Fiule, când vei fi mare, alegi ce vrei tu

tomas-de-torquemada

Mie, și nu doar mie, ci mai multor oameni de teapa mea, la întrebarea De ce m-ai botezat într-o anumită religie fără ca eu să pot să am posibilitatea de alegere, ni s-a spus, cu o bătaie pe creștet, că părinții au făcut ce au crezut că e mai bine pentru noi, când vom fi noi mari vom avea dreptul de a alege ce vrem noi. Iată, se pare că nu.

Nu este posibil așa ceva, nu există posibilitatea unei cereri oficiale de descreștinare, așa cum a numit-o domnul Ursu. Țin să precizez că botezul la care face referire domnia sa spunând că nu a fost întrebat atunci când a fost botezat face parte din moștenirea pe care în principiu într-o societate creștină o primim de la părinți. Am primit și limba de la părinți, am fost trimiși la școală de părinți, fără să fim întrebați, am fost botezați. Botezul nu ne face captivii bisericii, el este un act de natură comunitară, ne introduce în comunitatea creștină

Practic, BOR refuză să îl scoată pe numitul Ursu Mihai din evidențele ei. E opțiunea lui să fie credincios sau nu, dar odată botezat, aia e, ortodox te numești, nu mai ai dreptul să te excluzi din cifrele lor. Nu, desigur, cifrele astea nu au legătură cu banii pe care îi primesc de la stat în funcție de numărul de vite furajate ce îi adoră și restul. Nu, e doar un act creștin.

Serios, dacă sunteți atei sau agnostici, nu vă mai lăsați păcăliți de chestia cu presiunea familiei, a vrut soția, soacra, mama etc iar mie nu mi-a păsat. Așa am făcut eu și regret maxim. Dacă credeți în ceva, nu vă mai lăsați copiii să fie masă de manevră scriptică pentru popi. Pentru că ne afundăm din ce în ce mai mult în marasmul creștin și în loc să ne îndreptăm spre dimineața științei, adormim în ora vesperală a religiei.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 56 beri
Loading...

81 comentarii

  1. #1

    "ora vesperală a religiei" - mindblown!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #4

    Dar de ce naiba sa intreb biserica?! Poate cineva sa-mi dicteze ce si cum sa cred, sa declar, sa ma consider?! La recensamant m-am declarat neafiliata vreunei religii. Daca statul sau oricine altcineva alege sa ignore propria mea declaratie despre mine insami si sa ia de buna declaratia altcuiva despre mine (exceptand oarecum marturia in caz de proces) este mai imbecil decat e legal.
    Si daca ma botez in alta religie, din propria vointa si alegere, ca adult cu discernamant, ambele biserici or sa declare ca-s "supusul" lor? Or sa se bata pt mine sau cum?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      pentru ca e alegerea personala de a cere sa fiu scos din scriptele lor, unde am fost adaugat fara voia mea. de aia.

    • #6

      Uite de aia e de apreciat ca la pocaiti se intampla la 18 ani din propria vointa. Vrei bine? Nu vrei aia e noi ti-am.spus care e "calea cea dreapta". Sa zicem.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      Pai ok, daca problema e ca scriptele sunt folosite la adunat bani, atunci declararea de la recensamant nu e suficienta? De ce statul ia in seama declaratia bisericii despre mine si nu declaratia mea despre mine?
      Si orice alte evidente publice ar trebui sa ia in seama declaratiile oamenilor despre ei insisi, nu declaratiile bisericii despre oameni. In cazul asta orice scripte ale bisericii ar fi egale cu 0.
      Ce facem cu aia care la bere, la barfa, pe bloguri se declara agnostici, atei, etc si totusi la recensamant s-au declarat otodocsi (sau alta religie, nu conteaza), ca asa au fost botezati sau s-ar fi ofuscat mamica sau au permis altora sa declare pt ei (ma indoiesc ca e cazul tau)? Daca ei nu-s capabili sa-si asume propriile idei si sa se autoexcluda din randul bisericii atunci cand declaratia lor chiar conteaza, de ce i-ar lasa biserica sa plece?!
      Hm, ar putea s-o bage p-aia cu datele cu caracter personal. Ai datele mele ca le-a bagat altcineva. Io nu mai vreau, scoate-ma.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Ce ma distreaza aia cu pocaitii.. Bluehand, stii vreunul care sa fi refuzat botezul dupa ce a fost prelucrat temeinic timp de 14 ani de parinti? Ai idee ce fel de viata ar avea un astfel de ins daca ipotetic ar exista?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      exact discutia asta o aveam eu cu nevasta-mea. ce copil poate rezista presiunii familiei?

