Follow up Discovery RDS

Înainte de orice, e de remarcat că o gașcă de bouleni, în frunte cu conducătorul lor suprem, Mircea "suntmândrucăstaucumama" Badea, au înțeles că eu iau partea RDS și că sunt articolele plătite. Așa e, familie de tarzi, de aia am renunțat la RDS și am scris pe blog că sunt scumpi și de rahat, că m-au plătit. Și de aia am dat exemplul intactului, la abuzurile RDS, pentru că sunt plătit. Cici, scoate-ți Bruma din urechi, prietene.

Și acum, comunicatul dat de Discovery.

Este regretabil ca s-a ajuns in acest punct si ca telespectatorii sunt afectati de ceea ce se intampla, insa faptele vorbesc de la sine:

In primul rand, suntem ingrijorati ca actiunile RCS&RDS ii vor priva pe abonatii sai de 6 canale, inclusiv Discovery Channel, cel mai urmarit canal de documentare din Romania, lider pe segmentul sau. In cursul acestui an, Discovery Channel a fost urmarit de cel putin 11 milioane de romani, in medie, pe luna (Kantar Media Audiences, target ind 4+). Mai mult decat atat, conform unui studiu comandat de Discovery Networks si realizat de Gfk in 2011, pe un esantion reprezentativ la nivel national (16 +), 89% dintre abonatii RCS&RDS din Romania au declarat ca Discovery Channel este canalul lor preferat. In plus, in ultimele 5 zile, peste 16.000 de persoane au semnat petitia noastra prin care cer pastrarea canalelor Discovery in grila RCS&RDS, manifestandu-si clar dorinta de a urmari in continuare programele noastre.

In al doilea rand, oferta pe care am facut-o celor de la RCS&RDS este competitiva si adaptata la conditiile comerciale pe care le utilizam in relatie cu toti jucatorii din piata. Ponderea tarifelor noastre din abonamentul platit de abonatii RCS in fiecare luna este de aproximativ 1,5%, in medie, pentru fiecare canal Discovery inclus in pachetul de baza. Credem ca este un pret rezonabil in raport cu calitatea programelor noastre.

In al treilea rand, in cei 15 ani de cand suntem prezenti pe piata din Romania, am facut investitii semnificative. Pe parcursul ultimilor trei ani de contract cu RCS&RDS, am lansat doua noi canale pentru abonatii operatorului - TLC si ID Investigation Discovery. Mai mult decat atat, am lansat Scoala Discovery, un proiect educational realizat in parteneriat cu Ministerul Educatiei, prin care care oferim elevilor si profesorilor, in mod gratuit, continut educativ TV si online. Scoala Discovery este singura initiativa de acest gen din Romania, programele sale fiind urmarite de aproape 1 milion de elevi romani, in cursul acestui an.

Ne mentinem angajamentul fata de telespectatorii nostri si le multumim pentru sprijin celor care si-au exprimat opinia si continua sa ne sustina prin mesajele si semnaturile lor. Reactia lor ne dovedeste ca Discovery Chanel este cel mai iubit canal de documentare din Romania, iar abonatii RCS&RDS vor ca el sa ramana in oferta operatorului. Din acest motiv, suntem deschisi sa continuam negocierile cu RCS&RDS pentru a gasi o modalitate de a pastra canalele Discovery in ofertele sale.

Ce rețin eu de aici?
1. Discovery nu dorește crearea unui pachet separat, cu programele sale, gata de a fi achiziționat de acești fani fanatici, ce rup internetul în like-uri. Deci, siguranță maximă că au un target serios.

2. practic, din prețul pe care îl plătiți pentru abonamentul tv, peste 10% merge către canalele Discovery. Din 130 de canale pe digital, da? Da, e un preț rezonabil, 13 200 000 euro pentru 6 sau 7 canale din 130. Mai ales că e foarte calitativ. Amish Mafia, Gold Rush, Toddlers and Tiaras, 16 and pregnant și alte capodopere științifice.

Revenind. Protestul nu se face cu like pe facebook. Protestul se face cu rezilieri de contracte. Vrei să protestezi? Anulează-ți abonamentul. Ai voie, prin contract. Dar like-ul pe facebook e atât de simplu, nu? Și poate fi pus și în comunicate de presă.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

123 comentarii

  1. #1

    16 and pregnant e de la MTV.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • alxzen » same shit

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      ei au pe TLC altu mai grav : I didn`t know i was pregnant !!!! dude, sa vezi un episod, replici d-alea "Credeam ca e de la hamburger " :))))))))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Si totusi, sunt 25 de minute de reclama plus 5-6 minute de promovat emisiuni proprii in fiecare ora. Nu am mai vazut o productie mai noua de 2007 de ceva vreme (or fi fost, nu zic, dar rare)
    va invit la un exercitiu - urmariti un episod top gear pe discovery (maxim 30 de min de emisiune) si apoi urmariti acelasi episod preluat de la bbc (60 min fara nicio reclama).

