Impozitul pe cifra de afaceri este contrar legislației UE

Cât am fost plecat în Grecia, s-au întamplat niște cutremure majore. La propriu, vreo 2, s-a schimbat guvernul, s-a anulat/repus pilonul 2 de pensii și se vrea modificarea impozitării, din profit în cifra de afaceri.

În primul rând, să ne înțelegem, impozitul ăla e o tâmpenie, atunci când nu vorbim de servicii, ci de activități lucrative. Să plătești impozit pe 100 de lei încasați, deși tu, poate, ai avut cheltuieli de 99 de lei ca să obții suta aia, este demență pesedistă at its finest, în nevoia de a strânge bani pentru pomenile pentru electoratul lor.

Altceva voiam eu să zic.

BĂ, NU AM VĂZUT PE UNUL SINGUR CARE SĂ FACĂ SCANDAL CĂ EU, LA MICROINTREPRINDERE, TOT LA CIFRA DE AFACERI SUNT IMPOZITAT!

A, nu știați că pentru firmele cu cifră de afaceri de până la 500 001 euro, se ia impozit la cifra de afaceri? Nasol, este? Dar da, eu așa plătesc impozit, 3% din toți banii care îmi intră în cont. Desigur, mie îmi convine, pentru că am cheltuieli de funcționare lunară destul de limitate. Sunt și afaceri cărora nu le convine. Dar nimeni nu a zis nimic, pana mea, ăștia mici nu contează, pleacă unul, vine altul.

Dar să pui impozit pe cifra de afaceri băncilor? Sau marilor lanțuri de retail? Eh, abia acum se manifestă furia populară. Nu ai cum, frățiweare, intră românia în colaps.

Sincer să fiu, nu cred că va intra nimeni în colpas și este doar o manipulare atent dirijată. Iar dacă Kaufland va intra în colaps din cauza asta, nasol. Dacă petrom nu va mai avea 1 miliard de euro profit, iarăși, trist. Dar sunt sigur că ne vom descurca, așa cum societatea se putea descurca și fără noi, cei ce deja plătim acel impozit.

68 comentarii

  1. Singura chestie ar fi sa creasca acel impozit pe venit care il platim. Atunci o sa ne afundam si mai mult in economia gri/neagra.

    Thumb up 5

    • #2

      pe care il platim. dar nu te afunzi in economia gri/neagra, pur si simplu dai faliment. top-top!

      Thumb up 0

  2. #3

    PLM. Eu sunt IMM si sunt taxat la profit. Marja este mica, mult mai mica de 18% cat ar fi sanatos pt impozit pe venit, deci am trecut la profit, dar rulajul este maricel. Nu de 500k€, dar suficient cat sa puna mancare pe masa. Impozitul pe venit ne cam omoara.

    Thumb up 29

  3. #4

    Te rog eu frumos... nu mai pleca in Grecia! :)

    Thumb up 78

    • #5

      plm, nici nu știi ce sa ii ceri, dacă pleca se schimba guvernul . . . . . . când e acasă ploua de rupe

      Thumb up 38

  4. #6

    Tataee m-a invatat sa pun primul vers pe oaie!

    Thumb up 40

  5. #7

    Am inteles gresit, sau propunerea este ca pentru microintreprinderile cu cifra de afaceri pana la 500000 de euro impozitul sa fie de 1%?

    Thumb up 0

    • #8

      nu stiu. si acum e 1%, daca ai 2 angajati, parca

    • #9

      A, ok, tocmai imi deschid un "butic" si ma speriase acel 3%. Procentul de 1% mi se pare chiar decent. La fiecare 10000 lei, sa dai 100 lei, nu mi se pare grav.

      Thumb up 1

    • #10

      pai si impozitele pe angajatii aia cine ti le plateste?

    • #11

      @matem : pentru că ești prost
      La un miliard de euro, cât e ?

