Cum sa iti faci firma. Pasul 1.

Da, datorită succesului nebun și avalanșei de cereri de colaborare, ne facem firmă. Care sunt pașii care trebuie urmați?

Primul pas este rezervarea de nume.
În constanța, asta se face la Registrul Comerțului, lângă OPC, în spatele liceului Șaguna. Dacă nu știați, registrul comerțului este societate privată, asta ca să știți unde dați banii. Rezervarea de nume costă 50 lei.

Teoretic, această rezervare ar trebui să se obțină în 3 minute. Adică tu dai hârtia cu numele, tipa de la ghișeu verifică dacă există numele respectiv și dacă nu e luat, îți dă o hârtie că numele e valabil.

Da, dar asta într-o societate ideală. În societatea rromânească, se dă o băbăciune în spatele unui calculator, băbăciune care nu face deosebirea clară între monitor și tastatură. Se dă și birocrația adânc înrădăcinată în inima rromânașilor noștri și se obține registrul comerțului.

Adică pentru o rezervare de nume, având 2 persoane în fața noastră, am stat 50 de minute. Timp în care doamnele au discutat aprige probleme pe ordinea zilei, au stabilit dacă o coală de hârtie este destul de albă, dacă e necesar ca pe hârtia de împuternicire a unui avocat trebuie să scrie reprezentant legal sau împuternicit legal și tot așa.

Iar în timpul ăsta oamenii stau...și stau...și așteaptă, și se uită și înjură. Că altceva nu au ce să facă.
Capacul pe oală a fost pus la final, după ce am plătit tot și să ne luăm hârtia care atestă numele, urlă madama către avocata noatră.

"Cum, ați locuit și în Mangalia?? Păi nu e bine, trebuie să refaceți tot!"
Am cedat nervos și m-am îndepărtat, crezând că mă așteaptă alte 50 de minute. Noroc cu avocata că s-a apucat să facă niște spume rapid și i-au dat hârtia.

Deci da, ăsta este primul pas pentru înființarea unei firme. Rețineți, la Registrul Comerțului scrie mare că nu se acceptă atenții.
Banuiesc că vor să fie clar că ei nu trăiesc cu cafele și kent, ci cu lei și valută.

Mâine, pasul 2. Vedem și acolo ce și cum.

30 comentarii

  1. Was there, done that.

    Doar ca la mine a mers muult mai repede. Singura problema e ca tot a trebuit sa fac vreo cateva zile naveta Timisoara - Petrosani.

    Thumb up 0

  2. Nu te mai plinge, la inceput doare dupa te vei obisnui dar si cind vor veni incasarile.

    Stai sa vezi cum este la controale.

    Eu am avut luna trecuta control de la Primarie si in 3 saptamini m-au sunat de 6 ori sa ma intrebe daca am platit amenda o fi ramas Mazare fara bani si nu am aflat.

    Thumb up 0

  3. Ai avut bafta, in cazul meu doamna de la acelasi ghiseu, acelasi oras, aceeasi institutie, statea de vorba cu "cineva" despre cum acel cineva vroia sa isi deschida un magazin, franciza, cu toale produse undeva prin America Latina. :))
    Si a fost super tare discutia, cum ai luat legatura cu ei, pe ce site-uri gasesti chestii de francizat, ce preturi au, nu se gasesc spatii de inchiriat in mallurile din Constanta ... toate detaliile pentru care (NU) sunt platite doamnele respective.
    Functionara oricum nu intelegea mare lucru, asa ca dupa vreo 5 minute m-am enervat si i-am bagat hartia sub nas, ca cineva-ul nu vroia nicio rezervare sau verificare de nume.

    Thumb up 0

  4. Nenorocitule, ......... sa ne anunti cand esti ocupat :D
    Ma gandeam "oare ce a patit arhi de nu a scris nimic pana la ora asta" NU MA INTERESEAZA CA AI O VIATA PERSONALA :D

    PS: Pot sa ti trimit un CV :D ?

    Thumb up 0

  5. Cam nasol cu băbăiunile. :))::)):)) Hai să facem un concur de gicit numele fimei! :)):)):))

    Încep eu: Cetin Unlimited Corporation! :)):)):))

    Thumb up 0

  6. #7

    Ehe, stai să vezi când încep să te scoată diverse firme, organizaţii şi SRR-uri dator. O să-ţi vină să le bagi actele firmei în dos şi să lucrezi la negru.

