Doamnelor, de ce puneți murături?

curechi

Acum vreo câteva săptămâni, stăteam cu colega Vali și ne gândeam la un script pentru un video, în care să râdem de cucoanele anilor 2014, care abia așteaptă să vină toamnă să se năpustească în piețe și să cumpere tone de varză, castraveți, gogoșari, gogonele, pepeni verzi, conopidă, morcovi, pastârnac și orice altă legumă, pe care să le transforme în murături de iarnă. Și curechi.

Eram pregătit să mă lansez ditirambic într-o tiradă furioasă, să arăt cu degetul toate gospodinele care nu conștientizează că avem mai multe megaimegeuri într-un cartier decât mulți dintre noi au chiloți, că se pierde timp prețios pentru a face un produs care oricum va fi mai prost și mai slab calitativ decât cele făcute de profesioniști, că se umplu sute de kilograme de recipiente per familie, de parcă ar urma foamea cea mare, deși primul borcan de murături se află la mai puțin de 300 de metri, în orice direcție ai merge. Unde dai de un megaimage.

Voiam să le urlu în față disprețul meu, să le scuip categorisirea cum că se poartă așa din cauza comunismului, când trebuia să îți faci rezerve de mâncare cât de mult puteai, pentru că nu se știa când mai puteai să mai faci rost de respectivul produs, iar tovarășii oricum nu produceau murături, că nu aduceau valută.

Din păcate pentru elanul meu justițiar, cu o zi înainte să filmăm, m-a anunțat nevastă-mea că trebuie să mergem până la Piața Roșie, să luăm vreo 70 de verze, gogonele și pepeni.

Am 2 butoaie mari de 60 de litri și unul de 30, toate pline cu murături.
Mulțumesc.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

101 comentarii

  1. Ha ha ha...owned...s-a lasat cu vanatai ori ba?
    Si in acelasi context...am testat si rastestat muraturile din marketuri si zic pas....
    Si eu ca mare mancator de orice insemana gogosari, castraveti sau gogonele ma inerveaza sa dau aprox 10 lei pe un borcan de castraveti de 1.8 l si aia cu gust dubios...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Rar gasesti castraveti sau varza murata ca lumea in comert. Gogonele nu am gasit niciodata ceva bun.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • nu există conopidă murată din comerț care măcar să se apropie cât să miroasă un vag iz al bășinii celei puse de bunică-mea

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #4

    Murăturile sunt mai bune daca le pui tu cum trebuie. In Suceava, am luat un borcan de castraveciori de la magazin, fara niciun gust, plm, la restaurant in Iasi, gogonele doar înmuiate in apa si aproape deloc murate. In Finlanda majoritatea murăturilor sunt in oțet, mie imi plac alea in sare, asa ca mi le pun eu. Probabil se iese si mai ieftin, eu sunt de acord ca unele lucruri trebuie făcute acasă daca este timp si pricepere si e un puc de snobism sa te iei de aia care-si fac singuri murături.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • murăturile din Finlanda sunt ruseşti. cel puţin noi aşa am găsit (numai castraveciori, altceva nu). scria pe ele zacusca. şi nu se compară la gust cu ce punem noi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      Alea rusești sunt ok (venäläinen suolakurkku 🙂 ), dar majoritatea finlandeze sunt in oțet si mi se par cam dulcege si nu prea imi plac.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #7

    trebuia sa te grabesti. poate iti citea blogul (daca) si se razgandea. 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #8

    Asta pt ca Doamna e responsabila de 4 guri pe care doreste sa le hraneasca sanatos(si la propriu si la figurat). Felicitari Doamna Arhi 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      3, doar 3 guri. Muraturile nu contin proteine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Nea_zapada corect graiesti nu contin proteine da' curechiu acru cu cata uloi si boia merje "ca uns" cu pomana porcului! 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #11

    1. varza murata se vinde la kil. La kilu' nescurs, adica vei cumpara si apa cu sare. Idem castravetii. Practic, pui muraturi pentru ca sunt ieftine.
    2. Eu nu mai pun muraturi pentru ca nu le mananc pe toate (sunt si singur), dar coc vinete. Am aragaz cu 4 ochiuri, cumpar 32 de vinete (chiar asa cer, 32 🙂 ) si in 8 ture sunt gata. Adica in doua ore. Ies DE MII DE ORI mai bune decat vinetele congelate, din magazin, care-s 30% apa.
    Pentru un maximum de 4 ore pe an, am niste vinete "ca la Cristi acasa". Merita!

