Ce ați făcut de revelion?

Noi, cu norocul familiei Ametcea, am avut plăcerea de a ni se da peste cap programul fix în ultima zi, pentru că așa suntem noi proști și fraieri și ni se face milă de oameni de care nu ar trebui să ni se facă milă. Așa că, într-un final, am ajuns să facem party noi doi, singurei ca niște popândăi. Nu a fost rău, dimpotrivă, doar că ne-am simțit aiurea și frustrați. Well, pe viitor o să știm.

Ne-am dus în piața George Enescu puțin, era mizerabilul ăla de Mihai Morar, fura glume inclusiv pe scenă, prezentând revelionul lui Firea, am stat puțin, am țopăit pe Voltaj, după care ne-am cărat, nu ni s-a părut foarte distractiv, muzică foarte tare, mulți cerșetori, mulți alcoolizați și cam atât.

Ne-am plictisit și ne-am dus în IOR, să vedem ce și cum. A lălăit băiatul ăla de la Vița de Vie, ne-am plictisit corespunzător, a fost emoționant să auzim hitul lor pe ritm de muzică populară, după care am plecat, pentru că ne venea la amândoi să facem pișulică, iar în zona concertului era o singură cutie de aia de plastic, la care era o coadă imensă, iar mie nu îmi plac mirosurile exhalate de alte cururi în procesul de dejecție, așa că ne-am dus acasă. Unde am consumat câteva chestii, timp în care am deschis televizorul.

Pe TVR1, era ceva divertisment, patronat de Stela Popescu și Alexandru Arșinel. Vă spun, mi-era rușine de rușinea lor. Un ceva sketch cu Murariu și o necunoscută, jenant, glume de căcat, fără niciun fel de umor, serios, nicio urmă de umor, o tristețe de parcă era la înmmormântare. După care Arșinel, distrus complet de vârstă și boală, se chinuia să fie haios, dar nu puteam fi atent decât la maxilarul său fără dinți, care se mișca în tot felul de direcții și feluri ciudate, Stela Popescu, hidoasă ca un diavol din iad, cu piei atârnând în toate direcțiile, cu vocea distrusă de vârstă, cu umorul neatins, adică la fel de prost ca de obicei, încă de când făcea background semisexual la filmele cu nea Mărin. Nu glumesc, îmi era jenă de faptul că niște oameni cât de cât respectați își distrugeau ultimele clipe ale bătrâneții încercând să facă un fel de show distrus, prostinopat, dus în groapa de gunoi a umorului.

Tot pe TVR am urmărit câteva prestații muzicale de mare angajament. Anda Adam, distrusă de operații estetice, se scremea să facă playback, în timp ce tipii de la 3Sud Est se prefăceau că psalmodiază pe fundal. Deci blondul de la 3Sud Este este exemplul viu de ce fac drogurile și alcoolul din om. La sub 40 de ani, arată de parcă are SIDA, cancer, Ebola și puțină gripă aviară, plus ceva sifilis și blenoragie, împletită cu gonoree. Cotabiță cânta plin de eleganță, ca un zombi, băiatul ăla cu handicap de la trupa Parlament se prefăcea că lălăie un cover, după care jena mea proverbială a învins și am schimbat pe Antena, singurul canal care mai face program de revelion, pentru că Protv dă filme de rahat, știind că nu au cum să concureze cu cineva în noaptea dintre ani.

Pe antenă, desigur, marele program de revelion în care niște curve care se prefac a fi vedete, gen Vica Blohina, Ruby, Alina Eremia, Pepe, Liviu Vârciu și altele, se chinuie din greu să recunoască alte târfe care sunt machiate în diverse moduri și se prefac a fi artiste în vreun fel. Am stat și am plâns vreo 20 de minute, până când, la 12 fără un sfert, am decis să ne cărăm de acasă, ca să vedem focurile de artificii din IOR.