    • #10

      Stiu eu intr-un sat din Timis un ateu cu tatal pastor la pocaiti. Dar e exceptie. Conincidenta sau nu, are studii superioare. Amin

      Off-topic ma distreaza rugaciunile de pe fb unde esti indemnat sa scrii amin. Acolo bag u allahu akbar sa-i vad pe enoriasi cum se inflameaza

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      @dan gerosu - da, gramada. Stii, altfel nu ar fi avut cum sa apara ateii 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #12

    păi nu prea ai ce face cu nevasta, hai că de părinţi, bunici rude te doare în 14, dar dacă ea vrea ca copilul şi al ei să fie botezat de mic. Şi eu agnostic fiind nu mi-aş dori să îmi fie manipulată familia, dar dacă Ea vrea asta? unii vor să fie maniPulaţi. Ideal ar fi să ai jumătatea cu aceeaşi credinţă dar sunt rare astfel de potriviri.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      Inseamna ca ti`ai gresit nevasta nene..

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      nu am nevastă, dar tu crezi că îţi poţi găsi nevastă cu care să te potriveşti la toate aspectele, chiar şi la cele pe care nu te interesează? Adică îţi place de una că are câteva calităţi pe care le cauţi dar nu te bagi dacă nu vă potriviţi ecumenic? asta vrei să îmi zici?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      da nene, ca stiu ca aia o sa ma frece la toti creierii cu credinta ei, prefer sa stau singur

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #16

    Dacă nu tine treaba aia cu operatorul de date cu caracter personal si sa fie obligați legal, cred ca singura soluție e sa nu te declari ortodox la recensământ - ceea ce am și făcut, cu destula insistenta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      pana in momentul in care maica-ta te declara ortodox. lasa mama, ca asa e bine, lasa

    • #18

      Pai daca lasi pe altul sa decida/declare pt tine si cand esti adult e ca si cum ai alege tu aia. Nu ti-ai asumat sa declari tu pt tine, sufera. (Este un "tu" general si impersonal, nu se refera la cineva anume).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      la recensamant eu eram inca la facultate, la camin. m-au numarat si acolo (agnostic) si la ai mei acasa (ortodox).

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #20

    pai cum? adica daca trec la iudaism sau catolicism tot ortodox raman?
    si daca renunt dupa aia la religia de al doilea revin automat la ortodoxie?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      asa se pare. cica asa e si la catolici, daca ai fost botezat, ura si la gara, esti al nostru

    • #22

      pai atunci sa privim partea plina a paharului: treci pe rand prin catolicism, iudaism, mahomedanism, etc.
      cand mori o sa se bata zeiipe tine si negociezi de pe pozitie

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      @Cristi

      Te-a batut vreodata gandul sa scrii o carte? Daca da iti ofer un titlu ... moka: "Din CornerCase-urile Credintei".

      Cred ca ar avea succes. Bafta!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      @Arhi - de fapt nu e chiar asa, la catolici nu te retin daca nu vrei. Dupa mutarea in Germania am mers sa cer scoaterea mea din biserica (plateam 1.5% din venitul lunar). Interesant a fost cand am mers in Romania si ma certa preotul din sat ca m-am "ateizat" de cand am plecat in DE. Deci el primise scrisoare de la Parohia Catolica de aici ca nu mai sunt crestin romano-catolic. Deci este posibil sa iesi din carti. Si atunci munca de lamurire ca eu de fapt numai ca sa nu platesc taxa aici (da, stiu, sunt zgarcit, etc), ca in Romania continui s-o platesc (poate ma insor si eu vreodata) si ca totul este in regula. C'est la vie!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      mi se pare foarte dragut asta cu cotizarea. joci la echipa aia? sustine-o, nu ma pune pe mine sa iti dau bani pentru povestile tale. ceea ce e foarte corect.