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • #12

      edit: Practic, pui muraturi pentru ca iesi mult mai ieftin. Mai ales daca stii ca mananci.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      să te-nvețe taica la vinete...
      iei o tavă de cornulețe, bagi în ea vreo 4 vinete și-o îmbraci în folie de staniol și le dai la cuptor în foc mic de tot. Știi cum se curăță de coajă? doar sufli...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu te insori?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      Miki, stai la coada.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Am sa incerc, nea Ilie. 🙂

      Mai adaug la faza cu muraturile: eu le puneam dupa reteta de la mama, unde restul ingredientelor sunt in numar mare: pe langa castraveti (mici, puchiniti si curbati - astia-s buni), mai puneam in borcane ardei iute tocat, telina, morcov, catei de usturoi, tulpini de marar... unde puii mei gasesti castraveti facuti asa, la 2-3 lei borcanul mare?

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #17

      castraveti pusi de "je": http://tinyurl.com/m9rc4tj
      vinete coapte de mandea: http://tinyurl.com/mlkdhvu
      http://tinyurl.com/ooxods9

      Nu am vazut asa ceva in supermarketuri, borcanele de castraveti sa aiba compozitia asta, si vinetele congelate sa aiba culoarea asta (putin arse, foarte usor afumate)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #18

    Pentru ca majoritatea muraturilor din comert au un gust vomitiv, si oricine se pricepe macar putin la asta, ar putea produce acasa muraturi mult mai bune 🙂 .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #19

    Cred ca este evident pentru toata lumea ca muraturile de acasa ies intotdeauna de 100 de ori mai bune ca cele ale "profesionistilor" ce le produc pe linia de ansamblare. Asta unu la mana.

    Doi la mana, cand vin invitatii la tine te lauzi cu castraveciorii cumparati de la mega sau cu niste castraveti murati ca la carte pusi de mana ta sau a nevestei?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #20

    Blasfemie! Muraturile facute in casa sunt mult mai gustoase decat cele cumparate!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #22

    "Da, mamă..."

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Ai dreptate draga mea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      O sotie buna nu striga niciodata la sotul ei. Ea da ordinele calm, scurt, clar si cuprinzator.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • Bah, la mine in casa cinta cocosul!!!! (Da Doamne sa nu citeasca azi Arhiblogul, da Doamne sa nu citeasca azi Arhiblogul, da Doamne sa nu citeasca azi Arhiblogul....)

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #26

      @dufu - sa inteleg ca nevasta-ta iti stie nick-ul? N00b 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #27

    Nu se compara muraturile facute in casa cu cele din comert; nu cred ca am mancat ceva muraturi din comert care sa-mi placa

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #28

    "se pierde timp prețios pentru a face un produs care oricum va fi mai prost și mai slab calitativ decât cele făcute de profesioniști"

    Dacă tu găseşti pe undeva chestii murate sau la oţet mai bune decît ale soacră-mii şi varză murată mai bună decît a lu bătrînu meu pistolar, eu le mănînc!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #29

    că se pierde timp prețios pentru a face un produs care oricum va fi mai prost și mai slab calitativ decât cele făcute de profesioniști....

    pai poa sa fie mai bun si mai slabcalitativ. sau mai prost si mai puternic calitativ. sau mai bun si mai puternic calitativ. oricum postul asta merita trolat. da-ti pot recomanda un medic sa-ti rezolve problema aia cu lipsa gustului si-a mirosului

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #31

    Off topic: Cum a ramas cu Aniela, mai are sau nu voie pe blog sa comenteze ii mai putem da sau nu calificative?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      vad ca nici la ea pe blog nu mai comenteaza, saraca. S-o fi intamplat ceva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Las-o pe Aniela,spune ceva noutati despre Giani si capre.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      Cel mai probabil pune muraturi, o ceafa murata ceva...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      cred ca nu mai are link in comentarii, deal breaker pentru ea. Dar disparitia ei, a curatat bine aerul pe aici. Este ca si cum ai pleca in Brasov, dupa cateva luni de stat in bucuresti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • e la piata...cumpara gogonele

