Trecând de la faptul că biserica se amestecă în deciziile statului rromân, observ că lumea deja s-a inflamat de la propunerea de lege care doreşte ca fiecarui cumpărător de cartele prepay să i se ia datele personale.
Vai, deci libertatea noastră, un atentat la libertăţile cetăţeneşti, ne îndreptăm spre marele stat poliţienesc.

Sunt perfect de acord că ne îndreptăm spre un stat poliţienesc. Dar..
Mă băieţi, când vă sună nişte băieţi mai deştepţi decât voi şi se recomandă a fi de la X firmă şi că aţi câştigat un Logan, iar ca să îl ridicaţi nu trebuie decât să trimiteţi 3 coduri de încărcare de 100 de euro la un număr oarecare, e bine? Bine, ştiu că e bine, dar când vă duceţi cu plângerea în dinţi la operatorul de telefonie mobilă ah, ştiţi, am fost prost şi am luat ţeapă şi el spune că nu are ce face, că e o cartelă prepay, e bine?

Dar când salvarea nu ajunge la tine, pentru că e ocupată să meargă la apeluri false, date de idioţi care se plictisesc, e bine? Ştiţi că există un rromân care a sunat într-o singură zi de 1000 de ori la 112? Probabil că nu ştiţi…

Şi în fond, de ce ar fi asta o încălcare a unui drept cetăţenesc? Ai dreptul cetăţenesc de a poseda un telefon neidentificabil? De când, că nu ţin minte să scrie asta în constituţie?
Desigur, asta e mai important decât faptul că Boc şi-a asumat răspunderea pe o lege care transformă practic în sclavi, 4 milioane de rromâni.

Telefoane mobile să avem, că luăm noi credit de undeva…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.