  6. #26

    Dap, sunt unul dintre cei putini care a refuzat categoric sa isi boteze copilul la insistentele familiei.
    Singura scuza ca sa o botez, pentru ei era: "ca asa'i lumea, ca ce zice lumea" .. all they got was a fuck off.
    Amu.. ma pregatesc sa intru in celelalte probleme.. unde gasesc o gradinita fara dumnezai pe pereti?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      nicaieri, si la stat e plin de ele, ba chiar mai plin decat la particular. i-am zis la educatoare in mod direct ca nu vreau de astea cu isus and shit. de craciun cine primise poezie de recitat cu isus si bunatatea sa cea mare? fi-mea

    • #28

      la stat clar nu am ce cauta... si la privat.. dau eu de una pan la urma, cluju`i mare 🙂
      o sa prefer s`o duc la unguri probabil

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      Una cu Mosi Craciuni, reni, iepuri, ceva, nu se gasea in toate culegerile de texte pt serbari?!
      Sau aveai problema si cu asta?
      Frate, pe mine lipsa asta de respect pt ideile/alegerile altora (atat timp cat nu-s ilegale) ma termina.
      Ai prieteni/cunostinte, etc bisericosi, lasa-i in durerea lor. Nu-i baga in fata pe Darwin, Hawkins si compania.
      Cunosti atei, nu te apuca sa le predici cuvantul Domnului, sa le povestesti in ce pelerinaj ai fost si sa le impui poezele cu Iisus copiilor lor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      sistem Montessori. nu se baga peste religie. ca "materie" (daca e sa ii zic asa) la scoala au "istoria religiilor". in functie de centru, este inclusa, optionala, sau deloc.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      Ce mandru pari de tine ca nu ti-ai botezat copilul. V-ati americanizat toti, de nici limba romana nu va mai place. Daca tot sunteti atei, agnostici sau va mai numiti voi, respectati si alegerea celorlalti care isi doresc si cred in Dumnezeu. Nu stiu de unde atata ura impotriva Bisericii. Si de unde atata zgarcenie pt cativa banuti lunar/anual. Cand platim adaos comercial de 50-600% prin malluri sau cafenele, nu se mai plange nimeni. Amintiti-va ca avem un Dumnezeu care a venit pe pamant si avem atatia sfinti romani care si-au dat viata pentru credinta lor. Iar noi acum ca avem Biserici la tot pasul nici nu mai intram in ele. Vor veni timpuri grele când vom vrea sa.ne rugam la Dumnezeu si nu vom avea cum. Aveti grija de sufletul vostru, ca viata aici pe pământ e prea scurta....cea de dincolo e vesnica. Doamne ajuta! Si....tin sa menționez ca studiil, stiinta nu au nimic in comun una cu cealalta. Sunt paralele. Ambele exista si nu se exclud una pe cealalta. Pana si Darwin a recunoscut ca exista Dumnezeu. Ceea ce....spune multe. Am facultate si un master si nu in teologie, nu fac parte din clanul babelor care dorm in Biserica, sunt doar un om care ....pana in momentul de fata....tot ce am.cert pe lumea asta e faptul ca Dumnezeu exista si El m-a ajutat mereu la greu. Prieteni, familie, toti te lasa, Dumnezeu niciodată. Trebuie doar sa crezi in El.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      bâsti bai cu poveștile tale si cu masterul tau la spiru

  7. Dar daca treci la alta religie, ce face biserica ortodoxa, te scoate sau te blesteama si te tine captiv in continuare?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #34