    concluzie - duca-se la dracu si rcs si discovery cu mizeriile lor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • pt ca bbc este detinut de britanici, cum sunt si la noi cei de la tvr care nu au reclame in timpul emisiunilor, dar cand este preluat de alte posturi trb reclame pt a plati acele costuri. Problema cu minutele de publicitate este a cna

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • de acord, dar mie ce-mi ramane din emisiune daca dialogurile sunt taiate la jumatate?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. ar trb sa fie (nush cum e pe cablu) dar eu pe satelit deja platesc pt pachetul extra1( world, science,t&l, investigationsi alea 2 viasat)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #8

    " Credem ca este un pret rezonabil in raport cu calitatea programelor noastre."

    adica si calitatea lor este de 1.5% ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #11

    130 de canale pe digital? pe satelit deabea sunt 90 in conditiile in care din astea jumatate sunt in ungureste sau criptate. adica fix nimic. mai am platit pana pe 10 decembrie. Dupa, le zic frumos la revedere. E dreptul meu de a ma uita la ce mizerii vreau 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. La ce sa le dea atatia bani celor de la Discovery? Cum spuneau mai sus, nici eu nu am mai vazut o emisiune noua pe Discovery de ceva timp. Recunosc, imi place foarte mult Discovery, ma uit destul de des insa prea multa reclama si deloc emisiuni noi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #20

    exagerezi cu alea 200 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Jimmy » deloc. seteaza-ti tv-ul pe finlanda si da cautare analog. sunt pestte 200

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da, pentru că sunt posturi care emit pe mai multe frecvențe și le găsești de mai multe ori.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #23

    plus ca >40 sunt complet inutile, falimentare si ocupa frecventele degeaba =))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #24

    Pai daca or sa scoata canalele de la discovery... eu sigur imi scot RDS-UL 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      Am un prieten care lucreaza la RDS intr-un oras din provincie. Nu a venit inca aproape nimeni sa rezilieze cu acest motiv. Sa ne spui cand ai trecut pe alt provider 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #26

    Discovery sa se duca dracului cu tot cu programele lor. Daca n-au publicitate au promo si daca n-au promo au publicitate. I-am urmarit o data cu placere, OCC, Top Gear, Bear Grylls, etc dar acum isi bat joc.

    Discovery Channel a fost urmarit de cel putin 11 milioane de romani, in medie, pe luna

    Zi sa-ti puta ochii! Cine mama dracului sunt retardatii astia care fac studiile de audienta ? Cum dracu sa fii atat de cacanar sa spui ca 11 milioane de romani se uita la Discovery lunar ? Ai dracu' racameti !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      @ Florin, tu cand pornesti televizorul, nu butonezi toate programele la rand pana te hotarasti la ceva anume ? Inevitabil, in timpul butonarii treci si prin Discovery. Si daca mai sunt cu tine in camera inca 10 vecini, deja Discovery poate afirma ca a strans 11 telespectatori in ziua respectiva. Cum am ajuns eu la 11 , probabil au ajuns si ei la 11 milioane. Totul e posibil, vointa sa fie!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Asa e si cu ziarele vandute in 50 de mii de exemplare , dar cu milioane de cititori zilnic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      50.000 de exemplare pe factura. In realitate ...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #30

    Mie mi se par putin 16000 de like-uri la nivel national!
    P.S De mult ma bate gandul sa trec pe satelit-am si avantaj, apartamentul meu fiind situat pe partea sudica a blocului!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      din aia 16.000 care au dat like , 5000 sunt de la upc si 10000 de la romtelecom - intact grup 🙂 1000 de la discovery 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. am zis si eu asta.
    dam like pe facebook ca sa vezi ce nu mai poate rds-ul de ciuda.
    li se rupe lor de likeurile voastre.
    a, cand mergem in palcuri sa reziliem contfractele atunci sa-i vezi cum dau inapoi.

    si oricum, merge discovery acum.
    cel putin pe digital merge, cica s-a scos de pe analog.
    adica astia cu convertoare inca au discovery. nu se stie pana cand.
    dar oricum, daca-l taie, plecam in grupuri.
    si asa, voi taia netul de la ei definitiv...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #33

    De acord cu ideea exprimata de Florin.
    Nu si cu limbajul 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #34

    juma din populatia romaniei se uita la dicovery ? as fi zis mai mai putin, muult mai putin
    aia 11milioane sunt cu tot cu manelisti? sau aia se exlud?
    Hai ma ca au emisiuni de caca, am migrat de la dicovery la History, national geografic sau alea tot lor le apartin ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #35

    eu platesc la digi tv 49 lei pachetul full cu hbo si toate alea si nu inteleg acum ca au scos pachetul discovery de ce factura imi vine tot atat ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #36

