Efectul fulgerelor asupra micționării în condiții de stres

Aseară, probabil din pricina fulgerelor, care luminau cerul pantelimonez ca brichetele peluza unui concert de manele, mi s-a ars singurul spot care mai era funcțional la baie. Unica lumină din zonă vine acum de la un beculeț din dulăpiorul de medicamente de deasupra lavoarului, adică un spot chior de 1 W. Eu având groază de întuneric, de altfel.

După ardere, pe la un 11 noaptea, când turna mai înfricoșător afară, organismul meu a decis că e timpul să elimine niște chestii, prin urmare mi-a transmis semnalul la nivel neurocognitiv de mers la baie, unde în continuare nu era decât becul chior.

Și cum stăteam eu relaxat în fața aparatului de transportat chestii la canalizare și mă uitam pe gem, pe unde, când fulgera, puteam vedea în casa a 2 vecini, mi-a venit să mă scarpin la nas. Logic, într-un gest maiestuos, am dus mâna stângă la nas, întru scărpinare, în continuare privind pe geam.

Problema a fost că gestul meu a coincis cu o pauză de fulgerare, adică geamul s-a transformat într-o oglindă chioară. În care mintea mea a văzut reflectată o mână amenințătoare, care se îndrepta spre fața mea. Așa că, la fel ca orice creștin, m-am speriat de, dacă nu eram la baie, puteam spune că am făcut pe mine. Noroc că eram la baie, așa putem înlocui pe mine cu pereți.

Acum caut un spot și pe cineva să îl schimbe, că niciodată nu îmi iese faza cu pusul la loc al clamelor ălora, mereu rămâne agățat ca o barză chioară.