După cât timp se taie netul de la RDS

Dacă nu ţi-ai mai plătit factura, în cât timp vin băieţii de la RDS să îţi taie cablul şi internetul? În Constanţa puteai să nu plăteşti 1 an, că nu venea nimeni, doar se contorizau acolo facturile lună de lună. Veneau cam o dată la 6 luni şi deconectau toată scara, indiferent dacă erau buni platnici sau nu şi schimbau încuietoarea la cutia cu legături.

Desigur, imediat după ce plecau, ăia care aveam nevoie, spărgeam noua încuietoare şi ne legam imediat înapoi, normal că cei care plătiseră făceau nişte spume ultra mega monumentale, la început cu telefoane pe la RDS, cu reclamaţii, ca orice om cinstit şi muncitor.
După ce s-au lămurit că o reclamţie la RDS e fix pix şi că pe nimeni nu interesează ce ai de spus, unii şi-au făcut chei speciale pentru încuietorile alea şi viaţa şi-a urmat cursul.

Dacă stau să mă gândesc, cred că şi acum am pe undeva telefonul de la digi, pe care nu au vrut să îl primească înapoi, pentru că abonamentul e pe numele soţiei, ce ştiu eu cine sunteţi dumneavoastră.

87 comentarii

  1. #1

    Deci deconectarea se face scoţând FIZIC mufa din switch?! La ce mai folosesc PPPoE atunci?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. nu stiu cum e in bucuresti, dar in constanta asa era. plus, decodorul de HBO era tot in cutia aia. care cand se muta din bloc, pleca si cu decodorul

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. iti taie netul la aproximativ 12 zile dupa data scadenta. testat cu succes.

    Thumb up 3 Thumb down 0

  4. La mine l-au taiat si dupa 3 luni (testat in Brasov). Mi-era lene sa ma duc sa platesc. Acum..ING Direct Debit!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. In CT acum cativa ani am intarziuat din greseala cu plata si a 2-a zi dupa termen nu aveam net iar deconectarea nu a fost fizica.
    Mentionez ca eram pe PPPoE

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. "Taie" netul direct din server, nu e nevoie sa vina la tine la usa.
    Si cam dupa 2 saptamani poti sa te uiti la ce filme ai downloadat, ca net sigur nu mai ai :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #7

    In Calarasi ti-l taie a 7-a zi dupa data scadenta. Si le ia alte 2 sa il reconecteze!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. acum cateva luni mi`au taiat astia de la rds netul ca am uitat sa platesc 2 luni. in martie reziliez tot cu ei, atunci expira contractul si la net si la digi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Nu stiu! Eu sunt la Clicknet.
    =))

    Thumb up 0 Thumb down 1

  10. data scadentei +12 zile aproximativ. Daca ai pppoe, nu deconecteaza fizic. Asta relativ recent, inainte stateai cu facturile adunate pana la 2-3 luni.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Bizniss rromanesc
    Customer suport de mare angajament ...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Mie mi-au trimis o factura de 1100 lei plus o notificare de plata la 4 ani dupa ce nu mai am contract cu ei!:))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Eu am uitat luna trecuta sa imi platesc factura si am avut net vreo 20 de zile dupa data scadentei. Mi-au taiat accesul chiar intr-un weekend cand am fost plecat de acasa, asa ca duminica, cand am revenit, m-am trezit fara net.
    Defapt eram conectat la retea, dar orice pagina as fi accesat eram redirectionat automat catre site-ul RDS, asa ca am putut plati online si am avut net in 15 minute.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Mie mi-au taiat dupa 2 luni de neplata.. sau ma rog, intarziere. Si mi-au anulat contul, ca nu mai puteam sa ma conectez cu broadband-ul. S-a rezolvat a doua zi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Eu sunt deja la a 3-a zi dupa scadenta, inca merge... acum doua luni mi l-au taiat imediat a doua zi dupa scadenta. Anu' trecut prin vara l-au taiat abea dupa ce au emis a 4-a factura, deci trei deja erau cu scadenta depasita. Deconecteaza doar netul de pe cablu si telefonia. TV-ul si net-ul mobil prin stick-ul usb primit gratuit de la ei, merge :D. Asta in CJ