Care focuri au fost mișto. Mai nasol a fost să negociez cu țăranii de Vâlcea care deciseseră că e ok să parcheze în mijlocul drumului, pentru că, de revelion, se acceptă. Aștept și eu cu interes grupurile de avengers cu pistoale de paintball, care să le distrugă parbrizele țăranilor de genul acesta. Serios, mi s-a sugerat că ar fi o soluție și că există grupuri de oameni care doresc să se organizeze în vigilantes de gen, scoți, arma, îi faci parbrizul muci și pleci. Nu știu dacă susțin neapărat ideea, dar ceva trebuie să se întâmple, pentru că poliția pur și simplu nu e interesată de ce se întâmplă, dacă nu iese o șpagă sau ceva.

Și cam aia a fost.

Link direct

87 comentarii

  1. #1

    Am dat pe tobogan

  2. #2

    La Harghita fost forte frumos. Mancat pateu Erdély baut palincute si iubit roamancute toata noaptea.

    • #3

      Scrii prea corect ca sa fii de etnie. Cred ca esti un mitic de pe la Bucuresti :)

    • #4

      A mancat pate pe paine si salam de vara... asa se face Revelionul adevarat.

  3. #5

    Satul de cocalarismele dambovitene, am decis sa ma duc la vecinii bozgori. Am rezervat o masa pe un vas de croaziera, insa trezindu-ma tarziu n-am mai gasit decat varianta tiganeasca. Ne si vedeam inconjurati de cefe late, cu lanturi la gat, cu muzica frumos asortata. Ei bine, idei preconcepute si total gresite. Clientii erau din toate partile lumii (eu am discutat cu francezi, englezi, nemti si finlandezi, dar sigur erau si alte natii). Servirea impecabila, localul bate multe restaurante din Bucuresti (Spoon Cafe & Lounge, pentru curiosi). Muzica? Repertoriu romanesc (nu Salam sau Guta, vorbim de Maria Tanase, Gheorghe Zamfir, Porumbescu etc), austriac (valsuri) si multe altele. Per total, o seara in care n-am regretat nici o secunda alegerea facuta. Singurul incident a fost cu taxiul cu care ne-am intors la hotel, unde mi s-au predat lectii autohtone: maimuta, maradona si nu stiu cum se numeste aia in care 3 euro rest inseamna 15 forinti :))))

    • #6

      taximetristii sunt la fel oriunde:)) exceptand america, unde sunt arestati, in caz de ceva

    • #7

      Tin sa te contrazic. I-am testat in Franta, Anglia, Germania, Italia si Spania. Nici o problema. Trasee optime, tarifele afisate, comportament impecabil. Nici in Ungaria nu sunt la prima experienta, am luat de cateva ori taxiul de la aeroport spre hotel si de fiecare data eram intrebat daca prefer pe autostrada (rapid, dar mai lung traseul) sau varianta scurta, dar cu trafic mai intens.

    • #8

      in rusia, m a invartit de am platit de 10 ori cursa

    • #9

      Actually, cica in Budapesta (daca acolo ai fost) e cam al 2-lea cel mai mare tarif din Europa la taxiuri si lumea in general foloseste transportul in comun, fiindca sunt mijloace de transport in comun care circula chiar si noaptea si arata si foarte ok din punctul meu de vedere (experienta proprie, iar chestia cu tariful am aflat-o de la un prieten care a studiat acolo 1 an).

    • #10

      O cursa de 1500 HUF asta mi-a scos-o la 8100 HUF (maimuta). I-am dat 5000 HUF si 10 euro, mi-a dat inapoi 500 HUF ca nu sunt suficienti (maradona) si i-am dat inca 20 euro, dupa ce mi-a spus ca face 27 euro (cine mai statea sa calculeze?). Si restul a fost de 15 HUF, am vazut abia in camera :) Pe romaneste, mi-a tras-o din toate pozitiile....

    • #11

      Gicu, intamplator am lucrat la o baza de date cu tarifele taxiurilor in diverse tari, printre care si cele europene. Tot grupul tarilor nordice, dar si tari cum sunt Elvetia, Islanda, Luxemburg si altele au tarife mai mari per km. in Budapesta tariful este de 280 HUF / km, adica undeva la 4 lei.

