La voi ce se face în săptămâna altfel?

Sunt curios, la copiii voștri la grădiniță, ce se face în săptămâna Scoala altfel, de la sfârșitul lui mai?
Pentru că eu am aflat că la fiul la grădinița din Pantelimon, se organizează o excursie la mare, de 2 zile, cu copiii și doamna educatore, excursie care costă doar 320 de lei. Dacă vrea și un părinte însoțitor, tot 320 de lei.

Acum serios vorbind.
În primul rând, oamenii își lasă copiii la grădiniță ca să meargă la muncă, nu de distracție. Nu ca să meargă în excursii marine, drept însoțitori, în timpul săptămânii. Și nu știu câți părinți de copii de 3-4 ani au curaj să își lase copilul, cu încă o gașcă de kinderi de vârsta aceea, la mare. Pentru că nu toți au concepția Lasă dragă, că dacă pățește ceva, mai facem unul.

Și în al doilea rând, în pantelimon sunt oameni majoritar săraci. Pentru unii dintre ei, suma aceea reprezintă jumătate de salariu. Nu pot să înțeleg și pace cine face aceste activități discriminatorii, care se bazează pe banii părinților, la grădinițe de stat? Cei care nu au jinduiesc și ascultă poveștile celorlalți? Dar cei care nu plătesc, cu cine stau acasă, cât timp restul de plătitori sunt plecați la mare? Își iau părinții libere?

Pe bune, eu înțelesesem că în săptămâna altfel se fac activități diferite, mers în parcuri, vizite la diverse evenimente de interes public, muzee, chestii de astea mai naturale, la care pot merge TOȚI copiii din clasă, nu doar cei cu bani.

91 comentarii

  1. #1

    Noroc cu saptamana aia altfel ca fac astia la faculta saptamana portilor deschise. Si lasa usile de la intrare larg deschise. Asa nu ne mai inghesuim pe usa mica.
    In rest, e o mare l@ba.

    Thumb up 33

    • Imi aduci aminte de liceu : Profesori aveau 2 scari circulare mari, de vreo 3m latime fiecare. Noi elevii, de n ori mai multi, o singura scara de 1m . Liceu cu 2 etaje si mansarda.

      Thumb up 23

    • *profesorii. ca imi sare lumea in cap...

      Thumb up 10

    • #4

      i feel ya. noi aveam niste holuri largi si niste scari foarte inguste. si aveam pe aceleasi scari de la 5-a pana la a 12-a. jumate de pauza cobaram scarile, jumate le urcam.
      profesorii aveau (si inca au, ce plm e cu past tensu asta, ca nostalgic nu-s) intrare prin fata cladirii, pe centru, all fancy, scari de doua ori mai late, marmura. Si pulimea intra printr-o maghernita prin spate.
      profa de mate ne-a zis cand am ridicat problema asta ca ce nesimtiti suntem, ca ce generatie, ca nu mai exista respect pt profesori samd.
      glad it's all over. :)

      Thumb up 8

  2. #5

    Elevii de la scoala de vis-a-vis de mine merg in diverse excursii de o zi, cu autocarul si i-am auzit discutand pe niste pusti de 12 ani ca au fost in parcul IOR unde ei au jucat fotbal iar fetele au stat la vorba. La 12 ani? Sa stai la vorba..., nu se mai joaca asa cum ne jucam noi.

    Thumb up 2

  3. Invatatoarele s-au saturat de muzee, parcuri, chestii d-astea plictisitoare.

    Thumb up 41

  4. Se practica peste tot, nu numai la gradinite.
    La mine in liceu e tot asa o excursie de aprox. 400 lei in saptamana altfel.

    Thumb up 20

  5. #10

    E prea exagerat sa faci excursii d-astea in saptamana altfel, dar oricum mama nu ma lasa sa ma duc nici in generala in plm =)))

    Thumb up 25

    • #11

      homeschooled? Deci de aici gandirea ta de incuiat!

