Nu există rute alternative pentru șoferii români

aglomeratie a2

De aia au murit eroii la revoluție? Ca eu să nu merg pe autostradă și să merg, ca săracii, pe rute alternative? În halul ăsta am ajuns? Mai rămâne să merg cu trenul, doamne ferește, scuipă-n sân.

Da, există rute alternative spre mare. Una din ele ar fi vechiul drum, care acum e gol și faci tot 2 ore și ceva. Pentru că toți coclenderii cu auto se înghesuie pe autostradă. Ce dacă nu ajung la mare, din cauza cozilor de zeci de kilometri? Facem grătar pe iarba benzinăriei.

Și nu, nu mai merge nici plecatul târziu. Aseară au plecat niște prieteni din Contstanța pe la ora 9, au ajuns în București la ora unu. S-a mers bară la bară până dincolo de kilometru 80. DIn cauză de foc pe câmp, pus de mărețul țărănete român.

Pentru că, nu-i așa, țăranii români știu că miriștea se pârjolește. Așa a învățat de la mă-sa, de la tac-su și de la toată încrengătura de rude ce s-au puit unul cu celălalt, ca să iasă el. Nu contează că e ilegal, că pune în pericol viața altora sau că e distructiv.

Apa trece, bolovanii rămân.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 1 beri
Loading...

39 comentarii

  1. #1

    miriștea se pârjolește ... bei de când veneau turcii, tatarii, ANAFu, miriștea se pârjolește daaaa 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    Daca prietenii tai care veneau la Bucuresti sunt turci sau tatari, focul pus de tarani are o explicatie logica

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Nu stiam ca e ilegal.

    Eu m-am certat cu al batran dupa ce am treierat.
    La intrebarea cum ca ce face cu paiele, a zambit victorios si o zis ca le da foc.. I-am spus ca in vest unii isi fac case din baloti de paie iar cum noi trebuie sa marim adapostul de animale... N-a vrut sa auda. Ca el face cu caramaida...
    Pai da, ca de ce sa faci ieftin daca poti face scump?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      Or sa inceapa sa manance animalele din pereti daca il faci din baloti de paie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Confunzi paiele cu fanul . nu e aceeasi mancare de... peste.
      Din cate stiu eu, paiele se folosesc doar ca asternut si nu le mananca nimeni. iepurii le manaca din cand in cand, cica pentru digestie.

      Apoi, peste paie se da cu tencuiala -paiele sunt doar miezul peretelui.
      http://youtu.be/696LyHg8_mk

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      Pai si aia de strang paiele in baloti de pe camp ce fac cu ele? Nu cred ca toti isi fac case din balotii aia.

      Din cate stiu eu paiele se mai dau si la animale e drept ca amestecate cu fan.

      In rest, merg pe mana ta. Te pricepi sigur mult mai bine decat mine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      Bai, eu stiam alta reteta: paie + balegar 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @msrp: fac tuica, dulceturi si bulion . Parlesc porcii si fac sapun. Astea topesc o intreaga sira de paie.
      Or manca si animalele,.. acu vazui pe Google ca ar manca si vacile paie dar cred ca intr-o cantitate mai mica fiindca fanul e baza la orice animal... eu vedeam mereu paiele amestecate cu balegar si ziceam ca sunt pentru incalzit si absorbit dejectiile.

      @punKreas: paie+balegar= tehnologie veche. Nu aveau oamenii bani de ciment.
      Combinatia asta vreau s-o folosesc la primavara pe rame, pentru a obtine biohumus. Iar daca ajung sa si vand, pun pun polistiren si termopane la "porcarie" 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #9

    In GR s-au dat amenzi mari celor care si-au incediat terenurile.
    Nu e mare socoteala sa ii prinzi, cei de la politie s-au distrat maxim.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      da, dar doar daca vrea politia. ca asa, nici cu carutele nu au voie pe DN.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      Citeam ca nici "sobventie" nu le mai da APIA celor surprinsi incendiindu-si terenurile.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #12

    1+1=3

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #13

    Nu cred ca exista roman care petrece un weekend la mare sau la munte si sa nu ajunga acasa cu un car de nervi. Nu vorbesc de retardati....., iar asteptarea ca institutiile statului sa-si faca datoria e utopie curata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #14

    Si pe rutele alea cine iti vede masina smechera?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #15

    Am fost pana in Venus acum vreo 2 saptamani; eram in Galati in perioada respectiva si mi-a venit pur si simplu, maine dimineata ma pornesc la mare. Apa plina cu alge, miros bahlit si imi spargeam talpile de la resturile de scoici si pietre de prin nisip.
    Eu chiar sunt curios, exista vreo statiune prin romania cu nisip fin, curat? Momentan sunt in Iasi, iar nisipul de la strand e mai curat ca tot ce am intalnit pe litoral.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      nu am mai fost intr-o statiune romaneasca de cand iliescu era presedinte...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • La noi sunt scoici pe plaja din cauza marii, care este mult mai agitata fata de Egee spre exemplu. In Egee zici ca esti in piscina.
      Macar de ar fi scoicile singura problema de la Marea Neagra..

