În grădina bunicilor

Am fost un copil tare neastâmpărat, încă de când eram bebeluș.
De exemplu, nu am suportat niciodată biberonul. Trebuiau ai mei să se trezească noaptea să mă hrănească cu lingurița. Pentru că altfel nu mâncam, scuipam tot și răcneam ca râma-n ac.

Desigur, amintirile astea nu sunt personale, ci le am de la mama. Dar am amintiri personale din vremea aceea. Cum nu suportam să merg pe jos până la grădiniță, ci trebuia să fiu dus tip căluț, după gâtul bunicii. Doar al bunicii.
Sau cum săturându-mă să mă tot întrebe educatoarea ce am de mâncare, am strigat la ea un căcat am de mâncare, na!, de și-a fracturat femeia mușchiul zigomatic de râs.

La bunicii mei acasă, fiind familie numeroasă, se făcea de mâncare în oale big sized, gen 15-20 de litri, să aibă ce să bage la maț tot omul, că mai apăreau și vecini fix la masă, mai venea popa pentru olecuțâcî di borș, mai treceau ciori la cerșit și bunicu le dădea o strachină de mâncare.

Iarnă fiind, după ce s-a făcut ditam oloiul de supă cu tăiței, a fost scos afară în curte, în zăpadă, să se răcească. La un moment dat, se uită lumea prin casă după mine, nimic. Pod, beci, sub paturi, nimic. Teoretic nu ieșisem nicăieri, aveam ciuboțelele în casă. Până când iese bunica până în fața bucătăriei și îl vede pe subsemnatul, băgat în oala de supă, cu tăieței prin cap și dându-și cu zeamă pe față.

- Ce faci, Cetinel?
- Mă păl, nu vezi?

***

Bunicu avea o grădină de basm. Cu nuci vechi de zeci de ani, cu coroane ce acopereau zeci de metri pătrați, cu pruni, cu meri, cu căpițe de fân înalte cât un turn. Cu iarbă înaltă și frumos mirositoare, cu flori, cu liniște. Cel mai frumos loc de joacă posibil pentru un copil.
Cum se punea bunicu la somn de prânz, cum o ștergeam vitejește, cu un butucel după mine, să mă pot urca pe el, să deschid poarta la grădină. După care, lumea era a mea.

Tot în vremea băii de supă, iese bunica după mine, să mă cheme la masa de prânz. În teorie, trebuia să fiu în curte, jucându-mă cu un avion de metal pe care scria TAROM. Practic, eu eram în grădinî, în vârful celui mai înalt nuc, fericit ca un bărzoi.

De nu m-a strigat bunica. De nu m-a căutat. Au chemat miliția. Au adus oamenni să caute în fântână după mine. Au căutat în hazna. Cetin nu era nicăieri.

Pentru că lui Cetin, după ce a văzut ce tămbălău a făcut, acum îi era frică să mai coboare din copac, deși cam înghețase, cam îi era foame și cam nu mai avea chef de glume.
Pe seară, când am văzut-o pe bunica intrând în grădină, plângând și spunându-mi numele, mi-am luat inima în dinți și am strigat

- Bunicî, aici îs.

Cred că și acum am pe cur o dungă de curea, de la bătaia mâncată în seara aia.

***

Bunicu și bunica nu mai sunt. Dorm demult, iar lui Cetin câteodată i se face dor de ei de i se rupe ceva în inimă.
Grădina din spatele casei nu mai există, e doar o pârloagă, prin care nu mai poți trece și în care nici un copil nu s-ar băga la joacă. Curtea și casa acum sunt ale altor oameni, curtea e plină de tot felul de resturi, de mizerii. Nici nu ai zice că acolo am râs , am alergat, am făcut julituri și am fost strâns în brațe, să îmi treacă durerea.

