Doctorate râd în zare aurii

base-doctor

Doctoratul ar trebui să fie cea mai înaltă treaptă de calificare a oamenilor de știință, suprema recunoaștere a capacităților științifice și a contribuției acelui om de știință la ramura în care activează. Doctoratul ar trebui să reprezinte o contribuție REALĂ la știință, un studiu revoluționar sau o descoperire în domeniu. Cel puțin asta se înțelege când vorbim despre un doctor în țările cu apă caldă.

Am în lista de prieteni o doctorandă în ultimul an care are mari probleme cu i-urile și în general, nu e chiar cea mai strălucită măslină din frapiera familiei. Cunosc cel puțin un doctor în științe juridice care nu are nicio treabă cu știința, dar a avut nevoie de doctorat pentru că îi crește salariul, la poliție.

Știți și voi niște doctori, gen Oprea, Ponta, Bușoi, Ecaterina Andronescu etc.
Serios, doctoratul în românia a ajuns să fie ca facultatea pentru casierele de la Cora. Dacă nu ai facultate, e greu să te angajezi casieră, pentru că e concurența prea mare.

Când naiba s-a ajuns ca doctoratul să nu mai însemne absolut nimic? Care a fost momentul zero în care fiecare imbecil care și-a cumpărat un master a realizat că merge să copieze și o teză de doctorat, dacă marchează cu ghilimele citatul? Asta în cazul cel mai bun...

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 1 beri
Loading...

41 comentarii

  1. #1

    In momentul in care facultatile au devenit o fabrica de diplome. Asta s-a intamplat si pentru ca angajatorii au pus accent mai mare pe diploma obtinuta decat pe abilitatile individului, cel putin la inceputul ciclului de recrutare.
    Inainte, ASE avea unul dintre cele mai grele examene de admitere la matematica. Acum trebuie sa compui un eseu, gen "ce-ai facut in vacanta". Meh

    Thumb up 41 Thumb down 0

    • #2

      inainte ASE-ul insemna ceva. cred ca prin 2000, cand am intrat eu, a inceput sa se duca plii de suflet

    • #3

      Si din 2012, de cand am terminat eu, s-a dus la gara de tot 😀

      Thumb up 2 Thumb down 1

    • Ramane sa mai pice si bila, si deja nu va mai fi ASE. La fel ca si Vama Veche, nu mai e ce era...

      Thumb up 4 Thumb down 1

    • #5

      Matematica la ASE e o gluma. Am absolvit ase fara sa ma chinui sa invat... Doar cu ce prindeam pe la cursuri

      Thumb up 3 Thumb down 6

    • #6

      Boss, matematica nu faci decat un sem sau doua. Si da, e o gluma. Eu ma refeream la cea de la admitere.

      Thumb up 4 Thumb down 0

    • #7

      Nush boss, nu am dat admitere, eram la ID dar am rezolvat niste teste asemanatoare inainte sa ma hotarasc ce facultate o sa fac degeaba si nu mi s-au parut cine stie ce.

      Thumb up 2 Thumb down 2

    • #8

      @ Alexandru.
      In mod clar nu ai fost la Cibernetica. Sau esti un mic geniu.

      Thumb up 9 Thumb down 0

    • #9

      doar MB e un mic geniu, el parca terminand cibernetica

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • #10

      Am dat în 2010 un anunț că angajăm un programator. Plăteam totul, inclusiv transportul spre US, era o bursă în universitatea în care lucrez, am zis să o folosim cum se cuvine. Am primit jdemii de cv-uri împopoțonate cu diplome, inclusiv de doctorat. Mi s-a făcut frică. Zic... Ăștia vin și la cât de deștepți sunt îmi iau ăștia și firma cu totul. Mă credeți că nici unul din ei nu știa să compileze o funcție? Cine p*la mea le-a spus ăstora că o diplomă îi angajează?!...

