Introducere în esports - League of Legends

campionatul mondial de lol

Scris de Dragoș Orboiu

League of Legends este unul din cele mai populare jocuri de tip MOBA (Multiplayer online battle arena) şi unul din jocurile electronice (esports) cu cea mai puternică scenă competitivă. Termenul de e-sport e relativ nou şi înseamnă acţiunea de a practica, la nivel profesionist, jocuri pe calculator. Jocurile cu scene competiţionale puternice sunt Heartstone, Dota2, CS:GO, Starcraft 2 şi League of Legends (LoL). Mâine începe Campionatul Mondial de LoL, cu premii totale de peste 2 milioane de dolari. În următoarea lună, cele mai bune 16 echipe din lume se vor bate pentru trofeu şi marele premiu.

Scena profesionistă a LoL-ului este foarte vastă, împărţită pe mai multe regiuni, cu reguli foarte stricte referitor la echipe şi jucători.

O să încerc să explic cât mai bine partea competitivă (profesională) a jocului:
- În primul rând, există exact ca în fotbal (sau aproape orice alt sport) ligi de diferite valori. Ceea ce în fotbal ar fi Liga 1/Premiership în LoL se numeşte LCS (League Championship Series). Este cel mai înalt eşalon valoric din League of Legends şi în funcţie de regiune, poate purta diverse nume (LCK – LoL Champions Korea în Coreea, LPL – LoL Pro League în China, etc.).

Al doilea eşalon valoric este cunoscut sub numele de Challenger Series (desi, din nou, poate purta alte nume în anumite regiuni). Fiecare regiune are aceste 2 ligi (sau măcar una dintre ele) iar echipele care joacă în aceste ligi sunt echipe profesioniste, cu antrenori, analişti, sponsori ba chiar şi psihologi sportivi. De exemplu, aşa arată "gaming house"-ul unei echipe de top din China:

- Cele mai importante regiuni sunt Europa, America de Nord, Coreea, China şi Taiwan. 14 din cele 16 echipe ce participă la campionatul mondial vin din aceste regiuni (2 din Taiwan, câte 3 din restul).

Acum să trecem la jucători, că ei sunt cei mai importanţi. Un jucător profesionist, membru al unei echipe din unul dintre cele 2 eşaloane valorice trebuie să cunoască foarte bine jocul şi poziţia pe care joacă, trebuie să aibă reflexe extrem de bune şi să fie dispus să muncească foarte mult.

De obicei, un jucător profesionist se poate antrena chiar şi 10-15 ore pe zi. Se poate antrena singur (să-şi menţină reflexele şi nivelul înalt de joc) sau se poate antrena cu echipa (dezvoltând relaţii de joc mai bune, învăţând să comunice cu echipa, sincronizându-se mai bine cu ceilalţi coechipieri).

Bineînţeles, e plătit de echipa pentru care joacă (dar primeşte şi salariu din partea Riot Games – compania care a dezvoltat jocul – dacă joacă în LCS). Există un salariu minim (pentru a nu se face abuzuri) iar jucătorii foarte buni bineînţeles că au salarii mai mari. Exact ca în sporturile tradiţionale (gen fotbal), similarităţile sunt destul de mari.

Alte similarităţi: există o întreagă echipă de comentatori şi analişti. Exact ca în fotbal, se analizează meciurile atât înainte cât şi după, se comentează în direct meciul şi există şi interviuri cu jucătorii/antrenorii.

Singurul român care joacă într-o echipa din LCS (mai exact Europe LCS) se numeşte Andrei "Odoamne" Pascu. Este membru al echipei H2K, echipă care este calificată la campionatul mondial.

500px-EULCS-H2K-2015-Summer

Cum am zis şi la început, mâine începe campionatul mondial. Pentru cine doreşte să urmărească, o să las câteva linkuri utile:
- http://worlds.lolesports.com/en_US/worlds – site-ul oficial, sunt acolo toate detaliile legate de grupe, echipe, transmisiuni şi aşa mai departe. H2K va juca al 3-lea meci al zilei împotriva uneia din cele mai bune 3 echipe din lume.
- http://twitch.tv/riotgames - pentru a urmări meciurile pe twitch
- http://youtube.com/lolesports - pentru youtube
- http://www.azubu.tv/lolesports - pentru azubu

Meciurile din grupe se vor juca în Paris, meciurile din sferturile de finală la Londra, semifinalele în Bruxelles iar finala în Berlin la Mercedes-Benz Arena. Dacă aveţi intrebări, răspund în comentarii cu cea mai mare plăcere.

