Mai există șaormării bune în București?

Acum câteva seri, pe la 1 din noapte, am ajuns la Calif de la iancului, fiindcă ne era poftă de o șaorma. La fel ca în fiecare noapte când ajung acolo, era omor la coadă, tot o singură fată la casă, tot aceleași mișcări leneșe ale celor ce servesc. Și, tot ca în fiecare noapte, am stat 10 minute la coadă, nu s-a mișcat nimic și am plecat la Dristor Kebab, unde e mai scump și mai nașpa, dar măcar totul se mișcă repede repede.

Întrebarea e, în afară de Dristor noaptea și Calif, ziua, mai e vreo șaormărie bună, cu șaorma de vită sau berbec, prin zona asta de bucurești? Chiar dacă nu e vreun lanț celebru, poate și și o șaormărie de colțul străzii, dar să știu că are recomandarea cuiva.

Și acum, în spiritul sărbătorilor, așteptăm recomadări de la gară, militari, crângași și alte zone apropiate de pantelimon.

125 comentarii

  1. #1

    a la turca facea cea mai buna shaorma pe care am mancat-o in Bucuresti, lipia era facuta acolo. Nu stiu acum, dar merita sa incerci. Si lahmacunul de la ei, cu mult patrunjel, era demential. Ii gasesti pe Lizeanu 5.

    Thumb up 26

    • #2

      A la turca +10 , f buna si mare .
      Cea mai interesantă shaorma era la gara , La Haleala se numește , e cam totul home made cu fel si fel de sosuri incredibile . Carne berbecuț cu vita , marinată de ei.
      Doar ca nu e constant , bă au Lipie home made bă nu au, ba au nu știu ce sos banu au, ba ți-o face prea mică , Românisme d-astea , dar merita încercata.
      Mai era una prin tei dar nu îmi mai aduc aminte .

      Thumb up 10

    • zabgi pla...

      Thumb up 0

    • #4

      La Haleala? Da, stiu, sunt lângă gara dar... Shaorma e bună, buna :) Bine... Mai e o swaormarie buna de tot în Tripoli, pe Omar Almukhtar.

      Thumb up 23

    • #5

      Dacă tot aștepți recomandări de la gară, +1 și de la mine la "La Haleală", mai ales că ultima oară când m-am uitat pe program închideau la 2, deci dacă te trezești la 1 noaptea ai timp să ajungi.

      Tot la Gară mai e și un Hussein, semidecent.

      Thumb up 6

    • #6

      La A la Turca e uneori (de obicei pe la 2 noaptea), cam nasoala carnea, trebuie sa fii atent la lipia kebapului sa nu fie arsa si sa te uiti daca angajatul care face shaorma ia banii cu aceeasi mana cu care iti pune mana pe lipie/chifla. Prin martie, pe tura de zi, era un retardat care lua si banii si facea shaorme folosind aceeasi mana. Tot retardatul ala nu iti da mai mult de fix 1 servetel chiar daca ii ceri inca doua in plus. De atunci am renuntat sa mai mananc la A la Turca.

      Problema asta cu mana pe bani si apoi pe lipii e intalnita zilnic si la Dinner Food.

      Thumb up 3

  2. Iskender - la intersectia Ferdinand cu M Bravu.

    Thumb up 4

    • #8

      S-a stricat, e uscata si naspa

      Thumb up 19

    • #9

      conform, imi placea mult odinioara. de vreo 1 an au marit preturile si le-au facut ca la Dristor, clientela a scazut la jumate, carnea acum sta la facut mult mai mult, se usuca, nu mai e zemoasa ca altadata

      pacat, erau tare smecheri

      Thumb up 6

  3. #10

    In curand, la Palatul Victoria.

    Thumb up 148

    • #11

      O sa-i zica "Saormaria Indestularii Neamului" sau ceva apropiat.

      Thumb up 61

  4. #12

    Socului ?

    Thumb up 5

    • socului e mare, sefu

      Thumb up 0

    • Numele astea de c***t, gen Socului, trebuie schimbate. The 80's are over, man!