    Sa explicam clar, cu argumente, nu emotional, ca femeile cand se cearta. Deci:
    1. Sa scrie cineva clar cate canale include RDS in pachetul de baza, cat la suta din ele reprezinta posturile Discovery si cat la suta din costuri reprezinta posturile Discovery
    2. "89% dintre abonatii RCS&RDS din Romania au declarat ca Discovery Channel este canalul lor preferat". Hahahahaaha! Toti privitorii de Otv, Taraf si ce mai exista au declarat ca favoritul lor e Discovery ca sa para intelectuali. As merge pe cifrele de audienta, nu cele de preferinta.
    3. Mi se pare un pic pervers ce face RDS. A pus multe posturi in pachetul de baza, pe care l-a dat si foarte ieftin ca sa atraga multi abonati (probabil mergand pe pierdere sau pe profit foarte mic), iar acum isi face posturi specializate care-s mai ieftine si scoate posturi gen Discovery sau Antenele pentru ca-s prea scumpe, ca sa faca profit mai mare pentru ca si-au atins deja tinta de clientela. Ma rog, cu Antenele cred ca pretul a fost ultimul motiv al scoaterii lor, dar cu Discovery probabil ca asa a fost si e posibil si cu Eurosportul. Ca si client RDS, m-as simti un pic fraierit ca atunci cand am semnat contractul aveam niste posturi, iar acum sunt scoase ca RDS sa aiba profit mai mare. Desigur, nimeni nu m-ar obliga sa raman client RDS.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #37

    Oare cat face 1.5% din 25RON? Sunt rautacios, stiu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      Calculeaza singur si pe urma inmulteste cu 5,6,7, sau cate Discovery-uri prinzi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      @Dani Corban: doar Discovery Channel este in pachetul de baza (ala de 25RON). Restul au tarife separate, e o discutie lunga si marea bataie e pe pachetul de baza numai, acolo sunt milioane de abonati, nu la optionale.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • janel » nu, cat face 10% din 25. inmulteste cu milioane si o sa afli

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      @arhi: nu stiu de unde ai venit cu cei 10%, pentru ca in pachetul de baza este decat Discovery Channel. Restul sunt in pachete extra, iar abonatii care au asa ceva reprezinta maxim o treime din numarul total de abonati. Bataia e pe pachetul de baza, crede-ma, de-acolo a inceput scandalul.
      Asa cum scandalul cu antenele nu a inceput de la pret, ci de la manevrele cu GSP TV si liga lu' mitica, razboiul din presa este decat varful icebergului...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • janel » janel, am venit cu 10% din comunicatul Discovery. la rds nu exista decat 2 pachete, mic si mare, iar problema e irelevanta la care suma se aplica acel procent, cat timp ei primesc oricum suma fixa negociata. nu te cred deloc, pentru ca, intamplator, chiar am informatii din interior.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      ARHI, E asa de greu sa apara niste cifre clare:
      - cat plateste RDS pe abonat pentru tot ce ia de la Discovery?
      - cat la suta din abonament reprezinta suma respectiva?
      - cat la suna din nr de posturi reprezinta canalele Discovery?

      Preferabil la pachetul de baza, ca asta e discutia principala: includerea Discovery in pachetul de baza (oricum si Discovery sunt batuti in cap daca nu accepta pachet separat).

      Daca nu avem cifrele de mai sus, nu avem ce vorbi, facem doar speculatii, nu e treaba noastra.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Andrei » e greu, pentru ca cifrele fac parte dintr-un contract si sunt confidentiale, nimeni nu risca un asemenea proces

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      Atunci facem speculatii aiurea. Din cate am inteles, ana la urma Discovery si RDS nu se inteleg la pret. Nu ii obliga nimeni pe RDS sa includa Discovery (din cate stiu), la fel cum nici pe Discovery nu ii obliga nimeni sa accepte cat vrea RDSul si fix la fel cum nu e nimeni obligat sa ramana client RDS (sper).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Andrei » tu iti dai seama ca discovery vinde publicitate, nu? eh, ei, daca au cifrele alea, ca 11 milioane de oameni se uita la ei, ghici cu ce pret vand publicitatea? daca nu o sa mai aiba pe cei 11 milioane, cam cati vor mai cumpara de la ei?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      Nu e problema mea sau a RDS, e problema Discovery. Practic, probabil RDS nu vrea Discovery pt ca-s prea scumpi sau ca le fac concurenta si le propune un pret de nimic, dar atat timp cat e legal si cat Discovery nu e obligata sa accepte asta, e totul OK.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      @arhi: nu cred ca RCS are mai mult de 4 milioane de utilizatori pe TV in Romania si 2 milioane in Ungaria. La nivel national ANC zicea ca doua treimi sunt abonamentele de baza. Fa calculele si o sa vezi ca pachetul de baza este foarte important, in special pentru ca acolo se plateste si licenta de retransmisie dar si publicitate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #49