P.S: între 29 octombrie şi 1 noiembrie, 16 cele mai bune echipe din lume la CS:GO vor juca la Cluj la Dreamhack într-un turneu "Major" (ca echivalent aş zice turneele de grand slem la tenis).
P.P.S: ştiu că nu am explicat cum se joacă LoL şi ce presupune. Ar ieşi un articol de 5 ori mai lung, aşa că m-am rezumat să explic scena profesionistă/campionatul mondial. Pe scurt, scopul jocului e să distrugi baza inamică. Primeşti gold si XP omorând inamicii, turnurile inamice sau minionii de pe hartă. Cu gold îţi cumperi iteme iar xp-ul te ajută să faci level up. Un mic video care poate ajuta: https://www.youtube.com/watch?v=S9QTD3gzsCE
Un documentar cât de cât ok (primele 15 minute sunt relevante): https://www.youtube.com/watch?v=of1k5AwiNxI

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

76 comentarii

  1. #1

    Geek.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      n00b nici macar nu joaca in pro league

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      io onlain n-am jucat decât FIFA.
      Atunci i-am tăiat-o lu nevastă-mea. Că se tot plângea că nu înțeleg femeile la ciclu, că habar n-am ce greu e...
      Să joci tu finala în Ultimate Championship și să fii în fața porții și să te mănânce coiul stâng... Pfai dă mine...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      Pai zi nea Ilie -te-ai scarpinat sau ai sutat ? Ne lasi ashea..,

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. kto pl? mid or feed kurwa

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • suka bleah, pidaras, zaebal, sosi khui, huila

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • nu prea sunt rusi pe lol, aia au ramas pe dota 2 sau cs:go.

      PS: gg report my noob team

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      2 mid np

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      Zice de polonezi. sunt peste tot de parca toata tara sta sa se joace

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Pe euw nu prea sunt polonezi. Sunt francezi si spanioli, dar macar nu-s polonezi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      mă ce limbă vorbiț?
      sau m-am trezit peste 2000 de ani...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. "Mâine începe Campionatul Mondial de LoL" Odoamne(Top) can't fucking wait for that.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Maaama, ce mi-ar placea sa fiu si eu intr-o echipa din asta de nivel mondial. Imi inchipui cate femei trebuie sa aiba un asemenea campion, se stie ca fetelor le plac sportivii...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      Sa stii ca sunt destule asa, mai ales prin Asia. Citisem de una care cauta in mod activ sa faca sex cu cei din top 20 (sau 50 ?) din Coreea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      fingering like a boss =)) clar, alt motiv nu exista.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Ai fi surprins cate sunt si in e-sports care cauta "campionii" :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      au aia femei mai multe decat oricati terra ai visat tu sa ai pe hard

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      @Lucica: hai ma, spune-l ca nu stie toata lumea bancul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ma... parca m-as face si eu pro gamer pentru asa ceva...
      https://www.facebook.com/koreaboo/videos/10153504066221412/

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      la o cautare de 10 minute pe google a numelui unui progamer cunoscut si a cuvantului "girlfriend" langa el ai afla exact ca oamenii astia au prietene care arat achiar bine. dar na, de ce sa nu ne dam smecheri

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #21

    DOTA is better! LoL sucks! Let the fight begin.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      nu cred ca esti in locul potrivit pentru o astfel de discutie :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #23

    cand luzarii vor sa para profi inventeaza cuvinte noi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      #gâtlegău

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      @Mukha-maithun, #gâtlegău era de la '907, când am pornit răscoala

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Noi vrem pământ!Well done on that one! 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Apreciez „mukha” 🙂 Într-o vreme mă chema Hasth Maithun, dar am luat o pauză.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. mie imi plac MLG-urile astea:
    https://youtu.be/f4EwKrTgtLQ

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #32

    In curand LoL asta se va introduce si la Jocurile Olimpice.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #38

    Dota 2 master race, 18 milioane $

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      Dar asta pentru ca Valve si Steam. Cumperi compendium-ul/or some shit, o parte din suma aia merge spre prize pool. Foarte bine pentru ei, dar meh..