    • #12

      Naspa... prima mea experienta si ultima cu taxi cand am fost acolo era ceva de genul 5000 forinti (~75 lei) pentru vreo 14 km + ora de varf in oras. Mi s-a parut mult, dar abia apoi am vazut ca au tarif de 450 HUF la pornire + 280 HUF/km. Macar eu n-am fost furat. :))

    • #13

      @Răzvan
      Țin să te recontrazic,am fost cu taxiul în Franța,Anglia,Austria,Bulgaria,peste tot sunt aproape la fel cu diferența că în unele țări domină uscaturile,în altele sunt rari. În Austria am dat doar de două cazuri,unul evident era de origine romana.Si țin să precizez ca merg foarte mult cu taxiul minimum două curse pe zi.

    • aici in nemtia nu au nici un fel de tarif. Am luat intr-o seara un taxi. ~5km: 14E.

    • #15

      Arhi, CID, Gicu....pana la urma fiecare cu experientele lui. Cred ca suntem de acord ca nu putem generaliza.

  4. #16

    Acasa. Pe la 12 fara ceva am mancat niste ceafa de porc cruda cu muraturi. N-am avut sarmale sau alte asemenea. Putini raciti dar ce conteaza cel mai mult e ca o iubesc cel mai mult pe george mic al meu :)))

  5. Ce să vezi frate la tv, bășcălie de prost gust și manele țigăneli. Ai dreptate, ar trebui să știe când să se oprească și să se retragă unii comici, actori,să nu se preteze la bășcălia oribilă care se promovează azi în mass media. Una e umorul adevărat și alta e bășcălia, prostul gust, vulgaritatea. Mai sunt actori ca Puiu Călinescu, Dem Rădulescu și alții? Nu mai sunt. Ăștia din ziua de azi sunt anti-actori. Umorul adevărat are INTELIGENȚĂ. Adică ceea ce le lipsește lor cu desăvârșire.

  6. Am dormit ca Dumnezeu in timpul Holocaustului...

    • #21

      Sau ca Dumnezeu în timpul genocidului armean. Sau ca Dumnezeu in timpul gulagului leninist jidovesc. Sau ca etc. Hai mă, mai terminați o dată cu holocaustu ăsta. Ce să spun, mare scofală. Au fost și alte măceluri mai mari de când există planeta asta, dar nu au fost așa mediatizate, că jidanii știu să se promoveze mai bine, să își facă mai multă publicitate. Lăsați vrăjeala asta. Dar jidanu de Lenin, jidanu de Marx cam câți au murit din cauza lor? Deci nu e mare scofală. Și au fost exterminări mari în antichitate, tot pe bază de rasă. Ăsta e mai recent și promovat mai bine de-aia faceți atât tam tam, ce să spun

  7. #22

    Na, păi de Revelionul ăsta fiu-meu de 10 ani a fost la o petrecere de copii supravegheată de soacră-mea şi s-a distrat cel mai tare. Şi-a făcut şi iubită, dar aia prin Whatsapp că acuma aşa se poartă. Eu am petrecut cu mama şi cu tata, doamne, să mă fereşti! A fost distractiv, am râs unii de alții până la 12 după care fiecare s-a dus în camera lui şi-am dormit tun. Bărbatu-meu, ca de obicei de Revelion, la lucru.

  8. #23

    "Taranii de la Vilcea" ??? Huooo. Gospodari se zice, bre. Mi-ai frant inima, Sonny... Tandari. Mai era ala cu oaia-n carca, absolvent de Lahovari... Nemesisul celor din Roaita... Te dovedim Senor....

  9. #25

    Io cu nevasta an fost gazde pentr familie, fini , nasi etc. Am avut mancare si bautura la greu, s-a imbatat lumea, au fost eternele discutii intre bosorogii fani antena 3 si PSD vs ailalti si pe la 6 dimineata s-a spart gasca. Toata ziua de 1 ianuarie am stat in pat, pe 2 e ziua consoartei si o sa o petrecem la smotru in casa plus mai incolo pe la vreun mall daca putem intra pe undeva.
    La Therme era plin de israelieni cu bilete online, asa ca am evitat zilele astea desi am doua vouchere moca de la job. Saptamana viitoare poate daca se mai libereaza

  10. #26

    Gatit, mancat, pe net cu prietenii, vazut doua filme.
    Cand eram in Ro, evitam programele.de revelion.
    Da, momente umoristice bune nu mai exista. Pacat.
    Asa e, pt umor.de calitate tb inteligenta. Iar daca glumele.se fac pe.intelesul celor reprezentati.de 45%, concluzia o trageti singuri.

