Sfaturi despre bursă

bursa

Articolul este scris de Mihai Dumitru

Oamenii din jurul nostru muncesc din greu. Mulți s-au ales cu un credit ipotecar pe termen lung, eventual cu avans minim. Societatea ne-a programat că trebuie să deținem o casă și să arătăm prosperi: de aceea consumăm, uneori mai mult decât câștigăm. Dacă economisim, singurul drum cunoscut este la Bancă.

Pe de altă parte, marile corporații sunt organizate astfel încât să maximizeze veniturile acționarilor și succesul lor nu se reflectă și în veniturile angajaților. Astfel, distribuția bogăției e din ce in ce mai distorsionată către cei bogați, iar aceștia nu au cum să consume de toți banii (câte chestii uzuale să iți cumperi?). Banii lor rămân în fonduri de investiții. Pentru explicații detaliate vedeți aici.

Părerea mea este că diferența între a supraviețui și a trăi decent din punct de vedere economic este dată nu numai de capacitatea de a economisi, ci mai ales de cea de a investi.

În ciuda percepției generale, Bursa pentru micii investitori nu necesită cunoștințe vaste și nici nu este vreo formă de joc de noroc. Riscurile și stresul sunt incomparabil mai mici cu acelea ale unui întreprinzător (nu concurență, nu controale și șpăgi, nu angajați, nu facturi neachitate), câștigul este de obicei mai mare (peste 10-15% anual), iar pragul de intrare este aproape inexistent. A nu se confunda Bursa cu Forex (intermediarii care ne sâcâie cu telefoane nu sunt autorizați de ASF pentru Bursă).

Mecanismul de tranzacționare e simplu. Mai întâi, avem nevoie de un broker autorizat (o societate de intermediere numită generic SSIF sau intermediar). Cu excepția situației în care nu suntem activi pe piață, brokerul este custodele acțiunilor pe care le cumpărăm. Odată cu primirea banilor pentru investiția inițială, societatea de intermediere deschide un cont de investiții (care e ca o haină cu două buzunare: unul pentru bani și unul pentru acțiuni). Brokerul este dator să raporteze Depozitarului Central (o instituție a Bursei care deține evidența acționarilor) despre deținerile individuale, în vederea distribuirii dividendelor sau participării la ședințele acționarilor. Dacă dorim să nu mai tranzacționăm sau să schimbăm ulterior brokerul, acțiunile sunt transferate la Depozitarul Central. Fiindcă brokerul este custodele acțiunilor, vrem să avem încredere în el (în sistemele și controalele interne, mai precis). Topul lor este aici. Al meu broker este Intercapital.

Sunt mai multe niveluri de risc și comoditate. Cei neinițiați și cu sume mici de pus la bătaie pot începe cu a investi în fonduri private (financiare sau de acțiuni). Pentru a achiziționa unități de fond nu este necesar un cont de investiții (ci doar o vizită la bancă sau intermediar). Pentru sume mai mari, există posibilitatea unui cont administrat, unde stabilim împreună cu brokerul nivelul de risc versus performanță, urmând ca administrarea portofoliului să fie făcută de către intermediar. În fine, pentru restul lumii există conturi asistate de către o persoană calificată și autorizată (căreia îi transmitem instrucțiuni prin telefon), dar și conturi online.

Fac aici o paranteză. Experiența mea cu Bursa începe acum 16 ani, când lucram ca sysadmin pentru o societate de investiții (SSIF), fix când a început primul mare declin al pieței. A fost important pentru inițiere, dar și pentru a-mi aduce aminte că Bursa e ciclică: e bine să nu fii prezent doi-trei ani de declin, pe când în următorii mulți ani consecutivi trendul general e de creștere. Când am revenit, primul broker mi-a fost recomandat de către un fost coleg. Multă vreme am tranzacționat prin telefon, ceea ce m-a făcut să ronțăi cifre în Excel, dar și să șovăi la cumpărare. Acum am un cont online pentru că am încredere în mine și am un comision mai mic (Excel-ul e de folos în continuare). Un broker personal nu m-ar ajuta prea mult, pentru ca nu are voie sa îmi dea sfaturi la telefon și pentru că are clienți de calibru diferit cu strategii diferite. În plus, securitatea online nu este un risc atât de mare, pentru că banii nu pot fi transferați decât în contul declarat pe hârtie (totuși, un certificat self-signed pentru site-ul de tranzacționare m-ar face să am îndoieli cu privire la sistemele IT).

Ce cumpărăm?

Bursa românească e una subevaluată și cu puține acțiuni lichide, iar acestea se împart în trei mari categorii: bănci, companii energetice și fonduri. Vom vrea ca acțiunile să fie lichide pentru a găsi în orice moment cumpărător sau vânzător. Băncile importante sunt: Erste, BRD și Banca Transilvania. Banca Transilvania a avut cele mai bune performanțe (și o urmăresc constant), iar BRD pare să recupereze o perioadă mai proastă (dar e greu de spus ce evoluție va avea). Producătorii de petrol și gaze (Petrom, Romgaz) sunt legați de prețul petrolului, evident, pe când transportatorii (Transelectrica, Transgaz) au un business constant, la prețuri reglementate de Stat. Fondurile sunt niște dinozauri apăruți pe vremea Programului de Privatizare în Masă (cele cinci SIF-uri) sau pentru despăgubirea averilor confiscate de către comuniști (Fondul Proprietatea). SIF-urile au influențe necunoscute și încrengături invizibile, dar unele (de exemplu SIF2) au performanțe interesante. Fondul Proprietatea asigură majoritatea tranzacțiilor pe Bursă, a fost dotat cu participații valoroase și este sub control străin deja. Strategia actuală a FP (așa cum o înțeleg eu) este sa vândă participațiile, să răscumpere acțiuni proprii și să mențină astfel prețul. O bună bucată de vreme nu am cumpărat acțiuni Petrom pentru că prețul nu putea crește din cauza vânzărilor masive ale FP (iar acum petrolul e in scădere). Nu în cele din urmă, m-aș mai uita și la acțiunile Bursei (ca și societate listată).

Sfatul clasic este ca un portofoliu de acțiuni să fie diversificat (pentru a evita riscurile sectoriale). Dar realitatea este că unele sectoare merg evident prost (acum petrolul), altele încă nu dau semne puternice de revenire (băncile), riscul politic tocmai s-a manifestat (arestări la SIF-uri) - și nu prea ai ce alege. Pe de altă parte, nu e bine sa stai pe mai mult de 5-6 acțiuni, pentru ca nu le poți urmări. O alegere bună pentru mine acum este TEL (predictibilitate, dar nu știu cât mai creste), TGN (predictibilitate și încă mai are potențial de creștere), TLV (performanțe bune și au re-început răscumpărările de acțiuni proprii).

Potențialul de creștere e foarte important, dar la fel de important e și trendul. Daca am cumpărat ceva, acele acțiuni trebuie re-evaluate periodic, sa zicem lunar (de văzut dacă se menține tendința, de văzut dacă nu a apărut alt trend constant pe altă acțiune). Portofoliul este dinamic.

Nu în cele din urmă, mai este important și dividendul sau acțiunile distribuite gratuit. De reținut că graficele puse la dispoziție de către Bursă sunt ajustate în acest sens.