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      Poate a facut sex, poate s-a speriat 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Cred ca intretimp l-a "cunoscut" pe Freigedank. A fost in permisie sub control judiciar we trecut. Eu stiu ca stau langa penitenciarul Colibasi, acolo unde Izaura vine mereu cu mancare la Bercea. M-am intalnit sambata cu el, cumpara tigari si prezervative.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Rău cu rău, da' mai rău fără rău, huh?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  14. "se pierde timp prețios pentru a face un produs care oricum va fi mai prost și mai slab calitativ decât cele făcute de profesioniști"
    Imi pare rau sa constat ca ai avut ghinionul de a nimeri numai produse facute de neprofesionisti, dar te aprob la faza cu timpul.
    Am nimerit si muraturi nasoale, dar de regula sunt (mult) mai bune decat cele facute industrial. Si ca sa nu te intristrezi prea tare de ghinionul tau, iti mai spun ca alea produse industrial tin mai mult.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. De cumparat ca sa pun nu as da banii pe ele. Dar anu asta prin primavara am zic ca hai sa pun niste chestii prin pamant sa nu fie numai trifoi si sa am chestii proaspete de pascut cand ma duc pe acolo. Cum nu is fan udat cu stropitoarea am aplicat tehnica deschis robinetul si o bere si uitat furtunul prin bureni. Dupa vreo zece metri cubi mai incolo si vreo saptamana, jungla a inceput sa prinda contur. Acuma in toamna am facut beci ca nu aveam unde caza productia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Iti arat o dulceata de capsuni, cirese amare, visine, gem de caise, capsuni, zmeura s.a.m.d facute in casa cum nu gasesc in comert. Si muraturile la fel ies.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #43

    Ok.
    Ia mintenas legatura cu Nea Ilie, sa vorbeasca cu nepotu, sa o vrajeasca pe colega suedezei sa o imbirlige pe suedeza sa recupereze porcopterixu', sa-ti trimita de-o tochitura.

    Mai la deal si mai la vale, in 24 de ore am avut cu de-ale porcului si de-ale muraturilor.

    Bai, da' niste fulgi de griu degresat, niste lapte germinat [ sau invers ], maslinute, iaurtulete, ceva peste, nimic?!

    Va dau in git la ninjalai ca nu le-aveti cu postu'!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #44

    "Produs mai slab calitativ decat cel produs de specialisti". Puteai sa ne spui de la inceput ca pana anul asta ti-a pus soacra muraturile. De cand cu confuzia Suleyman-tatari, a incercat si ea, da' mai subtire, asa, sa nu bata la ochi, nu direct cu soricioaica.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #45

    O fi traditie din comunism insa eu ador muraturile. Mai ales cele in otet. Si asa ca daca am timp, imi pun cand e vremea lor. Acuma sa nu-ti imaginezi ca imi pun de toate, gogonelele de exemplu nu-mi plac dar castravetii si gogosarii murati nu lipsesc + gogosari in mustar. Si chiar anul trecut am pus mai mult si cand mai aveam prieteni pe la mine si cinam am deschis si un borcan. Le-au placut asa de mult incat s-a dus mai departe vestea si anul asta am si vandut cateva.
    Zacusca n-am incercat sa fac desi imi place, mi se pare mai multa munca decat cu muraturile. Care e pana la urma problema sa ai? Mie mi-a fost mai ok decat sa fac un drum pana la magazin cand am in camara.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #46

    Nu stiu voi, dar eu mananc muraturi aproape la fiecare masa (inclusiv atunci cand mananc varza calita sau sarmale :D) asa ca pot spune ca nicio muratura din supermega nu se compara cu cele facute de mama. In afara de celebrii castraveti si varza murata, gogosari la borcan mare si gogonele, recomand cateva sortimente delicioase:
    - gogosari umpluti cu varza+morcovi+sfecla+conopida+ardei tocati marunt, marunt pusi in otet.
    - gogonele taiate felii si puse la borcan mic in otet
    - castraveti bulgaresti pusi la borcan mic in otet

    Acum brb...ma duc sa desfac un borcan de castraveti 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      @punKreas - nu ca as fi mereu de accord cu tine, da' aia care ti-au dat minus acum nu au suflet 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      Sau sunt invidiosi ca n-au si ei un borcan de castraveti murati din care sa se infrupte. Sindromul ploii in gura 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #49

      @punKreas
      Bată-te norocul să te bată! Cu toată enumerarea ta.

