Emisiunile de mizerie sportivă au fost inventate de Ioanițoaia

ovidiu-ioanitoaia

Aseară am fost la CLub Tac la biliard. Pe televizorul de deasupra mesei mele tocmai se temina un meci de fotbal, Dinamo cu ceva, nu știu exact, din ce am văzut, a pierdut Dinamo, care se pregătește de Liga Campionilor, în continuare.

După meci, a început ceva emisiune de așa zise analize sportive, gen mizeria aia care m-a dezgustat pe mine de fotbal, Procesul Etapei. Vă spun, am stat la biliard cam o oră și jumătate. În timpul ăsta, practic s-a rederulat meciul, cu toate fazele lui, cu zeci de reluări pe aceeași fază, cu spume în studio și la telefon, probabil.

Și îmi aminteam cu duioșie despre rândurile pe care le scria Tolontan, despre ce mare om a fost el Ioanițoaia și cum a schimbat el în profunzime jurnalismul sportiv.

Da, l-a schimbat în profunzime. L-a transformat într-o cloacă puturoasă, în care se caută doar scandalul, ura, certurile, banii cu orice preț. Datorită genului de emisiune promovat de el, inclusiv fotbalul a devenit mai murdar, antrenorii, venind cu capsa pusă în emisiune, își potențau violent și jucătorii, care, la rândul lor, revărsau pe arbitri. Și totul pentru puțin mai multă publicitate într-un gunoi de emisiune.

Asta a fost Ioanițoaia pentru sport, nu mizeriile înșirate de tolontan.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 21 beri
Loading...

23 comentarii

  1. #1

    "Doar Dinamo Bucuresti" e singura echipa din Capitala care e pe loc de play-out...

    Thumb up 19 Thumb down 12

  2. #5

    Iar ai venit cu capsa pusa de la biliard dupa ce te-a rupt consoarta?

    Thumb up 42 Thumb down 1

    • well...

    • Iti dai seama, daca el a fost sa dea in bile si scrie despre fotbal, că a stat mai mult "pe tuşă"

      Thumb up 40 Thumb down 1

    • #8

      Doamna Luna, vă rog mult să-l mai lăsați sșii pe domnul Cetin/Arhi să mai câștige. Mulțumesc mult.

      Thumb up 27 Thumb down 1

    • Cred ca e singurul cuplu in care putem spune ca ea i-a bagat bilele-n gaura... 😛

      Thumb up 32 Thumb down 0

  3. #10

    Prefata: nu ma uit la fotbal, nu stiu nici macar toate regulile dar ocazional ma lovesc de discutii despre fotbal si cel mai frecvent ele se leaga de arbitrarea unui meci - daca a fost sau nu corect efectuata, daca a fost arbitrul impartial si asa mai departe.

    Acum intrebarea - de ce in ziua de azi avand atata acces la tehnologie mai arbitreaza un om pe baza a ce vede el?
    Asa cum vad eu lucrurile nu ar fi deloc dificil sa creezi un sistem de camere care sa filmeze permanent toate pozitiile de pe teren ( posibil sa fie necesare si niste drone care sa zboare si sa urmareasca mingea) - astfel obtinand o imagine clasa si obiectiva a ceea ce s-a petrecut in orice moment al jocului care ar fi altfel arbitrat de un om.

    Se genereaza filmarea - se pune pauza, se urmareste - se determina exact ce s-a petrecut - si aia a fost. Fara subiectivism. Fara greseli - fara oameni care pot sa incline de o parte sau de alta.

    Inteleg ca exista o paine mare de mancat din aranjarea meciurilor si daca nu ma insel destul de recent a fost un mega scandal pe tema asta. Inteleg de ce cei ce arbitreaza nu ar vrea aceasta schimbare - dar fanii? Este printre cele mai populare sporturi din lume - fanii chiar nu isi doresc acest lucru?

    Thumb up 6 Thumb down 10

    • #11

      Da, ar fi interesant de implementat filmarea cu 30 de camere şi 12 drone în meciurile de divizia a 5-a.

      Thumb up 20 Thumb down 1

    • #12

      Pentru ca o drona nu stie intensitatea unei lovituri, nu isi da seama daca eu am avut rea intentie sa iti rup piciorul, nu poate decide daca un hent a influentat faza si in functie de asta sa dea sau nu penalty. Si sunt multe.

      Thumb up 6 Thumb down 4

    • #13

      @Traian - sunt sigur ca intelegem cu totii ca ne referim aici la meciurile mari intre echipe mari. La nivel mic se poate juca in continuare asa pana cand costurile tehnologice se reduc.