De unde ne informăm?

Primul site care trebuie urmărit este cel al Bursei. Aici sunt graficele, știrile oficiale. Ne uitam pe indici (un fel de portofolii virtuale care indică evoluția pieței) – BET în special. De aici sunt link-uri către emitenți și așa mai departe. Problema cu datele zilnice e ca nu sunt în timp real, dar brokerul ar trebui sa suplinească acest lucru prin propria platforma de tranzacționare pusă la dispoziție. Site-ul BVB ar trebui sa fie vizitat zilnic.

Un periodic gratuit pe care îl citesc de ani de zile, chiar și dinainte de a le deveni client celor de la Intercapital este Puls Capital. Îmi plac foarte tare editorialul (ultimul dintre ele a fost chiar o sursă de inspirație), comentariul săptămânii curente (de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat și un pronostic pentru săptămâna următoare), sumarul știrilor importante și analiza tehnica. Un începător ar trebui să îl citească cu două luni în urmă până în prezent (și apoi în fiecare vineri).

Știrile locale și globale sunt de urmărit, în măsura timpului disponibil. ZF.ro produce uneori niște știri decente, dar încă nu le plătesc abonament.

Strategia

Fiecare investitor trebuie să vină cu strategia sa personală. Dacă toată lumea ar avea aceeași strategie și aceleași informații, nu ar mai fi tranzacții.

Ca și începători, trebuie să ne familiarizăm cu sursele de informare și să începem cu o sumă mică, eventual cu un cont demo. Există și cursuri gratuite, organizate de către intermediari (de exemplu, organizat de către SSIF Broker). Pe măsură ce facem profit, mărim suma investită (astfel încât o eventuală pierdere să fie compensată cu profitul deja realizat). De-a lungul timpului, am ieșit de trei ori din piața pe termen lung și am reînceput de fiecare dată cu o sumă relativ mică.

Există strategii pe termen scurt (speculă, câteva zile) și pe termen mediu. E mai simplu pe termen mediu (construim un portofoliu, evaluam periodic), pentru că trendul pe termen lung e pozitiv și momentul intrării se estompează. Trendul pozitiv pe termen lung (indicele BET crescător) este esențial.

Este mai simplu de cumpărat decât de vândut. Nu am acces la informații de analiză fundamentală (pentru că nu sunt profesionist), așa că prefer acțiunile mai puțin riscante (transport de energie, farmaceutice) și trendurile clare (grafice aproape liniare pe ultimele luni). Un investitor profesionist ar face mai întâi analiza fundamentală înainte să cumpere.

Este mai greu de stabilit momentul vânzării fie datorită modului cum suntem construiți psihologic (”dacă mai creste?”, ”o să își revină”), fie datorită neobservării faptului că acțiunea nu mai crește (nu mai are potențial), fie că s-a schimbat sentimentul pieții, deși rezultatele financiare sunt excelente. O acțiune poate fi evaluată fundamental bine (știri pozitive, target price mai ridicat), dar sentimentul pieței să fie altul. Nu pot sa nu subliniez cât de important este sa nu vă opuneți trendului pentru că știți mai bine. Vindeți și reveniți ulterior (vezi Banca Transilvania pe ultimele luni).

Nu în cele din urmă, ar fi bine să învățăm rapid să facem diferența între panică (scădere generală câteva zile, mai accentuată la sfârșit) și un cal mort (eroare de decizie la momentul cumpărării, care afectează un singur emitent sau un singur sector). În primul caz, dacă nu am intuit la timp scăderea, nu avem cum să ghicim când și unde se oprește, iar întoarcerea trendului poate să ne prindă pe picior greșit. În acest caz, trebuie sa fim disciplinați și să așteptăm (altfel, eu îmi păstrez o rezervă de bani în contul de investiții fix pentru a cumpăra în momente de panică). Vom recunoaște două momente de panică pe graficul acesta (selectează BET, Grafic, 6 luni). În al doilea caz (cal mort), trebuie să ne stabilim dinainte o limită acceptabilă pentru pierdere (să zicem 5%) și să o executăm fără sentimente.

Erorile sistematice de judecată

Oamenii fac mereu aceleași greșeli. Trebuie să recunoaștem erorile sistematice de judecată și să ne stabilim mecanisme de prevenire, pentru că cel mai mare dușman pe Bursă suntem noi înșine. Din experiența proprie (și a altora):

Piața are întotdeauna dreptate – dacă trendul dă semne de oboseală începe să vinzi, chiar dacă economic nu există o justificare încă; dacă trendul și informația economică converg, maximizează investiția.

Dacă ai așteptări pe termen lung, nu te repezi la o strategie pe termen scurt (nu ieși la primul semn de profit).

Conservarea capitalului e mai importantă decât profitul.

Cumpără când e panică (și vinde când te bucuri prea tare de câștig).

Nu te agăța de investițiile proaste.

Ia în considerare informația recentă, nu respinge informația care nu îți validează convingerile (confirmation bias).

Concluzie

Bursa nu este pentru oricine, dar din alt motiv decât credința generală. Trebuie să înveți ceva nou, să ai un pic de timp să te informezi, să îți corectezi comportamentul, să fii disciplinat. Răsplata e pe măsură: Bursa de la București a generat în ultimii 10 ani câștiguri medii anuale (care includ dividendele) de peste 20%. Presupunând că în următorii ani această medie ar scădea la 15%, 20% din venituri investite în acțiuni ar genera în 12 ani 100% din veniturile inițiale (sursa cifrelor: Puls Capital 827). Personal, anul acesta am scos 27%, deci am de așteptat mai puțini ani J.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 30 beri
Loading...

136 comentarii

  1. #1

    In perioada de boom, am jucat tot ce aveam pe bursa, pe Broker Cluj - BRK, din fericire am avut nevoie de bani si am retras.
    In ceea ce priveste vedeta actuala, atata timp cat sunt SIF-uri care au peste 25% din investitii in TLV, e clar.
    Dar acum Banca Transilvania s-a extins, atat intern (Volksbank) cat si filiale externe, deci normal ca profitul va scadea.
    Asa ca acum in ce bagam pentru un profit decent in conditii de relativa siguranta ?
    Piata cred ca s-a mai calmat, dobanzile bancare sunt de rahat, asa ca poate ar merge o splitare a banilor,

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #2

      In pariuri, desigur.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Până nu își dă cu părerea atoatecunoscătorul Tim, nu mișcăm un deget.
      Doar el știe.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Vin si intreb:

      Daca vorbim de extindere, nu inseamna crestere, respectiv dezvoltare, respectiv profitabilitate? Nu de alta, ca stau cuminte in banca mea si nu ma bag, dar rationamentul asta ma invinge.

