Facebook 2013

După ce am scris cele 2 articole despre facebook ( 1, 2 ) oamenii s-au adunat puțin și au realizat și ei că stai, ceva se întâmplă pe facebook, noi am dat bani degeaba ca mesajul nostru să ajungă la useri, care useri au fost de acord să îl primească, dându-ne like. Acum facebook dorește să mai plătești odată, fix pentru același serviciu. Pentru că se poate.

Prin urmare, zelist a făcut un grafic al reachului paginilor de companie din ultima perioadă. Surpriză da, a scăzut substanțial, totul se duce în cap. De ce?

Pentru că au ales calea ușoară. Au ales să creadă balivernele îndrugate de specialiștii facebook apăruți peste noapte, care le arătau calea cea mai simplă spre popularitate, user și client. Astfel, bugetele s-au umflat pe achiziționare de likeuri, șefii stăteau calmi pentru că aveau niște coaie mari și pline, toată lumea era fericită.

Practic, ei înșiși au transformat Like-ul din Accept de comunicări comerciale (sau nu) în Uitați ce coaie mari am. Iar facebook a prins ideea din zbor și i-au lăsat cu ele atârnânde.

Știți ce zic eu de ani și ani, printre conturi banate pentru că am postat diverse chestii, care nu au convenit diverselor categorii de maniaci de acolo?

ȚINE-ȚI CONȚINUTUL ACOLO UNDE ÎL POȚI CONTROLA TU.

Nu acolo unde îl poate controla altcineva. Nu lăsa pe altul să te vândă ca pe o vită, pe tine și pe conținutul tău, doar pentru că trebuie să fii acolo.

Da, probabil lucrurile se vor reașeză. Companiile vor descoperi că internetul înseamnă site propriu, domeniu propriu, locul unde poți să aduci câți useri vrei și să le transmiți tuturor ce mesaj dorești și vor uita că, la un moment dat, plăteau ca proștii să aducă useri pentru care plăteau să le vadă mesajul, pentru care plăteau, pentru care plăteau și tot plăteau.

În altă ordine de idei, zilele trecute, după discuțiile despre facebook și reclama pe facebook, am încercat să îmi închid contul de reclame de pe facebook. Ai această opțiune, Delete ad account, te întreabă de ce, tu le spui fuck you & restul și logic ar trebui să se închidă.

Din păcate, de fiecare dată când am încercat, se declanșa o eroare total neplanificată și eram rugat să încerc mai încolo. Zile întregi, de câteva ori pe zi, eroare neplanificată.

Și atunci, am avut o mică criză de nervi, am băgat ads de 250 de dolari, limita de billing de la fb, și am așteptat.

Puțin am avut de așteptat, în vreo 12 ore, banii erau cheltuiți, iar contul închis cu mesajul

Your Ads Are Paused
There's an outstanding balance of $250.00 USD on your account. Please add an active payment method to pay your balance and continue running your ads.

Ați văzut ce simplu a fost? S-a închis imediat. Acum trebuie să mă gândesc la o dată când voi plăti această sumă.
Probabil mâine.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

31 comentarii

  1. In poza e un tanar socializand pe FB?
    Tu poti spune orice si oricat, spiritul de turma e mai puternic.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    "... a scoate bani din piatra seaca..."

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Mai nou se foloseste Grupul Facebook!
    Pagina e de domeniul trecutului!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #4

    Preferatii mei sunt aia care te lasa sa comentezi pe site cu sau doar cu Facebook. Idem si Disqs sau cum naiba ii zice.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      La Disqus poti sa comentezi si ca anonim, trebuie doar sa alegi tu asta 🙂 nu este default.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      Nu ma refer la anonimat, ci la faptul ca proprietarii siteului isi lasa continutul la mana altora. In ruptul capului nu mi-as pune alt script de comentarii pe blog.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • mai ales vca disqus, din ce stiu eu, iti incarca toata baza de date cu comentarii la ei. lucru cu care nu sunt de acord