      Contar legislației UE ?
      "Proiectul transpune Directiva UE 2016/1164, adoptată de Consiliul UE în 12 iulie.
      Actul legislativ european urmăreşte ca multinaţionalele care activează în statele membre UE să nu mai poată ocoli impozitarea profiturilor realizate în ţările unde-şi derulează afacerile.
      Această directivă subliniază că, "în efortul de a-şi reduce obligaţiile fiscale globale, grupurile de societăţi au recurs din ce în ce mai mult la erodarea bazei impozabile şi la transferul profiturilor (BEPS)"
      http://m.bursa.ro/prin-transpunerea-directivei-europene-pnl-vrea-legiferarea-impozitarii-in-romania-a-profiturilor-multinationalelor-43140132

      Thumb up 3

    • #12

      Impozitula fost 2% pentru un angajat, iar de la 1 februarie 2017 a scazut la 1% pentru un angajat.

      Thumb up 3

    • #13

      Eu platesc 1% impozit pe venit si doar eu sunt angajat cu norma intreaga

      Thumb up 0

    • #14

      @Muller Calmeaza.te ca.ti crapa vena. Eu vorbeam strict de cazul meu. Tu visezi ue, nato, onu, salvarea planetei. Mie imi convine, asta am spus, te deranjeaza? (Mergi la concursuri de miss ca rezolvi si incalzirea globala).

      Thumb up 2

  6. #15

    E, cine? Eu, dar asta stiam, oricum! :)

    Thumb up 1

  7. #16

    in agricultura e parfum schema cu impozitul pe cifra de afaceri. rezolva o dilema si e simplu acum. falimentul este asigurat. dar stai ! asta nu e tot. sa luam si alte exemple. acum ai posibilitatea sa falimentezi cam tot ce se afla in sectorul de productie intr-un timp foarte scurt. nu trebuie decat sa schimbi regimul de impozitare si imediat rezolvi problemele. falimentul acum este obtinut atat de usor. numai cu noul impozit. suna acum ! te asteptam !

    Thumb up 22

  8. #17

    Cred ca majoritatea au inteles ca impozitul pe CA la micro e o facilitate pe care ati primit-o, d-aia nu protesteaza nimeni. Teoretic, daca vrei tara ca afara, tu ar trebui sa platesti taxe pe profit la nivelul platit de un angajat pentru tipul de firma si activitate pe care deduc eu ca le ai - blog si consultanta, nu ai ceva firma de constructii si restaurant.

    Pe de alta parte corporatiile fac lobby si valva in presa, ati putea face si voi o asociatie a pfa/imm/micro/etc care sa faca acelasi lucu. Pana una-alta, corporatiile angajeaza sute de mii de oameni, cei cu micro fac doar optimizare fiscala, asa ca sa nu te miri ca nu-i pasa nimanui. Da, stiu, corporatiile futa profitul, tax heavens, etc.

    Thumb up 15

    • #18

      Cei cu micro fac optimizare fiscala? Ce pusca mea sa optimizezi fiscal pana la 500k pe an?

      Basina asta emanata de matale rivalizeaza in prostie cu amenzile date de idiotii aia de la politia comunitara la sarmanii aia care vindeau 3 legaturi de patrunjel.

      Thumb up 0

  9. #19

    Vor să introducă taxa pe cifra de afaceri pentru că sunt multe companii care deși au cifra de afaceri de milioane de euro, declara profit de 1.000€ euro, vezi cazul Bitdefender sau al firmelor din Cluj.

    Eu nu înțeleg de ce incercam sa reinventam roata. Hai sa vedem cum impozitează alte țări, nu trebuie sa debitam noi legi.

    Daca e așa foame de bani poate ar trebui sa impozitam Biserica, măcar taxe pe proprietate, așa s-ar aduna o suma frumoasă.

    Thumb up 36

    • #20

      Te intreb si pe tine cum am intrebat pe FB fara sa pot primi un raspuns concret: e asa greu sa iei firme de genul la puricat? Este mai simplu sa schimbi modalitatea de impozitare?

      Thumb up 9

    • #21

      Da, e foarte greu să iei firme de genul la puricat. În primul rând pentru că toate sunt informatizate iar domnii de la finanțe iau doar factura cu factură și le verifică.

      Pentru un ramburs tva la un client de al meu acum câțiva ani a stat o echipă de 5 oameni, le-a printat fizic toate facturile emise/primite în ultimii ani și efectiv au verificat factură cu factură.