  11. #27

    Duvel, Duvel, Chimay, Remy Martin, Golem, Remy Martin, Golem, Golem ...

  12. #29

    Pe 29 am avut o revelație și am anulat revelionul la o cabană la 200 km de Brașov, lângă Praid, unele dintre motive fiind recordul de febră de 40 grade doborât de fetiță.
    Pe 30 am rezervat la Simone. Mâncare super, bere Zăganu, vin Aurelia Vișinescu, muzică bună.Muzica a fost așa de bună că am ieșit la dans fara sa fiu beat. (Disco Sigaretta). Am plecat pe la 2:30, nu înainte însă ca cei de acolo sa ne pună desertul la pachet.

  13. #31

    Am fost de serviciu.

  14. - Deschis programul festiv cu o ceremonie de recunoaștere a valorilor înaintașilor: 100 ml de Brâncoveanu
    - Bucurat ochii de frumosul foc de artificii (ora 14 min) în orașul de reședință
    - Mâncat rață de curte pe pat din cartofi de Auchan
    - Băut una sticlă Merlot, Castel Huniade. Ieftin și bun.
    - Ascultat Damian&Brothers feat bla bla... văzut două filme.
    - ora 4,30 - închiderea programului.

  15. #33

    acasa, fara tv, nevasta gripata, copilul care este absolut incantat ca ii ies caninii de vreo 3 zile.

    mancat o ceafa la gratar, la 12 m-a trezit nevasta sa ne uitam la artificii, ne-am bucurat ca nu s-a trezit si juniorul, tarat inapoi in pat si apoi treziri la fiecare ora sa mangai copil pe spate sa adoarma la loc. un revelion de vis.

    • Căpitanul Evidență de serviciu: nu ați încercat să-i dați celui mic cu gel care anesteziază gingiile?

    • #35

      am testat destule, le trece repede efectul, inainte sa intre in somnul adanc.

      singurul care functioneaza cat de cat e nurofenul, dar si ala e inutil cand dintele strapunge gingia. cel putin in cazul nostru.

  16. Pe 30 dimineata faceam bagajele sa plecam la predeal. Cand colo am ajuns cu copilul de 3 ani la matei bals, boli infectioase, cu diagnosticul.de varsat de vant. Intrat in carantina, desfăcut bagajele. Pierdut sejuru de peste 1000 ieuoi. Happy happy day. PS. se pare ca nu am avut varsat de vant in copilarie, asa ca facem la batranete.

  17. #39

    Cine-s aia de faceau cover la piesa de la Voltaj?

  18. #40

    ... acel moment când ajungi să fii șofer pentru fiul tău, care se duce la chefuri așa cum mergeai în tinerețe

    • #41

      Aiurea ... tu in tinerete mergeai cu ITB-ul (daca nu erai chiabur).

    • #42

      În orașul în care am crescut nu este ITB și daca ești sprinten, în trei ore îl vizitezi în spirală

  19. #43

    2016 a fost pentru mine un an plin de încercări, sper ca 2017 sa fie cel putin la fel de interesant.
    Am fost in centrul orașului, am țopăit mai mult de frig, am deschis șampania la ora 12 si m-am bucurat de artificii apoi rapid acasă unde am mâncat o friptura, o prajitura si am cinstit un pahar de vin cu nea Vasile.
    La aproape 2 a.m. nu era nimic bun la TV, noroc cu Raspberry Pi-ul și OpenElec (Kodi), asa am vizionat in liniște revelionul pe Italia 1 si Canale 5 pana pe la 4 dimineața.

    • #44

      E plugin ai pt kodi pt livetv?

