Duios, amenzile curgeau

A trebuit să plec pentru o zi la Baia Mare, printre altele, să îl văd pe Gaben (citit precum Gabin în franceză) și diverse alte businessuri. Unul din ele, achiziționarea unui kilogram de brânză de burduf nu senzațională, ci teribil de senzațională.

Urmarea?
Marți, o amendă de 340 de lei pentru 79 kmph în localitatea Ileanda, plus amendă de 510 lei pentru că am permisul expirat din 2009.
Miercuri, la Valea Ursului, permisul suspendat pe 30 de zile, amendă 350 de lei pentru depășire pe linia continua și amendă 510 lei pentru condus cu permisul expirat. Din 2009.

Prin urmare, am luat 2 decizii.
Prima, din pământ, iarbă verde și altele, îmi cumpăr stație. Nu știu de care, nu mă pricep deloc, sunt sigur că am specialiști pe aici, care să îmi recomande frumos ce stație, ce antenă și dacă mai am nevoie de ceva. A se reține, nu vreau să comunic cu china sau cu stația spațială ISS, ci vreau să pot auzi ce vorbesc tiriștii între ei.

A doua, vreau să mă duc să îmi reînnoiesc permisul.
Știe cineva exact exact ce acte îmi trebuie, la ce laborator medical să merg, ce să plătesc și unde? Aș vrea să mă duc în pipera cu dosarul complet din start.
BTW, am nevoie de dosar cu șină, ca pe vremea liceului meu?

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

170 comentarii

  1. Hehehee... fix azi si fix in Valea Ursului am vrut sa depasesc o dubita, moment in care soferul dubitei a scos o mana pe geam si mi-a facut semn sa incetinesc. In nici un km am trecut pe langa ei cu sentimentul sa ma tin dupa cel cu dubita (nr de SB) pana la Dedulesti sa ii fac cinste cu mititei. Karma 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Intrebare stupida: cum ai permisul expirat din 2009?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      Se intampla sa uiti de data de expirare. Asa a patit si tatal meu, daca nu se uita nepoata-sa din intaplare la permis nu ar fi stiut ca urmeaza sa expire in 2 zile. Si isi lua amenda aiurea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Idem si la mine. Doar ca mie mi-a atras atentia ca e expirat fix un politist la un filtru. Am scapat usor, amenda minim, dar acum 3 ani cand se intampla asta stiu ca pt schimbare a trebuit sa fac dosarul aproape ca si cum as fi dat din nou examen. Tot in afara de scoala. Si a costat ceva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      Arhi credeai ca ai permis pe viata? :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • in 2009 si-a terminat valabilitatea

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      pun si eu o intrebare si mai stupida: nu ar fi normal sa primesti o instiintare scrisa ca urmeaza sa-ti expire permisul, cam cu 1-2 luni inainte? (asa se intampla pe la alte case...)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • ahahahahahahahahahha:))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @aurache: lol. Un' te crezi dude?

      Off-topic: ieri am aflat accidental ca am de platit la primarie vreo 700 lei impozite la masini.
      Partea draguta: eu pastrez toate chitantele si unele bucati de hartie de acolo afima sus si tare ca am platit taxele incriminate.
      Partea nasoala: tot eu tre' sa dau cu o serie lunga de hartii in ei pana isi vor corecta situatiile (cica electronice).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Se intampla pe dracu. Un permis e valabil 10 ani. Da, sa uiti cateva zile, dupa ce ti-o expirat se poate intampla. Dar 5 ani, asta e napasare si i don't give a fuck. Sa nu-mi zici ca 5 ani nu s-a uitat o data pe permis. Yeah, right!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      @paul: credeam ca s-a mai limpezit un pic; intelegeam acum 15-16 ani sa fie asa, dar azi, aidepulamea, in tara cu cel mai rapid internet... 😛
      arhi zice mai jos ca un politist de circulatie te poate cauta in baza de date in "real time" si vede daca ai permisul expirat. deci aia se poate.
      un cacat de notificare nu se poate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @aurache: vreme de un an am avut permisul de conducere retinut pe perioada cercetarilor. In tot acest timp am condus, potrivit prevederilor legale, in baza unei rezolutii date de procuror (lunar).
      Am dat in aceasta perioada peste doi purtatori de caschete (in regiuni diferite ale tarii) care au vrut musai sa-mi deshida dosar penal pentru ca "la ei in sistem" figuram fara permis valabil.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      aurache e un troll imputit

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      @aurache: Poti sa primesti instiintare, e chiar simplu. Presupunand ca folosesti gmail, te duci in Google Calendar, creezi un eveniment pentru data cand vrei sa fii instiintat, pui un nume gen "ba, iti expira permisul!" si alegi de acolo notificare prin email. Ta-daaaa! 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #15

    Imi pare rau ca ai luat amenzile, ca deh: sa arunci bani aiurea nu e placut deloc. Dar acum sa fim sinceri: zi tu ca o intalnire cu gaben nu este PRICELESS! Deci nu plange dupa banuti. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Uff..
    Urat de tot. Chiar azi ma gândeam la o aplicație de android în care sa îmi pun toate datele de expirare la permis, buletin, pașaport, carduri, asigurări, parking permit mot, etc etc...dacă știe cineva una buna sa fie bun sa zică, sa nu pățim ca Cetin

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Pune-le in calendar, raman asociate contul de google, poti sa iti fixezi tu reminder cu o anumita perioada de timp inainte.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Refuz sa cred ca poti avea un act pe care-l porti zi de zi cu tine expirat de 5 ani. N-ai cum!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Spune-i indolenta, nepasare, cu capu'n nori, stupizenie, dar eu chiar nu am stiut. Ca fapt divers, am permis din 99, condus aproape zilnic, regim de oras preponderent. Sti de cate ori am fost oprit de politie in acesti 15 ani? De TREI ori!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • de ce?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Filtre parca. Si logic, unde altundeva decat in Brasov, la giratoriul de la iesire spre Bran cu drumul spre Paraul Rece si in Bucuresti. De fiecare data am "scapat" mai usor cu spaga. In Bucuresti pt ca am trecut pe rosu la semaforul ala "invizibil" de dupa OMV Militari, aproape de intrare pe A1. 150 lei "amenda" 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Si inca o data tot in Brasov. Acolo aia au boala pe masini de AG sotto

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Refuz sa cred ca te zgaiesti zilnic la acte sa vezi daca nu cumva iti expira.

