În iulie, m-am autoconcediat din firmă, pentru că PSD, ca să poată plăti salarii de parlamentar și beline, s-a gândit că orice om care prestează o activitate trebuie să platească impozite la nivelul salariului minim pe economie. Chiar dacă el lucrează o oră pe zi, de exemplu. În plus, prefer ca banii mei să meargă către familia mea, nu către buzunarele PSD-ului. E un obicei prost, de-ale mele.

Între timp, în parlament probabil a ajuns vestea că, probabil, au scăzut angajările cu 50%, pentru că absolut toți cei pe care îi cunosc au făcut la fel, prin urmare, la Senat s-a votat deja împotriva legii, mai rămâne să pice la Cameră. Lucru bun, mă pregăteam să ne reangajăm toți.
But wait!

Această taxă nu este o taxă suplimentară, am vazut speculatii că Guvernul ar institui o nouă taxă. A existat şi până acum această contribuţie. (…) Ea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2018, este deja în circuitul de avizare”, a afirmat joi Mişa la Digi24.

news.ro

Mișa ăsta este unul din cei mai scârboși celenterați din guvern, nici nu se bășise prima oară pe scaunul de ministru și el deja închidea pilonul 2 de pensie. Acum introduce din ianuarie o taxă care deja există. Cum există, dacă o introduce din ianuarie?

Deci taxă de 2% la fondul de salarii? EXCELENT! Asta înseamnă, din ce înțeleg eu, salarii brute plus prime și bonuri de masă.

Iată cum, din păcate, voi rămâne fără job și anul viitor.
Csf, n-ai csf.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.