      Thumb up 7

    • #15

      Pe colt la delfinului, intre maxbet si biserica... dar parca aveau numa de pui. Si avea si cca 1kg aia mare... si acolo prinzi coada noaptea, dar nu calacalif

      Thumb up 3

    • #16

      Socului de la Delfinului este locatia veche. De cand cu National Arena au deschisa una non stop pe Bd Basarabia, la intrarea in stadion. Daca ceri "mare", ai grija sa nu iti rupa mana.

      Nu pot spune ca recomand Socului. Nu are nimic deosebit. Este ok. Au diverse alte preparate (vezi pe site sau fb Socului Kebap). Fac si livrari. Au 3 masini pt livrari.

      Thumb up 6

    • #17

      La Socului aproape toate sosurile contin foarte multa maioneza. Dupa cateva guri shaorma sau puiul shanghai la lipie devin foarte gretoase. Daca esti neatent si nu ii atentionezi ti se mai pune si extra maioneza simpla.

      Thumb up 6

    • #18

      Ce va mai place shaorma! :D

      Thumb up 2

  5. #19

    In purul spirit al sarbatorilor,recomand o saormarie excelenta.In Iasi.

    Thumb up 25

    • #20

      Unde boss? Ca am cautat și am mâncat numai prostii când am fost.

      Thumb up 3

    • #21

      Warda ? :)

      Thumb up 7

    • #22

      Nu ca zic, da vreau sa spun ca i buna tare Warda. La gust, acuma cum reactioneaza ficatu..depinde de fiecare.

      Thumb up 2

  6. #23

    Genin, langa spitalul de urgenta?

    Thumb up 13

    • #24

      Este singura shaorma, din București, unde merg cu placere. Au sosuri foarte bune și carnea condimentată pe gustul meu. La Socului, pe Basarabia, lângă intrarea în stadion, este într adevăr mare Dar foarte grețoasă și pica greu.

      Thumb up 5

    • #25

      Amice , ești idiot ?

      Thumb up 5

    • #26

      Teoretic, nu. Dar m-aș bucura să îmi scrii de ce ma consideri idiot. O să îți scuz limbajul. Probabil ești o persoană care dorește să se evidențieze prin inteligenta.

      Thumb up 7

  7. #27

    Genin.. Non stop super mari

    Thumb up 8

    • 12 kilometri. inca putin si ajung la ploiesti

      Thumb up 0

    • #29

      Ce plangacios. Eu tre sa merg 100 de km ca sa ajung undeva unde face o imitatie de shaorma...

      Thumb up 21

    • #30

      La banii tai nu gasesti vreun arabete sa vina sa ti-o faca acasa?

      Thumb up 36

    • #31

      Daca vii diseara pe la mine il chem pe Safraz...

      Thumb up 5

    • #32

      Superfotbal , te stimez ,te apreciez da in materie da femei ești praf
      N-ai înțeles că peștele a mușcat ?
      O oră cu avionul și gata
      Mâine scrieți pă blog în duet

      Thumb up 8

    • @super_fotbal: autostrazi nu gasesti, saormari nici atat.
      Si tu vrei s-o "ghidezi" pe Iulia sa vina la tine ...

      Apropos, ca vorbim de saorma si de tinutul arian numit Jermanica, recomand Al-andalus in Berlin.

      Thumb up 3

    • #34

      Ofticosilor. Ma duc pana la supermarket, las adresa aici in caz ca vrea cineva sa isi cumpere chestii pentru craciun: wd6 2bt.
      Eu tot ce sper in viata e sa nu imi faca Nea Sandu vreo gluma smechera si sa ma descopere pe aici.

      Thumb up 3

    • #35

      Hai că ești bou

      Thumb up 0

    • Nu te mai plange! E vina ta ca te-ai mutat la tara.

      Thumb up 3

    • #37

      Si ce vrei sa fac eu?