    Ma sa stii ca m-a cuprins febra cu Digi Life. Au cateva documentare de la BBC care sunt tari + alte cateva emisiuni culinare & shits.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #50

    RDS a avut pret de "dump" pe tv si internet. Acum dupa ce au obtinut monopulul isi permit sa faca orice ca sa recupereze din peirderile avute.
    EX:
    Modifica grilla dupa bunul plac, introduc taxe (gen taxa pe echipament terestru)...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #51

      Asta scriam si eu mai sus. Si-au permis sa ofere mult la castig putin (sau in pierdere) si cand au facut rost de cat clienti au vrut, renunta la unele canale ca sa aiba profit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Despre ce monopol vorbim? Mai sunt pe piata cel putin Romtelecom si Upc. Nu e ca si cum nu ai de unde alege.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #53

    @StefanM: nu stiu din ce motive fac chestiile astea, dar sunt convins ca au facut niste calcule inainte si sunt ferm convins ca le-au iesit bine. RCS nu are monopol pe piata, dar detine o cota importanta si asta le da libertatea de a "experimenta" 🙂
    Gandeste-te numai la alternative si o sa iti dai seama ca nu prea ai, in cazul in care esti mai .. lenes. Vrei all-in-wonder (TV/telefon/net/3G)? RCS.
    In momentul in care o mica parte dintre cele trei servicii are probleme (oricare, acum e doar TV-ul) celelalte 3 te vor tine pe loc. Ai acceptat 3G moca? Mai stai x luni.
    Daca esti atent la ce vrei, si nu iti plac surprizele nu pui toate ouale in acelasi cos. Zic si eu, nu ma pricep.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #54

    Deci, canalele din abonamentul Baza: http://awesomescreenshot.com/06bnwrl6f
    si canalele din abonamentul Extra: http://awesomescreenshot.com/0a1nwrq46

    Eu am ales RDS pentru ca atunci cand m-am abonat, canalele Discovery, toate, erau si in pachetul de baza. Dar in urma cu ceva luni au zis ca nu, sunt prea multe canale pentru 25 ron. Am sunat si cerut socoteala, ii doare la basca, scrie in contract ca pot modifica grila cum vor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #55

      Cand ai semnat, ti s-a spus ca acele canale sunt acolo "la promotie". Si da, daca scrie in contract ca pot modifica grila, atunci ei au dreptate. Ai citit contractul inainte de a-l semna?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      Nu era nicio promotie 😛

      Si da, stiu ca scria ca le pot modifica oricand, asta am zis si intrunul din comentariile anterioare, ca nu poti modifica acea clauza pe care o au toate firmele de TV de altfel. Ori iti convine si vrei sa te uiti la TV si accepti ca ei pot modifica oricand, ori nu ai TV.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #57

    A spune un adevar doar partial, inseamna a spune un neadevar !
    Suma platita catre Discovery pare si chiar este mare, dar nu ne putem face o idee pana cand nu stim si restul sumelor platite de catre RDS catre televiziuni.
    Dupa cate stiu, multe posturi sunt free to air.
    Daca la Antene nu se plateste, la PRO TV nu stiu, HBO are suma distincta, la cine se plateste ?
    La Taraf TV ?
    Posturile bisericesti ?
    Alea in maghiara ?

    Chiar ca sunt curios.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Atata timp cat RDS da banii aia ei sunt singurii care decid daca suma este mare sau nu. Nu tu, nu eu, nu Arhi sau altul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #59

    Apropo, B1 e free to air sau primeste bani ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #62

    pe discovery parca era totusi i didn't knew i was pregnant or smth

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #63

    Mircea “suntmândrucăstaucumama” Badea, are un cui cu tine in caz ca nu te-ai prins . Prin urmare tot ce spui e prost.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      Daca Arhi a fost colțat si a vrut sa-i inchida Gura Presei...
      Badea il citeste regulat, oricum. De-asta ma mir cum de a tras asemenea concluzii. Sigur s-a referit la tine, Arhi ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  26. RDS sunt niste mega nesimtiti. Au fara probleme optiunea de a mari pretul la pachetul extra si sa tina discoveryurile in acel pachet. Dar ei vor sa bage pe gat DIGI Life, DIGI Film, DIGI Sport si toate celelalte cu DIGI in fata si in cativa ani vor scoate tot inafara de must-carryuri.
    "He who controls the media, controls the world!"

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      “He who controls the media, controls the world!”
      acum te iei de evrei ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Jerome » de fapt cred ca e

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      pe langa presa acum controleaza si posta ?
      Apropo, singurul de acolo care nu era evreu e Kramer.
      Dar..
      http://www.cbsnews.com/2100-207_162-2213618.html

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Tu ai semnat contract pe o suma si un numar de canale. RCS nu poate mari pretul abonamentului si nici nu poate pune mai putine canale decat ce ai in contract. Probabil tot prin contract se spune de x canale documentare si de aceea RCS a trebuit sa iti bage in fata Digi World, Digi Life, digi etcetera.