    Eu as vrea ca cetatenia sa mi-o pot alege liber, atunci cand as putea alege in mod constient. Poate as alege sa fiu cetatean Canadian sau chinez. De ce cetatean roman?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Ti se pare ca cetatenia si religia inseamna acelasi lucru?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Alex: pina la un punct, da. Atita timp cit avind o cetatenie/etnie oarecare poti fi tinta unor inamici "istorici" si atita timp cit traind intr-o tara/continent crestin poti fi tinta unor indivizi care considera ca cine nu e de religia lor tre' sa crape, care e diferenta? A fi croat in Serbia in anii '90 sau a fi crestin in biserica in Rouen in 2016 e cam acelasi lucru daca se termina cu coliva si parastas...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #37

    de acord ca e dubios sa se faca peste capul tau toate cele dar si dorinta asta de a scoate tot ce tine de religie din viata ta/a copiilor e imposibil de obtinut sau controlat total. ghinion maxim sa fie o populatie majoritar adulatoare de poze si povesti dubioase. eu m-am inregistrat ateu la referendum. se pare ca mai sunt cativa care au facut la fel, de ajuns sa incapem toti la o terasa sa bem o bere. dar...botezul si casatoria in sine chiar au devenit mai degraba evenimente cu caracter social, nu religios. ideea nu cred ca este sa fugi de religie si sa o consideri o ciuma ci mai degraba sa ii dai piticaniei posibilitatea sa aleaga cand pricepe lucruri si sa o faca in cunostinta de cauza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      Sunt cu caracter social, dar aia se trag in poze ca uite cate familii crestine...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Referindu-mă strict hermeneutic dar în același timp conjuctural spre structura profundă de bază a acestei complexe stratificări spre care putem extrapola doar o parte din nemărginita savoare neinteligibilă a corpusculului invizibil dar totuși vizibil, negeneralizând, pot spune că răspunsul este: CĂPȘUNI!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #41

    Eu sunt crestin in credinta,consider ca biserica indiferent de rit pokemonizeaza crestinismul.Cred ca credinta isi pierde substanta prin instituționalizare,nimeni nu ar trebui sa aibă monopol pe dumnezeu.Bă si nici crestinii nu mai sunt ce-au fost s-au pizdificat si astia,pai acu 1000 de ani făceau astia cu turban prin Europa ce fac acu?Se dădea adunarea imediat si se planificau 332,23 de cruciade.Acu umanistu,agnosticu,ateu nu are resortu ala sa il împingă sa puna in practica un pogrom misto.Daca e nevoie de Dumnezeu,fiul si toata primera de îngeri sa îi caftim pe aia cu nisipu in calcaie,eu zic ca Dumnezeu e disponibil.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Daca ar fi de ales doar intre 2 optiuni, crestin sau islamist, atunci crestin, fara umbra de indoiala. Insa da, cu acelasi regret ca si "biserica" a devenit politically correct, acum se marginesc la a da comunicate de presa cand le moare un reprezentant intr-un... sediu de-al lor. Acum 5-600 de ani comunicatul de presa era inmanat personal musulmanilor. Sau resturilor care mai ramaneau din ei.

      Legat de pokemon, s-a gandit cineva ca poate pokemonii bantuiau pe pamant si inainte de aparitia Pokemon Go? Acum doar ni s-a dat instrumentul cu care sa-i putem vedea...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • vere, înainte să plece în cruciade ăia se antrenau killărind evrei şi pe cei care nu erau suficient de creştini, după ei. cum evrei mai sunt cam puţini, şi ar fi de preferat să-i ai drept aliaţi, ia ghici, pe cine or să se antreneze noii cruciaţi de care zici tu?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      As avea o lista cu oaresce sugestii (nu cu nume de persoane, ci mai... generale), dar mi-e ca scriind-o intru in atentia cui nu trebuie. A CNCD-ului, de exemplu...