      buletin,pasaport,permis,itp,asigurare,taxalupestededrum,asigurarepecasa, asigurare pe porc,gaina,matza.
      In optinia politiei/primariei, belitul ochilor la expirarile alea ar trebui sa fie prioritatea nr. 1 in viata.
      Eu am noroc ca alea de la masina imi expira toate prin decembrie ca de nu si mie mi-ar curge amenzile duois.
      In alta ordine de idei, in ultimii 9 ani de condus, azi e prima data cand m-am uitat, thanx to arhi, la expirarea lu peste. si e la anu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      DE CE adica "n-ai cum"? Oricat de des "iti aluneca" privirea pe (mai degraba "peste") permis, intrucat esti ATAT de obisnuit cu aspectul lui omiti sa mai si fii atent la textul tiparit pe el (mai ales ca scrisul e atat de mic incat unii ca mine au nevoie pt asta de ochelari "de citit").
      Voi CAND ati citit ultima oara "caseta redactionala" din ziarul favorit / revista preferata (sau chiar a unei carti care v-a incantat incat intentionati s-o re-cititi)? Sau - cei care sofati mult - CAT de des verificati (la fiecare intersectie din zona unde circulati intr-una) daca semnele de circulatie sunt aceleasi, nemodificate, toate prezente?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Uite unu care prefera branza de burduf. Nu de alta dar la mine in familie si printre prieteni sunt cam singurul care ii apreciaza gustul. Restul, nu ca ustura la limba. Eu o mananc si fara mamaliga.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      mama ce tare esti! mananci branza de burduf fara mamaliga... ce altceva mai poti sa faci? poti sa maninci si ardei iute?
      Durule.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @abdullah: :))) i-ai spus-o.chiar a fost amuzant.mmmm...please don't blow as up:(

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • us*

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ardeiul iute mi-l bag in cur sa trag basini cu flacari dupa ce mananc branza de burduf. "Dur" e prea putin spus. Spune-mi "taliban"

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Nasol...Ce mai urmeaza ?..Azi e 13, poate iti confisca masina....pe motiv ca s-a ratacit vreun pachet de tigari ucrainene prin burduful de branza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #31

    Sunt proaspat in ale statiilor CB si am studiat mult.
    La ce concluzie am ajuns eu:
    - statie mica, portabila si care poate fi aruncata rapid in torpedo: Alan 52 Multi.
    Recomand si o casca dedicata, daca nu vrei ca toata familia sa fie enervata de baraitul statiei.
    - la antene problema e simpla si de neocolit: bigger is better si aici ma refer la emisie.
    La receptie, te descurci si cu firul din masina, dar prin zonele de deal/munte, o antena mica e inutila daca intrebi un "coleg".
    - eu am avut aceleasi dileme la... lungime, asa ca initial mi-am luat un CB Sirio Turbo 800 S PL Blue Line de 84 cm. Dupa ceva frustrari, am luat o noua "spada": CB Midland ML145 (e best buy).

    Eu nu suport talpa magnetica, asa ca mi-am pus suport fix, iar cand opresc, desurubez rapid antena si nu imi e frica sa merg cu viteza luminii - "Suport Midland GR-S Inox pentru montaj antena".

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      Sustin cele de mai sus.
      La antene, ce e sub 1 metru, e cam degeaba.
      Ai grija la baza, din ce stiu majoritatea nu rezista la peste 150 km/h. Stiu, pare cam mult, dar trebuie sa iei si vantul in consideratie (mi-a sarit antena la 110)
      Ai grija unde lipesti magnetul, sa fie o portiune de caroserie cat mai plata, si ai grija sa nu agati crengi (Focus-ul e destul de jos, dar totusi...)
      Un ultim sfat: Nu lasa antena lipita/prinsa pe masina. Se fura in draci!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Sau nu iti cumperi statie si mergi mai respecti si legea. Nu ca is hater sau ca a devenit brusc romania model de civilizatie. Dar mai era un glumetz schior sugubatz pe la tv care a facut ceva manevre de genu. Ghinionul lui ca a busit ceva pe contrasens si apoi a fost executat in scris de catre toti, chiar si pe aici. Daca era doar prins de politie si amendat, fara urmari nasoale, poate cauta si el statie.
    Da, nu avem drumuri, ai drum lung de facut si musai sa te descursi, is multe sate, politia e de rahat si sta la pescuit, unde is banii pe care ii platim la stat, la mine nu se intampla ca is atent, eu is altfel etc. E plin de cocalari care nici la masini de jucarie cu telecomanda nu ar avea voie. Nu e musai sa ii imiti.
    Da ce stiu eu, poate depaseai o caruta oprita in mijlocu' drumului si nu aveai altfel cum decat pe linie continua. Ca nu ne-ai dat detalii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Scuza-ma, dar e imposibil sa ai branza la tine, sau ceva de mancat si sa iei amenda.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #36

    amenzi in valoare de 1710 RON?
    cred ca ma ofticam de muream. la a doua cu permisul expirat cred ca puteai sa o arati pe prima si te ierta. sunt si ei oameni pana la urma.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • am aratat. nu. m-a intrebat de ce am continuat o ilegalitate?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      da cum plm era sa-ti schimbi permisul intr-o singura zi? Ok , te-a prins , te-a ars... da sa inteleg ca de acum incolo, pana iti preschimbi permisul care te prinde te arde? Cred ca vorbesc intre ei astia... ai grija 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      1. Si n-au dreptate? TOT nu aveai permisul in regula... (macar poate reuseai "sa dai ceva", nu sa platesti amenda - desi...i dinafara judetului...)
      2. Nu se mai "leaga de tine" (nu te mai "felicita" si "premiaza") incepand cu momentul in care le prezinti adeverinta ca ai depus actele pt innoirea permisului.
      (Vezi ca daca parioada de valabilitate a permisului precedent a expirat tre' sa faci (obligatoriu) fisa medicala la unul dintre centrele medicale agreate de ei - gasesti lista la sediile lor sau la orice scoala de soferi.)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #40

    N-ai ştiut şi tu să-i spui lu' nenea miliţianu' că ăla e permisu' vechi şi l-ai încurcat, da' îl ai acasă pe " ăla bun" ?:)))))) Eu încercam orice, să mor io, la 510 lei.... ce mai era de pierdut? Dar deh, aşa e când eşti alister, cine mai simte lipsa la 1020 de lei daţi pt un permis expirat în loc să-i investeşti ca un bun om în Catedrala Mântuirii Neamului?:)))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • politistul te vede in baza de date ca ai permisul expirat

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      hai ca asta e tare: deci au o baza de date pe care ala o poate inspecta prin wireless, si n-ar avea un kkt de aplicatie care sa genereze scrisori pt aia carora urmeaza sa le expire permisele. doar in romania!!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      @aurache, n-ai vrea sa vina acasa sa te hraneasca. si sa te stearga la cur? si sa-ti faca curat in casa? si sa vina sa verifice masina si s-o repare daca are probleme?
      wtf