      Că acu' îmi veni Pavlov în gură, cu toate studiile şi animalele lui şi nu mai pot de pohtă. Şi de un'de Mare Monstru cu Spagehte murăturele d-ălea la beroi?

      Să'ţ fie ruşine!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. O sa mai dai si la vecini, pun jumătate cât ai pus tu (tot atatea persoane) si tot rămâne de aruncat, cum da putin primavara e gata cu ele si nici nu poti sa bagi muraturi in fiecare zi

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #51

    gustul, face diferenta

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. eu nu-mi dau seama care-i treaba cu moldoveanul din poza 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #53

    Eu n-am gasit pana acum muraturi si zacusca (nici compot sau dulceturi) in comert care sa-mi placa. Luam o gura si lasam borcanul deoparte. Astea cred ca sunt alimente care se potrivesc de gust diferit in fiecare familie.
    Pe aceeasi tema, nu pot consuma sarmale care nu sunt facute de mama sau de bunici (cele din urma nu au facut schimb de retete intre ele). In alte parti nu au gustul ala de sarmale si/sau sunt slinoase.
    Singurul lucru care se gaseste foarte bun atat in comert, cat si la mine acasa, e pestele marinat. Nu stiu ce reteta foloseste taica-miu, o s-o cer, dar iese extraordinar de bun. Aproape ca ala de la bulgari :mrgreen:

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #54

    Eu as considera ca trebuie sa ii zici "Mulțumesc" doamnei. a citit articolul cu proteinele. se stie ca muraturile merg cu niste carne (fripta/prajita). Carne = proteine!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #55

    una bucata pachet carne congelata pui de tara. sau vita.
    una bucata pachetel congelat de amestec morcov, telina, pastarnac, taiate cubulete. tot de tara.
    una bucata borcan (conserva) de 800 cu rosii taiate, ardei gras si telina. tot de tara.

    se fierbe carnea, se pun legumele, se pun rosiile. cea de vita se poate acri si cu rubarba, tot de tara. iese o ciorba de n-am avut timp sa le fac poza fetelor (2+, 4+) cat de repede au halit-o.

    da, pe de o parte ma laud, pe de alta timpul "pierdut" atunci cand am facut conservele cu "ăi bătrâni" se regaseste in mare parte cand ai nevoie mai multa de el. si sunt sigur ca daca ai face un poll, 80% din cititori/votanti ar alege sa cumpere conserve "home-made".

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #56

    Sunt mult mai bune cele facute de tine acasa.
    Am pus si vinete la congelator 😉 8 pachetele de 3-400g 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. Problema e ca nu mai prea stau toate muraturile puse in casa, din cauza ca legumele sunt stropite cu fel de fel de substante. Si gogonelele de sera fara gust nu vor da acelasi gust murate ca "odinioara". Pana si varza murata mai face figuri uneori. Si nu mi s-a intamplat numai mie, ci si bunicilor, care pun muraturi de-o viata, si altor cunoscuti. Sau poate e de la borcanele noi cu capace noi, din China.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #58

      Ca ar putea fi din vina sarii te-ai gandit? Ca am patit si noi vre-o 2 ani si apoi am marit cantitatea de sare... Se pare ca nici sarea nu mai e la fel de sarata 🙁

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • nu, e din cauza iodului din sare. trebuie sa iei sare de la salina direct. iodul borseste muraturile

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • La Salina Unirea din Prahova aveau saculeti de 5 kg de sare gema, tratata cu iod. Eu n-am gasit sare neiodata (bine, nici n-am cautat abitir). Asadar poate sa fie si de la sare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • mie mi-a adus un prieten de la slanic, sare fara iod. muraturile rezista. si rezista