    • #45

      Peltru live tv recomand UltimateIPTV. E dintr-un repo pentru adulti, pachetele live apar si dispar destul de des dar gasesti tot timpul ceva la care sa te uiti. Mii de programe adica, inclusiv toate romanesti.

  20. #46

    Fiind tare antisociala si mai salbatica din fire, ma tragea cheful de stat acasa de picioare de mai ca era sa nu fac nimic. Am reusit si-am invins inertia in ultimul moment si-am plecat la o petrecere cu niste prieteni de la serviciu. Ma bucur pana la urma ca m-am dus, a fost fain. Cu cat inaintez in varsta cu atat mai greu ma urnesc de-acasa. O sa-mi schimb numele in Couch Potato curand.

  21. #47

    La TV a fost cel mai prost program de revelion posibil.
    Si stiti ceva: o sa ziceti ca vorbesc prostii, dar s-a vazut ca a venit PSD-ul la putere. :)
    Daca in ultimii ani nu prea vedeai in piata picior de suedez cu bombe, bombite si pocnitori, iar linistea orasului era netulburata, acum deja era plin de discriminati si de discriminate peste tot, vanzand tot felul de artificii, bombe si petarde.
    Politaii din masinile care mai treceau prin zona nu prea pareau interesati sa-i inhate.
    Sa vedem ce face PSD-ul cu noi, cei cu mici firme sau PFA-uri, ca pe Dragnea Necromancer l-am vazut la TV cand il prezenta pe noul prim-ministru, spunea ca vor da niste facilitati grozave pentru antreprenori, ceva unic in lume, tot romanul va fi incurajat sa-si puna ideile in practica si sa-si faca firma.

    • #48

      Fratele meu istet: cu PSD sau fara, Revelionul la TV este la fel... o adunatura de manelisti si expirati care molfaie aceleasi dume in fiecare an.

  22. Pijamale, pat, cafea, JQ-058548, Stroh 80, cafea, juma' de trabuc Corona, haleu, net, somn.

    • uischi cu stroh? Cita apa ai baut dimineata? Ca vad ca nici trabucu n-ai apucat sa-l termini...

  23. #51

    Am terminat Mafia III, că eram dator din octombrie și m-am apucat de Witcher 3 GOTY. Doamna a jucat Battlefield 1 toată noaptea. Am mâncat niște porcării de la Pravalescu, am băut niște vin de țară și cam atât

  24. #52

    " La sub 40 de ani, arată de parcă are SIDA, cancer, Ebola și puțină gripă aviară, plus ceva sifilis și blenoragie, împletită cu gonoree."
    Blenoragia si gonoreea nu-s aceeasi boala? Adica daca ai anticorpi pentru una se poate totusi sa o iei pe cealalta? Intreb pentru un prieten.

  25. #55

    Dus-adus copilu' si vreo 3 colegi de pe traseu la/ de la Revelion, ne-am uitat la Doctor Who si ne-am chinuit sa convingem catelusa disperata de petarde si artificii (a inceput circul pe la 10, a tinut pana pe la 1) sa nu latre non-stop.

  26. #56

    A fost primul an dupa foarte multi cand nu m-am uitat la tv deloc deloc in noaptea de revelion. Si vad ca n-am pierdut nimic.
    Si am facut sex cu nevasta. Pentru mine sexul in noaptea de revelion este la traditie, mai important ca banii din portofel, chilotii rosii, pestele, strugurii sau salata boef. Sper doar sa ma mai pot tine de traditie multi ani de acum incolo :))))

    • #57

      a fost editie speciala sa-nteleg :))

    • #58

      "Si am facut sex cu nevasta"...tot dupa multi ani? :)))

    • #59

      e neaparat sa fie nevasta proprie?> ca eu am facut cu nevasta unuia. Sa inaugurez traditia asta?

    • #60

      ete 9 nesiguri pe nevasta proprie...nu va mai puteti bucura de reusita omului...

  27. #61

    Pește nu ai voie că e cu pește.

  28. #62

    aveti amandoi asa o privire gen.. "avem atitudine de sarbatoare, vrem si putem... dar n-avem cu cine"

    • #63

      daca tocmai ce ne-o furasem cu petrecerea...