      In plus, acum nu mai suntem in anul 1600, an la care au ramas blocati purtatorii de cearsaf...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      Religia a ridicat imperii,a dărâmat altele,a pus in miscare populatii întregi in numele unui ideal adevărat sau închipuit,eu nu as subestima crestinii daca religia lor ar fi cu adevărat in pericol,mai ales factiunile dure din centrul si estul Europei.Daca se va radicaliza populatia crestina,se va radicaliza si biserica si asa cum uitam mereu,istoria este repetitiva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      Nu trebuie să te uiți înapoi cu 1000 de ani nici cu 500,doar cu vreo 10 ce le făceau creștinii sârbi musulmanilor.Și doar cu vreo câteva zeci vezi în istoria noastră ce au pățit evreii la 1907 sau în al doilea război mondial -de, dacă nu au fost musulmani disponibili au făcut și oamenii ce au putut.Să nu dea Dumnezeu cel sfânt sa vrem noi sânge nu pământ pune puțin altfel,eu nu îi văd deloc bine pe musulmani.Ei omoară 1,2,100,1000 dar dacă Europa și marele licurici vor,n-o să mai existe picior de musulman.Gândiți-vă la ce a putut face un cetățean Adolf îl chema când i s-a părut lui că evreii nu sunt chiar cusher.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      Și revenind la simpaticul Adolf si emulii lui,știți câți evrei locuiau în Iași înainte de a-l doilea război? Nici eu nu știu,dar știu că procentual reprezentau peste 98%.După război sunt ceva mai puțini și nu germanii i-au obligat la ceva pe români ci aceștia au acționat cu multă bucurie,jaf și omor nepedepsit ba chiar încurajat de stat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      parca doar vreo 200 000

    • Nu stiu cum o fost la Iasi, insa mie-mi zicea tata ca la Dorohoi strada principala a devenit pustie de la o zi la alta. Pustie in sensul ca toate casele si dughenele erau goale...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #50

    Unde scrie ca am fost botezat?e vreun certificat ceva?dupa ce mor martorii botezului pot sa zic ca am ce religie vreau...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #51

      existi in arhiva bisericii unde ai fost botezat. exista inclusiv certificat de botez

    • #52

      Mda...nu stiam.o sa cer la biserica o copie dupa cetificatul de botez.sper sa revin cu poza..

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #53

    Speranţa e foarte importantă, dacă nu moare prima. O femeie care îşi ia porţia de bătaie peste dinţi, zilnică, de unde îşi trage ea speranţa aia că mâine va crăpa ăla, sau o idee cum să-l omoare? nu de la miliţie! Vă zic io, religia şi rugaciunea duc la meditaţie, când te rogi, mintea printr-un proces de halucinare îţi dă întotdeauna răspunsurile, nu răspunsurile bune, dar asta e altă poveste. În concluzie religiile sunt bune cât timp nu se trag din iudaism, sau sunt monoteiste, de fapt ăsta e şi scopul unui singur zeu, să poată fi monetizat, să se priceapă la toate, să acopere toate nevoile donatorilor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #54

    Sunt interesat de o procedura administrativa de "scoatere din scriptele BOR". Daca organizeaza cineva ceva in sensul asta inclusiv actiuni de natura jurdica pentru crearea acestei proceduri administrative doresc sa particip. Sunt dispus sa contriubui financiar la acest demers.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #55

    Oare unde se depun cererile cu refuzuri de a fi roman, de a fi om sau de a fi barbat/femeie? De de sa fim obligati de societate sa fim asa cum ne-am nascut? Poate ca odata ajunsi la o varsta ne dam seama ca vrem sa fim boi. Ar trebui sa fie o institutie cu un ghiseu unde sa se depuna cereri in sensul asta. Unii sunt boi si nici nu isi dau seama - pentru ei ar fi necesar un organ de control care sa faca cererea de bouficare in numele lor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      da da, asa e. doar ca te nasti roman, nu te nasti ortodox. mizeria asta cu religia e doar optiunea dementa a unui grup de oameni. inceteaza cu mizeriile.

    • #57

      Mestere,cum spunea una bucata judokan de la răsărit:nu majoritatea are nevoie de minoritati ci minoritatea are nevoie de majoritate.Contează ce crezi,cum iti educi copii,cum iti traiesti viata, restul sunt detalii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      Arhi, aici ai dreptate doar pe jumatate. Te nasti roman si inveti sa vorbesti limba romana inainte de a invata engleza fiindca, printr-un joc al sortii, parintii tai sunt romani. Esti botezat in rit ortodox / catolic etc pentru ca, printr-un joc al sortii, parintii tai sunt ortodocsi / catolici etc. Si da, ca parinte iei decizii in locul copilului tau, care nu le poate inca lua singur, si spre (ceea ce tu percepi ca) binele copilului tau. In fine, daca tu nu crezi chiar in nimic nu e ca si cum botezul te incurca - pentru cei care nu cred, botezul e un fel de baita publica. Asta este.