Dormi în pace, bunico.
Dormi în pace, bunicule.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

92 comentarii

  1. #1

    De nota 20. Am râs și aproape că am plâns.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    Arhi, cat am ras la inceput...asa am plans la sfarsti.
    Profund!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. am facut o promisiune bunicii: nu am sa vand niciodata locul in care a trait toata viata si eu copilaria.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • E complicat vlad. Casa bunicilor mei e departe, in inima Ardealului. Eu stau la bucuresti, si ai mei parinti mai dau pe acolo. Cand n-o sa mai fie cine sa ingrijeasca gradina, chiar si a mea fiind tot parloaga ar ajunge

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Si bunicii mei dor demult. Prea demult...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #7

    Frumos domnule. Frumoase amintiri

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #8

    era sa zic ca nu prea ai fost batut. Da' totusi ai fost! 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. STF.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #10

    Frumos....
    Eu sunt curios daca si copiii nostri vor avea astfel de amintiri... si daca vor cadea in melancolie gandindu-se la ele.... dar nu cred.... Doamne, in ce lume am ajuns sa traim...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • si de ce sa nu aiba ? chiar daca copilaresti prin parcari de blocuri, printre masini, tot copilarie e ! si nazbatii se pot face si acolo :)))...aaaa, ca ne mustra pe noi constiinta, e alta treaba .....uite, pe facebook este un cont "blocul tiglina" despre galati - intra sa vezi ce nostalgici sunt galatenii cand isi aduc aminte de copilaria de la bloc

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Depinde. Unii se muta la tara ( si nu in voluntari ci 45m de bucuresti la tara) tocmai ca sa le ofere copiilor o copilarie mai libera .

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Presupunand ca tu esti in poza, gandul ca acum copiii nostri au varstele noastre de atunci realizezi ce a trecut timpul peste noi.
    Si tot dupa foto judecand realizez ca si pozele noastre (pt ca am si eu pe acasa cateva) au ceva din "aerul" pozelor pe care le gaseam ratacite prin podul casei in care erau bunicii nostrii la randul lor copii. Ma opresc aici ca ma apuca deprimarea....

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #14

    Copii nostri o sa aiba amintiri cu betoane si jocuri electronice. Daca aveti unde sa ii duceti la tara, sunteti norocosi!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Cetin Teodoreanu - In casa Bunicilor? 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #16

    As vrea sa spun ceva dar....
    S-au dus.
    Si bunicii..si copilaria.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. nenorocitule :(((

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #18

    Pentru mine e mai ușor: casa în care am copilărit, unde Bunica mea a avut grijă de mine, a fost demolată de buldozerele comuniste. Acum e bloc socialist-realist în locul grădinii unde mi-am petrecut primii ani de viață. Măcar nu-mi aduce aminte de vremurile bune...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #19

    ai scris articolul ăsta aşa într-un moment prost; am râs la-nceput, apoi mi-am amintit de grădina noastră cu lăzile cu albine printre care mă furişam ca să ajung la zmeură, încetişor, să nu mă muşte nici una, de perele de toamnă, de claia de fân, de atelierul bunicului unde-l urmăream seara târziu cum îşi făcea rame, de cireşul din faţa casei cu cireşele lui dulci de iulie, de poveştile cu Păcală spuse de Bunu în fiecare seară, de lemnele trosnind în teracotă, de Viaţa Satului şi de Meteo când trebuia să nu şoptim o vorbă până se termină...

    binecuvântaţi sunt cei ce-au crescut la bunici, fericiţi cei ce mai au bunici...(eu îi mai am, lucrurile-s toate, tot acolo, dar cam necăjiţi toţi în vremea asta).

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #20

      Albinele nu musca, inteapa! Ma zgarie pe creier de fiecare data cand citesc undeva sau aud pe cineva ca la muscat o albina!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      l-a muscat! 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      PlayActive, ma gandesc ca dupa ce a fost nevoie sa te corectezi, ti-ai dat seama si ce ridicol a fost sa ma fi corectat pe mine. Un fel de "Semantics Nazi failing ortography"... 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Magdaleno de ce minti, ca albina n-are dinti, n-are dinti n-are masele sa te muste de m*mele!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      de fapt albinele "foarfeca"

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. e ingrozitor sentimentul pe care il ai cind te intorci sa vezi casele bunicilor si le gasesti darapanate, in paragina. l-am simtit si la mine si la alti prieteni, tuturor ni se punea un nod in git cind povesteam: uite aici era copacul ala in care am facut, am dres; aici era hambarul, cotetul gainilor, grajdul vacii, etc etc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #26

    Frumos, am trait si eu astfel de momente, cat priveste casuta mea din copilarie, locul, nu a ramas in familie, insa nu am renuntat niciodata la ideea ca il voi recupera..., probabil si tie ti-a trecut prin minte acelas lucru.