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #40

    Am impresia ca majoritatea care joaca astea sufera de OCD. Restul, peste o varsta, sunt doar loseri.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      tu realizezi ca si un streamer mediu pe twitch poate sa castige in jur de 100000 $ pe an? si aici ma refer la entertaineri nu naparat progameri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Cati fac asta? Mai stiu pe unii care joaca non stop Hearthstone. Nu te tin in suspans, castiga 0.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      @florin

      in principiu daca esti in top 5 la un joc major poti face suma asta doar din donatii. De asemenea daca ai peste 1000 de vieweri constanti poti sa ajungi la $100000 pe an. Din donatii si sponsorizari se castiga cel mai mult.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. La Starcraft n-am adversar. Nu mă face nimeni cu protosu. Când jucam io Diablo 2 , eram campion la sală la Nea Puiu, voi nici nu vă nascuseti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Acum n-am niciun nick, ce nick să am.Aveam pe vremuri când jucam. Și la Quake 2 va rup. E mult pana imi intru iar in mana. La Quake 2 era un singur ins care ma facea, dar cand ma concentram il faceam si p-ala. LA Delta Force, al cutit eram cel mai bun. La Unreal Tournament va fac muci. Mă pun pe castelu ala sus de tot, sau la penultimu. Si va iau numai in cap cu sniperu. Nu treceti de jumate spre baza noastra. La harta aia cu doua castele fata in fata

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Pun pariu ca te bat la solitare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #47

    Quake 2 nu se mai joaca din 99. Cand eram de 15 ani in prin 2000 se juca in sali Quake 3 arena si counter strike. Mai jucam Tribes, Unreal tournament, Half life, moduri de hl faine printre care unul cu cowboys.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Ba ce sa zic..eu jucam mult pe mes, asa ca zic LoL. In afara de street fight er 2 jucat prin liceu si juma d e an de depresie si ganduri criminale tratate in Cabal, acum mai joc doar hattrick...da ma gandes ca dintre jucatorii asti, la nevoie, lutdm face rost de un Ender sa-l trimitem sa dea cu spray de muste

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. La MOrtal Kombat iar n-am adversar cu Sub Zero. Va inghet și va dau numai fatalitati!

    https://www.youtube.com/watch?v=vTRdjuwHO84

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Cică au deschis si un bar in Bucuresti dedicat lol-ului, undeva pe la Cișmigiu. Nu mai iese lumea sa vada fotbal la bar, bem bere ca porcii la meciuri de lol.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. All report Teemo, using invisibility cheats!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. Esport e kinect sau wii dacă vrei, altfel nu mă convingi. Poți să fii pro gamer, dar ești gamer, nu sportiv. Și nu o băga pe aia cu șahul, ca și pe ăla îl consider joc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      Pai asa s-au dezvoltat sporturile, pescuitul a devenit sport, biliardul, bowling, practic orice joc il joci la nivel profesional. Fotbalul nu e joc nu?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #58

    faine esporturile. de cativa ani ma uit cam exclusiv pe twitch. nush de ce dar parca majoritate jocurile sunt mai atractive decat sporturile pe bune. prefer un sc2,lol,dota2 decat liga lui nea gigi

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      pai de ce mah, la un meci de liga nu tot un gigel coordoneaza minionii pe teren ? sabii sa le dai si ai live-ul asigurat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Doamne! Sunteti multi din astia? Fi-miu macar are 15 ani! A fost la nush ce competitie de Heartstone cred si a venit acasa fericit: Mami, eram cel mai mic! Ailalti erau oameni in toata firea!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #61

      Pe langa competitia propriu-zisa, cea mai importanta parte a jocurilor de genul este comunitatea. Faptul ca e inconjurat de oameni mai mari ca el nu e un lucru rau. Jocurile pe care le-am mentionat mai sus (dar si altele) au comunitati imense, ai caror jucatori pot avea de la 14 la 50 de ani. Cunosc destui oameni trecuti de 25-30-35 care joaca Heartstone/CS:GO, LoL, etc. Nu e nimic rau in asta ba din contra.

