a cumparat telefonul furat si i-a mai facut si hotul un bon scris pe genunchi, unde au semnat amandoi, gata, e telefonul ei! Eu ca proprietar pot sa ma sterg la fund cu chitanta mea si cutia originala a telefonului. Si mi-a dat ca exemplu “toacla" lui, in valoare de 350 de milioane, care nici acum nu am aflat ce dracu e. Atunci cand cumperi un obiect de valoare si semnezi un contract, sau primesti o chitanta, verifici daca bunul cumparat apartine celui care ti-l vinde! Daca ar fi dupa mintea unora, eu pot sa ma intalnesc maine cu tine si sa iti vand apartamentul vecinului, sau bicicleta vecinului, sau masina lui de spalat. Facem un contract pe coltul mesei, tu imi dai banii, semnam amandoi contractul si vecinul poate sa iti ia linistit adio de la masina de spalat. Este foarte logic si cu siguranta asa scrie in lege, nu ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #136

      a nu se imagina ca eu citesc tot scrie dani corban:)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  69. #137

    Toacla inseamna bicicleta pentru cei ce nu stiu termeni academici. Vad ca ai adoptat un discurs mai temperat, insa tot nu intelegi ceva:

    nu trebuie sa ti se para tie, mie, sau unui multiplu licentiat in civil daca exista un contract perfect valabil ci sa i se para cumparatorului. Asta dintr-un motiv foarte simplu, buna credinta e subiectiva.

    Culmea ca exemple date de tine s-au si intamplat :))))))))))). Daca eu vad un anunt in ziar, sun pe fix, vin la tine in casa si tu imi vinzi masina de scris, veche de 25 ani, cu un contract de mana, eu sunt cumpaarator de buna credinta. De ce?

    Pentru ca imprejuraarile fac sa nu am indoieli ( stiu ca tu ai fi paranoic si ai cere actele de pe apartament, actele masinii de scris si asa mai departe) si fiind un om care manifesta un grad normal de digilenta ( asta e masura prevazuta de lege) sunt de buna credinta. La fel daca iau un tablou furat de la un targ de maruntisuri unde in mod normal nu se fac contracte. La fel daca iau un tel second hand de la vanzatorul dintr-un punct orange...

    Daca in functie de imprejurari, un om cu comportamet normal nu vede ceva in neregula el va fi cumparator de buna credinta. Nu poate fi toata lumea ca tine sa ceara actele de proprietate, buletinul si pasaportul, cand cumpara o vaza din targ.

    La fel exista si vanzatori de rea credinta un pic mai putin dubiosi decat un tip cu un picior de lemn, un plasture pe ochi si un papagal pe umar care sa tipe "telefoane, telefoane, 3 la 1 leu".

    Logic, nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #138

      Ce legatura are ce a scris user cu asta ? Tu ai citit macar mesajele de mai sus, sau doar iti place sa te dai mare cocos, specialist in orice, care ne invata pe astia dobitoci si necunoscatori ?

      user spune:
      10 Ianuarie 2013 at 12:47
      ce ai facut tu nu inseamna nimic. (legal)
      sa ziceam ca tanti respectiva a cumparat telefonul.

      tu ai acte pe el, ea nu are.
      poti sa demonstrezi ca nu ai vandut telefonul la negru, ea la cumparat de la altcineva tot la negru ? si ca tu ti-ai lasat portite deschise, si acu vrei inapoi si banii si telul ?
      daca nu poti sa demonstrezi asa ceva (si e destul de greu) poti sa renunti linistita la avocat, ca o sa iti ia banii, si nu o sa faca nimic. (daca nu e vreunul care stie comisari si pile, si ala nu lucreaza pentru un galasy 3)

      Adica eu, care am acte pe un bun, sunt obligat sa demonstrez ca nu l-am vandut la negru, da ? Asta cu vanzarea la negru exista doar in capul vostru. Este O INFRACTIUNE, nu o modalitate de a face comert. Nu se prezuma faptul ca nu am comis o infractiune, sunt obligat sa demonstrez ca nu am comis-o, da ? Pot sa am acte pe bunul respectiv, daca nu reusesc sa demonstrez ca nu l-am vandut la negru, asta este..unde-i lege nu-i tocmeala. Tu esti coleg cu user la Facultatea de Drept, corect? Viitoarea generatie de procurori 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #139

      Adaug inca o imprejurare: cumparat un telefon mobil dintr-o casa de amanet. Exista un "contract" intre casa de amanet si vanzator (chitanta/bon fiscal). Dar cum a ajuns telefonul in posesia casei de amanet? O zburatoare l-a "gasit" in buzunarul cuiva si s-a gandit sa-l dea la amanet pentru a obtine bani. Makes perfect sense.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #140

      Dan, tu cand amanetezi ceva, completezi un contract in care iti dai datele personale si cel de la amanet te verifica pe baza de buletin, daca ai dat datele tale. Sau cel putin asa ar trebui sa faca. Eu cand mi-am amanetat crucioaca de cocalar, asa a fost. Daca se demonstreaza pe viitor, ca respectiva crucioaca a fost furata, politia poate afla foarte usor cine a dus-o la amanet.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #141