      Thumb up 3

  6. #12

    Cum mergeau copiii in trecut intabere si nu pateau nimic ? Nuuuu, acum copiii sunt mai fragili si trebuie dusi la scoala cu masina si nu trebuie sa mearga in tabere/excursii. Si nu mai are nimeni salariu 640 de lei, de prin 2010. Nu poti sa traiesti de grija celor care nu isi lasa copilul in excursie ca nu au bani, pai cum sa iti explic, asta nu e pentru toti.

    Thumb up 18

    • tontule, aici vorbim de o gradinita de stat, cu o activitate in timpul programului scolar, nu in vacante.

    • #14

      O laie, ma scuzi. La mine in oras a murit cel putin un copil inecat in tabara la mare. Si vorbesc de copil de generala, peste 10 ani.
      Pe de alta parte, maica-mea, care a fost educatoare organiza excursii de o zi la munte sau la Bucuresti (pt aia mici, veniti dintr-un orasel in care nu vedeau nici autobuze, datul cu metroul 1-2 statii era punctul culminant al intregii nebunii) cu copii de gradinita, cam de la 4 ani in sus. Dar numai noi, astia d-acasa, stiam cu ce nervi pe papiote se intorcea.

      Thumb up 22

    • #15

      Nu se faceau excursii de genul asta la gradinita, in clasele 1-4 se faceau maxim tururi de 1 zi cu autocarul, seara te intorceai, pe un sfert sau jumatate nu-i lasau parintii, si astia sunt bani multi pentru o excursie chiar si pentru cei ce au peste salariul mediu.

      Thumb up 20

    • #16

      Nu cred că se îneacă în mare în martie.

      Thumb up 18

    • #17

      @Bogdan - In trecut se facea scoala, acolo invatai ca trebuie sa citesti si sa intelegi un text, apoi sa il comentezi. Se pare ca tu nu poti intelege un text simplu.

      Thumb up 5

  7. #18

    Cand lucram la scoala de.muzica, veneau grupuri organizate de copii sa vada cum arata onstrumentele si cum se canta. Apoi ii mai ducea profa pe la un muzeu, in film si aia era

    Thumb up 19

    • Din acea perioadă, multe fete au rămas cu pasiunea pt flautul cu gușă.

      Thumb up 14

  8. #20

    Cand erau amandoua fetele la gradi cea mai indepartata excursie a fost la Ferma Animalelor. In rest Antipa, geologie sau pur si simplu ateliere de creatie la gradi (se poate citi si ora de optionale demo). Au incercat o excursie la un muzeu de muzica ceva (imi scapa acum), dar nu le-a iesit cu nu puneti mana pe exponate. Asa ca mai degraba prefera o ora demonstrativa de muzica unde vine cineva cu dooj de instrumente si iese taraboi, dar macar bate fiecare copil la ceva, decat sa se duca undeva unde sa nu poata atinge/interactiona cu ce e acolo.
    La scoala am noroc de o invatatoare speriata, care nici pana in parc nu i-a dus, daramite la mare. Au facut ceva ateliere in clasa, intr-o zi au fost la teatrul Stela Popescu (da, exista). Si parca vineri nu au facut ore.
    Apropos de mers la mare, eu imi aduc aminte totusi vreo doi ani la rand cand am fost in tabara la mare cu gradinita, si odata cand eram la scoala dar tinusem (ma rog, ai mei) legatura cu educatoarea. Adica in principiu nh as avea o problema cu tabara, dar e drept, atynci erau anii 80... Si nu era in timpul scolii, era vara, stateam 5 zile in tabara si apoi inca 5-7 cu ai mei, eventual alta statiune...

    Thumb up 5

    • #21

      gradi.

      Thumb up 18

    • #22

      Oare doar mie mi se pare asta cu "Ferma Animalelor" cea mai pleonastica expresie ever? Da, stiu, nu e vina voastra, e de la taica Orwell, ca el asa a lansat-o, dar orisicat.

      Pai daca n-are animale ce dreaq sa aiba o ferma? Corporatristi? Tefelei? Mda, asta cu tefeleii poate nici n-ar fi o idee rea, rebotezata Piata Victoriei in Ferma Tefeleilor...