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      Aia au oprit sistemul de camere de pe DN1 pentru ca nu puteau sa trimita amenzile din lipsa de personal si tu vrei sa iti trimita notificari ca ti-a expirat permisul? In ce lume minunata si roz traiesti?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      @semeketh: nu cred ca aurache locuieste in Romania...si are dreptate! Inainte cu o luna de expirarea permisului de condus si a cardului de sanatate iti vine prin posta formularul prin care poti sa-ti reanoiesti aceste doua doua carduri. In general data de expirare a cardurilor de acest gen este la data zilei tale de nastere pentru a fi mai usor de retinut. Vine ziua ta, mai pui si tu mana pe licenta de condus si cardul de sanatate sa vezi daca iti expira careva ....cine stie se pierde plicul cu formularul, uiti ca ti-a venit plicul (genul meu) si asa de ziua ta mai vezi ca-ti expira ceva. Dar ca sa uiti sa-ti reanoiesti actele din 2009 mi se pare cam mult.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      coaelor,
      daca citeati atent primul meu mesaj, mentionam ca "asa se intampla la alte case"...
      aveam ceva pretentii, macar de la unii dintre voi, dar vad ca si daca ati ajuns sa mai calatoriti pe ici-colo, maximul la care v-a dus capul sa aduceti inapoi a fost probabil un selfie. nu v-a interesat cum dracu' de altii traiesc mai bine, sau mai civilizat.

      e clar: basescu e de vina! ba nu! ponta!!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      janele, pt un program care IN MOD AUTOMAT sa genereze cu o luna - doua (sau cu o saptamana - doua in cazul vizelor anuale - spre ex ITP, RCA sau impozit) inainte de expirarea unui asemenea document macar un e-mail, daca nu chiar o scrisoare, nu-ti trebuie mult personal: un efort la inceput (pana se pune programul la punct - inclusiv implementarea) si-apoi eventual un curier care sa duca zilnic / saptamanal sacii cu notificari la posta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #48

    E misto sa vezi lumea cum se smiorcaie pe toate canalele media ca politicienii fura si ca politistii au asez si vila cu piscina dar cand vine vorba de amenda nu stie care cum sa te sfatuiasca in ce mod sa dai spaga. Mentalitate de cacat, lume multa, oameni putini.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Vezi pe http://www.drpciv.ro
    Ti-as fi dat link direct dar nu pot cauta pt ca nu le merge siteul pe mobil :)))
    Ca un pont: taxa aia de se plateste la CEC sa nu te bazezi ca o platesti la CEC ul din incinta lor din pipera, ca o sa stai o ora la CEC si un minut la schimbarea permisului :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Dufule, ma uitai pe la fotugrafii si vazui ca iesti foarte smecher.
    Sa-mi spui pe ce blog mai bati campii ca as vrea sa te leg de el cu catuse si sa te violez salbatic.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Tu pe unde ai umblat bre de nu ai mai scris pe aici? Ti-au dat drumul acum cu noul cod? :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • M-a banat Arhi fiindca ne certaseram pe o fata. Dar eu am fost mereu pe aici, cu clone: Gugustiucu' Pacii si Marimea Mea au fost doua dintre ele dar si asa, postam destul de rar.

      Recent mi s-a stricat Windowsu nr. 1 si, trecand la al doilea, am postat din greseala cu Morom3t3(ramasesera datele memorate la adresa) si am fost surprins sa vad ca imi apare postarea :mrgreen:

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #53

    Acum mai multi ani eu mi-am luat aceasta statie http://www.mondoplast.ro/Statie-Radio-CB-27-Full-Kit-INTEK-M-790-F-K-pg_ft-4170 chiar de la ei. Atunci era mai scumpa. Tot ei mi-au montat-o, testat si modificat la 10W.

    Antena este asta http://www.shopmania.ro/statii-emisie-receptie/p-antena-statie-radio-cb-wilson-little-wil-1000mm-8345873. Atunci cand am cercetat era cea mai buna antena de dimensiuni reduse.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #54

    Salut, eu am de 4 luni statia asta http://www.mediafun.ro/Statie-radio-CB-Storm-Defender-15400?utm_source=Shopmania&utm_medium=PC&utm_term=Statii-radio-CB&utm_content=Statie-radio-CB-Storm-Defender&utm_campaign=Comparatoare cu antena asta http://statiiradio.allshops.ro/produs/1816415/Antena+Avanti+HERMES+1%2C5m+cu+talpa+14cm.html. Casca arata cam asa: http://phoenix-ecom.allshops.ro/produs/1986387/Casca+cu+tub+acustic+MA31-LM+cu+1+pin.html, este necesara cand esti cu copiii in masina.

    Toate sunt entry level, dar isi fac treaba de minune, antena cu talpa magnetica a rezistat cu succes la 190 km/k, testata de mine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Cu tot cu vizita medicala (efectuata pe bune) indicat e sa rezervi:
    - o zi pentru paperwork;
    - vreo 2 ore pentru depunere (atentie ca tb si poze pentru cel nou, poze care se fac la sediu).

    Apoi in 15 zile ai un plastic nou.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      care 15 zile bre, in pipera se elibereaza in aceeasi zi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      Daca esti in Bucuresti da, se elibereaza in aceeasi zi. Daca esti in provincie vine prin posta si dureaza cat a zis Paul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @DePlictis: better to be safe than sorry. In maxim 15 zile ... era exprimare corecta.

      Amu' daca ai permis de Pitesti (ca unii dintre noi 😉 ) se poate rezolva mai repede de atat; da' eu vorbeam de variantele legale.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #59

    Esti nebun?! Te-ai dus pana-n Baia Mare si ai luat 1 kil de branza??? Unu?!?! Pai un kil de branza pun doar pe capcana de soareci

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #60

    Mie mi-a venit in 3 zile, marti am terminat cu dosarul si vineri era acasa.
    Fisa medicala a durat o zi, o zi plina de analize si a doua zi m-am dus si am luat fisa incheiata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • avand iin vedere ca e suspendat 30 de zile, probabil va veni putin mai tarziu

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Arhi: "avand iin vedere ca e suspendat 30 de zile, probabil va veni putin mai tarziu" . Cum sa-ti suspende un permis expirat?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • imi suspenda dreptul de a conduce, nu o bucata de plastic. eu am dreptul de a conduce, ala nu expira

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Am inteles acum la ce te refereai

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. pentru depășire pe linia continua și pentru condus cu permisul expirat n-ai nevoie de statie.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  22. #68

    Pentru acte medicale: http://www.clinicaromgermed.ro
    Programare prealabila, dureaza sub 2 ore!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Uitasem: totul se rezolva acolo si pretul era in jur de 110 lei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      ieftinache - mie mi-au luat astia de la Sanador cam 200 de ron, acum ceva vreme... si a durat cam 1/2 zi, timp in care m-am si umplut de nervi...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #71

    Poate vrei sa raspunzi la doua intrebari, pentru mine si pentru restul cititorilor?
    1. De ce circuli de 5 ani cu permisul expirat?
    2. Ce anume ai depasit pe linie continua?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • 1. pentru ca pot
      2. un cap tractor

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      bre parintzele da ce inchizitor esti bre... Pune-l la colt, da-i 2 palme sa se invete minte ce dracu. 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #74

