Cum sunt porci guvernanții noștri

Simplu.
Guvernul domnului Boc nu a plătit primele pentru sportivii români medaliați la Beijing, în 2008. Nu le-a plătit timp de 4 ani, că așa a vrut mușchiul lui portocaliu. Acum, guvernul domnului Ponta zice că nu mai poate plăti premiile, pentru că, țineți-vă bine, S-AU PRESCRIS. Alo, opriți lumea, vreau să mă dau jos. Premierea e amendă, să se prescrie? Cât de nesimțit să fii să faci așa ceva? Care e limita de jos pe care o mai putem atinge ca oameni ce suntem? Oareputemnoicaoameni să coborâm mai jos de atât?

Putem.
Sportivilor paralimpici li s-au promis prime de 35.000 euro pentru medalii. Acum li se spune că pot primi 35 000 lei, că asta e legea.
Iar PORCII de la putere ridică din umeri. Asta e legea.

Sportivii sunt buni să ne fotografiem cu ei când câștigă, să câștigăm capital electoral. Sunt buni să ne batem cu pumnii în piept, în timp ce grohăim bere și lingem coji de semințe AM CÂȘTIGAT, BĂĂĂĂ. Hai, ridicați steagul rromânesc și urlați-vă mândria de a fi rromân. HAI!

ÎN REST? MUIE MĂ, LASĂ, CĂ ÎN 4 ANI UITĂ LUMEA, PLUS CĂ E POSIBIL SĂ NICI SĂ NU MAI FIM LA PUTERE.

via BOGDAN

45 comentarii

  1. Mulţumesc. Poate de aici scriu mai mulţi. Poate.
    PS - via Bogdan :)) La Liviu nu cred că răspund :))

    Thumb up 0

  2. o sa uitam si noi timp de 4 ani sa-i mai votam pe ai lu' Boc :)

    Thumb up 0

  3. Si pe ai lui Ponta.

    Daca aia ai lui BOC au fost atat de cretini sa nu le dea banii la Sportivi, de ce PLM astia nu le-au dat ?

    Raspuns: Ca sunt la fel de cretini. Tara de rahat, conducatori pe masura.

    Thumb up 0

  4. #4

    Ma apuca plansul...

    Thumb up 0

  5. si acum trebuie sa mda duc la vot...nu am nici un motiv

    Thumb up 0

  6. Din pacate traim intr-o tara in care promisiunile neonorate si lipsa consecventei sunt virtuti, e usor sa promiti 100.000 euro pentru o medalie, faci mare tam tam la TV si cand e sa dai banii, dai totul uitarii... Oamenii raman cu prima impresie, raman cu rezultatul bun al sportivului, iar printre cojile de seminte mai scot un "Da-l in pl mea ca oricum are bani ca a luat de la sponsori"... E trist, insa educatia deficitara a celor din mediul rural si nu numai duc lucrurile spre dezastru, acolo ar trebui implementate proiecte, acolo ar trebui bagati bani... pentru ca din pacate taranul roman a ramas in secolul 19... iar pe calendar e 2012! E trist ce se intampla cu Romania, dar asta e calea pe care o aleg majoritatea oamenilor... e exact ca atunci cand mizeria e de 2 degete pe jos si tu alegi sa mergi sa mai bei o bere... dupa care te plangi ca e mizerie ca n-ai bani de solutie de spalat pe jos, ca e scumpa. Sportul, alaturi de scoala, sanatate ... a fost subfinantat pentru ca acolo e mai greu de furat ca de la dezvoltare de ex.

    Thumb up 0

  7. Ponta a declarat de cateva zile la realitatea ca li se vor plati primele, ca va face rost de bani, va lua din fondul de urgenta al Primului Ministru. Asta era ultima stire, aia cu nu le da ca s-a prescris e mai veche.
    http://www.realitatea.net/victor-ponta-le-vom-plati-banii-olimpicilor-din-2008_1003999.html

    Thumb up 0

  8. Ponta a declarat la realitatea ca li se vor da primele din fondul de urgenta al Primulul Ministru sau de undeva. Asta era ultima stire, nu aia ca nu le da ca s-a prescris.
    http://www.realitatea.net/victor-ponta-le-vom-plati-banii-olimpicilor-din-2008_1003999.html

    Thumb up 0

  9. cine plm a pus-o si pe aia sa castige tocmai medalia de aur?