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #16

    Cand reteaua locala a fost vanduta catre RDS, fiecare client trebuia sa mearga sa isi schimbe contractul. EU nu am facut asta si am beneficiat in continuare de serviciile de internet inca 2 ani jumate. De cand cu fibra optica, platesc lunar. :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. Nu am citit toate comentariile, deci daca repet imi cer scuze. E cam asa: pe vremea cand stateam in Timisoara nu plateam cu lunile, ei aveau impresia ca ma deconecteaza dar nu era asa.

    Am fost intr-o zi sa platesc dupa vreo 6 luni ...si ei mi-au zis ca am netul sus[endat pentru neplata. Eu acasa aveam net :). Am plecat din Timisoara cu "datorii" la ei. Nu am fost sa imi reziliez contractul dar nici sa il innoiesc. Nu au nicio treaba.

    In bucuresti insa de doi ani de cand sunt aici deconecteaza foarte rapid. Nu dureaza decat vreo saptamana de la intarzierea platii si ramai fara net. Am patit-o de vreo 3 ori pana acum

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Daca faci cerere, (cu schepsis si aia, trebuie s-o faci in prima jumatate a lunii) iti taie netul la inceputul lunii ..viitoare

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Trecerea de la Czone la RDS a fost cel mai bun lucru ever. Nici nu ma mai plang de toate cele atata timp cat nu mi se taie netul cate trei luni incheiate. Uneori e bine sa-ti fie mai rau ca sa simti cat iti este mai bine. ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #20

    @maddy:eu stiam ca contractul e pe perioada nelimitata!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #21

    Nu aveti 50 de ron sa platiti netul mai dao dracu de treaba!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Nici nu stii cat iti multumesc pentru postul asta ! Factura o plateam manual pana in seara asta, am intrat sa vad daca o pot "aranja" prin Raiffeisen - Plati Directe Furnizor, pur si simplu n-am fost curios pana acum. Si da, se poate, am scapat de grija ei ! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. la mine o data la trei luni. da nu-i o regula. la sor-mea la cateva zile de la scadenta. oricum pana nu vad ca scrie no internet acces nu ma duc sa platesc :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Si eu tot din Constanta sunt si pana anul trecut nu-mi mai platisem factura la RDS de aproape 2 ani. Acum il platesc in avans ca altfel mi-l taie din mijlocul primei saptamani a lunii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. Mie-mi place de oamenii de la Romtelecom. Daca nu platesti doua luni, dupa 30 de telefoane, te ameninta ca iti opresc serviciile (adica nu te poate suna nimeni, ca tu si-asa nu poti suna de vreo luna incoace).

    In momentul in care vrei sa-ti reziliezi contractul, suni, iti spun ca te contacteaza ei in maxim 10 zile lucratoare si de-atunci trebuie sa mai astepti vreo luna pana la deconectare - asta-i instructaj facut de o doamna de la ghiseu, care mi-a zis ca fara sa sun la 1930 nu pot sa reziliez, ca la sediu ei nu fac rezilieri.

    Pana acum doamna are dreptate, dar au trecut doar 3 zile de cand am sunat la 1930

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Eu am renuntat sa fac cereri de reziliere la ei si pur si simplu n-am mai platit. Dupa vreo doua luni jumate, nu mai puteam initia apeluri dar puteam sa primesc. Situatia asta a mai durat inca vreo 2 luni pana cand n-am mai putut nici sa primesc. Per total, m-au taxat cu 5 luni de abonament pe care evident ca nu le-am platit. Acum primesc amenintari de la niste pacalici de recuperatori care, in naivitatea lor, spera sa recupereze banii respectivi:) Imi tot trimit scrisori in care imi cer sa nu mai evit dialogul...pt ca au incercat in repetate randuri sa ma contacteze telefonic:))) Intereseaza pe cineva unde au sunat ei daca eu aveam telefonul suspendat? Evident ca nu....parca nici recuperatorii astia nu mai sunt ce au fost odata:)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #27

