Ce se întâmplă când legea se respectă opțional

Mai țineți minte articolul ăsta?
Îl reciteam, uitându-mă la imaginile cu familia îndoliată a taximetristului ucis în Timișoara (iarăși Timișoara). Câtă suferință ar fi fost evitată, dacă omul acela ar fi respectat legea și l-ar fi pus pe client pe locul din spate?

Știu că poate acum nu e momentul, dar dacă, în lumina acestor cazuri de violență, ar începe o campanie dură de obligare a taximetriștilor să își poarte clienții pe locurile din spate? Ești taxi, ai om pe locul din dreapta, tras frumos pe banda 1, amendă 500 lei amândurora, sunt curios care ar mai risca a 2 a oară să o facă?

Desigur, asta ar însemna să existe și respectul pentru celelalte elemente, cum ar fi să nu puți a nespălat, să nu pută în mașină a țigări, șaorma sau salam, să nu fumezi în mașină, să nu ai coțohârlă și altele.

Ceea ce e foarte greu...

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

70 comentarii

  1. asta tine de reeducarea tuturor. n-ai sa vezi.
    cel putin stiu ca femeile merg numai in spate.
    le e nush cum sa nu se uite soferul cu coada ochiului la ele, nu de alta.
    dar da, un geam de plexiglass ar fi o solutie. ca-sn state.
    cand vom avea si noi cel putin 1200 dolari salariul, jumate cat au ei, poate.
    pana atunci, dati-va cu loganul...
    si va pute a shaworma de la dristor...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    Eu personal merg INTOTDEAUNA in spate. Bine, asta in ideea ca nu venim morti din oras si suntem 4.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Si cand calatoresc 4 persoane cu taxiul?
    Si cand conduce tata, nu am voie sa stau in dreapta lui? De unde regula ca in taxi doar in spate?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      din legea taximetriei e regula. daca calatoresc 4 persoane, una sta in fata. tatal tau e taximetrist?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      de bun simt e sa stai pe bancheta din spate. in dreapta. mai ales daca esti femeie. curvele se urca-n fata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu este tata taximetrist, ziceam asa, cand conduce o alta persoana si tu stai in dreapta, ai acelasi risc de accident cum ai avea daca conducatorul masinii ar fi taximetrist. 90% din timp stau in spate in dreapta in taxi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #7

    dap, se vede

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #8

    nu ti se pare ca mai rau o belesti din spare(cutit la gat) decat daca il ai langa tine?serios..ce imi scapa?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      nu, mi se pare ca, pe bancheta din spate fiind, ai minim o secunda timp sa il vezi pe ala ca face ceva ciudat, pentru ca trebuie sa isii miste TOT corpul, pe cand pe locul din dreapta e suficient sa scoata leje mana din buzunar si pa, esti ingeras. si daca ai avea plexiglas intre tine si el, ai avea si mai multe sanse.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      asta zic si eu
      sau cutit in sale ... si nici o sansa sa-l vezi

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      perna de la masina e destul de groasa, are captuseli, carton gros la spate si unele au chiar arcuri. ai incercat vreodata sa bagi cutitul in asa ceva? sau, dupa ce il bagi, sa il mai bagi, cu forta, in carne? ce lungime trebuie sa aiba cutitul care trece prin bancheta si intra in tine, suficient de adanc sa iti faca o rana mortala? unde il tii, in teaca de la spate?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      si daca are lightsaber ce faci fratica?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #13

    cu plexiglas da,ar fi o cu totul alta treaba

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #14

    Statul in spate e o tampenie, soferii stau rezemati de scaun, ii bagi in gat sau in ceafa ce arma alba o fi. Problema rezolvata.
    Ce-i cu prostiile astea, ca prin scaun, prin bureti etc.? Sus nu e nici un burete, cel mult o tetiera care se ocoleste imediat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      corect...in spate nu e bine (ca nu se vede)...in fata nu e bine (ca se vede din practica)....plm.....eu as zice ca pentru siguranta tuturor sa circule pasagerii numai in portbagaj....da si acolo e periculos...ca astia toti au GPL...si-s multi fumatori care merg cu taxiul

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #16

    Cam complicat cu plexiglasu' pe Logan pt ca nu e o masina f lunga. Daca e pus la nivelul stalpilor, doar un sofer mic mai incape