      Thumb up 12

    • Nu le-a căzut parul când au revenit de la muzeul de geologie?

      Thumb up 18

    • @ Corcoran: nu am citit ce ati zis p-aici dar iti dau plus pt avatar :)

      Thumb up 7

    • Mi-a luat doua minute sa ma gandesc "cum se cheama frate ferma aia de creste numa plante". Gradina. Ma duc sa pun de-o cafea ca nu se mai poate.

      Thumb up 21

    • #26

      Pana la gradi am citit si eu si m-am uitat sa vad daca e femeie. Esti barbat ma. Gradi?

      Thumb up 4

    • #27

      Lol, "grădină" de 100 de hectare de porumb.

      Thumb up 3

    • cred ca e timisorean. aia prescurteaza asa. cafă, grădi, iubi, pizd

    • #29

      creca mi-am pierdut un sfert din neuroni sa pricep cafă. Cafea?

      Thumb up 3

    • da.

    • #31

      @mix am fost obligat de imprejurari.

      Un comentator neserios de aici mi-a furat avatarul si astfel am fost obligat sa imi las mustata, ca sa ne putem diferentia, ca incepea sa ne confunde lumea si nu e in regula. Asta-i viata.

      Thumb up 13

    • #32

      Ma scuzati ca mi-a fost lene si am prescurtat gradinita. Bagat la cap. Nu-s timisorean, dar se pare ca m-au molipsit altii...
      Ferma Animalelor, in caz ca nu ati observat majusculele, este un nume. Dar na, tre sa fii din Pantelimon ca sa il recunosti. Com... Orasul, nu cartierul...

      Thumb up 4

    • #33

      @Corcoran: daca vrei iti arat eu ditamai ferma unde nu e picior de animal, ca sa nu se infrupte cumva vreo lighioana din cerealele pe care le cultiva aia acolo.

      Thumb up 1

  9. #34

    Pentru unii e ceva de genu se duce cu scoala si ne costa 320 de lei, daca ne ducem noi cu el ne costa 300 de lei doar benzina.

    Thumb up 2

  10. Ce intra in cei 320 lei?

    - tren: 58 lei dus-intors;
    - cazare o noapte: 90 lei poate varia dar nu foarte mult (am folosit booking.com pentru Eforie Nord);
    - mancare: 100 lei maxim (cat mananca un copil la gradinita)

    Total: 248 lei dar fiind grup e loc de reduceri la tot.

    Thumb up 10

    • #36

      Doamna aia buna si pizdelul restul pana la 320.

      Thumb up 1

    • #37

      Nu ca mi s-ar parea ieftin 320 o excursie de 2 zile, dar tu ai duce 15 copii (poate mai multi) cu trenul cu un unic adult insotitor? Ti-ai lasa copilul de 4-5 ani in excursie cu trenul?
      N-am mai fost in excursie/tabara, chestie organizata de scoala cu trenul din '90 sau '91.

      Thumb up 1

    • #38

      Si crezi ca ii duce la mare doar ca sa-i plimbe? Un muzeu, un delfinariu, alta taxa de intrare n-ai pus in suma aia?! Cand ai mei (cadre didactice) organizau d-astea puneau in pretul excursiei si biletele de intrar la diverse chestii unde voiau musai sa duca copiii.

      Thumb up 2

  11. #39

    Merge si doamna aia educatoare la mare? 320 lei...cate zile?

    Thumb up 15

    • 2

    • #41

      Vrem și noi! Unde ne înscriem? La domnișoara educatoare direct?

      Thumb up 5

    • #42

      'va-n ududoi....Am dat scroll sperand sa nu gasesc comentariul asta inainte sa apuc eu sa-l scriu....
      Totusi, poate ne zice nenea Ametcea macar o data si-o locatie...
      Nu ca ar fi ceva in neregula cu niste barbati dand tarcoale unui grup de copii...deloc.