    Thumb up 0

  10. Băi, cu sportivii medaliați la Beijing care nu și-au luat premiile e ușor altfel: da, sunt sportivi mealiați la Beijing care nu și-au luat integral premiile, dar este vorba despre sportivii legitimați la Dinamo car nu și-au luat integral premiile promise de club. Au luat premiile date de guvern, iar de la club nu au luat decât o parte. Cluburile puteau să premieze medaliații de la olimpiadă cu sume cuprinse între x și y, iar Dianmo a fost clubul care a ales să nu le dea decât suma cea mai mică prevăzută în poveste asta cu x și y.

    Thumb up 0

  11. PS: Bogdan, îți scriu aici: Luisa Balaban nu este sportivă paralimpică, așa cum scrii tu pe blogul tău. Este artistă. NU a câștigat nicio medalie la Londra, și, oricât de tristă ar fi povestea ei (și este), nu trebuie folosită aiurea pentru a da amăloare fără verificare unei povești.

    Thumb up 0

    • PAH, îţi scriu aici. Aşadar, citez:

      "Pe lista celor care merită, dar nu primesc, s-a alăturat şi Luisa Balaban. Ne-a adus prima medalie la Olimpiada de la Londra, cu mult înainte de începerea Jocurilor, după ce a obţinut locul doi la concursul internaţional "Artă şi sport", secţiunea grafică (vezi lucrarea în foto mic), organizat de către Comitetul Olimpic şi Internaţional".

      Eu înţeleg de acolo că acel concurs de artă face parte din programul Jocurilor Paralimpice. De altfel, aşa ştiam anterior, conform celor pe care le citisem. E posibil însă să greşesc eu, să fi înţeles greşit. Dacă e vina mea acolo, atunci să fiu iertat, cu atât mai bine dacă ea este scoasă din discuţie şi-i merg toate bine :) Sunt primul care s-ar bucura de asta :)

      Thumb up 0

  12. #15

    http://www.uups.ro/wp-content/plugins/rss-poster/cache/202b5_04_PONTA.jpg

    Nu a fost bine cu PDL la guvernare, nu prea să fie mai strălucită situația nici cu USL, cu Ponta în frunte. Și fraierii ăia de olimpici ce o să facă? O să renunțe la cariera de-o viață și nu o să mai meargă la următoarele olimpiade? Au făcut performanță și după ce au fost fraieriți de Boc—dar parcă într-un mod mai mai retardat și mai mișelesc de Ponta—o să mai facă și pe viitor. Promovare moka pentru țară. Și în continuare o să locuiască în garsoniere dărăpănate, pline cu trofee și medalii.

    Thumb up 0

    • Iulian » deci boc nu le da banii 4 ani, ponta le zice, dupa 4 ani de guvernare boccie ca, conform legii, nu au voie sa le mai dea premiile, iar ponta e cel misel. dap, seems legit.

      Thumb up 0

    • #17

      Nu cumva era Tariceanu serif la guvern cand au fost JO 2008

      Thumb up 0

    • Mark-3000 » nu cumva de atunci au fost 4 ani de boc?

      Thumb up 0

  13. #19

    guvernul Tariceanu era la putere in timpul (si dupa) jocurile olimpice din 2008. JO s-au terminat pe 24 August, iar Boc a venit jumatate de an mai tarziu. Nu zic ca nu e si Boc de vina, zic sa se concentreze atentia pe cine e vinovatul initial.

    Thumb up 0

    • un_pulac » timp de 4 ani de atunci a fost boc

      Thumb up 0

    • #21

      avem un vinovat din oficiu, ce mai conteaza?

      Thumb up 0

    • dropia » nu e din oficiu, e cel ce nu a platit, timp de 4 ani, premiile asteptand ca ele sa expire, in mod legal

      Thumb up 0

    • #23

      Pai Ponta ca si Boc in privinta asta. In plus arunca cu bani in functionarii publici de parca si-au marit productivitatea :D Si taie de la Autostrazi ca nu avem nevoie de ele.