      Thumb up 2

  8. Pentru mine cea mai bună șaorma Dristor. Dar nu cea de la Dristor, cea de la Dristor din mall Vitan.

    Thumb up 5

    • #39

      In Militari lângă Complexul Sir este una cu specific grecesc . Prețuri bune si gust bun si mai este una tot in Militari fix lângă gura de metrou Gorjului , am mâncat aici cel mai bun Crispy la lipie si bonus sosul face totul .

      Thumb up 3

  9. Ce manipulare ieftina!
    Ai ani de zile de cand repeti originile tale de tatar, oamnii s au obisnuit cu ideea de a citi ce scrie un turc, de a l accepta.
    Acum cateva articole stergeai pe jos cu originile noastre de daci liberi.
    Acum, in preajma sarbatorilor aduci atingere obiceiurilor si traditiilor stramosesti, ducand totul spre shaorma.
    Nu ai comentat absolut deloc nominalizarea unei turcoaice la guvern.
    Dai in bietii refugiati doar pentru ca si turcia o face, pentru ca ai o problema cu sirienii.

    Si toti te aplauda, o turma de oi care isi vand tara la turci de frica lu soros.

    Thumb up 69

    • Probabil face parte dintr-o conspirație cu Soroș!

      Thumb up 11

    • Daca i ar fi recomandat cineva un gyros bun s ar fi tradat singur. Ar fi izbucnit ca e un comentariu inutil, ca el a cerut o shaorma adevarata nu un cacat de gyros greces. Nu se mai suporta intre ei de cand cu imigrantii.

      Thumb up 12

    • #43

      Trolling...

      Thumb up 2

    • Bravo ba grigoras... Tu ai fost primu din clasa a 9 a care s a ridicat in ora de dirigentie si a strigat : mos craciun e o farsa!!

      Thumb up 57

    • comentator de baza pe 1 aprilie, abia astept

      Thumb up 0

    • Undeva, tu si dragnea aveti cam aceeasi tehnica. Zi ceva de dragnea intr un sat din teleorman si numara cati dinti de furca intra in tine.
      Asa i si aici, ai o armata de aparatori fanatici care m ar crucifica.
      E cu atat mai rau cu cat n au primit nicio sticla de ulei. Sau give away urile astea .... .??!!!

      Thumb up 22

    • well, its good to be me

      Thumb up 0

    • #48

      Nu cred sa pice cineva in cursa de 1 aprilie mai rapid ca subsemnatu' :)

      Thumb up 1

    • #49

      @ursu, cam tot atatia cati ar intra si daca posesorii nu ar avea furci...

      Thumb up 2

  10. #50

    Sa deschis shaormerie noua la piata de vis-a-vis de statuia de la Salajan , e o piata nou renovata ! nu am testat dar arata bine :)

    Thumb up 2

  11. #55

    Incearca de la Marius, pe langa cimitirul armenesc. E departe, dar poti sa incerci si Baneasa (cand ai drum spre ikea)

    Thumb up 1

  12. #57

    Dristor timeretului recomand.. isi fac propria lipie si e f buna fata de aia din supermarket.

    Thumb up 5

  13. #58

    Pana deschide Vali Brico un post asemanator, ramific putin discutia aici pentru Brasov.

    Ultima oara cand am mai consumat erau toate nashpa asa ca am renuntat.

    Stie cineva, s-a mai schimbat ceva?

    Thumb up 2

  14. In botosani ..este o shoarmerie ..ceva de vis. Ca tot e in spiritul Sarbatorilor.. :D

    Thumb up 4

  15. #64

    Unele shaormerii sunt ca Ion Iliescu.

    Thumb up 4

  16. #68

    Eu nu inteleg de ce nu se extind astia de la Calif. Una in centru, una la romana, una la victoriei, una la mall baneasa si una la Afi. Ar rupe...

    Thumb up 3

    • eu nu inteleg de ce nu se fac mai multe case si nu se pun mai multi oameni la facut shaorme.

      Thumb up 0

    • #70

      Poate pentru că vor să aibă mereu acea coada, când vezi coada la fast-food instinctiv crezi că e bun și vei fi tentat sa încerci.

