Gangsta shaormistică

Apreciez oamenii care au capacitatea de a înfrunta lumea. Prin orice mijloace, inclusiv prin scrijelirea propriului corp. Nu sunt neapărat un mare fan, nu pot să înțeleg neapărat nevoia de a-ți băga șaibe de acelea negre în ureche sau nară, sau farfuriuțe în lobul urechilor. Dar e de apreciat totuși puterea de a-și susține opinia. I hate you all, nu îmi pasă de ce credeți voi despre mine.

Doar că există excepții.
Când te tatuezi pe gât și tai șaorma în mall la vitan, nu mai ești rebel. Ești doar un păsărel care a crezut că e șmecher, la un moment dat. După care viața te-a lovit peste botic. Și ți-ai urmat cariera inițială.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

105 comentarii

  1. #3

    Corect, nu pot sa nu-mi aduc aminte de facultate unde ieseau in evidenta cei cu un miserupism atat de ostentativ incat credeai ca esti chiar spalat pe creier sa nu fii ca ei. Si recunosc ca si eu am abordat o atitudine asemanatoare. De obicei aici intrau cei care se declarau niste fashion-victimis, ori care considerau a lua un cinci o mare bravada (nu ca ar munci si n-ar avea timp, ci ptr ca "coae, am fost tripat asta noapte, rupt in plm, nu stim cum dracu am ajuns la examen)
    Ii amintesc pe astia, ca vreo 2 din ei lucreaza la o spalatorie 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #4

    L-am vazut si eu, uratel tipul...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #5

    Imi si imaginez unu din MS13 cum vinde hamburgeri.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      pai chiar sunt tipi din mara salvatrucha ce vand hamburgeri, mai vand si cocaina intre timp , stiu eu doi . Ce nu vad saut aia care-i stie toata lumea din filme cu chuck norris, in masini pictate dansand cu ele la semafor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #7

    Sorry, we are not hiring any more ! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #8

    vad pe trupurile cazute si zbarcite ale multora dintre batraneii nostri semnele smecherelii lor tineresti:o inimioara,o ancora, o sabiuta,un cap de mort etc.numai ca viata ne cam da peste botic tuturor asa ca e f greu sa-ti pastrezi atitudinea si sa nu ajungi finalmente un mic pasarel speriat,complexat si umil,dar cu multe tatuaje si pirsuri.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      pe aceia nu ai cum sa-i condamni, accesul la informatie, si emanciparea masculina in general, nu era in sine atat de bine inteleasa. din perioada aia au ramas "legendele" cu bibanii din armata, mufanii din caminele studentesti etc. Nu cred ca un mosulica din ala e jenat de ce are inscris pe piept, cred ca si-a asumat demult.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      sa vezi pula ce se zbarceste si atarna....asta nu inseamna ca nu trebuie sa futi cand esti tanar 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      Cui dracu ii mai pasa cum arati cand esti batran?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #12

    si daca nu vinde shaorma in mall, atunci ce ar trebui sa faca? Ce meserie ar trebui sa practice ca sa nu para "un pasarel"?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      "Vanzarea de shaorme in mall" e doar un mod de a exprima o idee. Din pacate, astia care sunt tatuati, gauriti, si in general, suparati pe viata, au si o impresie buna despre ei : ca sunt peste majoritatea, ca doar ei inteleg, ca doar ei trec prin greutati, etc. Asta e si ideea articolului : sunt o groaza de personaje de genul care nu au o aptitudine reala, desi in forul lor interior se considera cel putin peste medie.Se supra-evalueaza cand defapt sunt mediocrii sau sub-mediocrii. Meseria de shaormar nu necesita nici o aptitudine. Nu ai nevoie nici de o gandire analitica, nici de imaginatie. Este pur si simplu ceva ce poate face oricine, si aici nu vreau sa jignesc cei care practica meseria asta. Respectul pentru munca il am in continuare, cele doua nu se exclud.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      Vlad, tu din ce iti castigi existenta? Ce meserie ai?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      Sa fiu sincer, m-am gandit ca asta ma vei intreba, si m-am intrebat la randu-mi daca are sens sa-ti raspund sau nu. In mare parte pentru ca nu am avut intentia de a "corecta" cu primul meu comentariu, a fost pur explicativ a ceea ce a vrut Arhi sa zica. Tu in schimb, pleci de la ideea de a demonstra ceva.
      Fie.
      Sunt programator.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Esti programator, deci. Asta explica totul

