parinti-la-scoala

Citeam articolul acesta și mi-am adus aminte că am poza asta în telefon de câteva zile, pusă ca memento la ceva ce voiam să scriu despre părinți și școlile unde le învață odraslele.

În curtea școlii la fiica, nu au voie persoane străine. Cu pază la poartă, poartă de metal, nu ar trebui să intre nimeni. Clasele mici sunt scoase din clasă exclusiv de către învățătoare, nu sunt lăsați singuri nicio secundă, sunt predați manual către părinți, bucată cu bucată.

Fiecare clasă, când vine, vine singură, în mod normal există diferențe de minute între ele, suficient timp ca părinții să își ia ghemotoacele de iubire și să se ducă-n…să se ducă acasă sau unde au ei treaba.

Well, aici apare problema. În fiecare nenorocită de zi, deși TOTDEAUNA copiii vin în această ordine, părinții formează un grup compact la poarta școlii, călcându-se practic pe picioare ca să…ceva, nu știu. După care, ineluctabil, se întâmplă același lucru, de fiecare dată. Câțiva părinți intră în curte, deși copiii lor nu au venit, dar ei trebuie să intre, curtea se vede altfel dincolo de gard și se pot repezi să fie primii, în caz de ceva, gen atac aerian, gaze de luptă sau ceva de gen.

După care, din spate, se aud voci furioase de doamne de Pantelimon Da’ ce, fată, noi suntem mai proaste, ăia de ce intră și noi nu?? Hai și noi! Și cam aia e, acela e momentul când toți intră buluc în curtea școlii și se duce naibii orice fel de ordine, curtea devine un haos de părinți care urlă după copiii lor, învățătoarele se uită aiurite peste tot, încercând să repereze copiii, pe scurt, o românească clasică.

În fiecare zi. Ce și cui să explici că le-ar fi mai bine copiilor, dacă ar sta dracului după gard, că e mai civilizat, mai elegant, mai sigur?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.