      Salut si plec.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • extindere inseamna cheltuieli, inseamna lipsa profitului pentru o perioada lunga, prin urmare un pret mai mic al actiunilor. daca nu e profit, la final de an nu exista sume pentru investitori and so on. tu vorbesti de investitii pe termen lung, nu de speculatii bursiere

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @alex dezvoltare =/= profit. Cel putin nu pe termen scurt/mediu. Profitul este inghitit de noi proiecte, urmand ca dupa x luni/ani sa revina in profit DACA proiectul a fost unul de success.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • pentru toti neavizatii (intre care ma includ, desi cu studii tangentiale domeniului) recomand filmul THE WOLF OF WALL STREET si dupa ce-l vedeti, mai discutam...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Numai brokeri aici?
      Nu trebuie vazut filmul?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      In prezent, doar 15% din portofoliul meu e in TLV. Vandusem in timpul perioadei de stagnare din jurul pretului de 1.8, dar in ultima luna si jumatate a crescut spectaculos, adica 20% (30% daca luam in considerare minimul), ceea ce face o predictie dificila. Nu am mai mult pentru ca nu am avut incredere ca va depasi 2 lei si am reintrat tarziu, iar mie imi plac companiile cu trend mai predictibil, cum ar fi TGN si TEL. In principiu, daca actiunea nu da semne de slabire a trendului dupa o revenire brusca, poti sa intri gradual (pe masura ce actiunea creste in continuare).

      Dupa cum spuneam, analiza fundamentala nu e punctul meu forte si nu pot sa estimez cum va afecta profitul achizitia Volksbank. Stiu doar ca banca are mai putine pietre de moara de dus fata de BRD si BCR, si isi permite achizitia recenta, care face sens pentru a ataca locul doi din piata (ca si cota).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      samE, mergi şi trage şi tu o linie pe nas că asta e cam tot ce poţi învăţa în materie de bursă din acel film!:))))

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • #12

      Tomitza, esti foarte bun de ...cel putin broker..., pentru ca ii crezi pe toti PROSTI!
      Numai un superficial (nu zic ca ai fi) ar vedea in acel film doar liniutze si tzitze.
      Si ca sa iti cant...cu strune, un sfat de la un neavizat pentru FRAIERI: Dati banii brokerilor, ca sunt mai inteligenti toti decat SIMA!... nush' ce dreq au nevoie de banii vostri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #13

    Parca vad ca o sa se apuce aia cu credite in CHF sa piarda banii si pe acolo. 😀

    In alta ordine de idei. Cu suma mica e distractie dar castigul e doar de orgoliu. La 1000 de euro sa zicem, 270 de euro pe an. Daca calculez timpul pierdut pe informat si calculat, probabil ca, daca il munceam normal, aveam 2000 de euro in plus. Iar cu sume mari nu te joci daca nu iti permiti sa le pierzi.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • La 1000 de euro mai bine te duci in fonduri, nu direct pe bursa.

      Thumb up 0 Thumb down 1

    • #15

      @Coffee La sume mai mici iti poti permite sa-ti asumi riscuri mai mari direct pe bursa. La sume mari nu mai esti deschis la aceleasi riscuri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Eu nu stiu ce experiente au altii, dar iti pot spune ca prima mea intrare live a fost o pozitie short de pe un cont cu 1000 eur si in urmatoare jumatate de ora am in inchis pozitia la 1640 eur. Nu am asteptat tocmai un an pentru 270 eur.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Cu o suma mica ai doua variante: te joci ca sa capeti incredere si sa vii cu mai mult, daca ai de unde, sau nu investesti pe Bursa deloc. Daca ai o suma mai mare, cu siguranta nu o pui la bataie pe toata de la inceput: intri gradual, pe masura ce castigi "virtual" - spun virtual pentru ca niciun castig nu e real pana nu e marcat (adica pana cand nu ai vandut). Regula numaru unu este conservarea capitalului

      Nimeni nu spune sa risti aiurea sau daca nu ai timp si chef sa inveti. Exista strategii si pentru cei care nu au timp, doar ca acestia nici nu se asteapta sa profituri prea mari, ci doar relativ mai mari decat in alte instrumente. In tot cazul, iti trebuie o strategie, mai mult decat timp si informatie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #18

    In mare articolul este bine documentat, insa n-am avut rabdare sa-l citesc pana la capat. Ca fost jucator pe bursa, as completa cu cateva elemente pe care nu le spune nimeni:

    1. Riscul, comisioanele de tranzactionare (dar si profitul, ca sa fim fair) sunt doar ale investitorului.
    2. Bursa nu este un factor de multiplicare a economiilor decat accidental (crestere exponentiala a unui titlu). In general, bursa trebuie vazuta ca un factor de investire pe termen lung. Stiu ca multi se vad milionari peste noapte dar, asa cum am spus, sunt rare cazurile in care un titlu isi tripleaza valoarea in decursul unui an.
    3. Informatia este aur curat in acest domeniu.
    4. Bursa nu este pentru cei care traiesc de la un salariu la altul.
    5. Bursa nu e nici macar pentru cei cu spirit antreprenorial si ceva rezerve. Valoarea prezenta a banului este mult mai mare decat valoarea viitoare (nu are legatura cu inflatie, dobanda etc. ci cu oportunitatea)

    Din punctul meu de vedere, bursa poate fi un "joc" interesant pentru unii, o modalitate de diversificare a investitiilor pentru altii, dar in nici un caz un mijloc de imbogatire pentru cei cu venituri modeste.

    Thumb up 4 Thumb down 1

  4. #20

    arhi, tucu-ti neuronii tai de investitor pe dinamica noastra piata bursiera. daca tot dezavuezi plaiurile ardelenesti si saloanele de tatuaje, de ce te complici cu societati de brokeraj clujene, cum e intercapital? manca-le-as titulatura lor de profesionisti, baiu-i ca le-o retras asf-ul licenta temporar, mance-i-ar cucu. si vezi ca-s multi amatori de castiguri rapizi, numa jerome cata carne congelata isi ia pt pretioasale-i sfaturi, nu-i indruma catre pierzanie, ca la cat de profi sunt brokerii astia, vai de mama lor. uite si link cu dovada:
    http://www.asfromania.ro/legislatie/legislatie-sectoriala/legislatie-asigurari/legislatie-secundara-csa/decizii-csa/2760-interzicerea-temporar-a-activitii-intercapital-asig-broker-de-asigurare

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #26

    inca un link, in cazul in care nu v-ati convins
    http://www.economica.net/intercapital-invest-amendata-de-cnvm_35189.html

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Oamenii sunt pasionati de ceea ce fac, pot sa spun din publicatia pe care o redacteaza, precum si din materialele lor informative. In alegerea mea, am tinut cont de recomandarea fostului meu broker, care a iesit de pe piata. Cum sa spun, a contat mai mult recomandarea unui om din sistem, iar eu pana acum nu am motive de nemultumire. Tranzactionand online, nu imi sugereaza nimeni ce sa cumpar si ce sa vand. Vreau doar sa stiu ca interfata e OK, comisioanele acceptabile si nu fuge nimeni cu banii mei.

      Articolul nu este despre ce SSIF sa alegeti, ci despre experienta mea personala. Este foarte posibil sa fie alti brokeri si mai buni, habar nu am, pentru ca nu lucrez in sistem (in care caz nici nu as fi putut scrie ceva).