      Nu stiu bade, ca n-am amanetat niciodata ceva. Citesc insa in ziare de diversi inaripati tuciurii care isi duc prada la amanet (din aia de jefuiesc cate o baba pe strada, sau alte persoane fara putinta de aparare). In general pulitia se duce la amanet si recupereaza obiectele respective (in cazul in care nu s-au vandut --- iar ziarul nu ofera detalii de genul), si ramane casa de amanet cu paguba (respectiv banii de i-a dat inaripatilor pe obiectele amanetate). PS: cum arata o cruce de cocalar, si de ce-ai amaneta-o in loc de-a o vinde? (intreb fiindca a amaneta presupune ca intentionezi sa o recuperezi la un moment dat)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #142

      Si inca o chestie: crucioaica n-are IMEI , deci e cam dificil sa se afle ca a fost furata si ca se afla in casa de amanet XYZ. Doar daca Vasilica Slanel e vazut de rightful owner pe strada purtand crucioaica, si prins asupra faptului (sau dedesubtul crucioaicei) explica el cum ca a hachizitionat mankatziash crucioaica de la hamanet, de-abia atunci banuiesc ca se afla si ca tu ai adus initial crucioaica la amanet...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #143

      @ Dan, cruce din aur. Din aia mare si grea, de neam prost, atarnand de un lantoc gros. Am primit-o cadou. Pentru mine era valoroasa, pentru ca puteam sa imprumut suficienti bani, cand aveam nevoie. Atunci cand nu am mai avut nevoie ( si nici bani sa o recuperez ), am lasat-o la amanet in schimbul sumei imprumutate. Nici daca o vindeam, nu luam mai mult pe ea. Ehe...viata de student. Traia lumea cum putea. Mai cu un cartof prajit, mai cu o cruce amanetata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  70. #144

    Am impresia ca "user" a citit doar capitolul "buna creditna".

    1. Daca domana din Pitesti are factura de vanzare-cumparare de la un tert si intra in cateogria "buna credinta" atunci AnaMaria trebuie sa ii plateasca acesteia valorea de pe "chitanta" pentru a isi recupera bunul, urmand ca mai apoi sa isi recupereze banii de la hot ( daca va fi prins vreodata)
    2. Daca doamna din Pitesti a cumparat telefonul la negru, astfel intrand in categoria "rea credinta" i se va confisca telefonul pe loc - fara nici-o sansa sa-si recupereze banii.

    Am inteles corect?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  71. #145

    Mai oameni buni! Eu nu cunosc chichitele legii precum se pare ca le cunoasteti dvs dar iata ce mi-a zis avocatul acum 15 minute: daca bunul se gaseste asupra ei iar eu am actele acelui bun, toate celelalte cazuri in care ea poate pretinde ca a fost de buna credinta, pica. Asta mi-a zis-o un avocat si politistul care se ocupa de speta cu pricina. Deasemenea, avocatul mi-a zis clar ca domnița cu pricina ramane cu paguba si cu buza umflata si prejudiciul trebuie sa si-l recupereze de la cel care i-a vandut telefonul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #146

      Si tu te iei dupa avocati ? Citste aici ce scriu " user "si restul specialistilor. Adevarul absolut e la comentatorii atotstiutori de pe arhiblog, nu la avocati. Poti sa demonstrezi ca nu l-ai vandut la negru ? Nu poti. Sa demonstrezi ca nu mi-ai furat portofelul poti ? Nici asta. Eu zic sa o lasi balta cu politia, ca te acuza si de disparitia portofelului meu 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

  72. #147

    Aaaa...si mai e ceva: avocatii nu lucreaza pentru un Galaxy s3. Lucreaza pentru bani. Daca eu vreau sa recuperez o furculita pe care mi-a furat-o cineva, avocatul imi va spune ce tarif percepe pentru ecest lucru. In rest, el pledeaza in orice cauze, de orice natura si nu-l intereseaza valoarea recuperarii, ca e mica sau mare ci doar onorariul pe care il va incasa. In cazul meu tariful acestui avocat este de 1500 lei fix. E treaba mea daca telefonul valoreaza mai putin si daca ma regasesc in situatia de a da mainmult la avocat decat valoarea totala a prejudiciului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  73. #148

    Oricum s-a stabilit ca maine la ora 6 plecam la Pitesti. Brusc, cand a fost sunat de avocat, nea politistu' a fost foarte dornic de colaborare. O sa va zic maine cand vin ce s-a intamplat , cu voia lui Arhi, desigur( daca ne-o mai da voie).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  74. #150

    Alecs - perfect, poate ii explici si lui Dan

    Dan - baiatule, daca devii agresiv o sa arati in discutia asta ca un chihuahua care incearca sa ii explice unui rotweiller cum daca se enerveaza il face chiftele :))

    eu am vrut sa iti fac un pustiu de bine si sa iti spun ca exista termenul de buna credinta la care se refera user, de care tu se vedea clar ca nu ai habar; ca omul a trecut prin asta, fiind confruntat exact cu un cumparator de buna credinta si ca exemplul tau cu varul jmecheras nu avea nici o relevanta; nici intr-un caz nu am aprobat sau sustinut povestile lui user despre buna credinta, care sunt complet pe langa, de unde pot sa fiu sigur ca nu e student la drept la fel de sigur cum stiu ca nici eu nu sunt student la drept fiind prea matur pentru asa ceva.

