Nevastă-mea vrea să se înscrie la încă o facultate, că vrea ea specializare în informatică. Statul român cere, la admiterea în facultate, adeverință medicală că ești apt să te înscrii. Desigur, nu există boală pe lume care să nu îți permită să urmezi cursurile de învățământ superior, pentru că ar fi discriminatoriu. Serios, am făcut cercetări. Sunt doar bolile mentale care necesită internare, altfel, dacă ești liber pe stradă, cu acte, nu ai cum să ți se interzică participarea. Da, dacă ai Sindrom Down poți merge la facultate, știu că v-ați gândit repede la asta.

Booon. Și ne-am dus la medicul de familie, undeva la policlinica pantelimon. Înăuntru, coadă ca la balamuc, of cors, oameni bolnavi, cu probleme, cărora statul român le fute viața și mai grav, cu sisteme de carduri care nu funcționează, rețete date pe substanțe și alte lăbărisme clasice, făcute să te descurajeze să apelezi la sistemul național de sănătate și să te duci la privat.

Ne ducem la asistenta de cabinet, care o ardea chill la birou, flexându-și coatele și nefăcând nimic. Tipul clasic de asistentă de spital, profund sictirită.

– Doamnă, avem nevoie de o adeverință medicală pentru facultate, ne puteți da una?
– Da, stați la coadă, ca toată lumea.
– Lumea stă la coadă pentru că sunt bolnavi, au nevoie de consulturi, la noi durează 10 secunde, că trebuie pus numele pe un formular tipărit și o ștampilă. Nu avem de ce să intrăm la medic, aveți parafa acolo, pe birou.
– Stați la coadă și atât.

AM mai discutat puțin, nu am avut cu cine, aia e, am ridicat ancora și am plecat. În mașină, nervoși, ne-am dat seama că de fapt noi nu avem de ce să stăm să suportăm o vacă din sistemul de stat, pe banii noștri. Așa că am sunat la cabinet. Răspunde asistenta:

– Bună ziua, mă numesc Ametcea, am fost înainte la cabinet, vă rog să îmi spuneți dacă avem nevoie de ceva în mod special de la dumneavoastră ca să ne schimbăm medicul de familie.
– Dar vai, dumneavoastră ați fost înainte aici? De ce să vă schimbați medicul, pentru neînțelegerea cu adeverința? Haideți pe aici, să discutăm, că nu e nevoie să reacționați așa violent.
– Deci avem nevoie de ceva?
– De fișa medicală, dar o trimitem noi. Haideți totuși.

Am închis. Nu am de ce, pe banii mei, să fiu tratat ca la spital, unde măcar ajung pentru că nu am altă opțiune. Ne-am luat azi adeverința, de la alt medic de familie, 10 lei și 20 de secunde.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.