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      As vrea sa aud o argumentare un pic mai sustinuta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      Te-ai prins singur ce vroia sa spuna articolul asta si ne-ai explicat si noua; te-ai prins si ce urma sa intreba eu chiar inainte de a intreba; stii cum sta treaba si cu mediocritatea si submediocritatea....sunt convins ca te-ai prins si ce am vrut sa spun chiar si fara argumente.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      N-am zis niciodata ca detin adevarul absolut, astept sa ma convingi ca gresesc, dar cu argumente.
      Ce meserie am eu era un amanunt irelevant discutiei, care nu avea nici o tenta personala : tu ai adus-o acolo. Pana la intrebarea ta, vorbeam pe marginea a ceea ce a exprimat Arhi.
      Si ca fapt divers, am avut norocul sa am joburi destul de diverse: primul consta in incarcarea si descarcarea de baxuri de suc din camioanele Coca-Cola - munca facuta cu carca, mai pe scurt. Dar cat am facut asta, eram constient ca si o maimuta, cu un pic de dresaj, poate face ce faceam eu. Nu aveam impresia ca sunt miezul din dodoasca.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #20

    Seful de santier de la Strabag (nu sunt sigur daca e neamt sau austriac), la santierul Catedralei Mantuirii Neamului, e tatuat pe ambele maini, pe gat, si poarta un pandantiv tip lama de ras. Deci...sef de santier, prima functie in site dupa manager de proiect. So, you're argument is invalid.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      "You're" fail.

      Plus ca in Austria am fost oprita de politisti tatuati ca in filmele cu gangsteri, aia au alta mentalitate. La noi nu am vazut nici macar un singur politist tatuat...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      My bad, cenusa in cap acum imi torn un sac. Si mai ma dadeam si grammar nazi cateodata. The shame, the horror 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      pantru ca atunci cand se dadea admitere si dintr-o alunita te picau aia, nu mai vorbim de tatuaje. Eu am dat la liceul militar prin 96 si tot asa era. Nu mai stiu cum e acum, dar legilatia prevedea ca orice semn distinctiv se considera inadecvat postului.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      baxt...nu cred ca tine 100%...la admitere aveai 14 ani....un tatuaj il faci dupa 18 (ca sa scapi de discutiile inutile cu parintii)...dar sa zicem ca te hotarasti pe la un 20+ ..cand deja ai terminat academia...
      ma indoiesc ca toti politistii tatuati de prin Austria (vazuti de Roxana) sau Elvetia aveau tatuajele de dinainte de admitere in liceu 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      Atilla, man, eu am dat exemplu cu liceul, dar acest barem obligatoriu era la admiterea in orice functie de acest gen. O singura bresa era, la admitere pe antidrog, unde culmea, erau acceptati inclusiv pletosi si tatuati, tocmai pt a deveni ulterior agenti sub acoperire. Acum cred ca s-au mai schimbat treburile, sau este posibil sa ajungi exact cum ai spus tu, dupa facultate. Nu mai sunt la curent cu legile.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      baxt....eu nu te contraziceam...subliniam doar ce subintelesesm eu din ce a zis Roxana (ce alambicat suna)...
      tatuajual presupune sa treci peste "ce zic rudele, vecinii..etc" si sa-ti asumi ceva (poate o sula pleostita in frunte cu niste oua paroase tatuate peste pleoape chiar inseamna ceva pentru un individ) si asta nu ar trebui sa te impiedice sa faci orice meserie (asta intelesesem eu de la Roxana)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #27

    Adica e ok sa ai tatuaje doar daca esti interlop? Sau daca esti un om "realizat"? Pana la urma, meseria nu te defineste in totalitate. E doar ceva ce faci ca sa castigi o paine. Mai alba sau mai neagra, depinde de puterile fiecaruia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Știu că ar părea „legit” dacă cel tatuat pe gât ar fura sau ar face altceva. Apoi, nicio muncă nu e rușinoasă, atâta vreme cât nu face nimănui niciun rău. Nu văd așadar problema 🙂 Ba chiar îl apreciez.