    Insa daca as fi vrut sa fiu procuror, ceea ce imi era mai mult decat la indemana, sper din tot sufletul ca as fi fost mai potrivit decat unul care habar nu are despre ce vorbeste dar face spume cand i se explica frumos, in loc sa bage la cap.

    Ia gandeste la asta - nu e un pic penibil sa se trezeasca unu, prins intr-o discutie dintr-un domeniu care ii e strain unde argumenteaza dupa ureche, sa il acuze pe altul ca e " specialist din asta in toate, caruia ii place sa-si dea cu parerea " desi cel din urma e clar din domeniu?

    Cu sa pun intr-o fabula mai usor de priceput situatia de mai sus: nu e olecuta aiurea sa discute un pinguin cu un ratoi despre cum se ataca puii de caprioara si cand vulturul plesuv incearca sa ii invete, sa sara ratoiul "mac, mac, esti din ala specialist in orice nu? "

    Talica, eu am expus problema ca sa stii cum sta treaba; Alecs a bagat perfect la cap cum cred ca o facea oricine citea ce am scris, ca nu era stiinta nucleara, daca tu in loc sa zici, am inteles sa traiti, sari in sus ca de fapt tu nu ziceai ca buna credinta e ceva inexistent si ilogic ci doar ca user nu stie ca tine ce e aia, asta e treaba ta.

    Eu mi-am facut datoria cine a vrut sa primeasca lumina a primit, cine nu sa ramana pe intuneric si sa mai dea odata cu capul in stalp, asa e viata - unii fac buba mai des ca altii.

    Da user stia de buna credinta, i s-a intamplat si lui, dar habar nu avea care e explicatia, dani nu stia decat ca nu, frate, nu e asa, am var jmecher cu bmw - asa ca mi s-a parut ca cel din urma e mai departe de adevar si, milostiv, am incercat sa il aduc pe calea cea dreapta fiind o provocare mai mare. Miracolul insa nu s-a produs si pentru a mai incerca odata trebuie sa ma incarc din nou cu compasiune.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #151

      Dude, ai scris prea mult, mi-e lene sa citesc atat.
      Anamaria a scris asta :
      "Mai oameni buni! Eu nu cunosc chichitele legii precum se pare ca le cunoasteti dvs dar iata ce mi-a zis avocatul acum 15 minute: daca bunul se gaseste asupra ei iar eu am actele acelui bun, toate celelalte cazuri in care ea poate pretinde ca a fost de buna credinta, pica. Asta mi-a zis-o un avocat si politistul care se ocupa de speta cu pricina. Deasemenea, avocatul mi-a zis clar ca domnița cu pricina ramane cu paguba si cu buza umflata si prejudiciul trebuie sa si-l recupereze de la cel care i-a vandut telefonul. "
      Daca si dupa asta, tu insisti sa te bati cu caramida in piept si sa aberezi cu gratie, atunci sa fii sanatos!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #152

      " Insa daca as fi vrut sa fiu procuror, ceea ce imi era mai mult decat la indemana, sper din tot sufletul ca as fi fost mai potrivit decat unul care habar nu are despre ce vorbeste dar face spume cand i se explica frumos, in loc sa bage la cap. "
      Iti era mai mult decat la indemana sa ajungi procuror, dar ai preferat sa nu. Tare asta :))) Presupun ca acum esti mult mai smecher decat un procuror. Esti un fel de dumnezeu al magistraturii. Puteam sa te atingem ? Poate luam si noi din desteptaciunea ta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #153

      io cred ca vorbim cu insusi majestatea sa, Cristi Danilet...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  75. #154

    Anamaria - avocatul respeciv se inseala amarnic; buna credinta e stabilita de ala de judeca speta pe baza situatiei in cauza, iar daca respectiva a semnat un contract si a primit niste acte false care par insa a fi reale pentru un ochi obisnuit, in ochii majoritatii judecatorilor ea va fi de buna credinta.

    Am fost sunat odata de un prieten caruia ii explicase avocatul unui tip aflat in partaj de divort ca trebuie sa mearga si sa declare ca a cumparat o locuinta de la nevasta tipului cu un pret mai mare decat a declarat la notar. Ca altfel tipul respectiv nu primea o parte corecta.

    Daca nu ati inteles un avocat tocmai ii spusese unui om sa se duca sa declare unui judecator ca el, sotia si clientul aluia, facusera evaziune fiscala.

    Printre avocatii generalisti sunt multi destul de slabi, a se vedea rezultatele de la intrarea in magistratura sustinute de cei cu peste 5 ani experienta ( a fost un an in care doar unul a luat peste 5...).