    Tocmai pentru asemenea evenimente, a pus-o pe nevasta-mea sa faca scoala de soferi.
    Dupa ce si-a luat permisul, acum ani buni, a condus, nu exagerez, vreo 20 de metri si 15 minute, din care vreo 14.45 fiindu-i necesare pentru potrivirea scaunului, oglinzilor, volanului, etc.
    Cand am o belea, in general viteza, dau permisul ei.
    Ca am ITP-ul ultima oara facut in 2010, se intampla, dar sa am permisul expirat de 4 ani, exclus. La astea si valabilitatea RCA-ului, intotdeauna sunt atent.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #75

      Nu ca sunt hater, da' cum arata nevasta-ta, e rezonabil sa va confunde lumea? 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • ahahahahahahahahahhaha

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      Asa, ca idee: RCA-ul ar putea sa nu mai fie valabil (din motive de toane ale asiguratorului) daca masina nu are ITP.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #78

    Pentru statie, uite-te pe trafictube pe forum unde e o discutie despre asta si ai recomandari foarte bune.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #79

    Pentru schimbare permis auto, din cate imi aduc aminte, e nevoie de plata unei taxe de 68 lei la cec, fisa medicala mi-am facut-o la policlinica (aici dureaza in functie de medici, si ai vreo 7 rubrici pe fisa aia), copie dupa cartea de identitate si permisul vechi (sa ai si permisul vechi la tine cand mergi la politie), la politie faci pozele si completezi o fisa. Eu nu am mers cu niciun fel de dosar si nu au zis nimic. In fisa specifici locul unde vrei sa iti fie trimis permisul, la adresa de domiciliu sau o alta adresa. Iti vine prin curier cam in 5 zile

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #80

    Offtopic dar tot legat de acte: am aflat si eu recent (adica asta vara) ca pentru reinnoirea unei CI expirate ai nevoie si de certificatul de casatorie si de certificatul de nastere al odraslei in ORIGINAL. Pe aia cu certificatul de casatorie poate ca o inteleg dar cea cu certificatul copilului ma depaseste.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. Mai Arhi, bag seama ca tie-ti cam plac sporturile extreme cu actele oficiale

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #82

    Pentru ca specialistii nu se prea arata iti recomand sa mergi aici : http://www.mondoplast.ro/contact , sunt si banateni de-ai tai ... btw ..te-ai mutat cumva inapoi in bucuresti ? 🙂 iti pot da in teste daca vrei si un alan d-ala portabil sau una fixa . Eu iti recomand fixa, ceva de calitate gen Midland sau Intek , antena Midland ( neaparat ) ML 145 cm pe magnet , e tot ce ai nevoie . Iti fac ei si montaj si tot , nu iti bati capul , ai garantie, etc.
    Daca ii aratai lu ala 2 mil iti dadea lista cu toata politia pana la bucuresti , nu stii tu ce foame e pe aia . Mai mult tupeu data viitoare, nu te certa cu prostu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. in octombrie 3013 am facut fisa medicala la o clinica prin Tineretului, a durat ceva mai mult de 2 ore, am ajuns in jur de 17 si pe la 19.30 iesisem deja (relativ aglomerat)
    facuta pe bune, m-am plimbat la toate cabinetele, testat reflexe, ciocanel in genunchi, ochi (tabele, culori, panou.), urechi (casti pe urechi, asculta tiuituri diverse), etc.
    http://www.clinicaromgermed.ro/stiri-media/fisa-medicala-permis-de-conducere-max-2-ore-25

    sper ca nu gresesc, taxa de permis se plateste la CEC, dar numai pentru sectoarele 2,3,5 si 6
    la sectoarele 1 si 4 se plateste numai la trezoreria fiecaruia..(nu aveau conventii cu CEC, stiu pentru ca era unul in fata mea cu domiciliul in sector 1 si l-au trimsi la plimbare cu explicatiile de mai sus; mie, pentru s3, mi-au incasat taxa)

    in pipera stai la coada dupa noroc, intre 5 miute si 2 ore 🙂
    recomandat sa eviti ora de pranz, 12-14, pleaca la masa multi politisti si inchid ghiseele, ramane doar unul activ

    copii xerox diverse poti face chiar peste drum de politie, formulare gasesti la ghiseu

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. Pentru permis pot sa iti spun sincer ca ești un prost. Cum sa circuli frate cu permis expirat de 5 ani?
    Daca vrei reînnoire , ai mailul meu. Știi ce trebuie sa faci!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. Arhi, parerea mea de utilizator din cind in cind de statie ;a drum lung.
    Ai doua optiuni.
    1. Statie midland portabila la care legi antena in masina. Doar ca personal cred ca e mai greu de manevrat ca e maricica.
    Antena Midland de 160 cm.
    2. Statie gen TTi TCB plus aceeasi antena de mai sus.
    Nu terbuie sa arunci o caruta de bani pe asa ceva daca nu faci zilnic drumuri lungi.

    Antena de 160 cm iti permite sa comunici pe distante mai mari. Ceea ce e de preferat la drum lung. Stiu, antena aia e imensa, arata ca dracu. Dar o sa treci peste asta.

    Totusi, cel mai important lucru la statie e sa aiba buton de volum separat de cel de Squelch (cel care iti filtreaza zgomotul de fond). Daca nu sint separate nu o lua ca o sa injuri.
    Si pentru ca ai revenit in capitala si daca vrei sa-ti dau statia o saptamina sa te joci, da-mi un email si rezolvam.

    Bottom line:
    Nu lua cea mai scumpa statie. Ia una ieftina care sa aiba butoane separate si o antena buna.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #89

    Arhi, eu folosesc cu succes statia in combinatie cu detectorul de 3 ani si cu putina atentie n-am luat nici o amenda in perioada asta. Timp de doi ani si jumatate am folosit cu mare succes modelul Cobra care-l ai tu in thumbnail, iar de vreo 3 luni mi-am cumparat o bijuterie de statie de la Midland, si anume ALAN 52, in combinatie cu perechea de casti+microfon aferenta, poti circula linistit cu copiii in masina fara sa auda cuvintele de "bine" care deseori se transmit in eter.
    Statia pe care o folosesc: http://www.emag.ro/statie-radio-cb-midland-alan-52-multi-c480-14/pd/EFH0TBBBM/
    Impreuna cu casca si mic: http://www.emag.ro/casca-midland-ma31-l-cu-2-pini-c732-03/pd/EQCNTBBBM/
    Antena: http://www.emag.ro/antena-midland-ml145-cu-magnet-120-pl-ml145120pl/pd/E4Q7DBBBM/

    Cu echipamentele mentionate mai sus prin lejer pe o raza de 10-15 km, usor mai putin in zonele de deal si munte. Sa ne anunti si pe noi ce modele ai ales!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #90

      Iertata-mi fie mintea scurta, dar vroiam sa fac doua precizari:
      - statia e super mica si o poti ascunde oriunde prin masina, ceea ce o face ideala pentru autoturisme
      - nu acelasi lucru il pot spune despre antena, care e superba ca si constructie dar e al naibii de mare, mie intr-un portbagaj de logan mcv imi intra doar indoit. noroc ca e flexibil like hell si nu se rupe