      @iCiolac - vad de ce zici asta - nu m-am exprimat clar. Sistemul nu ar elimina complet arbitrul - dar acesta nu ar mai putea lua decizii bazat pe "ce a vazut" el.
      Filmarea cu acel eveniment din joc ar fi analizata de oameni care ar da un verdict - dar daca acesta este contestat ar exista dovezi prin care acest lucru ar putea fi demonstrat.

      Tot oamenii ar lua decizia - dar ar avea alte instrumente cu care sa lucreze.

      Thumb up 2 Thumb down 1

    • tu vorbesti de alt sport. Fotbalul american e ala cu stop, pauza.

      singurele chestii pe care le-ai putea seta ar fi: afara din jocul si mingea peste linii. deja in UK e bagat sistemul asta care iti confirma daca mingea a intrat sau nu in poarta. Costa o palarie de bani, cred ca se foloseste o data la 10-20 de jocuri.
      De ce nu merge cu camere? fotbalul este un sport destul de mobil si rapid. Sunt anumite faze in care faultul e clar dar se lasa avantaj. Avantaj pe care e greu de cuantificat daca il dai sau nu.

      Thumb up 2 Thumb down 0

  4. #15

    Pfff... în sfârşit ai călcat şi tu în Tac. Acolo vine spuma, acolo vine miezul, aia-a pofta! Se ţin şi concursuri: snooker, bila 9, bila 8, biliard ca la ţară fără free ball, de toate. Dacă nu ai tacul tău (şi te cred în stare), alege din alea cu mânerul maro. Alea cu mânerul negru sunt incredibil de strâmbe.
    Să fii atent că sunt hustleri pe acolo! (Acu' tu o să zici, că plt, că vine mucea cu sfaturi, că io ştiu mai bine, blabla...) Nu ştii mai bine.
    Sunt nişte nenorociţi de copii, probabil la ceva lot naţional de juniori, şi se bagă în seamă cu tine. Hai pe 10 lei, hai pe 15, hai pe 50... Şi pe urmă, hai pe 200. Până la 200 îti dau câte 3 free ball pe meci. Pe urmă nu mai apuci să dai, dacă spag ei. Şi dacă spargi tu, dai până ratezi. Şi pac, 200!
    E cuib de hustleri în Tac. Mare, mare atenţie!

    Thumb up 12 Thumb down 3

  5. #18

    Nu e "creatia" lui, doar a importat ... daca nu era el o facea altul. Bineinteles asta nu-l scuza cu nimic ... lustruitor de troleibuze ajuns mare jurnalist sportiv.

    Thumb up 2 Thumb down 0

  6. nea ovidiu....ce-mi place mie cum lasa el loc de buna ziua. in toate editoarialele lui, dupa ce incepe sa arunce cu pietre si putin cacat, intervine acel "DAR..." si omul lustruieste...ca nu se stie cand e rost de un piscot

    Thumb up 3 Thumb down 0

  7. #20

    https://www.youtube.com/watch?v=Rf70muoVtnM

    Eu n-am mai urmarit nici fotbalul romanesc nici emisiunile de laturi adiacente de vreo zece ani. Cred ca pe-atunci se atinsese apogeul in materie de emisiuni d-astea de "analiza". Era sport.ro, gsp.tv si inca vreo 1-2 televiziuni de sport care incepeau de dimineata cu emisiuni d-astea live in care prezentatorul facea un tur telefonic pe la becali, porumboiu, borcea, turcu, iancu, pinalti, piturca in fine, toate jigodiile astea "de fotbal" si ii asmutau unii impotriva celorlalti pana se punea de-o paruiala telefonica, cu injuraturi, cu tot tacamul. Cel mai tarfa dintre moderatori era de departe urechila ala de apare la minutul 4:35 in clipul de mai sus si de foame sigur n-a murit pt ca in meseria lui trebuie sa fii de o moralitate mai jenanta ca o centurista, "calitate" pe care o bifa cu brio.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #21

    Dumnezeu sa-l ierte. RIP.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Cum mi-a picat articolul asta! 🙂
    Ieri stateam la semafor pe Plevnei sa trec pe sub pasajul Basarab, pe la 16:30. Din strada laterala din dreapta se baga un suv KIA condus de stimabilul subiect din articol. Fara semnal, fara centura, vorbind la telefon. Privirea fix in fata, masina inaintand centimetru cu centimetru, genul ala de te obliga la un moment dat sa-l lasi sa intre. Parea ca vorbeste la un Samsung Note. :p

    Thumb up 3 Thumb down 0

  10. #23

    Ştii cât de ineficient e Ioaniţoaia când vezi că pitici gratis nu s-a obosit să şi-o bată de el nici măcar o dată.

    Thumb up 2 Thumb down 1