    Thumb up 0

  7. Pai de ce nu ti-ai facut firma pe net? :)

    Thumb up 0

  8. fa-ti tu p net:))

    Thumb up 0

  9. si care va fi obiectul principal de activitate al firmei ? sau la al catalea pas ... :)

    Thumb up 0

  10. #12

    astea sunt informatii personale

    Thumb up 0

  11. tunde ouă
    şi dacă îl rogi frumos, îţi cumpără un domeniu
    şi asta la preţuri promoţionale (fără TVA, pe caiet) :))

    Thumb up 0

  12. Pai , eu l-as ruga .. dar stiu ca ma refuza :(

    Thumb up 0

  13. #15

    nicole, firm noastra vinde si domenii si hosting, la preturi senzationale

    Thumb up 0

  14. ok, cand e gata, sa-mi spui cu citi bani sa vin . dar eu nu stiu sa-mi transfer datele de pe blogspot pe alt domeniu .... nu stiu multe ...

    Thumb up 0

  15. #17

    firma noastra se ocupa si de aceste detalii

    Thumb up 0

  16. atunci , te rog frumos , sa=mi trimiti pe email cam cat ma costa toata afacerea , anaisanais2010@yahoo.com

    Thumb up 0

  17. Presupun ca nu ti-a verificat unicitatea sediului......ca sa mai vii odata pe la ei . Coincidenta si eu imi fac firma si azi dupa ce am luat dovada denumirii m-a intrebat de ce nu am aplicat si pt unicitatea sediului. Bine eu sunt in Iasi....

    Thumb up 0

  18. @nicole
    well.... eu sunt supermultumit de serviciile prestate mie (moka, deh...)
    recomand cu căldura excesiva

    Thumb up 0

  19. #21

    Nu ai citit atent...scrie ca in acel birou nu se primesc atentii ...trebuie ca se primesc in alt loc.
    Eu dupa ce am stat 50 de minute la coada si nu am avansat nici macar cu o persoana ... am rugat o avocata se se ocupe

    Thumb up 0

  20. 50 de minute? La pasul 1? Pai prin extrapolare, daca ai 20 de pasi, ai 20 de babe a cate 50 de minute, ar veni...o vesnicie, nu? Timp in care prima baba da deja coltu' :)

    Thumb up 0

  21. nu e mai usor sa angajezi o firma sa faca asta:D?

    Thumb up 0

  22. Avocata ar trebui sa se ocupe de discutiile cu adormitele statului ca de aia o platesti. Tu ce cauti acolo sa-ti faci nervi inutil ? O sa ai suficiente ocazii dupa ce-ti iese firma.

    Thumb up 0

  23. Mie imi place poza aia unde e scris " In acest serviciu nu se primesc atentii" Adevar graiesc acei oameni, nu au nevoie de atentii ci de spaga consistenta pai altfel cum sa traiasca bine ?

    Thumb up 0

  24. #26

    Tim, avocata e prietena si o face moka :) Noi ne-am dus in calitate de bloggeri, sa facem poze si sa radem de autoritati

    Thumb up 0

  25. Daca esti fraier eu ce sa iti fac

    Tea apucat dragostea de tara asta si vrei sa contribui la buget :)

    Thumb up 0

  26. eu mi-am facut firma singura..acum ori ca am un noroc extrem la chestiile astea, ori ca lucrurile se misca f fain la Timisoara, dar in 10 zile am avut toate actele fara sa stau la coada decat max. 30 de minute cand am depus actele la registru; 50 de minute pt o rezervare de nume??? avand in vedere ca ele apasa pe 3 taste si ca, de fapt, cetateanul completeaza toate datele, mi se pare absurd...

    Thumb up 0

  27. @arhi
    1. Cat de tare...chiar ma gandeam zilele trecute sa pun o poza cu anuntul ala "In acest serviciu..."...e de la Registrul Comertului Ilfov. Si azi dimineata am fost si am zis ca-i fac o poza si mereu o las pe alta data. Mesajul ala parca te indeamna si mai mult sa dai ploconul. :D

    2. Deci e bine sa ai a tine un avocat gata sa faca spume la gura de nervi si poate ai sansa de reusita.

    3. Cred ca babaciunile alea se numesc "referenti" si oricum, oricat de corect ai fi si sa respecti tot ce e nevoie la dosar, gasesc ele ceva sa scoata din burta asa, care nici macar nue mentionat nicaieri la lege sau ceva de genu.

    4. Maine pregateste-te pt si mai multi nervi...de ce? ca o sa realizezi ca o sa fii nevoit sa ajungi chiar pana in runda 10 cu ei :P

    P.S.: oricum bafta...si sa spui la mine ce produce matale...poate colabore la noi...eu incredere...la mine serios e... eu mic evreu investitor... :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    Thumb up 0

  28. #30

    marian, trebuie sa poti elibera facturi, aia e, nu ai ce sa faci

    Thumb up 0