    Bicicleta,..bicicleta nu o vinzi ?.:))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #28

    Eu nu trebuie sa citesc asemenea articole ca sa plang. E de ajuns doar sa imi aduc aminte de copilaria mea. Cea mai frumoasa perioada din viata mea a fost la tara. In sud nu se spune "bunica si bunicul", ci "mamaia si tataie". In fiecare vacanta de vara mergeam acolo si stateam 2-3 luni. Primul lucru pe care il faceam cand ajungeam acolo era sa ma descalt. Umblam desculti peste tot: praf, pietre, nisip, balega de animale etc. Era o veselie pe linia noastra, ceva de vis. Zilele trecute am facut un calcul cu sora mea, sa vedem cati copii eram. Ne-a dat undeva pe la 16-17. Pur si simplu, nu aveai cum sa te plictisesti. Jucam o gramada de jocuri, de la turca, volei, fotbal, v-ati ascunselea si pana la celebrele flori-fete-nu mai tin minte sau telefonul fara fir. Cel mai misto joc era acela cand un baiat/fata era legat la ochi si pupat (un fel de sarut, dar fara limba) si trebuia sa ghicesti cine te-a pupat.

    Niciodata nu voi uita ce sentiment am avut cand tataie m-a lasat sa "conduc", pentru prima data, magarul cu sareta. Parca eram pilot de avion. La scurt timp dupa, ma ducem pe vale, la lucerna, singur cu magarul. Dimineata, cand ne trezeam, ne astepta mamaia cu gogosi calde si lapte proaspat muls. Pe prispa, care nu era inchisa cu geamuri, facuse tataie un pat (niste boltari si niste scandura acoperita cu doua paturi). Acolo stateam cu fratele si cu sora mea, iar cand ploua puneam o patura in acel suport pentru geamuri si ziceam ca ne-am facut cazemata.

    Mergeam cu tataie si mamaia la porumb si lucerna; ei isi faceau treaba si noi ne prosteam. Nu zic, am muncit si eu si mi-a placut. De fiecare data cand ne intorceam de la camp, ma spalam nitel si o tuleam la joaca. Nu o sa uit niciodata mancarea cu orez, cartofi si carne de porc pe care mamaia o facea la test. Painea la test...ambrozie curata. Culegeam pepenii, ii puneam in beci si cand ii scoteam erau atat de reci si buni...

    Toata viata o sa imi aduc aminte cu mare drag de acele vremuri. Tataie a murit si mai mergem pe acolo de 4-5 ori pe an. Ma mai duc pe linie si zici ca a dat cu bomba atomica. PUSTIU. Doar un baiat, din vechea garda, mai e acolo. Nimeni nu mai vine pe acolo, copii nu prea mai sunt, dar daca nu as fi fost paralizat m-as fi dus cel putin doua luni pe an, pentru linistea, aerul curat si amintirile care vor ramane in sufletul meu pentru totdeauna.

    Pentru persoanele mai nostalgice: http://www.youtube.com/watch?v=klQe9WkupsA

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #29

    Se vede ca ai trait inainte de '89-toate fotografiile mele de cand eram mic sunt color! Doar unele fotografii de ale lui maica-mea sunt alb-negru!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #30

    Haideti ca ma faceti sa plang aici - si mai sunt si la servici si am si o gramada de colegi pe langa - nu e frumos ce faci Arhi!!!!!!!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Stiu exact ce simti...mai trist este ca, puii nostri nu se vor putea bucura niciodata de copilaria pura de care am beneficiat noi. Acum daca nu ai tableta la 10 ani (de tel nu mai vb) si daca nu ai auzit de angry birds, nu esti in trend...
    De asta inca analizez optiunea de a face un copil intr-o lumea extrem de bolnavicioasa si indoctrinata, fara valori sau repere...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #32

    CEL MAI FRUMOS PosT DE PINA ACUM...M-AM UMFLAT SI EU DE PLINS ACUM 2 ZILE CIND ESTE ANIVERSAREA BUNICII..AM STAT IN CASA, M-AM UITAT LA DESENELE LA CARE MA UItam CU EA, I-AM PUS O LUMANARE LA POZa SI AM VORBIT TOATA SEARA...MI-E DOR...te imbratisez ca de la nepot neastimparat la nepot nebunatic

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #33

    Domnu Cetin, chiar asa domnu'? poi incepem sa jelim aici?