    Sa nu fiu inteles gresit, eu am prezentat niste cazuri si am explicat o notiune. In practica 99% dintre cumpararile astea sunt clar de rea credinta, atat de clar ca nici nu se discuta in ancheta... deci nu-ti fa probleme Ana, ca n-ai fi nimerit tu acuma noste hoti care vand cu acte bine facute si in conditii nesuspecte.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #155

      Avocatii e prosti , domne, tu esti singurul destept : )) Dar lasa-ne pe noi si pe avocati, asa prosti cum suntem si fii tu singurul destept de pe Pamant, nu vrei ? Te pricepi si la scris, esti un fel de fabulist modernist gândirist. Esti si destept si talentat, pun pariu ca esti si frumos si dotat. Fii tu fericit si lasa-ne pe noi astia mai incuiati in pace. Nu e bine asa ? 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  76. #156

    @Arhi: Multam fain!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  77. #157

    Dani - ce sa fac jupine, mai trebuie sa fie si oameni care sa fie peste medie, acuma nu mai pot sa dau inapoi 30 de ani sa o iau pe alta cale, dar daca as face-o pe tine te-as alege de mentor ;

    avocatii nu sunt prosti, unii dintre ei sunt slabi pregatiti si altora, bine pregatiti, ca majoritatii dintre noi le mai scapa cate un aspect pe undeva ceva; daca eu fix pe notiunea asta sunt mai in tema decat altii, asta e situatia.

    multumesc, faptul ca ma consideri talentat la scris, venit din partea unui om de o atat de evidenta eruditie ca tine inseamna enorm, am sa te rog peste vreo 2-3 saptamani cand o sa imi public prima carte sa-mi scrii prefata.

    da, poti sa pui pariu, nu stiu daca ai gasi cu cine, calitatile respective emanand din intreaga-mi persoana fiind clare oricui pana la 2 km in jur; poate doar daca gasesti unu chior si surd, pe ala s-ar putea sa il fraieresti si sa ii iei banu.

    iti multumesc si pentru urarea de fericire, din pacate fiind un spirit atat de inalt conceptul nu mi-e tocmai la indemina avand prea multe planuri pe care ar trebui sa le ating; iti doresc insa sincer si tie multa fericire, fiind constient ca pentru tine e mult mai usor s-o apuci, eventual dupa o bere, o poti lua dupa ce castigi pariul cu chiorul.

    chihuahua - rotweiller

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #158

      Mariu Tuca : Vă pun o altă întrebare şi asta chiar că e ultima: Când aţi fost fericit ultima dată, domnule Cristoiu?
      Cristoiu : Păi, n-am fost fericit niciodată!...
      Ti-am gasit si idolul 😉
      Tu degeaba faci pe desteptul acum. Stii bine de la ce a pornit discutia.
      User a scris " sa ziceam ca tanti respectiva a cumparat telefonul. tu ai acte pe el, ea nu are. poti sa demonstrezi ca nu ai vandut telefonul la negru, ea la cumparat de la altcineva tot la negru ? si ca tu ti-ai lasat portite deschise, si acu vrei inapoi si banii si telul ? "
      Adica eu am acte pe telefon, tanti nu are, dar ea are castig de cauza, deoarece nu pot demonstra ca nu am vandut telefonul la negru. Iar eu l-am contrazis, pentru ca este O MARE MARE PROSTIE ce a scris. Nu are nici o legatura cu legea, cu buna credinta, cu nimic. Iar tu ti-ai umflat penele de cocos si te-ai luat de mine. , dându-i dreptate lui User.
      Daca esti asa de destept pe cat te lauzi, inseamna ca faci asta doar din rautate, de-al dracu. Iti place sa te certi cu lumea pe net, este ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  78. #159

    Dani - ma scuzi, nu vazusem indignarea ta crunta la adresa alegerilor mele in viata; pana acum faptul ca am demisionat de la INM pentru ca nu-mi doream o viata de contact cu mizeria umana/mizeria sistemului mi s-a parut o alegere benefica macar spiritual, acum insa sunt convins ca m-am inselat si blestem ziua in care nu ai fost prin preajma sa ma inveti secretul unei vieti pline de succes.

    off, imi aduc minte de copilarie cand nestiind mai bine, ardeam furnici cu lupa... imi parea intotdeauna rau dupa aia;

    chiuhuahua - rotweiller

    Thumb up 0 Thumb down 0

  79. #160

    dani - daca ai sti cat de blajin sunt, nu ai idee, nu auzi ca mi-era mila dupa ce ardeam furnicile cu lupa? pai ce om rau are asa remuscari dupa aia?

    nu, chiar mi s-a parut gratuita siguranta si agresivitatea cu care vorbeai fara sa stii exact despre ce e vorba si am vrut sincer sa fac lumina, ca un fel de Edison verbal.

    acum nu trebuie sa te superi, nu vreau sa raman fara prefata la carte.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #161

      Daca maine imi spune cineva ca delfinii au trei capete, imi permit sa il contrazic si fara sa fiu biolog marin. Nu e deloc gratuita siguranta. E de bun simt in cazul asta. Si confunzi "agresivitatea" cu "ironia" . Asa ma exprim eu, ironic. Nu cred ca l-am jignit in vreun fel si nici nu am fost mai "agresiv" in exprimare decat el. Doar ca eu am avut dreptate, iar el nu. Daca s-a simtit jignit, poate singur sa imi atraga atentia, nu are nevoie de avocati virtuali.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  80. #162

    Dani - imi place ce asteptari ai de la ziua de maine, as vrea sa fiu si eu asa de optimist. Eu nu am avut niciodata norocul sa imi spuna cineva ca delfinii au trei capete, desi am replica pregatita de cativa ani.