      A durat vreo 3 luni. Si vorbim de o firmă mică, cu 1 contabila, 2 secretare, si poate încă vreo 4-5 angajați.

      Acuma imagineaza-ti la o fabrică care produce un produs compus din 100 de alte produse, află-mi tu te rog prin care produs își mută ei profitul?

      Iei fiecare piesă și vezi care e umflată. Sau iei fiecare serviciu și vezi care e umflat. La firmele de genul vin și consultanți legitimi care verifică aparatura, fac audit de la firma mamă, poate vine clientul final să facă audit-uri, afla care din ele e ăla supraevaluat prin care se mută profitul.

      Și asta e fix pix, ce să zic de faza banală și imposibil de prins prin care firma din străinătate facturează prețul real, firma din România facturează strict cât să acopere costurile. E complet legal și moral și e imposibil de verificat că nu poți merge în control în Olanda să zicem.

      Iar dacă vrei să zici ceva de acțiune comună, o să râd cu lacrimi, interesul altor țări e să țină cu ei ca să impoziteze ei banii.

      Nu sunt nici pro nici contra, încă nu știu cum e mai bine, dar cel pe profit e sigur lejer de mascat pentru o multinațională.

      Thumb up 32

    • #22

      @manu144x: amice incercam si noi sa gandim in perspectiva? Daca vorbim de "schimbarea sistemului de impozitare", o facem la viitor. Stii ca putem sa facem acelasi lucru si despre controale, nu? Adica se pot imbunatati conditiile de verificare: training-uri, software-uri dedicate etc.

      Economia nu se face din pix si din hartie din biroul tau de ministru-marioneta. Sa-ti aduc aminte de "uite Pilonul 2, nu mai e Pilonul 2, ia uite Pilonul 2" urmat de deprecierea "asumata" a leului?

      Ah, stai. E PSD la guvernare si e mai usor sa futem hartii de colo-colo, tinem bugetarii in birouri pe bani bunicei (sa nu care cumva sa ii deranjati in afara programului cu publicul: 12-12:15), cocosam putin prostii cu niste taxe in plus si la final furam tot.

      Thumb up 2

  10. #23

    Foarte bun exemplul tau: ca de obicei, sunt taxati doar fraerii, adica aia cu 1-5 angajati, iar corporatiile si mega-multi-super-nationalele cu ....nix! Ca-si exporta profitul prin cai cvasi-legale sau au sediu in paradisuri fiscale.
    Ai avut un post mai acu' 2 saptamani despre profiturile declarate de mari investitori din jud. Cluj! Cum plm. sa declari profit de 1000E cand ai 300 angajati? Tu, ca actionar, din ce-ti iei dividentele?
    Este o ipocrizie imensa: toata lumea stie ca, din tarile-colonii, asa cum e romanica, se trage nivelul de trai cetatenilor din tarile-mama ale corporatiilor!
    Impozitul pe cifra de afaceri este singura arma valabila inspre instaurarea unei fiscalizari adevarate, bazata pe realitate si nu pe falsuri impuse de snapani!
    Din cate am inteles, impozitarea va fi de 1-2-3%, in functie de marimea firmei si nr. de angajati. Ceea ce mi se pare absolut OK pentru cineva care vrea sa fie ....licit!
    Cui nu-i convine, sa se muta in Russia(unde-i beleste Putin la greu), sau in China(unde-i belesc comunistii asisderea) sau oriunde in Asia sau Africa, unde-ti vine ISIS-tamilii-Al Qaeda-mujahedinii-si-ti pune bombardele zi si noapte!
    Deci si in concluzie, cui nu-i place, sa plece, dar sa plece de-a pururi, ca si teparii de la Nokia venisera ca jmecherii la Cluj,si s-au cam kakat pe ei dupe mutarea in Asia, de-au falimentat sotto ca n-au mai putut face evaziune fiscala!

    Thumb up 16

    • #24

      Aia care muncesc acolo si restul firmelor mici care traiesc de pe urma astora s-ar putea sa aibe alta parere. Economia nu sta in impozitul pe profit, e o chestie complexa, haiducule.

