Aflând de distracția mea cu consumabilele scumpe de la imprimanta laser ce o posed, domnișoarele de la Smart Point, agenția ce se ocupă de Epson, m-au chemat în această dimineață la lansarea noii game de imprimante și videoproiectoare.

Ce să zic, plăcut impresionat. Sistem de printare diferit, ceva cu piezo nuștiucum, fiecare imprimantă deține o găletușă de cerneluri și ți se asigură cerneală pentru vreo 2 ani de utilizare, faptul că nu mai trebuie să schimbi cartușul ci doar desfaci bușonul și torni cerneala nouă, lucruri importante care te fac să te gândești la oportunitatea de a-ți schimba imprimanta. Pentru că, la prețurile astea ale refillurilor originale, nu prea mai ai nevoie să cauți cerneluri manufacturate de alții, sunt suficient de ieftine cele care trebuie. Și cam acesta ar trebui să fie modelul de business. Vinzi o imprimantă de calitate high end, la prețul la care merită și consumabilele decente, nu pocnitori la preț de 2 shaorme, după care refilull e mai scump decât insăși imprimanta.

Serios, e de gândit. Și nu m-ar deranja deloc una din asta, doar că nu știu cum stă la imprimarea foto.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.