    Ei, nu-i nimic poate il trimiti si la mine, nici eu nu sunt biolog marin.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  81. #163

    s-a meritat sa citesc pana la final disputa dintre vlad si dani.
    asa la ora tarzie, insa cu capul inca foarte limpede as spune ca vlad a castigat disputa la puncte. si destul de clar.
    felicitari vladbpopa.
    as vrea sa te mai citesc pe aici, este un castig pentru blog.
    dani, trebuie sa recunosti ca te-a prins in offsaid. din cand in cand trebuie sa inveti sa apreciezi mai bine si in special la timp adversarul intr-o disputa. din pacate ai tendinta de a te apleca prea in afara cand ti se pare o chestiune absurda si incredibila la prima vedere. si nu-ti lasi loc de manevra.
    oricum, numai din asemenea experiente inveti. masurandu-te cu oameni mai buni ca tine. si mai maturi.
    sint convins ca disputa aceasta chiar daca a fost neplacuta pana la urma, te-a invatat ce trebuie.
    la disputa cu Maria te avertizam ca iti subestimezi uneori adversarii, Maria insa s-a sinucis absolut prosteste si ai scapat cu fatza curata. de data aceasta insa nu ai mai avut acelasi noroc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #164

      Asta este. Daca la arhi pe blog dau doar peste olimpici internationali medaliati cu aur, avocati, procurori, judecatori, se mai intampla.
      Problema e ca imi vedeam linistit de treaba mea pe blog si am fost "agresat", acuzat de fapte pe care nu le-am savarsit : )) Eu nu am scris vreodata ca neg existenta conceptului de "cumparator de buna credinta" . Am scris doar ca aberatiile lui user sunt niste aberatii si atat. Chiar i-am explicat chestia asta, referitor la "toacla" lui. Daca si-a facut-o singur in casa, din piese, in mod sigur nu a avut bon, sau chitanta prin care sa ii demonstreze achizitionarea. Spre deosebire de telefonul cumparat de Anamaria. I-am explicat clar, ca nu poate fi vorba de buna credinta, daca cel care a cumparat de la hot telefonul NU ARE CHITANTA. Toate astea sunt explicate in mesajul cu "robotul de cacat" . Asta a fost singurul meu subiect de disputa cu user. Faptul ca nu poate fi vorba de cumparator de buna credinta, in conditiile respective. Ca vlad a tras alte concluzii si a simtit datoria civica de a ma lumina in tainele dreptului, e treaba lui. Nu aveam nevoie si nici nu era cazul, dar ii multumesc, oricum.
      E la fel ca si cum te-ai apuca tu sa povestesti ce frumos e sa te plimbi cu un Boeing 777, iar eu as incepe sa te dojenesc pentru ca nu ai habar ce sunt procedurile de standard terminal arrival route. Probabil as castiga la puncte, dar de ce ar trebui sa cunosti tu asta si care ar fi rostul?...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  82. #165

    Dani pare a avea profilul unui inginer caruia ii plezneste o artera de indata ce vede ceva "ilogic". Ce a spus vladbpopa este adevarat, faptul ca este omis de un avocat nu inseamna ca-i o aiureala, ai fi surprins cate chestii sunt omise/nestiute/interpretate prost. Abia aici ies in evidenta avocatii buni.

    Cate persoane cumpara un telefon si fac chitanta de vanzare-cumparare ? Tipa cel mai probabil l-a cumparat de la coltul strazii, AnaMaria isi va recupera telefonul. the end.

    PS: Era sa uit, concluzia? Efortul incomensurabil depus de un avocat foarte bine pregatit, pentru frumusica suma de 1500 ron.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #166

      Nu e vorba de "ilogic" , dar ce a scris user este fals, nu doar ilogic. Iar cand cineva ii sare in aparare dandu-i dreptate, in lipsa de alte informatii, pot presupune doar faptul ca abereaza.
      User a scris ” sa ziceam ca tanti respectiva a cumparat telefonul. tu ai acte pe el, ea nu are. poti sa demonstrezi ca nu ai vandut telefonul la negru, ea la cumparat de la altcineva tot la negru ? si ca tu ti-ai lasat portite deschise, si acu vrei inapoi si banii si telul ? ” . Asta este in primul rand FALS. Pe urma putem discuta daca e logic, sau nu. Daca "tanti" nu are chitanta si nici un alt act prin care sa demonstreze achizitionarea, nu este cumparator de buna credinta! Si asta poate sa confirme orice avocat de pe arhiblog, sau de prin alte parti 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  83. #167

    Buna dimineata tuturor. Măi, nu mai am stare, simt ca o iau razna. Am fumat juma de pachet de tigari pana acum, eu care fumez 2 tigari pe zi!
    Sunt de vreo jumatate de ora in sediul sectiei 3 politie din Pitesti. Nu m-am dumirit pe ce strada suntem. Am plecat la 6 fix si cum afara e poliei, am mers mai incet. Ajunsi aici, politistii care au venit cu mine, au plecat impreuna cu avocatul si cu inca trei politisti de la sectia asta, catre adresa fetei cu telefonul. De ieri de cand am scris ultima data pe site si psna azi la 7 si jumatate, ei aflasera adresa tipei si numele ei complet.
    Le-am dat actele telefonului, cutia lui si acum astept. Desinam vrut sa merg si eu cu ei, mi s-a explicat ca e mai bine sa raman in sediul politiei sa astept. Va tin la curent( la 220).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  84. #168

    Totodata, chitanta de mana este un act sub semnatura privata care conform legii este opozabil partilor, adica nu are valoare decat intre partile care l-au semnat/incheiat. Prin urmare persoana care a cumparat telefonul prin chitanta nu poate fi considerata propietar, este indreptatit sa actioneze numai impotriva persoanei de la care a cumparat.
    Deci logic, in cazul in care exista chitanta cumparatorul trebuie sa-si recupereze banii de la hot, nu propietarul de drept.