    • #64

      nu la asta ma refeream, ci la mediul inconjurator: acelasi kkt in fiecare an

  29. Boss de unde ti-a venit ideea sa deschizi tvul de revelion? nu se face.

    Noi la petrecerea unei firme in care am lucrat. S-au jucat jocuri tabletop, chestii gen mima. Foc de artificii misto. N-a fost rau.

  30. stiu ca nu o sa crezi una ca asta: m-am imbatat

  31. #67

    Eu mi-am luat o țeapă gravă! Trebuia să merg la o petrecere românească, în Atena. Și când colo, ce să vezi? De fapt era moldo-rusă! Bă tată, jale! Tre' să ai 5 chișioare pentru a dansa sârbele moldovenilor și să bei o sticlă de ceva pentru a asculta muzica ușoară rusească. Ca și bonus: nu am înteles nimic din ce naiba zicea nenea care a prezidat show-ul! Moldovean de la mama lui, ne-o zis că "Moș Crășiun o vinit cu șerbii di la Polu Nord". Puii mei, măcar am râs!

    • #68

      păi și șe, in loc di șerbii ăi fi vrut să vinî (sa) iobajii? ca doar erati in Atena, nu in Vaslui.

    • #69

      Si ce te-a enervat cel mai tare? Ca lumea ne confunda cu rusii sau ca moldovenii inca sunt buni prieteni cu ei?

    • "Nu conteaza cu cine stai la masa daca haleala-i buna". Sven Hassel.

  32. #71

    Revelionul meu? tradițional insipid. Deși cu un gust strepezit după. Doar amintirea că-l petrec cu cei apropiați îl salvează, ca de obicei.
    Dar tocmai văzui, în diagonală, cum petrecură new-yorkezii:
    https://www.youtube.com/watch?v=CwLzMi2g1gU
    (ca să n-o lungesc, numărătoarea inversă este, în clip, la ora 7, și cel mai interesant aspect e atmosfera la 15-20 de minute după, așa cum frumos îi zice, sărbătoarea trecerii dintre ani)

  33. #72

    La multi ani! Revelionul? Cam horror, la fel ca si Craciunul. Dar Igor, Igor al vostru ce mai face?

  34. #74

    La anu' poti veni la noi, daca vrei. Am mâncat cu 2 prieteni și fiica lor cârnați prăjiti și un fel de friptură la cuptor pe la 22:00. Am tăiat un tort pentru că pe 1 e ziua soțului, am rămas la taclale la masă, în timp ce copiii încingeau iPad-urile. La 23:55 am ieșit cu șampania pe stradă, am salutat vecinii și Tâmpa luminată de artificii, ne-am minunat de rezistența domnișoarelor moldovence care dansau în ștrampi și fustițe decorative la o petrecere de vis-a-vis, apoi la 0:05 am inttrat în casă și am lăsat copiii să se dezghețe tot la ipad-uri. Putin alcool, apoi o propunere de vizionat un flm la propunerea sărbătoritului (neinspirată alegere, da' o dată pe an e ziua lui și are voie să aleagă filmul), apoi la 2:00 s-a indreptat toată lumea spre paturile proprii. -15 grade în noaptea de Revelion ne-au făcut să declarăm că ori nu mai sunt gerurile de altădată, ori îmbătrânim noi și devenim din ce în ce mai puțin rezistenți... Nu am deschis tv, nu am avut playlist, nici sarmale, nu ne-a vizitat nimeni cu Sorcova, Plugușor, nu am răspuns la sms-uri și nici la telefoane.
    Nici pe facebook n-am pus poze cu masa îmbelșugată, căci ar fi zărit mama fața de masă cu Moș Crăciuni și mi-ar fi atras atenția că-i necălcată, neapretată și cam decolorată.
    Mai ai la dispoziție 360+ zile să te hotărăști dacă vrei un 2018 minimalist. :D ;) Lore

  35. #75

    30-2 ianuarie Cluj, Hotel Biscuit. Ne-au dat astia caldura cu portia, de am dardait elegant. De la 23.30-00.30 in piata. Boc a facut super spectacol de artificii, s-a pisat pe Firea. La 01 deja dormeam. A doua zi la Baisoara pe partie (Buscat). A fost bune ca am ajuns inaintea celor mahmuri. All good. Ardealu' fruncea :)) Nici un claxon in 3 zile. Nici macar de la bucuresteni.