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #28

    Breeee, Cristian Sima iti spune ceva? Tatuliciule!!!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #29

    http://www.investopedia.com
    http://www.kmarket.ro/
    m-as jucat si eu cu idee, dar am lasat-o balta. oricum, am citit/invatat destule de pe site-urile astea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. GATA !
    Acuma mă duc să scot banii din bancă, îmi ipotechez casa și mă duc cu tot mălaiu' la Intercapital ( maestre bagă tu link-ul ) să mă îmbogățească .
    ps.
    Fraților săriți și voi !
    Nu ratați ocazia !
    Ne îmbogățim și apoi nu mai trebuie să facem nimic. Vom putea sta toată ziua pe blogu' lu' Arhi și să-l călcăm pe co-ie să bage mai mult decât 2-3 postări pe zi, ca să ne dixtrăm noi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Acțiuni la firme/ bănci românști care prestează pe piața românească, după regulile românești, cu supraveghere românească?!
    Ниет, срасива!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      Daca as avea mai multi bani de investit, m-as muta si eu pe piata americana, investind in companii pe care le cunosc din meseria mea si ale caror produse le apreciez. Cum portofoliul meu inca nu a depasit o suma semnificativa, iar adaptarea la alta piata cere ceva timp, am zis ca e mult mai sanatos sa investesc in ceva ce cunosc de mult timp (iar eu consum informatii locale in mod curent).

      Da, nu este amuzant cand in anumite zile plicticoase as putea infuenta temporar (dar semnificativ) chiar si pretul unei actiuni lichide doar vanzand brusc tot ce detin.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #34

    nu inteleg ce desemneaza titulatura de " serif stelar ", indiferent cine a scris articolul, e publicat pe mosia ta, cum des te referi la acest blog; ergo, iti asumi posibilele consecinte care decurg. daca 2-3 creduli de aici isi investesc banii la firma asta si-i pierd? nu te simti obligat moral fata de ei stiind ca articolul de promovare a fost publicat pe domeniul tau, implicit avand sustinerea ta? nu ma lua cu sintagme zososiene, daca eu il chem pe unu acasa la mine si cainele meu il musca, eu-s de vina!

    Thumb up 0 Thumb down 2

    • #35

      ramon, ai venit la mine in casa si m-ai luat la perpules, cum il iei pe tactu cand il gasesti in distinsa ta mama, cu mancatzeash si alte eufemisme. articol de promovare? sictir, mars de-aici.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      Incredibil cati idioti sunt pe lumea aceasta.Ramon-avorton da-ti 2-3-4-5 sau chiar 6 perechi de plame si taci dreacu' din gura.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Bai esti iesit din peisaj - sa investesti pe bursa nu inseamna sa fii credul, inseamna sa te duca capul sa scoti mai mult decat 3% la banca.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  11. Mihai, poți cumpăra prin Intercapital sau alți brokeri din țară index funds (S&P 500)? Dacă da, care este comisionul? (din ce văd Intercapital lucrează cu softul Saxo Bank; vorbim de un comision adițional față de cel perceput de banca daneză?)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      Sincer, habar nu am. Nu am ajuns la un nivel de rafinament prea ridicat (nu fac misto).

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #40

    jumatate din oamenii de aici inca isi mananca mucii si acum dezbatem investitiile la bursa. Pai nu ne pricepem noi la orice...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • n'ai ci cine dom'le...niste brokeri

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • *cu

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      Bursa nu e pentru oricine, ci pentru cine vrea sa auda, macar. Romanii nu au educatie financiara si nu are cine sa le spuna ca exista si altceva in afara de banci. Am zis sa povestesc si alta experienta, ca exista si altceva pe lumea asta, si ca putem face si altceva decat sa ne plangem de mila ca suntem exploatati.

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • #44

      good one.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #45

    Da lasa mei sa piarda, ce treaba ai tu? Din cate vad, bursa e inteleasa la noi ca o chestie unde daca te pricepi, faci bani gramada. Cum romanul se pricepe la orice, selectia naturala isi face treaba. Tot mai multi isi pierd bani, case si deci scade pretul pe piata. Atunci cumpara restul care nu se ocupa cu prostii. 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #46

    Cred ca este vorba de o neintelegere sau o neacceptare a fenomenului
    Cine vrea siguranta 100%, merge in depozite bancare care pana in 100.000 de euro sunt garantate de stat si primeste cam 3,5% dobanda din care i se scade acel 1% al statului
    Cine doreste sa castige mai mult, isi asuma si anumite riscuri si merge pe bursa, unde si aici sunt diferite grade de profitabilitate si evident risc
    Pe bursa, brokerul te poate sfatui dupa priceperea si experienta lui, dar decizia este a investitorului.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  15. #47

    Arhi, da-le o sansa celor noi veniti pe aici, nu-i mai lua cu haterisme altfel iti stergi singur mesajele! *

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      A iesit ca dracu. Asta trebuia sa fie la comentariul lui ramon.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #49

    >>(selectează BET, Grafic, 6 luni)
    Zic si eu, peste 6 luni nu o sa mai fie valabil si poate te injura lumea care-si pierde casa la bursa, nu poti sa pui un screeshot?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Casa ca casa, da' dacă-și pierd mașina, nevasta, atunci să vezi înjurături :))

      Nu cred că cineva suficient de prost încât să-și piardă casa la bursă o mai are încă. Probabil casa respectivă este deja în Nigeria.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #51

      Balaure, n-am vazut pe nimeni care sa-njure cand isi pierde nevasta. Sa faca mare bairam, da.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      ba mai si injura. gen, au, sa moara mama, am scapat!!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      M-am gandit la asta, dar n-am avut timp sa scriu un eseu academic. Si-asa a iesit destul de lung. Pe de alta parte, am vrut sa dau ocazia celor interesati sa observe ca informatie exista din plin chiar pe site-ul bursei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #54

    arhibursa.ro

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #57

    DE la un aproape jucator pe bursa: am incercat sa urmaresc un amic mare pasionat la jocul pe bursa. Am primit fix aceleasi sfaturi, am fost calm si cumpatat. Am ales sa exersez pentru incwput la modul teoretic-sunt destule societati de brokeraj (sau erau) care iti ofera sansa sa joci real dar cu bani Tipul mult mai cumpatat ca mine. La crisa a pierdut mult, foarte mult-sute de milioane in bani vechi. Am decis ca nu e cazul sa joc la bursa. De ce?: deoarece asa cum spunea si Jerome, bursa nu este pentru facut bani. Daca iei actiuni gen farma/Petrom,ca o investitie pe termen lung, bine. Daca nu, singurele investiții profitabile pe termen scurt sunt cele la pont-ceea ce este cam ilegal. Pentru a avea un profit real la sfarsit de an de aproximativ 3% trebuie sa tratezi Bursa ca pe o meserie (dpdv al timpului si efortului investit). Iar procentul asta nu iti acopera nici macar inflatia.

    Thumb up 0 Thumb down 1

    • #58

      Nu sunt de acord cu tine. Prietenul tau a pierdut in timp de criza pentru ca a ignorat ca e criza. Nu poti lupta impotriva curentului decat daca ai profil de speculator. Te asigur ca nu am investit niciodata la pont, dar am avut o strategie si anume aceea de a urmari trendul, mai pe romaneste graficele. Creste? Bravo, cumpar mai mult pe masura ce creste. Nu mai creste? Bravo, alt cal. Nu mai creste nimic? Out.