      Thumb up 15

    • #25

      esti atat de prost ca nu merita stricata tastatura pe tine.
      imagineaza-ti te rog ca am scis un text de minim 1000 de caractere in care iti explic de ce esti prost.

      pari genul de individ care ai gaza o camera cu oameni, ca sa scapi de cei cativa tantari care bazaie in camera, ca asta e singura arma valabila. cost vs. gain, motherfucker!

      Thumb up 9

    • #26

      Sa plece, cu tot cu locurile de munca, cu tot cu sutele de milioane ce le dau anual sub forma de contributii, cu tot cu TVA-ul ce si-l ia statul in urma a ceea ce produc/vand. Muma lor, nu vor sa dea un 1% din vanzarile' lor, tinand cont ce cat de multe face statul roman pentru a-i ajuta. Mii de km de autostrazi, subventii peste subventii platite mereu la timp, deducere pentru incurajarea angajarii tinerilor.

      Studiu de caz. Cifrele raportate de Dacia pentru 2016: Cifra afaceri - 20.765 milioane lei. Profit: 532 mil lei.

      Impozit pe profit platit: 85.12 mil.
      Univers paralel, unde ar fi platit sa zicem 0.1%, nu 1% sau 3% din cifra de afaceri: 207 mil.

      Pai in secunda 2 isi muta toata productia in Maroc, si le mai raman si bani sa puna piele pe volan la Duster.

      Thumb up 35

    • #27

      @Radu- economia nu sta in impozitul pe profit? Serioux?
      Dar Bugetul Consolidat al Statului?
      De ajutoarele de Stat acordate firmele multinationale straine pt. deschiderea de afaceri in romanica ai auzit? Sute de milioane de Euro.
      De ajutoarele de Stat pt. deschiderea de firme cu capital romanesc n-am auzit, dar poate-mi dai tu un link!

      Thumb up 10

    • #28

      @Big T
      Vezi ca ai gresit cam de 10 ori marimea, 0,1% din 20765 face 20,7 nu 207

      Thumb up 1

    • #29

      Doane ferește să spui că multinationalele sug din Romania tot ce se poate suge
      "Pai platesc salari i și taxe boss" ,- la nivel de India, e timpul să se ducă in India , boss

      "Studiu de caz: Exporturi de cereale valorând miliarde de euro, impozitate ca un butic.

      "Fiscul a părut până acum mai degrabă interesat de sumele ce pot fi smulse de la micii contribuabili, decât de modurile, mai mult sau mai puţin legale, în care marile multinaţionale îşi ajustează dările vărsate la bugetul de stat. Spre exemplu, este greu de înţeles cum s-a putut ca în 2013, ultimul an pentru care Ministerul Finanţelor are date publice privind cifrele de afaceri şi profiturile firmelor, cinci mari exportatori de cereale cu o cifră de afaceri însumată de 8,8 miliarde lei, adică de 2 miliarde de euro, să declare profituri brute însumând 15,2 milioane lei, adică 3,3 milioane euro (vezi tabelul din galeria foto). La un calcul sumar, la o cotă de impozitare de 16%, rezultă că cei cinci giganţi au plătit statului român impozite pe profit însumând 540 mii euro, cam încasează statul de la un IMM mai răsărit. " http://m.romanialibera.ro/economie/finante-banci/studiu-de-caz--de-ce-platesc-impozite-de-butic-exportatorii-de-cereale--374818
      Ca să fie lucrurkile clare

      Thumb up 2

    • #30

      @Big T: Sunt curios cum ai calculat 0,1% din 20765 = 207.

      Thumb up 2

    • #31

      Altu care a facut economie la Spiru

      Thumb up 0

    • #32

      Gore, du-te in Chitila și lasă economia pentru alții.
      Poți comenta cât dorești ultima coafura a Andei Adam, in ce insule și-a făcut concediul Delia sau pe cine fute Smiley. Dar la economie lasă pe alții, nu de alta dar ești comunist pana in măduva oaselor.