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #91

      DE CE ar trebui ascunsa statia? Spre deosebire de detectoarele de rasdar, nu este catusi de putin ilegala - esti in dreptul tau sa o instalezi si folosesti...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #92

    cam scumpa branza de MM
    frecventez drumul respectiv intre Ab-Cj-Dej-BM cam de doua/trei ori pe an si trebuie sa fiu foarte cuminte in localitati (mai ales ca nu am statie si nici nu intentionez sa imi iau)
    a fost o situatie odata cand am prins vreo 4-5 radare de astea noi pe traseul dintre Dej si BM...asa ca stau foarte cuminte!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Sem clar ca politia romana nu te citeste mane 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #94

    Dupa ce am citit m-am uitat in calendar ! Si nu era 1 aprilie ... Ghinion dar partea buna e ca te relaxezi o luna si vei avea un permis nou nout ! Bafta !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #95

    Dosarul trebuie sa contina astea:
    -act de identitate + copie.
    -fisa medicala. Se rezolva in maxim 2 ore cu teste facute pe bune la astia.
    https://plus.google.com/112634971784180679585/about?gl=ro&hl=en
    -cu taxa este problematic, deoarece depinde de sectorul de domiciliu.
    In principiu este nevoie de taxa de eliberare permis de 68 lei care teoretic se plateste la orice CEC.
    - Poze (in formatul lor) gata facute, sau se fac pe loc la DRPCIV.
    - Permis vechi care se retine si se elibereaza dovada de 15 zile.
    - cerere tip. Se gaseste la linkul urmator impreuna cu lista de documente solicitate.
    http://www.drpciv.ro/info-portal/downloadFile.do?menu=publicInfo&lang=ro&id=47
    La DRPCIV eu nu am reusit sa stau mai mult de 30-40 minute la coada. Dimineata nu este foarte aglomerat.
    Spor

    Thumb up 0 Thumb down 0

  38. Un var a luat amenda 340 lei, ca avea proiectoarele aprinse la 1 km, de o zona unde era ceata, de aia le aprinsese. Ce zici de asta ? Politisti care stau la iesirea din zona cu ceata ca sa te amendeze CA NU AI OPRIT PROIECTOARELE INTR-O MILISECUNDA, dupa ce ai iesit din acea zona !!

    Romania, te iubim ! Ca ca tine nu gasim !!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #97

      Sunt sigur ca era la 1km de zona de ceata. Unul din 3 soferi pe DN1 merge cu proiectoarele aprinse, probabil toti ies din ceata si nu apuca sa le stinga.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  39. Saru' mana sefu ! Am permisul expirat din 02.12.2013 si daca nu era articolul tau asa statea 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  40. Cel putin de vreo doua ori te-ai laudat pe aici in trecut ca ai permisul expirat, nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #100

      da

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #101

      Vezi, ai cititori fideli, pietonule.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Pai e mai simplu sa te dai erou persecutat de sistem decat sa refaci actele alea.
      Dupa o patanie similara ( ITP expirat descoperit de politie) am setat alerte in calendarul google pentru datele de expirare. Si gata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  41. Normal ar fi ca solutia la amenzi sa nu fie o statie radio, ci respectarea regulilor... Sa nu te gandesti cum sa fentezi politistii, ci cum sa faci sa respecti regulile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #104

      pe un drum Bucuresti - Baia Mare, iesi la pensie mergand la litera legii

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #105

      Iti spun sincer si cu mana pe inima ca daca dintr-un drum de 500-600 km in tara as avea macar 450 km de autostrada nici nu mi-ar trebui nici statie nici detector. Dar cand ajungi sa faci asemenea drumuri in interes de serviciu sau personal si vrei sa nu te prinda melcul din mers, crede-ma ca n-ai de ales. Crezi ca mie imi place sa-mi fluiere statia in cap si sa bipaie in draci detectorul? Dar cand castig 2 ore (sa zicem) la un asemenea drum si nu stau chiar cu 30 km/h in toate catunele batute de Dumnezeu ma bucur enorm ca am statia si detectorul. Ceea ce fac nu e corect moral, dar nici faptul ca infrastructura rutiera din Romania e la nivelul anului 1940 nu e moral!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #106

      * am vrut sa spun corect, nu moral!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #107

      da, pentru ca avem infrastructura si autostrazi, si e normal sa stai 5-6 kilometri de linie continua in urma unui tractor. normal ar fi sa fii in bucatarie acum, de ce ai primit liber la internet? stapanul tau nu stie regulile?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #108

      Arthur daca ar fi autostrada tot ai avea nevoie de detectoare de radar si statie. Pentru ca romanul nu e obisnuit sa respecte legea. El e mereu smecher.
      Cine crezi ca ma depasea cu 150km/h in Austria si Ungaria pe autostrada? Masinile cu numar de RO.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #109

      nu, eu nu as avea, niciodata nu depasesc 140. sa nu intram in balarisme doar ca sa ne simtim foarte dăjtepți

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #110

      Despre ce balarisme vorbesti?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #111

      astea de mi le emiti tu

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #112

      Banuiesc ca si cei de UE sint prosti cind spun ca romania e tara cu cele mai mare mortalitate in accidentele de masina.
      http://www.euractiv.com/transport/romania-eus-deadliest-roads-stud-news-495509
      Astea sint doar balarii...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #113

      @ mihai007: De aia opresc statia si detectorul pe autostrada, nu? De aia n-am folosit niciodata statie sau detector in drumurile prin UE, inclusiv Arad - Praga - Arad? Sa fim seriosi. Nu zic ca nu ar fi UNII care le-ar pastra, dar cred ca cel putin 80% din cei care au astazi aceste echipamente le-ar arunca cu mare placere daca ar avea ocazia sa circule pe autostrazi mai multe si in romania.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #114

      Si legat de viteza medie, am ajuns mai repede din Arad in Praga (!!!) decat din Arad in Bucuresti. Ti se pare normal?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • esti ca francezii. De mihai e vorba.

      Normal ca avem mortalitate serioasa. Pentru ca infrastructura suge. Teribil.

      Bine, ca romanii sunt cei mai imbecili soferi pe care i-am vazut vreodata (n-am fost in turcia) e altceva

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #116

      am impresia ca sta in quebec:)))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Auzi mosule, cat iti papa Focusu', 7 l / 100 km?
      Bucuresti - Baia Mare si retur = 1200 km. Adica 84l de benzina, adica vreo (dracu stie cat o mai costa benzina) 500 RON. Adica 100 si un pic de euro. Nu mai zic de costuri auxiliare - rovigneta, ce mai mananci/bei pe drum, oboseala, stres, bataie de cap, amenzi.

      Bucuresti - Baia Mare si retur, cu TAROM: 150 euro.