      Te contrazic cu cei 3%. O strategie simpla-simpla e sa investesti fix in actiunile din cosul BET, in aceleasi procente. In afara de anii de criza nu s-a intamplat sa fie vreo crestere mai mica de 9%. Zero timp, zero informatii, si rezultat mult mai mult decat 3%. 3% sau mai rau obtii doar daca nu ai nicio strategie, adica cumperi si vinzi haotic, la "inspiratie", pe termen scurt.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      Pe timp de criza, la inceput, scaderile erau normale, undeva la 5%, doar ëconomia duduia si nu eram afectati de criza". Dupa care (atunci cand si-au dat seama ca nu e roza situatia toti actionand ca la un semnal) au picat toate, simultan, iar picat e cuvantul potrivit. Toata lumea a pierdut. Nu ai cum sa negi asta. Cat despre strategiepot oricand sa-ti dau cartile si toate cele citite. Exista softuri de predictie care analizeaza comportamentul pietei, al actiunilor respective, etc. Sunt multe de spus dar imi mebtin afirmatiile. Daca ce zici tu era adevarat atunci bancile erau in faliment de mult

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      @ EU
      Dupa cum spuneam, mai vazusem filmul cu criza in 1998 (in 1997 inca nu eram angajat), nu cat sa tin minte cum s-a manifestat atunci, ci ca astfel de vremuri vin la fel de sigur ca taxele. In toamna 2007, semnalul de iesire a fost media mobila la 200 de zile. Nu, nu a fost o cadere brusca, avertismentul a existat, dar oamenii uitasera cum e sa fie rau. Iar cand e rau, intotdeauna se poate mai rau.

      Si eu mi-am luat pierderi atunci, dar nu au fost dramatice, pentru ca am fost disciplinat si am taiat pierderea la 5%. Pur si simplu nu am insistat in prostie. Prostia mea a fost ca am mai reintrat la un moment dat si nu trebuia (asa ca intr-un final amenda a fost de 10%).

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #61

    DE la un aproape jucator pe bursa: am incercat sa urmaresc un amic mare pasionat la jocul pe bursa. Am primit fix aceleasi sfaturi, am fost calm si cumpatat. Am ales sa exersez pentru început la modul teoretic-sunt destule societati de brokeraj (sau erau) care iti ofera sansa sa joci real dar cu bani fictivi. Tipul mult mai cumpatat ca mine. La criză a pierdut mult, foarte mult-sute de milioane in bani vechi. Am decis ca nu e cazul sa joc la bursa. De ce?: deoarece asa cum spunea si Jerome, bursa nu este pentru facut bani. Daca iei actiuni gen farma/Petrom,ca o investitie pe termen lung, bine. Daca nu, singurele investiții profitabile pe termen scurt-mediu sunt cele la pont-ceea ce este cam ilegal. Pentru a avea un profit real la sfarsit de an de aproximativ 3% trebuie sa tratezi Bursa ca pe o meserie (dpdv al timpului si efortului investit). Iar procentul asta nu iti acopera nici macar inflatia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #62

    Imi dau si eu cu parerea pentru ca e gratuit si de ce nu.

    1. Daca vreti sa faceti pasul asta, nu investiti pe bursa din romania, nici un investitor serios nu v-ar recomada asa ceva. Va recomand sa va deschideti o companie, in Londra de exemplu, si sa tranzactionati pe marja CFDuri - options (pozitii deschise pe perioada scurta de timp - pentru ca platiti comision peste noapte - deschise la anumite evenimente politico-financiare, de exemplu cand FED schimba dombanda, BEC printeaza bani etc.) sau futures (pozitii deschise pe perioada predeterminata atunci cand simti ca preturile vor fi influentate pe o perioada mai lunga de timp datorita unor situatii instabile precum cea din Ukraina legata pe pretul petrolului). Sau mai puteti sa faceti Spread betting. Parerea mea, faceti cum vreti, dar va pierdeti timpul si banii de pomana cu BVB sau SIBEX conduse de hoti ce produc conflicte majore de interese in piata. Iar SIFFurile...

    2. Contrar a ce spune autorul, trebuie sa citesti mult si mai ales sa experimentati mult inainte de tranzactiona live. Asigurati-va ca cititi multa maculatura de macroeconomie, politici monetare, psihologie a maselor, derivate etc.

    3. Daca tranzactionati pe leverage mare (de exemplu indexi ca DJIA, SP500, DAX, FTSE, CAC etc. pot fi tranzactionati pe leverage mai mare decat pe alte produse precum aur, petrol, companii etc.) asigurati-va ca aveti stop lose si ca va permiteti sa pierdeti suma respectiva. Nu fiti lacomi.

    4. Nu intrati in piata condusi de sentimente. Cei ce va pricepeti putin la python pututi sa faceti automated trading pe https://www.quantopian.com/ (momentan folosesc un singur broker - Interactive Broker, dar din pacate nu ai acces rapid la flux de date si nici leverage mare pentru index).

    5. Nu investiti pe bursa din romania, daca am omis, si nu ii credeti pe cei ce va spun ca e usor si ca bursa nu e riscanta. Poti spune ca nici pokerul nu e gambling.

    6. Pe bursa se intalnesc oamenii cu bani pe o parte si cei cu experienta pe cealalta. Cei cu experienta pleca cu banii, iar cei cu bani pleaca cu experienta. Autorul cred ca va invita subtil sa acumalti experienta. Puteti sa-i oferiti altceva in loc de bani.

    Corect, oamenii bogati devin mai bogati. De-aia autorul va invita sa va pierdeti si ultimii bani pe bursa din romania ? Si Ponta le plange de mila pensionarilor, dar n-ar concepe o secunda sa-si doneze averea. Soros pe de alta parte nu a plans pe nimeni de ochii lumii, dar o buna parte din banii pe care i-a facut, i-a donat in diferite cauze umanitare sau in care a crezut chiar daca presupunea lovituri de stat, Gates la fel.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • #63

      7. Folositi alerte pe cuvinte cheie si intrati doar atunci in piata.

      8. Again. Nu fiti lacomi. Mai bine sa va para rau ca nu ati castigat mai mult, decat sa pierdeti tot. Daca veti fi lacomi veti disparea rapid.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • bravo, nu investiti in bursa din Romania, e mai safe in derivate. WTF?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      Eu zic că din multe puncte de vedere nu faci decât să sporești confuzia atunci când sfatuiești lumea să "nu investească" pe bursa noastră, iar în paragraful următor spui că mai bine să înceapă să facă margin trading.

      Cred că mai sănătos este să se înceapă cu o căutare "What is the difference between investing and trading?" pe google, și să se ia la puricat primul site din rezultate.