      Dar amuzant e ca in toata povestea asta RCS e rau. Cu aceleasi costuri de intretinere a echipamentelor, cu infrastructura super ok si cu dezvoltare rapida avem preturi de 10 ori mai mici decat in alta tara. Dar RCS e rau.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      @Jerome: De fapt se ia de unguri :P.

      @Toata lumea. Daca ar mari RDS abonamentele, ar sari lumea in sus, s-ar face petitii, inuraturi pe FB, posturi pe bloguri, revolta in casierii, revolutie, ce sa mai... Ba, da' cand va scumpeste Electrica/Renel/CEZ curetu' de ce puma mea nu va revoltati ba? Sau cand va cade tensiunea prevazuta in contract? Sau cand vi se opreste curentul, vara, cateva ore in mijlocu' zilei...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. Acasa nu am Abonament de cablu TV de 10 ani. Stiri si mizerii TV pot sa iau si de pe net. Prefer sa lucrez si sa ma relaxez, plimbare pe afara sau citind carti!
    Totusi, platesc 2 abonamente TV la socrii si la parinti ( 1 abonament de net RCS si doua net romtelecom+ 2 abonamente TV Romtelecom). Cablu la socrii- acolo mai "studiez" ocazional (cam o data pe luna) discovery. Sunt scarbit de multitudinea de promouri si reclame care ocupa mai mult de 50 la % din toata emisia!
    Contra acestei mizerii am aparatul digital pe care pot sa inregistrez mai multe canale si orice emisiune, in acest fel evit in mare masura orice reclama si promo repetitiv si stresant.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. Nu inteleg ceva, daca RDS are cea mai mare parte din piata (asa am inteles) si renunta la un post pentru ca e scump, cum reusesc ceilalti care au mai putini abonati sa il dea la oameni ? O_o

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. 1,5% din pretul abonamentului este enorm (pentru un program), probabil lumea se gandeste ca e o suma mica, dar nu se gandeste ca din pretul abonamentului RCS-ul isi plateste si cheltuielile (de la angajati si chirii, pana la taxe, investitii, amortizari, etc)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #74

    Nu cred ca se poate compara dolce sau upc cu rds. Am avut UPC timp de 2 luni la inceputul anului asta.

    Televiziune:
    RDS emite posturile digital fara nevoia unui aparat decodor (pentru cei cu DVB-C inclus in televizor), UPC mi-a spus din start ca nu se poate. Eu am Televizor cu decodor digital si nu-mi place sa stau cu 2 telecomenzi. Nu ca m-as uita la televizor mai mult de 20 de ore pe luna. Se uita prietena in schimb.

    Internet:
    Upload-ul RDS-ului e egal cu download-ul (50MB/s sau 100, cel putin pe metropolitan, e bun pentru torentii pe care nu-i folosim, bineinteles). Upload-ul de la UPC e 4mbps, adica 512KBPS. E rusinos sa ai upload atata. Am mai mare upload-ul la rds mobil.

    Deci RDS are o infrastructura mai performanta decat UPC sau romtelecom. Normal ca e mai scumpa si la achizitie si la costuri de intretinere. Rezultatele financiare ale RDS sunt destul de slabe. Ofera servicii bune la preturi mici, face investitii multe si mari si normal ca incearca sa negocieze cu furnizorii, pentru a putea intra pe profit. Asta e tinta oricarei afaceri, sa genereze profit pentru actionari, nu sa ne dea noua tv, internet, stick usb internet, telefoane moca, cu abonamente mici sau gratuite. Probabil ca Discovery va negocia tarifele si va reveni in grila RDS. 1% e mai rau decat 1.5%, dar clar mai bine decat 0.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #75

      Acum intelegi ca telefoanele alea moka au un cost?
      "Eh, nu e asa rau fara Discovery, macar am telefon moka si stick"
      Crezi ca ii pasa de tine? Eu cred ca mai degraba fac orice le sta in putinta ca sa acapareze cat mai mult din piata.
      Gandeste-te daca un operator mic ar putea sa scoata posturi importante din grila...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #76

      Totul are un cost. Eu sunt multumit de serviciile si pretul platit, pentru ca nu prea ma uit la tv. Toata lumea ar trebui sa compare serviciile per ansamblu si sa aleaga de ce servicii vrea sa beneficieze. Daca vreau documentare, le iau de pe net. Am timpul prea incarcat sa vad jumatate de reclame pe Discovery. Daca vreau un film, il iau de pe net. Nu vreau sa vad 2 ore jumate un fim de o ora si jumatate. Mie imi placea Bear Grylls si au reziliat contractul cu el, pe motive financiare. Nu ar fi trebuit discoveristii lui peste de pe net sa protesteze ca le-a scos emisiunea care le placea din grila? Sau e la moda sa latri doar impotriva rcs?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      "eu sunt multumit" ... "imi iau documentarele de pe net" "am timpul prea incarcat sa vad reclame". zau, esti deosebit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #78

    Discovery spune de abonamentul RCS in total. De aia spune "in medie". Daca nu era "in medie" atunci spuneau clar x lei din cei 25 lei pt programul de baza.
    In abonamentul acela "in medie" mai ai internet, telefon.