      Thumb up 12 Thumb down 0

    • #11

      @Nea_Ilie, uite sa-ti zic un caz in care doctoratul ajuta, fara sa fie nevoie sa stie ala nici un cacat. Ca tot vorbim de US, sa luam cazul de aplicare Greencard de la viza de lucru. Daca ai doctoratul facut, esti pe fast track, nu mai dureaza 2 ani procesul (sau 10 ani la Indieni) ci 8 luni. Nu intereseaza nici pe dracu daca stii 2+2, daca ai diploma de doctorat, te baga pe coada aia prioritara si gata, in maxim 8 luni (daca n-aplici la urgenta si e si mai rapid) ai greencardul, si probabil ca sunt si mai permisivi "vine doctorul in stiinta la noi, n-are sens sa-l respingem"

      Thumb up 5 Thumb down 0

    • #12

      Nu mai e așa. După 911 s-a schimbat asta cu doctorandus in the fast lane. Dacă HLS zice pas, stai în așteptare și 20 de ani.

      Thumb up 5 Thumb down 0

    • #13

      hmm, nu stiam, merci mult de informatie. Aveam impresia ca a ramas la fel.

      Thumb up 2 Thumb down 0

  2. #14

    1947. Atunci a inceput si a continuat pana azi.

    Thumb up 13 Thumb down 4

  3. #19

    in 2008 cand am terminat eu iti aranjeazi seminariile si notele cu asistentele profesorilor in tonka sau kristal. de ce n-ar merge si la doctorat la fel?

    Thumb up 1 Thumb down 0

  4. #20

    doamna asta, mare universitara, abramburica.
    http://www.catavencii.ro/politehnica-sugrumata-de-perechea-cati-costoiu/

    Thumb up 2 Thumb down 0

  5. cum zicea o prietena de-a mea, d-aia proasta care s-a chinuit sa isi faca singura lucrarea si lucreaza in cercetare: in romania cei care au doctorat ar trebui sa primeasca spor de rusine.

    Dar, din ce am inteles, doctoratul de dragul doctoratului se intampla des si pe afara

    Thumb up 11 Thumb down 0

    • #22

      Da, dar se face pe bune totusi. Ca idee, sa faci doctoratul dupa ce ai reusit sa termini o facultate cu note peste medie nu e peste posibilitatile nimanui, doar iti trebuie timp si eventual bani, ca se plateste prin multe tari.
      Pe bune inseamna in primul rand ne-plagiat, si cu un nivel de studiu si cercetare care sa treaca red face test. Asta pentru cine vrea neaparat sa-si adauge PhD la nume.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  6. Oprea, Ponta, Busoi sau Cati si restul au aproape 2 doctorate. Vor deveni doctori si in "scoala vieti, care-o are toti baieti". Si pentru ca macar al doildea titlu de doctor sa nu poata fi pus la indoiala ei trebuie sa indeplineasca si ultima conditie necesara in acest domeniu: puscaria. Sa le uram de bine!

    Thumb up 5 Thumb down 2

  7. #26

    Salutare Arhi,
    Sa iti zic o poveste despre doctoratele de la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Geografie. A fost o perioada (prin 2006-2008) cand orice doctorand primea o bursa de 3100 lei. Bani buni. Ei, credeti ca in acea perioada a fost stimulata cercetarea? Nu. Pur si simplu toate rudele profesorilor, secretarele facultatii, rudele secretarelor facultatii au terminat fara probleme doctorate jalnice, copiate 99%, doar pentru a incasa banii.
    Ce pretentii sa ai de la doctoranzi cand profesorii universitari sunt efectiv analfabeti. Doar trebuie sa arunci o privire pe feisbucurile lor acum si iti dai seama ce fel de oameni sunt. Oamenii impanzesc feisbucul cu postari de pe expunere si activenews si isi scriu of-urile intr-o romana stalcita in utlimul hal. PS: Salariile lor depaseau 20.000 Ron in 2008. (sunt fluturasii de salariu fotografiati si facuti publici).