      Pentru trading, sigur există opțiuni mai bune pe afară. Pentru investiții... o economie "de frontieră" cum e a noastră aduce și oportunități, nu doar riscuri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      Faceti cum vreti si credeti ce vreti. Eu v-am spus parerea mea. @cofee Nu prea le ai cu CFDurile si nici nu stii despre ce e vorba este ? Ai auzit tu de derivatele toxice si acum presupui ca CFDuril DJIA sunt exact acelasi lucru ? Treaba ta, nu sunt interesat sa conving pe nimeni de nimic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      George, o parere despre "follow traders" sau "copy trader", cum e de exemplu pe etoro serviciul Openbook (parca)? Multumesc.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      @neaorin Stiu ce spui, nu e acelasi lucru. Dar nu, nu as investi in nici o companie listata la bursa din sibiu sau bucuresti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Dl. George, explica-le cum e cu leverage si cum pot pierde tot daca nu sunt cu ochii pe piata. Explica-le diferenta dintre Forex si bursa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      @Coffee Eu nu sunt aici sa explic pentru ca nu poti explica asa ceva pe bloguri, ci sa le dau un indiciu celor curiosi daca tot a venit vorba. Daca esti lacom si joci bani pe care nu-ti permiti sa-i pierzi atunci mai bine stai de-o parte.

      @Eugen Imi pare rau, nu stiu. Nu sunt foarte activ, joc sume realtiv mici pe care mi le permit (in nici un caz case si masini) si intru in piata doar la evenimente. Eu folosesc platforma CMC a lui goldman sachs si interactive brokers pe automated trading.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • George, atunci sa fim corecti cu oamenii. Vrei sa risti mult, ai ceva expertiza, da, poti sa intri pe Forex. VreI un portifoliu pe termen mediu, te intereseaza dividendele si castig mai mare decat la banca - intra pe bursa, analizeaza companiile si alege. Ai bani mai putini si nu te pricepi - mergi in fonduri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      Dar nu in fondurile din romania care investesc pe bursa din romania. Eu am inteles ca era vorba de facut bani, nu de protejat economii. Daca am inteles gresit, gresala mea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      Si nu pune forexul pe aceasi treapta cu derivatele. Seamana dar nu rasare. Eu nu joc forex niciodata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • George cunosc diferenta, riscurile sung mai mici pe derivate, dar f mari pt un incepator.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • n-as fi crezut in veci ca o s-ajung grammar nazi, dar "niciodata sa nu spui niciodata".
      coffee, experienta, ceapa ei de experienta, nu expertiza, in contextul ala.
      arhi, scuze, dar e una din putinele greseli care ma scot din pepeni si imi provoava urticarie. la propriu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #76

      George, eu unul nu m-as baga la tranzactii in marja. Nu e pentru cine munceste pe un salariu. Eu ma multumesc cu 20-30% pe an din Bursa locala. Dar sunt de acord ca pentru sume mai mari si oameni cu experienta piata locala e o gluma. Eu am vrut doar sa arat ca exista o alternativa la banci, nu sa dau lectii de facut banii praf.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      @Mihai In primul rand scuze ca am fost taranete, am citit cam pe diagonala articolul tau si am dedus ca ai vorbi in numele companiei de broker.

      Insa raman la ideea de a nu investi pe bursa din romania pe motiv ca se joaca mult mai murdar decat pe pietele de afara. Nu exista legiferare solida, se pot face manevre chiar urate. Nu spun ca nu se castiga, dovada esti tu si cei ca tine.

      Dar dupa cum am spus, am inteles ca e vorba de facut bani, nu de protejat economii. Eu nu sunt economist, sunt un om tehnic si iti spun ca inainte sa joc am citit vo 2 ani, am jucat pe platforma demo cam 6 luni si primul meu contact live cu bursa au fost CFDurile pe indexi cu levier mare de 500:1. Mi-am impus niste reguli stricte cum ar fi: intri in piata doar la semnale clare, joci doar sume mici pe care ti le permiti sa le pierzi, daca pierzi mai mult de jumate din suma jucata te opresti pe ziua respectiva si pe evenimentul respectiv. Nu sunt un gambler, nu am jucat in viata mea poker, casino, pariuri, pacanele sau ce naiba jocuri mai sunt, singuru joc de noroc la care am pus extrem de rar a fost 6/49 in tinerete. Consider ca bursa e totusi diferita, desi are o mare componenta de gambling. Eu nu mi-as pune economiile in bursa intr-o piata atat de volatila precum cea de azi si nici in fonduri de investitie in care sunt un biet pulete, pentru ca nu suport schemele ponzi. Daca as fi milionar probabil as gandi diferit, dar cum nu sunt asta e parerea mea actuala pentru cei care se gandesc la bursa. Joaca niste bani pe care sa nu-i regreti, dar citeste cat poti de mult, daca nu ai chef, interes si timp mai bine ii foloseste acei bani pentru a-ti hrani sufletul decat sa-i pierzi aiurea.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #78

      @ George
      Apreciez comentariul tau. La mine, gandirea a fost ca maresc investitia pe masura ce castig. Nu are de ce sa imi pare rau de pierdere, pentru ca eventuala pierdere este din ceea ce am castigat deja. Sunt disciplinat si stiu sa marchez pierderea fara remuscari, astfel incat sa nu ajung in situatii dramatice. De asemenea, am invatat sa ma uit la grafice pe perioade de timp mai mari (sa nu ma concentrez pe termen scrut sau eveniment), astfel incat sa nu fiu surpris de o schimbare defavorabila de trend. Alt joc, alta strategie. Faptul ca Bursa locala e mica si emitentii mai putin transparenti sau ca exista jocuri murdare nu ma deranjeaza atata timp cat strategia mea functioneaza.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. ma batea un gand de ceva investitii. (altele decat un depozit bancar). si m-am repezit la articolul asta ca fata mare la maritis. care articol m-a bagat mai rau in ceata. pentru ca:
    1. nu stiu daca-s capabila, (ca timp, dedicatie, capacitate de intelegere a pietei- mereu am fost bata la "economie", etc) sa urmaresc tot felul de indici si sa actionez in consecinta.
    2. suma pe care pot conta in momentul asta este mica. exagerat de mica, de-a dreptul minuscula, insignifianta, 1000 lei pe an. (da, stiu, radeti; asta e; unii traiesc de la un salariu la altul; asta e suma pe care o pot economisi cu siguranta anual, dupa ce scad toate cheltuielile, cadourile de craciun/nunta/botez, vacantele, reparatiile si mai stiu eu ce; posibil 2000 in unii ani fara "traume financiare" majore). (vorbesc de ultimii cca 5 ani, de cand platesc credit la casa). (vorbesc de momentul actual)
    exista solutii si pentru mine? exista brokeri care sa poate face ceva cu aceasta suma? sunt brokeri care "se deranjeaza" astfel de sume?
    nu vreau bani multi maine, nici macar la anu'. ceea ce-mi doresc eu este ca peste cca 30 de ani sa pot conta pe un pic mai multi bani decat pensia de asigurari sociale si pilonul ii de pensie privata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      @Ady Nu trebuie sa ai in cont banii necesari valorii totale a unitatilor, trebuie sa ai doar banii necesari in cazul in care pierzi. De exemplu, cu 100 eur in cont poti cumpara stocuri in valoare de 50.000 eur pe anumite platforme (leverage de 500:1).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • La banii timpul si expertiza ta iti recomand un fond deschis de investitii, in niciun caz forex sau derivate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      @George: si cand pierzi de unde scoti diferenta? Sau faci grup pe facebook ca aia cu chf?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #83

      @Lucifer Nu poti sa pierzi cat vrei tu pe platformele moderne pentru ca daca treci prea mult de marja inchide brokerul pozitia automat. Sa nu mai vorbim ca iti poti pune stop lose. Nu compara, pentru ca nu e acelasi lucru.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #84

      stai drq pe curul tau. toti fomistii s-au facut baldbrokeri si nu mai stiu cum sa fure.

      investeste intr-un bilet la cinema sau mergi si vezi carpatia si lasa tu prostiile cu abureli de 2 lei

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      Eu am comentat informativ, ii dau dreptate lui onair, rasfata-te mai bine cu banii aia.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #86

      Da, exista brokeri care accepta si conturi atat de mici. Nu, nu merita efortul. Merita doar daca vrei sa inveti pornind de la o suma mica.

