Deci fază cu durere la articolul precedent.
Aflând eu că ăia de la Antene l-au îngropat și pe Groparu, dau să îl sun pe băiat, să îl informez că e decedat prin antenizare, știind că am numărul lui în telefon.
Apuc telefonul, sun și urmează conversația, conversație după care cred că mi-am scrântit mușchiul zigomatic de atâta râs.

El – Alo dea!
Eu – Alo, salut mă Groparele, ce faci, eu îs, Cetin.
El – Alo, zi mă, ce e?

Aici m-am blocat puțin, știind că omul e intelectual de felul lui și în viața lui nu cred că m-ar fi repezit cu atâta râvnă.

Eu – Alo, mă Gropare, tu ești mă?
El – Cine să fiu bă?? Zi cine ești!
Eu – Bă Gropare, eu sunt, Cetin, also known as Arhi!
El – Cetin? Păi nu te cunosc! Pe cine cauți tu?
Eu – Pe Groparu… Să înțeleg că nu sunteți dumneavoastră Groparu?

La care se lasă liniștea preț de câteva secunde, după care tipul revine, cu cea mai sfioasă și mai fleoșcăită voce posibilă.

– Groparu? Nu sunt groparul. Dar ce s-a întâmplat, de ce aveți nevoie de gropar, de ce mă sunați?

Iar eu, cu o voce terifiantă.

– Nu mai e nevoie, am rezolvat.

Și închid.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.