    P.S. Am și eu un tatuaj după ureche, care se întinde puțin și pe gât. E ok jobul pe care îl am sau tre să-mi caut altceva? :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #30

    Majoritatea astora tatuati pe te miri unde si ciuruiti de piercinguri si belciuge sunt puletzi care considera asta singura cale de a scoate capu' din anonimatul comunitar in care isi duc traiul pe banii mamei care lucreaza infirmiera la spital.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      Ce proasta esti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      Uite un pulete!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      De acord. Daca doar prin tatuaje si piercing-uri poți sa ieși in evidentă, ești doar un pulete.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      Cred ca nevasta lui baxt a fugit cu 5 motociclisti tatuati. Altfel nu imi explic frustrarea lui retardata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Sau probabil esti doar o muie conservatoare pe care nu l-a lasat ma-sa sa-si faca tatuajul dorit cand avea 13 ani si acum se refuleaza pe cine poate. De tristi de astia e plina lumea. Detinatorii adevarului absolut, cu corpul curat ca laptele in cana. da-va in cacat. Cu respect.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      Frate, ce mentalități de comuniști. Plm, dacă sunt tatuat din frunte până-n capul pulii asta nu înseamnă neapărat că vreau eu să ies din anonimatul mulțimii și să mă vadă zeitățile baxt și perkele, ci doar că îmi place MIE, am făcut-o doar pentru MINE, când mă trezesc dimineața și mă uit în oglindă să îmi placă ce văd și să fiu mândru de trupul meu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      Cand traiesti intr-o societate nu esti doar tu cu tine. Iar cand numai piercingul si tatuajul sunt singurele elemente care te diferentiaza de ceilalti nu ramai decat un lache belciugat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      eu nu zic ca societatea trebuie sa impuna astfel de reguli, doar ca sa ai tatuaje e de cele mai multe ori o decizie de prost gust. Nu e treaba mea, e o chestie de gust, dar am dreptul sa imi spun parerea despre asta. si repet, mi se pare foarte trist daca singurul mod prin care poti sa iesi in evidenta e sa te tatuezi din cap pana in picioare. inseamna ca esti foarte gol pe dinauntru, ca personalitate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      Știi, văd o urmă de invidie în afirmația asta a ta papaligească : ¨Majoritatea astora tatuati pe te miri unde si ciuruiti de piercinguri si belciuge sunt puletzi care considera asta singura cale de a scoate capu’ din anonimat¨ Nu-i așa că te roade invidia, că ai vrea tu însuți să ieși din anonimatul ăsta în care zaci, dar nu știi cum, iar când îi vezi pe alții mai diferiți decât tine, primul gest pe care îl faci este cel de atac?
      Sincer mi-e milă de tine, dar te înțeleg; atunci când apare ceva nou, ieșit din tiparele în care a crescut, prima reacție a unui om este de indignare, de repulsie, de dezaprobare. Dar stai liniștit, nu cu oameni ca tine s-a dezvoltat umanitatea în care trăim astăzi: cu oameni ca tine am fi rămas tot la stadiul de peșteră.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      Imi e frica ca tu si puletele celalat reprezentati generatia pe care ar fi trebuit sa ne bazam la un moment dat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      Mi-e milă de băiatul tău, sincer. Sper ca soția ta să fie un pic mai deschisă la minte ca tine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Vrei sa nu mai implici familia mea in discutie, nu fii cacat pana la capat? Ai ceva de zis, zi-mi, fa-ma cum vrei, sustine-ti cum vrei ideea, dar nu da dovada de meltenism pana la capat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      baxt...s-ar putea ca "generatia pe care ne vom baza la un moment dat" sa fie exact cea care ne scoate din cacat 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      Aici il sustin pe Baxt ca are dreptate in felul lui...pentru multi singurul mod de a iesi in evidenta e sa-si puna un belciug in nas ca, cu altceva nu stiu sa iasa....
      Pe de alta parte nu am nimic cu nici un tatuat sau belciugat care fac asta ca asa le place lor... dar majoritatea nu sunt asa...si cunosc destui...(a se vedea pisda aia proasta care si-a pus piercing in fofo si a avut carul de reportaj dupa ea).
      Daca ma intrebi pe mine eu nu m-as tatua niciodata pentru ca ati insemna pielea cu un simbol anume din punctul meu de vedere nu inseamna nimic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      @Sgt. Pepper>> Cand te tatuezi din cap pana in picioare, nu o faci niciodata (doar) pentru tine

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      Alioja, hai nu zău? De ce ai crede asta?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      @Baxt - bravo, asa se agita viespile :).
      @Antrax - sa inteleg ca ai unul sau mai multe tatuaje, huh?