      Parerea mea este ca merita sa intri pe bursa daca poti investi macar 10% din veniturile anuale. Unitatile de fond intermediate de banci sunt mai potrivite pentru sume mici.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #87

    Ca actual investitor la Bursă nu pot să spun decât atât: trebuie să te decizi relativ repede dacă vrei să devii investitor (adică mergi pe termen mediu / lung) sau speculator (pe termen scurt). Fă-ți un cont demo și după câteva săptămâni ai să înțelegi că-s jocuri complet diferite care se joacă, ce-i drept, pe același teren. Fiecare are avantaje și dezavantaje. Alege ce ți se potrivește.

    Dacă nu te pasionează fenomenul dar ai totuși niște bănuți de investit, caută niște fonduri index și pune în fiecare lună câte ceva în ele. Tot mai bine decât la bancă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. in caz ca-mi apare postul din ceata marii (asta in cazul in care chiar l-am trimis) nu ma bagati in seama, va rog. ma scuzati ca v-am inoportunat.
    deja am senzatia ca posturile sunt in chineza.
    bursa nu-i pentru oricine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #89

    Și uite așa niște oameni vor pierde mulți bani fiindcă au auzit ei că se fac bani investind în instrumentele bursiere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #90

      Sa ma repet: nu intri cu multi bani. Pui mai multi bani doar daca ai inteles cum sa ii castigi. Nu ai ce cauta pe Bursa cand afara ploua (graficele anuale sau semestriale ale BET, de exemplu, sunt pe scadere). Bursa nu e un joc cu suma nula. Intre anii de criza sunt multi ani consecutivi de cresteri, cand practic oricine intra pe termen mediu-lung castiga.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #91

    am mai zis-o si in trecut: ai de plm ce de-a litere...parera mea e ca la bursa joci cand deja ai bani cat sa nu mai merite sa te trezesti sa mergi la munca.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. Felicitari lui Arhi ptc gazduieste astfel de postari! Un fenomen larg accesat in vest e privit ca o ciudatenie in RO. Daca bagai stirea cu Cruduta si prostitutia te umpleai de likeuri.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #93

      Văd că te pricepi. Câți bani ai făcut de pe bursă în ultima lună?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu comentez chestii din astea, dar am facut bani pe bursa. Nu-s vreun milionar.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Lasati haterii sa vina la mine. Sa investeasca pe bursa numai fraierii de americani, nemti si englezi. Romanul e multumit cu 3% la banca si ca bonus poate le mai indexeaza statul salariile. Ce-s alea dividende nene?

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #96

      cat cacat ai in tine cafeao de-mi vine rau.

      parca ma uit la schema ponzi online. asa faceau si jegosii aia cu mlm de la infopagina. noroc ca a venit reforma pensiilor si a apaur bursa

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Eu nu vand nimic. Nu am mentionat niciun nume de broker. Nici macar nu iti cer sa ma crezi. Poti sa pui mana sa citesti ceva carti de Investments si sa iti formezi singur o parere.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reformulez, arhi baga te rog niste postari cu tate, sa destinzi atmosfera. Unii se poarta de parca nu ar avea net acasa, sa se convinga singuri ca bursa nu e vreun mlm sau alt cacat din asta. Pt. doritori recomand celebrele site-uri de manele bloomberg si reuters.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #99

      Sandu, experienta in domeniu se masoara banii pierduti, nu in cei castigati.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #100

      Hai mă George, serios?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #101

    Ce adventorial de doua parale.

    Daca tot te lauzi ca investrsti la bursa, poti spune ce profit ai avut dealungul celor 16 ani?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #102

      ba ejti prost, ce ai? unde plm vezi tu advertorial??

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #103

      "adventorial" e cel care merge la aceeasi casa de adunare ca pastor Gadea?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #104

      Nu mai poti trage o besina, ca sigur faci reclama la apa minerala sau chiloti

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #105

      Pot spune asa: am cumparat primul meu apartament cu o treime din banii castigati la bursa. Zbang, capitalul a devenit zero. Am mai economisit, am mai investit, si cu banii castigati am cumparat jumate din prima masina. Proasta investitie, zbang, capitalul a devenit zero. Dupa aia am bagat bani intr-un apartament mai mare (deh, familie), asa ca n-am mai avut bani de investit, ci credit pe termen scurt. Dar obiectivul e sa imi refac iarasi un capital adecvat (peste 25000 de euro in cazul meu, ceea ce cu 20-30% pe an ar trebui sa ma ajute sa muncesc mai putin in viitor). Imi promit sa nu mai bag bani in altceva in afara de educatie (a mea si a copiilor).

      Thumb up 1 Thumb down 0

  28. #106

    de cand exista bursa in angola? :))

    bursa asta nu e aia a carui sef a fugit cu banii si cica l-ar fi asasinat nu stiu cine? :))))

    trebuie sa fi lalala sa te apuci sa ai incredere intr-o mizerie care nu exista. zau

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #107

    Recomand din proprie experiență. celor care vor să investească o chestie foarte foarte simplă. Instalați o platformă de trading care vă permite să tranzacționați cam orice. Google vă ajută. Deschideți un cont demo. Încercați să dublați banii. Vedeți dacă reușiți.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ce, e poker? Daca scoti un 10-15% pe an e ok.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #109

      Sfatul meu e practic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da, bazat pe fantasme. E f greu sa scoti 100% pe an. Nu iau in calcul informatii ilegale in trading.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #111

      Dacă ăsta e exercițiul, atunci ieși mai câștigat dacă NU-ți reușește. Genul de riscuri pe care trebuie să ți le-asumi ca să-ți dublezi banii în mai puțin de 4-5 ani o să te ducă cel mai probabil la faliment.

      Eu aș completa exercițiul tău așa:

      "Iar dacă cumva reușiți să vă dublați banii... ziceți mersi c-ați avut noroc, închideți repede totul și apucați-vă de altceva. E păcat să ajungeți la sapă de lemn."