    Offtopic: RDS - cel mai bun raport calitate/pret al serviciilor de internet din Ro la clienti persoane fizice.
    RDS - cel mai slab serviciu suport clienti (tot din Ro).
    Iar pentru cei care denumiti RDS "gigantul ardelean", mai respirati un pic. RDS e detinut de INES, care INES e detinut de Magyar Telecom (care si asta la randul lui e detinut de Deutsche Telecom).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Sunt chiar curios cum explici tu acest cel mai bun raport pret/calitate pentru RDS (poate pentru tine... dar nu si pentru altii). Eu am net de la o firma locala (este totusi destul de mare si dezvoltata) si viteza la net este mai buna decat RDS si pretul este mai mic (doar 22 de lei pe luna). Sunt totusi curios ce viteza pe extern aveti voi si la ce pret (eu normal am 2 MB/s, dar cu ceva modificari se ajunge la 8 MB/s, iar pe intern cand descarc de pe torrent in functie de disponibilitate prind si toata banda, iar cand nu prind toata banda de 100 MB/s nu este vinade provider-ului). Toate cele bune.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      @MirifiCu: eu am internetul de 39 de lei de la RDS, intern am 12-15MB si extern 4-5MB. nu mi-a picat niciodata, spre deosebire de providerul bestial numit Synco, unde imi cadea saptamanal. cred ca merita toti banii. ah, la synco plateam 55 de lei pentru 800KB extern MAXIM

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      @Arhi: Nu cred ca m-ai inteles ce am vrut sa ii spun eu lui [url=http://www.cetin.ro/2011/02/dupa-cat-timp-se-taie-netul-de-la-rds.html?replytocom=153985#comment-153985]net_surfer[/url]. O spun acum mai explicit ca poate nu m-am exprimat corect de prima data: poate RDS are pentru el cel mai bun raport pret/calitate, insa pentru altii (cum as fi eu) RDS nu este o alternativa chiar asa de buna.

      Revenind la viteza netului. Eu daca intru acum pe FL si descarc un torrent ce are ceva mai multi seeds prind imediat 11 MegaBiti/s (pentru cine nu stie asta inseamna 88 MegaBytes/s), iar pe extern descarc undeva la 1 MegaBit/s (echivalentul a 8 MegaBytes/s), insa cu ceva noroc si modificari il pot duce la 12 sau 20 (8 MegaBytes/s). Acum nu stiu sigur la ce cifre te-ai refeit tu... daca sunt MegaBiti cifrele sunt foarte bune, insa daca sunt MegaBytes internul este praf, iar externul acceptabil. Intind spre prima varianta desi acea cifra de 4-5MB/s e destul de mare pentru doar 39 de lei. Chiar si asa raportul pret/calitate este mai bun pentru mine :). Toate cele bune.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      @MirifiCu: am scris MB, nu Mb

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      Mi-am dat si eu seama de greseala ulterior dupa ceva cautari. Greseala mea in legatura cu tine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      @mirificu: Tata, 1 byte (sau octet) are 8 biti. Ca sa nu mai faci ciulamaua aia de sus. Mai departe transformi si tu in multipli (si daca esti baiat istet stii care se inmulteste cu 1000 si care cu 1024). Una la mana. A doua: firma ta aia de coltu` strazii, nu prea-i disponibila in toate orasele cat de cat maricele (si mai sus) din Romania. Apropos: nu le fac reclama celor de la RDS (chiar mi se rupe de ei), eu am net de la alti hoti: Romtelecom.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      @net_surfer: Nu cred ca m-ai inteles nici tu. Te-am contrazis doar pentru afirmatia ta in legatura cu faptul ca RDS ar avea cel mai bun raport pret/calitate(in rest ai perfecta dreptate). Confuzia am facut-o in legatura cu MB si Mb (am crezut ca inseamna acelasi lucru) si nu intre byte si bit (despre care recunosc ca nu stiam care e mai de 8 ori mai mare, insa m-am informat, iar cand am vorbit despre MegaBytes/s si MegaBiti/s m-am exprimat corect).