    Legea se bate cap in cap, e facuta sa fie atacata pe toate partile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  85. #169

    Tineti-va bine, veti afla ca tipa cu pricina e Elodia!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  86. #170

    Maaaaaaa......!!!!! Mi-am recuperat telefonul. Aoleo, nu mai pot de bucurie. Stiti ce fericita sunt?? Vaai, a fost super tare. Am timp sa scriu ca pana intocmesc ei actele de procedura, pe mind nu ma baga nimeni in seama. Deci iata ce mi-au zis ca s-a intamplat: s-au dus ața la usa tipei cu pricina. Aia deabia se trezise. Intelegeti ca nu va pot spune exact ce s-a vorbit cu ea deoarece au bagat si ăia vrajeala la greu ca sa o determine sa spuna ce si cum. Ideea e ca ea a recunoscut ca a luat telefonul de la unul , George, din zona Garii Pitesti contra sumei de 1000 de lei. Ea oricum era bulversata ca de-abia se trezise, daramite ca s-a trezit cu 5 politisti la usa si un avocat. A zis ca ea colaboreaza numai sa nu depun plangere impotriva ei. De ce naiba as face asa ceva? A zis ca s-a prins ca e ceva in neregula cu telefonul cand a vazut ca dspar mesajele din el si atunci s-a dus cu tel la un tip care i-a dezactivat cumva apl. Dive. Era intr-adevar una d'aia plina de branza cum bine zicea cineva mai sus. Nu avea abonament pe telefon iar internet avea de la un router al unui vecin si de aia telefonul ba emitea ba nu cu ajutorul apl. Dive. Cam asta a fost, bine ca l-am recuperat, nu e zgariat sau lovit, e doar foarte murdar, dracu stie ce-a facut cu el.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #171

      " nu e zgariat sau lovit, e doar foarte murdar, dracu stie ce-a facut cu el. " Fiind din Pitesti , o fi incercat sa-l piteasca-n fund , cand a vazut politia la usa 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

  87. #172

    danicorban,
    uite o analiza scurta, din perspectiva mea, adica asa cum am vazut eu lucrurile:

    In povestea cu "robotul de cacat" ai dovedit ca ai apreciat subiectul de cacat foarte corect. Fix pe subiect ai apreciat corect situatia Anamariei. Si ai incheiat asa:
    "Daca nici acum nu ai inteles cum functioneaza legea de cacat , in tara de cacat, atunci, cacat! Nu are rost sa ma mai obosesc cu tine."

    Aici ar fi trebuit sa te opresti. In disputa cu user ai castigat detasat.
    Problema ta a fost ca ai continuat sa te obosesti. Din pacate pentru tine. Ai incercat sa-l demasti pe user ca mincinos si troll nebun cu povestea toaclei lui.
    Corect ar fi fost sa-i dai credit si lui user pentru patania lui si sa apreciezi ca situatia lui era alta decat a Anamariei si ca de aceea legea s-a aplicat altfel.
    Asta ai fi putut face doar daca ai fi fost in tema cu definitia bunei credinte din perspectiva legiutorului. Iar daca ai fost in tema si nu ai facuto, atunci inseamna ca ai fost extrem de neglijent. L-ai atacat pe user neglijand apararea.

    Si uite asa l-ai ademenit pe Vladbpopa.
    Care a mirosit sange si a bagat un trolling de top, in opinea mea.
    Pe de-oparte a explicat foarte bine cum sta treaba cu buna credinta, adica a dat de inteles ca se poate interpreta in anumite cazuri si altfel, incercand sa explice ca asta i s-a intimplat lui "user" si ca povestea lui este credibila.
    Pe de alta parte a explicat de ce in cazul masinii furate (argumentul tau), nu poate fi vorba de buna credinta si prin urmare nu se poate interpreta la fel ca in situatia lui user (seria de masina, acte etc...)
    Mai trebuie mentionat si faptul ca vladbpopa a ramas neutru in privinta cazului Anamaria, lasand insa sa se inteleaga ca situatia ei este diferita de cea a lui user si ca din aceasta cauza poate fi interpretat si altfel, adica asa cum sustineai tu.