      Thumb up 12

    • Pai mai multe case inseamna mai multi angajati
      Mai multi angajati inseamna mai multe salarii.
      Mai multe salarii inseamna mai putin profit la patron
      Mai putin profit la patron inseamna mai putina benzina la meleu
      Ej nebun?

      Thumb up 20

    • tipul de la calif e simpatic si nu pare genul. cred ca e o strategie ciudata, de a tine aglomerat

      Thumb up 0

  17. stiu ca e putin mai departe, dar am gasit aici niste turci. fac si doner, fac si mancare.

    Thumb up 3

  18. La Marius, vis a vis de noul lidl de pe Pantelimon si la Turcu(langa gara de est, unde intorc troleele)

    Thumb up 4

  19. #75

    Iulia, faraoano! Ai luat salariul? să mâncăm şi noi o şaorma românească. Ce spui amazoano? Când treci pe lângă vila mea din Pata Rât bagă-mi nişte credit pe telefon şi te sun. Apoi după ce halim bine, ne dăm cu barca romantic pe Someşul navigabil al lui Boc.

    Thumb up 10

  20. #76

    In capat la Vergului, cum te duci spre Cora.
    La un parter de bloc.
    Este f f f buna.
    Diner King sau El Rey del Doner ii spune, parca.
    Mananc de cate ori ajung in zona acolo, iar niste prieteni de-ai mei care au teren mai mult, mananca constant.
    Proaspat si rapid.

    Thumb up 4

    • care au teren mai mult. Pai normal, daca ai teren esti latifundiar si iti permiti sa manci

      Thumb up 9

    • #78

      Plus unu pentru King asta. Au niste barcute dumezeu. Sunt jumatate de chifla taiata pe jumatate in care se baga chestii bune.

      Thumb up 2

    • #79

      Subscri, e foarte bun kebabul costa 15 lei, iar lipia o fac pe loc.

      Thumb up 1

    • am mancat aseara. not impressed, carnea are un condiment care nu are ce cauta acolo

      Thumb up 0

  21. #81

    Parca spuneai ca esti gras.

    Thumb up 9

    • #82

      Esti informat gresit: ne-a anuntat de atatea ori ca putem sa-i adoram fara limite trupu-i de semi-zeu olimpian

      Thumb up 4

    • #83

      păi... el e un fel de buddha:))))))

      Thumb up 4

  22. Shaorma foarte buna la intersectie la Leu. Da stiu, e departe, dar are de toate felurile! Recomand, 5/7!

    Thumb up 5

  23. +1 pentru La Haleala. Au niste sosuri dementiale.

    Thumb up 4

  24. Bai, fara gluma, am un prieten care maninca des la Damascus Palace undeva in Unirii, cica au un kebeb Halabi excelent. Printre multe altele. Si titpul stie ce zice, a lucrat ani de zile pe la Orange in Middle east inainte de primavara araba.

    Thumb up 0

  25. #88

    Nu mananci shaorma la 1 noaptea, ce naiba!?

    Thumb up 1

  26. #91

    Pentru cei din Militari recomand Derya de pe str. Valea Lunga intersecție cu Iuliu Maniu (aproape de metrou Gorjului), mai ales la farfurie cu iaurt si un desert libanez .. moartea ficatului.

    Daca te ai bine cu nwradu spune-i sa lase burgerii si sa facă un tur al shawormariilor, cu Sevil prim ministru va fi in top căutări 2017.

    Thumb up 9

    • #92

      @florinos trecut pe acolo acu ceva vreme. Nu prea m-au dat pe spate. Dacă vrei ceva ieftin și bun vezi încă parcare la Gorjului aproape de Cetatea de Baltă.

      Thumb up 1

  27. #93

    Derya in militari pe iuliu maniu, la colt cu Valea lunga

    Thumb up 1

  28. #94

    just in case, daca benzina nu e o problema. In Dublin pe Dorset street, langa magazinul romanesc, niste pakistanezi fac o shaorma de daca ar fi doar pentru ei as invata urdu si as umbla cu coranul dupa mine. Lord Jaysus, nush ce baga in ea dar da dependenta.