      In alta ordine de idei provider-ul meu de internet nu este o "firma de la coltu` strazii", este o firma destul de mare si serioasa ce isi desfasoara activitatea pe raza judetului Buzau, in special in orasele Rimnicu Sarat si Buzau si in localitatile din jurul lor. Eu nu fac reclama sau antireclama numanui, nu am spus ca RDS este mai buna sau mai proasta ca provider-ul meu (nu o sa-i spun numele, nu are rost). Daca esti chiar interesat sa aflii cum se numeste poti intra pe speedtest.net si daca alegi sa vezi statisticile pe tot judetul imediat sub RDS se afla providerul meu, daca alegi sa vezi statisticile doar pe Buzau, providerul meu se afla 2 locuri mai jos de RDS, iar daca alegi statisticile pe Rimnicu Sarat providerul meu este pe primul loc (probabil pentru ca RDS nu este prezent in oras).

      In legatura cu Romtelecom, lasa-i, uita-i, scapa de ei. Sunt praf (da, astora chiar le fac antireclama), preturi mari (chiar foarte pentru ce ofera) viteza ioc (internetul ala cel mai ieftin de 2 Mb/s mi se pare cel mai prost abonament posibil, insa pentru ca este prezent in toate comunele/satele profita de acest lucru, desigur bagand pe gat si abonamentul pentru fix). Toate cele bune si tie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Bre mirificu, ma bucur ca m-ai inteles.
      In ceea ce priveste, providerul tau de net, o fi el serios da` e mic rau, Romania are 41 buc. judete, basca capitala (am vazut fonia mirositoare). Deci, in medie la nivel national, iese cum am zis eu.
      In ceea ce priveste suta de megabiti pe secunda, aia e o treaba teoretica. Nimeni (cel putin in Romania, nici macar doua calculatoare legate direct cu crossover) nu-ti da 100Mbps. Throughput-ul in schimb e altceva, alta mancare...
      In ce priveste Romtelecom (pentru mine), nu prea am incotro. Pentru ca Vodafone mobile cum vreau eu e prea scump si Cosmote la fel. Despre Orange nu merita sa zic nimic. Asa ca...asta e. 650 KBps si de restul caramele.
      (Finally) in ce priveste off-topicul, mare mirare de nu mi-o fute Arhi un ditamai warn-ul.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #36

      n-avem de-astea. cat esti decent, n-are nimeni treaba cu tine

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #37

    Vine un tip cam "ofilit" de la RDS si suna la usa. Il inteb ca doreste si se pune pe turuit ca daca iau de la ei (si renunt la ceilalti) o sa am marea cu sarea si cerul cu stelele. Bine, dar sa imi montati semnalul de internet in aceeasi zi cu cel de TV ? (un prieten s-a "fript" si a stat 3 luni fara internet pana s-au hotarat sa vina astia) - se poate sefu' ? in aceeasi zi ! Bine, da contractul sa il semnam. Dupa vreo doua saptamani apare un ciudat cu o lada cu scule care zice ca am contract pentru montarea de teve si ca asta face el. Dar internetul ? Pai io sunt cu teveu' aia cu internetul e altii. Pai am discutat ca le puneti in aceeasi si pe amandoua ... io sunt cu teveu' aia cu internetu' e altii. Ca sa nu repete si sa creada ca sunt vreun bou care nu pricepe repede, ii spun ca nu ma mai intereseaza serviciile RDS. Si io ce fac ? Ca am contract sa montez teve. Da contractul incoace si scriu MARE : "Renunt la serviciile RDS", semnez, pun data si inchid usa.

    Dupa un an imi vine o factura RDS cum ca am de platit servicii RDS pe un an de zile, TV si net ... deci eu as fi putut sa ma uit la TV si sa navighez pe net un an de zile fara sa ma fi intrebat cineva ceva ??