    Ce ai putea sa inveti din toata povestea asta (in opinea mea) este urmatorul lucru:
    - nu te avanta in atac neglijand apararea, chiar daca te simti sigur pe tine, un pas gresit si adversarul poate sa te surprinda pe contraatac
    - arta de a purta razboaie (orice disputa, sport, business etc..) consta intr-un atac controlat, care se bazeaza pe o aparare solida!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #173

      Hary, eu nu intru pe blog in ideea de a disputa meciuri de box :))
      Am vrut doar sa imi sustin o idee, importanta pentru mine. Aceea ca daca am un bun in proprietate si cineva mi-l fura, am tot dreptul de a il recupera, pe cale legala. Fara basarabeni si fara atitudinea asta de resemnare " Aaa, mi l-a furat. Ce pacat. Asta este, oricum nu mai am sanse sa il recuperez. Deja e la un cumparator de buna credinta " . Sunt principii logice, elementare, pe care ma bazez, fara sa stiu legea pe de rost, cum pretind altii. Unul dintre ele e acela ca eu, cumparator al unui bun si detinator de chitanta, bon fiscal, cutie originala, voi avea castig de cauza in fata unuia care mi-a cumparat bunul furat de la un tiganus la colt de strada. Chiar daca i-a dat tiganusul chitanta de mana si s-a jurat pe ma-sa ca nu e telefonul furat. Eu sunt convins de asta, fara sa cunosc legea, pentru ca e de bun simt, altfel ar fura fiecare orice si oricand. Nu am putea exista ca societate. Si pe user nu l-am facut "mincinos". I-am zis doar ca troleaza. Pentru ca, bazandu-se pe patania lui cu "toacla", a dat cu logica de pamant si a generalizat, sustinand niste aberatii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #174

      Harry, iti multumesc atat pentru analiza extrem de corecta cat si pentru cuvintele de pretuire.

      Sunt unul dintre cititorii extrem de vechi ai blogului dar sunt ani multi de cand am renuntat la activism, azi noapte a fost pur si simplu un caz special. Scrisesem vreo 8 ore la cartea pe care o sa mi-o prefateze Dani si simteam nevoia sa schimb subiectul.

      Perfect familiarizat cu stilul de buldozer care sfarma tot ce prinde al colegului de discutie, mi-am zis ca poate e timpul sa-i ofer o tinta un pic mai mobila decat un trabant pus pe cric; retrospectiv, poate alegerea unui veyron a fost un pic deplasata.

      Cu un singur lucru as vrea sa te corectez: eu fac anti-trolling. Anti-trollingul este actiunea de a manca troli la micul dejun si cateodata noaptea tarziu.

      respect.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #175

      tu esti batranul Mage?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #176

      danicorban,
      chiar daca tu esti doar de parere ca iti exprimi gandurile, pana la urma provoci discutii in contradictoriu, moment in care incepe o disputa in care destul de rapid tu esti atacatorul. pentru ca asta este tactica ta, cum ti se ofera ocazia si vezi ca cineva este in defensiva, il ataci frontal.

      cat despre partea ca tu nu intri pe blog cu dorinta de a boxa, te contrazic, eu as zice ca tu nu ai fi activ la Arhi daca nu ai avea dispute de genul pe care le-ai avut aseara.

      pana la urma asta cautam (ma includ si pe mine in aceeasi oala) si gasim aici: niste supape intelectuale, care sa ne regleze nevoia aproape obsesiva de a fi mai inteligenti si mai intelepti decat altii.

      desigur, mai avem si motivatii mult mai nobile cum ar fi placerea de a ne intilni si interactiona cu oameni frumosi din punct de vedere intelectual...

      ma opresc aici ca simt ca te plictisesc cu discursul asta...:-))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #177

      vladbpopa,
      nu trebuie sa-mi multumesti, eu am sa-ti multumesc pentru show-ul de ieri. si tie si lui dani, pe care eu il apreciez foarte mult. as putea spune ca imi este cel mai drag dintre trollii de pe acest blog. are potential si il am in vizor. nu stiu inca pentru ce anume, dar o sa-mi dau eu seama candva. sint sigur de asta.
      oricum m-am distrat bine citindu-va.

      si apropo, sa stii ca anti-trollingul descris de tine este tot un trolling, dar cu polarizare inversa...:-))

      iar daca ajungi sa scrii o carte prefatata de danicorban, eu doresc sa cumpar drepturile exclusive pentru publicarea ei, nu de alta dar de curand am infiintat o editura si am nevoie de autori talentati...
      deal?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  88. #178

    da, coane, tot respectul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #179

      ma gandeam eu ca mi se pare cunoscut:)) extrem de very long time no see

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #180

      Si tu care credeai ca e Cristi Danilet :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  89. #181

    Arhi - te citii de ani de zile pe silent din motive de nevasta, bebe, stii si tu crunta soarta a unei gradini de barbat, cum ne aflam amandoi; acum ca am reusit sa ma obisnuiesc o sa revin furtunos in online.

    Harry - cu mine you've got a deal, chestia cu cartea e pe bune si luna asta o termin, de unde si forcingul de care ma plangeam; acu despre prefata lu Dani nu stiu ce sa zic ca vezi ca se eschiveaza...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #182

      ma foarte bucur, simt cateodata nevoia reintoarcerii garzii vechi

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #183

      vlad,
      si acum te rog sa-mi spui despre ce este vorba in carte...
      poate am sanse si la un manuscris, ca sa am ce citii in concediu, plec maine in Austria pentru o saptamana.
      ar fi un timing perfect.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #184

      Vlad, pot sa fiu si sensibil, sa stii. Nu doar " buldozer care sfarma tot ce prinde " :)) Sunt atat de sensibil, incat Arhi a avut de multe ori dubii legate de sexualitatea mea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #185

      confirm. am dubii in continuare

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #186

      Harry - cea pe care o termin este o carte de consum, gandita pentru a se vinde, n-are sanse la Nobel; e pentru barbati si va starni proteste in masa ale femeilor, ceea ce evident va fi mana cereasca pentru cresterea vanzarilor. Textul alterneaza pataniile unui barbat legate de diverse prezente feminine ( nimic sexual totul satiric) cu definitii ale unor cuvinte uzuale vazute prin ochii femeilor.