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #17

    Cand am fost ultima data in Timisoara si m-am urcat intr-un taxi si am vrut sa ma urc in fata soferita m-a pus sa ma urc in spate! Asta se intampla in Decembrie! La intoarcere din Timisoara in alt taxi-de data asta condus de un barbat m-am urcat in fata! Concluzia este ca soferitele de taxi sunt rasiste-nu cumva sa te urci in fata sa nu le violezi!
    P.S. Am mai fost mai demult in Timisoara cu o soferita in taxi si am stat in fata! Deci depinde de sofer unde stai!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ce treaba are rasismul cu teama de viol?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      Si tu ce rasa esti?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      PlayActive e de culoare alba ( vedeti poza de la "VOI" ). Taximetrista era tiganca si l-a discriminat, fiind o tiganca rasista. Tigancile sunt tot timpul traumatizate de gandul ca un roman le-ar putea viola. Ele sunt invatate cu tiganii lor, de origine asiatica. Astia sunt la fel ca indienii. Au pula mica. 11 centimetri, hai un 12...daca ajunge vreunul la 12,5 e ales bulibasa. Pe cand noi, romani de neam prost, purtam boa incolacita pe picior. Normal ca sunt speriate tigancile.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      Daca se urca o femeie in fata precis o lasa in fata! Deci este discriminare pe baza sexului!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Si ce, daca te urci in spate n-o poti viola? Ca scaunul e cu burete, e subtire 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      PlayActive, am incercat , pe cat posibil, sa te scot aici, dar vad ca nu ma ajuti deloc 😀 Una e discriminarea sexuala , cu totul altceva e rasismul. Las-o asa, nu mai zi nimic, te rog eu mult 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. pentru ca daca statea in spate nu putea sa-l injunghie, nu ? :)) cateodata logica ta ma depaseste.

    ca sa nu mai pateasca soferii lucruri (acum nu stiu daca ala a fost injunghiat just for fun sau si-a meritat-o) pui plexiglas intre locurile din fata si alea din spate si banii ii dai printr-o ferestruica mica. dar in europa (in afara de anglia, ca aia nu se pun) n-am vazut taxiuri cu despartire.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #26

    America - masini mari - plexiglass - mor impuscati.
    Romania - masini mici - fara plexiglass - mor injunghiati.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Intr-o zi am luat un taxi de la Obor sa ajung nu-stiu-unde, am dat sa ma urc in spate, dar "soferul" a inceput sa vocifereze ca de ce ma duc in spate. Cuvintele lui au fost exact astea: "Ce faci frate? Te urci in spate ca sefii? Sunt soferul tau personal?"
    Inutil sa-i fac o descriere a imbracamintii, a culorii pielii sau a altor detalii de genul asta.
    Aaaaaaa, si da! L-am luat pe urmatorul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Din pacate, conform unui studiu realizat de catre cercetatorii britanici, taximetristii rromani fac parte din specia care, pana acum cativa ani,era considerata veriga lipsa dintre babuini(si alte primate) si Lucy (australopithecus). Asa ca putin respect, te rog,pentru stramosii nostri contemporani :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #29

    solutia ar fi masini custom comandate si detinute de firma de taxi, fara masini particulare.
    de jos pana la tetiere un material opac cu panza metalica in el, sus plexi securizat. sau cum se numeste respectivul plexi.
    banii print-o fanta practicata in primul material intre scaune, ca sa nu te trezesti cu un spray in bot.
    deschiderea inchiderea usilor la discretia soferului. buton de alarma + gps pentru localizare exact permanenta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #30

    Daca infractorul sta in spate riscul de a face ceva e diminuat considerabil. Sa zicem ca masina se afla in miscare, ar fi un idiot sa-i faca ceva soferului pentru ca acesta poate provoca un accident intentionat: stalp, gard, etc. In cazul asta cine nu are centura poate zbura si prin parbriz, depinde de viteza. Oricum, pana fuge din masina se aduna trecatori, martori, etc. Daca masina sta pe loc, atunci soferul se intoarce cu spatele sau se uita in oglinda. Are o fractiune de secunda pentru a se feri in cazul unui atac. O alta solutie ar fi montarea unei camere video si atentionarea pasagerilor ca sunt filmati. Da, infractorul iti poate fura dispozitivul de stocare dar pierde mult timp pana sa fuga. Nu e chiar "safe", dar macar descurajeaza infractiunile. O alta solutie (probabil imposibila pentru Romania) este crearea unor statii de taxi care sunt supravegheate video. Cand se urca clientul te asiguri ca a fost filmat. Trebuie schimbata regula de a comanda un taxi, in sensul ca un client trebuie sa prezinte un buletin prin care sa dovedeasca ca numele pe care a fost comanda este cel real, si complet. Abia apoi il lasi sa se urce in masina. Solutii ar mai fi, insa oamenii se schimba mai greu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #31

    Niciodata nu m-am urcat in spate si niciun taximetrist nu mi-a reprosat asta. O data l-am intrebat pe unu' de ce nu poarta taximetristii centura si mi-a zis ca, unu la mana, sunt soferi profesionisti si doi la mana, daca e sa aiba vreun client scandalagiu si periculos, sa se poata misca liber.