      Mie mi se pare evident ca majoritatea celor care-si fac tatuaj il fac cu scopul principal de a atrage atentia celorlalti. Din acest motiv 90% dintre tatuaje sunt cu serpi, cruci, sabii, cranii etc, nu cu nume de copii, chipul mamei sau alte lucruri sufletesti. Mi-as face un tatuaj cu numele copiilor mei oricand, mai ales daca, Doamne fereste, ar pati ceva vreunul din ei, dar nu mi-as pune o tarantula pe piept decat daca as vrea sa arat tuturor ca sunt un imbecil.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      Pentru foarte mulți o sabie, un craniu sau o cruce este ceva sufletesc... and your point is?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #49

      @Sgt. Pepper - sigur, si pentru foarte multi violarea unei capre e dragoste curata, dar asta nu inseamna ca respectivii sunt exemple demne de urmat. Cand o sabie, un craniu sau o tarantula inseamna ceva sufletesc pentru tine ai o problema. Oricum, hai sa spunem ca originalul tatuaj cu sarma ghimpata de pe bicepsul tuturor valutistilor inseamna ceva sufletesc pentru unii din ei... despre ce semnificatii absconse am putea vorbi aici? Nu zic de labarii care-si fac un tatuaj pentru ca Nadal / Kobe / Axl Rose are unul identic...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #50

    A taia saorma e un job si trebuie respectat ca orice alt job. Nu intra deloc in contradictie cu placerea (sau ce-o fi) de a avea tatuaje.
    Afirmatii de genul celor din articolul asta ne fac sa avem o tara de rahat cu 40 mil de diplome de facultate la 20 mil de oameni. Astea ne fac sa ne dam mari stand degeaba in loc sa ne respactam muncind onest.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #51

      De acord, dar si tu trebuie sa respecti anumite job-uri, iar cei ce lucreaza in domeniul comunicarii, al negocierilor, al cumpararilor etc in mari corporatii sunt de acord cand zic ca nu te poti duce oricum la un job in acest domeniu.
      De aceea sunt perfect de acord cu tine, repet, job-ul de shaormist se potriveste manusa portetului individului. Poate si Antrax e tot shaormist. Ii place sa manance cu "de toate" vad.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      uiti un aspect, daca, sa zicem, in intelepciunea ta tinereasca iti doresti sa fii vanzator la o shaormerie sau vidanjor, care de altfel sunt doua meserii absolut oneste, nu faci (pierzi timpul) la facultate. ca daca ajungi la facultate, si uiti pentru ce esti acolo si devii un vajnic luptator pentru libertatea de exprimare, si dupa, ramai doar cu amintirea de cat de bataios ai fost, tu tinand pompa la vidanja, in cazul asta te-ai ratat. cred ca asta era ideea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      Baxt, nu știam că un tatuaj poate împiedica un om să se angajeze într-un domeniu în care excelează. De unde superficialitatea asta? Nu ar fi mai bine să ne uităm prima dată la caracterul unui om, la calitățile sale, și după aceea la ce și-a ales el să își tatueze pe trup?

      Ca fapt divers, acum vreo două săptămâni am fost la spital (în Spania) unde un doctor era tatuat pe ambele brațe.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      Pipere, lasi impresia ca esti un imatur emigrat prin vreo tara din comunitate cu parintii, care vorbeste in necunostiinta de cauza doar de dragul de a se da "rebel" neshaormist.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #55

      Baxt, din minți înguste ca ale tale s-a născut rasismul în America în urmă cu zeci de ani. Ești doar un mediocru care, neavând o replică pe măsura argumentelor mele - destul de logice - a ales să mă atace. sictir.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      sincer, chiar daca tatuajele mi se par de prost gust imens, n-as vedea de ce un om tatuat n-ar putea fi angajat pe un post daca isi face bine treaba si e competent si capabil. si nu prea as vedea nici job-uri unde ar trebui interzisi tatuatii, atat timp cat isi tatueaza ceva decent (n-as fi de acord, caz extrem, ca sa fie angajat ca invatator un tip cu o pula tatuata pe fata, de exemplu).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      2 lucuri:
      1. exista tatuati si cercelati si in negociere, vanzari si multinationale

      2. numai cine nu a platit niciodata o vidanjare isi permite luxul de a rade in continuare de acest job 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #58