      Jumatatea in care ai dreptate e cu finantarea de la buget. Aici solutia e relativ simpla: biserica trebuie sa ia bani direct si transparent de la enoriasi. Organizare teritoriala - pe raza Bisericii 1 contribuiti la Biserica 1, sau la alta, dar la intelegere cu cei de acolo. Nu vrei sa contribui? Brici, dar atunci nu vii la noi sa te cununam / inmormantam etc. Pay for play, cum ar veni. Introduci sistemul asta? In 3 saptamani raman maxim 25% crestini in tara.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      nu, nu sunt ortodocsi printr-un joc al sortii, ci prin decizia constienta a parintilor lor. hai sa nu amestecam cacaturile cu argumente stupide.

    • #61

      @Jordan daca banii s-ar derula transparent la biserica atunci ar fi problema mare. ca si-ar da lumea seama cam cati bani sparge preafericitul and co. probabil ca i-ar lapida rapid.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      @John: poti renunta sa fii cetatean roman fara problema. Problema e sa te accepte altii si sa iti dea cetatenie.
      Om, respectiv barbat sau femeie e conditia ta biologica. Parintii tai nu pot sa iti aleaga sexul la nastere si nici sa opteze sa fii elf.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #63

      Ma rog, la cetatenia romana poti renunta (se pare ca e chiar mai usor decat sa renunti la ortodoxie ) - obtii alta cetatenie, renunti la prima si gata). Plus ca nah, doar in ultimul timp a devenit mai usor sa alegi sa fii ateu. Tu vorbesti de presiune, in 2016? Imagineaza-ti cum traia in perioada interbelica un taran tipic, intr-un sat tipic, dupa ce nu-si boteza copilul :).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      Poți sa depui cerere că nu mai vrei să fii cetățean român și ca nu vrei nici altă cetățenie,primești vestitul pașaport maro și aia e,ești fără cetățenie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      nope, nu mai poti. poti renunta doar daca ai alta cetatenie

  16. aide bre ca ursu e o pizda de atentie, ceva de mare exceptie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #67

    Îmi aduce aminte de o veche cunoştinţă (cred că se face un deceniu de când n-am mai vorbit) care s-a cuplat cu un libanez, libian, habar n-am exact, unul din Orientu' Apropiat în orie caz.
    Originar din Orientu' Mijlociu dar lucra în străinătate şi 'ntelectual, da? Că aşa s-a întâmplat şi s-a decis să-şi unească destinele. OK, momentan e bine până aici dar vine partea cu căsătoria, ritualul religios.
    Ea era ortodox creştină, el era musulman. Ea nu crede în Dzeu (atee) şi el nici atât.

    Dar ce să vezi, tipu' a convins-o să se mărite, totuşi, după riturile islamului. Ei nu-i păsa, evident, şi şi-au unit destinele sub umbrela islamului, că, na, să fie rudele lui fericite. Că ştia sau nu, ea a devenit musulmană, chiar dacă e atee (şi el tot ateu), iar copiii lor vor fi consideraţi musulmani.

    Mi-am zis câteodată că trebuia să ofer nişte "hint-uri" ca să se unească fără să bage religia, chiar dacă rudele ăluia (religioase, evident) se supărau. Că făcui bine sau nu, nu ştiu, că poate se supăra... cumva, m-am simţit vinăvat că n-am încurajat-o să fie mai îndrăzneaţă şi nu pasivă asemeni într-un harem.

    Pune-te (şi alţii sunt invitaţi să-şi bage sfaturile) în situaţia asta: cum dracu' să dezlegi agresivităţile-pasive când vine vorba de unirea destinelor pe fond religios? "Că i-ar face pe ai mei fericiţi", "Că să nu se supere ai mei" şamd?
    Dacă o luăm la măduva sângelui, e convertire prin subterfugiu. Cunoştinţei mele nu i-o fi păsat că se mărită şi devine musulmancă nepracticantă (nu ştiu dacă ştia/ştie acest lucru), dar nici nu ştiu dacă a realizat că şi plozii ei vor fi consideraţi tot musulmani, nici măcar "neutri" ca să zic aşa, dacă nu ortodocşi.