      Cred ca o sa aiba priza la public pentru ca este dezvoltarea unui post scris acum un milion de ani care a fost furat/reprodus de peste 100 de bloguri/forumuri, circulat pe mail in draci, adunind mii de comentarii.

      Sincer nu m-am gandit la piata de la noi decat fugitiv ( stiu ca prea se potriveste dar nu e scornita pe loc - cartea asta ar da super lovitura de imagine daca ar fi scoasa de o marca de bere, fiind o biblie a felului in care vedem noi femeile si libertatea noastra) punindu-mi sperante in amazon, mediul electronic si limba engleza ( in care va fi tradusa imediat dupa ce o termin).

      Fiind o carte la care intai se scriu bucatile si dupa aia se finiseaza si i se da lipici pentru a o face un tot unitar ti-ar fi imposibil sa o urmaresti asa cum e acum. Daca insa te tenteaza pot sa iti dau doua-trei dintre povestiri si cateva dintre definitii care nu necesita prea multa finisare.

      Pe langa asta mai pot sa iti dau primele 3 capitole din total altfel de carte, un thriller sf de cel mai inalt nivel care va deveni cartea cult a deceniului :)))), ideea fiind atat de fabuloasa ca m-a surprins pana si pe mine.

      Sunt primele carti pe care le scriu insa sunt departe de a fi incepator in ale scrisului. In perioada bucuresteana am scris scenarii cinematografice in engleza pentru media pro.

      Dani - acum stiu, dupa ce ieri mi-ai explicat ca nu e vorba de agresivitate ci de ironie si azi ai mai adaugat in mix sensibilitatea si confuzia sexuala; mi te si inchipui in ring, nu stii ce sa ii faci prima oara lu ala, sa-i bagi un sarcasm, o poezie sau sa-l f... :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #187

      vlad,
      deja am bale la gura. da-mi sa citesc.
      din ambele niste pasaje, fragmente, orice te rog.
      arhi te rog da-i mailul meu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #188

      Vlad, cand ajungi la partea de traducere in engleza hai sa discutam 🙂 iti da Hary referinte 🙂 ar fi pentru mine o imensa placere s-o fac. Imi si imaginez cum ar fi sa traduci o carte care sa te scoata din sarite :d nici nu conteaza detaliile materiale 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #189

      Harry - trimite o linie pe mage_stormcrow@yahoo.com sa-ti vad mailu' si candva pana maine dimineata iti trimit cate ceva, nu intrasem inca in faza de testat/cerut pareri/review-uri dar n-are ce sa strice;

      Anatati - sunt rari de tot traducatori buni de literatura, adica cei care incearca sa pastreze spiritul scenei si stilul autorului, asa ca as avea mare noroc sa dau peste unul din senin;

      fiind un fin cunoscator al limbii m-ar interesa mai mult o verificare decat o traducere propriu zisa, mai ales in zona concordantei timpurilor pe care finetea mai sus amintita o mai ocoleste din cand in cand.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #190

      Vlad, n-ar avea sens să mă laud singură, nu? 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #191

      Vlad, din ce imi amintesc eu, anatati cu asa ceva se ocupa. E traducator.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #192

      vlad,
      o pot recomanda oricand pe Tatiana (anatati).
      nu stiu cum este in engleza, dar in germana s-a descurcat bine. si asta spun in calitate de vorbitor nativ de germana. eu din pacate inca mai am problema ca trebuie sa traduc din germana in romana atunci cand incerc sa exprim ceva, iar vocabularul meu in romana nu depaseste 100 de cuvinte..
      Tatiana sustine ca se descurca cu engleza mai bine decat cu germana. asa ca ar merita incercata, zic eu.
      iar daca cartea este asa de buna si are succes, ma ocup personal de traducerea ei in germana.
      pampam.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #193

      De exemplu, pe germană n-aş fi acceptat o carte la tradus 🙂 Pe engleză, însă...
      Oricum am priceput că ai nevoie mai mult de un editor decât de un traducător. Which is just as fine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  90. #194

    Hary, eu m-am certat ieri cu Dropiu. Ziceam ca nemtoaicele sunt urate cu spume si ala-mi da un slideshow cu 50 de top-modele si imi zice sa i-o arat pe aia urata.

    Deci, cum sunt nemtoaicele alea pistruiate si urate?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #195

      Moromete,
      astea-s discutii puerile, stii si tu.
      pla nu este interesata de apartenenta etnica a femeii.

      dincolo de corsetul hormonal care troneaza ca o dogma asupra comportamentului nostru, am identificat doar un singur criteriu de departajare: "some girls are bigger than others", vorba cantecului.

      Thumb up 0 Thumb down 0