      Thumb up 0 Thumb down 1

    • #112

      Eu n-am insinuat nicăieri că perioada de timp trebuie să fie mică. Nici nu am insinuat că cel ce face asta trebuie să facă speculă.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #113

      Exemplu speculă: http://i.imgur.com/WxqEyx6.png

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Bineinteles ca ai insinuat, asta daca nu joci ani de zile pe demo.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #115

      Mesajul a fost interpretat greșit din cauză că nu am dat suficiente detalii. Ce vreau să zic e că cel mai bine este ca potențialul investitor (nu jucător) să bage banii ăia din contul demo în mai multe tipuri de instrumente, să vadă care sunt alea care i se potrivesc mai bine, să vadă care sunt factorii care influențează fiecare industrie în parte și să nu ia decizii pripite. Abia apoi să vadă ce performanțe au investițiile lui pe cel puțin 6 luni. Să prindă măcar o toamnă și o primăvară cu banii băgați în instrumentele alese.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  30. astept tim

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. Mult prea complicat... Daca articolul asta lung, din care nu am inteles nimic, sunt doar sfaturi nu imi imaginez cat trebuie sa citesti / inveti sa iasa un ban.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #119

    Daca fiecare cititor al lui Arhi imi varsa cite 10 euro in Paypal, va zic cum am devenit milionar. Fara bursa, fara pariuri.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #120

      *Am uitat sa pun steluta...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #121

      Oare si sa te loghezi cu acelasi user, ca nu prea inteleg?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #122

      Mizerie! Dupa ce am comentat s-au "asezat" comentariile in ordinea fireasca. De le-am gasit eu, mai ca nu ma intrebau "da ce-am facut, sefu'?". Nimic de vazut aici, circulati!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #123

    Ai de capul meu, bursa va trebuie voua? N-ati vazut ce complicat e?
    Va dau eu o varianta mai usoara, verificata 100%. Am luat acum 7 ani 25.000 de CHF de la banca, si anul asta le-am dublat valoarea.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  34. #125

    prostii, e de 10 ori mai ușor la pariuri

    Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #126

    Eu sunt de la tara, bursa ma depaseste, insa as aprecia un articol pe teme de investitii pentru oameni normali, de genul fonduri cu randament bun, etc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Sigur. Ceva bazat pe cît mai multă nemuncă, nu? Bag banu, şi dup-aia mă sui cu curu-n pat sperând ca şmecherii să se spetească pentru mine, să mă fac şi eu miliardar, ce dracu!
      Staţi puţin că parcă aveam pe undeva adresele de mail ale lui Stoica de la Caritas şi Vântu de la FNI. Au ei nişte reţete pentru randamente, ţăţă de mâţă! Vi le trimit?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #128

    Eu am o nelamurire. Teoretic se recomanda pentru toata lumea sa fie calma la investit si la astea. Dar care e faza cand brusc, cand declara cate un politician una alta, intra lumea in panica ca niste pizde si scad unele chestii? Auzi cate o stire ca nush ce s-a intamplat si ca bursa a scazut cu n la suta din cauza asta. Plm, asta inseamna ca valoarea actiunilor nu reprezinta o valoare reala ci una speculativa. Adica aia care pot influenta scaderea sau cresterea o sa o faca tot timpul si restul o sa urmeze ca o turma, doar ca o sa fie un mic defazaj, atat acat sa permita ca aia care stiu sa vanda sau sa cumpere cand e momentul potrivit. Restul de fraieri platesc castigurile, ori cumparand scump ori vanzand ieftin. Altfel nu imi pot explica "emotia" bursei. Ce plm, is atata de instabili emotional aia de acolo sau toti au probleme netratate de personalitate?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #129

      Pretul unei actiuni depinde de numarul de amatori care o vor si prea putin de performanta firmei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #130

      Mai corect ar fi să spunem că nu reprezintă valoarea din acest moment, ci una proiectată în viitor. Absolut toate previzionările (și riscurile!) care pot influența în viitor traseul unei companii sunt incluse în prețul _de azi_. Din când în când realitatea vine și contrazice previzionările.

      De asta se poate foarte bine ca o companie ca Microsoft să anunțe profit de 8 miliarde USD pe ultimul trimestru, iar valoarea acțiunilor să scadă cu 10 la sută. Pentru că prețul anterior era calculat pe baza unor previzionări mai optimiste.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  37. Mulţumim autorului articolului pentru informare. Dar nu, mulţumesc. Vă rog nu insistaţi, nu reveniţi. N-AM!
    Decât să-mi joc economiile la bursă, mai bine le dau foc personal. Să ştiu măcar că eu i-am făcut, eu îi omor. Aşa, să mă bag în seamă cu câteva sute de eur, tocind pupilele pe scroll-uri cu cotaţii, nu văd rostul. E ca şi cum m-aş duce la păcănele, stând cu ochii beliţi după 3 portocale.
    Sunt mult prea multe filmele documentare care explică fenomenul pentru a mă mai lăsa amăgit de mirajul că aş putea ajunge vreo fiară de WS. Plus că un film ca Inside Job demonstrează cu fapte şi acte în regulă, cam ce şanse sporite de dat cu barba-n c...e ai tu ca "investitor" pe piaţa de capital.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #132

      poti sa pariezi, ca pe cai, nu trebuie sa stii nimic doar dai click ai aruncat banu pe stockul x si e la fel cu a le da tu foc daca vrei. filmele de genu arata o parte din realitate, plm filmele in general arata doar o parte din realitate. exista staistici, exista certitudine, daca arunci zarurile(cu 6 fetze) nu iti cade 7:9 ..iti cade orice in intervalul 1-6:1-6;

      Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #133

    Mihai, am 2 intrebari: ce stii despre NASDAQ , etrade, Scottrade? daca sunt stabilit in strainatate pot sa investestc la BVB??
    recent am intrat pe piata(15 ianuarie) cu 3 companii cu o suma decenta-10000$. Am avut o crestere de 45% in ultimele 2 saptamani si nu stiu daca ar trebui sa vand sau nu. 2 cele 3 companii cred ca o sa isi tripleze valoarea in urmatoarele 2 luni.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #134

      Sunt prea putine informatii ca sa imi dau cu parerea. Daca as investi pe Nasdaq, as face-o in companii pe care le cunosc, prin prisma succesului sau potentialului produselor lor. Daca cunosti companiile in care ai investit, daca au un produs de succes, nu vad un motiv de a vinde doar pentru ca au crescut prea mult in timp scurt. Daca nu esti sigur, vinde o parte (30-50%) si vezi ce se mai intampla.

      Poti investi pe BVB ca nerezident, dar nu as face-o daca am avut deja o strategie eficienta pe o piata straina. Eu am investit local pentru ca este un mediu familiar pentru mine, iar suma este deocamdata relativ mica (mai putin de veniturile pe jumatate de an).

      Thumb up 0 Thumb down 0

  39. #135

    suma investita este venitul pe aprox o luna. cele 3 companii sunt direct afectate de pretul petrolului. urmaresc pretul de cel putin un an. am cumparat la cel mai mic pret pe actiue din ultimii 4 ani. cu doua din cele trei companii am lucrat in trecut sau cunosc pe cineva ..multumesc pentru sfaturi. check them out KEG ,BAS

    Thumb up 0 Thumb down 0

  40. #136

    Multi heitari pe lume, fratele meu alb.
    Pai eu sa fiu Dumnezeu pe toti v-as bate cu lantzul ud, care la munca, nu la-ntins mana, bai heitarilor care ma invidiati ca-s brocher adica fac banii broc. Banii altora adica.

    Thumb up 0 Thumb down 0