      Thumb up 18

    • ahahahahahahahaha:))))

  12. #44

    Al meu e prea mare, dar am un nepotel care abia a terminat gradinita: in vizita la pompieri, ceva atelier de olarit, ceva atelier de gatit, teatru de papusi, o excursie de o zi gen Iasi-Ruginoasa si retur, au iesit intr-un an cu corturile si cu parintii care au putut si le-a placut asa tare ca au mai repetat figura cu ramas peste noapte.

    Thumb up 11

    • #45

      Sa faca Saptamana Altfel mai repede, ca sa prinda copiii si bataia de la Ruginoasa :)

      Thumb up 1

  13. Puteti merge la muzeul de geologie sa vedeti mamutii, de exemplu... sau la Cernobal, dar la muzeu e mai aproape #trollingbigtime
    Acum pe bune, noi ne puneam in functiune pilele si cautam o vizita la Kandia, sau la alta fabrica de dulciuri, ceva muzee, (prin parcul Carol parca mai era ceva), am ajuns la scoala pana la fabrica Dacia, trebuie intrebat la primarie ca au cateodata masini disponnibile pentru transport copii.

    Thumb up 4

    • #47

      Coitze, n-ai nevoie de "pile" sa mergi la muzeu. E printre putinele lucruri din tara asta unde nu ti se cere spaga, ba chiar ai si zile in care poti intra gratis... iar ala din parcul Carol este "muzeul tehnic".
      Si sa-ti duci copilul la fabrica de dulciuri n-are niciun rost. Am fost intr-o astfel de vizita in clasa a doua (parca) si tot ce ne interesa pe noi era sa primim dulciuri. Degeaba ne explica un nene cum se fac bomboanele, cum functionau benzile, samd... noi eram ca milogii cu pungile (fiecare copil avea o 'punga de un leu'), sa le umplem cu dulciuri. Si le-am umplut, dar atat... altceva n-am retinut.

      Thumb up 12

    • O sa fi surprins "coitze" ca nu esti singur pe planeta si, uneori, nu o sa ai loc la fabrica la care vrei sa ajungi, de alte clase, care s-au trezit un pic mai devreme, sau au avut pile. idem si autobuzele nu sunt nelimitate le primarie.

      Thumb up 3

    • #49

      Anul asta scolar scolile isi pot programa saptamana aia in alte perioade, pentru a nu se aglomera toti odata la aceeasi fabrica/acelasi muzeu ...

      Thumb up 0

  14. #50

    Oricum ar fi sunt prea mici pentru excursii la mare. Abia astept sa inceapa ai mei gradinita sa vedem ce se practica prin alte "meleaguri" (Cehia).

    Thumb up 2

  15. E logic că trebuie să cotizezi în plus. Altel s-ar fi numit "Săptămâna la fel ca toate celelalte"

    Thumb up 23

  16. Bine că nu este organizată la începutul lunii mai, cu ducerea copiilor la Vama Veche. Atunci chiar că ar fi o săptămână altfel.

    Thumb up 19

  17. #53

    Au făcut traseele de pe 'Bucureștiul intr-o zi', muzee și cinema, ieșiri cu bicicleta la Mogoșoaia, fost la piscina, cursuri de pictat, a venit un veteran de război și a vorbit cu copiii, ateliere de olărit la Muzeul satului, geocaching pentru copii in parcul Kiseleff și zona adiacentă.

    Thumb up 12

  18. #54

    La mare mi se pare periculos cu gradinita. Se poate inchiria un autobuz pentru : mers la o biblioteca de unde sa-si poata imprumuta 1-2 carti pe care ulterior sa le restituie la gradi iar gradi le da inapoi la biblioteca, la muzeu, la teatrul de papusi, la o fabrica de biscuiti/ciocolata ....

    Thumb up 2

  19. #55

    E mai mult o excursie, dar de ce la mare? vrea "doamna" sa vada litoralul pe banii parintilor? :)
    Prea educativ nu este pentru copii...
    Urmatoarea excursie va fi la bulgari, sa vada si cei mici cum se fabrica parfumul de trandafiri...

    Thumb up 8

  20. #56

    @arhi

    Cluj Napoca, Transylvania College (scoala particulara)
    Excursie organizata de clasa (1 din 3 anuale) cu destinatia Africa, 10 zile, 3000 eur.
    Clasa a IV-a.

    ce zici ?