    Cand a fost conflictul cu Antena-RDS s-a scapat un document cu suma platita pe abonat de RDS pt fiecare post in parte. Discovery a fost 1 sau 1.2$, nu retin exact..oricum a fost cel putin 1$ pt fiecare abonat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #79

    La ce ne mai trebuie TV ? 12 ore munca, Arhiblog, e-mail si somn.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #80

    http://www.antena3.ro/thumbs/int/2012/04/25/iata-sumele-fabuloase-pe-care-rcs-rds-le-plateste-pentru-retransmisia-posturilor-tv-cu-audiente-nesemnificative-143405.jpg

    Deci RCS plateste 1.28 EURO per abonat catre canalele Discovery.
    Abonamentul de baza costa 25 lei. E justa cererea RDS/RCS de a negocia?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Claudiu » adica 7 lei di 25? e just?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      Cat de vechi e tabelul ala daca mai are Telesport pe el?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #83

      @arhi: in pachetul de baza sunt doar Discovery Channel si Animal Planet, adica 35 eurocenti, adica 1.6 lei > mai putin de 1% din pretul abonamentului (25 lei). Fii serios, e rezonabil. In pachetul de baza mai sunt inca vreo 5 posturi: 75 eurocenti, adica 3.4 lei din 32 lei cat costa pachetul Digital Extra. Adauga si TVA, daca insisti, si tot iese bine.
      Asta daca luam in calcul fisierul ala pus de antene pe net, eu stiam preturi mai mari, intre 20 si 40eurocenti per abonat, dar la volum mai mic de 10k abonati.

      Atentie la cifre: Discovery zice 10 milioane de telespectatori inmultind 4 milioane de abonamente cu 2.1 telespectatori / abonament (ce zice ANC).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #84

      @janel, repetam:10% din 25 = 2,5, 1% din 25 = 0,25 si 1,6 e 6,4% din 25

      Repet, cifrele de pe antena mi se par prea vechi, avand in vedere ca e si telesport acolo, care nu mai exista de vreun an si ceva, aproape 2 si nu mai e transmis de RDS de nu stiu cand.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      @Andrei: corect.
      Da, asa este, dar nu puteau sa varieze, totusi, prea mult. Ca ordin de marime sunt in zona aceea. RCS a vrut exact asta: sa schimbe drastic preturile, Discopery s-au pus contra si romanasii au aplicat metoda dura. O sa vedem pe termen lung care o sa fie efectele, nu cred ca e cineva in masura sa le prezica 🙂 Dar stai, s-ar putea sa fie unii...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  34. sincer sa fiu, raportat la un om care oarecum are ceva in tartacuta, cu comunicatul asta si-au dat cu tesla in oua. really ? 9% din pretul; abonamentului -> canalele discovery ? si nu accepta creearea unui pachet discovery ?

    fuck them.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #87

      Cred ca e normal sa nu le convina celor de la Discovery crearea unui pachet special. Daca toate canalele Discovery sunt in grila normala, au asigurat un venit. Daca le fac pachet, atunci nu mai au bazat nimic, oricum nu cred ca mai mult de 50% din abonati vor opta pentru acel pachet, din simplu motiv ca omul nu vrea sa plateasca mai mult.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @iulian: e normal sa nu le convina, dar atunci sa nu se mai bata cu pumnii in piept ca vai cati fani inflacarati au ei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #89

      Se bat cu pumnul in piept ca doar asa dau bine la public. La fel face si RDS, la fel a facut si Antena, si tot asa. Fiecare face declaratii care sa fie cat de cat adevarate dar sa puna totusi intro lumina buna propria firma si propriile interese. Oricine ar fi facut asa. Poate ei chiar cred ca Toddlers and Tiaras este o emisiune documentar hi quality =))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #90

    Buna ziua. Mi-ati putea da o alta modalitate de contact inafara de cea de la 'Contact' sau sa-mi raspundeti la mailul pe care vi l-am trimis?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #92

    Tocmai v-am trimis acum 15 minute.. si pe cetin, si pe admin.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Razvan » da, l-am gasit, e in spam. nu stiu, o sa ma gandesc

      Thumb up 0 Thumb down 0

  37. @Arhi . Nu ai traiat pana nu ai vazut American Gypsy sau cum cuc meu se chiama aia de pe history chanel . deci aia e miezu , fac rromii din new york pe care ii cheama john stabor si se cearta pe care are cel mai tare stand de ghicit . Aia entertainment . Toddlers and tiaras e pur si simplu freaky . Pacat ca pe rds nu o sa mai ajung peste vreo 3 ani cand ajunge vremea sa aiba premiera "here comes honey boo boo"( google it) , care a aparut de cam un an in state pe TLC . The learnig channel my ass .