      Thumb up 0

    • Mark-3000 » eu am zis ca sunt porci toti, doar portocaliii din comentarii sunt de parere ca de vina sunt de vina tariceanu si ponta, nu si boc

      Thumb up 0

    • #25

      Bah, guvernul a dat premiile, clubul Dinamo nu le-a dat catorva medaliati ce li se cuvenea. Sigur ca daca vrem musai sa ne luam de Boc se poate dar nu e cazul acum.

      Thumb up 0

    • #26

      @arhi, portocalii din comentarii sunt oameni ca tine, ii poti pisca de obraz, de buci, strange de coaie (care au), reactioneaza la fel. nu e o rasa aparte. si nu sunt reptilieni veniti spre daramarea maretului imperiu romanesc. la naiba, e vorba de optiuni politice si viziuni diferite, atat.
      DAR. daca e sa se schimbe ceva, atunci prin anarhie va fi, nu prin pendulare intre rosu, albastru si oranj. puterea alegerii a murit demult. parerea mea.

      Thumb up 0

    • sa vina anarhia

      Thumb up 0

  14. mare dobitoci . Frate, ei ne fac cunoscuti in lume si noi ii furam si pe ei .. ?

    Thumb up 0

  15. Serios daca mai am cuvinte sa spun ceva. Nici de injurat si blestemat nu mai am chef sa-i injur. Oare cum poti sa mai participi cand te fura si cei pentru care participi ?

    Thumb up 0

  16. #30

    Arhi, e vorba că nici Boc, Tăriceanu și nici Ponta nu au avut/nu au vrut să dea banii ăia. Ponta pare mai scursură pentru că a promis de toate, a zis cum toți dinaintea lui au păcălit poporul și nu au dat banii care se cuveneau, ca după aia să nu dea nici el nici pe naiba. Ba că, de fapt, chiar nu sunt bani, ba că el ar da cu dragă inimă premii și pensii și salarii și de toate tuturor, dar îl țin în loc legile lui Boc și așa mai departe.

    Înainte să promiți la lume bani în stânga și-n dreapta, nu e indicat să te interesezi dacă o să poți da acei bani după ce fraierii au încredere și votează orbește USL la locale? De promis, e ușor. De dat banii promiși, mai greu http://www.mediafax.ro/social/ploiesti-aproape-o-mie-de-pensionari-au-cerut-pensia-municipala-promisa-de-primar-in-campanie-9863076

    Thumb up 0

    • Iulian » imi aduc aminte cu extrema claritate cum boc si basescu declarau ca taxa auto este o impilare a poporului si ca de fapt sunt bani si cum vor aparea la putere, cum o vor scoate imediat. asta ca vorbim de scursori. in fine, nu despre asta e discutia si nu doresc sa continuam pe aceasta panta.

      Thumb up 0

  17. Intre timp intr-un univers pararel olimpici si paraolompici au parade de apreciere si multumire: http://www.bbc.co.uk/news/uk-19540587

    Thumb up 0

  18. #33

    Cum am mai spus si in alta parte...e funny cum cei care traiesc la limita subzistentei de la un salariu de mizerie la altu mor de grija unora ca nu si-au primit zecile de mii de euro. Ca sunt sportivi sau ce sunt ei. OK...isi sacrifica nu stiu cati ani (putini) din tinerete, but what about restul oamenilor care isi sacrifica o viata intreaga lucrand pana la 60 si ceva de ani pentru ca in final sa fie bataia de joc a unora, avand niste salarii si mai apoi pensii minime?
    Au ridicat steagu romaniei? Asa...si? La nu stiu ce olimpiada am avut nu stiu cate medalii...acum avem mult mai putine. Cu ce a mers tarii mai bine cand am avut mai multe medalii la nu stiu ce olimpiade fata de acum cand au facut sportivii rahatu praf? Zero importanta. Ridica steagu dupa care steagu coboara in jos si noi mergem mai departe.