      Ma gandeam sa mai scriu un articol pe viitor (cu acordul lui Cetin) strict despre comunitate si partea sociala a jocurilor si ce inseamna comunitatea (si cum se manifesta membrii ei) prin alte parti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      Alina, ne faci un sendvis?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #63

      Pe mine ma deranjeaza mai mult faptul ca nu-l pot privi ca strict recreational. Cred ca nu ma insel cand spun ca LOL asta e jocul ala care nu te lasa se te duci la buda cand te trece ca altfel iti iei ban-uri. Eu asa vad un joc: ma joc cat pot/am chef, cand nu mai pot, nu mai am chef, ma ridic si plec. Nu vorbesc de profesionisti, sau de cei care aspira sa faca bani din asta, ci de plevusca. Pustiul meu a fost disperat intr-o seara cand a fost intrerupt din joc de o pana de curent.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      Sa vezi cum o sa lase lolul cand sa de dodoasca, vorbesc din experienta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #65

    Partea misto ca in Romania "scena competitionala" de gaming e la pamant, praf si pulbere. Se chinuie putin in PGL si ESL dar slab rau de tot fata de tot ce este in lumea civilizata.

    La fel ca in sporturile reale si la esports suntem cu multa vorba in gura si subtire cu realizarile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • daca nu se investeste*...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      Aici tine strict de jucatorii in sine. Sunt multi care prefera sa fie cei mai buni din Romania, dar nu fac pasul spre international pentru ca n-ar mai fi ei motul. Altii pur si simplu se multumesc cu putin.

      Pe langa asta, trebuie si multa munca. Hai lasa, nu ma antrenez azi, ies la bere cu baietii.. hai lasa, azi e sarbatoare, maine.. hai lasa.. hai lasa.. si tot asa. Exact ca in alte sporturi, daca nu te tii de un program de "antrenament", degeaba. Dar cea mai mare problema ramane prima pe care am spus-o: prefera sa fie cei mai buni in mica comunitate romaneasca decat sa treaca la urmatorul nivel si sa isi imbunatateasca jocul in mod real.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      Si inca ceva: competitii se tot organizeaza. Au fost competitii internationale de LoL, Heartstone si CS:GO la Comic-Con (organizate de ESL parca), a fost competitie mare de CS:GO la Dreamhack Bucuresti si va fi iar la sfarsitul lunii un turneu Major de CS:GO la Cluj (turneele Major sunt echivalentul turneelor de mare slem din tenis) unde vin cam cele mai bune 16 echipe din toata lumea. Lista o ai aici: http://open.dreamhack.se/news/291-teams-set-for-the-clujnapoca-major.html

      Pe langa asta, se mai organizeaza competitii locale mai mici, dar care usor usor cresc in valoare. De exemplu Grand Gaming Series, organizat tot de ESL in Grand Cinema.

      Eu unul cred ca o sa ma duc la Cluj la Dreamhack, o sa fie foarte foarte interesant. Chiar si un necunoscator ar putea sa vina lejer macar intr-o zi sa vada niste meciuri de CS:GO cu alti mii de oameni (atmosfera e mereu foarte placuta si sunt multe alte activitati de vazut/facut in afara de CS). Si pana la urma Counter Strike-ul e mult mai usor de urmarit/inteles decat Heartstone, Dota2 sau LoL. Plus ca biletele sunt foarte ieftine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Nu se lipește neam civilizația de noi. Niște țărani.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      @just-me

      Eu ma refer la faptul ca intern, in RO, competitiile locale sunt la o scara foarte redusa, la orice joc. E bine ca vin competitii internationale la noi si teoretic ar trebui sa stimuleze scena locala.
      Eu am organizat timp de 5 ani liga de CS:S si am pus punct in momentul in care neseriozitatea si nesimtirea participantilor au ajuns sa nu mai justifice investitia in eforturi si bani. In cei 5 ani comunitatea a avut doar 3-4 echipa stabile din care s-a format o echipa "nationala" ce a participat in cateva competitii externe.

      Ce spui tu cu "Pe langa asta, trebuie si multa munca. Hai lasa, nu ma antrenez azi, ies la bere cu baietii.. hai lasa, azi e sarbatoare, maine.. hai lasa.. hai lasa.. si tot asa. Exact ca in alte sporturi, daca nu te tii de un program de “antrenament”, degeaba." este fix ce am vazut in cei 5 ani. Neseriozitatea e una dintre problemele cele mai mari la noi.