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • x » hesus, aia inseamna TLC? eu ma gandeam ca e ceva cu music band

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #96

      Vezi ca e Travel and Living Channel nu ce ai zis tu!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #97

      pe langa ala cu gypsies, tigani d-aia cu palarii si pirande cu fuste mai e si ala cu sotiile de mafioti, care se omoara intre ei, se bat alea si se spurca , educatie nene . Cea mai tare emisiune EVER de pe TLC a fost si este Cake Boss. Ala e Dumnezeu , m-as duce in America sa mananc o prajitura la el .

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @PlayActive wrong
      travel and living e altceva
      citez :"TLC (former initialism for The Learning Channel) is an American cable TV specialty channel which initially focused on educational content. "

      Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #99

    Si cand veti putea sa-mi dati un raspuns concret? Este foarte important pentru mine! Multumesc!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #100

      Razvan » nu stiu, nu sunt foarte interesat de subiect. fa un numar de beatbox special pentru arhiblog si ti-l pun pe site.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  39. #101

    V-am mai trimis un mail.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  40. #102

    In legatura cu videoul, cat de lung sa fie?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #103

      Razvan » maxim 2 minute, dar sa existe referire la arhiblog

      Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #104

    Ok, il voi face maine si o sa il postez la comentarii sau pe mail. Multumesc!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #105

      Razvan » imi trimiti pe mail linkul de youtube. nu uita ca pe youtube, la descrierea filmului, sa scrii datele de contact, cine esti, ce ai facut, de ce esti acolo etc

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #106

      😀 da acuma daca ati descoperit e-mailul... de ce conversati in comentarii?
      Intreb si eu... nu dati cu parul 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #107

    de multa vreme nu ma mai uit serios la discovery. nu de alta, dar nu mai imi place... era o vreme cand stateam ore intregi uitandu-ma la emisiuni de istorie ( ce-mi mai placeau! ) doar ca au devenit tot mai rare...

    dar nu-mi pare rau. de ceva vreme exista Viasat History/Explorer/Nature, unde nu sunt intreruperi de publicitate si documentare cat incape 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #108

    Ce nu suport eu? M-a mancat in cur sa ma uit la tembelizor in seara asta. Si mi-am clătit ochii cu jurnalisti, intelectuali, deontologi, tot taraful. Bă, cuvântătorule , care apari tu la televizor si te vrei destept. Cand spui : " politica virgulă care " , " ca virgulă cenzură " , " polemica virgulă caracteristică " , ESTI UN MARE BOU ! Virgula este semn de punctuaţie ! NU slobozi pe gură virgula, manca-te-ar tata! " Pe pernă " am inteles că e in regulă, dar cand vrei sa zici " că carnea " te-apucă eufemismu' pulii si slobozi virgula. Dă-te dracu de sfertodoct scarbos!
    In legatură cu subiectul , RDS si Discovery formează un mare căcat, fiecare avand cate un ochi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. #110

    Oleacă ipocriți Descoperitorii. Le pasă de fani, au făcut pagini cu petiții, căcaturi etc. Însă, pe ailaltă parte îi cam doare-n cur: n-or vrut să facă coșuleț special pentru cei care nu pot adormi decât cu emisiunile alea și reclama descoperitoare.
    De ce s-or mai fi dând cu burta de asfalt nu înțeleg. Merge oțâră de publicitate - mai aude lumea de ei, mai comută să vadă ce emisiune mega-giga s-o mai fi introdus.
    Știința nu există DOAR pe un singur canal media. Cei doritori vor găsi rezonul să caute și alte surse.
    Restul?! Să fie sănătoși, și să se uite în continuare la producțiile re-reluate și îmbâcsite de reclamă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #111

    Am incercat sa arunc un ochi pe Antena 3 la sinteza zilei ca de "in gura masii" nici nu mai vb., omu Mircea “suntmândrucăstaucumama” Badea a luat-o razna.
    Am o intrebare, aceste emisiuni fac audienta? daca da:
    I don't want to live on this planet anymore!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #112

      inca ceva, am uitat de maimuta: http://www.youtube.com/watch?v=zSRPI8jX81U

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #113

      Erau titluri mari cu "Basescu e de vina!" si "MRU a furat tot!" , nu?
      Ca eu ultima data cand am trecut prin posturile de RTV si A3 asta difuzau.
      Din pacate, o spun cu durere in suflet, mama se uita la OTV, si e mare fan PPDD. Din fericire e singura dintr-un grup mare de cunoscuti.