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Exista sare fara iod in piata obor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #63

      eu in Finlanda pun muraturi cu sare marina si ies ok. sarea iodata e un mare NU cand e vorba de muraturi.
      ai mei la Suceava gasesc suficienta sare de la Cacica, tot fara iod adaugat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #64

    ma gandeam ca muraturile sunt pline de proteine... si nu contin nici zahar si nici lapte (zer), nu-i asa? ma rog, pe alea pe care le pune nevasta-mea nu ma bazez ca nu au zahar, macar putin acolo... de gust!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #65

    Muraturile sunt singurul lucru bun pe care l-a scos comunismul. Si ieftin binenteles.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #66

    Zi-mi si mie te rog ( si fac misto) care muraturi de la Mega Image ( sau insert other supermarket/hipermarket here) sunt atat de bune incat sa nu-ti doresti sa ai macar din cand in cand o muratura pusa in casa la masa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      E "unii" castraveciori şi "unele" gogoşari/ ardei kapia, dar numai uneori şi numai de un singur soi, şi-atunci dispar de pe rafturi... ca murăturile... de casă.
      Parcă bulgăreşti erau... Nu ţiu minte numele, deh, savarin.. ăăăhm, murăturile-s de vină.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  32. Pana si eu am pus muraturi intr-un an. Pe urma m-am oprit pentru ca mama si soacra oricum ne inunda oricum cu borcane.

    Also, cine pune muraturi in otet mama lui e dama de consumatie!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #69

    Unde gasesc si eu castraveti murati in saramura?? .
    Toti care sunt in comert sunt bulgaresti in otet...care mie nu imi plac!
    Din acest motiv asta e singura muratura care o mai pun la borcan!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. Arhi in supermarket ai castraveti si gogosari. Alte muraturi eu nu stiu. O gogonea, o conopida niste vinete murate...delicioase puse in casa. Si varza daca iti plac sarmalele acre gasesti doar in piata la butoi in care isi baga pietaru mainile....spalate cine stie cand. Deci pas.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Ce părere aveți despre merele sau perele murate? 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #73

    Se vede ca nu mai esti consumator de alcool, altfel tu erai cel care puneai varza la murat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #74

    Switch to kimchi

    Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #75

    Toate gospodinele au impresia ca muraturile puse de ele sunt infinit mai bune decat alea gasite la magazin, care "au o gramada de chimicale". Sa te pazeasca sfantul sa nu lauzi din tot sufletul cand ti se tranteste in fata o fleoshcaiala de gogosar din rezerva de la beci.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  39. in afara de pret, conteaza mult calitatea :

    - zacusca din comert e facuta cu vinete fierte, or' tocmai gustul de afumat de la coptul pe flacara este cel mai important

    - muraturile din comert sunt facute cu otet, ceea ce nu aduce nici un beneficiu sanatatii noastre, muraturile facute de mine, inclusiv castravetii de toata vara, sunt facute cu saramura , rezultand o buna colectie de bacterii bune, probiotice, pentru aparatul digestiv

    - gemurile din comert sunt facute cu "aroma identic naturala" - deci ...nu suntem mari consumatori, cumparam gem de fructe de padure sau magiun de prune, dar fac si de casa, chiar am acum in asteptare niste gutui

    - din pacate (pentru timpul meu) eu fac chiar si bors de casa, cel de comert nu-mi place la gust, am luat o perioada de la o babuta din piata, dar aveam semne de intrebare despre igiena ei asa ca am inceput sa fac eu

    pusul conservelor pentru iarna nu este ceea ce-mi doresc de la viata, numai caratul atator ingrediente este destul de naspa, dar, cele din comert pur si simplu nu ne plac si nu sunt sanatoase

    Thumb up 0 Thumb down 0

  40. 1. Pt ca-s mai bune ca alea de la magazin.
    2. Pt ca-s mai ieftine ca la magazin. (Frate, au gemurile si dulceturile niste preturi de te ia cu lesin. Cel putin alea care au si fructe in borcan).
    3. Pt ca nu-s prea multe supermarketuri deschise 24/24 ore si n-am niciunul fix la parter. Si pe mine ma mai apuca diverse pofte prin creierii celei mai ploioase/viscoloase/geroase nopti din an.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  41. #79