      Gandeste-te data viitoare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #118

      si daca nu am fost singur?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #119

      Daca regulile (si drumurile) ar fi in regula, n-ar mai fi oportuna inxcalcarea.

      mihai007:
      - Tampiti exista totdeauna si pretutindeni (INCLUSIV la nemti), ceea ce nu inseamna ca in acea zona comportamentala se situeaza majoritatea / media soferilor.
      - Mortalitatea la volan depinde nu numai de "stilul de conducere" ci si de tipul, vechimea, starea tehnica si dotarile masinilor. Punem pariu ca majoritatea deceselor sunt in masini cu peste 10 (ca sa nu spun peste 20) ani vechime si care-s "jafuri"? (Si majoritatea din ce ramane - in masini ultranoi, ultramoderne si ultradotate si conduse de tampiti.)

      Arthur: EU n-as arunca (nici stinge) statia: afli din timp despre drumuri inchise, blocaje in trafic, conditii meteo impropice, filtre excesiv de zeloase etc si poti ocoli / devia.

      adi: Si daca nu exact in Baia Mare are treaba, ci la cateva zeci de kilometri "lângă"? Si daca are bagaje (eventual profesionale) mari / multe / grele? Si daca are acolo de circulat (intr-una) pe distante mari intre diferite locatii? Si daca ii e frica sa zboare (sau are "rau de avion")? Si - la-urma-urmei - daca-i place sa sofeze si abia asteapta sa mai scape de traficul "capitalist" ca sa poata sa "intinda" masina?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #120

      In articolul asta http://www.cetin.ro/consumu-consumu/ ne spuneai cum ai scos un anumit consum pe o distanta de 1300 km pe soselele patriei. In poza atasata articolului aveai un "average speed" de 124 km/h.
      Acum tu ne spui ca nu depasesti niciodata 140 km/h.

      I smell bullshit ...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #121

      Arthur citeste cu atentie ce am scris: In Austrai, Ungaria, cei care conduceau cu 150 km/h erau romanii.
      Ambele sint tari cu autostrazi bine puse la punct, civilizate si totusi romanul nu respecta legea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #122

      @Alex: fata tatii ai condus mai mult de 200 m ?
      @Arthur : perfecta dreptate: fara statie Buc - BM 9 ore; cu statie Buc - BM 6h52min

      Thumb up 0 Thumb down 0

  42. Amenda pentru permisul expirat era inevitabilă la un moment dat. Naibii, ai lungit-o din 2009 până acu'. Măcar ți-a oferit ceva adrenalină experiența de-a circula așa ?

    Stația te scoate din multe rahaturi dar pe șoselele nu foarte circulate e cam inutilă. Ca stație, recomanda cineva mai sus un Alan 52 din aia mică, portabilă. E excelentă, am văzut-o în funcțiune. Eu am una mai mare da' aș schimba-o rapid cu una din aia.
    La antenă, dacă nu vrei să-ți ții în portbagaj ditai sârma de 1,5m, ia un Little Wil. E decentă, recepționezi lejer 7-8km.
    Iar ca soluție adițională la problema ta (echipajele de poliție) recomand și Waze. L-am folosit în ultimele 2 deplasări prin țară și a înlocuit cu un oarecare succes stația CB care tinde să devină enervantă din cauza conversațiilor stupide sau a imbecililor care-o folosesc ca să transmită gusturile lor muzicale (evident, manele).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #124

    Eu nu o inteleg pe-aia cu 510 lei ca ai permisul expirat , adica contraventia e clara si amenda la fel , insa nu am auzit niciodata sa primesti in aceeasi zi doua amenzi pentru aceeasi fapta ... asta nu inteleg , ceva e in neregula , pentru ca nu e fapta asemanatoare precedata si e vorba de exact aceeasi fapta pentru care ai mai fost amendat in decursul aceleasi zile , iar asta nu e legal si probabil nene ala care te-a amendat a doua oara pt asta , nu a stiut de prima.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #125

      nu citesti textul? unde vezi tu In aceeasi zi? asta daca te referi la lipsa permisului. la amenzile de viteza, poti lua 24 de amenzi pe zi, una pe ora. nu exista lege care sa te impiedice.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #126

      La vremea cand in tot Timisul nu erau decat 2 (doua) aparate radar*, la un moment dat "importase" Politia Rutiera Timis inca unul nu-mai-stiu-DE-UNDE (parca din Deva) si (in mod perfect legal) le instalase pe toate trei "in cascada" pe bulevardul V Parvan din Timisoara (unul la Universitate, unul la intersectia cu Michelangelo si unul inainte de intrarea pe Pestalozzi) si era COADA de soferi care asteptau (uluiti si injurand) sa "incaseze" a treia amenda nu doar in aceeasi zi, ci chiar in aceeasi ora si pe nici doi kilometri de drum... (La fiecare aparat erau cate doua sau trei echipaje ca sa poata termina de scris atatea procese-verbale. Au amendat in ziua aia - in putine ore, ca pe urma "a mers vestea" - mai mult decat in mod normal intr-o luna.)
      * Pe vremea odiosinistrei dictaturi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  44. #127

    Un pic offtopic, vad un reportaj la Raitaru si ma ia fiori reci pe sira spinarii. Asigurarile de la Astra Asigurari nu mai sunt acceptate de service-urile auto. Pai tocmai de vreo luna mi-am reinoit asigurarea la Astra. Cateva meleoane. Astia-s cretini? OMFG.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • @baxt, RCA-ul ? Dacă da, e nasol, dar pentru ăla lovit de tine. Dacă-i Casco, vezi ce zice prin contract, poate poți să te muți.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #129

      Micule, conform statisticilor aproximativ 2 milioane de masini din ro au RCA la Astra. (asta spuneau tot la Raitaru) In concluzie, sansele sa fii lovit de un asigurat la Astra sunt uriase. Nu am Casco, dar aspectul asta imi da de gandit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #130

      beton. ia sa ghicim noi unde am eu rca si casco...?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #131

      Am vrut sa fac unde e mai ieftin, la City, dar brookerul ca "faceti la Astra, sunt mai scumpi dar mai buni, oricum City sunt pe duca". Ie-te nah! Batman, batman...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #132

      papusa, iti meriti soarta, pai tu faci unde iti spune brokerul, care are comision diferentiat, in functie de diversii asiguratori?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #133

      Duduie, daca asa o fi cu Astra ne-o cam meritam cu totii 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #134

      poate tu, ca eu nu am ce sa fac, la mine e obligatoriu prin firma de leasing, nu am de ales

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @baxt,
      am avut anu' trecut accident cu asigurat de euroins. Cu un pic de aromă de avocat și nițel scandal mi-am rezolvat dauna. Idioți sunt ăia de la CSA că dau avize ăstora în loc să-i închidă.
      Acum îmi expiră și mie RCA-ul și mă gândeam să-l fac la City. Mă feresc de Astra/Euroins/Carpatica.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  45. Pentru nevoi "sporadice" nu se merita sa bagi bani multi... Orice kit ieftinache din mall is va face treaba (gen TTI550 (250 lei ) + antena 1m (100lei).
    Toti kilometrii aia , "vai, duce 30km, etc" nu te intereseaza ca poate pana ajungi tu acolo nu mai is in acel loc. Actualizarea "status-ului" traseului se face la iesirile din localitati si eventual asculti doar ce se vb pe traseu, cu volum mic si in caz ca auzi cuvinte gen "radar, logan, mcv" atunci dai mai tare sau ceri detalii.