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      la bulgari nu sunt scoici pe plaja si au aceeasi mare

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      Nu e aceeasi mare, aia e marea bulgareasca, e altfel.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da, da' la bulgari nu-l ai pe Mazare. Se merita doar pentru nisipu' fin ? Nu se merita. E o chestiune de prioritati, primarele face de toate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      cel mai fin nisip *accesibil* e între Eforii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Statiune cu nisip curat si fin nu stiu daca exista, dar poti incerca plaja din Sulina sau Sf Gheorghe daca ajungi pe acolo 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Cel mai fin nisip, ma rog pamant, din statiunile romanesti cred ca il gasesti pe Calea Giulesti, mai in capatul celalalt, nu inspre civilizatie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      Cetin, I beg to differ. Mi-a adus fetita o galetuta si o cutie pline cu scoici si melci stranse personal de pe plaja bulgareasca 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      Eu am fost in Olimp acum vreo 4 ani sa vedem niste prieteni care erau cazati acolo. Da, din pacate nu prea e tineret acolo si nici nu ai ce face (am vazut ca populatia predominanta e de la 40 in sus), pe la 8-9 esti in camera si dormi dar plaja e superba. Cel putin asa era atunci, nu stiu daca s-a schimbat ca nici eu nu am mai fost la mare de ceva vreme. Nisip fin, fara mucuri de tigara pe plaja si gunoaie de niciun fel, umbrelute, apa fara alge, mi-a placut mult mult mult! Recomand pentru cine vrea liniste si curatenie pe litoralul romanesc 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Saturn

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #27

    Romanii nu cunosc conceptul de rute alternative in general, mi se pare fascinant ca exista ambuteiaje auto pe unele bulevarde mari din Bucuresti, cand exista strazi de multe ori 100% paralele cu bulevardul in cauza, pe care nu trece absolut nimeni.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Lasa ca e mai bine asa. Dimineata scuteam zeci de minute pe stradute, l-am sfatuit pe un prieten sa faca la fel - "da' ocolesti, parcurgi mai mult, eu ma uit si la consum."

      I don't say kill stupid people. I'm just saying let's take out safety warnings and let nature take it's course.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. in toate tarile in perioadele de varf sunt blocaje pe autostrazi, strazi, sosele chiar daca rutele lor alternative sunt tot autostrazi dar noi fiind balcanici si latini, nu avem pur si simplu rabdare, sa fim primii, in fata, in primul rand, sunt boala nationala, pacat ca nu incercam sa fim primii la bun simt, munca si respect catre celalalt. In perioada asta drumul de la munte, DN1 parca, nu e aglomerat si e acelasi care iarna e blocat.....

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      Asa e, nu e aglomerat dn1. Aseara (duminica) am facut 60 min predeal-sinaia. Deci, nu e aglomerat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #33

    La ora 23.00 a fost blocaj la OMV km 105. Acolo era inghesuiala maxima cu intrare in benzinarie inclusiv de pe banda a 2-a. Benzinaria Rompetrol de la 20 km distanta era mai lejera cu maxim 4 masini la pompa, dar la casa din 10 persoane 2 alimentau, iar 8 cumparau pufuleti si bere. De la km 150 pana la 105 am facut 1,5 ore din cauza unei benzinarii luata cu asalt, fara sa stim daca au deblocat zona de la 80 unde a fost incendiu. Nu am vazut nici un echipaj de politie care sa faca ordine in fata benzinariei de la 105. Am plecat din Navodari la 21:30.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #34

    Macar sa-si otraveasca si fantanile, daca tot s-au apucat de-o treaba.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #35

    "Da, există rute alternative spre mare. Una din ele ar fi vechiul drum, care acum e gol și faci tot 2 ore și ceva."

    Pai daca toti astia ti-ar urma sfatul si ar lua-o pe rute alternative, nu s-ar aglomera si ele precum autostrada? Cum ai da-o, masinile ocupa spatiu. 😉

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #36

    Acum citiva ani am stat 2 ore in trafic pe autostrada sa trec prin Boston. Mergeam 3 m, ne opream pentru citeva minute bune. Si tot asa. Se intimpla si la case mai mari.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #37

    Eu m-am oprit la Sinaia și am lăsat copilul sa zburde în parc 2 ore

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #38

    Pietrele trece apa raman.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #39

    you are not stuck in traffic, you are traffic

    Thumb up 0 Thumb down 0