    Thumb up 6 Thumb down 2

    • #27

      chestia asta cu bursele mari la doctorat e cu dus si intors, la mine la Calculatoare la un moment dat erau burse de 1800-2100 (nu mai tin minte exact cat) si am avut niste colegi care erau printre cei mai buni din an si au ramas acolo la doctorat (nu chiar cei mai buni, ca de exemplu seful de promotie a facut doctorat in Singapore si face acum cercetare prin Anglia, iar al doilea a facut doctorat la Oxford si e post-doc acolo). partea a doua ca salariul de asistent e mai mic, dar daca ai ceva publicatii in reviste cotate si te pricepi faci bani din granturi de cercetare si alt lucru nasol e ca asistentii si sefii de lucrari eram cam gelosi pe salariile respective. dar o parte din ei au ramas sa predea la facultate si fac treaba buna si nu-s din aia retarzi cu fluierasul si expunere.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #28

    si-n tarile cu apa calda, doctoratul acum e doar prima treapta in cercetarea stiintifica sub indrumarea unui cercetator avansat, nu incununarea unei cariere de cercetator. asta devalizeaza un pic titlul de doctor, cumva echivalentul la ce zici tu e profesor universitar, desi si un doctorand trebuie sa aibe rezultate noi si cercetare originala fata de stadiul actual

    in tari cu cercetare serioasa n-ajungi ca Oprea in 3-4 ani dupa ce ai terminat doctoratul. pana si pe finlandeza doctorand e jatko-opiskelija, care inseamna student care continua, in sensul ca doctoratul acum e gandit ca prima faza din cariera de cercetator.

    si o spun asta in calitatea de doctor in informatica la o universitate finlandeza.

    Thumb up 13 Thumb down 3

  9. #29

    Valoarea facultatii a luat-o la vale atunci cand a devenit o calificare vanduta pe bani putini, in care studentul e trecut de bine de rau ca sa mai fie muls de bani si la anul, si pe urma aruncat in viata sa se descurce. Chestie care a inceput sa fie valabila si in vest din pacate, intr-un sistem girat chiar de stat. Ba chiar ideea vine de la ei...vezi sistemul Bologna.
    Doctoratul nu inseamna nimic pentru ca valoarea academica reala este data de experienta reala si aplicabila, iar academismul pur a ramas un fel de joaca a celor care n-au chef sa munceasca pe bune.
    Cercetarea pe bune nu se mai face pe nicaieri in facultati, inafara celor cu profil umanist, in care insa vor sa ramana atat de putini incat tot usor e sa faci doctorat...
    Solutia la revenire e sistemul american al preturilor prohibitive pentru invatamant, dar asta nu merge in socialismul european...

    Thumb up 8 Thumb down 2

    • #30

      sistemul american nu e un exemplu pentru Europa. are performante, dar multi din cei care fac performanta respectiva sunt adusi de afara si format in sisteme numite de tine "socialiste", ca multi americani nu-si permit sa faca nici macar facultatea.

      ideal ar fi ca majoritatea sa poata sa intre la facultate, dar sa se fie un nivel ridicat si sa se faca o selectie in urma careia sa poate termina doar cei care se pricep. ceea ce la noi e de neconceput, pentru ca facultatile se finanteaza din taxe de studii si din cauza asta trebuie sa treaca anul si ultimul cretin, ca sa poata plati taxa si anul urmator. in sensul asta, sistemul finlandez mi se pare mai ok: locuri limitate la facultati, nu exista locuri cu taxa si statul da bursa tuturor studentilor.

      Thumb up 6 Thumb down 0

    • deci problema e ca studentii au devenit o chestie de la care se mulge bani, deci solutia este sa le iei foarte multi bani.
      solutia, practic, este sa limitezi numarul de studenti si sa faci imposibil accesul alora fara bani.
      WOW

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #32

      Nu, solutia e sa ia facultatile bani de la stat doar pentru studentii care merita [aia putini dar buni, cernuti de la un nivel incolo]
      In felul asta s-ar sparge si buba si s-ar renunta la oameni si rahaturi inutile de prin facultati.