    http://goo.gl/uCzfpH

    Thumb up 0 Thumb down 0

  46. #137

    LOL, in salaj nimeni nu scapade amenda, parca vad cum ai facut oleaca pe mircea badea cu irganul

    Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #138

    Meeku, daca eu am rca la Astra si-l lovesc pe unu, iar ala saracu nu-si poate repara fieru ca-i asigurarea mea de cacat, ghici impotriva cui se va indrepta in instanta?
    Been there, done that.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #139

      el impotriva ta, tu impotriva asiguratorului

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #140

      No problem, Astra are deja cateva mii de procese pe rol.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #141

      ii doare in biga, daca devine mai groasa, se baga sub protectia insoventei si toti creditorii si-o iau in mana, ura si la gara. o sa faca ca flanco, care nu a mai platit nici o datorie nimanui, iar acum sunt curati si uscati

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #142

      Da, corect, el impotriva mea, eu impotriva astrei. Totul pentru ca m-am calicit la 50 lei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #143

      da, din pacate, iti meriti soarta. eu stau acum cu stres, ca se termina casco si rca-urile de pe leasing si nu stiu unde sa ma duc. o sa fac un post pe blog, sa vedem opinii

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu există nici un precedent creat în justiție în care un asigurat rca, cu asigurarea valabilă să fie obligat să plătească direct daunele.
      Da, poți să-l dai în judecată pe civil da' automat societatea de asigurări e parte în proces.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #145

      Adica cel lovit nu are deloc asigurare care sa rezolve situatia?
      Eu asa am patit: unu fraier mi-a lovit masina. Am luat de la el informatiile si am sunat la asigurarea mea. Imediat mi-au indicat un atelier unde sa fac o estimare. Doua zile mai tirziu aveam estimarea iar firma mea de asigurari m-a informat ca pot merge la orice atelier vreau dar suma care ei o vor plati este cea indicata de atelierul respectiv.
      Mers la atelier, platit reparatia cu cecul de la firma mea de asigurari, luat masina si gata.
      Citeva zile mai tirziu primit prin posta un document care spune ca accidentul nu a fost din vina mea si asigurarea va ramine la aceeasi valoare.
      Intre timp firma mea de asigurari se certa cu firma celui ce m-a lovit pentru bani.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @mihai,
      ce-ai făcut tu merge cu Casco. Pe RCA nu-ți dă firma ta la care ai RCA-ul nici un ban.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #147

      el e in canada

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Arhi, eh, atunci altă viață, nu există termeni de comparație :).

      btw, dacă intră societatea de asigurări în insolvență, daunele se achită din fondul de garantare al asiguraților. Problema nu e dacă intră în insolvență, pentru că ăsta ar fi un caz fericit. Sunt în insolvența, daunele sunt automat preluate de fondul de garantare la care participă TOATE societățile de asigurare și se rezolvă. E nasol când CSA-ul NU bagă societatea în insolvență deși aia plătește lent daunele și creează probleme.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #149

      csa-ul e format din membri ai firmelor de asigurari, mai mult sau mai putin pe față. ar trebui sa fie nebuni sa se sunteze singuri

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Arhi, e o organizație guvernamentală. Nu ar trebui să fie (cel puțin pe față) preferate anumite societăți de asigurări. Din păcate știm cu toții cum funcționează instituțiile statului.
      Ah, citeam acu' (că de obicei îmi place să verific ce rahat mănânc pe undeva), că CSA-ul (cum era el mai acum 1-2 ani) este desființat și trecute competențele sub autoritatea ASF. Care ASF ? Păi ăsta :
      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16506411-neveste-politicieni-platite-salarii-mii-euro-autoritatea-supraveghere-financiara.htm
      http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-14681626-caracatita-dan-radu-rusanu.htm

      De unde vedem și de ce nu se întâmplă nimic cu alde Astra, Euroins, Carpatica si restul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #151

      ahahahahaha:))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #152

    pentru statii recomand President .Toate au garantie 2 ani president iti da 5 ani garantie.
    Cu aproximativ 700 lei iti iei si statie si antena si merge foarte bine nu te bazaie nu te chinui cu ea. Eu am President Harry III . Vinde cineva in brasov cu magazin ok . Daca gasesti sa iti si calibreze/testeze e ok . Daca nu da un mail si atunci putem sa vorbim .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  49. #153

    Te-a cam costat branza aia senzationala!!! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  50. #154

    Daca vrei sa iti iei statie iti recomand President si ca antena un Alan S9 sau un Sirio.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  51. #156

    Si eu care credeam ca dupa amenzile si permisul suspendat singura decizie normala care se poate lua e SA RESPECTI LEGEA...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  52. #157

    am luat si eu statie acum 2 ani.. m-a scapat doar de o amenda. In rest nu-si face banii.. mult zgomot in masina pentru nimic. Gasesti portiuni de drum fara oameni cu statie si fix acolo ti-o iei. O sa-mi iau un detector de radar si aia e ..(da, sunt unele care chiar functioneaza bestial)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  53. #158

    Sper doar sa nu fie nevoie de vreun control rectal...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  54. #160

    SkiZZ, nu stiu ce model de statie ai tu de zici ca bazaie permanent iti recomand sa te duci la o verificare cu ea.Am statie de vreo 8 ani, de cand aveau numai camioanele si am scapat de multe amenzi deci eu zic ca isi face tot banii.Si ideea ta de a-ti lua un antiradar este foarte buna, am vazut ca au aparut foarte multe radare in masini neinscriptionate.Statie + antiradar 0.1 % sanse sa iei amenda 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #161

      nu bazaie.. spun doar ca sunt multe discutii fara sens .. merge foarte bine, si a mea e tot "old school"..

      Thumb up 0 Thumb down 0

  55. #162

    mama lui janel e o nimfomana sifilitica, care l-a facut pe janel cu fratele ei retardat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  56. Legat de statie. Eu am un Maxxon CM10 de 3 ani (parca) si o antenna basic de 1m ceea ce-ti recomand si tie. Nu investi mai mult de 500 lei in statie si antenna ca n-are niciun rost. Te intereseaza sa poti vorbi cu aia care circula pe contrasens si pe care, de obicei, ii vezi ca au antenna si ii intrebi ce te intereseaza.... "colegu' ceva controale? "
    In rest, auzi linistit ce discuta tiristii intre ei ca majoritatea folosesc statii de putere mai mare de 4w si receptionezi foarte bine.
    Ce trebuie sa ai grija e sa mergi la un nene care are un reflectometru si care stie sa-l foloseasca asa cum trebuie, sa-ti calibreze antenna sa nu ai probleme pe emisie ptr ca poti arde statia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  57. si politistul care ti-a scris amenda de aici http://www.cetin.ro/flashuri-stimati-conducatori-auto-flashuri/ ce scuza are ca nu a vazut ca ai permisul expirat?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  58. #166