      Thumb up 1

  11. #33

    Boss, dupa ce platesti impozit 3% pe cifra de afaceri mai ai de plata 5% la dividende si inca 5% din acest an pentru cas.

    Thumb up 6

    • #34

      Esti varza; la 1-15 angajati, impozitul va fi de 1%!
      Esti varza din nou:care dividente la corporatii? Sau te referi doar la fraerul romanas care plateste 100 de impozite pe PFA sau micro?
      CASS -nu cas-plateste toata lumea, unde-i problema???

      Thumb up 3

    • #35

      @Goredinchitila Pe ce lume traiesti? Se referea de ce este acum in vigoare.
      Anul asta: 1-3% impozit pe venit, 5% dividende si aprox 5% CAS.

      Thumb up 2

  12. #36

    Să înțeleg că 'bine le face mama lor de ciocoi'?

    Thumb up 3

    • #37

      E : cocoii lor le face mama lor bine!

      Thumb up 2

  13. #38

    pai cred ca ti-ai raspuns singur Cetin.
    Cand o sa ai si tu costuri de productie, costuri de inventar, chirii, utilitati, salarii si alte overheads comparabil cu o intreprindere mare, atunci vei fi tratat asemanator.
    Nu zic ca nu ai toate astea, bineinteles. Dar raportat la cifra de afaceri procentul este mai mic la o microintreprindere comparat cu o companie mare. nu stiu daca e mai corect impozitul pe venit vs profit la o microintreprindere, dar oricum suna mai logic decat in cazul companiilor mari, fie ele multinationale sau nu.

    In alta ordine de idei, daca baga treaba asta, iese jihad.
    Am convingerea ca o mare parte din oamenii care au protestat in iarna inteleg ca treaba asta e un atentat direct la siguranta locului lor de munca si a familiei. de data asta ar iesi mai urat.

    Thumb up 16

  14. La pfa, ii, ramane tot 16%?

    Thumb up 0

  15. #45

    @Big T- doar ca acolo vor avea incasari de doua ori mai mici ca-n romanica, ca si aia au legislatie fiscala sotto, nu ca la noi, de sclaveti internationali!
    Si vanzarile vor fii maxime: made in Maroc, plm., mai rau cu renourile turcalete??
    Duster e bun ca-i facut de unii care au ceva experienta in off-road, nu de niste purtatori de basmale pe capoc!
    Sa-ti cumperi tu Duster cu piele de plua pe volan din Marocco!

    Thumb up 3

    • #46

      Asta ai inteles din ce am scris eu acolo? Aia e concluzia? Ca nu va vinde Dacia in Maroc?
      Nu am nici cea mai mica idee daca Duster are piele pe volan, cu ce mananca domeniul auto sau care sunt planurile Dacia pe urmatorii 5 ani.

      Am facut un mic calcul sa arat ca o impozitare pe cifra de afaceri va fi mult mai mare decat un impozit pe profit. Indiferent ca te cheama Dacia, Microsoft, Carrefour, OMV etc.

      Ti se pare ca unele companii raporteaza profituri mici ca sa plateasca impozit mai mic? Pune inspectorii aia de 150 kg de la ANAF sa-si miste dosurile sa ia documentele la rost, sa vada daca e ceva in neregula. Dar nu da in cap la toti, ca cei care vor suferi nu vor fi companiile, ci tot cetatenii.

      Thumb up 11

    • Domnu' Gore, lipsa de experienta necesara in a face un off-road la Tanger e un argument de cacat. Daca Renault decide de miine sa faca Dusterul acolo trimite niste ingineri si tehnicieni sa-i scoleasca 3 luni pe bastinasi, eventual face expati din 5-6 romanasi pe posturi cheie si Baxt intra in somaj din iarna. Si inca 5000 ca el. Asa, ca vrea pula lor de la Renault sa manince couscous in loc de sarmale. Vezi Nokia Cluj...