    Imi e dor de zilele in care plecam la 9 dimineata de acasa si ma mai intorceam seara la 10, cand mancam mere direct din copac care erau de un dulce ametitor, cand furam cirese de la vecini....
    pfff..sa-mi trag una ce vremuri frumoase

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Amintirile mele cu bunici sunt putine, pentru ca i-am pierdut pe toti 4 pana la 11 ani. Totusi, alea cateva care au ramas sunt frumoase.
    Dar fi-miu n-a avut deloc parte de bunici. Un motiv in plus sa ma straduiesc si mai mult sa-i fac copilaria mai frumoasa, sa aiba ce-si aminti.
    Frumos!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #38

    Arhi, ce e ala dor?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. ce frumos! si eu mi-i amintesc aievea pe bunici. tataia, care nu mai e, umbland cu mine in spate, celalalt tataie care nu mai e aducandu-mi ardei rosu la geam si sania grea de lemn si focul din soba si mamaia care facea paine la 3-4 noaptea, o lasa sa creasca si pe la 8 o scotea aburinda din cuptor si vacuta la care mamaia cealalta ma pacalea ca se duce cand avea treaba prin sat si ceaunul maaare in care fierbea apa de ploaie si pisicii pe care-i iubeam si pe care-i taram peste tot si calul pe care l-am inhamat singura de la 6 ani si valea cu lucerna si garla tulbure unde ne scaldam vara si copiii multi si galagiosi care mai apoi s-au transformat in adolescenti galagiosi si fluieraciosi cand veneau sa ne ia la discoteca si via cu struguri dulci si viile altora cu struguri si mai dulci si babele adunate la poarta care susoteau imediat ce treceai pe langa ele si zilele de targ cu purcei mici-mici de vanzare si puii de gaina pe care ii furam de sub closca imediat ce ieseau din ou si pomii fructiferi in care mi-a fost intotdeauna frica sa ma catar si noptile pe care le pierdeam pe ulita in bratele unei inocente aventuri de vacanta si serile calde cu zgomote de animale intoarse de la pascut si mai ales sentimentul ala de libertate pe care nu l-am mai simtit de la 16 ani...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. Foarte frumos scris. Foarte, foarte frumos.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #41

    Arhi, multumesc!
    E o furtuna de emotii in sufletul meu... Si mi-e dor, dor de copilarie!
    Multumesc!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #42

    zeci (sute?) de ani asta a insemnat copilaria: pozne, bunici, gradini, cam aceleasi jocuri...
    voi realizati cate s-au schimbat in ultimii 20 de ani? si nu-i vorba doar de nostalgii comuniste, intreaga lume a evoluat atat de rapid tehnologic, tehnic, informational...
    copilul meu de 20 si de ani mai are ceva amintiri de genul de ati lacrimat mai sus - cativa ani lipsiti de tv, calculatoare, mp3, internet...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #43

    Ai copilarit la Dragomirna, Cetenel ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ana-Maria » mitocu dragomirnei, mai ezact

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      frumos in Bucovina noastra, Cetin. Stateam ca un prost in metrou si imi venea sa plang la ce ai scris si ma gandeam ce dracu caut eu acolo. cu acest articol mi-ai starnit foarte multe amintiri din copilaria petrecuta la tara. nu comentez foarte des pe aici insa iti citesc blogul zilnic inainte de a incepe munca. iti multumesc

      Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #46

    Uite d-aia vin eu pe acilea zilnic in multe repetate randuri. Chapeau! Pe de alta parte, trebuie sa-ti spun ca bunicii tai aveau curtea identica cu a bunicilor mei, desi ei erau din Maramures. Acelasi loc de basm, unde nu exista decat bucurie.

    Multumesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • maramures, ce amintiri frumoase din copilarie am de acolo....

      Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #48

    Eu sunt leit bunicu'. Aicea e el si "haiducu' lu tata".
    http://morom3t3.wordpress.com/2010/06/28/cum-voi-arata-la-60-de-ani/

    Gradinile mele n-or sa moara pentru ca... nickul ar cam spune totul.
    Dupe ce-a murit si bunicu ailant, ca era din acelasi sat, am cumparat partea de mostenirie a lu varu-meu primar, ca se dedase cu orasenii si voia sa vanda casa la straini -nu se face sa se piarda locurile de joaca cu verii primari. Si i-am zis ca daca vrea sa vie vreodata inapoi , de la Timisoara a lui(socoteam eu ca la pensionare), eu ii dau inapoi, gratis, tot ce am cumparat de la el, ca i-am cumparat si pamanturile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • moromete, sa inteleg ca esti oltean? de la drobeta turnu severin cumva?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Ezact.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Moromete,
      In toata viata mea nu am intilnit oameni mai mincinosi si mai sireti decat olteni de severin, vorbesc de aia care au emigrat la TM.
      Nu generalizez, am cunoscut multi, dar toti, pe cuvintul meu, toti erau in stare sa-si vanda mama ca sa obtina un avantaj personal.
      In schimb am toata stima pentru oltenii de targu jiu. Sint oameni superbi. Am lucrat cu multi olteni din Tg Jiu, oameni foarte educati, echilibrati si de incredere.

      Moromete, mie imi place sa cred ca oltenii autentici de drobeta tn severin sint altfel decat aia emigrati la timisoara cu care am avut eu treaba.

      Tu ce parere ai?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      Da Hary. La asta cu oltenii din Severin si Tg. Jiu ai dreptate. La ortopedie in Timi am avut multi colegi din Tg. Jiu, si mai tineri si mai in varsta. Din partea mea jos palaria.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      Nu cunosc oamenii din Tg Jiu. Poate or fi asa din cauza ca sunt la granita cu Transilvania si Banatul si li s-a diluat sangele. :))

      Ma intrebam in ce domeniu ai avut de-a face cu ei de ai intalnit atatia olteni ca eu n-am avut asemenea probleme, si doar sunt in mijlocul lor. O fi din cauza ca, fiind inginer la oras si boier la tara, nu le prea da mana sa faca de-alde astea cu mine. Tocmai m-am gandit la cele mai mari panarame oltenesti intalnite in viata si toate le-am intalnit in Timisoara, pe vremea studentiei. :))

      Am o teorie:
      In Severin, marea majoritate a locuitorilor isi au radacinile la tara(am peste 50 de veri de la tara, aici) si, daca vrei sa alegi graul de neghina, intreaba-i daca tata-sau a locuit la oras. Daca zice ca nu, inseamna ca se incadreaza in categoria "piranha". El e cel plecat in lume sa se capatuiasca si va face pe dracu-n patru sa obtina ce doreste, ca n-a plecat de-acasa, de drag. Va avea nevoie de 20 de ani pentru a intra in categoria "stiuca", categorie din care fac parte copiii lor, certati cu scoala. Doar cu astia am avut probleme: cu taranii veniti direct de la coada vacii si orasenii veniti la facultate pentru distractie. De fapt, numai cu oltenii m-am batut pe acolo. Cu ardelenii, ungurii si banatenii nu am avut probleme niciodata -sunt foarte calmi.

      O fi din cauza ca noi bem vin iar restul -bere.
      Si moldovenii au vin :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • moromete,
      interesanta teorie. de acum incolo cand mai imi vin olteni la angajare, pe langa locul nasterii, il mai intreb si unde s-au nascut parintii lui :-))

      mi-a placut asta cu inginer la oras si boier la tara... :-)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #55

      A, uitam sa spun, eu sunt pe jumatatea banatean in sensul ca, afara de 4 ani de liceu facuti aici, restul i-am petrecut in Banat.

      Cand am venit eu Severin, in luna Martie a primului an de liceu, m-am ocupat cu strangerea de bani pentru cadoul dirigintei. I-am cumparat cadou numai dirigintei, cum facusem de fiecare data si, dupa ce l-am inmanat, astia au zis ca se asteptau sa cumpar cadou pentru fiecare profesoara (si aveam multe) si m-au facut taran. Eu le-am zis ca tarani sunt ei, ca eu vin din banat si ca acolo se face: la profesoare se dau flori iar dirigintei -cadou. si le-am mai zis alora ca nici n-as fi avut ce sa cumpar pentru toate profesoarele de banii aia cu care abia cumparasem un serviciu de cafea.