    Pai tata... pe mine ma relaxeaza sa pun ceva pt. iarna...mai ales ca de ceva timp stau la casa si e alta viata cand e omatu pan la brau sa scoti din beci cate un borcanel de zacusca, de muraturi, de ardei copti la borcan...mai si un vinisor...nea Ilie stie ce zic...
    Fuse o toamna bogata:
    http://imgur.com/qeQSQc2
    http://imgur.com/rKiVoTx

    Thumb up 0 Thumb down 0

  42. Si eu sunt o gospodina din asta, care nu prea gateste, decat din an in paste, si cu toate astea de vreo 4 ani pun si eu in fiecare toamna castraveti. Doar atat, vreo 10 kg (ies cam 12-14 borcane de 1,5l ). De ce? Pentru ca imi ia 1-2 ore (juma de zi cu tot cu mersul la piata), si chiar ies mai buni la gust decat ceea ce gasim in comert, ne plac mult. Si pun in ei doar apa, otet si sare (nu si zahar si conservanti prafuri ca cele din comert).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  43. Pfuai cate orgolii ai gadilat cu acest post :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. Eu in fiecare an imi rog parintii sa imi puna 3-4 pepeni verzi la murat. Asta pentru ca nu imi plac muraturile din hypermarket. Eu nu ii inteleg pe aia care pun zeci de butoaie de muraturi pe care nu le consuma si evident le vor arunca,

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #83

      Pai asta e problema principala - punem butoaie de zeci de kg sa ne ajunga si de fapt consumam max 50%,,,
      Daca si-ar tine fiecare socoteala cate muraturi mananca de fapt in 3-4 luni ar vedea ca n-ar mai fi corvoada de pe lume sa le puna 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #84

    Eu am luat acum 2 ani de la o doamna care punea cu reteta ei sa isi rotunjeasca veniturile, nu se compara frate cu cele din magazin! Se simte de la o posta diferenta, gogosari umpluti cu conopida si morcovi, salata de castraveti, iar varza murata cea mai buna e de la ostezeni.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  46. Iar pe nevasta a anuntat-o soacra 🙂 Stiu, am o obsesie...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #86

    Noi suntem mari consumatori de zacusca. Un borcan de zacusca din comert e cam 4 lei si nici nu are gustul celei pe care o fac eu. Cand ne-am intors din concediu, in septembrie, ne-am oprit la Gura Ialomitei si am ingramadit peste bagajele din masina si cate un sac de gogosari, kapia si vinete la 2 lei kilul. Ajunsi acasa, am mers intr-o dupa-amiaza la zona de gratare, am copt tot si am mai sacrificat inca o zi pentru a pregati zacusca. Fara fum in casa, fara mizerie.
    Cu ocazia asta am pus si gogosari la otet si niste pungi cu vinete la congelator. Stiu ca vinete congelate se gasesc in comert, de aia nu pun mult.
    Muraturi am pus saptamana trecuta. O budana de 10 si una de 30 de kile. Pepeni si gogonele. Nu ne ajung pana in februarie, sunt sigura. Nu gasesc nicaieri de cumparat asa cum imi plac mie, gognelele putin parguite si pepenii tari. Iar in supermarket-uri muraturile nu sunt deloc aromate. Fara telina, fara marar, fara cimbru si putin usturoi, fara un ardei iute strecurat pe ici pe colo. Singurii pepeni murati comestibili i-am gasit in Auchan la borcan de 1.5 l. Un pepene mititel, feliat, in saramura=13 lei. Merge de o pofta.
    Mi-a luat jumatate de zi sa spal si sa indes tot in budane si sa pregatesc saramura. Eu spun ca am iesit pe plus.
    Varza e 1 leu/kg cruda - 5 lei/kg murata (moare included 🙂 ).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #87

    Nu doar ca sa-i dau dreptate lui Arhi Cel de Dinainte de Drumul Initiatic la Piata Rosie dar muraturile se pun si dintr-un motiv de "implinire" personala de genul: nu esti femeie pana nu pui muraturi, faci cozonaci, sarmale samd.
    Nu esti femeie pana nu iti speli copilu' pe cap cu celebrul "gaz" ca sa-l scapi de paduchi.
    Se stie pe linie materna de jdemii de ani ca gazu-i sfant dupa cum se stie tot asa ca muratura facuta-n casa n-are rival pe lume.
    Pana sa-mi sara-n cap feministii, barbatii sunt la fel dar ei mai si recunosc... nu esti barbat daca n-ai facut armata, daca n-ai carnet, daca nu poti face 30 de flotari, daca n-ai fost niciodata la curve, daca n-ai macar o betie de la care nu stii cum ai ajuns acasa samd.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  49. Am aflat de la colegii mei bulgari,ca cele mai bune muraturi se gasesc in zona Kozlodouy,dar se pun foarte putine...castravetii lovesc cu piciorul,iar gogonelele musca