    Multi prefera sa aiba clientul pe locul din dreapta pentru ca il pot vedea mai bine decat in spate. Femeile se urca in spate mereu pentru ca au teama aia nativa de orice barbat necunoscut 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #32

    Ai uitat de manele si de batut ritmul pe volan.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #33

    Agresorul a stat in spate, dupa raportul politiei. Nu te lasa taximetristii din oras (Timisoara) sa te urci in fata, chiar daca vrei. E complicat cu taximetria, pentru ca nimeni nu vrea sa faca nimic pentru protectia soferilor (nici chiar ei). Trebuiau sa aibe buton de panica montat pe masina, dar nici macar ala nu-l au. Cand se propune ceva, imediat toti sar ca de ce sa dea bani, iar firmele se gandesc doar la buzunarul propriu, nu au nici un fel de trairi pentru soferi

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #34

    O despartitoare metalica se poate face lejer pentru a separa soferul de pasager. Insa multi taximetristi fac meseria cu masina personala, si nu doresc sa o modifice. In plus, multi clienti inca mai cred ca a sta pe locul mortului este o mare chestie. Si mai rau, daca e despartit de client, cum iti mai povesteste soferul toate trairile si ideile lui pana la destinatie?! 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #35

    da nu mai bine isi pune o tabla de 12?cel mai simplu...face si o gaura in ea, dai banii, iti da restu si pa

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #36

    Ii foarte greu ceea ce spui. Pt majoritatea romanilor este un privilegiu sa stea in fata si nu in spate. Desi este num it locul mortului cel de langa sofer, majoritatea clientilor doresc acel loc.
    Sa stii ca au fost asemenea controale despre care vb, prin 2088-2009 parca. In momentul cand ii spuneam clientului sa urce in spate, imi zambea politicos si mergea la urmatorul taxi.
    Ceva normal, taximetristii nu-i refuza pt a nu pierde 1-5 clienti intr-o zi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Eu nu înțeleg de ce nu fac firmele de taximetrie un parteneriat cu Dacia pe bază de precomenzi pentru realizarea unor Logane sau Sandero special modificate, adică un pic mai lungi care să poată avea loc pentru un perete despărțitor, motor mai mic sau GPL din fabrică etc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      Multe hârțoage, mult de muncă.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Corect. Decât să pui „muncă” în aceeași propoziție cu un român mai bine iei două cuțite în spate și un buzunar la carotidă...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      Flo, pe asta ai gresit-o.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      partea cu munca, prima parte, da, e o idee buna

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #42

    pai si daca pe langa geam de plexiglass demontez scaunul din fata nu e mai simplu ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      locuri mai putine in masina=clienti mai putini

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @vic 46>> scaunul din fata ocupabil>> clienti deloc

      asa ar trebui sa sune

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      @Alioja - stiu ca asa ar trebui intr-o tara civilizata dar in practica, cel putin in romania, nu prea se aplica varianta asta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #47

    Merg des cu taxiul din nefericire pentru bugetul meu 🙁 si ma sui in 90% din cazuri in fata. Motivul este simplu, desi e locul mortului, e locul de unde il pot supraveghea pe taximetrist sa nu faca magarii. Din spate, de multe ori nu e vizibil taximetru. In Brasov spre exemplu 99% din taximetristi il au pus in stanga volanului, nu il vede nici dracu. Drept urmare ma tot intindeam cu tupeu sa verific. Unu m-a intrebat de ce ma tot intind si i-am zis ca normal era sa fie amplasat central, dar se pare ca asa e obiceiul acolo.