    1. 5 ani ...no shit !!! :))) ..sorry, o meriti
    2. dosarul il gasesti pe site la turiera sau la colegii din posturile anterioare. Pt fisa medicala mergi la o clinica privata e in jur de 120 leusteni, pe acolo. Castigi timp, altfel la policlinica de stat esti terminat. Aaa, vezi ca nu toate clinicile fac fisa medicala auto.
    3. La Baia Mare, orice ai zice n-ai sa gasesti branza de burduf in veci. Aia care morosenii ii zic de burduf numai de'aia buna nu0i. Vrei branza de burduf de la mama ei, mergi in zona Sibiu, Bran, Brasov, Arges, Dambovita.Cunoscator al temei ma lupt cu tine pana in panzele albe orice ai zice. Chiar acum sunt in tara, coincidenta chiar in BM.
    4. Cum draq se face ca tocmai ce ieri mi-am luat in probe o statie. Si tocmai pt acelasi drum : (Grecia- Bulgaria )- Baia Mare. Vreo 3 luni am cautat informatii despre statiile CB pe toate site-urile. Inclusiv discutii cu radioamatori. So, daca permiti o opinie personala:
    - hotarasta-te ce tip de statie vrei: fixa (ma rog ii zice mobila tehnic) adica o montezi in masina (gauri in bord, etc) sau portabila (din aia ca la politai 🙂 Sunt avantaje si dezavantaje la ambele. Eu din motive de comoditate, spatiu in masina, etc m-am orientat catre portabile. Adica o iau cu mine in casa mereu. Este adevarat ca cele fixe sunt o idee mai performante, da este un mic compromis. Nu-mi si nu-ti trebuie sa te auzi si sa receptionezi pana in Alaska.
    Asa ca la fixe nu o sa emit pareri. Acum, la portabile trebuie sa stii ca oferta pe piata este mica. Sunt toate vreo 3-4 modele. Sa incepem cu Midland. Aici ai 2 : 42 multi si 52 multi. Diferenta intre ele e vreo 50-70 lei, iar tehnic nu prea este. 52 vine fara optionale ( incarcare pe acumulatori, baterii, antena scurta, etc) pe cand 42 le are incluse. A doua intr-o ordine aleatoare este Storm (turboexplorer sau turboextreme). Ei bine aici trebuie sa stii ca turboextreme are pe emise intre 4 si 10-12 W (ei zic 20W dar e vrajeala). O STATIE LEGALA este cea care emite cu 4W. Restul ... e pe riscul tau. Si intre cele 2 Storm o recomand pe turboextreme. E vreo 580-600 lei. Acum ii vine randul lui president Randy II M sau P. Diferenta intre M si P e treaba cu optionalele (acumulatori, baterie, antena scurta). Cam asta e gama la portabile. Mai e si Albrecht dar aia emite si in benzile de radioamatori, plus ca nu are adaptor de bricheta deci nu se poate folosi in masina.
    So, astea fiind spune iti trec in revista principalele lucruri la care trebuie sa te uiti (si pe care le vei folosi ) sunt: Squelch - "SQ" (suprimare zgomot - "fasait") - aici eu am preferat sa aiba ASQ/ASC (squelch automat, adica setat pe niste trepte) - suprima fasaitul omniprezent, dar reduce si distanta de la care receptionezi. Alan 45/52 nu au automat. Avand una din asta in masina in ultimele 2 saptamani, mi-a amortit degetul tot rotind de butonul de SQ, la fiecare 5 min; sensibilitatea la receptie , de preferat intre 0,3 - 0,5 μV masurata la 20 dB.(SINAD). Merge si cu 1 μV la 20 dB, dar nah; apoi sa aiba obligatoriu adaptorul de alimentare la bricheta si legatura la antena exterioara (vin pe acelasi cablu); iar de aici incolo tot felul de minunatii: luminare ecranului in jde mii de nuante, blocare tastatura, canele de urgenta 9/19, roger beep (semnal acustic de incheiere a emisiei) in jde tonuri, etc, etc. Crede-ma pe drum vei folosi doar 2 butoane: volum si SQ. ATAT.
    Statia nu e totul. Distanta pe care vei emite depinde 100% de "marimea antenei". Deci, "marimea" conteaza aici :)). Cele mai uzitate sunt antenele ML145. Acum ca va fi Sirio, President, Megawatt sau altceva depinde si de statia pe care o iei. (President acorda garantie 5 ani la kit statie + antena).
    Am folosit pe ruta Targoviste - Bulgaria - Grecia - retur pana la Baia Mare un AlanMidland 45 multi. Am fost multumit de statie, receptie si emisie pe 2-5-7 km in functie de relief, vreme, etc. Problema la 42/52 este ca stai cu mana pe SQ tot timpul.
    So, am zis ca e cazul sa caut una cu ASQ (automat) si am luat Luni in probe un Storm turboextreme (nu crede ca e facuta in USA, e made in China evident dupa o conceptie a unor baieti de la Iasi). Are tot felul de butoane, butonase si chichite inutile dar care incanta ochiul. Ei bine, pe langa problerma legalitatii (emite cu dar si peste 4W in functie de cum o setezi), nu mi-a placut deloc receptia. Aveam calibrata statia cu antena (Sirio ML145) si n-am reusit sa receptionez mai lung de 1,5 km. La naiba. desi emisia era foarte buna pe 4W. Asa ca am luat ieri un President Randy II M, tot cu ASQ si pana acum pot spune ca se prezinta binisor la fel ca si ALAN42 multi dar beneficiez de ASQ. Numai ca nah, nu putea fi bine pana la capat, ca sa reglezi ASQ (care lucru bun, e in trepte, vreo 6, fata de Storm care are doar o singura treapta automata) trebuie sa apesi o combinatie sucita de butoane. Shit :(.
    La final eu personal cred ca o sa raman pe President. Eventual colegii de pe aici iti pot spune pareri despre cele fixe (cu montaj in masina).
    Bafta. (si nu mai veni la BM pt branza de burduf, ci pt. palinca si carnati de casa - au morosenii niste mezeluri de casa, of doamne).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #167

      neah, nu vreau fixa, vreau mobila. mi-a zis si crivat de autosquelch

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #168

      Vezi ca au scos astia de la President o minune mica numita President William, e mobila (la draq asa se numesc, dar e din gama cu fixare in masina) cu toate comenzile pe microfon. Eee, asta e o statie misto, pt ca este foarte mica aproape, aproape ca si una portabila deci nu esti nevoit sa o montezi. Si are si tot cei trebuie. Numai ca ... e vreo 1.100 leusteni :((((((

      Thumb up 0 Thumb down 0

  59. #169

    Tocmai, si eu m-am orientat catre portabila, ...de aia le-am studiat vreo 3 luni ...
    vai..ce comment lung mi-a iesit , sorry 🙁
    daca mai esti prin Baia Mare ...dau o cafea (cafa sau cafia cum zic morosenii :))).

    Thumb up 0 Thumb down 0