    Sau ei sunt stupizi sau ei sunt stupizi ... inclin sa cred ca prima varianta este cea adevarata. Cu toate ca nici a doua varianta nu este departe de adevar.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #38

    La Romtelecom la fel. Am bagat ultimele 4 luni banii de factura la aparate si n-am nici o problema.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. pe 15 se taie netu' de la RDS daca nu l-ai platit. asta in Bucuresti. nu stiu pe cat se plateste da' pe 15 mi-l taiau de foarte multe ori. :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. pun pariu ca de halit si de cacat cu lunile nu uitati! - zbang!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. In Bucuresti - Netul cam la 10 zile de la scadenta ... TV-ul trebuie deconectat fizic asa ca nu am apucat sa vad ... Nu pot sa stau fara net :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. Arhi vremurile alea au apus si in Constanta, probabil mai megre faza la HBO daca este unul abonat si mai ai loc in spliter te agati si tu.

    La net acum te taie din server si poti intra doar pe pagina RDS. Dupa efectuarea platii daca te misti repede cu un telefon la ei te reconecteaza rapid.

    Ar putea sa testezi daca atunci cind esti deconectat la netul de acasa daca mai merge stickul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. Ca si completare sa nu uitam ca cel putin in Constanta in primii lor ani de business asteptai si 6 luni cablarea iar cind cadea netul asteptai si 2 saptamini sa se rezolve problemele. In schimb desi acum nu sint niste ingerasi cel putin in Constanta la RDS de mult timp nu mai sint probleme cu netul.

    Cica sintem si pe primul lor din tara la viteza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #44

    eu in 5 ani am avut doar o singura data netul taiat pt. intarziere de plata. si a doua oara cand am ramas fara net a fost cand a dat un Dorel cu buldozerul in stalp si a rupt fibra :))
    pe mine ma intriga altceva, reconectarea se face in 48 de ore maxim. in TM nu vine nimeni sa scoata mufa din switch, te taie direct din 2 "clici".
    de cateva luni trimit un sms pe mobil cu mesajul "va rugam sa achitati factura altfe intre 5 si 15 ale luni se vor efectua deconectari de la serviciu". al naibii suspans :)) de asemenea nu inteleg de ce trebuie sa stai 48 de ore sa te reconecteze. cand ai platit factura nu cred ca trebuie mai mult de 2 "clici" sa iti reactiveze contul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      Dupa cum spuneam: servicul Suport Clienti e praf. La RDS si nu numai. C`asa e-n tenis. La Romanica.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Ploiesti: cam 10 zile dupa scadenta (e prin PPOE, il taie "soft")

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. @Arhi mai nou nici macar nu te mai doconeteaza. nu am stat sa citeste comentariile de mai sus (sunt f. multe). Ideea e simpla. Iti face un fel de "DNS hijacking" (a scris si zoso ceva legat de asta dar nu are legatura cu factura :) ). Orice pagina ai accesa ... te duce-n pagina lor si iti aminteste ca nu ai platit internetul. Internet pe care poti sa-l platesti online prin siteul lor. Dupa ce l-ai platit suni la suport si iti da drumul la internet imediat. Asa era vara trecuta. Intre timp poate s-au mai modernizat si reconectarea se face automat fara sa mai fie nevoie sa mai suni la ei.

    In schimb cablul da, vine la usa si ti-l scoate (asta pentru cine are inca TV prin cablu analogic si nu si-a lutat decodorul lor digital humax )

    In concluzie nu mai vin ei la tine :)) te duci tu la ei :P

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. in Baia Mare inainte cu cateva zile de termenul limita :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #49

    In Bucuresti incep deconectarile in general dupa 3 saptamani de neplata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  39. În Braşov, când m-am mutat în chirie, proprietarul mi-a spus că net-ul nu e plătit de vreun an (chiriaşii anteriori nu avuseseră nevoie de el), dar că e un cablu pe acolo şi să văd dacă merge. A mers, şi a mai mers încă aproape un an după aia, fără ca RDS să primească vreun leu. Urât din partea mea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  40. #51