    • #76

      clar s-a pisat pe firea, ai facut analiza tu, cu tot neuronul

    • #77

      Eram ironic... cu 1/2 din neuron.

    • #78

      haidi bre, ca glumim si noi...

    • #79

      Lasand gluma la o parte sa spun de ce s-a pisat pe Firea:
      1. nu dadea nimeni cu petarde.
      2. nu arunca nimeni cu sticlele de sampanie in multime (acum 4 ani se arunca frenetic).
      3. nu era nimeni in piata in stare de ebrietate vizibila.
      4. dupa 00.00 au blocat bulevardele de langa piata (nu cu o sapt inainte) si au inceput sa o curete de pahare si alte prostii.
      5. focul de artificii deasupra si in spatele ceasului din Piata chiar a fost misto.

    • lasand faptul ca il consider oricand pe Boc peste Firea

      1. ce e asa rau
      2. ce a facut boc aici?
      3. iarasi, ce a facut boc? I-a oprit pe betivi in casa?

    • #81

      3. nu era nimeni in piata in stare de ebrietate vizibila.

      "Vizibila" e cuvantul cheie aici. Ardelenii se imbata cu horinca, sampania e apa chioara pentru ei.

  36. #82

    Am fost la Rucar, într-o formulă restrânsă, alaturi de alt cuplu și un prieten. O cabana frumoasă, fara TV, radio. A trebuit sa petrrcem, că pe vremuri. Aerul de munte ne a spart și la ora 2 dormeam toți. Fiul, de 4 ani, a fost pe telefoanele tuturor. A fost liniștit, savuros, odihnitor...

  37. #83

    la fratii bulgari, a fost frumos. era un pic sa nu ajungem din cauza de cod galben, dar a fost o inspiratie de moment a sotiei s-o luam prin romania si apoi vama veche (de obicei mergem pe la ruse). de data asta a fost cu noroc, cei plecati prin ruse au avut probleme cu viscolul, noi nu.

    hotel, cazare, masa, program de revelion, plimbare, cunostinte noi, una peste alta a fost bine.

  38. Nici ca se putea mai bine descris ceea ce s-a intamplat de Revelion pe posturile Tv romanesti! Tristetea mare, asa cum spui si tu, a fost aceea ca daca oarecum pe antene si restul posturilor OTvizate gen Kanal D ne asteptam sa se difuzeze fecalele actuale pana ne apar bube pe piele (gen Varciu, Pepe, tot felul de curve si curvistine care duc prostia pana la cote greu de atins), sa-i vezi pe Stela si Arsinel fara absolut niciun haz cu scheciurile lor in care...tot astepti si astepti sa se spuna ceva hazliu....este cel putin deprimant! Stela si Arsinel ne-au adus de revelion dovada vie ca nici macar daca ar mai fi trait Dem, Caragiu sau Puiu, nu ar mai fi reusit sa ne smulga nici macar un zambet, data fiind societatea actuala, in care grosolania si prostul gust sunt ridicate la rang de virtute, iar adevaratele valori ori au plecat demult intr-o lume poate mai buna (si aici ma refer la scenaristi, textieri si toti cei ce faceau ca umorul sa fie de calitate cu zeci de ani in urma). Lucru cert, in ziua de astazi, pentru a atinge un anumit standard trebuie sa faci eforturi mari sa pari cat mai idiot pentru a fi pe placul noii majoritati. Pentru mine personal, emisiunile de umor si divertisment au devenit asa...un fel de metoda de tortura usoara! Tigani, curve si "oameni" care rad ca prostii, din nimic si pentru nimic, se tipa se vorbeste vulgar si tare - vezi ...Dan Negru...Bine macar ca exista cineva in spate, in public, ce trebuie sa dea startul la ras! Pentru ca altfel, cred ca si protagonistii ar plange daca s-ar vedea cat sunt de jalnici!

