Marți am decis să facem o ieșeală împreună cu copiii, fiecare părinte cu câte unul, la cîte un film. Diferența dintre ei este destul de mare, iar dacă fiica se uită cu plăcere la Star Wars, fiul e fan Minions și Mickey Mouse. Cumva, gusturile lor nu se întâlnesc nicăieri, deci decizia trebuia luată.

Așa că eu am luat fiica și ne-am dus la Fantastic Beasts and Where to Find Them, iar Luna și-a luat odorul și s-au dus la Trolls. Am râs puțin, dacă nu știați, Trolls e jumătate musical, se cântă la greu, fiul a fost profund fermecat, dar pe Luna am scos-o cu o furculiță în timpane de acolo.

Revenind la Fantastic Beasts and Where to Find Them.
Da, mi-a plăcut. Bine, l-am văzut dublat și nu am putut să nu remarc cât de SLABI sunt actorii români, cât de SLAB este jocul lor actoricesc, cât de slab sunt punctate replicile și cât de fad e tot ce înseamnă prezența lor în film. Aștept cu nerăbdare să îl aud pe Eddie Redmayne, care, ca de obicei, a avut o prestație incredibilă.

Filmul e foarte bine făcut, efectele speciale sunt superbe și, ÎN SFÂRȘIT, am văzut și eu un film unde merită să văd 3D-ul. Foarte, foarte bun, cu o mențiune specială pentru Colin Farell. Mi-a plăcut și Alison Sudol.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.