      @ baxt: esti fin pe langa. Am 4 gauri in urechea stanga de pe la 14 ani. De la 22 lucrez numai in multinationale si numai in job-uri care tin de negocieri. Culmea nu mi-a zis nimeni ca ar fi cazul sa dau o mana de glet ca sa imi astup gaurile din ureche. Mai mult, de cam 2 ani am un tatuaj, nu e la vedere atunci cand port camasa, dar la iesiri cu firma sau TB-uri l-au vazut cam toti managerii si nu am primit nici o penalizare, nici nu am fost trimis la impachetat colete...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Sgt. Pepper :Rasismul nu s-a nascut in SUA acum cateva zeci de ani, el exista de cateva mii de ani bune in toata lumea. Oamenii au fost mereu segregati in rase, clase sociale si caste , nu doar ultimile zeci de ani au facut diferenta. Poate documentarele de pe Discovery asa va indoctrineaza, dar nu aia e realitatea...

      Referitor la tatuaje : Oamenii sunt judecati intai dupa o prima impresie, mai ales la angajare, si nu au ocazia mereu sa arate ca au si multe calitati profesionale. Poti sa te opui si sa bati din picioare cat vrei, asta functioneaza societatea actuala.
      Pentru unii a vedea la angajare pe cineva cu tatuaje vizibile e echivalent cu a avea un cersetor mirositor la interviu. Nu o sa ii spuna nimic direct in fata, dar nu isi vor dori nici sa ii vada zilnic.

      Ca sunt si oameni educati care isi fac tatuaje vizibile, e adevarat, se mai intampla. Insa la o noua angajare, chiar si ei ar avea probleme.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      @desperadu - ok, dar e chestie de nuanta, daca vrei sa-ti faci un tatuaj oarecum invizibil in timpul zilei e ok, dar daca-ti tatuezi o tarantula pe intreaga fata sau devii omul-tigru va fi dificil sa te angajezi. Asa e viata...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #61

      sergentule: hai ca vreau sa vad si eu cum pula mea te angajeaza pe tine cineva intr-o banca, tatuat ca asta din poza.

      mai sunt totusi unele meserii in care mediul este foarte-foarte conservator in ceea ce priveste aspectul fizic. nu poti fi investment banker, ori avocat/magistrat, ori realtor, si inca multe alte cateva meserii, la care prima impresie conteaza extrem in a castiga increderea sau a impune respectul clientului.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #62

    Nu știam că, pentru a avea un tatuaj pe gât, îți trebuie un anumit stanard, o anumită slujbă...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #63

    Baxt, troll labagiu si frustrat. Vorbeste gura fara tine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      Stai liniștit, el nu iese niciodată din punctele de vedere ale lui Cetin. E mai ceva ca Badea pentru Voiculescu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      Ce-ti mai place sa o sugi ca de obicei Pipere 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      Pai auzi la el ma, ca trebuie sa respecti anumite joburi si sa nu ai tatuaje. Pai mai da-l dracu de complexat, din partea mea si presedintele poate avea tatuaj pe frunte atata timp cat e cel mai competent om posibil.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      voi astia cu tatuajele dati dovada de aceeasi mentalitate ingusta ca aia care va critica, numai ca in sensul celalalt. nu conteaza ca sunteti tatuati si nu sunteti cu nimic mai speciali decat restul oamenilor numai pentru ca ati ales sa va faceti un desen permanent pe piele. sunteti fix la fel ca restul, ca persoana sunt alte moduri prin care va puteti face remarcati, tatuajele sunt la fel de relevant in contextul asta ca si daca va place sa purtati camasa alba sau camasa rosie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      S-au gasit Tivisoc si Tivismoc sa ma critice.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Exact, este foarte trist cum pentru unii oameni, înfățișarea pe care ACEL om și-o alege, având în vedere propriile lui gusturi, este mai importantă decât gândirea, calitățile, și priceperea lui într-un domeniu. Trist.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      Perkele aici nu era vorba doar de tatuaj, ci de combinatia piercinguri-tatuaje, dusa la extrem. Ei s-au rezumat doar la a merge pe ideea lor pana la capat. Lasa-i asa, e de la pubertate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #71

      totusi, e oarecum relevant ca persoana respectiva are gusturi de cacat. desi daca ma duc la doctor, nu-l intreb ce filme ii plac sau ce muzica asculta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      Perkele, foarte adevărat ce ai spus, numai că tu i-ai catalogat mai devreme pe cei cu tatuaje că sunt niște puleți. De ce? Și eu la fel de bine pot spune despăre tine că porți șosete albe. Dar nu o fac. De ce? Pentru că nu mă interesează, fiecare are libertatea de a alege cum vrea să arate. Numai bine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      Baxt, n-o mai da în bărci acum. Și dacă vrei să ne numărăm firele de păr de pe coaie și să ne măsurăm gândirea logică, tu vei fi cel aflat la ¨pubertate¨.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #74

