Final: un job și un ajutor

Ionuț a început tratamentul, iar băieții de pe arhiblog sunt la locul faptei. Primele impresii, de la Lucian.
După cum spuneam, sunt momente în care sunt teribil de mândru de voi. Am norocul de a avea cea mai frumoasă comunitate din România.

Dupa discutiile preliminare pe care le-am avut telefonic, mi-am exprimat temerea ca a mea conditie fizica nu imi permite hei-rup la cele 4 etaje, am pus la cale un mic plan, care includea un scaun pliant adus de mine, pentru pauzele eventuale de pe scara.

Astazi la ora 4 (sharp)promisesem ca ajung in fata blocului.
Primesc un SMS "sa tragi masina cu spatele pana la ultima scara sa fie mai usor". Ma ia cu tremur. Conduc execrabil cu spatele si deja vazusem poza cu blocul pe Google...zic ok, nu-i problema, am senzor...pe Ibiza fara senzor esti mort! E dita-mai masina :))

La ora unu' fug de la munca si fac recunoastere cu masina in zona.
Cronometrez (ca imi place sa fiu punctual) si trag concluzia ca 7 min imi trebuie de la munca la locul faptei.
La ora 4 PM se pare ca na, e mai aglomerat, asa ca la interfon sun la 4:02.

Ca orice nativ fecioara obsedat de punctuialitate. Imi pun cele 94 de kile la lucru si alerg pana la etajul 4. Intru, salut, iau scaunul cu rotile si alerg pana la parter. Tic-tac, tic tac. La 5, trebuie sa fim pe Magheru si noi suntem in MIlitari. Fug iar pana la et. 4, trag trei guri de aer si intreb: "Deci cum se face?". Ionut imi zice: "Ca pe mireasa 🙂 " E plin de viata omul asta si glumet. Me likey! Plin de simtul hazului ii zic: "Tine-te bine. M-am insurat doar o data! Deci experienta mare n-am cu mirese 🙂 "

Plecam. E clar ca sunt stangaci si e ceva pentru care nu te poti pregati. Numar scari, ca nu le vad. Nu il tin corect si ating usa unui vecin care deschide usa sa vada ce este. Mama lui Ionut explica vecinului care e treaba si mie cum sa tin corect.

Numaram treptele, dar nu numaram etajele. Abia mai suflam si transpiram ca un porc care sunt (scuze Ionut!). Cand credeam ca urmeaza parterul, respir adanc pentru sprintul de final.

Urma etajul I... Genunchii imi tremura, cer o pazua si ma loveste: uitasem scaunul pliabil pentru pauze. Nu stiu ce a simtit Ionut, dar clar ma prabuseam. Mama lui incerca sa ma ajute. Un vecin deschidea usa la et. 1 cu ceva cola in brate. Il strig, abia respirand: "Vecine, colegu...o mana de ajutor!?". Se uita la noi, doi baieti imbratisati cerand ajutor. Zice "Cu ce?". Ii zic:"Ajuta-ma".

Vecini ca astia doar in Romania gasesti. Lasa cola la usa in bratele prietenei care deschide intre timp si il preia pe Ionut. Ajungem la parter, ii multumesc pentru ca m-a scos din penibilitate si plecam spre locul de tratament, unde fenomenal gasesc loc de parcare.

In timpul in care am asteptat, mi-am gandit greselile (fugile pe scari, uitatul scaunului, etc)
Am pus planul pentru intoarcere la punct si ne-am intors.

Atat pe drumul de plecare, cat si pe cel de intoarcere, am descoperit un om extraodinar insotit de mama lui, am descoperit ca ceea ce numeam probleme sunt fleacuri si faptul ca in continuare conduc execrabil cu spatele la parcare.

Am mai vazut un frate care pana am scos scaunul din portbagaj a alergat cu Ionut pana sus si mi-am dat seama cat trebuie sa pretuiesc lucrurile mici, mai mult decat pe cele pe care ma axasem pana acum.

Cand am ajuns acasa am vazut cererea de prietenie a lui Ionut pe FB, i-am vazut site-ul si portofoliu. Omul asta stie prelucrare foto!