    Thumb up 0 Thumb down 0

  50. ce va mai place snobitu. Exista muraturi excelente pe piata. Problema e ca la 8 lei borcanu devin scumpe. Asa ca ti le faci tu acasa (a se citi le face mama) si sunt la fel de bune, doar ca la <1leu borcanu.
    Varza murata am gasit la hipermarketuri foarte buna. Iar 5lei kilu. Scump.

    Pe de alta parte. Ce timp nene? Nu e ca si cand ai face ceva mai bun cu timpu ala. E in weekend cand toata lumea normala sta. Mare cacat, faci cumparaturi (distractiv si relaxant), fierbi niste apa cu sare/otet/ce plm reteta ai. Impreunezi chestiile astea intr-un borcan.
    Singurul timp lucrativ pe care il pierzi cand faci muraturi este cand astepti sa se faca.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #90

      ia zi bre cam care ar fi alea excelente... Si de cand snobul prefera sa-si puna muraturi in loc sa le cumpere ( eventual pe preturi mai maricele) si sa se laude pe urma? 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  51. Nu pun muraturi. De nici un fel. Pentru ca parintii mei si parintii lui fac de toate, pentru toti. Ne dau ei. Si sunt extraordinare! Daca indraznim sa nu luam, se simt jigniti. De fiecare data cand mergem in vizita, plecam cu cel putin 3 borcane de ceva.
    Peste ceva ani o sa fiu nevoita sa pun si eu cate un borcan de una, alta. Pana atunci, ii las pe parinti sa fie fericiti ca au cele mai bune acrituri!

    P.S.: Singurii castraveti cumparati care ne plac sunt cei de la Lidl, feliati. Daca am de ales intre a manca muraturi cumparate si a ramane cu pofta, astept pana primesc un borcan de la parinti.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  52. Si-asa nu mai fac nimic femeile in ziua de azi, acuma tu le inveti nici muraturi sa nu mai puna? Zacusca/bulion/dulceata nu, tesut la razboi nu, tricotat/crosetat nu, tors lana nu, muls vaca nu (inlocuitorii nu se pun), spalat nu (apasatul pe butonul masinii nu se pune). Se duce naibii civilizatia, vin barbarii peste noi si ne mananca la protap.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  53. #93

    "că se pierde timp prețios pentru a face un produs care oricum va fi mai prost și mai slab calitativ decât cele făcute de profesioniști"

    Aaaaaa... Nu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  54. Muraturile cumparate din comert sunt mai proaste decat cele puse in casa. Sunt lesinate, moi si in general bune doar pentru partea cu "inainte" din reclamele cu Viagra.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  55. #95

    De ce mai facem supa/ciorba? O puteam cumpăra la plic, din supermarket. Cozonaci și diferite prăjituri? În supermarket. Ce să mai, acum găsești orice în supermarket, și salată de vinete sau mâncăruri gătite, nici eu nu înțeleg de ce mai face lumea ceva acasă, e irațional. Nici măcar pliculețe de ceai nu îmi cumpăr, iau un lipton și îl încălzesc un pic la microunde.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  56. #97

    Nu am vazut să se menționeze pepenele murat. De departe mâncarea care mă confuzionează cel mai tare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #98

      Nu pepenii, merele murate sunt finețea, moșule.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  57. in america daca pui muraturi esti hipster

    Thumb up 0 Thumb down 0

  58. #100

    Doar moldovenii pun muraturile cu sare doar si pepeni la murat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  59. #101

    Nici eu și nici soția nu suntem mari consumatori de murături. Cu toate astea ea preferă să își prepare singură acriturile pe care le vom mânca. De vreo două ori, pentru a le testa, le-am cumpărat din supermarket (altul decît Mega Image 🙂 ) !

    Thumb up 0 Thumb down 0