      Thumb up 3

    • #48

      Esti prost si se vede din ce scrii. Stai linistit, mai sunt multi ca tine pe aici. Fabrica din Maroc produce pentru Africa si ceva tari tari din Europa, gen peninsula iberica. Fabrica din Romania produce pentru Europa de est. Fiecare fabrica produce masini pentru o anumita regiune cu o anumita clima. De exemplu, pentru africa ai nevoie de vopsea si plastice sa reziste la caldura, pentru Romania si europa de est ai nevoie de masini sa reziste diferentelor de temperatura dintre vara si iarna etc. Nu e rentabil sa ai intr-o fabrica linii de productie diferite, adica azi faci dustere pentru Maroc si maine pentru Ucraina, si mai nerentabil e sa le faci intr-un colt de lume si sa le transporti in celalalt. Stati linistiti ca multinationalele nu vor pleca asa repede, or sa dea din buze un timp dar se vor impaca cu ideea.

      Thumb up 2

  16. #49

    Cetin, firmele mari și foarte mari raportează profituri mici din 2 motive:
    1. fac investiții, iar aceste investiții se duc în costuri/amortizare și de aici se diminuează și marja de profit
    2. în cazul multinaționalelor, există situații în care acestea "plimbă" profitul în țara de origine, dar pentru situația aceasta s-a dat o Directivă a Uniunii Europene care obligă firmele să plătească profit în țara unde își desfășoară activitatea

    În orice caz, să ceri impozit pe cifra de afaceri este cea mai mare imbecilitate produsă de mintea unui politician.
    Există ramuri ale industriei unde adaosul și implicit procentul de profit este f mic (retail, transporturi, industrie etc) și mai există ramura serviciilor unde avem cheltuieli mai mici și profituri mai ridicate. Cum să produci dezechilibre de genul acesta?
    O să fie o bulversare totală și toate firmele o să caute să își păstreze contractele profitabile (cu adaos mai mare) și să renunțe la tot ce înseamnă adaos mic, pentru că poți ajunge în situația în care un contract să îți producă din start pierdere (dacă marja de profit este mai mică decât impozitul).

    Ca să nu mai spun că firmele vor avea ca principal scop al activității optimizarea cifrei de afaceri (DAAA, firmele se vor trezi în situația în care vor dori să aibă CA mai mică) pentru a putea plăti un impozit mai mic.

    P.S. Comparația IMM până în 500.000e și restul firmelor e ca o comparație mere vs. autoturisme.

    Thumb up 12

    • #50

      deci eu scriu Impozitul pe cifra de afaceri e o prostir. Tu vii si imi zici Cetin, gresesti, impozitul pe cifra de afaceri e o prostie. badum tss, m ai inchis

    • Arhi, tu zici "prostir" el zice "prostie" Tu gresesti, un pic, la final :-)

      Thumb up 3

    • #52

      Problema nu este aici bajeti. Marile corporații nu fac altceva decât SA APLICE ACTUALA LEGE. Cineva spunea mai sus ca ar trebui luați la puricat. Sa ce?? Sunt perfecti legali! Atât timp cât legea permite asta TOATE FIRMELE vor profita de asta.
      OK, vrei sa combați evaziunea, well asta e una dar sa impozitezi la maximum o companie care a-ar putea să-ți zică pa e prostie. Exista foarte multe modele europene de legi fiscale care se aplica cu succes. Și nu strâng de gât pe nimeni.

      Thumb up 2

  17. #53

    Impozitul pe CA pentru firmele din comert , productie, transporturi si agricultura este foarte greu de suportat si prin urmare vor mari preturile cu marja de impozit, deoarece ele au adaosuri chiar si de sub 5%. Problema e la smecherii din servicii gen software, consultanta, servicii specifice de afaceri, farma etc ( uite doar la mari giganti din IT, IBM Romania cu 1700 angajati are un profit de cam cat un IMM , OCE Romania(cannon ) are un profit de doar 1200USD etc. Daca analizezi si pe cei din farma e si mai mare dezastru, invart sute de milioane de euro anual dar declara 2 lei profit sau chiar pierderi.

    Thumb up 1

  18. In primul rand, PSD a declarat schimbarea modului de impozitate fara sa anunte pe nimeni, ca asa vrea muschiul lui. Pai modul asta de lucru in sine e suficient ca sa scada nivelul economiei cu cateva procente

    In primul rand, PSD trebuie sa zboare de la guvernare, ca Romania nu-i tarlaua lui Dragnea.