Multumesc, Ionut! Ziua de azi, pentru mine a fost o lectie pe care nu as putea financiar, niciodata sa ti-o rasplatesc.
In weekend bag genoflexiuni si flotari, nu mai uit scaunul pliabil si ne vedem marti sa o luam de la capat!

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

36 comentarii

  1. un singur cuvant: Bravo!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Superb scris, bravo, bravo, bravo 🙂 Inceputul unei prietenii frumoase!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Frumos scris 🙂 Bravo, bravo, bravo! Asteptam continuarea 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Respect Lucian! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Multumesc Lucian! Prima oara e mai greu ca nu te-ai confruntat cu asa ceva pana acum.
    Ce-i drept, mi-a fost putin teama cand iti tremurau picioarele 😛

    Sper ca nu l-ai speriat pe Alin Militaru :), a ramas sa vina luni

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Felicitari! Dar sincere de tot!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #7

    Faith in humanity: restored.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #8

    Nici n-am ce sa zic. Dar uite-asa ma gandesc ca nu suntem pierduti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Multumim arhi pt ca ai creat spatiul virtual necesar crearii acestor intalniri cu oameni minunati. Intr-adevar, faith in humanity restored

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #10

    Bravo!!!

    Toti pot face orice. Dar trebuie obligati sau pusi in fata faptului implinit.

    Pana nu vezi ca mori din cauza fumatului, nu renunti.

    Pana cand poluarea nu ne va lua "viata", nu vom face nimic.

    Pana cand nu il intalnesti pe Ionut, nu realizezi ce buna e miscarea, si ca trebuie sa inveti sa dai cu spatele Lucian. 🙂

    Felicitari baieti!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Felicitari. Gest de exceptie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #13

    Felicitari! Respect!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Speechless!

    Doar atat: felicitari!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. La naiba, e de munca vad. Abia astept sa intalnesc mireasa .

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • lasa Alin ca tu mergi la sala, ai copil...sigur ai alta conditie fizica decat morsa semi-alcoolico-esuata de mine.
      Totusi, o concluzie am tras: asa cum zicea Arhi la articolul initial: baby steps. Tot ce trebuie sa fac e sa il pot cara cate o jumatate de etaj si sa iau scaunul pliabil pentru perioadele in care ma odihnesc. In rest, timp este, nu ne grabeste nimeni.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Jos palaria pt toata comunitatea arhiblog. Respect fratilor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #19

    frumos.rar.bravo

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #20

    Ce oameni faini! Va pup, mo! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Ionut sper ca tratamentul sa isi faca efectul si in timp sa poti sa cobori scarile alea nenorocite singur. Respect pentru Lucian si pentru Arhi care au facut aceste lucruri posibile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #23

    Acum am auzit de poveste. Am ramas impresionat. Ma bucur ca exista astfel de oameni in Romania si sper ca Ionut sa se faca bine.

    Tinand cont ca nu sunt din Bucuresti si nu pot face altceva, exista posibilitatea sa donez ceva bani? Pentru drum, etc. In cazul in care propunerea cu donatia e absurda, ignorati-ma. Ma gandesc ca orice ajutor conteaza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • cred ca in orice oras e un "Ionut". Cel mai bine ar fi sa-l cauti 🙂 Si el are nevoie de ajutor sigur!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #25

    Frumos scris,frumos gest ,m-am emotionat,felicitari tuturor si pt tot ce imparti cu noi Arhi !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #26

    RESPECT!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Respect atat pot sa spun. Ar trebuii sa fie o "normalitate" dar la noi e din pacate o exceptie (am handicap grav si credeti-ma cand spun ca romania e o tara de salbatici)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. Ce dragut acest Lucian.
    Sanatate tuturor !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Frumos gest.Sa speram ca,in timp,asta va deveni normalitate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. asta inseamna sa fii om si prieten, felicitari !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. Arhi, poate ar trebui sa schimbi numele din "Final: un job și un ajutor" in "Inceputuri:un job și un ajutor".
    Cred ca o sa mai vina povesti, imagini, baute si alte alea la "proiectul" asta

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. O poveste superba, sunt profund impresionat. Sa nu mai spun si de umorul fin :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #35

    la multi ani

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. ce frumos! Succes si multa sanatate. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0