    La mine a durat cam o luna. Vorbesc de Bucuresti, zona Militari

    Thumb up 0 Thumb down 0

  41. :)) Bine, nu stiu cat de mult trebuie asteptat, insa un prieten din Berceni are tot de la RDS si a trebuit sa astepte vreo 2 luni aproape. "Bine zis sa astepte" :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #53

    caz concret de la Constanta: dupa ce m-am mutat in casa noua cablata la RDS de fostul proprietar, cu firul de cablu in sufragerie, a trebuit sa astept 2 saptamani sa vina nea Dorel sa ma cableze la pachetul de baza. surpriza: am HBO gratis fiindca e legat prin cutia de pe scara, probabil tot la fostul proprietar. :)
    la serviciile de internet am renuntat, fiindca trebuia sa astept 3 luni pt cablare. clicknet ruleaza la faza asta, au venit la cablare dupa 2-3 zile.
    pt factura e mai nasol, incep cu telefoane de amenintari dupa 2 saptamani de la scadenta

    Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #54

    @Razvan Radu:primul loc din Europa! Macar la ceva suntem buni!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. #55

    @Tresspaser:da tu stii sa intarzii nu stiu cate zile pana ti-l taie-zi merci ca nu dureaza mai mult nerecunoscatorule. Mie mi-ar fi rusine sa intarzii macar o zi, am contract din 2006 si intotdeauna am platit la timp!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      Drept pentru care te-au trecut in cartea lor de onoare! Pe bune, lor li se rupe si nu au ce sa se bandajeze, da-ti seama ca esti doar o cifra pentru ei, o chestie de statistica si cam atat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  45. Unui prieten de-al meu i-l taie fix în prima zi după scadenţă deşi are factura plătită cu 3-4 zile înainte de scadenţă. Motivul? Tipul plăteşte prin bancă, în conturile menţionate de ei pe factură. La call-center i-a spus că ei verifică facturile cu plăţile odată la 5 zile şi dacă vrea să nu se mai întâmple să plătească mai devreme. Sic!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  46. În maxim 15 zile îl taie

    Thumb up 0 Thumb down 0

  47. La mine l-au taiat: la o luna de la scadenta, la 10 zile de la scadenta, la 14 zile de la scadenta (PS: ma distreaza ca chiar de-ti taie netul nu-ti taie si telefonul si eu sun la ei de fiecare data: -"Dom'le nu-mi mere netul." "_Dom'le l-am taiat ca n-ati platit." "-My bad.")
    Deci raspunsul meu final la titlul articolului este: Dupa o perioada.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #60

    Ce penali sunt uni pe aici , cel mai bun exemplus domnisoara maddy care ea pentru ca nu si-a platit facturile 2 luni si cei de la RDS au deconectat-o ea rezilieaza contractul , pai inseamna ca daca la electrica sau daca la orange nu platesti ca probabil ti-e lene tot asa faci ? Reziliezi ?

    Acum aveti pe site posibilitatea sa platiti online direct din contul digicare , aveti un numar mare de casierii , au conturi la mai toate bancile pentru a nu plati comision deci doar sa vrei sa platesti .

    In bucuresti te deconecteaza cam de pe 11 ale lunii urmatoare in care nu ai achitat , reconectarea se face imediat ce ai platit la casierie , din cate am vazut la casierie au buton de reconectare asta pentru net , daca ai fost la cablu deconectat atunci ai fost de la cutie deconectat deci trebuie sa astepti pe cineva sa vina sa te cableze la loc .