      Anul urmator s-a ocupat de cadouri al care facuse gat mai mult impotriva mea si fiecare profesoara a primit o plasa de cumparaturi cu un deodorant in ea si o garoafa.
      A inmanat taranu' cadouri si pe 12 Martie ca atunci s-a intamplat sa avem ore cu profesoarele si alea nu stiau cum sa reactioneze :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  33. Pff , identica cu o intamplare a lui CTP din copilarie ...a povestit-o la Profesionistii , ai vazut-o si tu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #59

    Share!
    fiorii...priceless!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #60

    La mine se plangeau strabunicii in fiecare an ca le mananca ciorile strugurii din vie.
    Solutia mea a fost sa le tai aproape jumatate din vie (pana m-au prins). Cu sapa, la radacina.
    N-am prea avut vin de atunci 😐

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. Extraordinar cat de mult m-ai ajutat cu acest post. Am inceput sa rememorez unele dintre cele mai fericite momente ale vietii mele pe care le tineam inchise bine. Tocmai azi...multumesc. Ma bucur ca am avut parte de bunici la tara. Apropo de copii din ziua de azi, eram in Unirea la Spring, asteptam sa imi cumpar ceva si la o masa, langa mine, un copil de vreo 11-12 ani, impreuna cu mama lui mancau unul pizza, unul shaorma. Si copilul avea niste casti Philips imense pe urechi si un Samsung Note imens si se juca pe telefon, ignorand-o complet pe doamna. Si doamna pe el. How sad is that?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #66

    Ai copilarit in Bucuresti?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ciprian Pardău » nu

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      "- Bunicî, aici îs."
      Era moldovean atuncea :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Serios el din articol a inteles ca ai copilarit in Bucuresti ? Sau ii place sa isi vada poza pe alte bloguri?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Alex » probabil el vede bucurestiul ca pe o imensa gradina

      Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #71

    Cel mai frumos articol al tau de cand te citesc!Cate amintiri!Si eu am fost crescuta pana la 7 ani de bunicii din partea mamei,anii aceia n-o sa-i uit niciodata...Cum am spalat toti iepurasii lui tataie in butoiul cu apa de ploaie si i-am pus la uscat pe prispa la soare,cum i-am desenat lu' mamaie toti peretii casei cu creta forestiera,de-aia care nu se ia(bine,imi amintesc si bataia luata!),ce gust aveau strugurii direct din vie...N-o sa uit nimic,niciodata.Multumesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  39. #72

    Stiu ca tu esti ateu, dar nu ti-ai pus niciodata problema ca ar fi prea trist ca moartea sa fie capatul? The grand finale?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • darius » da, si mie mi-ar place sa stiu ca nu e grand finale. la fel, mi-ar place sa ii intalnesc pe the avengers. dar, la fel ca la religie, daca inchid ochii, strang pumnisorii si imi doresc mult mult de tot, nu se va intampla nimic. tot fantezie se numeste

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • darius,
      toate procesele care sint responsabile de buna functionare a organismelor vii au nevoie de confidenta pentru a putea functiona optim.
      omul ca si fiinta, ca si organism viu, are si el nevoie de confidenta pentru a se putea dezvolta, evolua si trai in mod echilibrat.
      omul a pierdut aceasta confidenta si siguranta din momentul in care a aparut constiinta sa si a inceput sa-si constientizeze vulnerabilitatea in mediul inconjurator respectiv fiinta sa trecatoare!

      scopul tuturor religiilor si credintelor din lume, a fost si mai este de a umple acest gol de confidenta creat la inceputurile omenirii (in biblie: alungarea din paradis).