    Dupa aia, putem dezbate meritele diferitelor variante de impozitare.

    Thumb up 6

  19. #55

    Pe de alta parte unde erau corporatiile cand aveam nevoie de glasul si suportul lor ? Pentru ca sa fim seriosi, ei sunt cei mai loviti de masura asta si nu micii antreprenori. O tara dezbinata, un continent dezbinat. Dar nu pot sa nu observ ca big boys se vaita si ameninta doar cand le arde lor curul. Vai, dar nu putem lasa bancile sa cada, vai dar nu putem afecta supermarketurile. (Caugh)...ue bah, lumea o sa existe si dupa voi proabil intr-o forma mai fresh. Hai cu impozitul pe cifra de afaceri, poate data viitoare o sa refuzati sa mai bagati bani in Antena 3.

    Thumb up 3

  20. #58

    Aah ce dădeam zilele trecute când citeam pe Facebook mesajele lacrimogene ale cunoscuților. Aia care invitau fraierii la proteste ca omoară guvernul afaceristii aplicând astfel de taxe. Sunt fix aia din servicii de care zici tu. Aia care își mai iau cate un porsche de dragul de a raporta profit din asta: http://cetin.ro/ardealul-tinem-tara-taxele-noastre/ Susțin cu tarie o astfel de impozitare a nesimtitilor astora. Orice om care a reușit să țină o afacere pe picioare ceva ani si care are o cifra de afaceri sa zicem medie stie ca nu poti, dar este absolut imposibil sa exiști cu astfel de profituri.

    Thumb up 2

  21. #60

    Gresit. Petrom va face tot 1 miliard profit dar pt ca va avea mai mult impozit de platit va micsora nr de salariati, sau salariile si iata cum macro o ia Romania unguritza

    Thumb up 0

    • Sau daca nu va micsora nr. de salariati va umbla putintel la pretul la pompa. Impreuna, bineinteles, si fara nici o legatura, cu ceilalti vinzatori de carburant...

      Thumb up 1

  22. #62

    Cetin, n-ai fost clar in ceea ce ai spus si din cauza asta s-a inteles ca esti de acord cu impozitarea pe profit.
    Asta e...daca stai prea mult in vacanta.

    Thumb up 1

  23. "Abia instalat la Palatul Cotroceni, premierul Mihai Tudose s-ar fi exprimat că se ia în calcul o nouă variantă de calcul a impozitului pe venit." A gandit-o mult...

    Thumb up 0

  24. #65

    Suntem singura tara din lume unde uvrierii amarasteni, care muncesc pe 220E neto, mor de grija imbuibatilor care freaca plua prin Mallorca&Tenerife, sustragand profitul, adica ei fiind evazionisti sotto!
    Pai, io zic sa scadem salariul minim la 300 lei, si sa scutim multi-hiper-mega corporatiile astea de orisice impozit, ca sa nu plece din romanica!
    Ha, ha, ha, asta-mi reaminteste celebrul proverb: cainele moare de drum lung, si prostul de grija altuia!
    Si sunt multi care mor de grija actionarilor&managerilor corporatisti cu avioane placate cu aur si colectie de Ferrari-uri in garajele vilelor de 15-30 mil. E!

    Thumb up 9

    • Si sunt multi care mor de grija actionarilor&managerilor corporatisti cu avioane placate cu aur si colectie de Ferrari-uri in garajele vilelor de 15-30 mil. E!
      Pune macar o poza! Vreau sa vad si io un avion placat cu aur! Sau o vila de treij'demilioane de euro in Romania! Pelesul nu se pune!

      Thumb up 0

  25. #67

    Dacă ai 2 angajati plătesti 1%

    Thumb up 1

  26. #68

    Din vastitatea comentariilor precum si din parerologia tuturor guvernantilor rezulta ca lumea, in genral, nu prea intelege notiunea de capital. Adica chestia aia care, daca lipseste, te face sa fii o tara nitel subdezvoltata. Asa, ca Romania...

    Thumb up 0