    Thumb up 20

    • ce sa zic, bravo lor, este scoala particulara, oamenii aleg sa fie acolo, nu isi trimit copiii pentru ca trebuie sa mearga la munca...

    • #58

      Aoleu nene. Ce comparații faci. Transylvania College avea acum 2 ani 4000 de euro pe an taxa pentru clasa pregătitoare.

      Thumb up 5

    • pot sa adaug doar faptul ca vreau si eu in acea excursie

    • voi nu sunteti normali :) :) :)

      Thumb up 6

  21. #61

    Ce e "saptamina altfel"?

    Thumb up 1

    • o saptamana in care nu se fac cursuri normale, ci alte activitati educationale

    • #63

      Cam cum era la noi practica industrială, dar o singură săptămână.

      Thumb up 2

  22. #64

    Sunt curios dacă peste câteva zile nu vedem postate articole de la mare.

    Thumb up 8

  23. #67

    La cel mare era vorba de fabrica de pâine,muzeu si vulcanii noroiosi.Eu ca de obicei,nu stiu cum dracu mă prinde invatatoarea ca pe caprioarele in lumina farurilor,voi cara mămici.Asta fac eu in saptamana altfel,car mămici si sunt nevoit sa ascult niste discutii care ma aduc in pragul nebuniei.Si nu ma nu sunt bune ca altfel nu comentam.

    Thumb up 33

  24. Exista un calendar pe baza caruia se poate stabili cand sa fie "Scoala altfel". Se fac activitati cu TOTI copiii. Pot fi in scoala, afara, la muzeu etc.. Dar NU cred ca la mare. Aici mi se pare prostie din partea educatorului / educatoarei. Pe langa educatoare mai trebuie sa vina vreo 4-5 parinti (sau prieteni).

    Sfatul meu e sa refuzi. Poti sa mergi mai departe, sa faci o sesizare la inspectorat.

    Thumb up 7

    • #71

      Dupa ce inveti cum se face o sesizare/turnatorie te duci la olimpiada de limba romana la anul. Calificare la locul de munca.

      Thumb up 0

  25. #72

    Pesemne că e o modă. Si la al meu la scoala se pregateste o excursie de 3 zile in saptamana altfel.

    Thumb up 1

  26. #75

    Mno, asta cu excursiile e freak rau. Problema nu e doar ca cineva da niste bani ci si ca altcineva ii ia.
    Cel mai probabil, e una din doua: ori cineva din scoala ia un parandarat, ori transportatorul/ hotelierul/ agentia au ceva in comun, poate rudenie, poate-s colegi de partid si e misiune pe culoare sa faca, dracului, ceva cu cash-flow-ul.

    In alta ordine de idei, plavanii de-a 7-a si a 8-a au ceva muzee pe care le-au mai vazut, ceva licee unde cica ar vrea sa mearga, c-asa zice duamna diriginta, o excursie de o zi pe insoritele plaiuri dobrogene sa vaza eoliene si, la presiunea unor parinti neoameni printre care ma numar, doua zile de curatat un parculet. Da' munca de aia, voluntara, cu greble si sape, ca stateau degeaba in magazia PSI.

    ... evident, progeniturile au fost avertizate ca daca ploua in cele doua zile de curatenie, stau in clase si fac mate.

    Thumb up 15

  27. Hehehe, excursiile din saptamana altfel nu pot dura mai mult de o zi (zice chiar metodologia). Cine are ceva de comentat, probabil si ISJ ar avea, dar nu stie (am impresia ca de anul trecut nu mai trec prin ISJ aprobarile pentru excursii, ci doar prin scoala, de aici smecheriile). Legal, din parti! Si de anul asta fiecare scoala isi alege perioada minunata, nu mai e pentru toti in acelasi timp.
    Poate totusi o desfiintam in viata asta...