    In spate, pe de alta parte, in cazul unui accident, statistic vorbind ai mai multe sanse sa scapi 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #48

    Cea mai buna varianta e cea din UK. Masini custom, 4 locuri in spate, usa din stanga fata nu se deschide never, cele din spate sunt actionate de un buton de la sofer. Plexiglass intre locurile din spate si sofer si o mica fanta cum sunt cele de la casele de schimb valutar prin care platesti soferului. Problem solved....sau nu. Ca in romanica nu renunta coloratul la loganul lui cu manele si cruciulite pentru o masina conceputa special pentru taximetrie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #49

    Sincer, cand iei un psihopat in masina nu cred ca mai conteaza pe ce scaun sta. De acord cu regula "statului in spate" (eu din principiu nu ma urc niciodata in fata, mai ales ca mai gasesti masini unde airbag-ul nu exista sau a fost acoperit cu icoane), dar asta nu elimina faptul ca poti cumpara o arma alba cam de oriunde.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Exact, aia-i problema, ca poti cumpara arme albe (aka cutite) chiar si din Ikea. Chiar din gara, te certi cu unul, te duci la chiosc iti iei un cutit de vanatoare si te intorci sa-ti iei revansa.

      Noooo, ca puscaria ii facultatea borfasilor, cea mai buna metoda de afirmare, ca puscaria e ca un hotel pentru aia care n-au unde sa stea si ce sa manance, astea nu-s probleme.

      Hai sa interzicem ciocanele ca par periculoase.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #51

    in anglia si in spania am mers in fata de mai multe ori si a fost ok.
    si daca ar sta clientul in spate si taximetristul ar avea o secunda in plus sa il vada, ce ii poate face? ar avea timp sa ii spuna cu o voce autoritara si parinteasca un "NU"! eu nu vad vreo solutie prin care taximetristul sa scape.
    vorbesti de parca nu ai fi sofer sau mai mult de atat, de parca capacitatea ta de analiza ar fi foarte scazuta si arunci doar acolo o parere cu "eu cred"!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      gandeste-te la masina de taxi ca o masina de politie ceva mai putin blindata.
      ce poate sa le faca din spate politistilor ? nimic. usile se pot deschide doar din afara, si locul soferului e despartit de cel din spate. o despartire safe si un sistem custom de deschidere a usilor nu e chiar asa mare filozofeala daca iti dai interesul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #53

    Abundenta de pareristi la articolul asta.
    1. Daca multi taximetristi sunt maimute, nu inseamna ca trebuie sa generalizam... sunt foarte multi oameni decenti care cresc familii din meseria asta si platesc taxe ( foarte multe , foarte multe taxe )
    2. Da, e una din cele mai periculoase meserii, in fapt e o meserie de strada.
    3. Masini detinute de firma, sa nu mai fie masini particulare ? Mananci cacat grav.
    4. Cum ar fi sa se dea o lege sa faci o investitie de vreo 2000 in plexiglas si modificat masina, pentru 10.000 de taximetristi in romania... doar pentru ca mor 2 ? Suna crud dar... cum a zis si Mazare... nu facem autostrada cu 5 benzi pentru 3 luni de vara.
    5. Hai sa cerem servicii premium la tarife premium. Sa mergem de exemplu cu un taxi in afara, sa platim o pornire de minim 5 euro, sa platim pe km 2 3 euro la 1 euro 40 benzina. Dupa care sa venim in tara si sa dam 1.3 lei pornire, 1.3 lei km, la 1,40 de euro benzina ! Avem intotdeauna ocazia sa sunam la GRANT si la Fly si sa cerem un mergedes cu sofer imbracat la costum. 3,5 lei... sub un euro.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #55

    lol, in Timisoara se sta DOAR in spate iar taximetristii au pretentia sa stai in spate. Partea naspa e ca soferii isi lasa scaunele pana in scaunul din spate, asadar te cam inghesuiesti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      da... cum isi permite tampitu de sofer sa stea comod in timp ce conduce. ce pretentii de neam prost are sa ajunga cum trebuie la pedale. nesimtitu dracului... ar trebui sa stea cu picioarele inchircite. sa dureze 2-3 secunde pana ajunge la frana. sa moara clientul comod.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #57

    Legea taximetriei, Cap. II , sectiunea 1 , art 52, litera T : cu copy si paste " sa poarte obligatoriu centura de siguranta cand circula fara client, in restul cazurilor portul centurii fiind optional "
    Deci... Hai sa nu mai vorbim de plictiseala! Si e destul de logica ... pentru minima lor protectie.
    Alta treaba : buton de panica in taxi e useless... totul se intampla prea repede pentru buton de panica care inseamna localizare prin gps si multe alte minute pana se ajunge acolo. In plus statia functioneaza ca buton de panica !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #58