      odata cu cresterea calitatii vietii oamenilor, si a expectantei de viata, a crescut si confidenta (siguranta) zilei de maine in mod considerabil.
      in acelasi timp nevoia de religie si credinta a scazut, pentru ca oamenii si-au luat destinul in propriile maini, au facut experienta ca pot sa inteleaga si sa stapaneasca din ce in ce mai bine mediul inconjurator.
      viata de apoi a devenit o perspectiva tot mai neinsemnata, pentru ca au experimentat ca pot obtine fericirea si in timpul vietii.
      astfel focusul oamenilor din societatea moderna este orientat pe prelungirea vietii biologice. principiul pasarii din mana in locul celei de pe gard.
      oamenii nu mai au nevoie de promisiunea ca viata lor va fi mai buna abia dupa ce vor murii. ei doresc sa traiasca un timp tot mai indelungat, visand chiar la nemurire.
      ceea ce deja se poate observa in cresterea considerabila a expectantei de viata in lumea industrializata (inca in 1850 expectanta medie de viata era de 45 ani, astazi este la aproape 80 de ani), si sint convins ca medicina genetica a viitorului isi va pune amprenta pe soarta omenirii, din acest punct de vedere.

      traim intr-o perioada de tranzitie, de trecere de la caracterul preponderent religios (operator) al fiintei umane la cel de ateist (programator)...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  40. #75

    Bravo, Maestre!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #76

    aaahhhh...m-a uns la suflet articolul 🙂 si cate amintiri alearga si prin mintea mea acum.. din fericire eu mai am inca bunicii de pe mama (strabunica a plecat dintre noi destul de recent), iar de pe tata o mai avem doar pe bunica.
    dar frumoase copilarii am avut si eu si fratele meu - mergeam dupa mure, mergeam cu el la pescuit si-i mancam momeala de foame, mergeam la scaldat la balta, mazgaleam peretii cu carioci..deh, copilarii. dar si-acum mai copilaresc din cand in cand, nu-i bai 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      sincer, m-ai cam speriat... sper doar ca fratele tau incerca sa prinda caras, nu somn sau stiuca :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #78

      momeala era mamaliga cu zahar si miez de paine 😛

      Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #79

    Noa, acuma intzeleg de unde vine pofta nestavilita pentru supa de taietzei ;))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #80

    Uite ce-ai facut.. m-ai facut sa lacrimez. Esti fericit acum? 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. #81

    mama ei de america...ce rar trec pe la bunici....mama ei de viata!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • tomkat » dupa ce se duc, se duc definitiv. NICIODATA nu ii vei mai vedea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #83

      Cetin, cu ceva timp in urma ai scris un articol despre cum fratele tau a avut o experienta paranormala in casa unei batrane care tocmai murise. Esti sigur ca nu ii vei mai revedea niciodata ? Esti sigur ca nu te asteapta undeva acolo, intr-o lume/dimensiune diferita de a noastra ?

      Iisus spunea cu ceva timp in urma ¨Casa Tatalui Meu nu este din lumea aceasta¨.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Sgt. Pepper » tu esti sigur ca ii vei revedea? daca da, pe ce te bazezi?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      Pentru astfel de lucruri nu trebuie sa te bazezi pe ceva, trebuie sa simti in adancul inimii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #86

    Eu si acum am pozele bunicilor in portofel, dupa mai bine de 10 ani de cand au plecat... Imi aduc aminte ca o suparasem pe bunica si cand m-a certat i-am spus ca atunci cand o sa se duca nu o plang dupa ea. La putin timp m-am dus la ea si i-am zis ca o sa plang si asa a fost... :((

    http://www.youtube.com/watch?v=GVVWiG5tV3s

    Thumb up 0 Thumb down 0

  46. #87

    mai rasuceste si tu brishka in cuaie man!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #88

    Jos palaria ! Felicitari

    Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #89

    Eu am facut praf o tava de ciocolata de casa in stilul asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  49. abia acuma am avut timp sa citesc. impresionant si adevarat 🙂

    buncii mei sunt plecati...toti. dar mi-au oferit o copilarie pe cinste si o tolba plina de amintiri pe care nu am cum sa nu o astern pe hartie.

    case in copac ai avut? 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  50. #91

    e un ceas de cand nu ma pot opri din plans!... las ca vezi tu!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  51. hai no (sa folosesc si eu un regionalism), ne faci sa radem si apoi sa plangem?
    eu am apucat sa creez amintiri din astea cu o singura bunica, si chiar si ea doarme de cativa ani. Din fericire a lasat in urma familie mare si fertila si o sa ramana in familie coltul de rai de la munte.

    Thumb up 0 Thumb down 0