    Thumb up 3

    • #95

      Dupa care daca ai drum sau te plictisesti poti merge in Yanbu, Arabia Saudita. E acolo fix in centrul orașului o saormarie dementiala, am ajuns la concluzia ca pana atunci mancasem de fapt altceva prin tara, in niciun caz shaowrma! Sa iei doua ca sigur o sa fii flamand, cat o putea tine de foame si shaworma aia din Dublin!

      Thumb up 5

  29. Și ca să fie în spiritu' sărbătorilor, reînnoiesc invitația de a vizita safari-ul. Și găsești șaorma la alt nivel. Și bonus cel mai mișto humus din țară: la Abu Gosh. Crăciun Fericit ☺ *

    Thumb up 4

  30. Arhi, recomand ceva aproape de tine - Doner King de pe Vergului ( capatul lui 14. )

    Thumb up 1

  31. #98

    Nu există saormarii bune în estul sălbatic. E bine așa?
    Am mâncat în peste 10 locuri din estul Bucureștiului în decurs de 5 ani : La Megamall și la libaneji și la iranieni, parcă.
    La aia de la stadion, "socului", la una pe la Delfinului, geti ceva -ii zice, la Dristor, la alea din Vitan Mall, la Auchan ( sunt două, ambele meh), la Capucini pe 1 Decembrie, la statuie la Grigorescu.
    Lumea a uitat cum se face saorma, nene.
    Nu recomand niciuna, decât dacă îți e foame.

    Altfel dacă te afli în drum spre universitate , intre biserica Armeneasca și piața Rosetti e una pe mâna dreaptă, la niște turci. Ultima dată, acu 1 an era cam bună.

    A mai bună saorma o făceau unii de la Killer Chicken la Română. S-a dat dracu nu mai e. Atunci mai multi făceau saorma bună. Acum mănânc numai rebuturi.

    Dar, na, nu sunt bucureștean poate nu le știu eu pe ălea bune. Aia de la Dristor e o mizerie, părerea mea.

    Thumb up 4

  32. In zona mai este si Yasi Fast Food (Sos Iancului 7).
    Libanezi sau turci.
    Mâncare foarte buna.
    Au si shaorma.
    Numai ziua.

    Thumb up 2

  33. #101

    Carnea aia mi se pare ca nu e carne. Am fost si eu intepat odata in Hanovra, am comandat doner de berbecut si a venit cu o chestie care arata exact ca in poza: Un fel de parizer facut cu aroma de berbecut, prajita la rotisorul acela.

    Thumb up 2

  34. #102

    Ba, io nu stiu nicio saorma (nu iau decat de la Dristor ca e langa locul de munca, na), dar am mancat azi un souvlaki de la Spartan ceva de vis. De asemenea, "kepabul" ala de la Mesopotamia mai e misto... dar parca mai misto e gyrosul de la Spartan (in plus de asta au si sosurile alea speciale...)

    Thumb up 4

  35. #104

    daca ai drum prin zona tot Genin recomand si eu: vita si berbecut cu sos de susan si curry e numarul unu

    Thumb up 0

  36. #105

    Gyros Sotos, Eminescu, pana la 12 noaptea...http://gyrossotos.ro

    Thumb up 1

  37. #106

    "La turcu'", la apaca.

    Thumb up 0

  38. #107

    Mai nou e un Taksim in Auchan Titan. Vita nu mancam de fel dar cea de pui e f buna. Si se misca f repede.

    Thumb up 1

  39. Lsa saorma si da jos burtoaca. Asta o sa fac si eu din 3 ianuarie.

    Thumb up 0

  40. #109

    tot in spiritul sarbatorilor iti recomand si eu 2... chicken grill la intersectia mihai bravu cu calea vitan si gerard's la clabucet. astia utlimii au si de porc :D.