    Thumb up 3

  28. #77

    O imbecilă educatoarea aia.Cum plm 320 de lei pt un copil, DOUĂ zile? Da' ce, ți-l duce la muzee, parcuri de distracții, acvarii, tiroliană, monumente de banii ăia sau vi-i trântește la o pensiune musai de 3-4 stele a unei rude din grădiniță preferabil și de acolo mai văd copiii ce fac? Iar de mâncat dacă nu le place la hotel din MULTELE motive pentru care mâncarea pe litoral nu e comestibilă, o plătește doamna?
    Ce amuzant și eu vreau răspunsuri logice la întrebări de bun simț. Am uitat că educatoarea e deșteaptă și eu prost.

    Thumb up 2

  29. #78

    Seara buna! Din domeniu, adiacent, dar din domeniu: tot ceea ce inseamna saptamana altfel este egal cu mici sau mari suse ( a se citi shushe ) intre " doamna " si unul sau doi-trei-patru-cinci parinti extrafoarteordinar de implicati in viata progeniturilor si a comunitatii.
    Legenda: doamna, sau parintii extrafoarteordinari au o cunostinta care face si drege in o mie de domenii sau nici unul. Si cunostinta, si doamna au nevoie de deva plusuri in portofel. Cunostinta, si de ceva activitate in portofoliu.
    Ce poate fi mai simplu? "Doamna" sau parintii extrafoarteordinari propun activitatea. Care activitate devine prin luna mai ceva concret.
    Mai conteaza ca activitatea costa mai mult de XXXXX0000 ? Sau ca este ceva ciudat, fara folos, absurd, penibil? Sau mai conteaza ca acea suma ar fi putut fi folosita la jumatate pentru o activitate chiar altfel decat ternele activitati specifice?
    :(

    Thumb up 2

    • #79

      'ai sa-mi bag picioarele. M-am agitat sa le aranjez celor din clasa lui fi-miu niste vizite pe la chestii interesante din oras (fara bani). Acum realizez ce bou am fost ca nu am aranjat ceva mai lucrativ :P. @ Andreea: vad ca esti foarte sigura pe tine cand afirmi ca sunt suse intre mine si invatatoare. Sunt fan maxim al astora ca tine care stau pe margine si dau din gura, critica tot, totul li se cuvine dar totul le pute, in timp ce nu ar misca un deget pentru copii si nu s-ar implica sub nicio forma ei. Am realizat foarte acut asta atunci cand, la clasa lui fi-miu, membra din comitetul de parinti care tinea banii de fondul clasei a decis sa renunte la acest privilegiu si au convins-o pe nevasta-mea sa se ocupe ea. Nu aveti idee ce "motivant" e sa umbli 2-3 zile prin magazine dupa cadouri de Craciun pentru pitici, de exemplu, si sa trezeasca cate-o "doamna" de-asta care nu s-a implicat cu nimic, sa-si bata joc de munca ta pe un ton de parca ai fi ultimul sclav. Nu-ti convine: implica-te sau taci dracu' din gura.

      Thumb up 8

  30. #80

    Cand era fi-miu ala mare la gradinita de mega-bashini in sectorul 1, in saptamana altfel i-a dus la un laborator de cofetarie unde s-au manjit ca porcii cu toate cremele de pe planeta, la antipa, o zi am venit io care sunt doctor si le-am tinut o lectie despre microbi si cam aia a fost. Nici gand de excursii. Au fost de o zi, in weekend pe la Curtea de Arges (ceva cu olaritul) ,la Ferma Animalelor si in vacanta mare, o tabara cu grupa mare undeva in Moldova, a fost 900 de lei o saptamana.
    Acum cel mic e la gradinita in Buftea si nici macar nu s-a pomenit ceva despre vreo excursie undeva. Parerea mea? La voi in Pantelimon a luat-o lumea razna :)

    Thumb up 7

  31. Hmm, sfârșitul lui mai, zici? Cred ca o sa bag o vizita pe la Artha parc (http://www.artha.ro/). Fac o plimbare cu caiacul pe lac, admir viloaiele făcute din banii dați pe taxe și impozite, ii dau pe aia micii cu poneiul și cam aia e.