    Thumb up 0

    • grigore » noroc de taranetii ca tine ca ne deschid ochii. noi muncim, nu gandim. incearca sa continui sa iti spui opiniile in alta parte, nu aici, ma dezgusti

      Thumb up 0

  19. Oare politicienii nostrii daca ar ramane fara vreun membru (exclus cap) ar avea vreodata ambitia sa ajunga un campion sau macar sa incerce?
    Sa te faci ca nu vezi si sa te faci ca uiti e principiul de baza al politicianului roman.Cat despre promisiuni...

    Thumb up 0

  20. #36

    Nu va temeti, USL se va tine de toate promisiunile lor si in plus va indeplini si promisiunile facute de cei ce au guvernat inaintea lor.

    Thumb up 0

  21. #37

    Eduard Novak adevaratul ambasador al Romaniei! Oriunde. Eduard Novak presedinte! pentru ca e de 1000 de ori mai bun ca toata clasa politica de cacat.

    Thumb up 0

  22. Oare tot atat intarzie si pentru ei mita din asfaltari, borduri, terenuri de sport in sate unde nu strangi oameni pentru o echipa de fotbal, etc?

    Thumb up 0

  23. Treaba asta e la fel de imputita ca si cu olimpicii la matematica.
    Boc a amanat sa le dea banii. Si pana la urma au negociat sa ii primeasca in iulie anul acesta. Si in iulie s-au trezit cu teapa, ca vezi domne nu pot sa le dea premiile. Alo, cine e la guvernare din mai incoace? Ponta. Al cui guvern le-a taiat craca la olimpici cand isi asteptau banii? Al lui Ponta.

    Boc nu este scuzabil pentru ca a amanat platile in asemenea hal. Dar nici Ponta pentru mizeria de a opri aceste premii. Pe langa asta, Ponta s-a laudat ca a dublat banii pt olimpicii de la Londra, right? Banii aia de unde au venit? Nu mai bine dadea restantele catre sportivi si matematicieni? Acuma vezi domne ca tre sa cautam fonduri de urgenta, ce sacrificiu.....Nu e nici un sacrificiu. Bullshit pe fata :D

    Apai nu, ca Ponta a crezut ca daca te lauzi cu olimpicii actuali in timp ce nu le mai dai premiile promise catre cei din anii trecuti, scapi basma curata sau mai putin vinovat deca Boc. Nope, nota 2, treci la loc in banca ;)

    Thumb up 0

  24. Si Boc si Ponta isi merita o muieeeeee

    Thumb up 0

  25. #41

    Stii cine era prim ministru cand s-a terminat Olimpiada de la Beijing? Tariceanu. Deci poti sa ilk treci si pe Tariceanu la nesimtiti in randul lui Boc pt ca a amanat premierea sportivilor macar cu 3 luni daca nu chiar 4....probabil ar fi amanat-o si el 4 ani dar dupa 3 luni i s-a terminat mandatul

    Thumb up 0

  26. Oare ex-ul prim...ministru are habar cum se obtine o perfoarmanta ca a celor care au obtinut medalii olimpice? Cata munca,cate sacrificii, cate lipsuri...Dar si ministrul care a fost pe "vremea" aceea responsabil cu sportul in Romania? Oare cum mai pot pune capul pe perna noaptea de atatea magarii cate au facut sub"scutul" legii lor si al nesimtirii? Dar ce le pasa cand au conturile grase de nu mai incape....Cata falsitate la asemenea oameni? se mandreau ca au castigat olimpicii medalii...si care a fost rasplata statului la acea vreme? NIMIC...Pacat pentru efortul acestor campioni olimpici care au muncit enorm pentru acele performante. Cum , necum ar trebui sa le dea banii pe care ii merita . Daca olimpicii nostri ar fi avut de dat la stat asemenea sume...s-ar fi prescris? Eu cred ca nu...

    Thumb up 0

  27. E bine ca au de unde fura ei, dar pentru oamenii care merita cu adevarat nu se gasesc niciodata banii.

    Thumb up 0

  28. #44

    Canada 2012, 15000$ pentru aur, 10000$ argint si 5000$ bronz. Atit a dat guvernul pentru olimpici.

    Thumb up 0

  29. Cred ca guvernantii nostri sunt o rasa aleasa de porci, rasa suprema as putea spune, problema insa este a noastra ca nu facem ceva impotriva lor...

    Thumb up 0