      Pepper, cu fata din avatar te declar curajos ca vorbesti despre par pe coaie. 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #75

      Oh, ai fi surprins, spânule 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #76

    auzi, da' rebelii astia rai nu trebuie sa-si finanteze de undeva rebeliunea? si de unde ar putea incepe? nu cumva stiu ei sa manauiasca foarte bine cutitul - care are treaba cu shaowarma - pana la urma? 🙂 sau cu clientul care reclama ca e prea calda/rece/picanta/whateva?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #77

    Si la Calif Iancului e unu tatuat si cu piercing, dar face cel mai bun dil kebap. Numai ca, nu stiu de ce am eu impresia ca asta castiga mai bine deccat un corporatist 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #78

    ,,Uite-ma! "

    Nea Giovanni

    http://www.youtube.com/watch?v=nD57sP7fcS4

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #79

    Perkele, nu sunt tatuat. Doar nu suport sobolanii cu mentalitate talibana. Care critica tot. Ca de ce esti tatuat, ca de ce ai doar un coi, ca de ce esti blond, ca de ce esti tigan. Adica orice nime'n drum ca baxta asta se gaseste sa isi dea cu parerea si sa critice. Hai sictir, vorba aia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      am vreo 2 comentarii care inca trebuie aprobate, am spus ce cred acolo. doar mi se pare o chestie de prost gust sa ai tatuaje, ceea ce ma face sa am un pic mai putina incredere in oamenii tatuati pe care nu-i cunosc bine. adica tu n-ai avea o mica retinere cand te duci la un doctor care e manelist cu ghiul si unghia lunga de la degetul mic?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #81

      f buna asta cu ghiulu.numai ca noi rumanii suntem tributari celor 50 de ani de ingradiri,d-aia cand vedem pe unu iesit un pic din conformismul nostru marunt reactia organica e neincrederea si suspiciunea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #82

    Wow, cate argumente acide. Ideea este simpla aici. Ce a zis Arhi e cu dus si intors. Nu, nu ar trebui sa judecam persoanele tatuate - vezi argument Sgt. Pepper cu sosetele albe - eu nu iti judec alegerile, nu iti da cu parerea nici tu la randul tau despre mine. Insa diferenta intre un pulete cu tatuaj pe gat, care lucreza la shaorma [aspect total transparent si fara valoare al vietii lui - poate la fel de bine sa fie chirurg] si un baiat tatuat pe gat care lucreaza la shaorma este atitudinea, mai copii. Pai daca e "jmekerash" prin atitudine si vorbe, e pulete prost care nu face doi bani, insa daca e pur si simplu un baiat, care are placere sa se tatueze, insa viata a fost dura si mai mult decat shaormar nu s-a putut ridica, dar da "buna ziua", multumeste frumos si stie ce e aia educatie, cu siguranta nu ati mai comenta despre el. Probabil lispa de bun simt v-a adus la toata polemica asta. Imi cer scuze pt comentariul atat de lung.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #83

    @Baxt, esti ok?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #84

      Îl sfătuiesc să se ducă la ¨puletele¨ de vinde shaorma și să fie Hitler-ul care s-a prezentat a fi aici. Să vezi ce pulă în gură își ia. Cu de toate, bineînțeles.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      Baxt si cu pepper, v-ati inflamat ca 2 pixde. Luam si noi o pauza??