      Despre Discuvery: pentru cei de la oras e simpla manevra - schimbat furnizorul, asap. Pentru oamenii simpli de la tare mi-e teama ca scoaterea Discovery nu va face o diferenta semnificativa in satisfactia lor de a privi televizorul si nu vor schimba nimic.
      Asa cum e si la vot, degeaba ne agitam noi aici la Bucuresti ca votam cu ala sau cu celalalt (parea interesanta Forta Civica, dar in alianta cu toti ceilalti parca nu prea), ca la tara tot satul voteaza tot cum spune primarul, sau preotul, sau intatatorul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  46. #114

    Mai Divinule, mai Supremule, mai Seniorule.....cum le zici tu ca un om mare! Atata impartialitate ma emotioneaza!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #115

    Apropo, eu am Dolce, pachet maxim, cu internet care merge perfect, si telefon fix, la vreo 90 ron pe luna toate trei.
    Si ma uit mult la History channel. E foarte tare! Mai ales WWII, cand ii auzi comentand pe cei care chiar au fost acolo. Si mai imi plac si aia cu amanetul, licitatiile. Asa afli defapt povestiri despre diverse evenimente din istorie, asociate cu un anumit obiect. Am jucat de curand un fel de trivia cu niste prieteni, si am raspuns la greu cu "asta am vazut in emisiune la history, raspunsul e...."
    Si am pus de curand si HBO Go, sa ma uit si de pe laptop, care iar e foarte tare, recomand. 1euro in plus pe factura, primele 2 luni gratis. Si au cam tot ce a difuzat vreodata HBO-ul, toate serialele alea misto, sa nu mai iau de pe torente.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #116

    Ma afecteaza foarte tare chestia asta ca vin sarbatorile, merg la tara, iar acolo n-am net.
    De obicei o ardeam pe Discovery...
    Aaa.. mai este si AXN SCI FI. Ma scot cu asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  49. #117

    Discovery nu mai e ce-a fost, dar înainte să-mi reziliez contractul era singurul post la care mă mai uitam din când în când.

    Tot mai bine e fără TV.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  50. #118

    Cetin, poate te intereseaza un follow-up la follow-up:

    "RCS&RDS a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) aprobarea să scoată canalele Discovery şi de pe reţelele sale de cablu, analogic şi digital..."
    ...
    "Totodată, RCS&RDS a solicitat CNA aprobarea pentru introducerea în grilele sale a două canale BBC - BBC Entertainment şi BBC Knowledge, unul de la data de 1 decembrie 2012, iar altul de la data de 1 ianuarie 2013."

    De aici: http://www.gandul.info/news/rcs-rds-a-cerut-cna-aprobarea-sa-scoata-canalele-discovery-si-de-pe-retelele-sale-de-cablu-10358758

    Thumb up 0 Thumb down 0

  51. #119

    :)) acum e un mare cacat discovery? numai destepti gen danicorban pe aici. ala mai ieri spunea ca tvr cultural suge si discovery ruleaza fin. acum suge si discovery.

    danicorban Joi, 16 August 2012

    ” Au fost luni intregi in care ma uitam NUMAI la TVR Cultural. ”
    Nu prinzi Discovery, sau de ce ai face asa ceva? Se dau documentare mai bune pe Cultural ?

    danicorban Joi, 16 August 2012

    Maria, Discovery nu inseamna constructii , sau super masini 🙂 )
    Imi vin in minte cel putin 7 posturi , de profil diferit, ce poarta sigla Discovery.
    Nu pot sa cred ca toate la un loc nu pot sa compenseze amalgamul de informatii culturale oferite de TVR Cultural.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  52. LA REVEDERE RDS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!MAI AVEAM LA CE SA MA UIT LA TV!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1
    ACUM, LA NIMIC!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  53. #121

    Mesaj pe DigiMobil: "...din 1 decembrie introducem posturile Digi AnimalWorld si BBC Entertainment pentru a inlocui Animal Planet si Discovery... ". Magarie totala ca au scos pachetul Discovery pt a face loc posturilor proprii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  54. #123

    Iti spun eu drag provider ERDEESH RDS ce pachet sa faci tu! Pachete lingvistice trebuie sa faci , ca deja m-am saturat de canalele unguresti.Pe noi romanii nu ne intereseara de ungaria si mai ales de problemele lor.Cine vrea sa aibe canale unguresti n-au decat sa-si plateasca pachetul maghiar.Eu ca romana nu mi se pare corect sa le platesc eu din abonamentul meu licentele de transmisie a canalelor unguresti!!ai 3 milioane de abonati, din care daca ai 300.000 de unguri ca abonati ,dar de bagat ne bagi in aceeasi oala pe toti.Romanii sa plateasca licentele de transmisie a canalelor unguresti,pt ca la numarul de abonati unguri nu cred ca s-ar merita sa platesti.Asa ca scoate ungurii din grila standard si introdu inaoi Discovery channel.

    Thumb up 0 Thumb down 0