    Fata de acum 2-3 ani lucrurile au progresat in bine zic eu , modalitati de plata destule , suport bun , eu nu am avut probleme cu ei , iar in prezent routerul are uptime undeva la 2 zile cu ip-ul ce si l-a luat la conectare .

    ps : am avut romtelecom si pot sa zic ca plateam enorm pentru vitezele oferite de ei , pe cand aici dau 60 de lei pe ab la net si cablu extra+hbo+canale HD

    Thumb up 0 Thumb down 0

  49. #61

    uptime-ul era de 2 luni , pardon

    Thumb up 0 Thumb down 0

  50. intrebare. daca netu e taiat, e normal ca ei sa iti tot contorizeze si dupa 6 luni fara net sa ai de plata vreo 2 mil... adica pentru ce?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  51. #63

    @PlayActive Nu am cum sa fiu in intarziere pt. ca in fiecare zi de 1 primesc banii si platesc facturile :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  52. Salut , In Bucuresti se emite factura la inceputul lunii si poti plati pana la sfarsitul ei , de ex daca ajunge la tine factura pe 5 februarie , poti plati pana pe 30 pe luna precedenta. Daca nu platesti in jur de data de 8 martie in cazul nostru iti taie netul. Inainte dupa 3 luni ti-l taiau la RDS dar acum se face automat treaba asta la aprox o saptamana dupa expirarea termenului de plata pe luna precedenta . Numai bine

    Thumb up 0 Thumb down 0

  53. #65

    De regula mie imi taie rds netul cam cu vreo 12 ore inainte de data scadenta. Nu stiu daca asa se intampla in tot Galatiul, dar eu cu siguranta ma straduiesc sa nu ma mai prinda data scadenta cu netul neplatit, ca-s patita de vreo 2-3 ori. Adevarat, reconectarea s-a facut mereu la maxim o ora dupa ce am platit.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  54. #66

    stii ca in bucuresti rds-ul emite factura in avans? adica factura pe februarie e emisa pe 1 FEBRUARIE ..... ca la curve!!!!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  55. in cluj, testat si retestat plus rastestat, dupa 1 zi de la scadenta ... taiat netu ... si da, nu rezolvi nimic cu reclamatii la astia.
    io le tat ziceam: ma pulpe, nu am factura, nu am cum sa platesc...ca fac plata online ... ia ia

    Thumb up 0 Thumb down 0

  56. #70

    Cand am spus parola (OPC) la coada de 'dezabonari' - s-a putut instant. :-) La fel era si la mine (nevasta-mea abia nascuse, nu se putea deplasa - si asta ii mai trebuia, sa stea la cozi inutile la RDS).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  57. In TM am fost deconectat la 2-3 sapt. dupa data scadenta. Conectare aproape instant dupa plata.

    @dan ciulea
    Eu platesc cam in avans netul, prin virament bancar. m-ar costa rds-ul cam 40 lei; dar transfer 50...se aduna o suma in sold si se considera avans.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  58. #72

    Eu auzisem pe la prieteni ca il taie dupa 3 luni. Practic am vazut acum vreo 4 zile ca asa e si stau pe un stick tot de la RDS care se misca cam ca drq pana iau salariul ca sa il platesc :) Ca fapt divers, daca eu nu platesc abonamentul la netul prin cablu imi opreste si netul de la stickul primit la acelasi abonament?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  59. #74

    Foarte off-topic: Mie la Synco mi-au oprit netul cu o zi inainte.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  60. #75

    In Timisoara l-au taiat dupa 2 luni, fara avertisment, bineinteles, fara sa trimita nici o factura. Luna asta il reziliez, adica am internet banking dar merg pana la ei dupa factura ? iar direct debit nu am incredere, au mai emis 2 facturi pentru aceeasi luna.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  61. Inainte si mie mi-l taia dupa 6 luni,dar in ultimii 2 ani,dupa 2 luni...si intodeauna doar netu cablu niciodata. Pana ajungeam acasa,dupa ce plateam eram deja reconectat,acuma m-am mutat(stau in chirie) si aici trebuie sa suport romtelecomu,care mi-l taie dupa 2 saptamani,inclusiv cablu si cand ma intorc acasa,trebuie sa sun peste tot sa fiu reconectat,plus ca la caserie ma iau cu vrajeli intodeauna sa vin cu nr de telefon ca altfel nu pot plati.....Urasc romtelecomu,e caca maca pe langa rds....e doar parerea mea

    Thumb up 0 Thumb down 0

  62. Cineva sa ii stropeasca cu aghiazma pe cei de la RDS.

    Luni s-a bushit ceva in cutia de pe scara. Sunat primit nr de inregistrare in 3-4 ore s-a remediat problema.