    Sau ma duc la țara și fac un grătar....vedem noi.

    Thumb up 0

  32. #82

    Am si eu o intamplare asemanatoare de anult trecut , suna cam asa :
    - plecare la circ , 20 si ceva de lei pe copil si tot asa pt insotitor .
    - doar cu insotitor .
    - cine nu vine la circ sta acasa .

    Am avut o discutie cu educatoarea/directoarea in care mai aveam putin si ii desenam ca noi aducem copilul la gradinita din cauza ca nu are cine sa stea cu el acasa si oricare varianta din cele prezentate ne obliga sa ne luam o zi de concediu de la munca . Intr-un final, posibil sa nu fi fost singurul care a avut aceasta discutie , a anuntat ca din marinimia inimii lor vor lua copiii fara insotitor la circ si ii vor supraveghea .

    Thumb up 2

  33. la gradiniţă nu ştiu.
    la şcoală la fi-mea se pleacă în tabără la mama naibii, undeva prin Apuseni.
    vreo 500 de lei, că e în Cotroceni şcoala, nu la săracii din Pantelimon :)

    Thumb up 7

  34. #85

    Nu am inca problema asta, dar un amic ce sta in Ilfov (Joita) si are copilul intr-a cincea mi-a zis ca in "saptamana altfel" i-a dus la... McDonald's. Pe bune... McDonald's. Asta cred ca a fost maximul de fita pentru copii de la scoala din sat, dar pentru fi-su, satul fiind de McD...

    Thumb up 2

    • #86

      eu ii duc saptamanal. pentru ca au jucarii diferite in fiecare saptamana. acum au niste kkturi cu batman. sunt fani. fiica inainte era fan KFC, ca acolo aveau alte jucarii. dupa aia, cateva luni au bagat numai plastelina si a devenit fan mac. maxim daca mananca nuggetsurile si beau putin suc. in rest, jucariile iz the best.

    • Când eram eu în școala generală nu exista Săptămâna altfel, dar în 1 iunie (de ziua copilului) s-a organizat o mini excursie la McDonald's (în Sibiu) noi copiii provenind de la o școală dintr-un orășel din județ. Chiar a fost ceva wow și de fiță să mănânci la McD pe atunci, câți din noi mâncau burgeri în oraș sau acasă? Trebuiau bani pentru transport + meniu cu jucărie. Unii copii mai avuți și-au luat 2 meniuri să aibă 2 jucării, burghezie.
      Timpurile se schimbă ... acum McD este ceva accesibil, o pierdere de vreme să organizezi așa ceva, poate doar să îi ducă la Mc să mănânce ceva rapid după ce ies de la muzeu.
      Referitor la situația lui Cetin, săptămâna altfel nu e vacanță sau tabără și nu ar trebui să implice costuri pe care alți părinți nu și le permit. Fă scandal!

      Thumb up 6

    • #88

      "dar un amic ce sta in Ilfov"... zise pantelimonezul...

      Thumb up 1

  35. #89

    Pe vremea mea nu se făceau excursii la grădiniță. Abia în clasa a doua ne-au dus în excursie la Târgoviște, să ne facă pionieri la Turnul Chindiei.

    Thumb up 1

    • #90

      si la voi tot turnul chindiei?? hey, ce dragut, si la noi...bine, eu nu am ajuns, pentru ca am fost pedepsit si am fost facut pionier mai tarziu

  36. #91

    chiar ieri s-a discutat programul, deci marti+miercuri+vineri = se da un fel de simulare pt bac= restul copiiilor stau acasa..luni e luni (nu creste iarba), iar joi "s-ar putea sa fie frig" deci "s-a oferit d-na de tehnologie sa-i duca SAMBATA la muzeul aaaaaa unul din pipera, eu n-am retinut si nici n-as vrea".......... citatele sunt din implicata noastra diriga .

    sa mai zic ca anul trecut un grup de mamici de bine au vrut sa-i duca la proaspatul deschis muzeu al lui ceausescu, da mi-am luat ban de la 1/2 din clasa pt ca am fost nemultumit de propunere

    Thumb up 0