      Fix la asa ceva ma refer. Ce se intampla la ora actuala, competitii la scara mica in diverse orase, ce se organizeaza in PGL si ESL RO este insuficient pentru a avea pretentii in afara.

      Am tinut cativa ani si o liga de simracing in care activam un numar redus de pasionati, media de varsta a fost ridicata, probabil de aceea am avut si un numar constant de participanti + comunitatea mult mai serioasa si echilibrata.

      Ce zice Arhi e in mare parte adevarat, nu se "investeste". Eu cred ca un motiv principal pentru care nu se investeste sunt comunitatea indisciplinata si interes manifestat predominant verbal, mai putin faptic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #71

      Exact @Trespasser, sunt seriosi 2-3 saptamani apoi isi pierd rapid interesul. Cei care sunt seriosi si isi dedica 2-3-5 ore zilnic sau de cateva ori pe saptamana macar pentru antrenamente pot urca/creste destul de mult. Cum ziceam, il avem pe Odoamne la LoL, mai era AOD care era rezerva tot la H2K pana sa promoveze in LCS, il avem pe RDU la Heartstone si mai sunt cativa prin alte jocuri care ar putea sa devina pro.
      Talente la LoL mai erau in RO (Zombilau de ex.) dar multi nu au vrut sa faca pasul spre international pentru ca ori era mai mult de munca ori se multumesc sa fie niste "sefi" mai mici pe plan local.

      Comunitatea joaca si ea un rol important. La noi.. apai, scuza-ma dar suntem la fei de rai ca rusii sau polonezii. Comunitatile noastre sunt in mare parte de tot rahatul, daca ai un rank mai mare ca mine, te dai mare sef in fata mea in loc sa ma ajuti sau sa-mi dai sfaturi. Ar fi mult mai mult de discutat pe treaba asta, investitiile si competitiile locale pot sa creasca in valoare cat de mult, daca nu ai jucatori seriosi/disciplinati si dornici sa creasca, tot degeaba.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. OH NOES!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #74

    astea cu minioni si distrus turnulete sunt pt grupa mica. maniacii adevarati fac asa ceva:
    http://www.wired.com/2014/02/eve-online-battle-of-b-r/
    https://en.wikipedia.org/wiki/Bloodbath_of_B-R5RB
    si pentru ca nu erau nebuni de tot au mai facut si asta:
    http://eve.com/monument/about-the-monument/

    nu am jucat eve dar mi-a povestit cineva ce tacaneala e acolo. partea proasta cu jocurile online e ca trebuie sa stai fizic acolo nemiscat cu orele ca vorba aia, e online si pierzi gold/xp/boss/instanta/siege/drop/lvl/whatever. spun asta pt ca am bagat la greu L2, Aion, Guildwars, BF4 etc.
    partea buna e comunitatea. chiar e misto pentru ca ajungi si cunosti si vorbesti cu oameni care sunt realmente din toate colturile lumii. si uneori se leaga si ceva prietenii sau mai mult de atat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #75

    http://www.gamespot.com/articles/meet-the-16-year-old-professional-dota-2-player-wh/1100-6429598/ ce-ar fi sa gandim putin fazele, s-a ajuns la niste sume de luat in considerare..

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. just-me tu ai investii intr-un plangacios? stii ce-i dubios? ca vorbesti de comunitatea care vrea sa para superioara dar tu imi dai un aer de mare organizator/sponsor/gamer, eu de ce nu m-am plans nici macar o singura data de sponsori si am avut ca sponsor pe cei de la SteelSeries?

    Asta nu e o pasiune, inca nu v-ati prins, e un job, sunt contracte de imagine, tu esti platit sa stai si sa te antrenezi zilnic, nu cand ai chef, daca o arzi cu "azi iesim la bere ca nu avem chef" nu esti gamer profesionist, esti doar gamer in timpul liber. Multi n-au vrut sa faca pasul spre international? E o diferenta dude, multi N-AU PUTUT, scuza-ma ca te intreb, cine esti, ce faci si ce-ai facut de iti permiti sa condamni o intreaga comunitate?

    Thumb up 0 Thumb down 0