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • #33

      @animaloo
      am derapat eu putin in exprimare. ideea e ca atunci cand platesti ( te imprumuti de la stat) de o suma mare de bani incapi sa fii constient de doua lucruri:
      1. ca in facultate trebuie sa muncesti de toti banii aia ca sa-i faci sa merite investitia. Prin urmare vei cere mult mai mult de la profesori.
      .
      2. Iti alegi mult mai atent facultatea ca sa-ti maximizezi sansele la reusita, si banii fiind multi facultatile vor concura pentru ei prin calitate. Iar tu vei cere mult mai mult de la profesori.
      .
      Un alt avantaj il reprezinta si faptul ca selecteaza nu bogatii de saraci (oricand se poate face un imprumut) ci pe cei hotarati si buni de cei nehotarati si lepre, asigurand si un networking folositor.
      In plus faptul ca sunteti 200 de absolventi pe an, nu 2000 iti asigura si o cota mai mare de piata.
      Cam atat.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  10. #34

    pfff. am sotie cu doctorat in chimie. eu de mic am avut imaginea asta a doctoratului ca pe un fel de varf, un fel de titlu "nobiliar" - ala ce-i doctor a revolutionat ceva, cumva, la scara mai mica sau mai mare. i-am ranit sentimentele, si o vreme a trebuit sa apelez la pagini de internet.
    DA, titlul de doctor se da aiurea, e ca un master, o licenta, poate intins pe mai multi ani

    Thumb up 5 Thumb down 0

    • #35

      e o diferenta fata de un master intins, pentru ca la master e ok sa faci un rezumat din alte lucrari sau sa faci ceva practic, pe cand la doctorat trebuie ceva original sau imbunatatit fata de ce exista deja.

      problema e la noi ca poti sa iei lejer un doctorat doar pe conferinte si reviste interne, la care toata lumea cunoaste pe toata lumea si se publica si pe amicitii sau cu standarde foarte joase. de aia un doctorat facut in Romania nu ajuta cu nimic daca vrei sa faci un post-doc la o facultate serioasa din afara, mai ales daca ai publicat doar intern.

      Thumb up 6 Thumb down 0

    • #36

      da, trebuie sa fie ceva original. si a fost oarecum. dar nu e scanteia aia personala de geniu

      Thumb up 3 Thumb down 0

  11. #37

    Doctoratul a devenit "obligatoriu" odata cu implementarea "metodei Bolognia" cunosc si eu un "doctorand" colonel in armata romana , semianalfabet care vorbeste cu multe "a-uri" si interjectii are nevoie de doctorat pentru a "creste in grad"

    Thumb up 3 Thumb down 0

  12. #39

    1. Daca vrei sa lucrezi intr-o universitate sau facultate si sa predai - iti trebuie doctorat - deci toti cei care trebuie sa fie angajati trebuie sa aiba doctoratul. Inclusiv pilele - deci oameni prosti la doctorat.

    2.Nu stiu care e situatia in alte locuri - dar un doctorat la taxa se plateste cu destul de multi bani pe an - este destul de profitabil sa lasi toti idiotii sa inceapa un doctorat daca esti universitate/facultate/ etc.

    3. Fara doctorate multe - nu ai doctoranzi multi - fara doctoranzi multi e greu sa justifici salariile celor ce predau in scoala doctorala.

    Thumb up 6 Thumb down 0

  13. #40

    Momentul zero este acela al infiintarii fabricilor de diplome. In 1996 deja functionau astfel de srl-uri prin spatii incredibil de stupid alese. La sala polivalenta din Tineretului functiona Spiru Haret pe atunci, avea deja vreo cateva zeci de facultati. Restul e doar istorie. In anul 2000 erau deja 5 generatii de absolventi cu diplome pe bani, fara minima pregatire. De atunci au trecut 15 ani, deci vreo 20 de generatii de absolventi.

    Thumb up 3 Thumb down 0

  14. Știu un popă cate are doctorat în siguranță publica.

    Thumb up 1 Thumb down 1