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #86

      Lol arhi. E dreptul lor.
      Odata pe luna...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #87

      pubertatea lui baxt e de vină.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #88

      @Sgt. Pepper: e o diferenta intre 'dupa parerea mea esti prost' si 'dupa parerea mea esti prost, deci mori'. O diferenta suficient de larga incat sa incapa in ea exact Hitler.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #89

    Vivere senza rimipianti, ce naiba!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #90

    Am vazut destui tipi tatuati in viata mea, incluzand aici un politist, un bancher si un pastor. Aia se intampla insa in nord america, nu in Romania. In mod surprinzator , desigur, in Europa nu am vazut nici oameni policiti, nici oameni de afaceri, nici manageri tatuati. Sigur ca esti liber sa faci ce vrei cu tine si corpul tau, sigura ca e dreptul tau sa iti dai gauri si sa iti pui cercei pe peste tot, insa daca asa gandesti s-ar putea sa nu fii in ton cu o anumita patura a societatii si sa nu te accepte.
    Mie imi place argumentatia dura a sergentului si a lui antrax, insa ei nu inteleg ca exista o lume unde subiectul in sine e desuet si chiar daca la inceputul vietii profesionale omul e gaurit si tintuit dupa aia se curata singurel pentru ca intelege mai multe. Apropos de ce spunea @desperadu mai sus - are 4 gauri in ureche si lucreaza pe o functie misto, insa cati cercei are in cele 4 gauri la job oare?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #91

    Arhiblog.ro - cate un topic fierbinte in fiecare saptamana care duce la impartirea comentatorilor in doua tabere fiecare avand mottoul "nu esti ca mine, ma-ta-i curva" since 2007.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #92

      ahahahahahahahahaha :))))))) te pup, tuh :))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #93

    Eu il sustin pe baxt in problema asta. Da pe langa tatuati eu cel mai rau detest pletosii, cum cacat sa iesi in lume aratand ca o femeie? Nu mai vorbesc de faptul ca risti sa iei paduchi de la vreun nespalat d-asta, eu cam evit sa stau langa ei ca ma ia cu mancarimi doar cand ii vad. Insa, cel mai mult urasc pletosii care-s si metalisti, astia au o aroganta aparte, ti se face sila cand ii auzi vorbind despre muzica lor de cacat sau cand ii vezi cum dau din cap ca tampitii tinand un picior flexat asa in fata si alte basini d-astea.
    Nici blonzii nu-mi sunt prea dragi, astia toti arata de parca s-a cacat o cioara in capul lor, si sa n-aud ca nu e vina lor ca s-au nascut blonzi, ar putea sa se vopseasca si ei ca sa arate a oameni nu a urmasii lui Himmler.
    Nu suport nici oamenii care ies afara imbracati in trening cu orice alt scop decat acela de a face sport sau a lucra la ceva, in umila mea parere astia dau dovada de un cocalarims cras, eu nici in casa nu as purta trening iar astia ies asa pe strada si cu capul sus, as intra in pamant de rusine sa fiu vazut asa.
    In fine, sunt multe categorii de asa zisi oameni pe care eu nu-i prea inghit, de la barbati creti si pana la suferintele alea care fumeaza dunhil sau beau carlsberg, da nu vreau sa ma intind prea mult. Nu vreau sa sune a aroganta insa, cinstit acum, daca toata lumea ar fi mai mult ca mine am reusi poate sa mai scoatem tara asta din cacat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #94

      more ironic than hater

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #95

      Nu toti rockerii sunt pletosi si bruneti. Si daca sunt blond si ma comport cateodata ca un arian e din cauza celor ca tine indoeuropeanule venit de pe malul Gangeului, tu brunetule care esti certat cu sapunul probabil, si ai ceva cu cei care au alta culoare a parului diferita de negrul tau canit la umbra coviltirului.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #96

      Esti genial :)) M-ai facut sa rad

      Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #97

    Tatuajul e o chestie pe care se presupune ca o faci din proprie initiativa si nesilit de nimeni, nu e un dat al sortii. Comparatia cu culoarea pielii sau alte aspecte legate de infatisare cu care te nasti si pe care nu le poti schimba e total deplasata. Mai degraba se compara cu purtatul de sosete albe. Si exact la fel cum imi permit sa-l judec pe unul care poarta sosete albe asortate la sandale sau pantofi negri de lac, consider ca un tatuaj spune ceva despre persoana respectiva. Cand imi fac o parere despre ce are omul in cap, inevitabil ma gandesc si la asta: "astuia i s-a parut la un moment dat o idee buna sa-si faca tatuajul respectiv". Una e sa aiba un trandafir pe mana, alta e sa aiba o svastika pe frunte, alta e sa aiba "gigel + ionel = love" samd. Daca-ti faci un tatuaj pentru tine, nu-ti pasa ce cred altii despre el si iti asumi ca unii pot sa te considere de ex. "pulete". Eventual zambesti si treci mai departe.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. Am un tatuaj pe bratul drept. Nu se vede vara daca am tricou. Asa ca il pot acoperi usor daca ma duc sa ma angajez undeva.
    Dar am citit toate comentariile voastre si mi-a venit in minte cateva vorbe ale lui Cedry2k in piesa Extreme care se aplica si in cazul tatuajelor sau in orice alt subiect controversat:
    Unu' se mandreste cu cat e el de ateu
    Si dispretuieste pe oricine crede in Dumnezeu;
    Altul face urat sa te faca sa crezi
    Ar fi in stare sa ti-l bage pe gat ca sa-l urmezi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #99

