Cum să faci să mai ai încredere în agențiile de turism?

Citeam articolul acesta și eram așa, puțin terifiat. Practic, nu există an să nu aflăm de un faliment răsunător al câte unei agenții de turism, care mai de care mai recomandă și mai galonată. Iar pentru mine e ușor scary, eu din când în când mai am câte o campanie cu o agenție de turism. Știți ce creepy e să te gândești că îți pui obrazul și te poți trezi că ai contribuit la fericirea a câtorva zeci de oameni?

Și ce este înfiorător este că toate falimentele acestea sunt țepe pe față. Absolut de fiecare dată, la final s-a dovedit că patronii au încasat bani de la clienți știind dinainte că nu vor presta serviciile plătite, când actele de intrare în însolvență erau deja completate. Ca și în cazul funtrip, unde patronul încearcă să liniștească pe toată lumea, chillax, primiți banii înapoi, după care pa și pussy, avem asigurare, spălați-vă pe cap.

Iar polița aceea de risc de 50 000 de euro este o glumă proastă, din 2 păcăleli, o agenție scoate suma asta de 2 ori fără să se obosească, e clar că vor primi banii înapoi cei care au cât de cât relații și știu să se înscrie rapid, iar restul...din cele 200 de lei capitalizare.

Și nu, vă rog eu, nu începeți cu booking, că poți să îți faci singur traseul etc. Sunt oameni care nu au timp, oameni care au familii și au nevoie de organizări, nu toți ne luăm brațeta și hai pisi să îți arăt bangkokul. Fără agenție nu ai cum să ajungi în locuri unde nu există curse regulate sau prețurile sunt prohibitive. Mergeți voi în Zakinthos cu booking, să vedeți ce bine ieșiți, în loc să mergeți 80 de minute cu avionul.

Și întrebarea, totuși, rămâne. Ce faci? Cum mai poți avea încredere într-o agenție, alta decât chestii mega gigantice, gen Christian Tour? Ce îmi garantează că banii pe care eu îi muncesc ca un erou, vor fi luați de un nene veros, care îi va băga în cont și mă va anunța că legal am dreptul să îl dau în judecată?

26 comentarii

  1. #1

    Nu se poate sa le zici "boss iti dau banii, acum arata-mi rezervarea de la hotel daca nu vreau banii inapoi"?
    Eu am facut fara sa imi dau seama o rezervare la un bilet de avion prin nu stiu ce rahat de agregat d-ala si pana am facut check-inul m-au trecut toate transpiratiile. Apoi am dat bani alora de la car rentals si am citit pe urma ca urmeaza sa imi faca ei rezervare in locul meu, am cerut banii inapoi si mi-am facut eu rezervare. Si cand am ajuns in aeroport baiatul de la inchirieri le explica frumos unora ca n-are ce discuta cu ei ca lor nu le-a zis nimeni nimic de vreo rezervare.
    De la fazele astea eu daca risc sa pierd mai mult de 10 lire imi vad de treaba mea.

    Thumb up 8

  2. #2

    Ăștia se chinuie să îi ajungă din urmă pe asiguratori și ASF dar nu cred să îi depășească vreodată la țepe și nesimțire. Ăilalți au mai multă experiență.

    Thumb up 2

  3. #3

    Nu ai nici o obligatie fata de nimeni atat timp cat promovezi ceva cu buna credinta.Fiecare este liber sa aleaga si sa se informeze.Ce vina ai tu ca o agentie sau alta a dat falimet?

    Thumb up 2

  4. #4

    Culmea,eu am procedat exact invers,cand a fost vorba de grup,ne-am organizat noi,fie prin booking sau direct cu hotelul,daca vorbim de cazare,in schimb daca am plecat doar eu cu mandra,am folosit serviciile a unor agentii mari,acum tu ai ridicat mingea la fileu cu intrebarea cum mai poti avea incredere intr-o agentie de turism,daca nu e din cele mari?greu de spus,probabil ca o parte isi vor planifica vacantele pe cont propriu,iar altii merg pe mana agentiilor mari. O sa merg miine la targul de turism sa vad :))

    Thumb up 9

  5. #5

    Simplu. If you can't defeat them, join them. Hai sa ne facem agentie de turism si sa dam tepe. Let's beat them at their own game .

    Thumb up 32

  6. Booking merita in city-breakuri. In circuite sau sejururi in diverse statiuni merita agentiile.
    Am fost in 2 vacante de tip circuit. In cea in care am fost cu agentie am platit ceva mai putin de jumate decat in cea cu booking. Stiu, nu am cautat eu bine, bla-bla. Pt aia de am platit dublu am petrecut in jur de 30 de ore pe planning. Pt aia ieftina 0 ore.

    Thumb up 16

  7. #7

    Sunt multe locuri in care nu poti sa mergi cu booking sau airbnb si sunt multe cazuri in care nu ai chef sa pierzi timpul cu o tona de detalii, zboruri, camere, transfer aeroport. In functie de cat valoreaza o ora din timpul tau e posibil sa-ti dai seama ca nu merita. Pe de alta parte eu cu alta agentie decat cea mentionata in ultimul paragraf nu indraznesc sa merg, pana si cu asta avand ceva emotii ca poate vine mega-tunul.