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Probabil isi rezerva si drepturile pentru comentariile de pe blogul tau, ca deh, sunt pe site-ul lor, iar in viitor isi vor rezerva drepturile sa afiseze cate o reclama intre ele, sau iti vor cere bani ca sa iti afiseze comentariile ce apartin blogului tau.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Florin, exista cazul in care ai un blogșor la blogspot. iar comment box la ei e o infectie. incerci cateva zile sa tweak-eresti cumva mizeria aia, observi ca nu merge, injuri ca esti prost, ca nu dai si tu bani ca omu normal la cap pe un domeniu ca sa ai wordpres. apoi, voila, disqus.
      e si cazul meu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #10

    Sunt convins ca fb-ul face manarii, atata timp ca pot incasa bani foarte usor nu exista motiv real sa nu o faca.

    DAR incepe si lumea sa se trezeasca. Nu mai dau like, comment, share oricarui cacat stricat postat pe fb. Postari cu o poza cu mos craciun si un text de genul: "like daca vrei ca mosu sa ste fwte in cur, share daca vrei sa sugi acadeaua mosului", nu mai functioneza asa de bine. O fi lumea in general proasta dar nu ii poti prosti la infinit. Dimineata dupa dimineata se trezesc si vad aceleasi dejectii pe fb. La un moment dat se satura si ei, lasand-o mai moale cu share si laike.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Clar totul se indreapta spre "servicii cu plata".
    De cand Google a schimbat algoritmul si acum un link are mai multe pozitii pe regiuni diferite de la oras la oras , incurajand companiile sa bage bani in campanii Adwords si nu in SEO .
    Acum , de ce sa nu o faca si cei de la FaceBook ? Deci chiar si eu am derulat unele campanii pe FB prin ei nu prin terti , pentru like-uri iar acum la o pagina de 2700 de fani cand postez un articol , are doar 30-40 de afisari ... WTF ???
    Adica , eu platesc sa imi strang fani iar pe urma tu nu le mai afisezi ce postez eu decat la 1-2% ...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Eu la 9000 am si 10-17 afisari. Bestial, de altfel

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      Am descoperit de curand ca-ti poti da autolike la greu pe FB. E o industrie iar la concursuri cu like fac prapad astia.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. "Companiile vor descoperi că internetul înseamnă site propriu, domeniu propriu, locul unde poți să aduci câți useri vrei și să le transmiți tuturor ce mesaj dorești" - AMIN

    Dar cand? Pentru ca am impresia ca aceasta Gaura neagra in expansiune, numita Facebook, hipnotizeaza oamenii de markenting cu o viteaza dementiala...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #19

    Intr-un viitor nu prea indepartat fiii mei, veti plati si pentru un search pe google. Just wait and see... :)))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Si daca tu nu platesti acei 250$ nen'tu facebook ce poate face?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Imi ia boii de lq bicicleta si le lustruieste fuduliile

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      Nu-ți poate face nimic, doar că postările tale nu vor mai apărea pe wall-ul persoanelor care ți-au dat like la pagină. Adică vor mai apărea, dar la un număr mult prea mic. Nesimțit de mic 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • serios? mai mic de 10, cum e acum, din 9000?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      Coane, boii nu au fudulii.
      Noi astia taurii avem.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • era un fel de a spune, ca sa nu zic pula

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Hahaha,sponsorizati unealta jidoveasca :)). Oare ar accepta sa cumpar promovare la colindul de tvr?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. chiar ma miram, ca ti-am dat like demult si imi veneau in stream-ul de pe fb postarile iar in ultima vreme nimic.

    Ciudat totusi, ale lui piticu vin 🙂 (cre' ca el are pile pe la raitaru' si platesc pentru el)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #28

    Ca tot veni vorba de facebook de ce nu pot comenta nici un articol de al tau de pe pagina? Unii am vazut ca reusesc, wtf

    Thumb up 0 Thumb down 0