    Mai era unu din blogosfera care-si tatuase bratele, zoso parca , cu niste bile galbene.Pai asta l-a oprit din a fi un bloger de succesuri?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #100

      e de fapt visurat care si-a tatuat emoticoane, dar, fiind moldovean, e de inteles.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #101

    Oh. Nu stiu daca vreunul dintre voi a inteles ce a scris omul. Poate mai cititi o data textul, zic.
    Loserii isi apara dreptul de a fi loseri in continuare, tatuati sau nu. E comic.
    Nu se ia nimeni de tine ca esti tatuat, se ia de tine cand esti un loser si te crezi la un moment dat smecher/tare/cool. Dar vai, pana la urma nu mai pacalesti pe nimeni, ca te loveste marfarul.
    Wannabistii pulii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #102

    Prietenul meu are o mana tatuata cu citate din ''Book of Glory'' si nu taie shaorma 🙂 Imi place de el tatuat :D:D:D

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #103

    Desi comentez doar rar pe aici as vrea sa aberez si eu un pic la subiectul asta . Nu sunt un fan al tatuajelor dar asta nu inseamna ca am sa-l cataloghez pe cel tatuat ca fiind un pulete care vrea sa iasa in evidenta. Problema mea e ca nu inteleg de ce isi fac unii tatuajele. Sunt unii care au motive : sa spunem ca la unu i-a murit cineva drag si vrea sa isi faca un tatuaj cu ceva care sa ii aduca aminte mereu de acea persoana, unii isi tatueaza numele copiilor etc. Ce nu inteleg e de ce dracu mi-as tatua un cutit, o sabie, nush ce personaj din nush ce film, o pana la ureche, o inima pe buca etc. Am si eu o persoana apropiata care si-a tatuat o chestie pe picior (un cap de om care nu stiu cine e cu niste flacari si etc). L-am intrebat bai omule ce inseamna asta , de ce l-ai facut ? Raspuns : Nu vezi ce smeker arata ? Pai ce-o sa faci peste 10 ani cand o sa iti dai seama ca de fapt nu mai e asa smecher cum credeai ? Raspuns : Pai nu are cum ca daca imi place de asta l-am si facut. Si mie poate mi-ar place sa fac nu stiu ce chestie nonsonformista dar intai stau si ma gandesc si la consecinte nu ?. Si atunci incepi sa te intrebi oare nu cumva au unii dreptate cand spun ca cei ce se tatueaza vor doar sa iasa in evidenta cu ceva acum cand sunt tineri si or sa regrete mai tarziu ? Intreb doar ...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. bah copii pro-tatuaje vizibile, ca va vaz mai tineri si mai inocenti, si-mi pare rau de voi.
    pentru un job de firma, mai mare sau mai mica:
    * tatuaje / piercinguri in zone acoperite de haine - absolut ok. poti sa-ti pui 15 cercei in clitoris sau maciuca, sau sa-ti tatuezi cina cea de taina si sa-i faci lu Isus mustata de Hitler.
    * tatuaje /piercinguri vizibile - iti scad sansele la angajare. pana spre zero, eventual, in functie de cat e de deschis la minte ala care te intervieveaza.
    daca esti free lancer, sau ai businesu tau, e ok. in joburile mai creative e mai acceptabil. desi nu neaparat de dorit, da lumea poa' sa zica, "e artist mah, da-l in pla mea".
    stiu, e nedrept, viata-i o curva, obisnuiti-va cu idee asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #105

    se pare ca judeci omul prea aspru, nu poate sa lucreze chiar oriunde daca are tatuaje dar daca vrei sa-l ajuti nu mai fie "pasarel", iaca am gasit cateva sugestii pentru domnul:
    http://ebower.hubpages.com/hub/Jobs-That-Are-Tattoo-Friendly

    Thumb up 0 Thumb down 0