    Thumb up 3

  8. #8

    Eu am fost anul trecut in concediu cu o agentie locala din Brasov (sa-i fwt), mi-am platit sejurul in Ianuarie pentru Mai. Cu o saptamana inainte de a pleca mi-au spus ca s-a facut overbooking la charter si aia e. Vreau banii inapoi sau merg alta data?
    Am gasit loc in urmatoarea saptamana, la acelasi hotel, dar am stat cu emotii pana m-am vazut cazat, ca ma gandeam sa nu fie teapa (sa-i fwt).
    Si eram si cu copilul de 9 luni cu noi.
    Agentia se chema KT Reisen, acum nu mai au licenta.

    Thumb up 22

  9. Pentru ture de 2000+ euro noi folosim o agentii din uk specializate doar pe zona in care vrem. Vrei in maldive ? La noi pana si agentia de la coltul blocului cu un angajat are oferte. In uk sunt agentii care lucreaza doar pe maldive, cu preturi chiar decente.

    Sunt curios ce se intampla dupa brexit.

    Thumb up 7

  10. Sa fii paranoic in Romania este o calitate nu o afectiune psihiatrica !

    Thumb up 29

    • #12

      As pune comentariul tau pe share daca as putea!

      Thumb up 0

  11. #13

    Tu n-ai avea nici o vina daca vreo firma intra in insolventa. Sper si cred ca-ti iubesti prea mult comunitatea si incerci sa nu ne inseli asteptarile.
    Ca tot vine (incet si sigur) vremea concediilor, hai sa lasam nume de firme de turism (cu voia Seniorului, evident) de care am fost multumiti si care nu ne-au inselat. Incep eu primul: Eximtur - majoritatea concediilor mi le-am facut prin internediul lor.

    Thumb up 4

    • #14

      Cineva de la funtrip mi-a dat "minus" ca n-am cotizat la ei. :D :D :D

      Thumb up 2

  12. Exagerez daca spun ca se pot face rezervari la hoteluri, se pot inchiria masini si elicoptere, se pot cumpara bilete de avion folosind doar un PC cu acces la internet sau un blestemat de smartphone?
    Eu inca nu inteleg de ce as mai apela la o agentie de turism (mai ales romaneasca si mai ales dupa falimentele mentionate deja).

    Thumb up 14

    • #16

      Da, probabil poti sa-ti iei si un charter pana in Zakyntos nu?

      Thumb up 1

    • minim

    • Danielu, cu tot respectul. Eu puneam in balanta riscul de a fi tras in teapa de o firma falimentara de turism cu timpul cheltuit pentru a cauta alternative (planuit tot concediul de unul singur, inclusiv transportul la destinatie). Acum mai am o vorba sa-ti spun, daca nu deschizi ochii, deschizi punga. Si eu daca as fi un mic sultan, as merge la o agentie de turism de la coltul strazii din cauza lenei....asta pentru ca mi-as permite sa fiu lenes pe bani multi. Dar sa plang ca baietii care au luat teapa fara sa se informeze prealabil, scuza-ma, dar e ridicol. Si parerea asta nu o am doar eu.

      Thumb up 1

  13. #19

    Eu am mers cu Tui travel si i-as recomanda fiind o multinationala din Germania. Ba chiar mi-au dat o oferta gresita si au iesit pe minus cu pachetul meu (au inclus din greseala cina desi operatorul grec vanduse pachetul cu MD only - au platit-o ei).

    N-as merge cu Paralela 45 pt ca patronul este un jeg.

    Thumb up 8

    • #20

      Dude, tocmai le-am dar 3000€ astora de la Paralela45. Nu ma fa sa transpir pana-n iulie

      Thumb up 0

    • nu e nimic, si-asa pari cam grasut:))))

  14. Pai...simplu, te duci la tui travel/happytour si dormi linistit.
    That s it

    Thumb up 1

  15. Pana acum eu nu am fost niciodata in vreo vacanta cu o agentie de turism
    Daca ai rabdare si vrei sa incerci astea sunt "bifele" mele:
    - Ce vrei sa vezi/ faci
    - In mod normal zbor cu compania de stat a tarii in care merg, e cel mai iefin. Ex: tap pt portugalia
    - Booking cu multe filtre: centru, metrou, pat matrimonial, etc
    - Via michelin pt rute si calcul benzina, taxe
    - site urile dedicate pt turism pt locul in care mergi
    E munca, dar alegi exact ce, cum si cand ai nevoie. Si in plus, daca esti control freak e chiar fun sa cauti si sa descoperi chestii.
    Sper ca macar putin te-a ajutat

    Thumb up 0

  16. Eu de vreo 8 ani imi planific singur vacantele sau merg pe pregătirile de grup propuse de prieteni, dar înainte adică de prin 2003 pana in 2009 am folosit doar idm travel, aveau un birou pe bd carol aproape de piața latina. Recomand cu încredere, foarte serioși si prompți. In plus, clubul de la Semănătoarea, casele de schimb valutar si mini-mall-ul de la basarab, toată afaceri care exista de peste 15 ani, prezintă o garantie suplimentară.

    Thumb up 0

  17. Romaneste. "frumos, elegant, cat de cat".
    Uite asa-ți iei o casa si-un lomborghini. plus crudutza sa ti-o suga de 2-3 ori

    Thumb up 0