    Seara suna cineva din call centre sa ma intrebe daca merge netul.

    Marti dimineata suna din nou probabil altcineva sa ma intrebe daca s-a rezolvat problema de ieri.

    Frate dar in ce tara traim ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #79

      nu vad care este problema odata ce s-a rezolvat.... ei nu stau pe bulevard la povesti:) adica ala de la Oradea nu stie ca a sunat asta de la Bucuresti sa te intrebe daca internetul este activ sau nu :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  63. #80

    Deci am sa spun ca acum in Constanta RDS-ul merge binisor si nici n-a mai auzit recent de probleme cu reteaua. La mine, in vreo 10 luni de contract, treaba a mers perfect, neavand inca nicio intrerupere. Viteza e buna, dar as fi real interesant daca exista diferenta de viteza reala intre abonamentele de 29 si 39 de lei, fiindca concet multi mi-au spus ca nu prea se simte. A testat cineva recent doua conexiuni cam in aceleasi conditii. sa nu dea in fapt baietii o singura conexiune.
    Si...fiindca am vazut ca cei cativa din Constanta se lauda ca aveau cea mai mare viteza la net din tara, o sa le dau peste net si-am sa va spun ca in urma cu 3 ani, domiciliam in umilul si modestul Navodari. Toate bune pana aici, dar cea mai pacalita companie de acolo, dadea canal simetric de net si viteza era mai buna decat o sa aiba RDS-ul multi ani de aci incolo. Nu mai spun de cea mai tare companie din Navodari la vremea aceea ,,i-link" (e drept ca era si cea scumpa in acel moment ~50 de lei /luna abonamentul, dadea 15Mb/s simetric iubitilor. Era un vis: trimiteai unui amic un film format avi de 700 de mega in 2 min si 40 de secunde, cursiv si constant , indiferent de ora. ceea ce nu voi mai vedea curand la alta companie. Aud ca i-link in alte orase au mari probleme, dar as zice ca astea sunt pana pun reteaua la punct. Pacat ca...la service au probleme. Au incercat si in Constanta, dar nu cred sa reziste sau daca macar mai au retea. Nu rezista la concurenta cu preturile RDS. Insa...cum mergea in Navodari, o sa vrea constantenii si n-ar sa aiba!
    Sa-mi mai trimita mie careva un fisier de 700 de mega sub trei minute si-l halesc!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  64. Mi-a aparut pagina aceea cum ca "netul trebuie platit", la romtelecom.. e de la vecinu', n cat timp mi-l taie oare? adica.. ni-l taie :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  65. Multam pentru raspunsul foarte rapid!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  66. #84

    am si eu o intrebare nu am net de la RDS am net de la un operator local locuiesc intr o comuna in fine ei fac factura cu o luna inainte exemplu suntem in luna aprilie si ei vor sa platesti pe mai e ceva normal am fost peste ei o data si i am amenintat cu opc etc si s au potolit nu imi mai inchid netul daca nu platesc factura in avans acuma iar au inceput eu zic ca este ilegal sa facturezi inainte ce ziceti am dreptate sa merg la OPC imi e teama sa nu am probleme cu netul merge destul de bine de la ei 5MB decat cu vodafonu inainte zboara ,multumesc

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      musat » e ilegal, exista lege impotriva facturarii in avans

      Thumb up 0 Thumb down 0

  67. #86

    Frate in Bucuresti , nu platisem si imi mergea netu in continuu , adica tot abonamentul , dar cam scazuse viteza la net.Daca nu ma duceam sa il platesc cred ca nici acum nu il oprea=))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  68. #87

    In Tg-Mures dupa o luna neplatite se taie catv si dupa aia internetul si telefoni intro saptamana dupa taierea catv ului >

    Thumb up 0 Thumb down 0