    Poftim, convertire prin subterfugiul măritişului religios.

    PSA: Ar fi bine să-i spună cineva lui acest Ursu Mihai să nu-şi ia fentă din asta. Just in case, poate nu e cazul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Adevărul e că ne-ar trebui un Torquemada acum pentru teroriștii ăștia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. PUI UMPLUT CU PRUNE ȘI FIERT ÎN MĂMĂLIGĂ a la Freigedank

    -1 pui măricel
    -o găleată prune
    -mălai

    Se ia puiul, care nu tre să fie prea mare, dar nici mic. Se spală, se curăță bine bine, scot măruntaiele. Se dă puțină sare, o idee. Apoi se curăță prunele de sâmburi, care prune nu tre să fie nici prea coapte, dar nici verzi și se umple puiu cu ele la maxim. Se coase după aia puiu ca să nu se imprăștie prunele.

    În timpu ăsta se pune oală mai mare, un vas mai mare mălaiu la fiert în apă, până se face o mămăligă moale. În momentu ăla când vezi că se face mămăliga, scufunzi puiu în mămăligă înainte de a se întări mămăliga. Și îl lași acolo să fiarbă 40 de minute. Mai apoi apă dacă e, mai mesteci, mai vezi ce se întâmplă, vezi să nu se...coacă.

    Apoi, cuptoru să fie incins, ai luat puiu cu totul și l-ai băgat în cuptor. cu oală cu tot. Îl lași să zicem 20 de minute. Până se întărește el. După aia îl scoți și bon apetit!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #72

    Eu am făcut cerere și am fost exclus din evidențele lor și am primit și o hârtie, din câte țin minte. Știu că a trebuit să caut parohia unde am fost botezat. Asta s-a întâmpat cu circa 10 ani în urmă. [aici urmau 400 de cuvinte în care explicam de ce nu e în regulă să faci caz dintr-o chestiune care în mod normal n-ar trebui să te intereseze]

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #73

    interesant

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #74

    Am intrebat si eu de ce suntem botezati la o varsta atat de mica.
    Mi s-a raspuns: pentru ca nu stim cand mori. Daca am sti cand murim am boteza la orice varsta.
    In problema lui Ursu toata treaba sta in sfintenia acestui botez, se considera ca atunci ai intrat in oastea lui Dumnezeu. Din care nu exista iesire.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #75

    Ala cauta sa iasa in evidenta, nu stie ce sa mai faca. Iar religia e un hot trend acum.
    Biserica il poate excomunica daca doreste.
    http://m.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/excomunicare-afurisire-69955.html

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. man, aici cred ca e un pic mai complicat.
    din ce stiu eu se numara ca, cap de vita furajata doar cei care platesc "cult". in rest apari doar ca botezat.
    tovarasu ala ursu, cum zice si @animaloo, e doar un mare cersetor de atentie dupa cum am vazut si in articolele de pe blogul lui...
    interesant este ca si el apeleaza la biserica ca sa-i iasa cerseala 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #77

    Boss, off-topic: de cateva zile, cand vin pe site-ul matale inainte de pranz vad ca nu sunt noutati si apoi revin peste vreo ora: surpriza! 2-3-4 articole cu zeci de comentarii! Le dai drumul deodata sau am eu (mira-m-as) o problema?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #78

      azi nu am scris nimic pana la 10 si ceva

  26. #79

    Cand se numara procentul de populatie crestin ortodoxa hop si Daniel cu teancul de certificate de botez.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #80

    Dumnezeu are nevoie de bani, nu se mai satura.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #81

    plm, eu cred ca o religie e la fel de serioasa ca oricare alta. Daca e convenabil pt mine sa fiu: iudeu, catolic, hinduist etc etc intr-o anumita situate, sunt ce vrei tu. In rest.... fortza fie cu tine

    Thumb up 0 Thumb down 0