    Thumb up 0

  41. #110

    Cea mai buna shaorma de VITEL DE LAPTE, nu de vita este in Corbeanca La Turcu. Nu exista shaorma mai buna in Romania

    Thumb up 0

    • #111

      unde in Corbeanca? punct de reper ceva, ca trec destul de des pe acolo.

      Thumb up 0

  42. #112

    Sau in Bucuresti la Isckender, dar e mai buna in Corbeanca

    Thumb up 1

  43. #113

    Cetin, ar trebui realizat un articol nou cu locația shawormariei, note si poze, dau funda.

    Thumb up 3

  44. #114

    Aia de ti-au recomandat Derya din Militari si Turcu ala de la Apaca cred ca au mancat fierea la porc sau ce avea pe matz. Cele mai ghene shaormerii din tot bucurestiul. Daca vrei ceva cu lipie home made si fresh poti incerca La Hussein la chibrit, au si vita proaspata(nu tocata ca la dristor gen parizer) si ceva sosuri, curry dulce, picant un jalapeno, ideea e ca au lipia facuta pe loc si vita cu oaie intreaga, nu tocatura.

    Thumb up 3

    • #115

      Subscriu, proaste amândouă. Iar Derya aia a murit de ani de zile, nu e ca și cum ar fi dat-o în baltă de ieri :)

      Thumb up 1

  45. #116

    Daca ajungi prin Drumul Taberei incearca la Primo... au si site (primofastfood). Fac o saorma foarte buna.

    Thumb up 1

    • #117

      Dupa sarbatori ar trebui sa faci un tur ar saormeriilor recomandate de cititorii tai si sa ne faci si noua un top 10-100 sa vedem care e parerea ta. :)

      Thumb up 3

    • #118

      Foarte bună nu este. Însă dacă e să încerce cineva Primo, atunci să o aleagă pe cea de la Romancierilor. Aia de la Drumul Taberei 94 este varză, probabil printre cele mai proaste pe care le-am trecut în revistă. La Romancierilor te mai scoți cât de cât, și asta mă enervează că dacă am chef noaptea de una trebuie să merg două stații pe jos, deși cealaltă e vizavi de mine :)

      Thumb up 1

    • #119

      lasa, ca in curând o sa aveti metrou si va fi simplu si frumos

      Thumb up 0

  46. #120

    In spiritul Crăciunului, am fost pe 24 La Turcu de pe lizeanu. Închis până pe 02.01

    Thumb up 0

  47. Patru shaormerii recomand si frecventez des (una vad ca fu deja recomandata):

    - La Turca (Lizeanu);
    - Chicken Grill (intersectia Mihai Bravu cu Vitan, 2 statii de mall vitan);
    - Socului Kebab;
    - Shaorma Baneasa (unde, cand vor ei, nu foarte des, baga si shaorma de porc; dar se da repede, vine doar o tepusa si daca vede omul ca e de porc, ia de porc pana se termina).

    La gara, la Haleala, imi placea acum vreo 2 ani. Ultima oara, acum juma de an, nu mi-a placut. Carnea cam nefacuta, facuta aiurea de curgea, au cam stricat-o.

    Mai e, foarte aproape de Calif Iancului, si Emi Fast Food, doar ca nu au non-stop. Pana pe la 10-11 e deschis, dar e buna.

    Altfel, mai bine nu mananc deloc decat sa bag Dristor. E cea mai supra-evaluata shaorma din Bucuresti si, din pacate, e peste tot.

    Thumb up 0

  48. Socului Bebap ala, de care a zis si emil. pe colt intre pantelimon si chisinau. e deschis non stop acolo si e cea mai buna saorma pe care am mancat-o, dupa cea de pe i gh duca, la gara de nord, o dugheana paradita, insa mancai d-acolo cu 2 maini si nu-ti venea sa te opresti. la socului nu te avanta sa iei o saorma mare. eu nu pot manca una intreaga. una mica, cu chiu cu vai, insa una mare iti ajunge pentru o familie...

    Thumb up 0