  39. Revin cu comentariul corectat:
    Nici ca se putea mai bine descris ceea ce s-a intamplat de Revelion pe posturile Tv romanesti! Tristetea mare, asa cum spui si tu, a fost aceea ca daca oarecum pe antene si restul posturilor OTvizate gen Kanal D ne asteptam sa se difuzeze fecalele actuale pana ne apar bube pe piele (gen Varciu, Pepe, tot felul de curve si curvistine care duc prostia pana la cote greu de atins), sa-i vezi pe Stela si Arsinel fara absolut niciun haz cu scheciurile lor in care…tot astepti si astepti sa se spuna ceva hazliu….este cel putin deprimant! Stela si Arsinel ne-au adus de revelion dovada vie ca nici macar daca ar mai fi trait Dem, Caragiu sau Puiu, nu ar mai fi reusit sa ne smulga nici macar un zambet, data fiind societatea actuala, in care grosolania si prostul gust sunt ridicate la rang de virtute, iar adevaratele valori ori au plecat demult intr-o lume poate mai buna (si aici ma refer la scenaristi, textieri si toti cei ce faceau ca umorul sa fie de calitate cu zeci de ani in urma). Lucru cert, in ziua de astazi, pentru a atinge un anumit standard trebuie sa faci eforturi mari sa pari cat mai idiot pentru a fi pe placul noii majoritati. Pentru mine personal, emisiunile de umor si divertisment au devenit asa…un fel de metoda de tortura usoara! Tigani, curve si „oameni” care rad ca prostii, din nimic si pentru nimic, se tipa se vorbeste vulgar si tare – vezi …Dan Negru…Bine macar ca exista cineva in spate, in public, ce trebuie sa dea startul la ras! Pentru ca altfel, cred ca si protagonistii ar plange daca s-ar vedea cat sunt de jalnici!

  40. Nici ca se putea mai bine descris ceea ce s-a intamplat de Revelion pe posturile Tv romanesti! Tristetea mare, asa cum spui si tu, a fost aceea ca daca oarecum pe antene si restul posturilor OTvizate gen Kanal D ne asteptam sa se difuzeze fecalele actuale pana ne apar bube pe piele (gen Varciu, Pepe, tot felul de curve si curvistine care duc prostia pana la cote greu de atins), sa-i vezi pe Stela si Arsinel fara absolut niciun haz cu scheciurile lor in care…tot astepti si astepti sa se spuna ceva hazliu….este cel putin deprimant! Stela si Arsinel ne-au adus de revelion dovada vie ca nici macar daca ar mai fi trait Dem, Caragiu sau Puiu, nu ar mai fi reusit sa ne smulga nici macar un zambet, data fiind societatea actuala, in care grosolania si prostul gust sunt ridicate la rang de virtute, iar adevaratele valori ori au plecat demult intr-o lume poate mai buna (si aici ma refer la scenaristi, textieri si toti cei ce faceau ca umorul sa fie de calitate cu zeci de ani in urma), ori pur si simplu, au existat doar din simplul motiv ca "pe vremuri", nefiind difuzati decat foarte rar, si dupa o minutioasa verificare a calitatii, aveau timp la dispozitie sa creeze cu adevarat continut de calitate! Lucru cert, in ziua de astazi, pentru a atinge un anumit standard trebuie sa faci eforturi mari sa pari cat mai idiot pentru a fi pe placul noii majoritati. Pentru mine personal, emisiunile de umor si divertisment au devenit asa…un fel de metoda de tortura usoara! Tigani, curve si „oameni” care rad ca prostii, din nimic si pentru nimic, se tipa se vorbeste vulgar si tare – vezi …Dan Negru & co, si restul. Bine macar ca exista cineva in spate, in public, ce trebuie sa dea startul la ras si aplauze! Pentru ca altfel, cred ca si protagonistii ar plange daca s-ar vedea cat sunt de jalnici!

  41. Din pacate nu imi ia textul complet! :)))) Iata ca nici aici lucrurile nu sunt ceea ce par a fi!