    cand auzi de taxi... automat te gandesti la ilegalitati, iar tu vrei sa le impui diferite reguli si legi 😀 Am fost o saptamana in Lugoj la niste rude... am mers de 7 ori cu taxi-ul si in cele sapte curse doar unu singur taximetrist a pornit ceasul, ceilalti eschivandu-se cu fel si fel de scuze penibile. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      Da; azi am patit in Arad-cica nu o mai pornit ceasu; in gandu meu:a-ti uitat sa-l ''porniti'' I-am dat 10 lei daca nu-i convenea nu-i mai dadeam nimic!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      eu cred ca a citit pe fata ta ca nu stii sa scrii corect romaneste si te a taxat suplimentar, taximetristul era un grammar nazi. a-ti se scrie de fap ati.. si e o greseala flagranta intolerabila . Salutare

      Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #61

    @Ursu: off - Mazare uita (sau se face ca uita) ca autostrada aia s-a facut nu atit pentru a ajunge ... "fetitele" mai repede pe litoral in timpul verii, cit pentru a facilita legatura intre cel mai mare port al tarii si restul, in principal pentru a usura transportul de marfuri. Asta cel putin in teorie...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      autostrada aia a fost conceputa acu vreo 30 de ani cu scopul asta de care zici tu, in prezent sunt convins ca autostrada produce mai multi bani din taxa de pod decat din transporturile comerciale care se efectueaza pe ea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #63

    ursu in brasov una din firmele de taximetrie (asta inainte sa preia alte firme cu alte gioarse) aveau in proportie de 75% masinile lor. restul erau intrati pe pile.
    nu inteleg exact ce e cu manaca cacat. in orice afacere poti sa faci sau sa nu faci investitii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      usere, nu inteleg exact care e mesajul pe care vrei sa il transmiti, regandeste, rescrie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      hai ca m am prins ce vrei sa zici. Iti recomand, inainte sa pui intrebari , sa citesti toate comentariile. Astfel vei sti despre ce vorbeste fiecare comentator si nu te vei mai afla in eroare punand intrebari aberante sau raspunzand aberant. Respect

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      tu ce intelegi din ce ai scris ?
      "3. Masini detinute de firma, sa nu mai fie masini particulare ? Mananci cacat grav."

      Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #67

    coțohârlă... de când n-am mai auzit/citit cuvântul ăsta :)) frumos

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #68

    Asta-i cazul ala de anul trecut, din ziua de Craciun, cand un pusti de 16 ani a injunghiat un taximetrist de vreo 20-30 de ori?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Ca sa se inteleaga inversunarea, cunosc personal taximetristi, am lucrat ca si consultant cu destule companii private de taxi ,cu pfa-uri taxi, cunosc domeniul in amanunt si detaliu si 90 % va aflati in eroare aruncand pareri, cu taote astea, asta nu ar fi o problema, dar majoritatea o fac intr o maniera increzuta, intr-un stil de repros.
      Ideea de baza, iei lapte ieftin e apa choara, cumperi adidasi ieftini se rup repede, platesti 1.3 lei asculti manele si fum de tigara in nas... NU E NIMIC ANORMAL...E PESTE TOT IN LUME, ieftin dai prost primesti dar ne place sa fim ROMANI RUPTI IN CUR CU PRETENTII. e ca si cum ti ai lua dacie si te plangi ca nu e ca BMW-ul... FIX ACELASI LUCRU... daca dai 1.3 km mergi in conditii proaste,ai ocazia sa dai 3.5 si sa mergi foarte bine. . Daca dai 7 mii de euro mergi cu loganul daca dai 30 000 mergi cu seria 3. Ce nu e clar ? Cand citesc aberatiile debitate aici e ca si cum i-as povesti eu lu arhi cum e cu blogingu lu hary cum e cu berea. Imi pare rau ca sunt nevoit sa spun asta aici si imi asum un block pe blogul asta dar, daca e greu de inteles : PRET direct proportional cu CALITATE in orice domeniu , tara, continent, planeta, trebuie sa te uiti in oglinda si sa te intrebi daca nu cumva esti cretin.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #70

    CAndva acum 2-3 ani am facut si eu taxi la mine in oras, era cam periculos.Fel de fel de oameni si fel de fel de caractere.Ideea e foarte buna cu gratiile la mijlocul masinilor taxi si oamenii sa urce doar i spate, banii pe gemuletz si toate bune.
    Dar cand oare o sa fie asa ceva la noi?
    E simplu, omul e inventiv , niste gratii mici nu cred ca ar saracii taximetristii din Romania.

    Thumb up 0 Thumb down 0